Decretul Lege nr. 118/1990 - aplicabilitate

Cod ECLI ECLI:RO:TBDLJ:2020:185.001834

Dosar nr. ...

R O M Â N I A

TRIBUNALUL DOLJ

SECŢIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Sentinţa Nr. 1834/2020

Şedinţa publică de la 15 Decembrie 2020

Completul compus din:

PREŞEDINTE ...

Grefier ....

Pe rol, judecarea cauzei privind pe reclamanta ...., în contradictoriu cu pârâta ....., având ca obiect anularea adresei nr. .... şi obligarea pârâtei de a emite o Decizie prin care să-i acorde reclamantei drepturile conferite de art. 5 alin. 5 şi art. 8 alin. 3 din Decretul-Lege nr. 118/1990.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns consilier juridic .... pentru instituţia-pârâtă – care depune la dosar delegaţie de reprezentare –, lipsă fiind reclamanta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:

Instanţa, date fiind prevederile art. 131 N. C.pr.civ., pune în discuţia părţilor, competenţa generală, materială şi teritorială a Tribunalului Dolj – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal de a soluţiona cererea de chemare în judecată.

Reprezentanta pârâtei consideră că Tribunalul Dolj – Secţia CAF este competent cu soluţionarea cauzei.

Tribunalul apreciază - în conformitate cu dispoziţiile art. 1, 8 şi 10 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 -, că este competent general, material şi teritorial pentru a soluţiona cauza dedusă judecăţii.

Nemaifiind alte cereri, instanţa acordă cuvântul asupra propunerii de probe.

Consilier juridic ....., pentru instituţia-pârâtă, învederează că nu mai are alte cereri şi nici nu solicită administrarea altor probe – în contradovadă -, cu excepţia înscrisurilor aflate la dosar. 

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Tribunalul declară cercetarea procesului încheiată şi acordă cuvântul atât asupra excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată pentru neîndeplinirea procedurii prealabile - invocată de pârâtă prin întâmpinare -, cât şi asupra fondului.

Reprezentanta pârâtei solicită admiterea excepţiei – precizând că reclamanta a nesocotit dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 -, pentru motivele expuse pe larg în cuprinsul întâmpinării. Referitor la fondul cauzei, solicită respingerea acţiunii ca fiind neîntemeiată. Menţionează că drepturile solicitate de reclamantă se acordă copiilor persoanelor care au fost persecutate din motive politice – fiind reglementate de Decretul-Lege nr. 118/1990 –, ulterior datei de  06 martie 1945 însă, în speţă, drepturile de care a beneficiat tatăl reclamantei au fost acordate în baza altui act normativ – Legea nr. 189/2000, care conferă drepturi persoanelor persecutate din motive etnice, anterior datei de 06 martie 1945.

INSTANŢA

Deliberând, constată:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal sub nr. ...., în data de 06.10.2020, reclamanta .... a chemat în judecată pe pârâta ...., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea adresei nr. ...., precum şi obligarea pârâtei de a emite o Decizie/Hotărâre prin care să-i acorde reclamantei drepturile conferite de art. 5 alin. 5 şi art. 8 alin. 3 din Decretul-Lege nr. 118/1990, astfel cum a fost modificat de Legea nr. 130/2020, începând cu data de 01.09.2020 (conform art. 5 din Hotărârea nr. 127/2002 pentru aprobarea Normelor de punere în aplicare a prevederilor O.G. nr. 105/1999). De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a învederat faptul că tatăl său – numitul ...., decedat în data de ..... -, „s-a încadrat in prevederile” art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 (de modificare si completare a Decretului-Lege nr. 118/1990) si a fost beneficiar al drepturilor prevăzute de art. 2 alin. 1 si art. 5 din acest act normativ, astfel cum rezulta din Hotărârea nr. ..... adoptată de Casa Judeţeană de Pensii Dolj.

