Legea nr. 10/2001. Confiscare avere prin hotarârea penala de condamnare pentru comiterea unei infractiuni economice. Inaplicabilitatea Legii nr. 10/2001.

Curtea constata ca imobilul notificat de reclamanta nu intra sub incidenta art. 2 din Legea nr. 10/2001, acesta fiind preluat de stat printr-o hotarâre penala de condamnare a autorului reclamantei pentru o infractiune economica (infractiunea de delapidare), iar prin Legea nr. 10/2001 legiuitorul nu a urmarit restituirea acestor imobile, întelegând sa repare exclusiv prejudiciile cauzate fostilor proprietari prin „confiscarea averii, ca urmare a unei hotarâri judecatoresti de condamnare pentru infractiuni de natura politica, prevazute de legislatia penala, savârsite ca manifestare a opozitiei fata de sistemul totalitar comunist”, ceea ce nu este cazul în speta.

Pedeapsa complementara a confiscarii totale a averii priveste bunurile infractorului vinovat de savârsirea unor anumite fapte penale, expres prevazute de lege, în speta infractiunea de delapidare, si care se aplica cu un adaos la pedeapsa principala; pentru bunurile confiscate legea, neimpunând conditia existentei unei legaturi cu fapta penala savârsita  si nici existenta unei stari de pericol decurgând din detinerea acestor bunuri.

Legea nr. 10/2001, art. 1, 2

HG nr. 250/2007, art. 1.3. lit. c)

Prin actiunea înregistrata pe rolul Tribunalului Constanta Sectia I Civila reclamanta P.S. a chemat în judecata pe pârâtul Primarul Municipiului Constanta, solicitând obligarea acestuia la restituirea în natura a imobilului situat în Constanta, str. M. nr. 32. În subsidiar, în masura în care restituirea în natura nu mai era posibila, a solicitat acordarea de masuri reparatorii în echivalent.

În motivarea actiunii arata ca reclamanta este titulara dreptului de proprietate asupra imobilului descris în cerere, care este compus din teren si constructii cu destinatia de locuinta, în suprafata totala de 263 mp, în calitatea sa de mostenitoare legala a autorului  S.O., asa cum rezulta din actul de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 871/05.11.1949, imobil ce a fost confiscat de stat prin decizia civila nr. 172/12.03.1959 emisa de Sfatul Popular al Orasului Constanta, în baza sentintei penale nr. 1600/1958 pronuntata de Tribunalul Popular al Orasului Constanta. Se mai arata ca dupa adoptarea Legii nr. 10/2001 reclamanta a formulat o notificare cu privire la acest imobil, înregistrata sub nr. 2032/2001, dar unitatea notificata nu a solutionat cererea reclamantei pâna în prezent.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare, dar prin concluziile sustinute în fata instantei a solicitat respingerea actiunii reclamantei, apreciind ca în speta nu este vorba de o preluare abuziva conform art. 1 pct. 3 lit. c) din Normele Metodologice la Legea nr. 10/2001, imobilul fiind confiscat printr-o hotarâre penala de condamnare a autorului reclamantei pentru o infractiune economica, masura confiscarii averii inculpatului S.O. având caracter complementar fata de pedeapsa închisorii.

Prin sentinta civila nr. 6477 din 7 decembrie 2011 Tribunalul Constanta a admis actiunea reclamantei si a constatat ca P.S. are calitatea de persoana îndreptatita, în sensul Legii nr. 10/2001, conform art. 3 si 4 din lege si este îndreptatita sa beneficieze de masuri reparatorii pentru imobilul din Constanta, str. M. nr. 32 compus din 263 mp teren si constructie cu destinatia de locuinta, în suprafata  construita de 132,20 mp si anexe în suprafata de 7,50 mp, identificat prin raportul de expertiza si planul de situatie întocmite în cauza de expert P.N.

A fost obligat pârâtul Primarul Municipiului Constanta sa restituie în natura imobilul mai sus-mentionat.

