Pretenții

Cod ECLI ECLI....

Cod operator ...

Dosar nr. ..../263/2019

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 882/2021

Şedinţa publică din 11 Mai 2021

Completul compus din:

PREŞEDINTE: ....

Judecător: ......

Grefier: .....

Pe rol fiind judecarea apelului declarat de apelanta reclamantă M.A. împotriva sentinţei civile nr..../14.10.2020, pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr..../263/2019, în contradictoriu cu intimații pârâți TS, ZS, P.M. prin SC .... SRL şi GZ, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică  au lipsit părţile, apelanta reclamantă M.A.  fiind reprezentată de avocat M.T.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează instanţei că, la data de 28.04.2021, apelanta reclamantă MA a depus la dosar, prin e-mail, răspuns la întâmpinarea formulată de intimatul pârât P.M, iar la data de 05.05.2021, intimatul pârât P.M. a depus la dosar, prin e-mail, concluzii scrise, solicitând judecarea cauzei şi în lipsă, după care, avocat M.T., pentru apelanta reclamantă M.A., depune la dosar împuternicirea avocaţială şi chitanţa privind plata onorariului pentru avocat.

Tribunalul acordă cuvântul asupra probatoriului.

Avocat M.T. solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv înscrisurile depuse după închiderea dezbaterilor la prima instanță, cât și cele depuse în apel, respectiv înscrisul  aflat la fila 7 dosar .

Tribunalul încuviințează pentru apelantă proba cu înscrisuri, apreciind proba ca fiind utilă soluționării cauzei.

Interpelată de instanță cu privire la postul de televiziune TS și la ziarul S,  doamna avocat M.T învederează instanței că SC .... SRL deține postul TS și Ziarul S.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul constată apelul în stare de judecată, acordând cuvântul în dezbaterea motivelor de apel.

Avocat  M.T., pentru apelanta reclamantă M.A., solicită admiterea apelului în raport de dispozitiile art. 480 alin. 2 și 3 Cod procedură civilă și schimbarea în totalitate a sentinței apelate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată,  cu obligarea pârâților, în solidar, la plata daunelor morale solicitate, precum și  a cheltuielilor de judecată fond și apel.

A solicitat, în teză subsidiară, admiterea apelului și  trimiterea cauzei la rejudecare.

 Dezvoltând motivele de apel, susține că hotărârea nu este motivată, contrar dispozițiilor legale, iar pe de altă parte motivele arătate  sunt străine de natura pricinii.

Totodată, arată că in considerentele hotărârii nu se face trimitere la probele administrate. Astfel, instanța a respins cererea  pe fond față de toți pârâții, excepție făcând pârâtul P.M., care este angajat al ziarului S. și este normal să semneze sub pseudonim. De aceea a solicitat obligarea la despăgubiri în solidar cu trustul SC...  SRL la care este angajat.  Că, s-a  invocat și excepția  tardivității depunerii întâmpinării  în raport de art. 208 cod procedură civilă,  excepție pe care instanța a ignorat-o și nu s-a pronunțat asupra ei, dar reia în considerentele sentinței, prin cele două fraze, chiar apărările din întâmpinare. Mai mult, pârâții nu s-au prezentat niciodată la instanță  în cursul procesului care a durat un an de zile, instanța revenind, fără  să aplice sancțiunea amenzii judiciare, cu adrese pentru a se răspunde la cele solicitate. În cele din urmă s-a răspuns în sensul că articolul a fost retras,  însă reclamanta apelantă  a dovedit că  și  la acea dată  articolul exista  și există  și în prezent.

 Arată că a dovedit prejudiciul cauzat având în vedere că apelanta reclamantă  a fost nevoită urmeze tratament medical, iar pe de altă parte aceasta nu este angajată ca funcționar public  și, deci, nu exista obligativitatea informării publicul despre ce face o bibliotecară la Primăria .....

Mai arată că nici starea de fapt nu a  fost reținută corect de prima instanță. Astfel,  s-a spus clar că reclamanta s-a alăturat unui grup de funcționari publici care se aflau la cursuri la C....., sotul ei fiind funcționar public,  însă reclamanta a dovedit că  inclusiv cazarea, transportul și masa le-a plătit în nume propriu, nu  a participat la cursurile desfășurate pe fonduri europene, ci  doar și- a  însoțit soțul în deplasare.

