Delapidare. Legea penală mai favorabilă.

Decizie 955 din 07.07.2014


În condiţiile în care instanţa se orientează spre aplicarea unei pedepsei la nivelul minimului special, în cazul infracţiunii de delapidare săvârşită de o persoană ce nu are calitatea de funcţionar public, legea penală mai favorabilă este reprezentată de Codul penal din 1969.

Asupra  apelurilor de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr.191 din 24.02.2014 pronunţată de Judecătoria Slatina, în dosarul nr.4740/311/2013, în baza art 386 C.p.p s-a admis cererea procurorului şi s-a dispus schimbarea încadrării juridice data faptei din infracţiunea prevăzută de art. 215 ind. 1 alin. 1 C.p. cu aplic art. 41 alin. 2 C.p. în infracţiunea prev. de art.  295 alin. 1 C.p., rap. la art. 308 C.p. cu aplicarea art. 35 Cp. şi art. 5 C.p.

În baza art. 295 alin. 1 C.p., rap. la art. 308 C.p. cu aplicarea art. 35 Cp.şi art. 5 C.p., a condamnat pe inculpata V.M., la 1 an închisoare.

În baza art. 81 C.pen , s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 3 ani termen stabilit in condiţiile art. 82 C.pen.

 În baza art. 359  C.p.p., s-a  atras atenţia inculpatei asupra dispoz. art.83 C.p. privitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. 2 C.p. , i s-a interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a  b şi c C.p. pe durata executarii pedepsei.

În baza art. 25 raportat la art. 397 N.C.p.p., s-a  admis acţiunea civilă formulata  de partea civilă S.C. N. S.R.L., prin administrator si a obligat inculpata V.M. la plata sumei de 6963 lei reprezentând daune materiale.

În baza art. 274 alin. 1 C.p.p. rap. la art. 272 alin. 1 C.p.p. a obligat inculpata la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a constatat că prin încheierea din 18.09.2013 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. 4740/311/2013 instanţa în baza art. 278 ind. 1, alin. 8 lit. c c.pr.p. a admis plângerea formulata de petenta S.C. N. S.R.L. Salatina, prin administrator, a desfiinţat ordonanţa nr. 1476/P/2011 din 25.02.2011 a Parchetului de pe langa Judecatoria Slatina si ordonanta nr. 273/II/2/2013 din 09.04.2013 a Primului Procuror al Parchetului de pe langa Tribunalul Olt cu privire la solutia de scoatere de sub urmarire penala a intimatei V.M., pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 215 ind. 1 alin. 1 Cod penal cu aplic art. 41 alin. 2 Cod penal şi reţine cauza pentru judecare, in complet legal constituit şi a pus in miscare actiunea penala fata de inculpata V.M.,  pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 215 ind. 1 alin. 1 Cod penal cu aplic art. 41 alin. 2 Cod penal.

În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că inculpata V.M. în calitate de vânzător cu atribuţii de gestiune la partea vătămată SC N. SRL Slatina, în perioada martie 2010-februarie 2011 si-a însuşit din gestiune suma de 6962,96 lei.

Pe parcursul cercetării judecătoreşti, procurorul a solicitat schimbarea încadrării juridice data faptei prin actul de sesizare al instanţei din infracţiunea prevăzută de art. 215 ind. 1 alin. 1 C.p. cu aplic art. 41 alin. 2 C.p. în infracţiunea prev. de art.  295 alin. 1 C.p., rap. la art. 308 C.p. cu aplicarea art. 35 Cp. şi art. 5 C.p.

Din ansamblul probelor administrate în cauză, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:

În perioada martie 2010-februarie 2011 a fost angajată ca vânzător la partea vătămată SC N. SRL. Administratorul părţii vătămate SC N. SRL a arătat că societatea se constituie parte civilă în cauză cu suma de 7712,96 lei. În cauză s-a efectuat un raport de expertiză  contabilă, care a stabilit că prejudiciul total cauzat SC N. SRL de inculpata V.M. în perioada 15.03.2010 – 07.02.2011 este de 6.962,96 lei.

În drept, fapta inculpatei V.M., care în calitate de vânzător cu atribuţii de gestiune la partea vătămată SC N. SRL Slatina, în perioada martie 2010-februarie 2011 si-a însuşit în mod repetat din gestiune suma de 6962,96 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare prev. de art. prev. de art.  295 alin. 1 C.p., rap. la art. 308 C.p. cu aplicarea art. 35 C.p. şi art. 5 C.p.

