Cod civil - Mod de efectuare a imputatiei

Prin sentința civilă nr. ... pronunțată la data de ... de Judecătoria Piatra Neamț a fost admisă excepţia prescripţiei invocată de pârâţi prin curatorul special și s-a constatat prescris debitul solicitat de reclamantă în perioada iunie 2015 – 4 decembrie 2016, fiind respinsă cererea pentru debitul din această perioadă.

A fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantul ..., prin împuternicit ... în contradictoriu cu pârâţii ....

Au fost obligați pârâţii să achite reclamantului suma de 3.480,26 lei compusă din  suma de 2777 lei, reprezentând chirie şi penalităţi pentru perioada decembrie 2016 – octombrie 2018 şi suma de 703,26 lei reprezentând cheltuieli de întreţinere şi penalităţi pentru perioada decembrie 2016 – octombrie 2018.

Pentru a hotărî acestea, prima instanță a reținut, mai întâi asupra prescripției dreptului la acțiune, față de prevederile art. 2500 al. 1, art. 2513 și art. 2517 Cod civil, că excepţia a fost invocată în termenul legal dar şi de persoana care putea să o invoce.

Acţiunea a fost înregistrată la data de 05.12.2019, iar din fişa cont şi din centralizatorul privind cheltuielile de întreţinere, reiese că reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor la plata acestor sume de bani aferente perioadei iunie 2015 – octombrie 2018. Având în vedere excepţia invocată de curatorul special al pârâţilor, excepţia a fost admisă, fiind constat prescris debitul solicitat de reclamant în perioada iunie 2015 –  5 decembrie 2016. Valoarea chiriei din perioada indicată este de 2170,08 lei, însumând şi penalităţile de întârziere, iar valoarea întreţinerii este de 306,97 lei şi a penalităţilor cu privire la aceasta este în cuantum de 22,26 lei.

Prin urmare, raportat la soluţia cu privire la excepţie, a mai rămas un debit total de 3.480,26 lei compus din suma de 2777 lei reprezentând chirie şi penalităţi pentru perioada decembrie 2016 – octombrie 2018 şi suma de 703,26 lei reprezentând cheltuieli de întreţinere şi penalităţi pentru perioada decembrie 2016 – octombrie 2018.

În ceea ce priveşte aceste pretenţii, s-a reținut că între reclamant şi pârâta ...  a fost încheiat contractul nr. ... având ca obiect închirierea imobilului situat în ....

Prin sentinţa civilă nr. ... pronunţată de către Judecătoria Piatra Neamţ în dosarul nr. ..., rămasă definitivă prin neapelare, s-a dispus rezilierea contractului menţionat, evacuarea pârâţilor din imobil şi obligarea acestora la plata chiriei, penalităţilor de întârziere, utilităţilor şi a penalităţilor de întârziere.

După pronunţarea acestei sentinţe, pârâţii au continuat să locuiască în imobil până la data de 03.10.2018 când s-a realizat evacuarea efectivă, aşa cum reiese din procesul-verbal încheiat la acea dată în cadrul dosarului de executare nr. .... Acest fapt reiese atât din listele de plată depuse la dosar cât şi din cele consemnate în procesul-verbal din care reiese şi că pârâţilor le-a mai fost acordat un termen de 5 zile pentru a evacua efectiv imobilul.

Deşi prin contract acesta s-a obligat să achite contravaloarea chiriei lunar, în cuantumul statuat în contract, precum şi să achite utilităţile aferente, nu şi-a îndeplinit această obligaţie. Conform IV, art. 10 din contract, pârâtul, în calitate de chiriaş s-a obligat să achite cheltuielile lunare privind consumul de utilităţi, cheltuielile de administrare, trecute în listele de plată şi repartizate pe cota parte indiviză, conform prev. Legii nr. 230/2007 şi HG 1588/2007.

În drept, potrivit dispoziţiilor  cap IV, art.10 din contract, locatarul şi-a asumat obligaţia de plată a acestor sume, iar conform art. 46 din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, toţi proprietarii au obligaţia să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociaţiei de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuţie ce le revine la cheltuielile asociaţiei de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociaţia de proprietari.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 48 din acelaşi act normativ, stabilirea şi repartizarea sumei care priveşte proprietatea comună ce revine fiecărui proprietar din cadrul condominiului se fac proporţional cu cota-parte indiviză din proprietatea comună.

