Pretenții

Document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:TBGRJ:2020:067.000585

Cod operator  2443

Dosar nr. XXXX/95/2020  R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL

Sentința nr. 585

Şedinţa publică din 16 octombrie 2020

Completul compus din:

PREŞEDINTE/ XXX

Grefier/XXX

Pe rol fiind pronunţarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în şedinţa publică din data de 02 octombrie 2020 privind judecarea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamantul XXX în contradictoriu cu pârâtele  XXX și XXX,  având ca obiect pretenții. 

La apelul nominal făcut au lipsit părţile.

Procedura de citare legal îndeplinită, din ziua dezbaterilor.

Dezbaterile au fost consemnate în Încheierea de amânare a pronunţării, din data de 02 octombrie 2020, ce face parte integrantă din prezenta sentinţă.

Deliberând, instanţa pronunţă următoarea sentinţă:

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de faţă:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj-Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, la data de 16.01.2020 sub nr. .../95/2020, reclamantul XXX a chemat în judecată în calitate de pârâte XXX şi XXX, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună obligarea acestora la restituirea sumei  de 2.681 lei ,achitată cu  titlu de timbru de mediu pentru  autovehiculul marca  Volkswagen  Bora Variant, actualizată cu dobânda aferentă până la data plăţii integrale.

În expunerea de motive, reclamantul a arătat că, temeiul de drept al acţiunii îl reprezintă prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 52/2017 privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule , taxa  pe poluare pentru autovehicule , taxa pentru emisiile poluante  provenite de la autovehicule  şi timbru de mediu  pentru autovehicule , cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 168 din legea  nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.

A menţionat că, în fapt, a achitat la data de 21.11.2016 suma de 2.681 lei , reprezentând taxa de timbru de mediu  pentru autovehiculul marca Volkswagen Bora Variant , seria WVWZZZ1JZ3W163007 XXX

A precizat că a solicitat  XXX, restituirea taxei de mediu  prin cererea înregistrată sub nr. GJ292505/19.08.2019, cerere ce i-a fost respinsă pe motiv de tardivitate(pe bună dreptate) cu menţiunea,, cererile de restituire se depun sub sancţiunea decăderii, până la data de 31 august 2018” , potrivit  prevederilor art.219 din legea nr. 207/2015 cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea, a preciza că din aceste considerente de fapt şi  de drept, se vede îndreptăţit să solicite  restituirea acestei taxe de timbru de mediu prin prezenta acţiune.

A solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Au fost depuse  în xerocopie următoarele  documente; acţiunea pentru comunicare, C.I., cartea de identitate a autoturismului, certificatul de înmatriculare al autoturismului, cererea sa din 19.08.2019, răspunsul primit de la AJFP Gorj.- Serviciul Fiscal Orăşenesc Novaci , Certificat ITP/27.11.2018 emis de RAR GJ.

La data de 11.02.2020, pârâta XXX prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În expunerea de motive, pârâta a arătat că, în fapt, prin acţiunea formulată, reclamantul XXX, în contradictoriu cu XXX şi XXX, a solicitat instanţei de judecata obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 2.681 lei, achitată cu titlu de timbru de mediu la data de 21.11.2016 pentru autovehiculul marca Volkswagan Bora Variant, actualizată cu dobânda aferentă până la data plăţii integrale.

Pe cale de excepţie a invocat lipsa calităţii procesuale pasive a XXX în favoarea XXX. Oricine are o pretenţie împotriva unei alte persoane, are dreptul să facă o cerere înaintea instanţei competente. In exercitarea acestui drept trebuie  îndeplinite condiţiile generale de exercitare a acţiunii prevăzute în Codul de procedură civilă, respectiv aspectele referitoare la capacitatea procesuală, calitatea procesuală, interesul de a acţiona şi afirmarea unui drept, cu luarea în considerare a trăsăturilor specifice raportului de drept public dedus judecaţii.

În conformitate cu art.36 din C.pr.civ. calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi si subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Astfel, cum s-a arătat în literatura de specialitate, prin noţiunea de calitate procesuală a părţilor se înţelege atât îndreptăţirea unei persoane de a ridica pretenţii şi de a reclama în justiţie împotriva altei persoane, cât şi obligaţia acesteia din urma de a se apăra şi de a răspunde faţă de pretenţiile care au fost îndreptate împotriva sa.

Calitatea procesuală pasivă o are persoana chemată în judecată şi care este obligată în raportul juridic de drept substanţial. Sarcina indicării calităţii procesuale a părţilor în procesul civil revine reclamantului, dar instanţa este obligată să verifice atât calitatea procesuală activă, cât şi calitatea procesuală pasivă, deoarece raportul de drept procesual nu se poate lega, de regula, în mod valabil decât între subiectele dreptului ce rezultă din raportul dedus judecaţii.

In consecinţa, întrucât XXX nu a emis nici unul din actele administrative contestate şi nici nu este parte a raportului juridic creat între reclamant şi XXX, a solicitat ca instanţa să constate incidenţa excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a XXX în cauza dedusă judecaţii.

Pe fondul cauzei, a învederat faptul că, raportat la art.1 din OUG nr. 52/2017, legiuitorul a avut în vedere simplificarea procedurii de soluţionare a unei cereri de restituire taxe şi dobânzi, în favoarea contribuabilului, fără a mai fi necesară intervenţia instanţei de judecată şi fără a mai genera eventuale cheltuieli de judecată ce ar fi achitate din fondurile XXX provenind de la bugetul consolidat de stat.

Prin acest act normativ s-a recunoscut dreptul contribuabililor de a li se restitui taxa împreuna cu accesoriile aferente, conform normelor de procedura civilă, astfel că intimatul reclamant trebuia să urmeze întocmai procedura restituirii prevăzuta de OUG nr, 52/2017 prin formularea unei simple cereri adresată organului competent până la 31 august 2013, sub sancţiunea decăderii.

