Pretenții – accident ansamblu de vehicule compus din cap tractor și semiremorcă în Germania: determinarea legii aplicabile - acțiunea prin care asigurătorul vehiculului cap tractor urmărește recuperarea parțială a daunelor plătite persoanei prejudiciate d

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 17.02.2020, sub nr. ..../299/2020, reclamanta A S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B SA, ca prin hotărârea ce va fi pronunțată, să se dispună obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 973,5 euro (echivalentul a 4.408,6 lei la cursul BNR din data de 19.04.2017), sumă reprezentând 50% din cuantumul despăgubirii achitate în dosarul de daună nr. 90118763, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare aplicabile raporturilor dintre profesioniști, aferente debitului principal de 973,5 euro, calculate de la data sesizării instanței până la data plății efective a debitului, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat, în esență, că în data de 02.09.2016, a avut loc un eveniment rutier pe teritoriul Germaniei, eveniment în care a fost implicat ansamblul de vehicule format din capul tractor cu nr. de înmatriculare C, pentru care aceasta a emis polița de asigurare RCA/Carte Verde nr. 005727560, valabilă din data de 02.04.2016 până la data de 01.10.2016, și semiremorca cu nr. de înmatriculare D, asigurată la data accidentului cu polița RCA/Carte Verde emisă de pârâtă.

A învederat că potrivit procesului-verbal de incintă, în care au fost consemnate cauzele și împrejurările producerii evenimentului, vinovăția în producerea acestuia aparține conducătorului ansamblului de vehicule, respectiv numitului E, accidentul producând prejudicii în patrimoniul terțului F, reclamanta, prin corespondentul care gestionează daunele în Germania, G, achitând, astfel, în dosarul de daună nr. 90118763, o despăgubire în cuantum total de 1.947 euro.

În continuare, a susținut că în cauză sunt incidente prevederile Regulamentului Roma II și cele ale Regulamentului General al Consiliului Birourilor în Sistem Carte Verde, legea aplicabilă fiind, prin raportare la locul producerii prejudiciului/locul accidentului, legea germană, ce prevede compensarea în proporție de jumătate între asigurătorii celor două componente ale ansamblului de vehicule. A subliniat, în această manieră, că potrivit legislației din Germania, în cazul unui accident provocat de un ansamblu cap tractor – semiremorcă, ambii asigurători RCA acoperă același risc, despăgubirea urmând a fi suportată în proporție de 50% de către fiecare, părții prejudiciate nefiindu-i îngrădit dreptul de a se adresa oricăruia dintre aceștia pentru recuperarea întregului prejudiciu, urmând ca asigurătorul care a fost avizat și obligat la plata despăgubirii să se poată îndrepta împotriva celuilalt asigurător, pentru recuperarea a 50% din suma achitată.

Reclamanta a adăugat că deși aceasta i-a solicitat pârâtei achitarea despăgubirii în cuantum de 973,5 euro (4.408,6 lei), aceasta din urmă nu a înțeles să dea curs solicitării.

În drept, a invocat Decizia Curții Federale din Germania – IV ZR 279/08 din 27.10.2010, Regulamentul Roma II- Regulamentul (CE) nr. 864/2007 al Parlamentului European și al Consiliului, O.G. nr. 13/2011, în baza art. 223 C. proc. civ. solicitând judecarea cauzei și în lipsă.

În dovedire, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Acțiunea a fost legal timbrată cu suma de 330,37 lei (f. 33).

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În susținerea excepției, a arătat, în esență, că din niciun înscris depus de către reclamantă la dosarul cauzei nu rezultă că semiremorca cu nr. de înmatriculare D, asigurată RCA la aceasta, a fost atașată capului tractor cu nr. de înmatriculare C la data de evenimentului din data de 02.09.2016.

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, arătând că față de cele statuate de Curtea Europeană de Justiție în Decizia din data de 21.01.2016 (C359/14; C475/14), raportat la art. 7 alin. 2 teza II din Regulamentul (CE) nr. 593/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 17.06.2008 (Roma I), se rețin ca fiind incidente dispozițiile art. 33 alin. 3 din Norma ASF nr. 23/2014, în conformitate cu care asigurătorul vehiculului tractor are obligația de a despăgubi partea prejudiciată, având, totuși, posibilitatea exercitării dreptului de regres împotriva asigurătorului remorcii/semiremorcii, în cazul în care poate dovedi că dauna s-a produs ca urmare a unei defecțiuni tehnice a remorcii/semiremorcii, care nu putea fi observată de către conducătorul auto. A menționat, astfel, că în cauză reclamanta nu a făcut proba existenței unei defecțiuni tehnice a remorcii, care să fi generat accidentul rutier, nefiind, prin urmare, titulara niciunui drept de regres împotriva acesteia.

În drept, a invocat art. 205 – art. 208, Norma ASF nr. 23/2014 și Decizia Curții Europene C359/14, C475/14.

În dovedire, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Prin cererea precizatoare formulată la data de 28.07.2020 (f. 110 – 111), reclamanta a arătat că înțelege să solicite obligarea pârâtei la plata sumei de 4.408,60 lei, reprezentând echivalentul sumei de 973,50 euro, la care se adaugă suma de 96,50 lei, reprezentând jumătate din contravaloarea TVA-ului aferent taxei de gestiune, parte integrantă din despăgubire, plata dobânzii legale penalizatoare calculată la cea dintâi sumă de la data introducerii acțiunii până la plata efectivă a despăgubirii și plata cheltuielilor de judecată (330,37 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, și 487,50 lei, reprezentând cheltuieli de traducere).

În privința sumei de 96,50 lei, a învederat că pentru dosarul de daună nr. 90118763, aceasta a achitat despăgubirea în integralitatea sa, ce include și taxa de gestiune în cuantum de 225 euro, astfel cum rezultă din factura emisă de către G. Astfel, a precizat că având în vedere cursul euro/leu afișat de BNR de 1 euro = 4,5231 lei, rezultă un cost al taxei de gestiune de 1.017,69 lei, sumă pentru care a fost achitată și taxa pe valoare adăugată de 19%, aceasta fiind de 193 lei, suma de 96,50 lei constituind ½ din aceasta.

Sub aspectul probatoriului, instanța a încuviințat și a administrat pentru reclamantă și pârâtă proba cu înscrisuri.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În fapt, la data de 02.09.2016, pe teritoriul Germaniei, a avut loc un eveniment rutier produs de intervenientul forțat E, în timp ce conducea ansamblul compus din cap tractor cu nr. de înmatriculare C și semiremorca cu nr. de înmatriculare D, eveniment ce a produs prejudicii în patrimoniul terțului F (f 44 – 48). În această manieră, instanța constată că susținerile pârâtei în sensul că din probele administrate în cauză nu ar reieși împrejurarea că semiremorca cu nr. de înmatriculare D a fost atașată capului tractor cu nr. de înmatriculare C la data de evenimentului anterior indicat sunt neîntemeiate, acest aspect rezultând din planșele fotografice depuse la reclamantă la dosarul cauzei, planșe fotografice în care se poate observa implicarea în respectivul eveniment nu numai a capului tractor, ci și a semiremorcii.

În continuare, instanța reține că în calitate de asigurător RCA al capului tractor, conform poliției nr. 005727560, valabilă în perioada 02.04.2016 – 01.10.2016 (f. 63), reclamanta a deschis dosarul de daună nr. 90118763, achitând la data de 19.04.2017, o despăgubire în cuantum de 1.947 euro, conform facturii nr. 16-11-558/617646-V (f. 38).

La data producerii evenimentului rutier, semiremorca cu nr. de înmatriculare D avea poliță de asigurare RCA valabilă, emisă de către societatea pârâtă, potrivit susținerilor concordante ale părților.

În drept, statuând cu prioritate, conform art. 248 alin. 1 C. proc. civ., asupra excepției lipsei calității procesuale pasive, invocate de pârâtă prin întâmpinare, instanța expune următoarele considerente:

Potrivit art. 36 C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății, existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituind o chestiune ce tine de fondul cauzei.

Astfel, calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și persoana a cărei obligare ar putea fi dispusă în raportul juridic dedus judecății.

În prezenta cauză, reclamanta pretinde existența unui raport juridic obligațional întemeiat pe dispozițiile legislației de la locul producerii accidentului, respectiv legea germană. În acest sens, reclamanta se prevalează de un drept la despăgubire împotriva societății pârâte în urma producerii evenimentului asigurat, în calitatea acesteia din urmă de asigurător RCA, în baza poliței de asigurare emise pentru semiremorca implicată, contrar susținerilor acesteia, în evenimentul produs, poliță valabilă la acea dată, acest din urmă aspect nefiind contestat în cauză.

Având în vedere aceste considerente, instanța constată că, cel puțin aparent, față de pretențiile emise în cauză, reclamanta a justificat atât calitatea sa procesuală, cât și calitatea procesuală a pârâtei, urmând ca temeinicia acestor pretenții să fie analizată pe fondul cauzei.

Pentru aceste motive, instanța va respinge excepția analizată ca neîntemeiată.

Pe fondul cauzei, cu titlu preliminar, pentru a determina legea aplicabilă în prezenta cauză, instanța va avea în vedere considerentele Hotărârii din data de 21.01.2016, pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauzele conexate C-359 și C-475/14, în aceasta statuându-se că Regulamentul (CE) nr. 593/2008 al Parlamentului european și al Consiliului din 17 iunie 2008 privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale (Roma I) și Regulamentul (CE) nr. 864/2007 al Parlamentului european și al Consiliului din 11 iulie 2007 privind legea aplicabilă obligațiilor necontractuale (Roma II) trebuie interpretate în sensul că legea aplicabilă unei acțiuni în regres formulate de asigurătorul unui vehicul de tractare, care a despăgubit victimele unui accident cauzat de conducătorul acelui vehicul, împotriva asigurătorului remorcii tractate la momentul respectivului accident, este determinată potrivit articolului 7 din Regulamentul nr. 593/2008 (Roma I), dacă normele privind răspunderea delictuală aplicabile acestui accident, în conformitate cu articolul 4 și următoarele din Regulamentul nr. 864/2007 (Roma II), prevăd o repartizare a obligației de reparare a prejudiciului.

Așadar, acțiunea prin care asigurătorul vehiculului cap tractor urmărește recuperarea parțială a daunelor plătite persoanei prejudiciate de la asigurătorul remorcii este guvernată de legea stabilită conform art. 7 din Regulamentul Roma I privind obligațiile contractuale, respectiv de legea aplicabilă contractului de asigurare, sub condiția pozitivă ca legea care reglementează răspunderea delictuală ce își are izvorul în incident (ce se determină în baza art. 4 din Regulamentul Roma II privind obligațiile necontractuale) să instituie o partajare a obligației de despăgubire între cei doi asigurători.

Astfel, așa cum subliniază Curtea în paragrafele 61 și 62 ale Hotărârii din 21.01.2016, pentru identificarea legii incidente acțiunii în regres exercitate de asigurătorul capului tractor împotriva asiguratorului remorcii, trebuie să se procedeze în două etape.

Într-o prima etapă, se verifică dacă actul normativ aplicabil accidentului prevede o partajare a răspunderii deținătorului vehiculului de tractare și a deținătorului remorcii și implicit, a asigurătorilor acestora. Legea aplicabilă accidentului (ca fapt ilicit) se stabilește în conformitate cu art. 4 din Regulamentul (CE) nr. 864/2007 (Roma II), regula fiind, în temeiul art. 4 par. 1, că aceasta este legea țării în care s-a produs prejudiciul.

În cazul în care se ajunge la concluzia că potrivit legii astfel determinate răspunderea față de persoana prejudiciată este partajată între societățile de asigurare, se trece la cea de-a doua etapă, ce presupune identificarea legii aplicabile contractului de asigurare încheiat între asigurătorul vehiculului de tractare și persoana asigurată, pentru a stabili dacă și în ce măsură respectivul asigurător poate să exercite, prin subrogare, drepturile victimei împotriva asigurătorului remorcii.

În această a doua etapă, astfel cum reiese din paragrafele 60 și 62 ale hotărârii, se determină legea incidentă contractului de asigurare încheiat între asiguratorul RCA al vehiculului de tractare și persoana asigurată (responsabilă de accident) prin raportare la art. 7 din Regulamentul CE nr. 593/2008 (Roma I), iar dacă această lege permite o subrogare a asiguratorului vehiculului cap tractor în drepturile victimei, împotriva asiguratorului remorcii (iar nu împotriva persoanei răspunzătoare de producerea pagubei), atunci acțiunea în regres poate fi formulată.

Numai dacă legea aplicabilă contractului de asigurare îngăduie victimei să își exercite drepturile și împotriva asiguratorului remorcii, atunci societatea de asigurare a capului tractor (care a despăgubit victima) va putea să se îndrepte împotriva societății de asigurare a remorcii, prin subrogarea în drepturile persoanei prejudiciate. Potrivit art. 7 par. 3 din Regulamentul CE nr. 593/2008 (Roma I), legea aplicabilă unui contract de asigurare, altul decât cel care acoperă riscurile majore, în sensul articolului 5 litera (d) din Prima Directivă 73/239/CEE a Consiliului din 24 iulie 1973, modificată prin a doua Directivă a Consiliului din 22 iunie 1988 nr. 88/357/CEE, este fie legea aleasă de părți, fie legea statului membru în care este situat riscul în momentul încheierii contractului.

În cazul contractelor de asigurare de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule (care nu sunt acte juridice ce acoperă riscuri majore), dacă părțile contractante nu au stabilit legea aleasă să guverneze raporturile, legea aplicabilă este cea a statului membru în care este situat riscul în momentul încheierii contractului. Față de dispozițiile art. 7 par. 6 din Regulamentul CE nr. 593/2008 (Roma I) coroborat cu art. 2 litera (d) din a Doua Directivă nr. 88/357/CEE a Consiliului din 22 iunie 1988, statul membru în care este situat riscul este statul membru de înregistrare, în cazul în care asigurarea se referă la vehicule de orice natură.

Astfel, instanța reține că trimiterea reclamantei, făcută prin notele scrise depuse la dosarul cauzei în ședința publică din data de 07.07.2020 (f. 97), la prevederile art. 18 alin. 2 din Norma ASF nr. 23/2014, ce dispun că în limitele teritoriale de acoperire a asigurării obligatorii RCA se garantează, pe baza aceleiași prime, acoperirea prejudiciilor în conformitate cu legislația în vigoare din statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul de vehicul și cu cel mai mare nivel de despăgubire dintre cel prevăzut în legislația respectivă și cel prevăzut în contractul de asigurare, este nefondată, existența și conținutul dreptului de regres al acesteia împotriva pârâtei neputând fi deduse din această normă internă, normele dreptului Uniunii Europene aplicându-se în mod prioritar, iar judecătorul național fiind obligat să interpreteze dreptul intern în conformitate cu dreptul Uniunii Europene, lăsând, dacă este cazul, neaplicată norma națională contrară.

Ținând cont de aceste considerente și aplicându-le în concret în cauza de față, rezultă că legea aplicabilă faptei ilicite săvârșite este cea germană, având în vedere că prejudiciul s-a produs pe teritoriul acestei țări, lege care, potrivit conținutului indicat de părți, necontestat, stabilește răspunderea în proporție de 50% a deținătorului remorcii.

În acest context, în cadrul primei etape, se constată că este îndeplinită condiția pozitivă ce rezultă din dispozitivul Hotărârii din 21.01.2016.

Verificând legea aplicabilă contractului de asigurare încheiat cu asigurătorul capului tractor, se reține că părțile nu au stipulat legea aleasă, motiv pentru care devine incident cel de-al doilea criteriu indicat în art. 7 par. 3 din Regulamentul CE nr. 593/2008 (Roma I), respectiv locul situării riscului la momentul încheierii poliței. Cum acesta este echivalent cu locul înregistrării vehiculului, este evident că legea aplicabilă contractului de asigurare este legea română, dat fiind faptul că vehiculul de tractare este înmatriculat în România. De altfel, și vehiculul reprezentat de semiremorcă este înmatriculat tot în România, ceea ce înseamnă că și polița de asigurare încheiată de asiguratorul acesteia se supune legii române.

În continuare, urmând raționamentul ce se deduce din hotărârea CJUE, trebuie examinat dacă legea română permite o acțiune în regres din partea asiguratorului vehiculului de tractare împotriva asiguratorului remorcii, prin subrogarea în drepturile victimei împotriva acestui din urmă asigurător.

În această privință, instanța reține că, într-adevăr, în dreptul român, această subrogare este prevăzută cu valoare de principiu de art. 2210 alin. 1 C. civ., conform căruia în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei.

Cu toate acestea, dispozițiile art. 2210 alin. 1 C. civ. reprezintă dreptul comun în materia dreptului de subrogare a asigurătorului, regulă de la care norma specială aplicabilă prevede, în mod indirect, o excepție. Astfel, dispozițiile art. 33 alin. 2 din Norma ASF nr. 23/2014, aplicabile prin raportare la data încheierii contractului de asigurare, prevăd faptul că în cazul în care evenimentul se produce în timp ce remorca sau semiremorca este atașată vehiculului tractor, răspunderea aparține vehiculului tractor. Excepția mai sus menționată se clarifică prin prevederile alin. 3 ale aceluiași articol, din care rezultă că nu se recunoaște un drept de regres al asigurătorului RCA cap tractor împotriva asigurătorului remorcii (deci nu se recunoaște un drept de subrogație în drepturile victimei, ca temei al unei acțiuni în regres) decât în situația în care dovedește că prejudiciul s-a produs ca urmare a unei defecțiuni tehnice a remorcii/semiremorcii, care nu putea fi observată de către conducătorul auto, ceea ce nu este cazul în speța de față.

În consecință, potrivit art. 33 din Norma A.S.F. nr. 23/2014, asigurarea RCA a remorcilor/semiremorcilor are acoperire doar dacă acestea nu sunt atașate unui vehicul tractor. Pentru situația în care evenimentul se produce în timp ce remorca sau semiremorca este atașată vehiculului tractor, răspunderea aparține vehiculului tractor. De asemenea, s-a prevăzut că asigurătorul RCA al vehiculului tractor despăgubește partea prejudiciată și poate exercita dreptul de regres asupra asigurătorului RCA al remorcii/semiremorcii, în cazul în care dovedește că prejudiciul s-a produs ca urmare a unei defecțiuni tehnice a remorcii/semiremorcii, care nu putea fi observată de către conducătorul auto.

Așadar, dreptul de regres al asigurătorului de răspundere civilă auto al vehiculului tractor împotriva asigurătorului remorcii/semiremorcii este reglementat expres de dreptul român, fiind recunoscut numai în situația în care se dovedește că prejudiciul s-a produs ca urmare a unei defecțiuni tehnice a remorcii/semiremorcii, care nu putea fi observată de către conducătorul auto.

În concluzie, instanța reține că deși la nivel de principiu este permisă subrogarea asigurătorului care a plătit despăgubirea victimei în drepturile acesteia, cu toate acestea, norma specială nu permite o astfel de subrogație a asigurătorului RCA al capului tractor, care să permită exercitarea unei acțiuni în regres împotriva asigurătorului remorcii/semiremorcii, decât în situația specială prevăzută de lege (și anume accidentul s-a produs ca urmare a unei defecțiuni tehnice a remorcii/semiremorcii, care nu putea fi observată de către conducătorul auto), ipoteză a cărei incidență nu a fost probată în pricina supusă analizei.

Astfel, raportat la considerentele mai sus menționate, instanța reține că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile legii germane, ci cele ale legislației interne, care, așa cum a fost, de altfel, deja subliniat, prevede în mod expres la art. 33 alin. 2 din Norma ASF nr. 23/2014 faptul că în situația în care evenimentul se produce în timp ce remorca sau semiremorca este atașată vehiculului tractor, răspunderea aparține vehiculului tractor. Cât timp reclamanta nu face dovada faptului că accidentul s-ar fi produs ca urmare a unei defecțiuni tehnice a remorcii/semiremorcii, aceasta nu are un drept de regres pentru 50% din despăgubirea achitată față de asigurătorul RCA al remorcii/semiremorcii, respectiv față de pârâta din prezenta cauză.

Pentru toate aceste considerente, reclamanta nefăcând proba temeiniciei pretențiilor formulate, conform art. 249 C. proc. civ., instanța va respinge, în tot, cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâtă prin întâmpinare, ca neîntemeiată.

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A, ......, împotriva pârâtei B, ....., și a intervenientului forțat E, cu ....., ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 21.10.2020.

Domenii speta

Spete similare