Asigurarea stabilitatii minorului

Asupra cauzei civile de faţă, reţine următoarele :

Prin sentinţa  civilă nr. X/01.10.2020, Judecătoria Slatina a admis în parte cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantul S F-I (CNP ),  domiciliat in S, jud. O, în contradictoriu cu pârâta  S F-D (CNP ), domiciliata in jud. O.

A stabilit în favoarea tatălui reclamant dreptul de a avea legături personale cu minora S E E V, născută la data de 29.12.2017, prin luarea minorei de către tată și înapoierea ei, potrivit următorului program, până la soluționarea definitivă a dosarului cu nr. X/311/2020:

-în prima şi a treia săptămână din lună, începând de sâmbătă ora 10:00, până duminică ora 16:00.

A respins ca neîntemeiată cererea pârâtei privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a avut în vedere următoarele considerente:

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Slatina în data de 28.09.2020 sub nr. X/311/2020, reclamantul S F-I, în contradictoriu cu pârâta S F-D, a solicitat ca pe cale de ordonanţă preşedinţială să se dispună stabilirea provizorie a unui program de vizita în sensul de a avea legături personale cu minora S E E V, născută la data de 29 decembrie 2017, potrivit art. 496 alin.5 C.civ., până la soluţionarea dosarului nr.X/311/2020 având ca obiect divorţ, in următoarea modalitate: in fiecare săptămână, de vineri de la ora 16.00 până duminica la ora 16.00, prin luarea minorei la domiciliu tatălui.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în fapt, sunt căsătoriţi din data de 14 iulie 2018, iar in urma relaţiilor de concubinaj a rezultat minora S E E V, născuta la data de 29 decembrie 2017. Pe rolul Judecătoriei Slatina se afla dosarul nr.X/311/2020, având ca obiect divorţ, cu termen de judecata la data de 05.11.2020.

Învederează că sunt despărţiţi in fapt din data de 15 iunie 2020, data de la care pârâta i-a interzis să vadă fetiţa, refuzând categoric sa aibă legături personale cu minora, i-a blocat nr. de telefon si l-a blocat si pe reţelele de socializare.

Susţine că nu a mai văzut fetiţa in aceasta perioadă decât într-o singura împrejurare si atunci numai din întâmplare si pentru câteva minute, împrejurare in care minora i-a sărit in braţe, iar pârâta i-a smuls-o efectiv din braţe. Fetita a început să plângă si pentru a nu mai traumatiza copilul, deoarece pârâta nu îi îngăduie să o vadă şi să ia legătura cu fetiţa, a fost nevoit sa promoveze prezenta acţiune.

Mai arată că minora este puternic ataşata de el, de mama si sora sa, a crescut alături de ei.

Consideră ca sunt îndeplinite condiţiile impuse de lege pentru promovarea unei acţiuni pe calea ordonanţei presedintiale, potrivit art.996 Cod procedură civilă, fiind îndeplinite cele trei condiţii de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale: urgenta, vremelnicia si neprejudicierea fondului.

Apreciază că urgenta se justifica tocmai prin crearea situaţiei de siguranţa pentru minora, in sensul creării unui climat favorabil creşterii acesteia alături de tată, fără prejudicierea relaţiei tată-fiică. Vremelnicia este şi ea justificată, în opinia sa. Neprejudicierea fondului se refera la faptul că până la data pronunţării hotărârii definitive privind stabilirea locuinţei minorei, minora sa crească si in continuare in modalitatea solicitata alături si de părintele lângă care a crescut si faţă de care se simte in siguranţa.

Consideră ca ar fi in interesul superior al minorei sa aibă legături personale cu tatăl pe aceasta perioadă, motivat de faptul ca de la data naşterii acesteia si până la data despărţirii in fapt de pârâta, nu au fost despărţiţi niciodată, au fost permanent împreuna, intre ei exista o puternica si reala legătura de afectiune, iar minora ar fi privata de acel climat de siguranţa in care a crescut si de a nu-si vedea tatăl si a se bucura de dragostea si ocrotirea paterna.

In dovedire, solicită proba cu interogatoriul pârâtei, înscrisuri, ancheta psihosociala la domiciliile partilor, martora S I, pentru a dovedi situaţia de fapt, relatia tata-fiica si orice alt mijloc de proba ar rezulta din dezbateri.

In drept, invocă art. 496 alin. 5 Cod civil, art. 966 Cod procedură civilă.

Pârâta S F D a formulat întâmpinare la data de 01.10.2020, solicitând admiterea excepţiei lipsei de interes in promovarea cererii;  respingerea acţiunii pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 996 Cod procedură civlă pe fondul cauzei, in situaţia in care se vor respinge celelalte apărări formulate, solicită să se admită in parte cererea reclamantului in sensul de a se stabili programul de legaturi personale cu minora la sfarsit de saptamana, intre orele 16-20, vinerea, sâmbata si duminica la domiciliul mamei; cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecata.

În motivare, a arătat că in fapt, este adevărat ca din căsătoria sa cu reclamantul a rezultat minora S E E V născuta la data de 29.12.2017 şi în prezent, pe rolul Judecătoriei Slatina exista înregistrata cauza având ca obiect divorţ, nr. X/311/2020.

In ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes a reclamantului in promovarea cererii, solicită a se avea in vedere faptul ca de la data despărţirii in fapt, respectiv începutul lunii iunie 2020 si până in prezent, reclamantul a venit sa viziteze minora doar de 3-4 ori, la începutul perioadei, după aceasta data nemaivenind si nemaisolicitând să vadă minora.

In cele câteva ori cât a venit, susţine că reclamantul nu a stat cu minora, singura lui preocupare fiind aceea de a-i adresa pârâtei ameninţări. Minorei nu i-a adus nimic si nici bani pentru intretinerea minorei nu i-a dat, astfel incat pârâta consideră ca interesul reclamantului nu este acela de a avea legaturi cu copilul rezultat din relaţiile de casatorie, ci de a o şicana pe ea.

Susţine că nu este adevărat ca nu l-a lăsat sa vadă copilul, insa aceasta solicitare nu a mai venit din partea lui. Nu corespund adevărului nici afirmaţiile reclamantului in sensul ca de la data despărţirii in fapt a blocat numărul de telefon si toate reţelele de socializare, existând mesaje din partea lui adresate ei, mesaje in care nu întreabă de copil, dar care cuprind aceleaşi ameninţări in ceea ce o priveşte. Arată că instanţa poate solicita de la reţeaua ei de telefonie relaţii in legătura cu apelurile telefonice si din care o sa reiasă că întotdeauna când a sunat a răspuns, insa nu i-a solicitat să-l lase să vina si să vadă fetita.

In raport de cele menţionate mai sus, solicită sa se constate lipsa de interes a reclamantului.

In ceea ce priveşte inadmisibilitatea actiunii, considera ca nu sunt îndeplinite condiţiile pentru promovarea unei cereri de ordonanţa presedintiala. Astfel, in ceea ce priveşte urgenta, reclamantul arata ca de la data despărţirii in fapt nu a mai văzut copilul. Daca considera ca a se stabili un anumit program de legaturi personale cu minorul este necesar, atunci apreciază că promova cererea din luna iunie, când s-a produs despărţirea in fapt.

Mai arată că se invoca de către reclamant faptul ca minora este foarte ataşată de reclamant, însă nu se arată ca in luna iunie minora avea doar doi ani si 5 luni, iar din acea perioada a stat doar cu mama, fără reclamant. Consideră că nu se poate invoca o legătura afectivă foarte strânsa intre reclamant si copil, din moment ce aceasta nu avea cum sa-si dea seama de lipsa acestuia.

In ceea ce priveşte pericolul pierderii unui drept, consideră că nu rezulta din apărarea reclamantului ce anume drept poate fi pierdut si ce prejudiciu i se produce prin aceea că nu doreşte sa aiba legaturi personale cu minora si nu incearca sa faca acest lucru.

In ceea ce priveşte fondul cauzei, solicită a se avea in vedere că niciodată nu a contestat faptul ca tatăl copilului are dreptul sa păstreze legătura cu minora, considerând acest lucru ca fiind benefic si pentru copil. Insa acest drept nu a fost exercitat de către reclamant nu din cauza  faptului ca ea nu îi permite sa ia legătura cu minora, ci din cauza faptului ca acesta nu solicita acest lucru.

Consideră că programul de vizita trebuie sa se desfăşoare in domiciliul mamei, având in vedere vârsta foarte mica a copilului, ca acesta a stat numai cu mama si a trecut o perioada de când nu 1-a mai văzut pe tatăl său.

Arată că instanţa trebuie sa aiba in vedere interesul minorului, aceasta însemnând, pe lângă faptul că minorul trebuie sa păstreze legătura si cu părintele cu care nu locuieste, si faptul ca trebuie să fie evitata orice trauma in ceea ce priveşte luarea minorului din mediul in care este obişnuit si ducerea lui pentru o perioada în alt mediu cu care nu este obişnuit.

Susţine că reclamantul nu mai stie programul copilului, regimul său de viaţă, alimentele pe care le consumă, aceste aspecte nefiind cunoscute nici in perioada cât stăteau împreuna, dar mai ales după câteva luni de când s-au despărţit in fapt.

Arată că reclamantul nu a făcut niciodată baie copilului, acest lucru nefăcându-l nici mama, nici sora sa, persoane care nu locuiesc cu reclamantul si care nu îl pot ajuta cat va sta copilul la el. Pe de alta parte, reclamantul lucrează, chiar fara contract de munca, astfel incat la sfârşit de săptămâna poate fi ocupat, fiind in imposibilitate de a lua copilul in domiciliul sau si de a avea grija de acesta.

Având in vedere cele menţionate, consideră ca este necesar ca programul de vizita sa aibă loc in domiciliul mamei.

S-a solicitat proba cu acte, interogatoriu, martori.

In drept, au fost invocate dispoziţiile art. 205 c. proc. civila..

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele:

Din relaţia părţilor S F-I şi S F-D s-a născut minora S E E V, la data de 29.12.2017.

Pe rolul Judecătoriei Slatina a fost înregistrată cauza nr. X/311/2020, având ca obiect divorţul părţilor din prezenta cauză (filele 5-7).

