Acordul de recunoaştere a vinovăţiei

Dosar nr. *****

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREŞTI

SECŢIA I PENALĂ

SENTINŢA PENALĂ NR. *****

ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN *****

PREŞEDINTE: *****

GREFIER: *****

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror ***** de la Parchetul *****

Pe rol fiind sesizarea ***** cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat cu inculpatul ***** la data de *****, în dosarul nr. *****.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică se prezintă inculpata *****, personal, asistat de apărător ales, av. *****, cu împuternicirea avocaţială seria ***** din data de ***** depusă la dosar, lipsind persoana vătămată ***** şi partea civilă *****.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de şedinţă, după care,

Instanţa pune în discuţie verificarea legalităţii sesizării instanţei cu prezentul acord de recunoaştere a vinovăţiei.

Reprezentantul Ministerului Public şi apărătorul ales al inculpatei ***** apreciază că instanţa este legal sesizată cu prezentul acord de recunoaştere a vinovăţiei.

Instanţa constată că prezentul acord de recunoaştere a vinovăţiei îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de lege şi cuprinde toate menţiunile prevăzute de lege.

În consecinţă, constată potrivit art. 484 C.p.p. că instanţa este legal sesizată, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 480 şi următoarele C.p.p.

Se procedează la ascultarea inculpatei *****, declaraţia acesteia fiind consemnată, semnată şi ataşată la dosarul cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat, excepţii de invocat sau probe de administrat instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pentru susţinerea pe fond a prezentului acord de recunoaştere a vinovăţiei.

Reprezentanta Ministerului Public arată că din lecturarea actelor de urmărire penală s-a constatat că fapta este prescrisă, așadar concluziile Parchetului sunt în sensul respingerii acordului intervenit între procurorul de caz și inculpata *****. Arată că data săvârșirii faptei este 6.12.2007, data acordării creditului, și încadrarea juridică este aceea de înșelăciune prevăzută de art. 244 alin. 1 și 2 C.p. cu aplicarea art. 5 C.p., pedeapsa fiind de la 1 la 5 ani.

Apreciază așadar că a intervenit prescripția, motiv pentru care în baza art. 485 lit. b C.p.p. solicită respingerea acordului intervenit și trimiterea cauzei la procuror.

Apărătorul ales al inculpatei ***** arată că, într-adevăr, a intervenit prescripția cu privire la infracțiunea de înșelăciune, se aștepta la concluziile reprezentantei Ministerului Public întrucât a mai fost un alt dosar cu ginerele doamnei în care aceeași poziție a avut-o procurorul *****. Cu toate acestea concluzia la care a ajuns judecătorul respectiv a fost în sensul de admitere a acordului, iar concluziile apărării sunt tot în sensul de admitere a acordului în raport de această situație, de intervenire a prescripţiei pe înșelăciune, întrucât există reținută în sarcina inculpatei și infracțiunea de grup organizat și în aceste condiții, existând o altă faptă pentru care nu a intervenit prescripția, evident că acordul este în vigoare.

Precizează că tot în acest sens  a fost și hotărârea pe care a pronunţat-o instanța în dosarul la care a făcut referire mai sus.

Reprezentanta Ministerului Public arată că acordul a fost încheiat numai în ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune, nu și pentru celelalte infracțiuni, și pentru acest motiv a solicitat respingerea acordului intervenit.

Inculpata *****, în ultimul cuvânt, arată că este vinovată și își recunoaște fapta, a greșit și îi pare rău.

Instanţa reţine cauza în pronunţare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin acordul de recunoaştere a vinovăţiei nr. *****, încheiat în data de 22.09.2015, între Parchetul ***** şi inc. *****, înregistrat pe rolul acestei instanţe în data de *****, sub nr. *****, inculpata a fost trimisă în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. 1, alin. 2 C.p. cu aplic. art. 5 C.p.

Analizând actele şi lucrările dosarului, reţine următoarea situaţie de fapt:

La data de 31.10.2012 a fost înregistrat la ***** dosarul penal având ca obiect plângerea *****, formulată împotriva inculpaţilor *****, *****, *****, *****, *****, ***** şi *****.

În cuprinsul actului de sesizare s-a arătat că cei șapte inculpați, în perioada 27.07.2007 - 29.08.2008, au obținut de la instituția bancară reclamantă câte un credit în franci elvețieni (CHF), fără a rambursa contravaloarea ratelor, folosind pentru justificarea veniturilor adeverințe de venit și contracte de cesiune de drepturi de autor falsificate, emise de patru societăți comerciale, în scopul inducerii în eroare a funcţionarilor bancari.