Pentru a pronunta aceasta solutie prima instanta a retinut, în esenta, ca reclamanta a facut dovada calitatii sale de mostenitor legal al autorului O. si N.S., conform actelor de stare civila anexate cererii, autorii sai fiind proprietarii imobilului din Constanta, str. M. nr. 32 compus din 263 mp teren si casa de locuit cu anexe, bun preluat abuziv de catre stat prin sentinta penala nr. 1600/1958 pronuntata de Tribunalul Popular al Orasului Constanta si transmis în administrarea I.I.L. Constanta prin decizia nr. 172/1959 a Sfatului Popular al Orasului Constanta. S-a mai retinut ca preluarea imobilului s-a facut fara acordarea vreunei despagubiri, situatie în care masura confiscarii a fost una nelegala, contrara Constitutiei României.

Întrucât imobilul s-a mentinut în aceeasi structura si nu a fost înstrainat chiriasilor, prima instanta a dispus restituirea în natura a bunului catre reclamanta.

Împotriva aceste sentinte, în termen legal a declarat recurs Primarul Municipiului Constanta care a criticat-o pentru nelegalitate, conform art. 304 pct. 9 Cod procedura civila invocând aplicarea gresita în speta a dispozitiilor art. 2 din Legea nr. 10/2001.

A sustinut recurentul pârât ca prima instanta a retinut în mod gresit ca preluarea imobilului notificat de reclamanta din patrimoniul autorului sau S.O. a fost nelegala si prin urmare intra în sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001, în realitate bunul a fost preluat legal de la tatal reclamantei printr-o hotarâre de condamnare a acestuia pentru o infractiune economica de delapidare.

Prin sentinta penala nr. 1600 din 29 noiembrie 1958 S.O. – tatal reclamantei -, a fost condamnat la 18 ani munca silnica pentru infractiunea de delapidare si s-a aplicat masura complementara a confiscarii totale averii mobile si imobile, inclusiv a imobilului din Constanta, str. M. nr. 32.

Pedeapsa confiscarii averii a fost executata, imobilul fiind preluat de stat, iar prin Decizia nr. 172/1959 emisa de Sfatul Popular al Orasului Constanta a fost transmis în administrarea Întreprinderii de locuinte. Cum acest imobil nu intra sub incidenta Legii nr. 10/2001 se arata ca în mod gresit prima instanta a dispus restituirea lui catre reclamanta.

Curtea, analizând legalitatea hotarârii Tribunalului Constanta în raport de criticile pârâtului, constata ca recursul este fondat pentru urmatoarele considerente:

Pornind de la ratiunea adoptarii Legii nr. 10/2001 privind situatia juridica a unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, exprimata în caracterul profund reparatoriu, este de precizat ca prin acest act normativ legiuitorul a urmarit sa înlature prejudiciile suferite de fostii proprietari pentru abuzurile savârsite de stat prin privarea acestora, nelegala, de proprietatile lor imobiliare.

Astfel, art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 prevede obligatia restituirii, de regula, în natura a imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizatiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada respectiva.

Legea prevede în mod expres la art. 2 alin. (1), ce se întelege prin imobile preluate în mod abuziv, lit. h), enumerând imobilele preluate prin confiscarea averii, ca urmare a unei hotarâri judecatoresti de condamnare pentru infractiunile de natura politica, prevazute de legislatia penala, savârsite ca manifestare a opozitiei fata de sistemul totalitar comunist, ceea ce nu este cazul în speta. Astfel nu fac parte din aceasta categorie imobilele confiscate ca urmare a condamnarii pentru o infractiune economica de drept comun, cum este infractiunea de delapidare.

În speta se retine ca, prin sentinta penala nr. 1600/1958 pronuntata de Tribunalul Popular al Orasului Constanta, autorul reclamantei – (OS) a fost condamnat la pedeapsa privativa de libertate de 18 ani, pentru savârsirea infractiunii de delapidare, retinându-se ca inculpatul  S.O. în calitate de gestionar sef al unui depozit  central de zarzavaturi a pagubit avutul obstesc însusindu-si sume de bani cu care a achizitionat obiecte ce depaseau cu mult posibilitatile de cumparare pe care le avea în functie de salariul încasat în mod legal.