În raport de încadrarea juridică mai sus redată, instanţa în baza art 386 C.p.p  a admis cererea procurorului şi a dispus schimbarea încadrării juridice data faptei prin actul de sesizare a instanţei din infracţiunea prevăzută de art. 215 ind. 1 alin. 1 C.p. cu aplic art. 41 alin. 2 C.p. în infracţiunea prev. de art.  295 alin. 1 C.p., rap. la art. 308 C.p. cu aplicarea art. 35 Cp. şi art. 5 C.p. având în vedere că infracţiunea de delapidare este reglementată în acest articol de lege în partea specială a noului cod penal.

La stabilirea acestei situaţii de fapt, precum şi a vinovăţiei inculpatei, instanţa a avut în vedere plângerea şi declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile martorilor, declaraţiile inculpatei, raportul de expertiză contabilă, precum şi toate înscrisurile de la dosarul cauzei.

La individualizarea pedepsei, instanţa  a avut în vedere dispoz. art. 74 C.p., apreciind în concret ca prin aplicarea pedepsei cu închisoarea orientată spre minimul special prevăzut de lege se ating scopurile prev. de art. 53 C.p.

Instanţa a reţinut ca lege penală mai favorabilă dispoziţiile din vechiul cod penal în ceea ce priveşte individualizarea pedepsei (minimum de 1 an) în condiţiile în care amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere prevăzută în noul cod penal instituie măsuri şi obligaţii mult mai severe în raport cu instituţia suspendării condiţionate a executării pedepsei prev. de art. 81 şi urm. din vechiul cod penal ca şi modalitate de executare a pedepsei, urmând ca instanţa să facă aplicare acestei instituţii.

Astfel, instanţa a constatat că sunt îndeplinite condiţiile art. 81 C.p. privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei întrucât inculpata nu a mai fost condamnată anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, nefiind cunoscută cu antecedente penale, astfel încât apreciază că scopul pedepsei şi al legii penale se poate realiza şi fără privarea de libertate, iar această modalitate de executare va constitui un avertisment suficient şi îndestulător pentru ca inculpata să nu mai persevereze în săvârşirea de noi infracţiuni.

În baza art. 359 C.p.p. s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoz. art. 83, 84 C.p. şi art. 305 alin. 5 C.p. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul în care în termenul de încercare va mai săvârşi o nouă infracţiune.

Potrivit disp. art. 71 alin. 1 şi 2  C.p. pedeapsa accesorie consta in interzicerea drepturilor prev. de art. 64 C.p., iar condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viata sau a închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a – c C.p. din momentul in care hotărârea de condamnare a rămas definitiva si pana la terminarea executării pedepsei, pana la graţierea totala sau a restului de pedeapsa ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei.

În baza art. 71 al.2 C.p. a interzis inculpatului drepturile prev. de art.64 alin 1 lit. a) teza a II-a b si c C.p., cu referire la art.8 CEDO şi cauza Sabou şi Pîrcălab împotriva României şi cauza  Hirst contra Marii Britanii, pe durata executării pedepsei principale, iar in baza art. 71 alin. 5 C.p. a dispus suspendarea pedepsei accesorii pe perioada termenului de încercare.

În ceea ce priveşte acţiunea civilă, instanţa a constatat că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale întrucât inculpata se face vinovată de săvârşirea unei fapte ilicite, cauzatoare de prejudicii materiale, existând o strânsă legătură între aceste două elemente, fapt pentru care în baza art. 25 raportat la art. 397 N.C.p.p. a admis acţiunea civilă formulata  de partea civilă S.C. N. S.R.L., si a obligat inculpata V.M. la plata sumei de 6963 lei reprezentând daune materiale, astfel cum este reţinut în raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză.

Împotriva acestei sentinţe penale a formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina,  precizând că hotărârea instanţei de fond este nelegală, întrucât în mod greşit a dispus condamnarea inculpatei la pedeapsa de 1 an închisoare, reţinând ca lege penală mai favorabilă  codul penal în vigoare, coborând pedeapsa sub limita minimă specială, fără a identifica  incidenţa  vreunei împrejurări  legale care să-i permită coborârea pedepsei sub minimul special, însă ca şi lege penală mai favorabilă trebuia să aplice dispoziţiile art. 215/1 c.p., anterior şi aplicarea pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a ocupa o funcţie publică, cerinţă impusă de art 295 Cod penal.

Inculpata şi partea civilă nu au declarat apel.

