Prescriptia executării pedepsei. Condiții îndeplinite după pronunțarea hotărârii instanței de fond.

Decizie 525 din 30.10.2014


În prezenta cauză, Tribunalul Galați a fost sesizat de condamnatul TV cu o contestație îndreptată împotriva sentinței penale nr. 1877 / 10.09.2014 a Judecătoriei Galați. În motivarea contestației s-a arătat că în mod nelegal Judecătoria Galați a respins ca nefondată contestația formulată, deși termenul general de prescripție a executării pedepsei se împlinise deja la momentul pronunțării hotărârii primei instanțe.

Analizând conținutul dosarului, precum și susținerile și apărările părților, Tribunalul a apreciat contestația formulată ca fiind întemeiată, urmând a fi admisă pentru motivele ce se vor arăta în continuare:

Prin sentința penală nr. 1877 / 10.09.2014, Judecătoria Galați a respins ca nefondată contestația la executare formulată de condamnatul TV în ceea ce privește pedeapsa de 3 ani și 3 luni aplicată prin sentința penală nr. 2456 / 19.10.2004 a Judecătoriei Galați. În motivarea acestei hotărâri, instanța de fond a apreciat că nu s-ar fi împlinit termenul de prescripție a executării pedepsei, care în cauza de față ar fi de 8 ani și care curge de la momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare (31.03.2006).

Potrivit art. 126(1)(b) Cod Penal anterior (în baza căruia a fost condamnat contestatorul) termenul de prescripție a executării pedepsei pentru persoanele fizice este de 8 ani plus durata pedepsei aplicate, atunci când pedeapsa este închisoare până la 15 ani. Rezultă că în cauza de față, termenul de prescripție al executării pedepsei aplicate prin sentinţa penală nr. 2456 / 19.10.2004 a Judecătoriei Galaţi este de 5 ani plus 3 ani și 3 luni, în total 8 ani și 3 luni. Acesta a început să curgă la momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare (31.03.2006) și s-ar fi împlinit la data de 30.06.2014.

Se constată totuși că după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, executarea pedepsei aplicate a fost amânată pe o perioadă de 3 luni prin sentința penală nr. 1802 / 13.07.2006 a Judecătoriei Galați, iar această împrejurare a avut drept efect suspendarea curgerii termenului de prescripție a executării. În aceste condiții, împlinirea termenul menționat a avut loc la data de 31.09.2014.

Prin urmare, deși Judecătoria Galați a pronunțat o hotărâre legală și temeinică (la acel moment nefiind îndeplinite condițiile legale pentru a se constata împlinirea prescripției executării pedepsei), se constată că la acest moment aceste condiții s-au împlinit. Pe cale de consecință, Tribunalul a admis contestația formulată de T V, va desființa sentința penală nr. 1877 / 10.09.2014 a Judecătoriei Galați și în rejudecare a admis contestația la executare formulată de TV, a constatat că executarea pedepsei de 3 ani și 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală 2456 / 19.10.2014 a Judecătoriei Galați s-a prescris.

De asemenea, s-a dispus anularea mandatului de executare nr. 2995 / 2004 și a formelor de executare emise în privința pedepsei închisorii.