Cheltuielile efectuate de asociaţia de proprietari pentru plata unor servicii de utilităţi publice sau de altă natură, legate de proprietăţile individuale din condominiu şi care nu se facturează individual pe fiecare dintre acestea, se repartizează după acelaşi criteriu care a stat la baza emiterii facturii, în conformitate cu prevederile contractului încheiat cu furnizorul respectivului serviciu.

Potrivit legii, termenul de plată a cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari, afişate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice de la data afişării listei de plată, dată care trebuie să fie înscrisă în lista respectivă.

În drept, instanţa a reţinut aplicabile dispozițiile art. 1796 și art. 1516 al. 1 Cod civil.

Cererea reclamantului este întemeiată, fiind întrunite condiţiile pentru atragerea răspunderii civile contractuale a pârâţilor care nu şi-au îndeplinit obligaţia contractuală de plată a chiriei lunare, cauzând prin aceasta un prejudiciu în patrimoniul reclamantului, constând în debitul înregistrat, legătura de cauzalitate fiind evidentă, iar vinovăţia civilă prezumată atâta vreme cât pârâţii nu au invocat o cauză străină exoneratoare de răspundere.

În cazul răspunderii civile contractuale, reclamantul trebuie să dovedească existenţa contractului şi deci a obligaţiei de plată, iar dacă reuşeşte să facă această dovadă, neexecutarea se prezumă atâta timp cât pârâtul nu dovedeşte executarea, în acord cu art. 1548 Cod civil.

Reclamantul a făcut proba obligaţiei de plată ce revine pârâţilor, în cuantum de 3.480,26 lei, prin înscrisurile depuse la dosar, respectiv contractul de închiriere, listele de plată, fişa cont din perioada 01.06.2015-22.11.2019 precum şi fişa locatarului cu privire la întreţinere.

Față de dispozițiile art. 1535 al. 1 Cod civil și ale art. 1 din OG nr. 13/2011, în mod corect au fost calculate penalităţi de întârziere de către reclamant, având în vedere debitul restant la plata chiriei.

În consecinţă, cererea formulată de reclamant a fost admisă, fiind obligați pârâţii la plata sumei de 3.480,26 lei compusă din suma de 2777 lei reprezentând chirie şi penalităţi pentru perioada decembrie 2016 – octombrie 2018 şi suma de 703,26 lei reprezentând cheltuieli de întreţinere şi penalităţi pentru perioada decembrie 2016 – octombrie 2018.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel reclamantul, solicitând obligarea pârâților la plata sumelor de: 4947,08 lei reprezentând chirie și penalități corespunzătoare perioadei iunie 2015 - octombrie 2018; 1032,49 lei reprezentând întreținere și penalități corespunzătoare perioadei iunie 2015 - octombrie 2018; cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată. A motivat că la data de 03.07.2018 pârâta a achitat prin chitanţa 180724 suma de 1000 lei, distribuită astfel: 800 lei chirie și penalități și 200 lei întreţinere și penalități.

Potrivit art. 2537 al. 1 Cod civil, prescripţia se întrerupe printr-un act voluntar de executare sau prin recunoaşterea, în orice alt mod, a dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de către cel în folosul căruia curge prescripţia. În speţă, plata făcută de pârât întrerupe cursul prescripţiei până la data de iunie 2015, dată de la care solicită reclamantul plata sumelor restante.

În dovedire, apelantul a depus în copie înscrisuri.

Intimații-pârâți, prin curatorul special desemnat în temeiul art. 167 al. 3 Cod de procedură civilă, au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului. 

Motivează că, faptul că intimații au achitat, la data de 03.07.2018, suma de 1000 lei, nu întrerupe cursul prescripției, pentru că această sumă de bani a fost achitată în luna iulie 2018, perioadă de timp aflată în calcul și în termenul legal de a fi cerută. Din analiza fișei de cont și a centralizatorului rezultă că intimaţii nu mai puteau fi obligaţi la plata sumelor de 2.170,08 lei chirie restantă însumând și penalități de întârziere, la care se adaugă suma de 306,97 lei întreținere restantă și penalități. Debitul solicitat este alcătuit din sume de bani ce trebuie a fi plătite lunar, iar în situaţia în care ele sunt incluse în perioada anilor care prescriu o datorie nu mai pot fi cerute.

Plata benevolă s-a făcut de intimați pentru anul 2018, pentru cele 7 luni ale acestui an reprezentând chirie și întreținere, cu penalitățile aferente, exceptând perioada iunie 2015-decembrie 2016.