Reclamanta a făcut referire la disp. art. 1. alin. 1 lit. c) din Legea nr. 189/02.11.2000 (privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999, pentru modificarea si completarea Decretului- Lege nr. 118/1990), la prevederile Legii nr. 130/2020 – prin care a fost modificat art. 5 din Decretul-Lege nr. 118/1990, fiind introdus aliniatul 5 -, precum şi la disp. art. 8 alin. 3 din Decretul-Lege anterior menţionat şi a precizat că, în temeiul acestor texte de lege a adresat o cerere pârâtei – însă, prin adresa nr. ..... i s-a comunicat că „nu poate da curs cererii întrucât Legea nr. 130/2020 modifica art. 5 din Decretul Lege nr. 118/1990 (act normativ care priveşte acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive etnice cu începere de la 06.03.1945, precum si celor deportaţi in străinătate ori constituite in prizonieri), neprevăzând nicio dispoziţie de modificare a O.G. nr. 105/1999 (asa cum a fost aprobata si modificata de Legea nr. 189/2000), act normativ care priveşte acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate in Romania cu începere de la 06.09.1940 până la 06.03.1954”.

În opinia reclamantei, pârâta a interpretat în mod greşit dispoziţiile legale, neţinând seama de modificările si completările pe care Decretul-Lege nr. 118/1990 le-a suferit in timp, inclusiv prin Legea nr. 189/2000, ale cărei dispoziţii, odata cu modificarea si completarea actului de baza, s-au incorporat practic in acesta.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 5 alin. 5 şi art. 8 alin. 3 din Decretul-Lege nr. 118/2020, Legile nr. 189/2000 şi nr. 130/2020, precum şi art. 1, 2, 8 si 18 din Legea nr. 554/2004.

În dovedirea acţiunii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri.

În data de 13.11.2020, pârâta .....j a depus la dosar întâmpinare – în cuprinsul căreia a invocat excepţia inadmisibilitatii cererii de chemare in judecata, pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile, reglementată de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

În susţinerea acestei excepţii s-a învederat faptul că, prin cererea înregistrată sub nr. ...., reclamanta a solicitat stabilirea „calitatii de urmaş” potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. 5-9 din Decretul-Lege nr. 118/1990, asa cum a fost modificat prin Legea nr. 130/2020.

La aceasta cerere i s-a transmis răspunsul nr. ..... - prin care i s-a comunicat reclamantei că nu se poate da curs acestei solicitări, intrucat Legea nr. 130/2020 modifica art. 5 din Decretul-Lege nr. 118/1990 (act normativ care priveşte acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945) însă nu cuprinde nici o dispoziţie de modificare a O.G. nr. 105/1999 (aşa cum a fost aprobata si modificata prin Legea nr. 189/2000), act normativ care priveşte acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice.

Instituţia-pârâtă a făcut referire la disp. art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 şi a precizat ca reclamanta nu a formulat nicio cerere în temeiul respectivelor prevederi – astfel încât, nefiind îndeplinită procedura administrativă prealabilă, se impune respingerea acţiunii, ca fiind inadmisibilă.

Referitor la fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca fiind neîntemeiată.

Astfel, Legea nr. 130/2020 - publicata in Monitorul Oficial nr. 623/15 iulie 2020 -,  este un act normativ pentru completarea art. 5 din Decretul-Lege nr. 118/1990.

O.G. nr. 105/1999 a fost, iniţial, un act normativ pentru modificarea şi completarea Decretului-Lege anterior menţionat însă, prin Legea nr. 189/2000 - publicata in Monitorul Oficial nr. 553/08.11.2000 -, prin care a fost aprobată respectiva Ordonanţă, a devenit un act normativ de sine stătător, fără nici un fel de legătură cu Decretul-Lege nr. 118/1990.

Prin Legea nr. 189/2000 a fost modificat inclusiv titlul Ordonanţei nr. 105/1999, pct. 1 statuând următoarele: „Titlul ordonanţei va avea următorul cuprins: Ordonanţă privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice".