Partea civilă a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat admiterea apelului Parchetului şi a criticat aplicarea unei pedepse cu închisoarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, susţinerile inculpatei privind faptul că va plăti prejudiciul urmărind numai obţinerea unei soluţii favorabile, ceea ce a şi obţinut iniţial prin soluţia parchetului de scoatere de sub urmărire penală.

Examinând hotărârea apelată sub aspectul tuturor motivelor de fapt şi de drept, Curtea de apel a constatat că apelul Parchetului este fondat iar sentinţa apelată este nelegală şi netemeinică pentru următoarele considerente:

Sub aspectul stării de fapt, instanţa de apel a constatat că starea de fapt reţinută de prima instanţă nu a fost contestată de parchet, inculpată sau partea civilă, apelul Ministerului Public vizând doar modalitatea defectuoasă de stabilire a legii penale mai favorabile, cu consecinţa aplicării unei pedepse nelegale sub aspectul cuantumului, pedepsei complementare şi pedepsei accesorii.

Astfel, starea de fapt a fost corect reţinută de prima instanţă în baza probelor administrate în cursul cercetării judecătoreşti şi al urmăririi penale, respectiv plângere şi declaraţii parte vătămată, declaraţii inculpată, raport expertiză contabilă, declaraţia martorei G.M., din aceste probe rezultând că în perioada martie 2010- februarie 2011, în calitate de vânzător-gestionat, angajată a părţii civile şi-a însuşit din gestiunea societăţii angajatoare suma de 6.962 lei.

Curtea a constatat însă că în mod eronat prima instanţă a apreciat că legea penală mai favorabilă, în prezenta cauză, ar fi Codul penal în vigoare de la data de 01.02.2014.

Conform art 295 alin 1 Cod penal rap la art 308 alin 2 Cod penal, minimul special al pedepsei, în cazul în care subiectivul activ al infracţiunii de delapidare nu este un funcţionar public, este de 1 an şi 4 luni închisoare.

Totodată, conform art 215 ind 1 Cod penal din 1969, mimul special al pedepsei este de un an închisoare.

Este adevărat că maximul special al pedepsei este mai mic potrivit art 295 Cod penal, în raport cu art 215 ind 1 Cod penal din 1969, dar în condiţiile în care instanţa se orientează spre aplicare unei pedepse la nivelul minimului special al pedepsei, art 215 ind 1 Cod penal din 1969 reprezintă legea penală mai favorabilă în raport cu art 295 Cod penal.

De asemenea art 215 ind 1 Cod penal din 1969 reprezintă legea penală mai favorabilă şi pentru că nu prevede obligativitatea aplicării pedepsei complementare, aşa cum prevede art 295 Cod penal.

A concluzionat Curtea că, prima instanţă în mod nelegal a stabilit că legea penală mai favorabilă este reprezentată în prezenta cauză de dispoziţiile art 295 Cod penal, atâta timp cât s-a orientat spre aplicarea unei pedepse la nivelul minimului special.

Totodată, Curtea a constatat că după pronunţarea soluţiei primei instanţe, Curtea Constituţională a stabilit prin Decizia nr 265/06.05.2014, că dispoziţiile art. 5 din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile, astfel încât pentru stabilirea legii penale mai favorabile, dispoziţiile legale trebuie analizate în ansamblu, global.

În consecinţă, pentru stabilirea legii penale mai favorabile, va fi avută în vedere şi modalitatea de executare a pedepsei.

Curtea de apel constată că prima instanţă, în mod corect s-a orientat spre suspendarea condiţionată a executării pedepsei, având în vedere în principal circumstanţele personale ale inculpatei, respectiv lipsa antecedentelor penale, faptul că este tânără şi a înţeles gravitatea faptei săvârşite, situaţia familială a acesteia, mamă a trei copiii minori, precum şi valoarea redusă a prejudiciului.

Comparând dispoziţiile Codului penal din 1969 cu dispoziţiile Codului penal în vigoare de la data de 01.02.2014, Curtea de apel a constatat că prevederile art 81 Cod penal sunt favorabile în raport cu dispoziţiile Codul penal în vigoare în prezent.

Întrucât, nu se poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei, faţă de gravitatea faptei săvârşite de inculpată fiind obligatorie aplicarea unei pedepse, iar prin sentinţa apelată pedeapsa aplicată inculpatei a fost suspendată condiţionat executarea pedepsei, în temeiul art 81 Cod penal din 1969, Curtea va compara dispoziţiile şi efectele suspendării condiţionate prevăzută în Codul penal din 1969, cu dispoziţiile similare din Codul penal în vigoare de la 1969.