Că, a fost anunțată  cu privire la articolul de presă de  colegii  și prietenii din Tg-Jiu deoarece acest articol s-a difuzat  câteva de ore pe zi, mai multe săptămâni, fapt care a condus la afectarea stării fizice și  psihice a reclamantei,  a demnității, toate acestea având repercursiuni  atât în plan personal, cât și în plan profesional, reclamanta și soțul ei fiind persoane cunoscute în oraș.

Apreciază că  cel care  a publicat articolul avea obligația de a verifica  veridicitatea știrii, iar Gazeta ....,  a preluat știrea  și  a difuzat-o fără a avea acordul reclamantei și fără a o verifica, cu atât mai mult cu cat reclamanta era cunoscută  și  se știa despre cine este vorba.

Cu privire pozele care însoțeau articolul de presă, arată că au fost postate pe pagina personală de facebook, fiind accesibile numai prietenilor, însă domnul P.L. , precum și  postul de televiziune TS și cotidianul S. nu erau prieteni  ai reclamantei și au luat acele poze fără voia apelantei, dându-li-se o  interpretare  defăimătoare.

A susținut că a solicitat pârâților să publice o  dezmințire  a articolului, punând la dispoziție  înscrisuri, însă  s-a continuat  difuzarea articolului și pe facebook și la televiziune în permanență.  Arată că și copilul reclamantei, care este medic în București, a fost informat de colegi cu privire la știre, oamenii interpretând că folosește bani din fonduri europene și se distrează pe bani publici, ceea ce nu este adevărat.

TRIBUNALUL

Asupra apelului de faţă:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Motru sub nr. .../263/2019 reclamanta M.A a chemat în judecată pârâţii TS, ZS, P.M. prin SC....SRL şi GZ prin P.L., solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să se dispună obligarea în solidar, la plata de daune morale către reclamantă în sumă de 100.000 lei; obligarea pârâţilor de a șterge de pe bloguri și de pe rețelele de socializare-facebook orice articol care are legătură cu persoana reclamantei ; de a-și cere scuze public pe rețelele de socializate pentru afirmaţiile făcute la adresa reclamantei, afirmații de natură să încalce drepturile acesteia la onoare, reputație, demnitate și probitate profesională; obligarea la publicarea, pe cheltuială proprie, a dispozitivului hotărârii judecătoreşti într-un cotidian de largă audienţă, la rămânerea definitivă obligarea la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu.

În motivare reclamanta  a arătat, în esenţă, că pârâții au publicat articole la adresa ei, conţinut neadevărat si defăimător atât prin ziar, cât si televiziune și preluate ulterior şi distribuite pe reţeaua de socializare facebook, pe pagina Gazetei de ...., afectându-i grav imaginea printre colegi, prieteni, dar şi în fața cetățenilor din oraşul M....

Că, în perioada 21-26 ianuarie 2019, reclamanta a fost în concediu de odihnă în judeţul Vâlcea, ocazie cu care pârâţii au preluat, fără a avea acordul reclamantei, fotografiile de pe contul acesteia de facebook, pe care le-au folosit public alături de informaţii greşite şi denigratoare, folosind un limbaj trivial.

Că, prin aceste articole, reclamanta a fost acuzată că foloseşte banii din fondurile europene, gestionate de către Primăria M...., articol sub titlul: „la bulbuci şi la dușuri emoţionale pe fonduri europene, spa, salină și piscină gratis...", După munca asiduă din bibliotecă, se impun câţiva bulbuci„ .„ „ Cea mai activă în a-și arăta cum este ea instruită în perfecţionarea administraţiei publice, spre uimirea cetăţenilor din oraș, a fost însă una dintre bibliotecarele primăriei care le-a demonstrat cunoscuților cum făcea ea bulbuci la spa ori cum s-a relaxat în natură. De asemenea,  cunoscuții au putut-o vedea în capoţel în salina hotelului. Salariata nu şi-a postat pe  pagina de socializare nici măcar o fotografie de la cursul susţinut pe bani  europeni”.