În fapt, părţile au încetat să mai locuiască împreună din luna iulie a acestui an. Instanţa nu va reţine luna iunie ca fiind data despărţirii părţilor, de vreme ce prin întâmpinare, pârâta susţine că s-au despărţit în luna iunie şi tot pârâta, la întrebarea nr. 1 din interogatoriu, nu recunoaşte că ea şi reclamantul sunt despărţiţi din această lună. În cauză nu se contestă împrejurarea potrivit căreia, de la despărţirea în fapt a părţilor, minora a locuit cu mama sa. 

Pe calea prezentei ordonanţe presedinţiale, se solicită de către reclamant  stabilirea în favoarea sa a unui program de legături personale cu minora, reclamantul susţinând că este împiedicat de către mama pârâtă să îşi vadă copilul, mama susţinând că de fapt tatăl nu a căutat-o pe minoră decât la începutul perioadei de despărţire, după care nu a mai venit.

Potrivit art. 997 alin. (1), alin. (2) C. proc. civ., „(1) Instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări; (2) Ordonanţa este provizorie şi executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nicio menţiune privind durata sa şi nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluţionarea litigiului asupra fondului”

Astfel, pentru admiterea cererii de ordonanţă preşedinţială trebuie îndeplinite următoarele condiţii: caracterul provizoriu, existenţa unor cazuri grabnice şi neprejudecarea fondului, toate acestea fiind necesare pentru păstrarea unui drept, prevenirea unei pagube iminente ori pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

De asemenea, în raport de principiul care stă la baza instituirii unei asemenea proceduri de urgenţă, principiu care se degajă din întreaga reglementare (ratio legis), dispoziţiile citate sunt deopotrivă aplicabile pentru reprimarea unui manifestări abuzive prin care se aduce atingere unui interes public sau privat, dacă măsura este necesară pentru înlăturarea unui prejudiciu pe care l-ar încerca reclamantul.

Cât priveşte condiţia urgenţei, instanţa a reţinut că însăşi martora pârâtei, mama acesteia, a declarat că reclamantul a sunat-o pe martoră ca să vadă fetiţa, iar martora a coborât cu fetiţa, în urmă cu aproximativ două luni, motivul pentru care reclamantul a ales să o sune pe martoră, iar nu pe pârâtă, fiind acela că se ceartă. Reiese, deci, că este neîndoielnică voinţa tatălui de a-şi vedea copilul, aşa cum este neîndoielnic şi faptul că părţile nu pot discuta în mod paşnic, iar acest subiect, al relaţiei tată-copil, este unul ce naşte dispute între părţi. Nu se poate aprecia că tatăl ar căuta decât să o şicaneze pe pârâtă, de vreme ce a ales să o sune pe martoră tocmai pentru a evita cearta. Mai mult decât atât, întrebată fiind dacă pe mama copilului nu a sunat-o niciodată reclamantul în acest sens, martora Ş E a declarat că ea crede că a sunat-o, nu ştie, dar i-a trimis mesaje, trimiţându-i mesaje şi martorei. Aceeaşi martoră, propusă de către pârâtă, a confirmat şi faptul că tatăl reclamant a mai văzut-o pe minoră odată, când pârâta era cu fetiţa în faţa blocului. Declaraţia martorei pârâtei se coroborează şi cu declaraţia martorei reclamantului, numita S I, care a declarat că reclamantul trecea prin faţa blocului, sperând să îşi vadă fetiţa.

Este adevărat că martora S I a expus mai multe împrejurări pe care nu le cunoaşte decât de la reclamant. Cu toate acestea, instanţa a reţinut că aceeaşi martoră a declarat că pârâta i-a spus chiar martorei că nu o să-l lase pe reclamant să vadă copilul. De asemenea, martora ştie nu numai de la reclamant, ci şi de la mama sa, că în urmă cu aproximativ două luni, reclamantul şi mama acestuia au văzut-o pe minoră din maşină, tatăl a strigat-o pe fetiţă, iar fetiţei i s-a pus mâna la ochi să nu vadă de către mamă. Mai mult decât atât, pârâta, la întrebarea nr. 5 din interogatoriu, a recunoscut că i-a smuls reclamantului fetiţa din braţe, minora plângând.

Instanţa a reţinut, aşadar, că este cu prisosinţă îndeplinită condiţia urgenţei, de vreme ce orice imixtiune a unuia dintre părinţi, aptă să restrângă nejustificat dreptul celuilalt părinte de a-şi vedea copilul, se traduce într-o împrejurare ce reclamă intervenţia urgentă a instanţei pentru a restabili o relaţie echilibrată părinte-copil. A reieşit că este de netăgăduit faptul că părţile nu se înţeleg asupra relaţiei tatălui cu fetiţa şi ei se ceartă atunci când ajung să vorbească la telefon. Este dovedită şi atitudinea mamei aptă să restrângă drepturile tatălui, din moment ce martora pârâtei a relatat un moment în care tatăl a avut un comportament reprobabil, în urmă cu aproximativ un şi ceva, după care a declarat că de aceea pârâta nu îl primeşte în casă să vadă copilul, pentru că este agresiv. Aşadar, implicit, se vădeşte faptul că pârâta nu îi permite tatălui să vină să o vadă pe minoră. Pârâta neagă în întâmpinare că i-ar fi blocat reclamantului numărul de telefon, dar mama acesteia, martora S E, declară că pârâta i-a blocat reclamantului numărul de telefon.

