Necompetenta instantelor romane

Data publicare portal: 03.03.2017

Prin sentinţa civila nr. 7219/24.08.2016 pronunţata in cauza nr. 7446/311/2016 Judecătoria S. a admis excepţia de necompetenţă generală a instanţelor, invocată de pârâtă prin întâmpinare.

Respinge ca inadmisibilă  cererea având ca obiect „ordonanţă preşedinţială”, formulată de reclamantul  B.M. în contradictoriu cu parata H.M..

Ia act că pârâta îşi rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul J.S. sub nr. 7446/311/2016, reclamantul  B.M.  a chemat în judecată pe pârâta H.M., solicitând ca pe cale de ordonanţă preşedinţială să se dispună, până la rămânerea  definitivă a sentinţei civile ce se va pronunţa în  dosarul nr. 7082/311/2016, stabilirea domiciliului minorei B.A.M., născută la data de 26.06.2005  în domiciliul tatălui reclamant, din S.

În motivarea  cererii, în esenţă reclamantul a arătat că prin sentinţa civilă nr. 332/2010, pronunţată de Tribunalul de Primă Instanţă nr. 15 Z. şi recunoscută prin sentinţa nr. 822/2015 pronunţată de Tribunalul O.,  s-a desfăcut căsătoria dintre părţi, minora fiind încredinţată mamei, ambii părinţi împărţind autoritatea familială, tatăl putând să viziteze minora timp de o lună, în timpul verii şi plătindu-i pensie de întreţinere.

Reclamantul menţionează că în prezent minora se află în România, pentru a-şi petrece vacanţa de vară, susţinându-se că minora îşi doreşte să rămână în ţară, împreună cu tatăl şi bunicii săi, că situaţia de fapt de la momentul pronunţării divorţului s-a modificat, minora nu se poate acomoda în Spania, mama pârâtă nu are timp şi nu o poate supraveghea permanent, minora nu are o relaţie bună cu partenerul de viaţă al pârâtei, din relaţie celor doi rezultând şi un copil.

Se apreciază că în  cauză sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale ordonanţei preşedinţiale, interesul superior al minorei fiind să-i fie stabilită locuinţa în domiciliul tatălui, care are posibilităţi materiale adecvate creşterii unui copil şi are o relaţie deosebită cu fiica sa, pe care a înscris-o la o şcoală unde se învaţă şi limba spaniolă.

În drept, reclamantul a  invocat dispoziţiile art. 996 şi urm. C.pr civ.,  art. 400 C.civ., fiind depuse la dosar înscrisuri şi planşe foto.

La rândul său, pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia de necompetenţă a instanţelor române, iar pe fond a solicitat respingerea  cererii formulată ca fiind  netemeinică.

În motivarea excepţiei, pârâta a susţinut că minora, născută în Spania,  are reşedinţa obişnuită, în înţelesul Regulamentul (CE) nr. 2201/2003, în ţara respectivă, provincia Zaragoza, unde frecventează cursurile şcolare, situaţie în care sunt incidente dispoziţiile pct. 12 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003, competenţa de soluţionare a prezentei cauze aparţine instanţelor în care copilul îşi are reşedinţa obişnuită.

Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acţiunii, apreciind  că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale ordonanţei preşedinţiale, respectiv caracterul urgent al cererii şi a făcut consideraţii ample cu referire la principiile aplicabile în cauză.

În temeiul art. 255 Cod proc.civ., instanţa a administrat în cauză proba cu înscrisurile de la dosar.

Analizând actele şi lucrările dosarului, raportat la exceptia necompetentei generale a instanţelor române, Judecătoria  reţine :

Din actele de la dosar,  instanţa reţine că din căsătoria părţilor a rezultat minora  B.A.M., născută la data de 26.06.2005, căsătoria părţilor fiind desfăcută prin divorţ, conform  sentinţei civile nr. 332/2010, pronunţată de Tribunalul de Primă Instanţă nr. 15 Z. şi recunoscută prin sentinţa nr. 822/2015 pronunţată de Tribunalul O.,  minora fiind încredinţată mamei, ambii părinţi împărţind autoritatea familială, tatăl putând să viziteze minora timp de o lună, în timpul verii şi plătindu-i pensie de întreţinere.

Conform recunoaşterii reclamantului, minora s-a născut în Spania, unde a locuit în mod constant împreună cu mama pârâtă şi unde urmează cursurile şcolare a  unei învăţământ din ţara respectivă. În timpul fiecărei vacanţe de vară,în perioada iulie –august minora venea în România, în domiciliul tatălui reclamant.