Având în vedere prevederile OUG nr. 52/2017 care au intrat în vigoare la data de 07.08.2017, intimatul reclamant avea obligativitatea de a epuiza procedura administrativă de restituire în termenul de decădere prevăzut de lege şi numai în situaţia în care cererea de restituire nu ar fi fost soluţionată în mod favorabil de către organul fiscal, trebuia urmată calea jurisdictională, conform prevederilor art. 1 alin. (7)-(9}din OUG nr. 52/2017.

Posibilitatea lăsării la libera apreciere a contribuabililor privind modalitatea de a acţiona în procedura administrativă sau judiciară, echivalează cu a lipsi de finalitate scopul pentru care a fost adoptată OUG nr. 52/2017, întrucât prin instituirea acestei proceduri de restituire, scopul vizat de legiuitor a fost tocmai acela al evitării unei proceduri judiciare costisitoare şi al restituirii de bună voie, cu celeritate şi fără costuri suplimentare a sumelor plătite de contribuabili.

De asemenea, a mai arătat că atâta vreme cât pentru restituirea timbrului de mediu s-a adoptat o lege specială, care prevede în ce condiţii această taxă poate fi restituită după aprobarea ei nu se poate susţine întemeiat ca legea specială, derogatorie de la dreptul comun reprezentat de Legea nr. 554/2004, s-ar putea aplica în concurs cu aceasta, ci din contră că de la intrarea sa în vigoare a acestui act normativ, dispoziţiile legii contenciosului administrativ bazat pe un eventual refuz nejustificat, nu mai pot constitui temei pentru restituirea unei astfel de taxe.

Trebuie reţinut faptul că problema raportului dintre legea specială si legea generală a fost rezolvată prin Decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, potrivit căreia; ,.Concursul dintre legea specială şi legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială".

Atâta timp cât intimatul reclamant nu s-a încadrat cu depunerea cererii de restituire în termenul de decădere prevăzut de dispoziţiile legale speciale, nu poate beneficia de restituire în condiţiile reglementate de dispoziţiile art. 168 din Legea nr 207/2015 privind Codul de procedura fiscală, aşa cum în mod netemeinic şi nelegal reţine instanţa de fond.

De altfel, practica instanţelor judecătoreşti este de respingere a unor astfel de cereri formulate după intrarea in vigoare a OUG nr. 52/2017.

Referitor la eventuala cerere a reclamantului privind obligarea XXX la plata cheltuielilor de judecată, consideră că nu se află în culpa procesuală în ceea ce priveşte exercitarea drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din raportul juridic creat între reclamant şi XXX, organul fiscal procedând doar la aplicarea legislaţiei în vigoare, astfel că nu poate fi obligată la o astfel de plată.

Fata de motivele invocate  a solicitat admiterea excepţiei aşa cum a fost formulată, iar pe fondul cauzei respingerea acţiunii formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

În temeiul art. 411 alin, 1 pct. 2 din Codul de procedura civilă  a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

 La data de 2 martie 2020 pârâta XXX a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea excepţiilor invocate şi, pe cale de consecinţă,  respingerea cererii de chemare în judecată .

În expunerea de motive, pârâta a arătat că, în fapt, prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat în contradictoriu cu XXX prin XXX şi XXX obligarea pârâtelor la plata sumei de 2681 lei. reprezentând taxa timbru de mediu achitată la data de 21.11.2016 în vederea înmatriculării autovehiculului marca VW BORA VARIANT cu nr.de identificare WVWZZZ1JZ3W163007, precum şi a dobânzii fiscale calculate de la data achitării taxei şi până la data restituirii efective a acesteia.

S-a precizat de către pârâtă că, prin OUG nr. 52/2017, publicată în Monitorul Oficial din 07.08.2017, s-a instituit o procedură administrativă de restituire a taxei specială pentru autoturisme şi autovehicule, prevăzută la art. 2141-2143 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, a taxei de poluare pentru autovehicule prevăzută de OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, aprobată prin Legea 140/2011, a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, prevăzută de Legea nr. 9 2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, cu modificările ulterioare, şi a timbrului de mediu pentru autovehicule, prevăzut de OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 37/2014, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a dobânzilor datorate pentru perioada cuprinsă între data perceperii şi data restituirii, prin cerere adresată organului fiscal central competent nivelul dobânzii fund cel prevăzut la art. 174 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, conform prevederilor OUG 52 2017 contribuabilii care au achitat taxele mai sus menţionate, pot solicita restituirea acestora, precum şi a dobânzilor datorate pentru perioada cuprinsă între data perceperii şi data restituirii prin cerere adresată organului fiscal central competent.

Faţă de cele arătate  pârâta a înţeles să invoce următoarele excepţii:

În  primul  rând a invocat excepţia inadmisibilitătii cererii de chemare în judecată, excepţie de ordine publică.

Având în vedere faptul că acţiunea formulată de reclamantul XXX, a fost înregistrată în data de 19.08.2019 la această instanţă, deci după intrarea în vigoare a OUG nr. 52/2017 şi luând în considerare temeiurile în drept enumerate anterior, dreptul contribuabilului de a cere restituirea se naşte la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, indiferent de momentul la care s-a perceput taxa. Cererea de restituire se soluţionează prin decizie emisă de către organul fiscal central competent, în conformitate cu prevederile art. 77 din Legea 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare, care se comunică contribuabilului, conform art. 47 din Legea 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare. Restituirea sumelor se realizează, în baza deciziilor emise de organul fiscal central competent, potrivit prevederilor Legii nr. 207/2015. cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit art. 1 alin 2 din O.U.G. 52/2017:

(2)Dreptul contribuabililor prevăzuți la aliu. (1) de a cere restituirea se naşte la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, indiferent de momentul la care s-a perceput taxa, iar prin derogare de la prevederile art. 219 din Legea nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare, cererile de restituire se depun, sub sancţiunea decăderii, până la data de 31 august 2018..