 Plângerea ***** a fost iniţial înregistrată la Parchetul *****, după care, prin ordonanţa dispusă în data de 17.10.2012, şi-a declinat competenţa în favoarea *****, având în vedere prejudiciul reclamat mai mare decât echivalentul în lei a sumei de 1.000.000 euro.

În data de 23.01.2014, orele 11:30, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de inc. *****, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la înşelăciune în forma continuată, prev. de art. 25 V.C.p. rap. la art. 215 alin. 1, alin. 2, alin. 3, alin. 5 V.C.p. cu aplic. art. 41 alin. 2 V.C.p.

Prin ordonanţa din data de 18.02.2015 s-a dispus extinderea urmării penale şi începerea urmăririi penale faţă de inc. *****, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. 1, alin. 2 C.p. cu aplic. art. 5 C.p. Prin ordonanţa din data de 19.06.2015, s-a dispus extinderea urmăririi penale în raport de inculpată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la spălarea banilor, prev. de art. 48 C.p. rap. la art. 29 alin. 1 din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 5 C.p.

În data de 12.08.2015 s-a pus în mişcare acţiunea penală în raport de inculpată, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. 1, alin. 2 C.p. cu aplic. art. 5 C.p.

Acordul de recunoaştere a vinovăţie s-a încheiat exclusiv cu privire la infracţiunea de înşelăciune.

În sarcina inc. ***** s-a reţinut că, în data de 06.12.2007, cu ocazia încheierii contractului de credit nr. *****, a indus în eroare ***** prin prezentarea unei documentaţii de venit falsă, cu ajutorul căreia a primit un împrumut în valoare de 770.000 CHF.

Pentru creditul obținut de inculpată au fost depuse ca documente justificative privind veniturile realizate, înscrisuri care nu sunt corespunzătoare adevărului:

 - o adeverință de venit cu data de emitere 29.10.2007, în numele ***** în care se menționează că aceasta a fost angajată la această societate comercială începând cu  data de 01.03.2007, pe o perioadă nedeterminată, având funcția de scenarist  și a realizat venituri  lunare de 6.750 lei ;

- o adeverință de venit cu data de emitere 29.10.2007, în  numele *****., în care se menționează că aceasta a fost angajată la această societate comercială începând cu data de 01.02.2007 pe o perioadă nedeterminată, având funcția de administrator  și a realizat venituri  lunare de 7.200 lei.

În drept, constată următoarele:

Instanţa va respinge acordul de recunoaştere a vinovăţie privind-o pe inc. *****, întrucât s-a împlinit termenul general de prescripţie.

Astfel, de la data săvârşirii infracţiunii de înşelăciune pentru care a fost cercetată inculpata, 06.12.2007, şi până în prezent, a intervenit o succesiune de legi penale, ceea ce obligă instanţa la identificarea legii penale mai favorabile.

Deşi sesizarea organului de urmărire penală a avut loc la data de 31.10.2012, începerea urmăririi penale a fost dispusă în cauză prin rezoluția nr. ***** din data de 23 ianuarie 2014, ora 11:30, față de inculpatul *****, ulterior, prin ordonanţa din 18.02.2015, fiind începută urmărirea penală şi faţă de inc. *****, pentru infracţiunea menţionată.

În intervalul scurs de la data săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, respectiv 06.12.2007 şi până la data de 23.01.2014 (când s-a început urmărirea penală faţă de inc. *****) nu au fost efectuate în cauză acte de procedură, atât faţă de inc. *****, cât şi faţă de ceilalţi inculpaţi din dosar.

Potrivit art. 246 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului penal, la data de 1.02.2014 a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind Codul penal (în continuare Codul penal).  Potrivit art. 5 alin. 1 din acest act normativ, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. De asemenea, urmează a se avea în vedere şi decizia Curţii Constituţionale nr. 265/2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, prin care s-a stabilit că dispozițiile art. 5 C.pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile. În acelaşi sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiție, prin hotărârea nr. 5/2014 pronunţată de completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 470 din 26 iunie 2014, a stabilit că legea penală mai favorabilă trebuie aplicată global şi nu pe instituţii.