Că, aceste articole publicate de ziarul S au fost difuzate şi de televiziunea TS, apoi preluate şi distribuite de G.M. prin domnul P.L.

Că, toate aceasta au avut un mare impact emoţional asupra reclamantei şi nu au rămas fără ecou printre locuitorii oraşului, care au făcut comentarii răutăcioase în raport de informaţiile din articole.

Că, starea de fapt constă în aceea că soţul reclamantei, în acea perioadă, se afla la cursuri, făcând parte din echipa desemnată pentru participarea la cursuri, echipa fiind formată din 12 persoane, dar ea nu a făcut parte din această echipă, ci a dorit să fie alături de soţul său, motiv pentru care şi-a luat câteva zile de concediu.

Că, a urmat procedura legală şi a înaintat  cereri către angajatorul Primăria M...,  solicitând aprobarea a 5 zile de concediu de odihnă, tocmai în ideea de a nu da curs  discuţiilor.

Că, şi-a plătit separat  atât cazarea, cât şi intrarea la spa, centru care se află în incinta hotelului, aceasta fiind modalitatea în care-şi petrecea timpul  până când ieşea soţul de la cursuri, iar după ce ieșea de la cursuri aveau timp liber, pe care-l petreceau împreună.

Că, nu a prejudiciat  pe nimeni pentru faptul că a vrut  să fie cu soţul său, luându-şi  zile din concediul de odihnă, astfel că nu a adus atingere instituţiei  în care îşi desfăşoară activitatea.

Că, nu a greşit cu nimic şi nu a avut nimic de ascuns, a postat pe reţeaua de socializare facebook  fotografii personale din acest concediu pentru prietenii săi, respectiv pentru familie, aceste fotografii fiind postate la secţiunea „Prieteni”.

Că, în data de 29.01.2019 reclamanta a fost anunţată de anumite persoane că fotografiile sale, însoţite de descrieri nereale şi acuzatoare, au apărut pe pagina Ziarului S., sub semnătura pârâtului P.M., şi apoi au fost preluate şi difuzate de T.S. şi distribuite de Gazeta....

Că, reclamanta are calitatea de angajat – bibliotecar la Primăria M..., iar în urma speculaţiilor făcute cu privire la anumite fonduri europene cei care au citit au considerat că reclamanta se distrează pe bani publici, ceea ce este total eronat.

Că, prejudiciul care i-a fost adus este enorm având în vedere poziţia pe care o are în comunitate atât reclamanta, cât şi soţul acesteia.

Arată că, din înscrisurile pe care le va depune, se observă clar că reclamanta, prin soțul acesteia, a plătit  zilele de cazare pentru perioada 21.01.2019-25.01.2019, conform facturii fiscale seria ARDAVA, NR. .../21.01.2019-emisă de Hotel .... —, din care rezultă că s-a efectuat plata cu cardul.

Pârâții au adus grave atingeri onoarei, demnității si reputatiei profesionale, având in vedere că și-au însuşit fotografii personale, fără acordul ei, și le-au publicat într-un ziar de mare tiraj, cât și pe pagina de facebook administrată de pârâți, fiindu-i încălcat dreptul la viața privată.

Că, fenomenul a luat amploare, în sensul că articolul defăimător și fotografiile au fost preluate si de către televiziune, respectiv T.S. și distribuite si de G.M., iar comentariile cetățenilor sunt extrem de răutăcioase si afectează imaginea reclamantei, a familiei acesteia, dar si a institutiei Primăria M..., unde își desfășoară activitatea.

Că, i-a fost adus prejudiciu  având in vedere că trăieşte într-o comunitate mică, iar articolele si fotografiile postate au fost văzute de foarte mulți oameni și au fost distribuite, iar oamenilor le este imposibil să știe adevărul, ei luând cele publicate ca fiind realitatea.

Că, prietenii, vecinii şi cunoscuţii si-au schimbat atitudinea fată de ea, aceasta fiind evitată si privită în mod suspect, apărând tot felul de bârfe, toate acestea luând amploare.

Că, în data de 01.02.2019 a trimis la ziar un drept la replică si rectificare, rugându-i să fie publicat si, totodată, să se revină cu scuze și rectificare, ceea ce pârâţii nu au făcut, aceştia publicând doar dreptul la replică.