Or, având în vedere dispoziţiile art. 35 din Codul de procedură civilă prevede că ..(...) Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege", solicită instanţei să constate inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată şi pe cale de consecinţă, să dispună respingerea acesteia, ca inadmisibilă. ( A se vedea în acest sens sentinţa civilă nr.128/26.03.2019 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. 2014/102/2018; sentinţa civilă nr. 127/26.03.2019 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. 2013/102/2018).

2. In al doilea rând a invocat excepţia lipsei calităţii procesual pasive a XXX excepţie de ordine publică având în vedere prevederile exprese ale art. 1 din O.U.G.nr. 52/2017 care stipulează că taxele se restituie ,,prin cerere adresată organului fiscal central competent", întrucât prejudiciul este creat de autoritatea aflată în raport direct cu persoana prejudiciată (reclamantul) respectiv. XXXX, prin structurile de specialitate, cu atribuţii de administrare a creanţelor fiscale, inclusiv unităţile subordonate acestea", neavând relevanţă destinaţia dată sumei încasate.

Totodată, conform art. 3 din O.U.G. nr. 52/2017 ..Prin organ fiscal central competent se înţelege Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin structurile de specialitate, cu atribuţii de administrară a creanţelor fiscale, inclusiv unităţile subordonate acesteia.

Mai mult, art. 5 din acelaşi act normativ, prevede că ..Cererea de restituire se soluţionează prin decizie emisă de către organul fiscal central competent, în conformitate cu prevederile art. 77 din legea nr 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare, care se comunică contribuabilului conform prevederilor art. 47 din Legea nr. 2207/2015 cu modificările şi completările ulterioare. "

După cum rezultă din ansamblul Normelor metodologice de punere în aplicare a OUG 52/2017 aprobate prin Ordinul Ministerului Mediului nr. 1488/2017, în procedura de restituire pe cale administrativă, a sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi timbrul de mediu pentru autovehicule, precum şi a dobânzilor aferente acestora, organele fiscale centrale competente (astfel cum este pârâta) au atribuţia soluţionării cererii depuse de contribuabil pentru restituirea respectivelor sume, de realizare a verificărilor datelor privind numărul de identificare al autovehiculul realitatea plăţii taxei, de emitere a deciziei de soluţionare a cererii de restituire, de soluţionare a eventualelor contestaţii, de operare a eventualelor compensări cu obligaţii fiscale restante existente în evidenţa pe plătitor la data restituirii.

În acest sens se poate observa că, la nivel legislativ, statul ia măsuri în vederea restituirii acestor sume prin crearea de mecanisme administrative, care să ducă la regularizarea acestor solicitări, tocmai pentru a fluidiza procesul de restituire.

În acest sens au fost adoptate OUG 31/2019 care la art. 5 prevede alocarea unei sume din Fondul de Rezervă Bugetară al Guvernului şi HG nr. 298/2019 reglementând astfel mecanismele bugetare necesare restituirii taxelor.

Întrucât calitatea procesuală pasivă presupune o identitate între pârâtul chemat în judecată şi persoana obligată în raportul obligaţional dedus judecăţii, îndreptăţirea de a fi parte în proces aparținând numai titularului drepturilor şi obligaţiilor ce formează obiectul raportului de drept material şi presupunând existenţa unei identităţi între persoana reclamantei şi cel care ar fi titularul dreptului afirmat şi având în vedere că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală este instituţia care primeşte şi soluţionează cererile de restituire, solicită instanţei să constate lipsa calităţii procesual pasive a Administraţiei Fondului pentru Mediu.

In al treilea rând a invocat excepţia lipsei de interes a reclamantului, excepţie de ordine publică, având în vedere că prin intervenţia legiuitorului, dată fiind intrarea în vigoare a unui act normativ prin care s-a recunoscut dreptul contribuabililor de a li se restitui taxa împreună cu accesoriile aferente, conform normelor de procedură civilă, dispare interesul contribuabilului în promovarea unei acţiuni în instanţă, dreptul subiectiv civil nemaiavând caracter litigios.

Rezultă astfel că, reclamantul avea posibilitatea de a obţine realizarea dreptului său prin simpla cerere adresată organului competent în termenul legal prevăzut de O.U.G. 52/2017.

Faţă de cele arătate şi având în vedere prevederile art. 33 din Codul de procedură civilă care stipulează că ..Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actuai", solicită  respingerea cererii de chemare în judecată, ca lipsită de interes. (A se vedea în acest sens: Decizia civilă nr. 346/19.04.2019 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. 1573/83/2018; Decizia civilă nr.286/28.02.2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanța, în dosarul nr. 929/88/2017; Sentinţa civilă nr.37/29.01.2019 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr.2038/85/2018).

Cu privire la cheltuielile de judecată, a sublinita totodată faptul că la baza obligaţiei de plata a cheltuielilor de judecata stă culpa procesuală, iar partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să le suporte. Aşa cum am menţionat mai sus. raportat la obiectului cauzei. XXX nu are posibilitatea legală de a soluţiona cererile de restituire a sumelor reprezentând timbru de mediu si a dobânzilor aferente, această obligaţie fiind stabilită de OUG 52/2017 în sarcina Agenţiei Naţionale de Administrare fiscală, prin structurile de specialitate, cu atribuţii de administrare a creanţelor fiscale, inclusiv unităţile subordonate acesteia.

Faţă de aceste aspecte, a solicitat respingerea cererii de obligare a Administraţiei fondului pentru Mediu la plata cheltuielilor de judecată.

Având în vedere cele mai sus arătate, a solicitat admiterea excepţiilor invocate şi, pe cale dc consecinţă, respingerea cererii de chemare în judecată.

 În temeiul art. 223 NCPC. a solicitat judecarea şi în lipsă.

Examinând actele şi lucrările dosarului, tribunalul reţine următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj - Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, reclamantul a chemat în judecată pârâtele XXX, XXX şi XXX solicitând ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, acestea să fie obligate la restituirea sumei de 2.681 lei reprezentând timbru de mediu, achitat potrivit chitanţei seria TS339 nr. 10000016192 din 21 noiembrie 2015, plus rata dobânzii de la momentul perceperii taxei şi până la momentul restituirii ei, precum şi obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 Cod procedură civilă (onorariu avocat, taxă timbru judiciar).

