Dreptuir băneşti. obligarea pârâtelor la acordarea diferenţei de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2011 şi în continuare, reactualiazt în funcţide indicele de inflaţie la data plăţii efective

Dosar nr. 520/90/2015

R O M Â N I A

TRIBUNALUL DOLJ

SECŢIA CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINŢA Nr. 16/2016

Şedinţa publică de la 12 Ianuarie 2016

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului Vâlcea la data de 28.01.2015, inregistrata sub nr. 520/90/2015,  reclamanţii  B. L., C. R. G., C. N. A., ş.a.,  au chemat în judecată pe pârâţii  M. P, D., M. F. P., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună :

- obligarea pârâtelor la acordarea diferenţei de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2011 şi în continuare, reactualizat in funcţie de indicele de inflaţie la data plăţii efective,

- obligarea pârâţilor la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzii legale, începând cu data de 01.01.2011, potrivit O.G.9/2000, privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţii băneşti în vigoare, până la data de 01.09.2011, când a devenit aplicabilă O.G. 13/2011, şi potrivit OG 13/2011, după 01.09.2011;

- obligarea paratului M. F. P. sa asigure paratului M. P. sumele necesare acordării acestor drepturi salariale.

În motivarea acţiunii, reclamanţii, magistraţi procurori, personal auxiliar de specialitate si conex,  au învederat faptul că acest drept a fost prevăzut de legislaţia în vigoare pentru anul calendaristic anterior, fiind un drept câştigat, care nu mai poate fi desfiinţat în mod retroactiv. În acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - în soluţionarea unui recurs în interesul legii -, a statuat "dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea cadru nr. 330/2009, ci reprezintă în continuare o creanţă lichidă şi exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, şi anume eşalonat şi succesiv, în cursul anului 2011 - respectiv prin creşterea, în mod corespunzător a cuantumului salariului/soldei/indemnizaţiei de bază".

Or, raportat la această concluzie, trebuie reţine că dreptul la premiul anual a fost menţinut şi după abrogarea art. 25 din Legea cadru nr. 330/2009, începând cu luna ianuarie 2011. In acest sens, aceeaşi instanţă a stipulat că majorarea salarială din anul 2011 - rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizaţia de bază -, este acordată şi în continuare.

Curtea Constituţională, prin această interpretare cu caracter obligatoriu, a statuat asupra modalităţii în care subzistă dreptul de creanţă al angajatului în cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât el nu mai poate fi acordat în forma anterioară prevăzută de art. 25 din Legea cadru nr. 330/2009.

Din acest punct de vedere, nu se poate analiza includerea premiului în majorările salariale prev. de art. 1 din Legea nr. 285/2010 ca argument de menţinere a dreptului la plata premiului în forma anterioară, întrucât ar contraveni celor stipulate cu forţă obligatorie de Curtea Constituţională.

Dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat, s-a stins odată cu abrogarea Legii cadru nr. 330/2009, fiind înlocuită cu o nouă modalitate de plată - prevăzută de lege -, prin executare succesivă.

Interpretarea textului din motivarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este de natură a o îndreptăţi pe reclamantă la introducerea în salariu a premiului anual sub forma unei majorări a salariului lunar. De altfel, atât Înalta Curte, cât şi instanţele ordinare au interpretat în acelaşi sens textul Legii nr. 221/2009 pentru acordarea unor diferenţe salariale profesorilor.

Mai mult decât atât, poate cel mai important argument vine chiar din dispozitivul Deciziei nr. 21/2013 care nu prevede imposibilitatea acordării acestui drept salarial, ci stabileşte că, "în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2010 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma vechii reglementări".

În opinia reclamanţilor, dreptul de a beneficia de acest premiu este câştigat, atât timp cât dispoziţii legale ce îl prevedeau erau în vigoare la data de 31.12.2010, doar plata sumelor băneşti fiind amânată pentru luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acordă premiul, orice prevedere contrară încălcând principiul neretroactivităţii.