De altfel, chiar solicitarea subsidiară a mamei, de stabilire a unui program de legături personale tată-copil la domiciliul ei este una care vădeşte imixtiunea mamei în relaţia tatălui cu minora.

Nu s-a putut reţine că nu ar fi îndeplinită condiţia urgenţei prin aceea că tatăl a lăsat să treacă o perioadă de aproximativ trei luni pentru a se adresa instanţei, perioada nefiind una extinsă şi nefiind una în care tatăl să fi rămas cu totul pasiv. De altfel, pârâta omite faptul că nu se analizează condiţia urgenţei exclusiv în persoana reclamantului, ci şi în persoana minorului, care, indubitabil, resimte lipsa tatălui său. Este absurd a susţine că un copil care va împlini în curând trei ani îl vede drept străin pe tatăl pe care nu l-a mai văzut pentru aproape trei luni. Dacă, prin absurd, lucrurile ar sta astfel, şi tatăl ar fi devenit un străin pentru minoră, atunci este cu atât mai mult necesar să se pună capăt unei stări de anormalitate pentru copil. Normalul pentru un copil se realizează atunci când îşi cunoaşte şi recunoaşte părinţii nu numai fizic, ci ca prezenţe indispensabile în viaţa sa. Momentul în care un copil îşi vede părintele ca pe un străin este unul în care trebuie să se intervină în vederea restabilirii firescului în viaţa copilului.

Reiese din cele de mai sus că este îndeplinită condiţia urgenţei.

În speţă, instanţa a reţinut că măsura solicitată are şi caracter provizoriu, urmând să dăinuie până la soluţionarea definitivă a dosarului cu nr. X/311/2020 şi fiind chiar benefic ca instanţa care va soluţiona pe fond cauza să aibă în vedere şi experienţa unui program provizoriu potrivit căruia să se păstreze legătura tată-copil şi să aprecieze asupra a ceea ce este mai bine pentru minoră pe termen lung.

De asemenea, măsura nu prejudecă fondul, unde, în urma administrării unui probatoriu complex, se va putea stabili cum este mai bine ca minora să păstreze relația cu tatăl său.

Cât priveşte aparenţa dreptului, instanţa a reţinut că ea operează în sensul că este în interesul minorei să păstreze legături efective cu tatăl său. Astfel, martora S E, mama pârâtei, a declarat că după ce minora şi-a văzut tatăl, atunci când martora a coborât cu ea în faţa blocului, la despărţire, minora a plâns puţin pentru că aşa plânge după oricine, după mama ei, după martoră, după toată lumea. Instanţa a reţinut că pot fi reţinute din depoziţia martorei numai acele împrejurări demne de a fi crezute potrivit logicii umane. Nu se poate susţine că un copil plânge după orice persoană cu care relaţionează. Este firesc să plângă după părinţii ei, dup bunica ei, împreună cu care locuieşte, dar nu „după toată lumea”, Reacţia minorei la plecare tatălui nu dovedeşte altceva decât existenţa unei relaţii reale tată-fiică. Mama pârâtei a contrazis chiar apărările pârâtei, exprimate prin apărător, în cadrul concluziilor pe fond. Pârâta, prin apărător, îl prezintă pe tată drept un străin în ochii minorei, iar martora declară, referindu-se la minoră, că un copil îşi iubeşte şi mama şi tatăl. Or, un copil nu poate avea sentimente de afecţiune faţă de o persoană despre care se pretinde că îi este străină. De altfel, chiar şi pârâta a recunoscut că minora a plâns atunci când a smuls-o din braţele tatălui.

Martora S E a relatat un eveniment produs în urmă cu un şi ceva în care tatăl ar fi pus cuţitul în mâna mamei ca să îl taie, minora plângând. Dacă gestul tatălui s-a produs în prezenţa copilului, el este cu atât mai reprobabil, dar aceeaşi martoră a declarat şi că nu s-a întâmplat vreodată ca tatăl să îi facă vreun rău copilului. 

Este adevărat că depoziţiile celor două martore au fost contradictorii în ceea ce priveşte îngrijirea pe care tatăl i-ar fi acordat-o minorei atunci când părţile au locuit împreună, dar instanţa reţine că faptul că reclamantul nu a fost un tată model nu se traduce într-o interdicţie pentru acesta de a-şi vedea copilul şi de a relaţiona cu el. Deşi pârâta a susţinut că reclamantul nu locuieşte cu mama şi sora sa, reiese din declaraţia surorii reclamantului şi din referatul de anchetă psiho-socială efectuat la domiciliul reclamantul că acesta locuieşte cu sora sa, iar cu mama sa, ocazional. Aşadar, acestea îl pot ajuta atunci când se pune problema îngrijirii minorei sub aspecte asupra cărora tatălui îi lipseşte experienţa. Instanţa mai reţine sub acest aspect că martora S I, sora reclamantului, a declarat că minora a dormit şi cu ea atunci când a rămas în domiciliul tatălui.

