Prescripţia extinctivă a dreptului la acţiune cu privire la plata drepturilor salariale restante. Aplicarea legii în timp

Decizie 1797 din 10.07.2013


Prescripţia extinctivă a dreptului la acţiune cu privire la plata drepturilor salariale restante. Aplicarea legii în timp

-Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii (înainte de republicare): art. 166 alin. (1), art. 283 alin. (1) lit. c)

-Legea nr. 287/2009, republicată, privind Codul civil: art. 6 alin. (4), art. 2512 alin. (2), alin. (3)

-Legea nr. 71/2011:  art. 201

-Decretul nr. 167/1958: art. 18

Din coroborarea dispoziţiilor art. 6 alin. (4) din Noul Cod civil cu cele ale art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil rezultă că legea aplicabilă prescripţiei extinctive, sub toate aspectele, este legea în vigoare la data la care prescripţia a început să curgă, iar instanţa poate să invoce, din oficiu, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune dacă termenul de prescripţie a început să curgă sub imperiul Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale,

Decizia civilă nr. 1797 din 10 iulie 2013, dr. C.P.

Prin sentinţa civilă nr. 1363/12.03.2013, pronunţată în dosarul nr. 7063/115/2012, Tribunalul Caraş-Severin a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins acţiunea civilă formulată de către reclamantul M.M.L. împotriva pârâtei SC „H.A.L.” SRL Piatra Neamţ.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că obiectul acţiunii îl reprezintă drepturi băneşti, aferente perioadei 26.01.2009 – 14.04.2009, neachitate, precum şi daune interese moratorii, calculate pentru  perioada de timp ce a trecut şi până la achitarea integrală a creanţei.

Luând în considerare că salariatul a cunoscut faptul neachitării, faţă de el, a drepturilor salariale cel mai târziu la data de 15 mai 2009, când se face plata salariului pentru luna aprilie 2009, şi data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv data de 13.11.2012, instanţa de fond a constatat că termenul legal de 3 ani, prevăzut de art. 166 alin. (1) coroborat cu art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii pentru formularea unei astfel de cereri, este depăşit cu aproximativ 6 luni, iar acţiunea este tardiv formulată.

În acest context, urmare a respingerii primului capăt de cerere, au fost respinse, pentru acelaşi considerente, petitele privind acordarea daunelor-interese moratorii, precum şi a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul, solicitând casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Caraş-Severin.

În motivarea recursului se arată, în esenţă, că hotărârea recurată este lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, deoarece, conform dispoziţiilor art. 2512 alin. (2) Cod civil, organul de jurisdicţie competent nu poate aplica prescripţia din oficiu. Art. 2512 alin. (3) Cod civil prevede că „dispoziţiile prezentului articol sunt aplicabile chiar dacă invocarea prescripţiei, ar fi în interesul statului sau al unităţilor sale administrativ – teritoriale”.

Prin urmare, instanţa de fond nu avea cadrul legal pentru a invoca din oficiu această excepţie. Singura în măsură să invoce prescripţia era pârâta, iar aceasta, deşi citată legal, nu s-a prezentat la niciun termen de judecată.

În drept, se invocă dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. (3) şi alin. (5) din Codul de procedură civilă.

Intimata nu a depus întâmpinare, deşi a fost citată cu această menţiune.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 coroborate cu cele ale art. 3041 şi ale art. 312 alin. (3) şi alin. (5) Cod procedură civilă, Curtea constată că este neîntemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la Tribunalul Caraş-Severin la data de 13.11.2012, reclamantul a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 3750 lei, reprezentând drepturi salariale cuvenite şi neplătite pe perioada 26.01.2009-14.04.2009, precum şi a daunelor-interese moratorii, calculate pentru perioada de timp ce a trecut şi până la achitarea integrală a creanţei.

Având în vedere obiectul acţiunii pendinte, Curtea constată că dreptul la acţiune al reclamantului, potrivit art. 166 alin. (1) coroborat cu art. 161 din Codul muncii în forma în vigoare pe perioada 26.01.2009-14.04.2009, s-a născut anterior intrării în vigoare a Noului cod civil, respectiv anterior datei de 1.10.2011.

Art. 6 alin. (4) din Noul cod civil prevede că „prescripţiile, decăderile şi uzucapiunile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit”. Acest articol nu distinge între dispoziţiile de drept material şi cele de drept procesual în materia prescripţiei. Totodată, art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil stabileşte că „prescriptiile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt şi rămân supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit”.

Prin urmare, legea aplicabilă prescripţiei extinctive, sub toate aspectele, este legea în vigoare la data la care prescripţia a început să curgă, iar instanţa poate să invoce, din oficiu, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune dacă termenul de prescripţie a început să curgă sub imperiul Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, în condiţiile în care Legea nr. 71/2011 nu cuprinde vreo dispoziţie specială în acest sens, iar art. 6 alin. (4) din Noul cod civil vizează atât dispoziţiile de drept material, cât şi pe cele de drept procesual în materia prescripţiei. 

Dat fiind că, în speţă, termenul de prescripţie a început să curgă sub incidenţa Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, instanţa de fond era obligată, conform art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, să cerceteze, din oficiu, dacă dreptul la acţiune este prescris, nefiind aplicabile prevederile art. 2512 alin. (2) şi alin. (3) din Noul cod civil, invocate de către reclamant prin cererea de recurs, astfel încât hotărârea recurată este legală sub aspectul invocării din oficiu a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.

Având în vedere data formulării cererii de chemare în judecată: 13.11.2012, data naşterii dreptului la acţiune pentru salariile solicitate prin acţiunea pendinte şi prevederile art. 283 alin. (1) lit. c) coroborate cu cele ale art. 166 alin. (1) din Codul muncii, Curtea a constatat că excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune este întemeiată în cauză, fiind admisă în mod corect de către prima instanţă.

Urmare a admiterii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, acţiunea reclamantului trebuie respinsă atât în ceea ce priveşte capătul principal de cerere, având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 3750 lei, reprezentând drepturi salariale cuvenite şi neplătite pe perioada 26.01.2009-14.04.2009, cât şi în ceea ce priveşte petitele accesorii vizând obligarea pârâtei la plata daunelor-interese moratorii, calculate pentru perioada de timp ce a trecut şi până la achitarea integrală a creanţei, precum şi a cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiul pendinte.

Din cele expuse anterior rezultă că hotărârea recurată este legală şi temeinică, astfel încât nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 312 alin. (3) şi alin. (5) coroborate cu cele ale art. 304 pct. 9 şi ale art. 3041 din Codul de procedură civilă.

Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Curtea a respins recursul reclamantului ca nefondat.