A mai invocat principiul neretroactivităţii legii civile şi încălcarea prevederilor art. 1 din protocolul 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În drept, reclamantul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 330/2009, Legea nr. 284/2010, art. 1 din Codul civil, art. 15 alin.2, 20,41,44, 124, 125 din Constituţia României, art. 1 din primul protocol adiţional Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Directiva Consiliului nr. 2000178/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea in muncă şi ocuparea forţei de muncă, Legea nr. 47/1992, Decizia nr. 2/2014 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La data de 27.03.2015 pârâtul M. F. P. prin Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Craiova a formulat întâmpinare prin care a solicitat  respingerea acţiunii formulată de reclamant ca fiind neîntemeiata si introdusa împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasiva deoarece între părţi nu există raport de muncă.

La data de 08.04.2015, pârâtul P  a formulat întâmpinare prin care a  invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii având în vedere că nu au contestat mai întâi ordinul de stabilire a salariului, conform art. 7 din legea 285/2010, ci s-au adresat direct instanţei.

A invocat  şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, raportat la dispoziţiile art 268 alin.1 lit.c din Codul muncii, apreciind astfel că , faţă de data formulării prezentei cereri, respectiv 28.01.2015, dreptul la acţiune în ce priveşte drepturile salariale aferente perioadei 01.01.2011-27.01.2012 este prescris prin împlinirea termenului de prescripţie de 3 ani.

Pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

 A arătat că, prin art 8 din Legea 285/2010 , legiuitorul a prevăzut ca sumele aferente premiului anual pentru anul 2010 să fie avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizaţia de bază . Aşadar beneficiul premiului anual pe 2010 este recunoscut de angajator, fiind modificată doar modalitatea de acordare  şi anume ,eşalonat şi succesiv,prin creşterea corespunzătoare a salariului de bază.

Referitor la anul 2011, a arătat că potrivit prevederilor OUG 80/2010 pentru completarea art 11 din OUG 37/2008, creşterea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizaţia de bază este acordată şi în continuare ,dovadă că la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată acelaşi nivel al retribuţiei .

Cu privire la daunele moratorii, apreciază că acestea ar putea fi datorate doar în situaţie neachitării la scadenţă a obligaţiilor ce-i revin, or, în cauza de faţă reclamanţii nu precizează nici o sumă anume şi nici scadenţa acesteia.

La data de 14.04.2015, paratul D a formulat întâmpinare  prin care a solicitat respingerea acţiunii formulată de reclamant ca neîntemeiată.

A invocat excepţia necompetentei teritoriale a Tribunalului Dolj în raport de prevederile art. 127 din ncpc având în vedere  ca au precizat domiciliul ales la sediul ..., locaţie aflata in circumscripţia Tribunalului Dolj.

De asemenea, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a sa, întrucât reclamanţii nu se află in raport de munca cu aceasta structura de parchet.

A invocat  şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, raportat la dispoziţiile art 268 alin.1 lit.c din Codul muncii, apreciind astfel că , faţă de data formulării prezentei cereri, respectiv 28.01.2015, dreptul la acţiune în ce priveşte drepturile salariale aferente perioadei 01.01.2011-27.01.2012 este prescris prin împlinirea termenului de prescripţie de 3 ani. 

Pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

 A arătat că, prin art 8 din Legea 285/2010 , legiuitorul a prevăzut ca sumele aferente premiului anual pentru anul 2010 să fie avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizaţia de bază . Aşadar beneficiul premiului anual pe 2010 este recunoscut de angajator, fiind modificată doar modalitatea de acordare  şi anume ,eşalonat şi succesiv,prin creşterea corespunzătoare a salariului de bază.

Referitor la anul 2011, a arătat că potrivit prevederilor OUG 80/2010 pentru completarea art 11 din OUG 37/2008, creşterea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizaţia de bază este acordată şi în continuare ,dovadă că la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată acelaşi nivel al retribuţiei .

Cu privire la daunele moratorii, apreciază că acestea ar putea fi datorate doar în situaţie neachitării la scadenţă a obligaţiilor ce-i revin, or, în cauza de faţă reclamanţii nu precizează nici o sumă anume şi nici scadenţa acesteia.

La data de 30.04.2015 reclamanţii au depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare prin care au solicitat respingerea excepţiilor invocate de pârâţi in întâmpinare,  iar pe fond admiterea cererii aşa cum a fost formulata.

Prin sentinţa nr. 970/23.06.2015 , Tribunalul Vâlcea - SECŢIA I CIVILĂ, CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE, a admis excepţia de necompetenta teritorială a Tribunalului Vâlcea si a declinat competenta de soluţionare a cauzei in favoarea Tribunalului Dolj.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj – Secţia Litigii de Munca si Asigurări Sociale, sub nr. 520/90/2015.