Aceasta noua reglementare este diferita de cea prevăzută de Decretul-Lege nr. 118/1990 - fiind evident ca Legea nr. 189/2000 reglementează persecuţiile etnice cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, în timp ce Decretul-Lege anterior menţionat prevede expres persecuţiile politice cu începere de la data de 06 martie 1945.

În conformitate cu Hotararea nr. .... tatăl reclamantei – numitul .... -, a suferit o persecuţie in perioadele 16.09.1940 - 15.03.1941 si 15.03.1944 - 06.03.1945, „fiind încadrat” în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

Chiar daca cele doua acte normative cuprind măsura strămutării, emiterea unei hotărâri de încadrare în prevederile Legii nr. 189/2000 se refera doar la persecuţiile de natura etnica suferite in perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945.

În opinia pârâtei, „exista o confuzie evidenta” - datorata modificărilor succesive ale dispoziţiilor legale care reglementează „aceste persecuţii” -, reclamanta neaducând nicio dovada că tatăl său ar fi suferit o persecuţie politica, ulterior datei de 06 martie 1945.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile Decretului-Lege nr. 118/1990 ale O.G. nr. 105/1999, ale Legilor nr. 189/2000 şi nr. 554/2004, precum şi pe prevederile Codului de procedura civila.

Au fost depuse la dosar: copia cererii prin care reclamanta solicita instituţiei-pârâte acordarea drepturilor pretinse prin acţiune – înregistrată la pârâtă sub nr. .... -, şi copia adresei nr.  .... – prin care s-a răspuns respectivei cereri; copia Hotărârii nr. ... – adoptată de Casa Judeţeană de Pensii Dolj; copie de pe Certificatul de deces al numitului ....; copii de pe certificatul de naştere şi cartea de identitate ale reclamantei.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

Prin cererea înregistrată sub nr. ..... reclamanta a solicitat la instituţiei-pârâte „recunoaşterea calităţii de beneficiar al drepturilor prevăzute de art. 5 alin. 5 şi art. 8 alin. 3 din Decretul-Lege nr. 118/1990”.

Prin adresa nr. ....., reclamantei i s-a comunicat că nu se poate da curs acestei solicitări, întrucât Legea nr. 130/2020 modifică art. 5 din Decretul-Lege nr. 118/1990 (act normativ care priveşte acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945) însă nu cuprinde nici o dispoziţie de modificare a O.G. nr. 105/1999 (aşa cum a fost aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000) - act normativ care priveşte acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, din motive etnice.

Cât priveşte excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, aceasta nu poate fi primită, pentru următoarele considerente:

Prevederile textului de lege invocat de pârâtă - art. 7 alin. 1 din Legea nr. 5544/2004 - care statuează „Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual care i se adresează trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia” -, nu au aplicabilitate în cauză, din moment ce reclamanta nu a înţeles să conteste vreun act administrativ ci, ceea ce – în opinia sa -, constituie un refuz nejustificat al instituţiei pârâte de a-i conferi drepturile prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990.

Art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 prevede: "Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim".

Aşadar, legiuitorul permite persoanei interesate să poată sesiza instanţa de contencios administrativ în situaţia în care apreciază că o instituţie a refuzat – fără temei legal -, să-i soluţioneze în mod favorabil o cerere referitoare la un drept conferit de lege.

În speţă, adresa nr. .... nu are caracterul unui act administrativ propriu-zis – în înţelesul conferit acestei sintagme de art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004 „act unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice” -, ci de înscris care poate fi „asimilat” unui act administrativ unilateral – conform prevederile alin. 2 al aceluiaşi articol.