În drept, cererea a fost întemeiată pe disp.art.252-255 din NCC, art. 1357-1359 NC.C si art. 453 NCPC şi disp. art. 72-74 NCC, art.116 NCPC.

Pârâtul P.M a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea  ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată  arătând, în esenţă că, în calitate de administrator al paginii de facebook Gazeta de..., pagina de facebook creată de pe profilul personal de facebook,  fără entitate juridică și cu un număr mic de urmăritori (aproximativ 3.000 de urmăritori) în comparație cu alte pagini sau grupuri de facebook din orașul M... care apartin altor persoane fără entitate juridică, precum pagina M... - Știri Locale (peste 18.000 de urmăritori), a distribuit din anul 2016, data creări paginii de facebook și până în prezent, articole ale ziarelor locale din judeţul Gorj cu subiecte care privesc locuitorii din M... și zonele înconjurătoare, însă fără a exprima opinii personale.

Că, în data de 8 februarie 2019 a distribuit mai multe articole din ziarele locale cu știri ce privesc zona M... și localitățile apropiate, printre care și articolul din ziarul S. cu titlul „Funcționarii unei primării din Gorj, la BULBUCI și la DUȘURI EMOŢIONALE, pe fonduri europene! SPA, salină și piscină GRATIS pentru zece angajați, cursanți la C..".

Că, nu este autorul articolului respectiv și nu are nici o legătură cu publicația S., publicaţie care a redactat articolul respectiv și care l-a distribuit în mediul social Facebook.

Că, în aceeași dată, 8 februarie 2019, a  fost interpelat de reclamantă, care i-a trimis un mesaj personal pe facebook cu adresa online ce conținea dreptul la replică pe care ziarul Scandal de Gorj l-a publicat în numele reclamantei.

Că, a considerat de bună credință cuvântul reclamantei și, în aceeași zi, a șters de pe pagina de facebook Gazeta de ... distribuirea articolului, chiar dacă pagina Gazeta de .... nu afişa decât titlul articolului, logo-ul ziarului, adresa online a ziarului.

Că, mai mult decât atât, a distribuit pe pagina de facebook Gazeta de ..., în aceeași zi, și dreptul la replică al reclamantei care a fost publicat în ziarul S., aşa cum i-a solicitat reclamanta.

Că, reclamanta, conform normelor de utilizare a mediului social Facebook, ar fi putut raporta, încă de la data de 29 ianuarie 2019, conținutul postării ziarului S. şi, cu siguranță, conform normelor mediului social Facebook, conținutul ar fi fost înlăturat de pe Facebook. Aastfel, pe data de 8 februarie 2019, pagina Gazeta de .... nu ar mai fi putut distribui articolul respectiv, el fiind eliminat din mediul social facebook automat dacă reclamanta ar fi urmat pașii necesari în utilizarea mediului social Facebook cu privire la conținut.

Că, reclamanta nu a depus nici un înscris sau dovadă la cererea de chemare în judecată cu privire la acest aspect.

Că, libertatea de exprimare, apărată de art. 10 din Constituţia României, ocupă un loc aparte printre drepturile garantate, stând chiar la baza noțiunii de "societate democratică" ce sintetizează sistemul de valori pe care este clădită Convenția.

Că, reclamanta nu a depus la dosarul cauzei nici un înscris din care să rezulte, în mod concret și fără echivoc, modalitatea în care el i-a afectat imaginea, reputația, prestigiul sau dacă a fost sau nu influenţată de distribuirea unui articol de presă de către pagina Gazeta de .... pentru o zi. Chiar reclamanta afirmă că articolul din ziarul S. a fost distribuit de multe persoane, pârâtul neînţelegând cum acestea l-a chemat în  judecată doar pe el.

A concluzionat pârâtul că fapta ilicită nu există în ceea ce-l privește, nu a încălcat nici o lege şi solicită respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta SC ...SRL a formulat întâmpinare, prin care  a solicitat  respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată,  cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea întâmpinării a arătat, în esenţă, că reclamanta M.A. a chemat-o în judecată considerând că i-au fost lezate drepturile subiective prin publicarea, în ediția online a săptămânalului local de anchetă și investigații „S.” din data de 29 ianuarie 2019, a materialului de presă „Funcționarii unei primării din Gorj, la BULBUCI și la DUȘURI EMOŢIONALE, pe fonduri europene! SPA, salină și piscină GRATIS pentru zece angajați, cursanți la C.".