În şedinţa publică din 03.11.2015  a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocata de pârâtul P, deoarece nu se contestă încadrarea salarială, modul de stabilire a salariului astfel că nu sunt incidente prevederile art. 7 din legea 285/2010 invocate, ci se  solicită plata unei diferenţe de drepturi salariale pentru care legea nu prevede o procedură prealabilă de urmat.

Privitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice, instanţa admite excepţia , reţinând ca Ministerul Finanţelor Publice este ordonator principal de credite , neputând fi obligat la plata salariilor sau diferenţelor de drepturi salariale pentru angajaţii altor instituţii, acesta fiind atributul exclusiv al angajatorului,  ce este subiect pasiv al raportului obligaţional dedus judecăţii , care poate verifica condiţiile de acordare şi stabilire a drepturilor salariale ale angajaţilor săi.

Astfel, răspunderea pentru neplata drepturilor băneşti către angajaţi aparţine angajatorului, ca fiind instituţia cu care reclamanţii au stabilite raporturi de muncă, între reclamanţi şi pârâtul  MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE neexistând un raport juridic de muncă.

La solicitarea instanţei, reclamanţii au făcut dovada raporturilor de munca cu paratul D.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile depuse de părţi.

Analizând acţiunea formulată de reclamant, instanţa constată următoarele:

În conformitate cu dispoziţiile art 248 alin (1) C. proc civ, "instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei"

 Asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului  D, instanţa urmează sa o respingă, întrucât, raportat la obiectul cauzei, respectiv stabilirea şi acordarea diferenţelor de drepturi băneşti aferente unui raport de muncă,  se reţine că  reclamanţii au făcut dovada existentei raporturilor de munca cu aceasta structura.

Asupra excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune instanţa reţine următoarele:

Având în vedere că petitul principal al cererii îl reprezintă acordarea diferenţei de salariu (reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar) începând cu data de  01.01.2011 şi in continuare, reactualizat în funcţie de indicele de inflaţie la data plăţii efective, Tribunalul apreciază că în cauză îşi găsesc aplicare dispoziţiile articolului 268 alin.1 lit.c din Codul Muncii, în conformitate cu care cererile având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat se poate formula în termen de 3 ani de la naşterea dreptului.

În speţă, faţă de data înregistrării prezentei acţiuni ( 28.01.2015), se constată că termenul prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. c era împlinit la data promovării acţiunii, astfel că sunt îndeplinite condiţiile de admitere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune pentru perioada 01.01.2011 - 27.01.2012 .

Ca atare, faţă de considerentele mai sus expuse, Tribunalul va admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte premiul anual aferent anului 2011 si in continuare pana la data de 27.01.2012 şi va respinge astfel cererea ca fiind prescrisă pentru aceasta perioada.

Pe fondul cauzei instanţa reţine următoarele:

Reclamanţii îndeplinesc  funcţia de procurori si personal auxiliar de specialitate si conex în cadrul instituţiei pârâte  D  şi solicită  acordarea diferenţei de salariu reprezentând includerea  premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2011  şi în continuare până la includerea acestuia în salariu.

Pentru anul 2010 legea 330/2010 a prevăzut dreptul salariaţilor la acordarea premiului anual, plata acestuia urmând să se facă începând cu luna ianuarie a anului următor, adică cu ianuarie 2011.

Astfel, potrivit art. 25 din Legea nr. 330/2009 "(1)Pentru activitatea desfăşurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizaţiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea.(2)Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporţional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfăşurat activitate.(3)Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfăşurat activităţi profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârşit abateri pentru care au fost sancţionate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcţie pentru fapte imputabile lor.(4)Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul."

Textul de lege anterior menţionat a fost abrogat prin art. 39 lit. w din Legea nr. 284/2010 - privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice -, act normativ intrat în vigoare în data de 01.01.2011.

Conform prevederilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 "Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi."

Prin urmare, legiuitorul a stabilit în mod expres că, în anul 2011, nu se mai acordă premiul anual cuvenit pentru munca prestată în anul 2010 - ca o prestaţie distinctă -, însă sumele aferente vor fi avute în vedere atunci când vor fi stabilite majorările salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar. Cu alte cuvinte, suma reprezentând premiul anual a fost acordată personalului bugetar, însă sub altă formă, fiind înglobată în cadrul majorărilor salariale prevăzute de Legea nr. 285/2010. 