În speţă, legea penală mai favorabilă este Codul penal, având în vedere limitele maxime de pedeapsă prevăzute pentru infracţiunea de înşelăciune, respectiv 5 ani, potrivit art. 244 alin. 1,2 Cod penal, faţă de 20 ani, potrivit art. 215 alin. 1, 2, 3, 5 Cod penal 1969, lege ce se va aplica global cu privire la toate instituţiile incidente pe latură penală.

Astfel, potrivit art. 154 alin. 1 lit. d Cod penal, termenul de prescripţie a răspunderii penale în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani, este de 5 ani, termen ce începe să curgă de la data săvârşirii infracţiunii, conform art. 154 alin. 2 teza I C.p.p.

În speţă, termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea de  înșelăciune, prev. de art. 244 alin. 1 şi 2 C.p. cu aplic. art. 5 C.p., pentru care a fost cercetată inc. ***** a început să curgă la data de 06.12.2007 (când s-a încheiat contractul de creditare şi când unitatea bancară a livrat banii în contul deschis pe numele inculpatei) şi s-a împlinit la data de 05.12.2012. Contrar punctului de vedere emis de către procurorul de caz în cuprinsul acordului de recunoaştere a vinovăţiei, termenul de prescripţie nu începe să curgă de la data când inculpata a plătit ultima rată, respectiv 17.04.2009, deoarece nu acesta este momentul când s-a produs paguba. Infracţiunea de înşelăciune este o infracţiune de daună. Aceasta se consumă în momentul în care s-a produs prejudiciul, adică atunci când banii au ieşit din patrimoniul unităţii bancare şi au intrat în contul inculpatei, ca urmare a acţiunii de inducere în eroare. Prin urmare, prejudiciul s-a produs chiar atunci s-a perfectat contractul. Nu prezintă importanţă plata ulterioară a ratelor, deoarece aceasta este o formă de reparare a unui prejudiciu deja existent. Nu prezintă relevanţă în stabilirea momentului săvârşirii infracţiunii faptul că inculpata a ridicat banii din cont, în mod succesiv, în numerar, în data de 06.12.2007 (200.000 euro), 07.12.2007 (100.000 euro), 21.08.2008 (90.000 euro şi 25.000 euro), 06.02.2008 (41.600 euro), mai 2008 (restul sumei), deoarece banii primiţi cu titlu de împrumut existau deja, scriptic, în patrimoniul inculpatei de la data perfectării contractului de creditare. Acţiunea acesteia de a extrage banii din cont reprezintă doar un act de administrare.

În acest interval 06.12.2007 – 05.12.2012, nu a fost îndeplinit niciun act de procedură în ceea ce o priveşte atât pe inc. *****, cât şi pe ceilalţi inculpaţi din dosar, act care ar fi putut să întrerupă termenul de prescripţie a răspunderii penale, potrivit art. 155 alin. 1 Cod penal. Primul act de procedură întocmit în această cauză este ordonanţa din data de 23.01.2014, prin care s-a început urmărirea penală în raport de inc. *****. Acest act de procedură s-a îndeplinit după împlinirea termenului de prescripţie generală al răspunderii penale.