De altfel, martora S E declara că minora nu poate să stea fără mamă mai multe ore. Aceeaşi martoră, S E, a declarat însă că ea lua copilul la ţară sâmbăta, duminica, sens în care pârâta o aducea pe fetiţă sâmbăta, iar martora o ducea înapoi duminica. Reiese, deci, că minora poate să stea şi chiar să rămână peste noapte fără mama ei. Dacă minora poate rămâne în grija bunicii materne fără probleme, cu atât mai mult poate rămâne în grija tatălui.

Sub aspectul întinderii programului de legături personale cu minora, instanţa a reţinut ca fiind incidente disp. art. 17 alin.1 din Legea nr. 272/2004R privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, potrivit cărora, copilul are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, rudele precum şi cu alte persoane faţă de care a dezvoltat legături de ataşament, iar potrivit dip. art. 19 alin.1 din acelaşi act normativ, copilul care a fost separat de unul dintre părinţi are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu ambii părinţi, cu excepţia cazului în care acest lucru contravine interesului său superior.

În concret, instanţa a reţinut este traumatizantă pentru minoră, care a locuit până în urma cu aproximativ trei luni alături de părinţii săi, absenţa bruscă a tatălui. Înseşi schimbările privind unitatea de învăţământ, cercul de prieteni sunt greu de depăşit pentru un copil. Cu atât mai mult, îndepărtarea de unul dintre părinţi este mai greu de suportat pentru copil. De aceea, este necesară stabilirea unui program de legături personale care să facă posibilă păstrarea imaginii active a tatălui în viaţa copilului.

Este evident că legătura tatălui cu minora nu se poate conserva într-un mediu ostil, generator de discordie, cum este acela marcat de prezenţa mamei atunci când copilul se întâlneşte cu tatăl său. Instanţa reţine că a reieşit din declaraţia martorei S E că reclamantul o suna pe martoră, iar nu pe pârâtă, pentru că se ceartă. Cu atât mai mult, întâlnirea fizică a celor doi părinţi ar duce la certuri.

Este de esenţa legăturilor personale dintre părinte şi copil ca ele se desfăşoare liber, iar nu sub supravegherea celuilalt părinte. O situaţie contrară are chiar efectul opus celui dorit, în sensul că minora ar deveni inhibată în astfel de împrejurări, or, este în specificul copilului să se poarte liber, fără teama a ceea ce va zice unul dintre părinţi dacă el are un anumit comportament faţă de celălalt părinte. Aşadar, este de dorit ca tatăl să o ia pe minoră în domiciliul lui.

Cu toate acestea, nu este optim ca minora să petreacă toate sfârşiturile de săptămână cu tatăl său, de vreme ce, pe această cale, s-ar împiedica dreptul mamei de a-şi organiza, la rândul ei, sfârşitul de săptămână cu minora. De aceea, instanţa a apreciat că este în interesul minorei să meargă la tatăl său în prima şi a treia săptămână din lună. Dat fiind că minora este încă mică, împlinind în curând 3 ani, instanţa apreciază că este benefic să nu rămână mai mult de o noapte în lipsa mamei, astfel încât relaţia tată-fiică să se refacă treptat. Totodată, în privinţa intervalului orar, instanţa consideră că este oportun ca tatăl să o ia pe minoră sâmbăta, de la ora 10:00, după ce minora va lua masa şi va fi pregătită de plecare şi adusă înapoi duminică, la ora 16:00, astfel încât să existe timpul suficient pentru ca minora să facă baie, să ia masa şi să fie pregătită pentru a dormi.

În consecinţa celor ce preced, admiţând în parte cererea de chemare în judecată, instanţa a reţinut că până la soluționarea definitivă a dosarului cu nr. X/311/2020, este benefic a se stabili în favoarea tatălui reclamant dreptul de a avea legături personale cu minora S E E V, născută la data de 29.12.2017, prin luarea minorei de către tată și înapoierea ei, potrivit următorului program:

-în prima şi a treia săptămână din lună, începând de sâmbătă ora 10:00, până duminică ora 16:00.

Ca urmare a căderii în pretenţii a pârâtei, instanţa a respins ca neîntemeiată cererea acesteia privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată

Împotriva sentinţei  a declarat apel  pârâta S F D pe care o consider nelegala si netemeinică.

În fapt, arată că prin sentinţa pronunţată  instanţa de fond a admis in parte acţiunea formulată  în sensul ca a stabilit legături personale ale acestuia cu minora rezultata din relaţiile de căsătorie, in prima si a treia săptămâna din luna ,de sâmbătă de la ora 10,00 pana duminica la ora 16,00 prin luarea minorei din domiciliul său si ducerea acesteia in domiciliul intimatului.

Apelanta consideră că soluţia instanţei de fond este nelegala din punctul de vedere al soluţionării excepţiei lipsei de interes al intimatului in promovarea prezentei acţiuni.

Astfel, excepţia invocată viza interesul intimatului din punctual de vedere al condiţiei de exercitare a acţiunii civile,  considerând ca intimatul nu justifica un interes născut si actual în ceea ce priveşte promovarea prezentei cereri de chemare in judecata, aspecte care reies din aceea ca de la momentul despărţirii in fapt si pana in prezent intimatul si-a manifestat foarte rar dorinţa de a vedea minora, de fiecare data apelanta permițându-i sa facă acest lucru. Intimatul a vizitat minora doar de 3-4 ori,1a începutul perioadei despărţirii în fapt si când o vedea pe strada.

In condiţiile in care intimatul însuşi nu doreşte sa păstreze legături mai strânse cu minora, atunci este greşita soluţia de a-i permite programul de vizita, mai ales ca apelanta nu i-a interzis acest lucru.

Consideră ca fiind nelegala soluţia instanţei si in ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei privind neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 997 Cod procedură civila.

 Consideră ca din punctul de vedere al urgentei nu se  mai justifica promovarea cererii de ordonanţa președințiala, având in vedere data despărţirii in fapt, data recunoscuta de către intimat ca fiind 15.06.2020 fata de data introducerii prezentei cereri. Având in vedere ca a trecut o perioada de timp de peste 3 luni de zile, consideră ca intimatul nu a considerat ca este urgent a se adresa instanţei pentru stabilirea unui program de vizita, mai ales ca se apropie si termenul stabilit pentru soluţionarea acţiunii de divorț, respectiv 5.11.2020.

De asemenea consideră ca prin admiterea cererii se prejudiciază fondul cauzei  raportat la dispoziţiile art. 997 alin. 5 Cod procedură civilă, având in vedere temeiul juridic invocat de către  intimat si faptul ca nu exista hotărâre judecătoreasca de stabilire a locuinţei minorei si nici convenţia pârtilor cu privire la acest aspect (art. 496 invocat, care arata ca daca părinţii care nu locuiesc împreuna aceştia vor stabili, de comun acord, locuința copilului, in caz de neînțelegere  hotărând instanţa de tutelă, părintele cu care copilul nu locuieşte in mod statornic, având dreptul la legături personale cu minorul la locuinţa acestuia. Trebuia sa se aibă in vedere ca prin cererea de divorţ intimatul solicita a se stabili locuinţa minorei la el, ceea ce înseamnă ca exista neînțelegeri in ceea ce priveşte locuinţa minorei. Daca se are in vedere temeiul de drept material invocat atunci se prejudiciază fondul cauzei deoarece instanţa ar trebui sa se pronunţe inclusiv in ceea ce priveşte locuinţa minorului.

In ceea ce priveşte fondul cauzei, consideră ca soluţia instanţei din punctul de vedere, al modalităţii de realizare a programului de vizita, respectiv luarea minorei din domiciliul mamei si ducerea acesteia in domiciliul tatălui, este netemeinica.

Instanţa de fond trebuia sa aibă in vedere criteriile in baza cărora putea sa stabilească aceasta modalitate de realizare a programului, criterii care ţin cont de interesul superior al minorei, raportat la vârsta acesteia, la mediul in care este obişnuita sa trăiască, la starea sa de sănătate si de programul zilnic pe care aceasta îl are.

Astfel, instanța trebuia sa aibă in vedere faptul ca in speţa este vorba de un copil de sub 3 ani care este obişnuit sa o aibă pe mama sa in preajma, aceasta fiind persoana cu care a stat in permanenta, care a îngrijit-o sub toate aspectele si de care nu s-a despărţit niciodată.

Intimatul este o persoana cu care copilul a stat foarte puţin timp, mai ales ca aceasta abia acum începe sa conştientizeze anumite aspecte ale vieţii. Astfel,tatăl sau stătea mai mult plecat,de dimineaţa pana noaptea târziu având in vedere ca atunci când ieşea de la program mergea la jocurile de noroc unde stătea pana la ora 22,00 ora la care copilul dormea.

La momentul despărţirii in fapt, copilul avea doar 2 ani si 4 luni, deci era foarte mic ca să îşi dea seama şi să îşi manifeste afecţiunea atât fata de tatăl sau, cat si fata de bunica paterna şi de sora intimatului.

In casa bunicii paterne, copilul nu a stat niciodată sau a stat la o vârstă foarte fragedă, aşa cum declara sora intimatului, astfel încât nu este familiarizat cu aceasta casa in care se afla nişte străini fata de ea.

Trebuie menţionat faptul ca intimatul este dependent de medicamente antidepresive, însa consuma si alcool, existând pericolul să producă vreun rău copilului si justificând teama sa de a lăsa copilul peste noapte cu intimatul. 

 Intimatul nu a stat niciodată singur cu copilul, nu cunoaşte programul acestuia si regimul alimentar, chiar daca perioada cat sta cu copilul este relativ scurta.

Având, in vedere cele menţionate solicită admiterea apelului aşa cum a fost precizat.  .

În dovedire solicită  proba cu acte si martorul S A I. 

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 466 si urm Cod procedură civilă.

Analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate, raportat la probatoriul administrat la fond şi la dispoziţiile legale incidente în cauză, tribunalul reţine următoarele:

În drept, conform dispoziţiilor art.  997 alin. (1) şi (2) Cod procedură civilă: „(1) Instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări; (2) Ordonanţa este provizorie şi executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nicio menţiune privind durata sa şi nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluţionarea litigiului asupra fondului”.