Cu prioritate, instanţa va analiza şi se va pronunţa asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a XXX, invocată prin întâmpinare.

Referitor la aceasta, se constată că, într-adevăr, raportul administrativ-fiscal a luat naştere între XXX, care are calitatea de administraţie fiscală teritorială, de la domiciliul contribuabilului şi care a încasat efectiv suma de bani reprezentând timbrul de mediu.

Cererea de restituire a taxei de poluare a fost adresată administraţiei finanţelor publice locale, care a făcut cunoscut contribuabilului condiţiile în care se poate asigura restituirea sumei solicitate.

Dat fiind că raportul juridic de drept administrativ-fiscal a luat naştere doar între reclamant, pe de o parte, în calitate de contribuabil, şi XXX, în calitate de organ teritorial competent, de la domiciliul său, aceasta din urmă poate sta în judecată, în calitate de pârâtă, având şi organe de conducere proprii.

Reţinând aceste considerente,  va fi admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, faţă de XXX chemată în judecată, în nume propriu, de către reclamantă, iar acţiunea de faţă va fi respinsă, faţă de aceasta, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Faţă de pârâtele XXX şi XXX:

Faţă de excepţiile invocate de către  pârâta XXX, se reţine că acestea nu sunt întemeiate, pentru următoarele motive:

Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, faţă de pârâta XXX apare ca nefondată.

Astfel, din actele dosarului rezultă că reclamanta a achitat la XXX suma de 1999 lei, cu titlul de timbru de mediu, taxă instituită prin prevederile OUG nr.9/2013.

Conform disp.art. 1 alin.2 din OUG nr.9/2013, timbrul se face venit la bugetul Fondului pentru mediu şi se utilizează de AFM în vederea finanţării programelor şi proiectelor pentru protecţia mediului.

Conform disp.art. 5 alin.3 din acelaşi act normativ, timbrul se plăteşte de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unităţile Trezoreriei Statului, pe numele XXX

În aceste condiţii, rezultă, aşa cum de altfel a reţinut instanţa de judecată şi în primul ciclu procesual, că şi dacă timbrul de mediu se calculează de către organul fiscal competent, aceasta se încasează şi se foloseşte  efectiv de către pârâta XXX, rezultând astfel concluzia că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestei instituţii, în cauza de faţă, nu este întemeiată, ea urmând să fie respinsă, ca atare.

Referitor la excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi, implicit excepţia tardivităţii acţiunii deduse judecăţii, instanţa reţine că, prin prisma disp.art.7 din Legea nr.554/2004, reclamantul este obligat, înainte de a se adresa cu acţiunea judiciară la instanţa competentă, să parcurgă o procedură administrativă prealabilă.

Cum în cauza dedusă judecăţii, reclamanta a dovedit că, anterior promovării acţiunii de faţă, a parcurs respectiva procedură administrativă, adresându-se cu cererea de restituire către pârâta XXX, judeţul Gorj, primind răspuns negativ la aceasta, rezultă că excepţiile inadmisibilităţii şi tardivităţii acţiunii, invocate de XXX nu sunt întemeiate.

Date fiind actele dosarului, în cauză nu se poate analiza inadmisibilitatea prin prisma faptului că au încetat efectele OUG nr.52/2017, act normativ prin care, de fapt, reclamanta a fost decăzută doar din dreptul de a solicitat restituirea timbrului de mediu pe cale administrativă, şi nu din dreptul de acces la o instanţă.

Astfel, această excepţie trebuie analizată doar prin prisma art.7 din Legea nr.554/2004 şi, întrucât în cauză, reclamata a urmat o asemenea procedură, ea are această din urmă cale, de a se adresa judecătorului pentru analizarea pretențiilor sale, pe baza procedurii instituite de acest act normativ, ca lege cadru în materia contenciosului administrativ și nu ca urmare a neadresării cererii în termenul impus prin dispoziţiile OUG nr.52/2017.

Prin urmare, aceasta va fi respinsă.

În continuare, referitor la excepţia lipsei de interes a reclamantului, în promovarea prezentei, excepţie invocate de XXX, şi aceasta este  vădit nefondată.

Referitor la aceasta, reclamantul justifică interesul din punct de vedere judiciar, în promovarea acestei acţiuni, dat fiind că, o dată parcursă procedura administrativă, înseşi Legea nr.554/2004 stabilește procedura judiciară de urmat, conform căreia, în  cazul în care cel ce se consideră vătămat insistă în realizarea dreptului afirmat, acesta are dreptul de a se adresa instanței.

Cum reclamantul a primit acest refuz de restituire prin adresa răspuns GJ 292522 din 19 august 2019 (fila 6 din dosar), este dreptul său de a se adresa unei instanţe de judecată legal constituită, astfel că el justifică atât calitate procesuală activă, cât şi interes în promovarea acţiunii.

Rezultă aşadar că şi această excepţia este neîntemeiată, ea urmând să fie respinsă.

Din actele dosarului rezultă că nici o eventuală excepţie a lipsei de obiect al acţiunii, nu ar putea fi reţinută.

Nu se poate afirma că, odată încetate efectele juridice pentru care OUG nr.52/2017, reclamatul interesat în speţă nu ar mai putea să se adreseze instanţei cu o acţiune în restituirea timbrului de mediu.

Nu s-ar putea reţine că acţiunea de faţă ar fi lipsită de obiect prin faptul că, la data depunerii ei la instanţa de contencios administrativ şi fiscal, OUG nr.52/2017 îşi încetase efectele, respectiv că procedura administrativă instituită de Guvernul României în ce priveşte restituirea taxelor de poluare şi a timbrului de mediu se finalizate la data de 31 august 2018, dată după care orice cerere de restituire a fost considerată de către autorităţile fiscale, ca tardivă, respectiv a decăzut din dreptul de restituire persoanele care achitaseră asemenea taxe, între care şi pe cea cu denumirea de timbru de mediu.