În prezentul dosar, instanţa trebuie să facă anumite nuanţări în legătură cu ordonanţa dispusă în data de 17.10.2012, înainte de începerea urmăririi penale, prin care s-a declinat cauza de la Parchetul ***** la Parchetul ***** (acesta este singurul act de procedură dispus de către organele de urmărire penală până în 23.01.2014, când s-a început urmărirea penală). Din punctul de vedere al instanţei, această ordonanţă nu este un act de procedură, în sensul art. 155 alin. 1 C.p.p., apt să producă întreruperea termenului de prescripţie. Noţiunea de ,,orice act de procedură penală”, la care face referire art. 155 alin. 1 C.p.p., înseamnă orice act de procedură efectuat după momentul începerii urmăririi penale, inclusiv începerea urmăririi penale in rem, deoarece, doar printr-o asemenea interpretare, soluţia Noului Cod penal este în acord cu natura prescripţiei răspunderii penale, văzută ca sancţiune a pasivităţii organelor judiciare. Aceasta cu atât mai mult cu cât, Noul Cod de procedură penală nu mai reglementează instituţia actelor premergătoare. Potrivit art. 305 alin. 1 C.p.p., este suficient doar să existente un act de sesizare, care nu cade sub incidenţa dispoziţiilor art. 16 alin. 1 N.C.p.p., pentru a se dispune începerea urmăririi penale cu privire la faptă. În aceste condiţii, dispoziţiile art. 155 alin. 1 N.C.p trebuie interpretate în concordanţă cu dispoziţiile Noului Cod de procedură penală, pentru că normele de drept substanţial nu pot fi disociate de normele procedurale, acestea din urmă fiind instrumentul prin care cele dintâi produc consecinţe juridice. Pentru aceste motive, instanţa consideră că, prin expresia ,,orice act de procedură penală”, legiuitorul nu a vrut altceva decât să sublinieze că, spre deosebire de art. 123 alin. 1 V.C.p., produce efecte întreruptive de prescripţie un act de procedură, indiferent dacă trebuie sau nu comunicat inculpatului, în desfăşurarea procesului penal, pentru a face distincţia cu vechea legislaţie. Nicidecum nu trebuie înţeles că ,,orice act de procedură”, înseamnă şi actele premergătoare, din moment ce Noul Cod de procedură penală nu le mai reglementează, iar dispoziţiile art. 155 alin. 1 N.C.p. trebuie corelate cu dispoziţiile procedurale actuale, pentru a se asigura viziunea unitară dintre normele de drept substanţial şi normele de drept procedural, în sensul dorit de legiuitor. Dacă legiuitorul ar fi vrut să confere actelor de procedură întocmite în faza actelor premergătoare, sub imperiul Vechiului Cod de procedură penală, efecte întreruptive de prescripţie, potrivit Noului Cod penal, atunci ar fi trebuit să prevadă norme tranzitorii în acest sens, întrucât este vorba despre producerea unor efecte juridice potrivit noii legislaţii, în baza unor acte de procedură întocmite în baza vechii legislaţii, care nu-şi mai găsesc reglementare în prezent.

Este adevărat că art. 4 alin. 1 din Legea nr. 255/2013 prevede că actele de procedură îndeplinite înainte de intrarea în vigoare a Codului de procedură penală, cu respectarea dispoziţiilor legale la data îndeplinirii lor, rămân valabile. Însă art. 4 alin. 1 din Legea nr. Legea nr. 255/2013 se referă la ,,valabilitatea” actelor de procedură respective, în sensul că nu sunt lovite de nulitate, chiar dacă potrivit noii legislaţii penale, sunt alte norme de procedură care le guvernează, şi nicidecum la efectul întreruptiv de prescripţie. A conferi o altă interpretare art. 4 alin. 1 din Legea nr. 255/2013, în lipsa unei menţiuni exprese în acest sens, înseamnă cu o adăugire la lege, ceea ce aduce atingere separaţiei puterilor în stat.

În plus, ordonanţa de declinare dispusă în data de 17.10.2012 reprezintă un act de sesizare al Parchetului *****. Este unanim admis în doctrină şi în practică că ordonanţa de declinare este un act de sesizare derivat. Şi procesul-verbal de sesizare din oficiu reprezintă, în acelaşi timp, un act de sesizare şi un act de procedură. În aceste condiţii, a interpreta că ,,orice act de procedură”, inclusiv actele de sesizare a organelor de urmărire, produce efecte întreruptive de prescripţie, echivalează cu a admite că si procesul-verbal de sesizare din oficiu face parte din categoria actelor prev. de art. 155 alin. 1 N.C.p., ceea ce frizează absurdul. În concluzie, pornind de la natura instituţiei prescripţiei răspunderii penale – sancţiune pentru organele de anchetă, instanţa apreciază că doar actele de procedură care vizează fondul cauzei, atestă că organele de urmărire penală au ieşit din pasivitate, iar nu ,,plimbarea” administrativă a dosarului de la unitate de parchet la alta, ca urmare a declinării de competenţă.

Având în vedere că în cauză nu poate fi angajată răspunderea penală, faţă de intervenirea prescripţiei răspunderii penale, în baza art. 485 alin. 1 lit. b Cod proc. pen., instanţa va respinge acordul de recunoaştere a vinovăţiei privind pe inc. *****şi, pe cale de consecinţă, va trimite cauza procurorului în vederea finalizării urmăririi penale, respectiv pentru a dispune clasarea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

În baza art. 485 alin. 1 lit. b C.p.p., respinge acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat între inc. ***** şi *****, în dosar nr. *****, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. 1, alin. 2 N.C.p. cu aplic. art. 5 N.C.p.

Trimite dosarul la parchet în vederea continuării urmăririi penale.

În baza art. 275 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia.

Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, *****. 

PREŞEDINTE, GREFIER,

***** *****

Domenii speta

Spete similare