Ca atare, nu se poate susţine că prevederile Legii anterior menţionate ar retroactiva, întrucât respectivele dispoziţii nu aduc atingere drepturilor salariale câştigate – nu produc nici un efect pentru perioada anterioară intrării în vigoare a actului normativ -, legiuitorul operând o modificare numai în ceea ce priveşte modalitatea de plată a premiului anual aferent anului 2010 (sumele cuvenite fiind avute în vedere la calcularea majorărilor salariale acordate în anul 2011), cuantumul acestuia rămânând neschimbat.

În mod similar, nu se poate susţine că prevederile Legii anterior menţionate ar încălca dreptul de proprietate al reclamanţilor, întrucât respectivele dispoziţii nu aduc atingere drepturilor salariale câştigate – nu produc nici un efect pentru perioada anterioară intrării în vigoare a actului normativ -, legiuitorul operând o modificare numai în ceea ce priveşte modalitatea de plată a premiului anual aferent anului 2010 (sumele cuvenite fiind avute în vedere la calcularea majorărilor salariale acordate în anul 2011), cuantumul acestuia rămânând neschimbat.

În acest sens, I.C.C.J, prin Decizia nr. 21/18.11.2012 – prin care a fost soluţionat  un recurs în interesul legii -, a stabilit că  ”... în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară  a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.”.

Cu privire la nesocotirea prevederilor art. 1 protocolul 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, instanţa consideră că respectivele dispoziţii nu sunt incidente în cauză, din moment ce reclamanţii nu a fost lipsită de un „bun” – premiul anual cuvenit pentru activitatea prestată în anul 2010 putând fi asimilat cu un drept de proprietate asupra unei sume de bani -, ci doar modalitatea de acordare prevăzută de actul normativ care instituia acel drept salarial (art. 25 din Legea nr. 330/2009) a fost schimbată printr-un act normativ adoptat ulterior (art. 8 din Legea nr. 285/2010) – ceea ce constituie prerogativa legiuitorului -, fără însă ca în acest fel să fi fost afectată substanţa dreptului.

Prin urmare, cererea de chemare în judecată nu ar putea fi primită decât în ipoteza în care reclamanţii nu ar fi beneficiat de majorarea cu 15% a cuantumului sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care făceau parte, potrivit legii, din indemnizaţia brută de încadrare acordată pentru luna octombrie a anului 2010 – or, nu există nicio dovadă în acest sens (de altfel, reclamanţii nici nu a pretins acest lucru) -, însă nu se poate pretinde ca, în afara respectivei majorări să opereze şi o altă majorare a salariului lunar încasat începând cu data de 01.01.2011, prin împărţirea sumei reprezentând premiul anual cuvenit pentru anul 2010 la cele 12 luni ale anului 2011 şi adăugarea sumei rezultate la indemnizaţia de încadrare. 

Decizia nr. 21/18.11.2012 a Î.C.C.J. este foarte clară, şi stabileşte că premiul pentru anul 2010, a fost inclus în majorarea salarială de 15% reglementată de art. 1 alin. 1 din Legea 285/2010 şi nu – aşa cum înţelege reclamanţii – că, în afara respectivului procent de majorare a indemnizaţiei brute de încadrare începând cu data de 01.01.2011, funcţionarii publici trebuie să mai beneficieze, în mod distinct, şi de o altă creştere salarială, prin adăugarea premiului anual cuvenit pentru anul 2010.

Cu alte cuvinte, nu poate opera o confuzie între noţiunile de "inclus" şi "adăugat" iar, din interpretarea dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 – aşa cum a fost realizată de Î.C.C.J -, rezultă  în mod indubitabil că reclamantului i-a fost achitată suma reprezentând premiul anual cuvenit pentru anul 2010 – respectiva sumă fiind înglobată în cadrul majorării salariale de 15% prevăzută de art. 1 alin. 1 din Legea 285/2010 -, astfel încât reclamanţii nu poate susţine că, începând cu data de 01.01.2011, drepturile salariale de care a beneficiat au fost stabilit în mod eronat, şi că ar fi fost îndreptăţită să i se achite un salariu într-u cuantum superior..