Prin prezenta, reclamantul a solicitat instanţei ca, pe cale de ordonanţă preşedinţială, să stabilească domiciliului minorei în domiciliul său din S., pârâta apărându-se prin invocarea excepţiei de necompetenţă generală a instanţelor .

Conform  art. 131 alin. 1 c.p.civ., la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, iar potrivit art.132, când în faţa instanţei de judecată se pune în discuţie competenţa acesteia, din oficiu sau la cererea părţilor, ea este obligată să stabilească instanţa judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicţională competent

Conform art. 129 alin. 2 pct. 1 C.pr.civ., necompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării competenţei generale, când procesul este nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti.

Ori, în conformitate cu art. 8 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului, din 27 noiembrie 2003, privind competenta, recunoaşterea si executarea hotărârilor judecătoreşti in materie matrimoniala si in materia răspunderii părinteşti, competenta instanţelor judecătoreşti dintr-un stat membru se determină după criteriul reşedinţei obişnuite a copilului la momentul sesizării instanţei, fiind vorba despre o competenţa exclusiva a organelor judiciare.

In speţă, coroborând înscrisurile de la dosar cu recunoaşterea reclamantului, instanţa constată că minora şi mama pârâtă  îşi au reşedinţa obişnuită in Spania de mai multi ani, copilul urmând cursurile şcolare in această ţară.

Prin urmare, instanţa reţine că în conformitate cu  art. 12 al. 3 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003, instanţele judecătoreşti dintr-un stat membru sunt competente in materie de răspundere părintească atunci când copilul are o legătura strânsa cu acest stat membru, in special datorită faptului ca unul dintre titularii răspunderii părinteşti isi are reşedinţa obişnuită aici sau copilul este resortisant al acestui stat membru si competenta instanţelor a fost acceptata in mod expres sau in orice alt mod neechivoc de către toate partile la data sesizării instanţei, iar competenta este in interesul superior al copilului.

Instanţa constată că prin “reşedinţa obişnuită” a minorului, nu se poate intelege decât o “reşedinţa legală”, întrucât in caz contrar se poate determina instaurarea arbitrariului si a relei-credinţe, in condiţiile in care s-ar accepta stabilirea competentei unei instante intr-o asemenea materie, doar urmare a luarii si detinerii abuzive a minorilor intr-o altă locuinţă decat reşedinţa lor legală obişnuită.

In cauză, instanţa constată că nu sunt întrunite in speţă condiţiile cumulative ale existenţei unei strânse legături pe care copilul să o aibă cu statul român si competenta instanţelor române să fie in interesul superior al copilului.

Astfel, legăturile minorului cu statul de cetăţenie sunt sporadice, copilul locuind cu mama sa în Săania, cursurile de învăţământ fiind urmate in această ţară. Pe de altă parte, justa soluţionare a cauzei impune administrarea unor probe care să ateste condiţiile materiale si morale pe care reclamanta le poate oferi copilului său minor, impunându-se ca administrarea acestor probe să fie facută de instanţă potrivit principiului proximitatii, respectiv de catre instantele in a caror raza teritorială isi are stabilită reşedinţa minorul, aceste organe judiciare având acces la toate datele necesare.

Reţinând ca in cauză nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 12 al. 3 din Regulament pentru ca instanţele romane sa dobândească pe deplin competenta materială si teritorială de a soluţiona pricina si ca la data sesizării instanţei cu soluţionarea prezentei cereri, minora avea reşedinţa obişnuită în alt stat membru (Spania), instanţa constata ca in lumina dispoziţiilor art. 8 al. 1 din Regulament, competenta de a soluţiona acţiunea este conferita in favoarea instanţelor spaniole, ca  instanţe in raza cărora copilul îşi avea stabilită reşedinţa obişnuită la data promovării cererii.

Instanţa va înlătura ca neîntemeiată apărarea reclamantului, pe temeiul art. 1081 c.pr.civ., reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 1.065 C.pr.civ., ignorate de partea reclamantă, potrivit cu care dispoziţiile invocate se aplică în măsura în care prin tratatele internaţionale la care România este parte, prin dreptul Uniunii Europene sau prin legi speciale, nu se prevede altfel.

Faţă de cele expuse, instanţa va  admite excepţia de necompetenţă generală a instanţelor, invocată prin întâmpinare de pârâtă  şi va respinge ca inadmisibilă prezenta acţiune.

Cu respectarea principiului fundamental de drept al disponibilităţii, instanţa va lua act că pârâta îşi rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Domenii speta

Spete similare