Astfel, pentru admiterea cererii de ordonanţă preşedinţială trebuie îndeplinite următoarele condiţii: caracterul provizoriu, existenţa unor cazuri grabnice şi neprejudecarea fondului, toate acestea fiind necesare pentru păstrarea unui drept, prevenirea unei pagube iminente ori pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Prima critică a apelantei, prin care se invocă lipsa interesului în promovarea cererii de ordonanţă preşedinţială, nu poate fi primită de tribunal.

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 Cod procedură civilă, orice demers judiciar („orice cerere") poate fi iniţiat şi întreţinut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziţii aplicabile şi în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât şi în căile de atac.

Nu se poate considera, astfel cum lipsit de fundament afirmă reclamanta, că intimatul reclamant nu ar avea interes în promovarea cererii formulate de stabilire a legăturilor personale cu minora, pentru a se constata neîndeplinirea uneia din condiţiile de exercitare a oricărei acţiuni civile.

Analizând în concret datele speţei deduse judecăţii, în mod legal tribunalul apreciază ca fiind îndeplinită această condiţie.

Tribunalul reţine că din relaţia părţilor S F-I şi S F-D s-a născut minora S E E V, la data de 29.12.2017.

Pe rolul Judecătoriei Slatina a fost înregistrată cauza nr. X/311/2020, având ca obiect divorţul părţilor (filele 5-7 dosar fond).

Susţinerea apelantei pârâte că nu este îndeplinită condiţia urgenţei motivat de faptul că tatăl s-a adresat instanţei de judecată după trei luni de la despărţirea în fapt, este nefondată.

Din examinarea probelor administrate la instanţa de fond, respectiv din depoziţiile martorilor audiaţi, a rezultat că intimatul reclamant a dorit să îşi vadă copilul, dar, în acelaşi timp, indiscutabil, a existat o situaţie tensionată între părţi.

De altfel, mama apelantei pârâte a afirmat (fila 28 - dosar fond) că intimatul reclamant a sunat-o ca să vadă fetiţa, aproximativ cu două luni înainte, iar martora a coborât cu fetiţa să îşi vadă tatăl.

De asemenea, a menţionat că motivul pentru care a sunat-o pe aceasta şi nu pe apelanta pârâtă este acela că părţile se ceartă. Totodată, a confirmat că intimatul reclamant a mai văzut-o o dată  pe minoră, când apelanta pârâtă era cu aceasta în faţa blocului.

Declaraţia martorei se coroborează cu declaraţia martorei intimatului reclamant S Iulia (fila 26), care a arătat că acesta trecea prin faţa blocului, sperând să îşi vadă fetiţa.

Totodată, martora a declarat că apelanta pârâta i-a spus că nu o să-l lase pe intimatul reclamant să îşi vadă copilul. A precizat că ştia de la mama intimatului şi de la acesta că în urmă cu aproximativ 2 luni, au văzut-o  pe minoră în maşină, tatăl a strigat-o pe fetiţă, iar mama i-a pus mâna la ochi fetiţei, ca să nu îl vadă pe tată.

De asemenea, tribunalul reţine că la întrebarea nr. 5 din interogatoriul luat de către intimat apelantei pârâte, aceasta a recunoscut că i-a smuls din braţe  minora, care plângea.

Tribunalul, constată că este îndeplinită condiţia urgenţei, în condiţiile în care, din probele administrate în cauză a reieşit că  apelanta pârâtă nu îi permite intimatului reclamant să o vadă pe minoră, iar acesta a încercat să ia legătura cu fetiţa în toată perioada de la despărţirea în fapt.

Cum ambii părinţi sunt responsabili pentru creşterea şi educarea copiilor lor, iar instanţa judecătorească este chemată să se pronunţe cu privire la exercitarea drepturilor si îndeplinirea obligaţiilor părinteşti, este necesar să fie luat în considerare în primul rând interesul superior al copiilor, astfel încât măsura dispusă să asigure bunăstarea materială şi spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin asigurarea creşterii, educării si întreţinerii sale, prin menţinerea copilului într-un mediu cât mai apropiat de cel inerent unei familii.

Principiul interesului superior al minorului prevăzut de art. 2 din Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, impune ca instanţa să aibă în vedere, prioritar, dreptul copilului la o dezvoltare fizică şi morală normală şi la un echilibru socioafectiv în viaţa de familie, acesta fiind impus inclusiv în legătură cu drepturile şi obligaţiile ce revin părinţilor copilului.

Or, în acest context, legiuitorul impune instanţelor de judecată să ajusteze solicitările în legătură cu drepturile parentale în conformitate cu interesul minorului şi, prin urmare, să dea prioritate nevoilor circumscrise vârstei copilului, permiţând stabilirea unui program care să corespundă necesităţilor minorului iar nu cererilor părintelui, chiar cu ignorarea acestora din urmă.

Prin prisma acestui criteriu esenţial în soluţionarea pricinii, tribunalul constată că păstrarea legăturii minorei cu ambii părinţi corespunde întrutotul interesului său superior.

