Drept de abitatie. acces in imobil

Asupra cauzei civile de faţă, reţine următoarele :

Soluţia pronunţată de prima instanţă

Prin sentinţa civilă nr. X/16/09/2020, Judecătoria Slatina a admis cererea formulată pe cale de ordonanţă preşedinţială, de reclamantul S I, în contradictoriu cu pârâţii S I şi S E-D.

Au fost obligaţi pârâţii să permită reclamantului accesul în imobilul C3-anexă gospodărească în suprafaţă de 12 mp, nr. cadastral X-C3, situat în com. S, sat S de S, , jud. O.

Au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamantului suma de 20 lei, achitată cu titlul de taxă judiciară de timbru în proces, reprezentând cheltuieli de judecată.

Conţinutul cererilor şi procedura desfăşurată în faţa primei instanţe

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a avut în vedere următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina în data de 14.09.2020 sub nr. X/311/2020, reclamantul S I în contradictoriu cu pârâţii S I şi S E-D, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa pe cale de ordonanţă preşedinţială, să se dispună obligarea pârâţilor să îi permită accesul în imobilul C3-anexă gospodărească în suprafaţă de 12 mp. acoperită cu ţiglă identificată cu nr. cadastral X-C3, situat în comuna S, sat Si de S,  jud. O, sola; imobil situat pe suprafaţa de 2252 mp curţi construcţii şi arabil înscris în cartea funciară cu nr.X a localităţii S, jud. O.

Menţionează că solicită accesul în C3 potrivit convenţiei nr.X din 20.01.2014 încheiate între reclamant şi pârâţi, prin care are un drept de abitţie pe tot timpul vieţi sale.

Solicită obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Solicită ca ordonanţa să fie dată fără citarea părţilor potrivit art. 999 alin.2 dat fiind faptul că are 73 ani, nu are unde să stea şi este şi în situaţia actuala datorită pandemiei nici nu are unde să se spele, strictul elementar.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în fapt, el şi soţia au vândut fiului şi norei, pârâţii din dosar, toată proprietatea sa, respectiv vilă şi mai multe construcţii anexe împreună cu suprafaţa de teren 2252 mp teren intravilan, prin contractul autentificat sub nr. X din 3.10.2013. Contractul de vânzare-cumpărare are şi clauză de întreţinere pentru reclamant şi soţia mea.

Peste câteva luni tot părţile au mers la notar şi au încheiat convenţia autentificată cu nr.X din 20.01.2014 prin care au stabilit că reclamantul şi soţia sa au stabilit un drept de abitaţie pentru tot restul vieţii, pentru una din construcţiile vândute, respectiv pentru C3.

La 15.01.2016 reclamantul şi soţia sa au divorţat. Fosta soţie în prezent locuieşte în casă cu fiul său.

După ce a făcut actele, comportamentul fiului s-a schimbat şi l-a bătut de mai multe ori, l-a strâns de gât şi a încercat să îl sufoce. Are şi două certificate medico-legale. In urma bătăilor l-a dat şi afară din casă.

Pârâţii au formulat acţiune în instanţă ca să se constate că nu pot să sigure întreţinere în natură şi instanţa a stabilit să îi achite 200 lei pe lună.

Reclamantul învederează că are 73 ani, nu are unde să locuiască. I-a dat fiului său casa, în realitate nu i-a dat niciun ban pe ea, deşi în contract este trecut altfel. A ajuns să fie la mila oamenilor. I-a trecut casa sa care este de fapt vila şi cu solar cu tot, iar el l-a scos în stradă.

A solicitat poliţiei să intervină pentru a-l primi în casă potrivit convenţiei semnate la notar, dar poliţia nu vrea să intervină. Nici executorul nu a putut să execute convenţia nefiind executorie de drept.

In data de 20.08.2020 i-a notificat prin executor pe pârâţi să-l lase să locuiască în imobilul C3 potrivit convenţiei. Fiul său i-a spus că îl bate dacă se apropie de poartă. A primit e-mail de la avocatul lor că refuză să îl lase în casă şi îi dau doar cei 200 lei întreţinere.

Având în vedere cele de mai sus solicită ca pe cale de ordonanţă preşedinţială pârâţii să fie obligaţi să îi permită accesul în imobilul C3 potrivit convenţiei semnate la notar.

Consideră că sunt întrunite toate cele trei condiţii de admisibilitate şi anume: urgenţa, vremelnicia şi neprejudecarea fondului.

Urgenţa pentru că este în vârstă şi nu are unde să locuiască. Este groaznic ca după o viaţă de om, să stea la mila oamenilor, deşi legal are unde să stea, iar fiul său să stea în casa sa fără să respecte clauzele contractuale pe care şi le-au asumat. Pana in prezent a stat de milă in casa unei persoane care acum a scos casa la vânzare zi i-a spus ca trebuie sa plece.

Vremelnicia - Solicită ca pâna la judecarea fondului cauzei să aibă unde să locuiască.

Neprejudecarea fondului decurge din cerinţa caracterului vremelnic al cererii. Pe rolul Judecătoriei Slatina a promovat şi acţiune de fond.