Dacă s-ar accepta respectiva excepţie, aceasta ar echivala chiar cu negarea dreptului persanei interesate, în speţă reclamanta, de a se adresa unei instanţei care să verifice pertinenţa pretenţiilor reiterate şi realitatea afirmaţiilor, în ce priveşte dreptul său de restituire a taxei pe care o consideră nelegal achitată, respectiv de analizare a neconformităţii acesteia cu dreptul comunitar.

Această neconformitate nu poate fi analizată decât prin intermediul acţiunii adresate unei instanţei de judecată şi adoptarea unui act normativ cu caracter temporar, deci cu aplicabilitate limitată, cum este OUG nr.52/2017, nu poate echivala cu imposibilitatea persoanei interesate, şi care se consideră vătămată, de a se adresa instanţelor de judecată cu acţiuni în care să invoce neconformitatea normelor în baza cărora a fost obligată să plătească o taxă de natură fiscală.

Pentru aceste considerente, şi această ultimă excepţie va fi respinsă, sub acest aspect, dreptul reclamantei fiind chiar născut, actual şi într-un termen permanent de contestare.

Nu se poate reţine că o persoană nu ar putea oricând să invocate neconformitatea dreptului naţional cu normele comunitare, neputând fi pusă în discuţie o eventuală prescripţie a dreptului său, în acest sens.

În plus, tribunalul reţine, referitor la excepţiile analizate, că pârâta AFM a invocat  dispoziţiile art. 1 din O.U.G. nr. 52/2017, care prevedeau că ”(1) Contribuabilii care au achitat ... timbrul de mediu pentru autovehicule, prevăzut de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 ..., şi care nu au beneficiat de restituire până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă pot solicita restituirea acestora, precum şi a dobânzilor datorate pentru perioada cuprinsă între data perceperii şi data restituirii, prin cerere adresată organului fiscal central competent... (2) Dreptul contribuabililor prevăzuţi la alin. (1) de a cere restituirea se naşte la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, indiferent de momentul la care s-a perceput taxa, iar ... cererile de restituire se depun, sub sancţiunea decăderii, până la data de 31 august 2018.”

Pârâta a susținut, ca de altfel şi pârâta XXX, pentru care s-a analizat anterior excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, că prin această dispoziție legală a fost reglementată o procedură exclusivă în privința restituirii timbrului de mediu, orice altă procedură, precum cea a sesizării instanței de judecată cu o cerere de restituire fiind inadmisibilă.

Totodată, pârâta susține că o astfel de procedură de restituire este supusă condiției de depunere a cererii într-un termen de decădere - respectiv, până la data de 31 august 2018, sancțiunea nedepunerii în termen fiind aceea a respingerii cererii.

Contrar susținerii pârâtelor, aşa cum s-a menţionat anterior, în prezentele considerente, Tribunalul constată că, prin reglementările conținute în OUG. nr. 52/2017 legiuitorul nu a reglementat decăderea contribuabilului din dreptul general de a sesiza instanțele de judecată cu cererea de obligare a organelor fiscale să-i restituie o taxă încasată nelegal sau nedatorat.

Astfel, prin dispozițiile OUG. nr. 52/2017 s-a reglementat o procedură de restituire a mai multor taxe instituite anterior în vederea înmatriculării în România a vehiculelor rulate achiziționate din state membre UE.

Contrar susținerilor pârâtei XXX, prin nicio dispoziție din O.U.G. nr. 52/2017 nu s-a reglementat decăderea din dreptul de a obține restituirea unei taxe achitată nelegal sau nedatorat, în condițiile art. 168 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Prin dispozițiile art. 1 alin. 2 din O.U.G. nr. 52/2017 s-a reglementat, pentru cererile de restituire adresate organelor fiscale până la data de 31 august 2018, o excepție de la prevederile art. 219 din Codul de procedură fiscală, potrivit cărora ”Dreptul contribuabilului/plătitorului de a cere restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la restituire.”

În consecință, ceea ce s-a reglementat sub sancțiunea decăderii este dreptul contribuabilului care nu a adresa cererea organului fiscal până la data de 31 august 2018, de a beneficia de înlăturarea sancțiunii prescripției și, pe cale de consecință, de a i se restitui taxa, împreună cu dobânzile calculate din ziua plății, chiar dacă termenul de 5 ani se epuizase anterior depunerii cererii.

Prin reglementarea conținută în corpul OUG. nr. 52/2017 legiuitorul a creat o favoare contribuabililor, condiționată de depunerea cererii la organul fiscal până la data de 31.08.2018, atât în sensul că taxa și dobânzile calculate de la data plății taxei li se restituiau de bună-voie (ceea ce anterior intrării în vigoare a acestui act normativ nu fusese posibil, contribuabilii solicitând instanțelor de judecată să constate caracterul nedatorat al taxei și obligarea la restituire), cât și în sensul că organele fiscale renunțau la invocarea prescripției prevăzută de art. 219 din Codul de procedură fiscală.

Așadar, prin nedepunerea cererii de restituire până la data de 31 august 2018, reclamanta a pierdut beneficiul recunoașterii de către organele fiscale, de bună-voie, a caracterului nedatorat al taxei, precum și beneficiul neinvocării prescripției, însă nu a pierdut dreptul de a solicita restituirea taxei, în condițiile normei cu caracter general, ce reglementează instituția stingerii creanțelor fiscale prin restituire, respectiv în condițiile art. 168 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală şi conform procedurii Legii nr.554/2004, respectiv prin aplicarea principiilor dreptului comunitar, care se aplică prioritar faţă de cele ale dreptului intern.

Potrivit art. 168 alin. 1 și 2 din Codul de procedură fiscală, ”(1) Se restituie, la cerere, contribuabilului/plătitorului orice sumă plătită sau încasată fără a fi datorată. (2) În situația în care s-a făcut o plată fără a fi datorată, cel pentru care s-a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.”