Comparând prevederile art 81 şi următoarele din Codul penal din 1969 cu dispoziţiile privind amânarea aplicării pedepsei şi suspendarea sub supraveghere a pedepsei, prevăzute de Codul penal în vigoare de la 01.02.2014, Curtea de apel constată legea penală mai favorabilă este reprezentată de dispoziţiile art 81 Cod penal din 1969, pentru că singura obligaţie a inculpatei, în cazul suspendării condiţionate a executării pedepsei, este de a nu săvârşi o nouă infracţiune în termenul de încercare, în timp ce în cazul amânării aplicării pedepsei sau suspendării executării pedepsei sub supraveghere, conform noului Cod penal, inculpata trebuie să respecte în plus o serie de obligaţii a căror nerespectare poate atrage  executarea pedepsei în regim de detenţie.

Singurul aspect care ar putea fi considerat mai favorabil în legea nouă, este faptul că în cazul amânării aplicării pedepsei, termenul de supraveghere de 2 ani, prevăzut de art 84 Cod penal, este mai scurt decât termenul de încercare din cazul suspendării executării pedepsei, conform art 81 Cod penal din 1969, caz în care este compus din termenul de 2 ani la care se adaugă durata pedepsei aplicate.

Acest unic aspect privind durata termenului de supraveghere, respectiv de încercare, nu este însă suficient pentru a considera că dispoziţiile art 83 Cod penal sunt favorabile faţă de cele ale art 81 Cod penal din 1969, întrucât obligaţia generală şi permanentă a oricărui cetăţean este de a nu mai săvârşi noi infracţiuni, indiferent de faptul că se află sub supraveghere,  în termenul de încercare al unei suspendări condiţionate a executării pedepsei, sau nu a săvârşit nicio infracţiune.

În concluzie, cum este necesară stabilirea unei pedepse pentru fapta săvârşită de apelanta inculpată, măsura dispusă de prima instanţă, de suspendare condiţionată a executării pedepsei, în baza art 81 Cod penal din 1969, reprezintă legea penală mai favorabilă în prezenta cauză.

Raportat şi la acest aspect, al reţinerii dispoziţiilor art 81 Cod penal din 1969, ca lege penală mai favorabilă, este necesar, pentru aplicarea globală a legii penale, să fie reţinută ca şi încadrare juridică a faptei săvârşite, dispoziţiile art 215 ind 1 alin 1 Cod penal din 1969, legea penală în vigoare la data săvârşirii faptei.

Având în vedere aceste considerente, în temeiul art 421 pct 2 lit b) Cod pr penală, Curtea a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina împotriva sentinţei penale nr 191/24.02.20142014 pronunţată de Judecătoria Slatina, privind pe inculpata V.M., urmând a fi desfiinţată sentinţa penală apelată în parte, sub aspectul laturii penale.

A constatat ca lege penală mai favorabilă Codul penal din 1969.

In baza art. 215 ind.1 Cod penal din 1969 cu aplic. art. 41 Cod penal din 1969 si art. 5 Cod penal, încadrare juridică ce corespunde celei din actul de sesizare al instanţei, a condamnat inculpata V.M. la pedeapsa de 1 an închisoare şi a făcut aplicarea  dispoz. art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969, în mod corect prima instanţă stabilind ca în baza art 71 alin. 2 C.p. din 1969 , să interzică inculpatei drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a  b şi c C.p. din 1969.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate ce nu contravin prezentei decizii, respective cele privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei, dispusă în temeiul art 81 Cod penal din 1969, cele privind modul de soluţionare al laturii civile, ce nu a fost contestat de niciuna dintre părţi, cele privind cheltuielile judiciare.

Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei închisorii, Curtea a constatat că prin apelul parchetului au fost criticate doar durata pedepsei aplicate şi lipsa aplicării pedepsei complementare, fără a fi aduse critici privind modalitatea de executare a pedepsei.

 Observând datele personale ale inculpatei, mamă a trei copii minori (filele 73-75 volum Judecătoria Slatina), lipsa antecedentelor penale ale inculpatei intimate, vârsta tânără a acesteia, cuantumul redus al prejudiciului, faptul că este integrată social, având întemeiată o familie, Curtea a apreciat că nu se impune executarea pedepsei închisorii în regim de detenţie, scopul pedepsei, de îndreptarea a acesteia şi determinare a respectării normelor legale, poate fi atins chiar fără executarea acesteia, aşa cum corect a stabilit prima instanţă.

În temeiul art 275 alin 3 Cod pr penală, cheltuielile judiciare din apel au rămase in sarcina statului.