Că,  un fragment din materialul de presă a fost promovat și pe pagina de Internet a TV ..., cu trimitere spre pagina web a S.

Contrar susţinerilor reclamantei din cererea sa de chemare în judecată, atât titlul, cât şi întreg conţinutul articolului  nu a fost elaborat şi nici publicat  în scop rău intenţionat ori cu menirea se a-i periclita imaginea sau reputaţia profesională a acesteia.

Că, numele reclamantei sau  detalii care să conducă  spre identitatea acesteia nu se regăsesc în titlul sau în cuprinsul articolului, iar toate fotografiile postate în articol, mai puţin cele privind locaţia  unde s-au organizat cursurile plătite din bani publici, au fost blurate pentru a nu se putea identifica persoana respectivă.

Că, ulterior publicării articolului  care nu face nicio referire la persoana reclamantei, aceasta i-a comunicat un drept la replică, prin care  o ruga pe pârâtă să-l publice  în legătură cu articolul.

Că, a publicat acest drept la replică întocmai cum i-a solicitat reclamanta, aceasta fiind  persoana care singură  şi-a dezvăluit identitatea, respectiv şi-a însuşit a fi una dintre persoanele  la care articolul în cauză face referire.

Că, aceasta a fost dorinţa reclamantei şi nu poate echivala cu rea-credinţă din partea pârâtei ori cu vreo faptă care să-i lezeze acesteia vreun drept.

Că, nu poate exista vreo faptă culpabilă în sarcina pârâtei care să fi adus atingere drepturilor nepatrimoniale ale reclamantei.

Că, este absurdo sensu a i se imputa  că prin publicarea respectivului articol a lezat drepturile reclamantei, în contextul în care pârâta nici măcar nu i-a dezvăluit identitatea  şi/sau figura feţei pentru ca un observator neutru să poată face analogie cu persoana reclamantei.

Că, în cauză nu sunt întrunite condiţiile necesare antrenării răspunderii civile delictuale în ceea ce o priveşte şi nici nu se impune obligarea pârâtei la repararea vreunui prejudiciu cauzat reclamantei.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 205 şi urm. C.proc. civ.

Reclamanta a  formulat răspuns la întâmpinare prin care, pe cale de exceptie, a invocat  tardivitatea depunerii întâmpinării, susţinând că  pârâţii sunt decăzuţi din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții.

Referitor la întâmpinarea depusă de pârâtul P.M, administrator al paginii de facebook Gazeta de ..., a arătat că pârâtul a preluat si distribuit, fără acordul ei, articolul publicat de ZS, articol preluat si difuzat si de TS , aducându-i un mare prejudiciu, desi acesta se apără de maniera că pagina respectivă are un număr „mic de urmăritori, respectiv 3000”.

Că, articolul respectiv a fost activ o zi întreagă, deşi ea i-a trimis in mediul privat domnului P., la ora 8,56 dimineața, dreptul ei la replică și, implicit, refuzul ei de a apărea în asemenea ipostaze neadevărate şi, cu toate acestea, pârâtul abia la ora 21,32 i-a scris că a postat dreptul reclamantei la replică si a şters articolul, dar în tot acest timp articolul a fost vizualizat de mii de persoane si s-a comentat asupra acestui articol de foarte mulţi oameni, care au considerat adevărate toate acele informaţii neadevărate.

Că, susținerea pârâtului  în sensul că o altă entitate a publicat articolul nu are mare importanță în apărarea sa, având în vedere că nimeni nu are permisiunea de a prelua informaţii si fotografii si a le distribui fără acordul persoanei, încălcându-se astfel un drept primordial al  reclamantei.

Referitor la aspectul că ar fi avut posibilitatea de a raporta conținutul postării către Facebook, dar nu a făcut acest lucru,  a arătat reclamanta că  articolul a fost postat în 29 ianuarie, iar ea abia a doua zi a fost anunțată de către prieteni si colegi despre ce se întâmplă,  în această situație fiind deja tardiv, articolul era vizualizat de mii de persoane si, de asemenea, preluat.