Din oficiu, Tribunalul a solicitat apelantului dovezi privind faptul că imputația plății sumei de 1.000 lei achitată de intimații-pârâți la data de 3.07.2018 s-a făcut asupra debitului considerat de prima instanță ca prescris, ținând cont de împrejurarea că pârâții au și datorii anterioare, pentru care apelantul-reclamant deține un alt titlu executoriu (cu referire la existența sentinței civile nr. ... pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ în dosarul nr. ... prin care pârâta ... a fost obligată să plătească aceluiași reclamant mai multe sume de bani: 413,09 lei reprezentând cheltuieli de întreţinere restante aferente perioadei ianuarie 2014 - mai 2015; 54,60 lei, reprezentând penalităţi de întârziere la debitul indicat calculate până la data de 31.05.2015; 1334,58 lei, reprezentând contravaloare chirie neachitată aferentă perioadei ianuarie 2014 - iulie 2015; 2347 lei reprezentând penalităţi de întârziere aferente chiriei neachitate în perioada ianuarie 2012 - septembrie 2013, calculate până la data de 30.09.2013; 2029,74 lei reprezentând penalităţi de întârziere aferente chiriei neachitate în perioada octombrie 2013 - iunie 2015, calculate până la data de 30.06.2015).

Analizând apelul formulat, Tribunalul constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, în temeiul art. 480 Cod de procedură civilă, pentru următoarele considerente:

Prima instanță a constatat prescris debitul solicitat de reclamant cu titlul de chirie și cheltuieli de întreținere, împreună cu penalități aferente, pentru perioada iunie 2015 –  5 decembrie 2016, având în vedere că aceste debite au devenit scadente în urmă cu mai mult de 3 ani anterior introducerii prezentei acțiuni pe rolul instanței la data de 05.12.2019.

Contestând cele statuate de prima instanță, prin apelul declarat, reclamantul consideră că plata efectuată de pârâți la data de 3.07.2018 ar fi întrerupt această prescripție, în temeiul art. 2537 al. 1 Cod civil. Pentru a fi aplicabil acest text de lege, suma de 1.000 lei achitată la data menționată anterior, cu chitanța seria ... nr. ..., ar fi trebuit să stingă – prin plata benevolă – sume datorate cu titlul de chirie și cheltuieli de întreținere, împreună cu penalități aferente, pentru perioada pentru care s-a reținut incidența prescripției (iunie 2015 –  5 decembrie 2016). Aceasta deoarece textul invocat, al art. 2537 al. 1 Cod civil, stipulează că prescripţia se întrerupe printr-un act voluntar de executare a dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de către cel în folosul căruia curge prescripţia.

În chitanța de efectuare a acestei plăți benevole de către pârâți se menționează că suma reprezintă „chirie – 300 lei, pen. chirie – 500 lei, întreț. – 200 lei”, fără referire la perioade anume pentru care aceste sume erau datorate cu acest titlu. Din fișele de cont atașate de apelant la filele 51-52 ds. apel pentru debitul reprezentând chirie, rezultă că pârâții figurau cu restanțe la chirie și penalități încă din luna decembrie 2011, totalizând în luna octombrie 2018: 11.654,64 lei, astfel că suma de 300 lei chirie și 500 lei penalități chirie achitată la data de 3.07.2018 nu avea cum să stingă debitul datorat în perioada iunie 2015 –  5 decembrie 2016. Aceasta deoarece, conform art. 1506 Cod civil, „(1) Plata efectuată de debitorul mai multor datorii faţă de acelaşi creditor, care au acelaşi obiect, se impută asupra acestora conform acordului părţilor. (2) În lipsa acordului părţilor, se aplică dispoziţiile prezentei secţiuni.” Art. 1509 al. 1 lit. d Cod civil prevede că „dacă niciuna dintre părţi nu face imputaţia plăţii, vor fi aplicate, în ordine, următoarele reguli:

a) plata se impută cu prioritate asupra datoriilor ajunse la scadenţă;

b) se vor considera stinse, în primul rând, datoriile negarantate sau cele pentru care creditorul are cele mai puţine garanţii;

c) imputaţia se va face mai întâi asupra datoriilor mai oneroase pentru debitor;

d) dacă toate datoriile sunt deopotrivă scadente, precum şi, în egală măsură, garantate şi oneroase, se vor stinge datoriile mai vechi.”