În dovedirea cererii înţelege să se folosească de probele cu înscrisuri, interogatoriul pârâţilor, şi martorii:

- G A A domiciliată în Comuna S, sat S de S,  nr., jud. O

- T A I, domiciliat în Comuna S, sat S de S, str V, jud. O

In drept, invocă dispoz. art.997 şi următoarele C.proc.civ.

Pârâţii n-au depus întâmpinare, aceasta nefiind obligatorie, dar nu au fost citaţi, la solicitarea expresă a reclamantului şi a situaţiei acestuia din punct de vedere locativ, ce reclamă urganţa soluţionării cererii.

La solicitarea instanţei, reclamantul, prin apărător ales, a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei.

Considerentele soluţiei pronunţate de prima instanţă

Analizând actele dosarului, prima instanţă a reţinut următoarele:

Conform contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. X/03.10.2013 de BNPA R B şi V C D (fila 5 dosar), reclamantul, alături de numita S I, soţia sa la data respectivă, prin prisma sentinţei civile nr. X/15.01.2016 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. X/311/2015 (fila 9 dosar), au înstrăinat pârâţilor S I, fiul reclamantului şi al fostei soţii a acestuia, alături de nora acestora din urmă, S E-D, un imobil situat în intravilanul com. S, sat S de S, str. , jud. O, sola, compus din suprafaţa de 2252 mp, teren curţi-construcţii şi arabil, împreună cu edificiile C1-casă de locuit în suprafaţă de 61 mp, C2-casă de locuit în suprafaţă de 74 mp, C3-anexă gospodărească în suprafaţă de 12 mp, C4-pătul în suprafaţă de 9 mp şi C5-în suprafaţă de 18 mp, imobil identificat cu nr. Cadastral X, înscris în CF nr. X a loc. S, jud. O.

Pentru această vânzare reclamantul, alături de fosta sa soţie au primit suma de 10000 lei ca parte a preţului, iar pentru suma de 9000 lei au contractat întreţinere din partea cumpărătorilor pe tot timpul vieţii acestora, iar ulterior, la data de 20.01.2014, conform convenţiei autentificate sub nr. X de BNPA R B şi V C D (fila 13 dosar), cumpărătorii pârâţi din proces au constituit în favoarea reclamantului şi a fostei sale soţii un drept de abitaţie pe tot timpul vieţii acestora în anexa gospodărească C3 în suprafaţă de 12 mp indicată anterior.

Reclamantul a procedat la notificarea pârâţilor (fila 14 dosar) privind permiterea accesului în C3, iar răspunsul oferit de aceştia (fila 15 dosar) a fost în sensul că această convenţie de abitaţie este parte a contractului de vânzare-cumpărare, iar acesta a fost modificat printr-o hotărâre judecătorească – nr. 5748/2016 -, prin transformarea obligaţiei de întreţinere în obligaţie pecuniară.

De asemenea, la data de 14.09.2020, reclamantul a formulat o acţiune de drept comun, prin care a solicitat recunoaşterea dezmembrământului dreptului de proprietate al abitaţiei asupra construcţiei C3, ce face obiectul dosarului nr. X/311/2020 al Judecătoriei Slatina (fila 16 dosar).

În drept, sunt incidente în cauză dispoziţiile noului Cod de procedură civilă (Legea nr. 134/2010), având în vedere data introducerii cererii şi dispoz. art. 24 din acest cod şi art. 3 alin. 1 din Legea nr. 76/2012 de punere în aplicare a noului Cod de procedură civilă.

Astfel, conform dispoziţiilor art. 997 alin. 1 NC.pr.civ., instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Din condiţiile impuse de lege pentru admisibilitatea cererii de ordonanţă preşedinţială se desprinde caracterul urgenţei măsurii solicitate a se lua pe această cale, precum şi al vremelniciei la care se adaugă aceea de neprejudecare a fondului.

Legea enumera situațiile caracterizate prin urgenta, şi anume păstrarea unui drept care s-ar putea păgubi prin întârziere, prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Existenţa urgenţei se apreciază în funcţie de împrejurările concrete ale cauzei, obiective şi subiective, inclusiv perioada de timp scursă de la apariţia urgenţei şi până la formularea cererii şi dacă, funcţie de comportamentul părţilor, ea se menţine în intervalul arătat.

Urgenta nu este sinonimă cu celeritatea, aceasta din urmă reprezentând dezideratul oricărui proces civil, în sensul finalizării sale într-un termen rezonabil.

Speţa de faţă a demonstrat că reclamantul se află într-o situaţie gravă, respectiv nu are o locuinţă alternativă unde să locuiască pe perioada derulării raporturilor juridice ce fac obiectul dosarului de fond (dosarul nr. X/311/2020), cu atât mai mult cu cât a fost îndepărtat din imobilul pentru care deţine un drept de abitaţie, conform convenţiei indicate anterior, iar aceasta nu face parte din contractual de vânzare-cumpărare, aşa cum indică răspunsul la notificarea reclamantului, cel puţin raportat la datele pe care instanţa de faţă le deţine, întrucât cuprinsul convenţiei nu cuprinde o asemenea menţiune care să conducă la concluzia că aceasta a fost modificată implicit conform sentinţei civile nr. 5748/2016, pe care instanţa nu a fost în măsură să o identifice prin procedarea la căutarea în Ecris a părţilor din acea convenţie.

Măsura dispusă să aibă caracter provizoriu (vremelnic): măsurile încuviinţate nu sunt de natură să conducă la rezolvarea fondului ci sunt de natură să menţină o situaţie de fapt până la soluţionarea celui dintâi, aşadar – sunt limitate în timp până la soluţionarea în fond a litigiului.

Raportat la speţă între părţi se poartă litigiul ce face obiectul dosarului nr. X/311/2020 având ca obiect recunoaşterea dreptului de abitaţie şi obligarea pârâţilor să permit accesul în imobil al reclamantului, aşa încât măsura de faţă va avea efecte temporale până la soluţionarea definitivă a cauzei respective, ce va tranşa situaţia juridică pe fond a dreptului reclamantului privind imobilul în care se solicită reintegrarea.

Condiţia de a nu prejudeca fondul: cu titlu de noutate, este expres reglementată în noul Cod de procedură civilă (art. 997 alin. 5). Chiar dacă această condiţie nu era expres reglementată, ea exista şi în reglementarea vechiului Cod de procedură civilă de la 1865, necesitatea acesteia fiind consacrată în doctrină şi dedusă din cea de-a doua condiţie (caracterul provizoriu). S-a reţinut că, datorită faptului că ordonanţa presupune urgenţa şi adoptarea unor măsuri vremelnice, instanţa nu are căderea să prejudece fondul dreptului dar – pentru că totuşi soluţia să nu fie arbitrară – este datoare să cerceteze aparenţa dreptului. Raportat la speţă, instanţa reţine că nu stabileşte definitive dreptul reclamantului, ci doar permite temporar ca acesta să aibă locuinţa conform contractului de abitaţie până la finalizarea procedurii judiciare de drept comun.

Existenţa unei “aparenţe de drept” în favoarea reclamantului, condiţie nouă, legiferată la art. 997 alin. (1) C.pr.civ. S-a reţinut că această condiţie trebuie analizată în mod prioritar de către instanţă, aceasta din urmă fiind ţinută să nu dispună nicio măsură provizorie până ce nu îşi crează convingerea că în favoarea reclamantului există “aparenţa de drept”. Limitele cercetării privind aparenţa dreptului sunt chiar limitele indicate şi în vechea reglementare, în doctrina şi jurisprudenţa, referitoare la “pipăirea fondului”.

Potrivit contractului de abitaţie depus la dosar reclamantul este cocontractant al pârâţilor asupra imobilului din care a fost îndepărtat, având calitatea de titular al dreptului de abitaţie asupra C3, din acest punct de vedere putând emite pretenţii în legătură cu acesta, respectiv pătrunderea în incinta acestuia şi posedarea acestei construcţii în condiţiile art. 750 şi urm. C.civ.

Conform art. 249 C.pr.civ., cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege.

Obligaţia de a proba integrează atât obligaţia părţii de a propune probe, cât şi pe cea de a administra probele respective în măsura încuviinţării lor, beneficiind, după caz, de concursul instanţei.

În literatura de specialitate, referitor la repartizarea sarcinii probei între reclamant şi pârât s-au făcut următoarele precizări: reclamantul va face proba faptului generator al raportului juridic dintre el şi pârât; pârâtul va invoca şi va dovedi, după caz, fie faptele de natură a pricinui ineficacitatea faptului generator de raport juridic, fie faptele ulterioare care au modificat raportul juridic creat, fie faptele ulterioare care au stins raportul juridic dintre părţi.

În cazul în care din aceste formule nu reiese cui revine sarcina probei, judecătorul ar putea hotărî care dintre părţi să facă proba, ca de altfel şi atunci când pune din oficiu în discuţia părţilor o împrejurare de fapt; în anumite cazuri, judecătorul ar mai putea dispune ca reclamantul să facă o probă care, în mod normal, ar reveni pârâtului sau invers, în toate aceste situaţii, judecătorul va ţine cont de împrejurarea că una dintre părţi poate face proba unui anumit fapt mai uşor şi mai bine, dar şi de necesitatea de a nu se încălca principiul statornicit de art. 249 NC.pr.civ..

Însă, mai mult decât atât, reglementarea analizată comportă unele nuanţe:

În primul rând, obligaţia de a proba aparţine reclamantului, acesta fiind cel care face o susţinere referitoare la existenţa unui drept sau interes dedus judecăţii. în cursul procesului însă, în suita apărărilor făcute de către pârât ori cei care intervin în proces, aceştia pot face susţineri înaintea instanţei, pe care trebuie să le dovedească.

Aşadar, ca regulă, această obligaţie aparţine părţilor. Nu au deci această obligaţie alţi participanţi procesuali (martorii, experţii etc.) cu privire la faptele supuse probaţiunii, afară doar dacă ei înşişi valorifică drepturi derivate din participarea lor în proces în această calitate.

Susţinerile părţilor făcute în cursul procesului referitoare la fapte juridice în sens larg, care nu au semnificaţie procesuală, nu trebuie probate; în cazul în care există, nu obligă instanţa la un răspuns exhaustiv în privinţa acestora, ci numai justificarea caracterului lor nenecesar în raport cu situaţia analizată.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că motivarea unei hotărâri este înţeleasă întotdeauna ca silogism logic de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, ci un răspuns faţă de argumentele fundamentale, acelea care sunt susceptibile, prin conţinutul lor, să influenţeze soluţia litigiului.

O altă condiţie necesară pentru activarea sarcinii probei este aceea ca susţinerea să fie făcută în cursul procesului. Nu interesează domeniul probaţiunii judiciare acele fapte pe care părţile nu le pun în discuţie ori nu le susţin sau care apar în afara limitelor procesului.

Dincolo de faptul că sarcina probei se deplasează în cursul procesului în funcţie de susţinerile părţilor - reus in excipiendo fit actor -, există situaţii în care fie părţile nu au deloc obligaţia de a proba, fie obligaţia se permută contrar regulii stabilite.

Astfel, părţile nu au obligaţia de a proba:

a) ceea ce instanţa este ţinută să ia cunoştinţă din oficiu, potrivit art. 251 şi art. 252 alin. (1) NC.pr.civ.;

b) faptele sau situaţiile de notorietate ori necontestate şi dreptul unui stat străin cu condiţia ca acesta să fie invocat. Potrivit art. 253 şi art. 255 alin. (3) NC.pr.civ., acestea sunt situaţii judiciare care pot da părţii o derogare de la obligaţia de a proba. În ambele cazuri însă, partea care invocă faptul notoriu sau dreptul unui stat străin trebuie să probez anumite aspecte conexe în legătură cu faptul notoriu ori dreptul străin;

c) faptele legal constatate, cum este cazul prezumţiilor legale. Însă, potrivit art. 328 alin. (1) NC.pr.civ., partea căreia îi profită prezumţia trebuie să dovedească faptul cunoscut, vecin şi conex, pe care se întemeiază aceasta.

Sarcina probei se permuta de la cel care face susţineri în cursul procesului la cealaltă parte, în următoarele situaţii:

Stabilirea părţii căreia îi incumbă sarcina probei prezintă o importanţă deosebită, întrucât în lipsă de probe sau atunci când probele administrate sunt insuficiente şi nici nu s-ar mai putea produce alte probe, va pierde în justiţie cel căruia îi revenea sarcina probei. Deci, se poate întâmpla ca o parte să nu obţină câştig de cauză, deşi ar avea dreptate, pentru că îi lipsesc mijloacele de probă necesare dovedirii pretenţiei sale.

Cum, de regulă, reclamantul este cel care trebuie să probeze mai întâi afirmaţiile sale, rezultă că, dacă el nu reuşeşte să facă această dovadă, pretenţia sa va fi respinsă - actore non probante, reus absolvitur.

Astfel fiind, instanţa a reţinut că reclamantul a solicitat soluţionarea dosarului pe baza înscrisurilor ataşate cererii, acestea fiind reprezentate de copiile contractelor autentice prin care se atestă că are un drept asupra imobilului unde solicită pătrunderea, motiv pentru care, din coroborarea înscrisurilor ataşate cererii, instanţa a reţinut ca fiind justificate pretenţiile reclamantului, fiind îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale procedurii alese de reclamant, întrucât există probe care atestă faptele despre care face vorbire reclamantul în cadrul cererii cu care a învestit instanţa, respectiv faptul alungării sale din locuinţă de către pârâţi şi refuzul de a permite revenirea sa înăuntru, conform răspunsului la notificare, nefiind simple afirmaţii în această privinţă, având un suport probator şi indicii temeinice.

Fiind îndeplinite condiţiile specifice procedurii speciale a ordonanţei presedinţiale, instanţa a admis cererea şi a obligat pârâţii să permită reclamantului accesul în imobilul C3-anexă gospodărească în suprafaţă de 12 mp, nr. cadastral X-C3, situat în com. S, sat S de S, str. , jud. O.

În aplicarea culpei procesuale şi a dispoz. art. 453 C.pr.civ., au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamantului suma de 20 lei, achitată cu titlul de taxă judiciară de timbru în proces, reprezentând cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată şi apărările formulate în cauză

Împotriva sentinţei au declarat apel pârâţii S I şi S E D,  solicitând admiterea apelului, schimbarea in tot a sentinţei apelate si pe fond respingerea cererii de chemare in judecata ca neîntemeiata cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

 În motivarea apelului, arată că prin sentinţa civila mai sus menţionata având ca obiect ordonanţa președințiala, data fara citarea pârtilor, executorie, instanţa de fond, judecătoria Slatina, admiţând cererea de chemare in judecata formulata de reclamantul S I, i-a obligat sa permită reclamantului accesul in imobilul C3-anexa gospodăreasca în suprafaţa de 12mp nr. cadastral X-C3situat in comuna S, sat S de S ,  jud.O , si la plata cheltuielilor de judecata in suma de 20 lei reprezentând taxa judiciara de timbru.

S-a arătat că pentru a pronunţa aceasta hotărâre instanţa de fond a avut in vedere exclusiv susţinerile reclamantului, care a indus în eroare instanţa de judecata, solicitând in mod expres si nejustificat, soluţionarea cauzei fără citarea pârâţilor, ceea ce instanţa a si executat, fără a da posibilitatea paraţilor sa-si spună punctul de vedere si sa depună înscrisuri pentru dovedirea situaţiei de fapt, care este total diferită de susţinerile reclamantului.

S-a arătat că litigiul a fost soluţionat fără citarea in cauza şi a numitei S I, CNP , domiciliata în S de S str. , care este şi ea parte a Convenţiei nr. X/20.01.2014, alături de reclamant, motiv pentru care se impune trimiterea cauzei spre rejudecare in vederea conceptării tuturor părților menţionate in convenţie, pentru opozabilitate.

S-a mai susţinut că hotărârea pronunţată de instanţa de fond este si neîntemeiata deoarece se bazează pe un înscris care nu mai este valabil - Convenția nr. X/20.01.2014 - deoarece 1a aceeaşi data când a fost întocmit acest înscris, părţile convenţiei au revenit asupra clauzelor menţionate in acest înscris printr-o Declaraţie nr.X/20.01.2014, declarând ca isi retrag clauzele privind dreptul de abitație viagera asupra imobilului situat in S, str. , nr. cadastral X, sola 9, parcelele.

S-a susţinut că în cauza nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 996 C. proc. civ. în sensul ca reclamantul nu a dovedit ca exista o urgenta si nici ca exista riscul pierderii unui drept care s-ar păgubi prin întârziere sau al producerii vreunei pagube iminente si care nu s-ar mai putea repara. Astfel, reclamantul nu a dovedit ca nu mai are locuinţa sau ca paraţii nu s-au achitat de plata întreţinerii asumate si ar fi in nevoie, câtă vreme reclamantul a părăsit domiciliul comun de 6 ani, de buna voie, refuzând orice fel de întreţinere din partea paraţilor si nici nu se afla in nevoie. S-a susţinut că dimpotrivă, in aceasta perioada, reclamantul a achiziţionat doua autoturisme, marca BMW si o Dacie Logan.

Mai mult, in condiţiile existentei epidemiei de coronavirus , nu este admisibil sa se dispună accesul intr-o locuinţa a unei persoane cu care nu conviețuiește in mod constant, care a părăsit domiciliul cu mulţi ani in urma, existând riscul transmiterii virusului, mai ales ca mama apelanţilor, care domiciliază in anexa C3, suferă de boli grave, cardiovasculare si diabet conform înscrisurilor medicale, care o fac vulnerabila la acest virus.

S-a mai arătat că, procedând la soluţionarea ordonanţei președințiale fără citarea pârtilor, instanţa nu a avut posibilitatea sa afle adevărata situaţie de fapt si sa pronunţe astfel o soluţie justa, bazându-se exclusiv pe susţinerile reclamantului care a ascuns adevărul instanţei, inducând-o in eroare.

Pe fondul cauzei precizează ca prin sentinţa civila nr.X/13.06.2016 pronunţata in dos. nr. X/311/2015 a fost transformata obligaţia de întreţinere in natura, ce a făcut obiectul Contractului de vânzare cumpărare nr. X/2013 intr-o obligaţie pecuniara, constând in achitarea lunara a cate 200 lei fata de fiecare din cei doi beneficiari ai obligaţiei de întreţinere, S I si S I.

Motivul pentru care s-a solicitat transformarea obligaţiei de întreținere din întreţinere in natura în acordarea unei sume de bani lunar,a fost determinat de faptul ca S I a părăsit domiciliul conjugal si a refuzat sa accepte întreținerea cat si comportamentului violent al acestuia fata de membrii familiei. Astfel, martorii au declarat ca reclamantul-parat S I a intrat in relaţii de concubinaj, părăsind domiciliul conjugal si are un comportament agresiv nu numai cu membrii familiei (S I -fiul, S I-sotia si cei 3 nepoţi minori fiind loviţi si injuriați de acesta) dar si fata de alte persoane din comunitate, de mai multe ori fiind amendat de organele de ordine. În acest sens a fost depus la dosar si Certificatul medico-legal nr. X/A2/24.09.2014 din care rezulta ca paratul S I a fost lovit cu corpuri dure, de către reclamantul S I. De asemenea, din sentinţa civila nr.X/15.01.2016 in Dos. nr.X/311/2015 , definitiva ,rezulta ca cei doi soti au divorţat, fiind separaţi in fapt de mai mulţi ani, ca urmare a părăsirii domiciliului conjugal de către reclamantul S I, astfel încat ar fi imposibil ca aceştia sa mai locuiască in acelaşi domiciliu, mama acestora locuind in prezent împreuna cu apelanţii, la adresa din str.Izvorului nr.50 in anexa C3.

In dovedirea apelului s-a solicita încuviinţarea probei cu înscrisuri, şi proba testimonială cu martora G E, str.S de S. jud.Olt precum si orice alte probe pe care instanţa le va considera necesare.

 Intimatul reclamant S I, a formulat întâmpinare prin care a solicitat  respingerea cererii de suspendare a executării până la soluţionarea apelului pentru următoarele considerente.

S-a arătat că intimatul este o persoană de 74 ani care nu are unde să locuiască. Motivele de apel invocate de apelanţi sunt combătute chiar de înscrisurile depuse de ei, în sensul că succesiunea actelor notariale arată în mod cert, că ultimul act valabil este convenţia nr. X din 20.01.2014, nicidecum declaraţia X din 20.01.2014 aşa cum afirmă apelanţii.

S-a susţinut de asemenea că în mod corect nu trebuia introdusă în cauză S I, întrucât aceasta ar fi putut avea calitate doar de reclamant nefiind afectată cu absolut nimic de acţiunea formulată de apelantul reclamant, deoarece nu se solicită rezilierea contractului şi nici anularea lui, ci doar solicită să îi fie respectat dreptul de abitaţie care i-a fost încălcat doar apelantului, astfel că în mod corect S I nu ar putea avea calitate procesuală.

Cu privire la succesiunea înscrisurilor notariale s-a arătat că aceasta a fost următoarea: La 03.10.2013 s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare nr. 3332 cu clauză de întreţinere şi abitaţie, contract prin care intimatul împreună cu soţia lui au vândut fiului şi norei, apelanţii în cauză, casa C 1 (care este în realitate vilă cu etaj), anexele C2, C3, C4 şi C5 împreună cu terenul aferent construcţiilor. S-a mai arătat că deşi este prevăzut în actul notarial că vânzătorii au primit 10.000 lei în realitate această sumă de bani nu s-a dat niciodată.

La 20.01.2014 s-a dat la notar declaraţia nr. X prin care intimatul a renunţat la clauza de întreţinere şi abitaţie asupra imobilului CI ce se afla pe terenul ce are CF X ,. Această declaraţie s-a dat pentru ca apelanţii voiau să poată face modificări la imobilele construcţii şi nu puteau din cauza acestor clauze.

Tot în aceeaşi zi, la 20.01.2014 s-a făcut sub nr. X convenţia prin care s-a instituit din nou un drept de abitaţie doar pentru construcţia C3 1 existentă pe terenul identificat cu CF X-C3 situată pe şi s-a stabilit din nou şi clauza de întreţinere.

În data de 13.05.2015 apelanţii au introdus acţiune de înlocuire a obligaţiei de întreţinere în natură cu obligaţia de plată a unei rente de 200 lei /lună. S-a arătat că, dacă ar fi fost valabilă declaraţia de renunţare nr. X din 20.01.2014, aşa cum afirmă în apel fiul şi nora sa, atunci înlocuirea întreţinerii pe cale judiciară nu ar mai fi fost necesară, din moment ce s-ar fi renunţat la întreţinere prin acea declaraţie notarială.

Intimatul a mai arătat că în 19.06.2015 soţia sa a introdus divorţul, care s-a pronunţat prin sentinţa nr. 328 din 15.01.2016.

 S-a susţinut că apelanţii încearcă să inducă în eroare instanţa de apel că ultimul act valabil ar fi 173 din 20.01.2014 ceea ce este nelegal. În acest sens intimatul a arătat că a formulat o adresă şi notarului B R pentru a preciza care este ultimul act valabil, iar aceasta a confirmat că fiecare act este valabil, fiecare având obiecte diferite, ultimul în ordinea încheierii lor fiind convenţia 174 din 20.01.2014.

Aşa cum a arătat mai sus, dacă nu ar fi convenţia nr.174 ultimul act valabil, atunci apelanţii nu ar mai fi introdus acţiunea de transformare a obligaţiei de întreţinere în obligaţie pecuniară. Deci atunci au recunoscut convenţia nr. X valabilă şi acum spun că nu mai este valabilă.

S-a arătat de asemenea că apelanţii fac afirmaţii mincinoase când afirmă că reclamantul a părăsit domiciliul încă de acum 6 ani. Dacă ar fi părăsit domiciliul de bună voie cum afirmă ei atunci de ar fi mai solicitat notarului clauza de abitaţie? Este logic că în anul 2014 când se înţelegeau a solicitat clauza de abitaţie tocmai pentru că nu avea unde să locuiască. Pe urmă situaţia s-a schimbat, apelanţii schimbându-şi comportamentul. Reclamantul arată că are 74 de ani, a avut solarii pe care le cultivat, a dat casa fiului său crezând că o să îl ajute la bătrâneţe, însă acesta l-a bătut şi l-a dat afară din casă, întorcând şi pe fosta soţie împotriva sa.

S-a susţinut totodată că nu este adevărat când se afirmă că fosta soţie locuieşte în imobilul C3, aceasta locuit mereu în C1-care este vilă cu etaj şi are 5 camere. În C3 nora sa 1-a adus pe bunicul ei, care nu are niciun drept să stea acolo, iar pe acesta l-au dat afară din casa sa.

Apelanţii afirmă că nu sunt întrunite condiţiile de admisibilitate ale ordonanţei președințiale sub aspectul urgenţei. Este mai mult decât evident că având vârsta de 74 de ani în condiţiile actuale nu are unde să locuiască.

Intimatul pârât susţine că nu mai are nici o proprietate, a avut una şi le-a dat-o apelanţilor şi ei l-au dat afară din casă, iar dacă avea unde să locuiască nu mai era necesară clauza de abitaţie pentru imobil.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art.205, C.proc.civ.

În probaţiune s-a solicitat proba cu înscrisuri şi în eventualitatea în care instanţa admite apelanţilor proba cu martor a solicitat în contraprobă martorii indicaţi în acţiunea de la fond, respectiv: T A I şi G A A, ambii domiciliaţi în Comuna S, sat S, jud. O.

Considerentele soluţiei pronunţate de Tribunalul Olt

Analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză şi a dispoziţiilor normative incidente în cauză, Tribunalul îl găseşte neîntemeiat pentru următoarele considerente:

01.Prin ordonanţa apelată, apreciind ca fiind îndeplinite condiţiile specifice procedurii speciale a ordonanţei președințiale, prima instanţă a admis cererea formulată de reclamat şi a obligat pârâţii să permită reclamantului accesul în imobilul C3-anexă gospodărească în suprafaţă de 12 mp, nr. cadastral X-C3, situat în com. S, sat S de S, str. , jud. O.

02.În drept au fost reţinute dispoziţiile art. 997 NCPC, conform cărora (1) Instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. (2) Ordonanţa este provizorie şi executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nicio menţiune privind durata sa şi nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluţionarea litigiului asupra fondului (...), iar conform alin. (5), pe cale de ordonanţă preşedinţială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond şi nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situaţiei de fapt.

03.Din analiza acestor dispoziţii normative rezultă că pentru a putea fi emisă o ordonanţă preşedinţială este necesar să fie întrunite cumulativ următoarele condiţii: - existenţa unei aparenţe de drept în favoarea reclamantului; - urgenţa măsurii, - vremelnicia acesteia, - neprejudecarea fondului cauzei, astfel de măsură urgentă putând fi luată numai dacă este strict necesară: - pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, ori - pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara sau, în fine, - pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

04.Analizând soluţia apelată prin prisma acestor dispoziţii normative, Tribunalul constată că prim instanţă a pronunţat o soluţie legală şi temeinică, motivele de apel fiind neîntemeiate, după cum urmează.

05.În ceea ce priveşte necesitatea introducerii în cauză a celuilalt beneficiar al dreptului de abitaţie, S I, Tribunalul constată că participarea la proces a acesteia nu este obligatorie, deoarece, din economia dispoziţiilor art. 750-753 C. civ. rezultând că dreptul de abitaţie în temeiul căruia reclamantul a formulat prezenta cerere este un drept strict personal care se exercită individual.

06.S I, fosta soţie a intimatului reclamant, este într-adevăr parte în convenţia care a dat naştere acestui drept, însă calitatea ei în această convenţie (despre care, de altfel, apelanţii pârâţi afirmă că nici nu ar mai produce efecte juridice) este tot aceea de beneficiar al dreptului de abitaţie, separat şi independent de dreptul de abitaţie al intimatului reclamant, astfel că, soluţia din cauza de faţă (în care se analizează doar dreptul intimatului reclamant în contradictoriu cu obligaţia apelanţilor pârâţi), nu i-ar putea aduce nicio vătămare.

07.În consecinţă, Tribunalul apreciază că prima instanţă a stabilit în mod legal cadrul procesual pentru soluţionarea cererii de emitere a ordonanţei preşedinţiale, astfel că acest motiv de apel este neîntemeiat.

08.În ceea ce priveşte aparenţa de drept, contrar susţinerilor apelanţilor pârâţi, Tribunalul constată că prima instanţă a reţinut în mod corect faptul că aceasta este favorabilă susţinerilor intimatului reclamant, în sensul că, din conţinutul şi ordinea în care au luat naştere actele juridice între părţi, la data introducerii cererii de emitere a ordonanţei preşedinţiale în favoarea intimatului reclamant operează aparenţa existenţei unui drept de abitaţie pentru imobilul în care solicită să fie reintegrat, identificat în documentaţia cadastrală ca fiind imobilul C3.

09.În acest sens, Tribunalul constată că iniţial a luat naştere contractul de vânzare-cumpărare nr. X/03.10.2013, prin care intimatul pârât împreună cu soţia sa au vândut fiului şi norei lor mai multe imobile şi terenul aferent situate în Comuna S, sat S de S, str. , jud. O, rezervându-şi dreptul de abitaţie în casa notată cu C1 în documentaţia cadastrală (fila 5 dosar prima instanţă).

10.Ulterior, la data de 20.01.2014 au fost emise două acte notariale, respectiv:

- Declaraţia autentificată sub nr. X/20.01.2014 prin care intimatul şi soţia sa au declarat că „îşi retrag clauzele de abitaţie viageră, de întreţinere şi întreţinere pe tot restul vieţii, care au făcut obiectul contractului  de vânzare cumpărare X/2013 (fila 7 dosar apel) şi

- Convenţia autentificată sub nr. X/20.01.2014 prin care apelanţii pârâţi constituie în favoarea intimatului şi a soţiei sale un drept de abitaţie în anexa gospodărească C3 (una din construcţiile care a făcut obiectul vânzării prin contractul X/2013) şi se obligă totodată să acorde acestora întreţinere şi îngrijire sub toate aspectele pentru tot restul vieţii (fila 7 dosar prima instanţă).

11.În fine, ultima modificare care are relevanţă în cauză s-a efectuat prin Sentinţa civilă nr. X/13.06.2016 prin care Judecătoria Slatina a transformat obligaţia de întreţinere în obligaţie pecuniară, fără a aduce însă atingere dreptului de abitaţie (fila 8 dosar apel).

12.Urmând această succesiune a situaţiei juridice referitoare la existenţa dreptului de abitaţie al intimatului apelant, Tribunalul constată astfel că în prezent există în favoarea intimatului reclamant aparenţa existenţei unui drept de abitaţie pentru imobilul în care solicită să fie reintegrat, identificat în documentaţia cadastrală ca fiind imobilul C3, acesta fiind instituit prin Convenţia autentificată sub nr. X/20.01.2014 şi nedesfiinţat ulterior nici pe cale convenţională şi nici pe cale judiciară.

13.Susţinerile apelanţilor pârâţi potrivit cărora prin Declaraţia autentificată sub nr. X/20.01.2014, intimatul ar fi renunţat la dreptul de abitaţie de care se prevalează în prezenta cauză sunt contrazise atât de conţinutul actelor juridice (declaraţia de renunţare făcând referire la construcţia C1, nu la construcţia C3), cât şi de ordinea emiterii acestor acte (confirmată şi de cabinetul notarial emitent, BNP B R, prin adresa nr. X/01.10.2020 – fila 24 verso dosar apel), convenţia de instituire a dreptului de abitaţie având număr ulterior declaraţiei de renunţare (174 faţă de 173).

14.Pentru aceste considerente, Tribunalul constată că nici acest motiv se apel nu este întemeiat, hotărârea instanţei de fond fiind întemeiată şi sub acest aspect.

15.În ceea ce priveşte neîntrunirea celorlalte condiţii cerute de lege pentru emiterea ordonanţei preşedinţiale, respectiv lipsa urgenţei, a pierderii unui drept care s-ar păgubi prin întârziere sau al producerii vreunei pagube iminente si care nu s-ar mai putea repara, Tribunalul constată de asemenea că prima instanţă a reţinut în mod întemeiat că acestea sunt îndeplinite.

16.Aşa cum a reţinut prima instanţă, urgenţa este dovedită de faptul că reclamantul se află într-o situaţie gravă, respectiv nu are o locuinţă alternativă unde să locuiască pe perioada derulării raporturilor juridice ce fac obiectul dosarului de fond (dosarul nr. X/311/2020).

17.Inexistenţa unei astfel de locuinţe (fiind din punct de vedere probator un fapt negativ) nu poate fi combătută decât printr-un fapt pozitiv contrar, astfel că revenea apelanţilor pârâţi sarcina de a dovedi că intimatul reclamant beneficiază şi de o altă locuinţă.

18.Totodată, aşa cum s-a reţinut anterior, în favoarea intimatului acţionează aparenţa în drept, conform căreia acesta este beneficiarul unui drept de abitaţie (drept care s-ar păgubi prin întârziere), iar lăsarea acestuia fără adăpost pe toată perioada soluţionării litigiului de fond ar putea da naştere unei pagube iminente si care nu s-ar mai putea repara, dată fiind şi apropierea sezonului rece, precum şi vârsta intimatului.

19.În fine, nici motivele de apel prin care se susţine că intimatul ar avea un comportament agresiv faţă de celelalte persoane cu care ar locui, dacă cererea s-ar admite (respectiv apelanţii şi fosta soţie a intimatului) nu constituie un temei pentru respingerea cererii, deoarece atâta vreme cât intimatul este beneficiarul dreptului de abitaţie, exercitarea acestui drept nu poate fi îngrădită decât în condiţiile legii, apelanţii având posibilitatea de a restrânge sau chiar desfiinţa pe cale judiciară acest drept, în măsura în care va fi exercitat abuziv după reintegrarea intimatului în spaţiu.

20.În plus, chiar întemeiate dacă ar fi susţinerile apelanţilor în privinţa comportamentului intimatului, acestea se referă la fapte care ar fi avut loc în urmă cu 4-5 ani. Un eventual comportament agresiv în acea perioadă  al intimatului nu poate constitui un temei pentru respingerea în prezent a cererii de reintegrare provizorie în spaţiul pentru care deţine un drept de abitaţie, urmând ca, după reintegrarea în spaţiu, în măsura în care un astfel de comportament agresiv s-ar repeta, părţile în drept să acţionez, în scopul restrângerii sau desfiinţării acestui drept.

21.Pentru aceste motive apelul urmează să fie respins ca nefondat, cu consecinţa obligării apelanţilor pârâţi să plătească intimatului reclamant cheltuielile de judecată necesitate de procedura judiciară finalizată prin prezenta hotărâre, conform art. 453 NCPC, respectiv onorariul de avocat în cuantum de 1.500 lei, conform dovezii depuse la dosar (chitanţa nr. X/02.10.2020 – fila 26).

Data publicarii pe porta: 09.11.2020

Domenii speta

Spete similare