Prin aceeasi hotarâre judecatoreasca s–a dispus confiscarea totala a averii inculpatului, inclusiv a imobilului din Constanta, str. M. nr. 32, care figura în patrimoniul inculpatului la data condamnarii.

Confiscarea averii este o pedeapsa complementara patrimoniala care consta în trecerea silita si gratuita în proprietatea statului a întregii averi (cazul în speta) sau doar a unor bunuri apartinând condamnatului. Pedeapsa complementara a confiscarii averii consta în trecerea în proprietatea statului a tuturor bunurilor existente în patrimoniul condamnatului la data ramânerii definitive a hotarârii de condamnare si aceasta se deosebeste de condamnarea speciala - ca masura de siguranta - ce consta în trecerea silita si gratuita în patrimoniul statului a anumitor bunuri apartinând persoanei care a savârsit fapta penala.

Prin urmare, pedeapsa complementara a confiscarii totale a averii priveste bunurile infractorului vinovat de savârsirea unor anumite fapte penale, expres prevazute de lege, în speta infractiunea de delapidare, si care se aplica cu un adaos la pedeapsa principala, pentru bunurile confiscate, legea neimpunând conditia existentei unei legaturi cu fapta penala savârsita si nici existenta unei stari de pericol decurgând din detinerea acestor bunuri.

Prin urmare, nu poate fi retinuta apararea intimatei reclamante conform careia bunul imobil în litigiu a fost dobândit de autorul sau anterior condamnarii penale pentru o infractiune economica si din fonduri banesti ce nu au fost consecinta vreunei infractiuni, aceasta aparare neavând relevanta în cauza, si nu face inoperanta masura complementara a confiscarii averii tatalui sau cât timp acest imobil s-a aflat în patrimoniul autorului reclamantei la data condamnarii definitive a acestuia pentru infractiunea de delapidare. Prin urmare, confiscarea averii autorului reclamantei s-a dispus printr-o hotarâre judecatoreasca definitiva, iar executarea propriu zisa a masurii complementare a confiscarii averii s-a realizat de catre organele de stat competente, prin Decizia nr. 172/1959 emisa de fostul Sfat Popular al Orasului Constanta, imobilul confiscat, situat în Constanta, str. M. nr. 32 fiind dat în administrarea unei întreprinderi specializate în administrarea fondului locativ de stat - fosta I.I.L. Constanta.

În consecinta, în mod gresit prima instanta a retinut ca preluarea imobilului în litigiu s-a facut în mod abuziv, în temeiul unui decret sau act administrativ contrar Constitutiei de la acea data, în realitate Decizia nr. 172/1959 emisa de Sfatul Popular al Orasului Constanta a fost emisa în cadrul procedurii de executare a masurii complementare a confiscarii averii autorului reclamantei, masura dispusa printr-o hotarâre penala definitiva de condamnare a inculpatului O.S. pentru savârsirea infractiunii de delapidare.

În acest sens, art. 1.3 lit. (c) din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007 prevad în mod expres ca nu constituie preluare abuziva si deci nu fac obiectul legii urmatoarele categorii de situatii:

- confiscarea unor bunuri de catre stat ca urmare a aplicarii masurii confiscarii dispuse de instanta judecatoreasca ca pedeapsa complementara pentru savârsirea unor infractiuni economice;

Nu pot fi primite de asemenea nici sustinerile intimatei reclamante, conform carora aparitia decretelor de amnistiere, ulterior condamnarii si confiscarii averii autorului reclamantei - respectiv Legea nr. 25/27.12.1967, Decretul nr. 331/19.09.1977, Decretul nr. 11/26.01.1988 care au dus la stergerea pedepsei principale, a lasat nerezolvata problema restituirii averii confiscate, prin hotarârea penala de condamnare a autorului reclamantei, situatie în care în speta ar deveni incidente dispozitiile Legii nr. 10/2001 în referire la imobilul confiscat.