Mai mult, cum refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept al contribuabilului nu este asimilat prin dispozițiile Codului de procedură fiscală actelor administrativ fiscale, exercitarea dreptului celui interesat de a se adresa instanțelor de judecată nu se face prin aplicarea dispozițiilor procedurale din Codul de procedură fiscală, ci prin aplicarea dispozițiilor de drept comun conținute în Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Dreptul reclamantului de a sesiza instanța de judecată, pentru a obține restituirea taxei, s-a născut în condițiile Legii nr. 554/2004, iar adresa care conține refuzul explicit de restituire a timbrului de mediu întrunește trăsăturile unui act administrativ asimilat în sensul art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.

În raport de aceste considerente, se constată neîntemeiate toate excepţiile invocate de către pârâta XXX, acestea urmând a fi respinse.

Pe fondul litigiului, se reţin următoarele:

Prin prezenta acţiune, reclamantul a solicitat restituire a sumei de 2.681 lei, achitată sub imperiul OUG nr.9/2013, cu titlul de timbru de mediu pentru un autoturism second-hand provenit din unul din Statele Uniunii Europene.

Din actele de la dosar rezultă că obiectul acțiunii îl constituie refuzul nejustificat de efectuare a unei anumite operațiunii administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea unui drept, în lumina art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, refuzul autorității fiscale de restituire a unei taxe considerate ca fiind nedatorată.

La data 29 mai 2014, reclamanta a achitat timbrul de mediu în sumă de 1.999 lei, pentru un autoturism second-hand importat din U.E., aşa cum rezultă din înscrisurile consemnate cauzei, înmatricularea autoturismului în România  făcându-se doar în condiţiile achitării acestei obligaţii.

Cu cererea  nr. GJ 2925058 din 19 august 2019 (fial nr.8), reclamantul a solicitat restituirea integrală a timbrului de mediu, pârâta SFO Novaci comunicându-i refuzul, prin adresa nr. GJ 292505 din 19 august 2019 (fila nr.6), cu motivarea că, în conformitate cu disp. art.1 pct.2 din OUG nr.52/2017, privind restituirea  sumelor reprezentând  taxa specială pentru autovehicule şi autoturisme, taxa de poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule şi timbrul de mediu pentru autovehicule: „Dreptul contribuabililor de a cere restituirea se naşte  de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, indiferent de momentul la care s-a perceput taxa, iar prin derogare de la prevederile art.219 din Legea nr.207/2015, cu modificările şi completările ulterioare, cererile de restituire se depun, sub sancţiunea decăderii, până la data de 31 august 2018”.

Faţă de cele invocate şi de actele şi probele dosarului, dar luând în considerare şi prevederile  legale în materie, respectiv Codul de procedură fiscală şi  normele dreptului comunitar, precum şi principiile şi prevederile aplicabile în materia încălcării legislaţiei comunitare, Tribunalul constată că prezenta acţiune este pe deplin întemeiată.

În primul rând, faţă de cele invocată de pârâta XXX în răspunsul înaintat reclamantului la Cererea de restituire, instanţa reţine că nu se poate o eventuală excepţie a decăderii reclamantului din dreptul de a solicita, pe cale judiciară, restituirea taxei achitate la data de 21 noiembrie 2016.

Tribunalul apreciază că atât la data de 16 ianuarie 2020, data înregistrării prezentei acţiuni la instanţă, dar chiar şi în prezent, reclamantul este în termenul legal de a se adresa instanţei şi de a cere restituirea taxei constatate în mod clar şi indubitabil ca fiind nelegal percepută, respectiv fiind în vădită contradicţie cu legislaţia comunitară a Uniunii Europene, cu principiul liberei circulaţii a mărfurilor, cu consecinţa firească a existenţei dreptului de a solicita restituirea şi, respectiv aplicarea dobânzii fiscale aferente, de la data plăţii şi până la restituirea efectivă a acesteia.

Este adevărat că Guvernul a instituit, prin OUG nr.52/2017, o procedură de restituire către toţi contribuabilii, a taxelor sus-menţionate, ce au fost legiferate succesiv, începând din anul 2007 şi până în 2013, când a fost adoptată OUG nr.9/2013.

Dar aceasta este o procedură pur administrativă, Guvernul stabilind prin OUG nr.52/20017, doar un calendar prin care a dat posibilitatea contribuabililor interesaţi de a se adresa autorităţii fiscale unde au achitat fiecare în parte taxele constate neconforme dreptului comunitar, cu cereri de restituire.

Însă, un astfel de contribuabil, în favoarea căruia curge dreptul la restituire, nu poate fi considerat decăzut din acest drept, respectiv din dreptul de a se adresa instanței cu o acţiune, pe cale judecătorească, în cazul în care nu a dorit sau a fost în imposibilitate de a adresa autorităţii fiscale, în termenul stabilit limitativ de OUG nr.52/2017.

Mai mult, chiar dacă prin OUG nr.52/2017 s-a prevăzut expres decăderea din  dreptul de mai solicita taxa în discuţie, pe cale administrativă, chiar această prevedere poate fi considerată în contradicţie cu normele dreptului comunitar, pentru că nu se poate accepta că taxa ar fi neconformă cu dreptul comunitar, doar până la data de 31 august 2018, şi în consecinţă să fie restituită, iar ulterior Statul să fie îndreptăţit a nu o mai restitui contribuabilului.

În altă ordine de idei, OUG nr.52/2017 recunoaşte dreptul administrativ la restituire, doar până la 31 august 2018, dar și faptul că taxele reglementate de respectivul act normativ erau nedatorate de contribuabili, prevăzând expres că dreptul la restituire s-a năsut o dată cu intrarea în vigoare a acestei OUG nr.52/2017.

Astfel, chiar din prevederea respectivă rezultă că, în cazul în care nu se poate adresa administrativ cu cererea de restituire, un contribuabil este în termen de a solicita pe cale judiciară restituirea acestei taxe, într-un interval de cel puţin 5 ani, calculaţi în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală.