In ceea ce priveste aplicabilitatea in cauza a Cauzei C 310 (Agafitei si altii), Tribunalul retine ca, prin Hotararea Curtii (Camera a patra) din 07.07.2011, CJUE a respins ca inadmisibila cererea de pronuntare a unei hotarari preliminare.

In ceea ce priveste practica instantei europene in materie, Tribunalul retine ca prin decizia pronunţată la 06.12.2011 în cauzele Felicia Mihăieş împotriva României şi Adrian Gavril Sentes Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat aceleaşi susţineri arătând că: "dispoziţiile Convenţiei nu conferă un drept de a primi un salariu într-un anumit cuantum (a se vedea cauza Vilho Eskelinen şi alţii c. Finlandei [M.C.], hotărârea din 19 aprilie 2007, nr. 63235/00, par. 94, şi mutatis mutandis, cauza Kjartan Ásmundsson c. Islandei, hotărârea din 12 octombrie 2004, nr. 60669/00, par. 39). O creanţă poate fi considerată drept o „valoare patrimonială”, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie, numai atunci când are o bază suficientă în dreptul intern, spre exemplu atunci când este confirmată de o jurisprudenţă bine stabilită a instanţelor (Kopecky c. Slovaciei, hotărârea din 28 septembrie 2004, par. 45-52).

Revine statului, să stabilească, de o manieră discreţionară, ce beneficii trebuie plătite angajaţilor săi din bugetul de stat.

Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plăţii unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare (cauza Ketchko c. Ucrainei, hotărârea din 8 noiembrie 2005, nr. 63134/00, par. 23).

Totuşi, atunci când o dispoziţie legală este în vigoare şi prevede plata anumitor beneficii, iar condiţiile stipulate sunt respectate, autorităţile nu pot refuza în mod deliberat plata acestora atâta timp cât dispoziţiile legale rămân în vigoare. În mod similar, un reclamant poate invoca o ingerinţă în dreptul la respectarea bunurilor sale, în ce priveşte salariile, atunci când a fost recunoscut printr-o hotărâre judecătorească dreptul la o creanţă suficient de bine determinată împotriva statului pentru a fi exigibilă (cauza Mureşanu c. României, hotărârea din 15 iunie 2010, nr. 12821/05, par. 26). Această situaţie nu se regăseşte însă în speţa de faţă, deci nu se poate reţine privarea de un "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1 adiţional la Convenţia Drepturilor Omului.

Pentru anul 2011, dacă ar fi fost prevăzut dreptul la premiul anual, plata acestuia ar fi trebuit să se  facă începând cu luna ianuarie a anului următor.

Instanţa constată însă, că pentru anul  2011 dreptul la premiul anual nu a mai fost reglementat. Prin dispoziţii legale exprese – art. 9 alin.2 din legea 285/2010 -  s-a prevăzut că în anul 2011 nu se acordă premii.

Această dispoziţie a fost reluată apoi an de an până la zi, în actele normative adoptate: legea 283/2011, OUG 84/2012, OUG 103/2013, OUG 83/2014. 

Nemaifiind reglementat dreptul la premiul anual, nu se mai poate vorbi nici de o includere a premiului anual aferent respectivilor ani, în salariul lunar.

În plus majorarea salarială din anul 2011 este acordată şi în continuare ceea ce ar explica faptul că nu a mai fot reglementat premiul anual distinct.

Pentru considerentele expuse anterior, instanţa apreciază acţiunea formulată ca fiind neîntemeiată pentru premiul anual aferent anului 2011 şi următorii până la zi, astfel că în consecinţă, o va respinge ca neîntemeiată.

Având in vedere considerentele de mai sus, instanţa urmează sa respingă cererea formulata in contradictoriu cu pârâtul M F P ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar în contradictoriu cu pârâţii M P si D ca fiind neîntemeiată.

Opinia asistenţilor judiciari este conformă cu prezenta hotărâre.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru perioada 01.01.2011 – 27.01.2012 si in consecinţa respinge acţiunea  pentru aceasta perioada.

Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocata de D.Respinge in rest  acţiunea formulata de reclamanţii  B. L., C. R. G., C. N. A., ş.a,  prin reprezentant legal G. A. D., împotriva pârâţilor M. P. -  – cu sediul  in .,  D.., ca neîntemeiata.

Cu apel, ce se depune la Tribunalul Dolj, in termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunţata in şedinţa publica de la 12  ianuarie  2016.

Domenii speta

Spete similare