Astfel, pârâta nu a adoptat o Decizie de stabilire a calităţii de beneficiar şi de acordare a indemnizaţiei lunare prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990 – în conformitate cu prevederile art. 13 alin. 7 din respectivul act normativ –, ci i-a trimis reclamantei o simplă adresă – în cuprinsul căreia i-a comunicat faptul că Decretul-Lege nr. 118/1990, pur şi simplu, nu este aplicabil în cazul său, din moment ce drepturile de care beneficiase tatăl reclamantei fuseseră conferite de un act normativ distinct, şi anume O.G. nr. 105/1999, aşa cum fusese aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000.

Ca atare, adresa nr. ..... reprezintă documentul prin care se materializează refuzul pârâtei de a face aplicarea prevederilor art. 5 din Decretul-Lege nr. 118/1990, în cazul reclamantei.

Or, art. 7 alin. 5 din Legea nr. 554/2004 stabileşte „în cazurile prevăzute la art. 2 alin. (2) şi la art. 4 nu este obligatorie plângerea prealabilă”, în timp ce art. 2 alin. 2 din acelaşi act normativ prevede „Se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ...”.

Prin urmare, coroborând aceste dispoziţii, este indubitabil că reclamanta nu avea obligativitatea de a formula vreo „plângere prealabilă” – prin care să solicite emitentului sau autorităţii ierarhic superioare revocarea adresei nr. ... -, înainte de a se adresa instanţei de judecată.

Pentru aceste considerente, va fi respinsă excepţia inadmisibilităţii acţiunii – pentru neîndeplinirea procedurii prealabile reglementate de Legea nr. 554/2004 -, ca fiind neîntemeiată.

Referitor la fondul cauzei, instanţa reţine următoarele:

Tatăl reclamantei, numitul ..... a fost beneficiarul drepturilor conferite de Legea nr. 189/2000 (privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999) – respectivele drepturi fiindu-i acordate prin Hotărârea nr. ...., adoptată de Casa Judeţeană de Pensii Dolj, care a stabilit că persoanei anterior menţionate îi sunt aplicabile prevederile art. 1 lit. c) din Legea anterior menţionată (a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu).

Este adevărat că O.G. nr. 105/1999 a purtat iniţial titulatura „pentru modificarea şi completarea Decretului-Lege nr. 118/1990, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri” însă, prin Legea nr. 189/2000, a fost schimbat titlul respectivei Ordonanţe în „Ordonanţă privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice".

Ca atare, O.G. nr. 105/1999 - aşa cum a fost aprobată prin Legea anterior menţionată -, a devenit un act normativ distinct – fără a mai fi o reglementare care modifică forma Decretului-Lege nr. 118/1990 şi, ca atare, încorporată acestuia -, prin care sunt acordate anumite drepturi „persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, din motive etnice”, în timp ce Decretul-Lege anterior menţionat vizează „acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945”.

Cu alte cuvinte, modificările survenite ulterior datei de 08 noiembrie 2000 - momentul intrării în vigoare a Legii nr. 189/2000 -, în ceea ce priveşte Decretul-Lege nr. 118/1990, nu pot fi considerate ca încorporându-se şi O.G. nr. 105/1999 - aşa cum susţine reclamanta -, neavând nicio relevanţă pentru beneficiarii drepturilor  reglementate de această Ordonanţă.

În altă ordine de idei, este de remarcat că şi procedura de acordare a respectivelor drepturi este una diferită – din moment ce, în cazul beneficiarilor drepturilor conferite de Decretul-Lege nr. 118/1990, pârâta adoptă o Decizie de stabilire a calităţii de beneficiar şi de acordare a indemnizaţiei lunare, în timp ce, în cazul beneficiarilor drepturilor conferite de Ordonanţa anterior menţionată, Casa Judeţeană de Pensii emite o Hotărâre în acest sens (ceea ce s-a şi întâmplat în speţă, beneficiarul Hotărârii fiind tatăl reclamantei).

Aşadar, din moment ce tatăl reclamantei nu a fost beneficiar al drepturilor prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990 – ci al celor prevăzute de O.G. nr. 105/1999 (aşa cum a fost aprobată prin Legea nr. nr. 189/2000) -, reclamanta nu poate invoca beneficiul disp. Legii nr. 130/2020 (al cărei articol unic statua „La articolul 5 din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 631 din 23 septembrie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, după alineatul (4) se introduc cinci noi alineate, alineatele (5)-(9), cu următorul cuprins: (5) Copilul celui decedat în luptele cu organele de represiune comunistă, în răscoale ţărăneşti ori al celui decedat, din categoria celor dispăruţi sau exterminaţi în timpul detenţiei, internaţi abuziv în spitale de psihiatrie, deportaţi, strămutaţi, prizonieri sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, are dreptul la o indemnizaţie lunară de 500 lei” - aceste prevederi vizându-i numai pe descendenţii de gradul I ai persoanelor care ar fi fost îndrituite a beneficia de drepturile conferite de Decretul-Lege nr. 118/1990.

Prin urmare, este cert că disp. art. 5 alin. 5 din Decretul-Lege nr. 118/1990 – forma în vigoare începând cu data de 18.07.2020 – nu sunt aplicabile în cazul reclamantei – astfel încât aceasta nu poate susţine că pârâta a făcut o greşită aplicare a prevederilor legale atunci când a întocmit adresa nr. ....., refuzul de acordare a drepturilor conferite de textul de lege anterior menţionat fiind unul justificat.

Nu în ultimul rând, trebuie evidenţiat şi faptul că, în urma republicării Decretului-Lege nr. 118/1990 - în Monitorul Oficial nr. 1208, din data de 10 decembrie 2020 -, alin. 4 şi 5 ale art. 5 au următoarea formă: „4) Copilul celui decedat, dispărut sau exterminat în timpul luptelor cu organele de represiune comunistă, în răscoale ţărăneşti, în timpul detenţiei, internării abuzive în spitale de psihiatrie, în timpul aplicării măsurii domiciliului obligatoriu, strămutării, deportării sau prizonieratului are dreptul la o indemnizaţie lunară de 500 lei. (5) De prevederile alin. (6) - (9) beneficiază în mod corespunzător şi copilul celui decedat după eliberarea din detenţie, internare abuzivă în spitale de psihiatrie, după ridicarea măsurii domiciliului obligatoriu, strămutare, deportare sau prizonierat, în situaţia în care părintele său, deşi ar fi avut dreptul, nu a beneficiat de prevederile prezentului decret-lege” – ceea ce înseamnă că voinţa legiuitorului a fost de a conferi drepturi descendentului de gradul I al unei persoane strămutate doar în ipoteza în care respectiva persoană (persecutată din motive politice) ar fi decedat în timpul aplicării măsurii strămutării sau ulterior ridicării măsurii, fără însă să fi beneficiat de prevederile Decretului-Lege nr. 118/1990, deşi ar fi avut acest drept.

Or, în speţă, nu există o astfel de ipoteză - din moment ce tatăl reclamantei a fost el însuşi beneficiar al drepturilor conferite de O.G. nr. 105/1999 (aşa cum a fost aprobată prin Legea nr. 189/2000), din data de 01.04.2003 şi până la momentul survenirii decesului (06.09.2019).

Pentru considerentele expuse anterior, cererea de chemare în judecat apare ca fiind neîntemeiată şi, în consecinţă, urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, ca fiind neîntemeiată.

Respinge acţiunea formulată de reclamanta ......, în contradictoriu cu pârâta ....., având ca obiect anularea adresei nr. ..... şi obligarea pârâtei de a emite o Decizie prin care să-i acorde reclamantei drepturile conferite de art. 5 alin. 5 şi art. 8 alin. 3 din Decretul-Lege nr. 118/1990, ca fiind neîntemeiată.

Cu drept de recurs, în termen de 15 de zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul Dolj.

Pronunţată azi, 15 decembrie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.

Domenii speta

Spete similare