Amnistia este un act al puterii legiuitoare prin care este înlaturata raspunderea penala pentru infractiuni savârsite pâna la data aparitiei actului de amnistie. Este un act de clementa, un fel de uitare aruncata asupra infractiunilor savârsite într-un anumit interval de timp.

Amnistia intervenita dupa condamnarea definitiva a infractorului are ca efect, pe lânga înlaturarea raspunderii penale, si înlaturarea executarii pedepsei pronuntate, precum si a celorlalte consecinte ale condamnarii.

Amnistia produce efecte asupra pedepsei complementare a confiscarii averii numai în masura în care  aceasta pedeapsa nu a fost înca executata (art.119 alin.2 Cod penal în vigoare la data condamnarii).

Prin urmare, amnistia nu are ca efect o repunere în situatia anterioara, nu este socotita restitutio in integrum.

Or, în speta, la data actului de amnistiere a infractiunii pentru care fusese condamnat definitiv autorul reclamantei, masura confiscarii totale a averii acestuia fusese executata prin preluarea imobilului în litigiu de catre organul de stat competent si atribuit în administrare unei unitati specializate în administrarea fondului locativ - I.I.L. Constanta, situatie în care masura amnistiei nu a produs efecte pentru trecut, neputând înlatura masura complementara a confiscarii averii.

Conchizând, Curtea constata ca imobilul notificat de reclamanta nu intra sub incidenta art. 2 din Legea nr. 10/2001, acesta fiind preluat de stat printr-o hotarâre penala de condamnare a autorului reclamantei pentru o infractiune economica (infractiunea de delapidare), iar prin Legea nr. 10/2001 legiuitorul nu a urmarit restituirea acestor imobile, întelegând sa repare exclusiv prejudiciile cauzate fostilor proprietari prin „confiscarea averii, ca urmare a unei hotarâri judecatoresti de condamnare pentru infractiuni de natura politica, prevazute de legislatia penala, savârsite ca manifestare a opozitiei fata de sistemul totalitar comunist”, ceea ce nu este cazul în speta. În acelasi sens este si jurisprudenta Înaltei Curti de Casatie si Justitie (Ex.: Decizia civila nr. 664/20.02.2003, publicata în „Legea nr. 10/2001, Jurisprudenta la zi a Înaltei Curti de Casatie si Justitie în materia imobilelor preluate abuziv”, Volumul I, pag. 43, Florin Costiniu, Editura Hamangiu, 2006.

C.E.D.O. a subliniat constant în jurisprudenta sa ca art. 1 din Protocolul 1 la Conventie nu  impune statelor semnatare o obligatie de restituire a bunurilor preluate în perioada regimului comunist, dar atunci când un stat contactant, dupa notificarea Conventiei, adopta o legislatie care prevede restituirea totala sau partiala a bunurilor confiscate în timpul unui regim anterior, o asemenea legislatie poate fi considerata ca generând un drept de proprietate protejat prin art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO pentru persoanele care îndeplinesc conditiile legale de restituire (Cauza Vlase contra României, cererea nr. 7995/2001, hotarârea din 9 decembrie 2008).

Or, în speta asa cum am aratat pe baza considerentelor anterioare se retine ca autorul reclamantei nu a intrat sub incidenta Legii nr. 10/2001, fiind condamnat pentru o infractiune economica, exceptata de la aplicarea Legii nr. 10/2001, astfel încât se retine ca reclamanta în calitate de succesoare a defunctului S.O. nu are calitatea de persoana îndreptatita sa beneficieze de masuri reparatorii pentru imobilul confiscat prin Hotarârea penala nr. 1600/1958 pronuntata de Tribunalul Popular al Orasului Constanta.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 312 Cod procedura civila se va admite recursul pârâtului si se va modifica în tot hotarârea recurata, în sensul respingerii actiunii reclamantei ca nefondata.

În baza art. 274 Cod procedura civila obliga intimatul reclamant la 800 lei cheltuieli de judecata (onorariu avocat, fond si recurs) catre recurentul pârât.

Domenii speta

Spete similare