Reţinând aceste considerente, dar şi pe cele anterior expuse, când au fost analizate excepţiile invocate de pârâta XXX, rezultă că reclamantul din cauza de faţă este în termenul legal de a se adresa instanţei, atât în baza dispoziţiilor Legii nr.554/2004, cât şi prin prisma celor ale Legii nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei Tribunalul reţine că  reclamanta a  cumpărat autoturism  marca Volkswagen Bora Variant cu nr. de identificare WVWZZZ1JZ3W163007, iniţial autovehiculul menţionat fiind achiziţionat dintr-un stat membru U.E. 

 La data de 19 august 2019, reclamantul s-a adresat către pârâta XXX solicitând restituirea sumei reprezentând timbrul de mediu plătită cu acest titlu, în cuantum de 2.681 lei, însă cererea a fost respinsă pe motiv că această sumă a fost încasată în mod corect de către organele fiscale, răspuns comunicat prin Adresa nr GJ 292505 din 20 februar19 august 2019 (fila 6 din dosar).

Pentru a se stabili dacă acţiunea formulată este sau nu întemeiată, Tribunalul va analiza atât dispoziţiile naţionale instituite de legiuitor prin OUG nr. 9/2013, precum şi normele dreptului comunitar şi jurisprudenţa CJUE în această materie.

Potrivit disp. art. 1 alin. 2 lit. i din O.U.G. nr. 9/2013 se prevede că înmatricularea reprezintă o operaţiune administrativă ce constă în înscrierea în evidenţele autorităţilor competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România şi atribuirea unui certificat de înmatriculare, precum şi a numărului de înmatriculare.

Prevederile art. 1 alin. 2 lit. m din O.U.G. nr. 9/2013 definesc timbru de mediu ca fiind suma datorată de către contribuabil pentru emisiile provenite de la autovehiculele din categoriile M1, M2, M3 şi N1, N2, N3.

Conform disp. art. 4 din O.U.G. nr. 9/2013 se prevede că obligaţia de plată a timbrului de mediu intervine o singură dată, astfel:

a). cu ocazia înscrierii în evidenţele autorităţii competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România şi atribuirea unui certificat de înmatriculare şi a numărului de înmatriculare

b). la reintroducerea în parcul auto naţional a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto naţional, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului, în conformitate cu prevederile art. 7

c). cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat şi pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa de poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării

d). cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situaţia autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanţe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.

e). cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situaţia autovehiculelor pentru care s-a emis decizie de restituire a taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în conformitate cu prevederile art. 12.

În ceea ce priveşte normele reglementate de dreptul comunitar în materia dedusă judecăţii, tribunalul are în vedere dispoziţiile art. 110 paragraful 1 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

Astfel, conform disp. art. 110 paragraful 1 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene se statuează că nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naţionale similare.

Tribunalul subliniază faptul că principiul priorităţii dreptului Uniunii Europene presupune că normele adoptate de către instituţiile comunităţii europene se integrează în sistemele juridice ale statelor membre, care sunt obligate să îl respecte, având în vedere supremaţia dreptului comunitar asupra legislaţiilor naţionale. Mai exact, dacă o normă naţională este contrară unei dispoziţii comunitare atunci autorităţile statale membre trebuie să aplice dispoziţia europeană.

Curtea Europeană a Uniunii Europene a statuat că supremaţia dreptului comunitar se aplică tuturor actelor normative naţionale, indiferent dacă acestea au fost adoptate anterior sau ulterior actului normativ comunitar, precum şi independent de forţa lor juridică sau de instituţia emitentă a actului.

Ordinea juridică internă a unui stat membru înglobează în structura sa şi dreptul Uniunii Europene, atât sub forma normelor reglementate în tratatele constitutive şi în actele normative adoptate de către instituţiile Uniunii Europene, precum şi în privinţa jurisprudenţei C.J.U.E. sub aspectul clarificărilor juridice pe care le statuează.

Relevantă sub aspectul priorităţii dreptului comunitar este jurisprudenţa C.J.U.E., mai exact cauza Costa-Enel în care s-a stabilit că dreptul comunitar constituie o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare în faţa dreptului naţional ulterior, precum şi cauza C – 106/77 Simmenthal SA în care s-a stabilit că instanţa naţională care trebuie să aplice dispoziţii de drept comunitar are obligaţia de a asigura efectul deplin al acestor norme, înlăturând dacă este necesar, din oficiu, aplicarea oricărei dispoziţii contrare a legislaţiei naţionale, chiar ulterioare, fără a fi necesar să solicite sau să aştepte înlăturarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituţional.

Principiul supremaţiei dreptului comunitar în raport de legislaţia naţională este consacrat şi pe cale constituţională.

Astfel, prin art. 148 alin. 2 din Constituţie se prevede că urmare a aderării la Uniunea Europeană prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

Alin. 4 al art. 148 din Constituţie statuează că Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile alineatului 2).

Cu privire la speţa dedusă judecăţii, tribunalul constată că C.J.U.E. a examinat conformitatea prevederilor art. 4 din OUG nr. 9/2013 cu dispoziţiile art. 110 paragraful 1 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene în cauza C – 586/14 Budişan.

În acest sens, prin cauza C – 586/14 Budişan s-a decis că articolul 110 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul că:

- nu se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe autovehicule care se aplică autovehiculelor rulate importate cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru și autovehiculelor deja înmatriculate în statul membru respectiv cu ocazia primei transcrieri în același stat a dreptului de proprietate asupra acestora din urmă;

- se opune ca statul membru respectiv să scutească de această taxă autovehiculele deja înmatriculate pentru care a fost plătită, dar nu a fost restituită, o taxă în vigoare anterior declarată incompatibilă cu dreptul Uniunii.

În considerentele cauzei C – 586/14 Budişan s-a menţionat că este incompatibil cu articolul 110 TFUE un regim de taxare care prevede că autovehiculele rulate care au fost supuse unor asemenea taxe incompatibile cu dreptul Uniunii vor fi scutite de o nouă taxă, în speță timbrul de mediu (paragraful 37). De asemenea, s-a arătat că potrivit unei jurisprudenţe constante a C.J.U.E., valoarea taxei percepute cu ocazia înmatriculării unui autovehicul se încorporează în valoarea acestui autovehicul. Atunci când un autovehicul înmatriculat cu plata unei taxe într un stat membru este ulterior vândut ca autovehicul rulat în acest stat membru, valoarea sa de piață include valoarea reziduală a acestei taxe (paragraful 38).

Totodată, s-a menţionat că o taxă incompatibilă cu dreptul Uniunii trebuie să fie restituită cu dobândă, iar valoarea sa trebuie considerată ca nemaifiind încorporată în valoarea de piață a autovehiculelor cărora li se aplică această taxă (paragraful 39 - cauza C – 586/14 Budişan).

S-a statuat că valoarea reziduală a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii încetează să mai fie încorporată în valoarea de piață a unui vehicul din moment ce proprietarul acestui vehicul dispune, în temeiul acestui drept, de posibilitatea de a obține restituirea acestei taxe, independent de faptul că ea a fost sau nu a fost efectiv restituită la data vânzării vehiculului menționat (paragraful 41 - cauza C – 586/14 Budişan).

De asemenea, s-a arătat că, în caz contrar, această simplă posibilitate este de natură să îi încurajeze pe proprietarii vehiculelor rulate românești vizate să propună pentru aceste vehicule, chiar dacă taxa vizată nu a fost încă restituită, un preț de vânzare care să nu țină seama de taxa respectivă. În schimb, vehiculele rulate importate dintr un alt stat membru vor fi invariabil supuse timbrului de mediu prevăzut de O.U.G. nr. 9/2013 la înscrierea în România a dreptului de proprietate asupra acestor vehicule. Astfel, o scutire precum cea rezultată din această dispoziție este de natură să ofere un avantaj concurențial vehiculelor rulate prezente deja pe piața românească și, în consecință, să descurajeze importul de vehicule similare din alte state membre (paragraful 42- cauza C – 586/14 Budişan).

Din interpretarea dispoziţiilor cauzei C - 586/14 Budişan rezultă că, în condiţiile în care proprietarii vehiculelor rulate româneşti sunt scutiţi de la plata taxei timbru de mediu pentru simplul motiv că anterior a fost plătită o altă taxă nelegală, în timp ce vehiculele rulate importate dintr-un alt stat membru sunt supuse în mod obligatoriu plăţii taxei timbrului de mediu la înscrierea în România a dreptului de proprietate asupra acestor vehicule, această situaţie creează în piaţă o discriminare în privinţa autovehiculelor pentru care plata taxei timbru de mediu este obligatorie, determinând cumpărarea de autovehicule rulate româneşti în defavoarea autovehiculelor rulate cumpărate dintr un alt stat membru.

Ca atare, se constată că prevederile art. 4 din O.U.G. nr. 9/2013 favorizează în mod indirect cumpărarea de vehicule rulate româneşti şi descurajează importul de vehicule similare provenind din alte state membre, în acest din urmă caz fiind obligatorie achitarea taxei timbru de mediu, încălcându-se astfel prevederile art. 110 paragraful 1 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene care statuează că nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naţionale similare.

Având în vedere cele expuse, constatând incompatibilitatea dreptului naţional cu dispoziţiile art.110 TFUE, şi faţă de art. 148 din Constituţie (autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării, aşa încât judecătorul naţional trebuie să aplice, în  caz de conflict între norma naţională şi norma comunitară, textul din dreptul comunitar), tribunalul va da eficienţă dispoziţiilor art. 90 din Tratatul Uniunii Europene şi va înlătura de la aplicare prevederile art. 4, alineat 1 din Legea nr. 9/2012, care contravin reglementărilor comunitare.

Drept urmare, Tribunalul constată că, în mod nelegal, a fost perceput, de la reclamant, timbrul de mediu, astfel încât acesta este îndreptăţit să solicite a-i fi restituit.

Având în vedere considerentele ce preced, instanţa constată că cererea formulată de către reclamant, prin care a solicitat restituirea timbrului de mediu este întemeiată, urmând să o admită şi să oblige pârâtele să restituie acestuia suma încasată cu acest titlu, în cuantum de 2.681 lei.

În privinţa dobânzii, Tribunalul, având în vedere considerentele hotărârii din data de 18.04.2013 pronunţată de CJUE în cauza C-565/11 Irimie contra A.F.P. Sibiu şi A.F.M. Bucureşti, reţine cererea de acordare a dobânzii ca fiind întemeiată, urmând să oblige pârâtele  la plata dobânzii fiscale aferente calculată de la data plăţii timbrului de mediu şi până la restituirea efectivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, faţă de pârâta XXX, cu sediul în municipiul Tg-Jiu, strada Siretului, nr. 6, judeţul Gorj, invocată prin întâmpinare.

Respinge acţiunea, faţă de această pârâtă, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Faţă de pârâtele XXX şi XXX:

Respinge excepţiile invocate de pârâta XXX.

Admite acţiunea formulată de reclamantul  XXX, domiciliat în comuna XXX, sat X, nr. XXX, judeţul X în contradictoriu cu pârâtele  XXX, cu sediul în oraşul X, strada X, nr. X, judeţul X şi XXX, cu sediul în X, strada XX, nr. X, Sector X.

Obligă pârâtele să restituie reclamantului suma de 2.681 lei, reprezentând timbru de mediu, sumă de va fi actualizată cu dobânda fiscală, calculată de la data plăţii, respectiv 21 noiembrie 2016, şi până la data restituirii efective.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Gorj.

 Pronunţată, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, de către Grefa instanţei, în data de 16 octombrie  2020, la Tribunalul Gorj.

Președinte

XXX

Grefier

XXX

Red.S.I.T/tehnored.A.C.C.

6 ex.

Domenii speta

Spete similare