Părțile au convenit doar ca din suma de 1.000 lei plătită benevol de pârâți la data de 3.07.2018, suma de 300 lei să fie imputată asupra restanțelor la chirie și suma de 500 lei să fie imputată asupra penalităților la chirie, fără alte detalii. Întrucât toate datoriile cu titlul de chirie și penalități aferente, restante în fișa debitorilor pârâți, erau deopotrivă scadente şi, în egală măsură, oneroase, dispozițiile legale privind imputația plății impun ca aceasta să se facă asupra datoriilor mai vechi, neexistând alt criteriu de prioritate dintre cele reglementate la art. 1509 al. 1 lit. a-c Cod civil. Prin urmare, aceste sume au stins restanțe mai vechi ale pârâților, datorate mai în urmă decât perioada iunie 2015 –  5 decembrie 2016 pentru care apelantul consideră că plata efectuată ar fi avut efect întrerupător de prescripție.

Din fișele de cont atașate de apelant la filele 53-54 ds. apel pentru debitul reprezentând întreținere, rezultă că pârâții figurau cu restanțe la întreținere și penalități încă din luna decembrie 2012, totalizând în luna noiembrie 2020: 3.503,80 lei, astfel că suma de 200 lei întreținere achitată la data de 3.07.2018 nu avea cum să stingă debitul datorat în perioada iunie 2015 –  5 decembrie 2016. Aceasta deoarece, conform art. 1506 Cod civil, „(1) Plata efectuată de debitorul mai multor datorii faţă de acelaşi creditor, care au acelaşi obiect, se impută asupra acestora conform acordului părţilor. (2) În lipsa acordului părţilor, se aplică dispoziţiile prezentei secţiuni.” Art. 1509 al. 1 lit. d Cod civil prevede că „dacă niciuna dintre părţi nu face imputaţia plăţii, vor fi aplicate, în ordine, următoarele reguli:

a) plata se impută cu prioritate asupra datoriilor ajunse la scadenţă;

b) se vor considera stinse, în primul rând, datoriile negarantate sau cele pentru care creditorul are cele mai puţine garanţii;

c) imputaţia se va face mai întâi asupra datoriilor mai oneroase pentru debitor;

d) dacă toate datoriile sunt deopotrivă scadente, precum şi, în egală măsură, garantate şi oneroase, se vor stinge datoriile mai vechi.”

Părțile au convenit doar ca din suma de 1.000 lei plătită benevol de pârâți la data de 3.07.2018, suma de 200 lei să fie imputată asupra restanțelor la cheltuielile de întreținere, fără alte detalii. Întrucât toate datoriile cu titlul de întreținere, restante în fișa debitorilor pârâți, erau deopotrivă scadente şi, în egală măsură, oneroase, dispozițiile legale privind imputația plății impun ca aceasta să se facă asupra datoriilor mai vechi, neexistând alt criteriu de prioritate dintre cele reglementate la art. 1509 al. 1 lit. a-c Cod civil. Prin urmare, această sumă a stins restanțe mai vechi ale pârâților, datorate mai în urmă decât perioada iunie 2015 –  5 decembrie 2016 pentru care apelantul consideră că plata efectuată ar fi avut efect întrerupător de prescripție.

Mai mult decât atât, în anexa chitanței nr. 1807241, întocmită de apelant la fila 56 ds. apel, se menționează expres că suma de 200 lei achitată cu titlul de cheltuieli întreținere s-au imputat asupra debitului datorat la data de 20.05.2013, suma de 300 lei achitată cu titlul de chirie s-a imputat asupra debitului datorat în perioada 1.12.2011 – 1.05.2012, iar suma de 500 lei achitată cu titlul de penalități chirie s-a imputat asupra debitului datorat în perioada 31.11.2013 – 1.05.2014. Prin urmare, această plată benevolă efectuată de pârâți la data de 3.07.2018 a stins debite mai vechi ale pârâților, iar nu debite din perioada iunie 2015 –  5 decembrie 2016, pentru a se putea aprecia că pârâții ar fi făcut o plată întrerupătoare de prescripție în sensul art. 2537 al. 1 Cod civil, astfel că soluția primei instanțe asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru debitele scadente în perioada iunie 2015 –  5 decembrie 2016 este cea legală. În consecință, în temeiul art. 480 al. 1 Cod de procedură civilă, apelul declarat de reclamant va fi respins ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare