Clauze abuzive – clauza având ca obiect dreptul locatorului la „daune interese conform legii care sunt egale cu cel puţin ratele de leasing rămase de plată şi cu valoarea reziduală rămasă de achitat” are caracter abuziv; beneficiarul leasingului să fie ob

INSTANŢA,

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, instanţa constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A, înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 16.03.2020, sub nr. …./299/2020, în contradictoriu cu pârâtele A IFN S.A. şi B, a solicitat anularea parţiala a titlului executoriu reprezentat de contractul de leasing financiar nr. 78702/17.12.2007, încheiat cu A IFN, în ce priveşte caracterul abuziv al clauzei privind dreptul Locatorului la daune interese cel  puţin egale cu ratele de leasing rămase de plată şi cu valoarea reziduală rămasă de achitat, chiar dacă Utilizatorul a predat autovehiculul şi ratele de leasing scadente până la momentul procesului-verbal de predare. De asemenea, reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamantul a arătat că pârâta B are calitate procesuală pasivă, în raport de art. 1582 din Codul Civil, potrivit căreia debitorul poate să opună cesionarului toate mijloacele de apărare pe care le-ar fi putut invoca împotriva cedentului. S-a mai arătat că la data de 17,12.2007, reclamantul a încheiat contractul de leasing financiar cu entitatea A IFN, având ca obiect finanţarea in sistem leasing a unui autovehicul marca Dacia Logan K9 Laureate. S-a susţinut că la un moment dat, nemaiavând posibilitatea să achite ratele de leasing, Utilizatorul a fost pus în situaţia de a preda autovehiculul Dacia Logan societăţii de leasing, plătind, totodată, şi ratele de leasing scadente până la momentul respectiv. S-a precizat că în urma acestei operaţiuni, între Utilizator si Locator s-a încheiat un Proces verbal în care a fost consemnată operaţiunea mai sus descrisă, reclamantul fiind asigurat ca toate obligaţiile sale faţă de locator au fost stinse. Cu toate acestea, s-a menţionat că pârâta Leasing România IFN nu a înţeles sa respecte convenţia şi a activat, fără o notificare prealabilă şi nici ulterioară  reclamantului clauza stipulata la art. 16.1.iii din Contractul de leasing financiar. Potrivit reclamantului, această clauză are un vădit caracter abuziv, întrucât prevede dreptul Locatorului de a percepe daune interese egale cel puţin cu valoarea ratelor de leasing rămase de plata şi cu valoarea reziduala ramase de achitat, deşi Utilizatorul a restituit autovehiculul care a făcut obiectul contractului de leasing financiar şi a achitat si ratele de leasing scadente pana la momentul procesului verbal de predare. S-a susţinut că această clauză încalcă exigentele impuse de Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate intre comercianţi si consumatori, dar şi prevederile art. 15 din OG nr 51/1997 privind operaţiunile de leasing si societăţile de leasing.  Potrivit reclamantului, clauza nu a putut fi negociată; este contrară exigenţelor impuse de buna-credință şi creează, în detrimentul consumatorului, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. Or, in situaţia in care, instituţia de leasing a inserat in cadrul contractului încheiat cu reclamantul clauza privind dreptul Locatorului la daune interese cel puţin egale cu ratele de leasing ramase de plata si cu valoarea reziduala rămasa de achitat, chiar daca Utilizatorul a predat autovehiculul si ratele de leasing scadente pana la momentul procesului-verbal de predare, consecinţa acesteia fiind împovărarea consumatorului cu nişte sume de bani suplimentare, care nu au niciun fel de contraprestație din partea profesionistului A IFN. S-a afirmat că dezechilibrul s-a creat in patrimonial consumatorului, acesta datorând ca urmare a clauzei amintite mai sus echivalentul in lei al sumei de 14.234,70 Euro.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 193/2000.

În dovedire, s-a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri şi a probei cu interogatoriul pârâtei A IFN S.A.

La data de 17.06.2020, la dosar s-a înregistrat întâmpinarea formulată de pârâta B (filele 30-35), prin care s-au invocat excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant şi excepția inadmisibilității acţiunii, având în vedere faptul că contractul de leasing a încetat, acesta nu îşi mai poate produce efectele după înlăturarea clauzelor considerate abuzive, iar  consumatorul poate solicita daune-interese. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiate. 

 În motivare, s-a arătat că faţă de neplata ratelor scadente ale contractului de leasing încheiat de reclamant, instituţia financiar bancara a declarat sumele datorate scadente anticipat si ulterior, i-a cesionat întreaga creanţa, care a început formalităţile de executare silită. Potrivit pârâtei, în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 193/2000 pentru ca această clauză contractuală să poată fi considerată abuzivă. S-a susţinut că toate clauzele contractuale au fost negociate sau ar fi putut fi negociate de către un consumator diligent, clauzele nu sunt contrare bunei-credinţe, iar acestea nu creează un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligaţiile pârtilor, in detrimentul consumatorului. Dimpotrivă, o decizie de eliminare a acestor clauze ar determina un dezechilibru in defavoarea instituţiei financiar bancare, din moment ce duce la acordarea unui credit cu un alt preț, in defavoarea persoanei care împrumuta. În ceea ce priveşte susţinerea reclamantului cu privire la anularea clauzei abuzive privind dreptul locatorului la daune interese, s-a arătat că potrivit art. 15 din OG nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing, daca in contract nu se prevede altfel, in cazul in care locatarul/utilizatorul nu executa obligaţia de plata integrala a ratei de leasing timp de doua luni consecutive, calculate de la scadenta prevăzuta in contractul de leasing, locatorul/finanţatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing. Potrivit pârâtei, întrucât în contractul de leasing „s-a prevăzut altfel", cel ce foloseşte un bun in sistem leasing este obligat să acopere astfel în integralitate prejudiciul produs în urma neexecutării culpabile a obligaţiilor contractuale de către debitor. S-a mai arătat că utilizatorul bunului ce se afla în proprietatea societăţii de leasing este obligat sa restituie întreaga finanţare de care a beneficiat, indiferent de momentul la care intervine rezilierea contractului de leasing si indiferent de restituirea bunului.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 205 Cod procedură civilă.

În probaţiune, s-a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

La data de 13.07.2020, s-a înregistrat la dosar întâmpinarea formulată de pârâta A IFN S.A. (filele 46-52), prin care a solicitat repunerea în termenul de formulare a întâmpinării, motivat de faptul că în contextul pandemiei COVID 19, singurul consilier juridic angajat al societăţii efectua activitatea la domiciliul său, iar actele procedurale din prezenta cauză nu i-au fost comunicate cu respectarea termenelor procedurale.

Pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a sa, având în vedere că la momentul promovării acţiunii nu mai este deţinătoarea creanţelor născute din contractul de leasing, acestea fiind cesionate pârâtei B.

Pe fondul cauzei a a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiate, susţinând că este exclus şi de domeniul imposibilului (sfidând raţiunea şi bunul-simt) ca un contract negociat cu utilizatorul şi semnat pe fiecare pagină a acestuia (ceea ce denota ca 1-a lecturat şi 1-a însuşit) ar putea fi „abuziv" sau ar putea conţine clauze abuzive. S-a menționat că nu s-a dovedit aplicabilitatea în cauză a prevederilor Legii nr. 193/2000 şi nici caracterului abuziv al clauzei prevăzute la art.16.1 lit. (iii) din contractul de leasing financiar nr. 78702/17.12.2007. In fapt, clauza menţionata anterior, pretins a fi abuziva este perfect corectă şi legală, fiind in concordanta cu legislaţia in vigoare, neputând a fi anulată. Clauzele din contractul de leasing financiar nr.78702/17.12.2007, privind plata daunelor-interese au fost încheiate cu respectarea întocmai a prevederilor legale, respectiv art. 15 din OG nr. 51/1997 şi a Codului civil, fiind determinată întinderea prejudiciului şi necesitatea acoperirii acestuia după rezilierea contractului de leasing, ca urmare a neexecutării sau executării necorespunzătoare de către utilizator a obligaţiilor sale. S-a susţinut că utilizatorul nu a fost împiedicat sub nici o forma sa negocieze toate clauzele contractului, de care a avut cunoştinţa si pe care si le-a însușit prin semnarea contractului pe fiecare pagina, astfel cum se poate observa din înscrisurile depuse la dosar. Rolul clauzei privind plata de daune-interese este acela de a evalua pe cale convenţională prejudiciul suferit de creditor ca urmare a încălcării de către debitor a obligaţiilor contractuale, instituind în sarcina acestuia din urmă obligaţia de a a-i achita creditorului o sumă de bani ori o altă valoare patrimonială. Potrivit pârâtei, alăturat înscrierii în contractul de leasing a prevederilor art. 15 din O.G. nr. 51/1997, s-a inclus o clauză convenţională privind plata de daune interese, având ca izvor juridic dispoziţiile art.1021, art. 1073 si art. 1087 Cod civil în vigoare la data încheierii contractului de leasing. Dispoziţiile O.G. nr. 51/1997 au natura juridică a normelor speciale si, prin urmare, pot fi completate, în mod subsidiar, cu normele dreptului comun, respectiv ale Codului Civil, cu atât mai mult cu cat prin sintagma „dacă în contract nu se prevede altfel", fac referire expresa la posibilitatea pârtilor de a insera sî alte obligaţii, cum ar fi si cele referitoare la perceperea de majorări in caz de întârziere la plata, la imputația plaţii, la calculul dobânzii, la efectuarea reparaţiilor, la suportarea riscurilor in caz de dauna totala/parțiala, la transferul proprietăţii asupra bunului, la verificarea stării tehnice a acestuia etc. Prin urmare, clauza referitoare la daune-interese nu este contrară dispoziţiilor O.G. nr. 51/1997. Este cunoscut faptul că prevederile art. 969 Cod civil ridică la rang de lege convenţia părţilor, așa încât acestea sunt ţinute la executarea, întocmai si cu bună-credinţă, a obligaţiilor asumate. Invalidarea convenţiei ori a uneia dintre clauzele acesteia nu poate avea loc decât pentru cazurile prevăzute în mod expres de dispoziţiile art. 948 si urm. din actul normativ menționat în vigoare la momentul semnării contractului. În plus, in lumina prevederilor art. 1021 si 1073 si 1087 Cod civil in vigoare la data semnării contractului, neexecutarea întocmai a contractului da dreptul pârtii „în privinţa căreia angajamentul nu s-a executat”, printre altele, la daune-interese, respectiv dezdăunare. S-au invocat şi considerentele exprimate de către Curtea Constituţionala în Decizia nr. 311/3 martie 2009, conform cărora: „încheierea unei convenţii, fiind guvernata de principiul libertăţii contractuale, părţile pot sa determine, prin voinţa lor, clauzele contractuale si efectele pe care aceasta urmează sa le producă, conform unei clauze morale si licite. Convenţia astfel încheiata se impune pârtilor întocmai ca legea, având caracter obligatoriu, iar nu facultativ.”

În drept, s-a invocat art. 205 Cod procedură  civilă şi dispoziţiile O.G. nr. 51/1997.

În probaţiune, s-a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

Reclamantul a depus răspuns la întâmpinările formulate (filele 40-43 şi 88), prin care a invocat excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant pentru fiecare pârâtă şi a solicitat respingerea apărărilor formulate de acestea, reiterându-şi pretenţiile. De asemenea, reclamantul a invocat excepţia tardivităţii depunerii întâmpinării de către pârâta A IFN S.A..

La termenul de judecată din data de 10.09.2020, instanţa a respins ca neîntemeiată cererea formulată de pârâta A IFN S.A. de repunere în termenul legal de formulare a întâmpinării; a respins ca neîntemeiate excepţiile privind lipsa dovezii calităţii de reprezentant, invocate de părţi şi a unit cu fondul excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocate de pârâta B şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârât A IFN S.A..

S-a încuviinţat probe cu înscrisurile depuse la dosar şi cu interogatoriile pârâtelor, ale căror răspunsuri se regăsesc la filele 63 şi 91.

Analizând cu prioritate, potrivit art. 248 Cod procedură civilă, excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâta B, prin întâmpinare, instanţa o  va respinge ca neîntemeiată, reţinând că se solicită anularea unor clauze abuzive dintr-un contract care încă îşi produce efectele, din moment ce acesta stă a baza executării silite din dosarul de executare nr. .../2018 instrumenta de B.E.J.A. ... (fila 15). În plus, instanţa constată că nu există nicio dispoziţie procedurală care să interzică formularea unei asemenea acţiuni.

Este, de asemenea, neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A IFN S.A., invocată de aceasta din urmă. Pârâta A IFN S.A. este parte a raportului juridic dedus judecăţii, fiind semnatara contractului de leasing şi cea care a redactat clauzele contractuale pretins a fi abuzive. Este lipsit de relevanţă împrejurarea că sumele datorate în temeiul contractului de leasing au fost cesionate pârâtei B, câtă vreme se analizează caracterul abuziv al clauzelor unui contract, în care pârâta A IFN S.A. este parte, existând aşadar o identitate între părți și subiectele raportului juridic litigios, potrivit art. 36 Cod procedură civilă.

Analizând cauza de față, prin prisma motivelor formulate, a apărărilor invocate și a probelor administrate, instanța reține următoarele:

În fapt, pârâta A IFN S.A., în calitate de finanțator, şi reclamantul A, în calitate de utilizator, s-a încheiat contractul de leasing financiar nr. 78702/17.12.2007, prin care pârâta s-a obligat să asigure folosința unui bun (autovehicul Dacia Logan K90 Laureate 1.5 K2 15085 E4), iar reclamantul s-a obligat să achite contravaloarea ratelor de leasing aferente, pe o perioadă contractuală de 72 luni, la finalul căreia acesta poate opta entru cumpărarea autovehiculului sau pentru restituirea acestuia (art. 3, art. 11.2 şi art. 12 din contract).

La data de 07.09.2010, între reclamant şi pârâta A IFN S.A. s-a încheiat Procesul verbal de predare-primire autovehicul (fila 64), din cuprinsul căruia rezultă că pârâta a reziliat contractul de leasing din vina exclusivă a utilizatorului, pentru nerespectarea obligaţiilor contractuale, autoturismul fiind predat finanţatorului.

La data de 04.04.2011, pârâta A IFN S.A. a cesionat pârâtei B creanţa deţinută de această împotriva reclamantului în baza contratului de leasing financiar nr. 78702 în cuantum de 14.235 euro (filele 66-73).

În data de 27.11.2018,pârât B a formulat cerere de executare silită împotriva reclamantului în vederea recuperării sumei de 14.234,70 Euro, sens în care s-a format dosarul de executare nr. .../2018, al BEJA ... (fila 15).

În drept, instanţa reţine că raporturile contractuale stabilite între părți și deduse judecății intră sub incidența Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, întrucât reclamantul are calitatea de consumator în sensul art. 2 alin. 1 din acest act normativ, respectiv de persoană fizică parte la un contract încheiat în afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, iar pârâta A IFN S.A. are calitatea de comerciant în sensul art. 2 alin. 2, respectiv de persoană juridică parte la un contract încheiat în cadrul unei activități comerciale autorizate.

De asemenea, instanța reține caracterul derogator, special al dispozițiilor Legii nr. 193/2000, raportat la prevederile Codului civil. Astfel, la soluționarea litigiilor privind caracterul abuziv al contractelor încheiate între comercianți și consumatori trebuie avută în vedere Legea nr. 193/2000 indiferent dacă persoana pretins prejudiciată s-a adresat direct instanței de judecată, potrivit art.14 din Lege, sau a sesizat Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, potrivit art.8-14 din Lege. Această împrejurare reiese în mod evident din chiar formularea art. 14 - consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă: contractele încheiate cu încălcarea prevederilor acestei legi sunt contractele în care au fost stipulate clauze abuzive; dispozițiile Codului civil și ale Codului de procedură civilă devin aplicabile în condițiile principiului ”legea specială se completează cu legea generală”.

Potrivit art. 4 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 193/2000  o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, o clauză contractuală fiind considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

Pe de altă parte, potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 193/2000, faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant, iar dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.

Totodată, art. 1 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 prevede că orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate.

Potrivit art. 4 alin. 2 din Directiva nr.93/13/CEE, ”aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil”.

Sistemul de protecție pus în aplicare prin Directiva 93/13/CEE se bazează pe ideea că un consumator se găsește într-o situație de inferioritate față de un vânzător sau furnizor în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare, situație care îl conduce la adeziunea la condițiile redactate în prealabil de vânzător sau furnizor, fără a putea exercita o influență asupra conținutului acestora (a se vedea Hotărârea din 26 octombrie 2006, Mostaza Claro, C 168/05, punctul 25, Hotărârea din 4 iunie 2009, Pannon GSM, C 243/08, Rep., p. I 4713, punctul 22, și Hotărârea din 6 octombrie 2009, Asturcom Telecomunicaciones, C 40/08, Rep., p. I 9579, punctul 29).

Așadar, o clauză contractuală este considerată abuzivă dacă întrunește, în mod cumulativ, următoarele condiții: 1) nu a fost negociată direct cu consumatorul; 2) creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe; 3) nu se referă la obiectul sau la prețul contractului, atunci când acestea sunt clar și inteligibil exprimate.

Referitor la caracterul negociat sau nenegociat (de adeziune, standard preformulat) al unui contract, instanța reține că din prima categorie fac parte convențiile ale căror prevederi sunt rezultatul voințelor concordante ale ambelor/tuturor părților contractante, respectiv rezultatul propunerilor și contrapunerilor sau chiar al concesiilor părților, în timp ce din a doua categorie fac parte convențiile ale căror clauze nu au fost negociate sau discutate de părți, încheierea contractului având loc numai ca urmare a adeziunii unei părți la oferta celeilalte. Trăsăturile generale ale contractelor de adeziune sunt: existența unei inegalități economice între contractanți, o parte având o poziție economică superioară celeilalte; existența unei oferte generale și abstracte (adresate tuturor potențialilor contractanți), permanente (privitoare la toate contractele încheiate într-o anumită perioadă de timp) și detaliate (cuprinzând în integralitate clauzele contractelor care vor fi încheiate); oferta de a contracta este rezultatul manifestării de voință a unei singure părți contractante.

Conform art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 51/1997 (forma în vigoare la data încheierii contractului de leasing), operațiunile de leasing sunt acelea prin care o parte, denumită locator/finanțator, transmite pentru o perioadă determinată dreptul de folosință asupra unui bun, al cărui proprietar este, celeilalte părți, denumită locatar/utilizator, la solicitarea acesteia, contra unei plăți periodice, denumită rată de leasing, iar la sfârșitul perioadei de leasing locatorul/finanțatorul se obligă să respecte dreptul de opțiune al locatarului/utilizatorului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing fără a schimba natura leasingului ori de a înceta raporturile contractuale.

Potrivit art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 51/1997, contractul de leasing trebuie să cuprindă, pe lângă părțile contractante, cel puțin următoarele elemente: clauza privind definirea contractului de leasing ca leasing financiar sau operațional; denumirea bunului care face obiectul contractului de leasing și caracteristicile de identificare a acestuia; valoarea exactă a sumelor ratelor lunare de leasing și data exactă de plată a acestora;perioada de utilizare în sistem de leasing a bunului; clauza privind obligația asigurării bunului; valoarea totală a contractului de leasing, iar contractul de leasing financiar trebuie să cuprindă, pe lângă elementele antemenționate, următoarele: valoarea de intrare a bunului; valoarea reziduală a bunului convenită de părți, când este cazul; valoarea avansului; rata de leasing, părțile putând conveni și alte clauze.

În completare, art. 7 alin. (1) pct. 7 din Codul fiscal (în vigoare la data semnării contractului de leasing) statuează că este contract de leasing financiar orice contract de leasing care îndeplinește cel puțin una dintre următoarele condiții: riscurile și beneficiile dreptului de proprietate asupra bunului care face obiectul leasingului sunt transferate utilizatorului la momentul la care contractul de leasing produce efecte; contractul de leasing prevede expres transferul dreptului de proprietate asupra bunului ce face obiectul leasingului către utilizator la momentul expirării contractului; utilizatorul are opțiunea de a cumpăra bunul la momentul expirării contractului, iar valoarea reziduală exprimată în procente este mai mică sau egală cu diferența dintre durata normală de funcționare maximă și durata contractului de leasing, raportată la durata normală de funcționare maximă, exprimată în procente; perioada de leasing depășește 80% din durata normală de funcționare maximă a bunului care face obiectul leasing; în înțelesul acestei definiții, perioada de leasing include orice perioadă pentru care contractul de leasing poate fi prelungit; valoarea totală a ratelor de leasing, mai puțin cheltuielile accesorii, este mai mare sau egală cu valoarea de intrare a bunului.

Prin raportare la textele legale antemenționate și luând în considerare dispozițiile din contract rezultă fără echivoc faptul că părțile au încheiat un contract de leasing financiar, contract special ce este guvernat de O.G. nr. 51/1997, privind operațiunile de leasing și societățile de leasing, derogatoriu de la dreptul comun în materie de convenții, recte Codul civil, potrivit principiului specialia generalibus derogant, dar care se completează cu acesta, în măsura în care reglementarea specială nu este îndestulătoare.

Prin contractul de leasing au fost menționate în mod expres (pagina doi), printre altele, următoarele:

- preț de achiziție fără TVA a bunului: 10.466 Euro;

- avans: 2.672,25 Euro;

- rate leasing: 132,82 Euro;

- perioadă de leasing 72  luni

- valoarea reziduală: 1.068,90 Euro;

- valoare totală: 13.304,19 Euro.

Prin intermediul contractului de leasing utilizatorul a dobândit dreptul de folosință asupra bunului și posibilitatea de a deveni proprietarul bunului, având obligația corelativă de a achita contravaloarea ratelor de leasing.

La art. 16.1 (iii) din contractul de leasing nr. 78702/17.12.2007, s-a prevăzut că „în afara restituirii autovehiculului şi a ratelor de leasing scadente şi neachitate, locatorul are dreptul şi la daune interese conform legii care sunt egale cu cel puţin ratele de leasing rămase de plată şi c valoarea reziduală rămasă de achitat”.

Instanţa constată că dispoziţiile de mai sus au caracter abuziv în ce priveşte obligaţia consumatorului de a achita daunele interese constând în ratele de leasing rămase de plată şi în valoarea reziduală rămasă de achitat, pentru motivele expuse în continuare.

Astfel, Convenția de leasing în discuție, încheiată între părți, are caracterul unui contract standard preformulat, în sensul art. 4 alin. (3) din Legea nr.193/2000, întrunind toate trăsăturile generale ale unui contract de adeziune, anterior menționate: între reclamant, partea contractantă aflată în nevoia obținerii unei finanțări, și pârâtă, partea contractantă deținând resursele financiare necesare satisfacerii nevoilor primului, există o evidentă poziție de inegalitate economică; clauzele contractuale reprezintă în fapt condițiile contractuale generale, amănunțite, stabilite de pârâtă pentru perioada respectivă și anterior încheierii convenției, pentru toți potențialii clienți aflați în aceeași situație cu reclamantul; clauzele contractuale sunt rezultatul manifestării de voință a unei singure părți contractante, respectiv a pârâtei, reclamantul doar manifestându-și voința de a încheia convenția.

Negocierea unui contract nu presupune oferirea unei ocazii abstracte de a face o contraofertă sau de a discuta stipularea unei clauze (prin ipoteză, destinatarul își poate exprima oricând punctul de vedere cu privire la condițiile contractuale oferite sau poate propune una sau mai multe contraoferte), și nici nu se limitează la ocazia oferită potențialului client de a citi condițiile contractuale oferite, ci implică ocazia oferită destinatarului de a influența efectiv conținutul și numărul clauzelor. Pârâta nu a făcut însă dovada schimbării/modificării vreunei clauze din inițiativa destinatarilor ofertei, respectiv a faptului că reclamantul a avut și alte opțiuni decât cele de a adera în integralitate la clauzele prestabilite sau de a le refuza tot în integralitate, deși sarcina acestei probe îi revenea, potrivit 4 alin. 3 teza a II-a din Lege. Faptul că reclamantul a acceptat să semneze convenția în condițiile impuse de pârâtă nu înseamnă că a renunțat la dreptul de a solicita anularea clauzelor.

Pentru motivele de fapt și de drept anterior menționate, instanța reține caracterul de adeziune al contractului și, deci, caracterul nenegociat al clauzelor contestate de reclamant, fiind îndeplinită așadar prima condiție pentru constatarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale.

Potrivit art. 15 din O.G. nr. 51/1997, dacă în contract nu se prevede altfel, în cazul în care locatarul/utilizatorul nu execută obligația de plată integrală a ratei de leasing timp de două luni consecutive, calculate de la scadența prevăzută în contractul de leasing, locatorul/finanțatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar locatarul/utilizatorul este obligat să restituie bunul și să plătească toate sumele datorate, până la data restituirii în temeiul contractului de leasing.

Totuși, împrejurarea că părțile au prevăzut altfel, ca urmare a interpretării per a contrario a dispozițiilor antemenționate, nu are semnificația faptului că legiuitorul permite părților să aibă o libertate contractuală nelimitată.

 Astfel, în anexa la Legea 193/2000 este prevăzută o listă cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive, relevanță în speță având următoarele:

i) obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de profesionist;

r) permit profesionistului obținerea unor sume de bani de la consumator, în cazul neexecutării sau finalizării contractului de către acesta din urmă, fără a prevedea existența compensațiilor în sumă echivalentă și pentru consumator, în cazul neexecutării contractului de către profesionist.

Or, instanța constată că bunul ce a făcut obiectul contractului de leasing a fost recuperat de către pârâta proprietară în data de 07.09.2010, prin predare benevolă, conform procesului verbal depus la fila 64, aceasta având dreptul legal, consfințit de art. 15 din OG nr. 51/1997, de a primi toate sumele datorate până la data restituirii, iar în mod corelativ, utilizatorul are obligația de a achita contravaloarea acestor sume până la data predării bunului ce a făcut obiectul contractului de leasing.

Astfel, clauza în discuție vine în contradicție flagrantă cu justul echilibru ce trebuie să caracterizeze contractul, echilibru care a fost rupt de către profesionist (pârâta A IFN S.A. din prezenta cauză), în detrimentul contestatorului consumator, reprezentând o îmbogăţire fără justa cauza a finanțatorului.

În situaţia de faţă, după achitarea ratelor scadente pentru aproape jumătate din perioada contractuală de 6 ani, întrucât consumatorul utilizator nu a mai fost în măsură să ducă la bun sfârșit contractul, finanțatorul rămâne cu ratele achitate, preia bunul ce a făcut obiectul contractului de leasing și mai obține și toate ratele de leasing până la finalizarea contractului. În atare condiții, instanța apreciază că această clauză îl obligă pe consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite efectiv de profesionist, contrar cerințelor bunei credințe.

Practic această clauză prevede că în caz de reziliere, beneficiarul leasingului să fie obligat atât la despăgubiri, cât şi la plata ratelor de leasing ulterioare rezilierii, ceea ce încalcă principiile generale de drept în materia rezilierii, care instituie regula ca partea nevinovată de încetarea intempestiva a relaţiilor contractuale poate opta fie pentru despăgubiri, fie pentru obligarea debitorului vinovat la a-şi respecta in continuare obligaţiile contractuale, însă nu poate opta pentru amândouă dintre cele doua variante.

Pe de altă parte, clauzele analizate permit pârâtei A IFN S.A. să obțină o anumită sumă de bani de la consumator, în cazul neexecutării sau finalizării contractului de către acesta din urmă, fără însă ca în contract să existe o clauză asemănătoare și pentru reclamant, în cazul neexecutării contractului de către finanțator. Totodată, aceste clauze nu se referă la obiectul sau la prețul contractului, ci la despăgubiri convenționale.

Nu ar fi avut caracter abuziv această clauză în situaţia în care din suma solicitată de finanţator ar fi fost scăzută suma obţinută în urma valorificării bunului către o terţă persoană, consumatorul urmând să plătească doar diferenţa, când aceasta există.

Totodată, nu înlătură caracterul abuziv al cauzei stipulate la art. 16.1 (iii) împrejurarea că, dat fiind regimul  juridic al contractului de leasing ce antrenează o imposibilitate a  finanţatorului de a verifica utilizarea bunului de locatar, ca un bun proprietar, în lipsa acestei obligaţii în contractul de leasing este posibil ca în cazul rezilierii din vina utilizatorului, acesta să restituie un bun, în speţă autoturismul, cu un grad foarte mare de uzură prin raportare la o uzură normală. Aceasta deoarece, potrivit art. 9.2.1 din contractul de leasing, pentru autoturismul respectiv s-a încheiat un contract de asigurare CASCO, astfel că reparaţiile sunt acoperite de poliţa încheiată. 

Pentru toate aceste motive, instanţa va admite acţiunea şi va constata caracterul abuziv al clauzei stipulate la art. 16.1 pct. (iii) din Contractul de leasing financiar nr. 78702 din 17.12.2007, privind dreptul locatorului la „daune interese conform legii care sunt egale cu cel puţin ratele de leasing rămase de plată şi cu valoarea reziduală rămasă de achitat”, cu consecinţa constatării nulităţii absolute a acestei clauze.

În virtutea principiului disponibilităţii, va lua act că reclamantul va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

De asemenea, în temeiul art. 453 Cod procedură civilă, pârâtele fiind cele care au pierdut litigiul, instanţa va respinge, ca neîntemeiate, cererile acestora privind cheltuielile de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâta B, prin întâmpinare.

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A IFN S.A.

Admite acţiunea privind pe reclamantul A, ….., ap. 3 şi pe pârâtele C ….. și B, cu sediul social în ….

Constată caracterul abuziv al clauzei stipulate la art. 16.1 pct. (iii) din Contractul de leasing financiar nr. 78702 din 17.12.2007, privind dreptul locatorului la „daune interese conform legii care sunt egale cu cel puţin ratele de leasing rămase de plată şi cu valoarea reziduală rămasă de achitat”. 

Constată nulitatea absolută a clauzei menţionate.

Ia act că reclamantul va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Respinge, ca neîntemeiate, cererile pârâtelor privind cheltuielile de judecată.

Cu drept de a formula apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea şi motivele de apel se depun la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

 Pronunţată astăzi, 08.10.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei.

Domenii speta

Spete similare