Pentru creşterea minorei este necesară contribuţia ambilor părinţi, iar situaţia tensionată dintre părţi se răsfrânge într-un mod dăunător asupra dezvoltării normale a acesteia, care se află în postura de a suporta această situaţie, străină ei, astfel că rezolvarea amiabilă, cât mai paşnică, a situaţiei de faţă - legături personale între minoră si tatăl său constituie o responsabilitate primordială.

Dreptul părintesc nu oferă părintelui doar o îndreptăţire asupra minorei, ci include în structura sa obligaţia fiecărui părinte de a depune diligenţe pentru o dezvoltare normală a propriului copil.

In analiza temeiniciei motivelor de apel formulate, Tribunalul are în vedere caracterul provizoriu  al măsurii dispuse, susceptibilă a-si produce efectele  până la soluţionarea definitivă a dosarului cu nr.  X/311/2020 aflat pe rolul Judecătoriei Slatina, având ca obiect divorţ.

Totodată, în acord cu instanţa de fond, Tribunalul apreciază că măsura dispusă nu prejudecă fondul, în condiţiile în care în urma administrării probatoriului se va stabili modalitatea în care minora poate avea legături  cu tatăl său.

În ceea ce priveşte aparenţa dreptului, tribunalul reţine că este în interesul minorei de a avea legături personale cu tatăl său.

Motivul de apel referitor la faptul că în mod netemeinic, instanţa de fond a stabilit ca minora să fie luată din domiciliul mamei şi să fie dusă în domiciliul tatălui, este nefondat.

Este de esenţa legăturilor personale dintre părinte şi copil că ele se desfăşoare liber, iar nu sub supravegherea celuilalt părinte. O altă situaţie ar avea un alt efect, în sensul că minora ar trebui să se poarte liber, fără teama a ceea ce va zice unul dintre părinţi dacă el are un anumit comportament faţă de celălalt părinte.

Susţinerea apelantei pârâte, în sensul că intimatul reclamant este dependent de medicamente antidepresive  şi consumă băuturi alcoolice, nu are suport probator, nefiind depuse la dosar dovezi în acest sens, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 249 Cod procedură civilă, deşi îi revenea această obligaţie.

Astfel, din materialul probator administrat în cauză, nu a rezultat ca intimatul reclamant  nu ar avea un comportament corespunzător faţă de minoră.

Din depoziţiile martorilor audiaţi în cauză, inclusiv martora propusă de apelantă, Şisu E, a reieşit că nu s-a întâmplat vreodată ca tatăl să îi facă vreun rău copilului.

În ceea ce priveşte faptul că în casa bunicii paterne, copilul nu a locuit, tribunalul reţine depoziţia martorei S I care a declarat că minora  a dormit şi peste noapte în domiciliul apelantului reclamant.

În condiţiile neînţelegerilor dintre apelantul reclamant şi apelanta pârâtă, primează asigurarea unei stabilităţi în viaţa minorei, care oricum trebuie să se integreze efectiv în noua sa viaţă, întrucât au avut loc schimbări în viaţa acesteia.

Luarea minorei in domiciliul tatălui, cu obligaţia corelativa a readucerii în locuinţa mamei, se impune nu doar pentru a fi creată o relaţie armonioasa între tată şi copil, iar probele converg în sensul ca mama nu permite interrelaţionarea minorei cu tatăl decât în prezenta sa.

Sub aspectul necunoaşterii de către tată a programului minorei, deoarece a stat foarte puţin timp cu aceasta, tribunalul nu poate omite că, deşi o perioadă de acomodare a părintelui cu atribuţiile sale este necesară, cu toate acestea, sarcinile ce decurg din filiaţie se împart între cei doi părinţi care sunt deopotrivă obligaţi a veghea la creşterea şi educarea copilului lor, legiuitorul neprezumând vreunul dintre părinţi ca fiind de plano mai potrivit în exercitrea rolului parental.

Faţă de probele de la dosar, pentru echilibrarea emoţională a minorei, Tribunalul apreciază că este în interesul superior al acesteia, să aibă legături personale cu apelantul reclamant în modalitatea stabilită de instanţa de fond.

Pentru considerentele de fapt si de drept invocate, in temeiul dispoziţiilor art.480 al.1 Cod procedură civilă, Tribunalul va respinge apelul declarat de apelanta intimata.

Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, conform dispoziţiilor art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă), iar partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei, potrivit dispoziţiilor art. 452 Cod procedură civilă.

Conform dispoziţiilor art. 451 alin. 1 Cod procedură civilă: „Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile avocaţilor, ale experţilor şi ale specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cauzate de necesitatea prezenţei la proces, cheltuielile de transport şi, dacă este cazul, de cazare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului”. 

În temeiul art. 453 Cod procedură civilă coroborat cu art. 451 Cod procedură civilă, reţinând culpa procesuală a apelantei şi la solicitarea intimatului, tribunalul va obliga pe apelantă să plătească intimatului suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată,  constând în onorariu avocat (conform chitanţei nr. X/15.10.2020).

Data publicarii pe portal: 18.12.2020

Domenii speta

Spete similare