De altfel, faptul că postările au fost văzute de o singură persoană sau de 3000 de persoane nu va putea conduce niciodată la radierea faptei ilicite si a răspunderii civile delictuale, care vine să o sancționeze si obligă, în raport de art.1380 alin. l C.civ. la repararea integrală a prejudiciului tocmai în ideea de a nu mai încuraja la comiterea unor asemenea fapte ilicite, iar spațiul public de pe rețelele de socializare nu este menit să scrie neadevăruri si să strice imaginea unei persoane, deliberat, dar cu consecințe destul de grave pentru persoana vizată.

Cu privire la întâmpinarea depusă de S.C. ... S.R.L.-titular al publicației online S. si a postului de televiziune TS,  a arătat reclamanta că articolul publicat, postat si distribuit, i-a periclitat imaginea si reputația profesională, chiar dacă pârâta susține că nu a fost publicat numele reclamantei, iar fotografiile au fost blurate pentru a nu se putea identifica persoana.

Că, atâta timp cât articolul are următorul continut: „.....Cea mai activă în a-și arăta cum este ea instruită în perfecționarea administrației publice, spre uimirea cetățenilor din oras, a fost însă una dintre bibliotecarele primăriei care le-a demonstrat cunoscuților cum făcea ea bulbuci la SPA.....De asemenea, cunoscuții au putut-o admira in capoțel...„ și multe altele, care în mod clar au avut menirea de a o denigra ( fiind doar două bibliotecare și nu mai multe, ea fiind singura al cărei soț lucrează in cadrul Primăriei M... şi care făcea parte din echipa trimisă la cursuri) și de a o face de ruşine, inducând în eroare cetățenii micului oras M.., unde toti se cunosc între ei, cum că s-ar  fi relaxat pe banii Primăriei M..., deloc adevărat, așa cum arată înscrisurile si alte probe.

Că, i-au fost încălcate drepturile la viată privată, din moment ce pârâţii şi-au permis să folosească fotografii personale, postate de reclamantă pe pagina ei personală de Facebook, cu setarea „ pentru prieteni„.

Că, a cerut drept la replică pentru că a considerat firesc să se apere în această situație denigratoare, identitatea fiindu-i dezvăluită prin fotografiile postate care sunt absolut lizibile (doar ochii fiind acoperiţi) și, de asemenea, prin indicarea profesiei.

Că, nu a atacat alte informaţii pe care pârâţii le-au folosit si le-au făcut publice, referitoare la activități desfășurate de Primăria M..., astfel încât nu prezintă importanță si relevanță în cauza de față alte relatări ale pârâţilor, cu referire la interesul public, în situaţia de față nefiind vorba despre un interes public, în condiţiile în care au preluat de pe pagina sa personală de facebook si fără acordul reclamantei  fotografiile pe care aceasta le postase pentru prieteni si le-a distribuit cu o altă conotație, urmărind clar denigrarea reclamantei.

Că, informarea publicului cu privire la consecințele unui eveniment trebuie să se facă cu respectarea demnității persoanei, iar distribuirea imaginii unei persoane fără acordul acesteia nu ar trebui să existe sau, dacă sunt excepţii, trebuie să se facă cu responsabilitate, astfel încât să se asigure un just echilibru între libertatea de expresie, nevoia publicului de informare și respectarea vieții private.

Că, detalii din viaţa privată a reclamantei nu reprezintă informaţii de ordin public și, de asemenea, nu prezintă importanță în cauza de față nici descrierea Codului Deontologic al J..., pe care pârâta îl reiterează în apărare.

Că, ea nu este nici demnitar si nici funcționar public.

Că, susţinerile pârâţilor  cum că articolul nu este nici pe departe despre persoana reclamantei, că nu au folosit cuvinte sau expresii jignitoare care să aducă atingere demnității și nu s-au făcut afirmații mincinoase la adresa acesteia sunt răsturnate în mod evident de conţinutul articolului, care este, fără putință de tăgadă, unul denigrator.

Că, trebuie avute în vedere că fotografiile au fost făcute în cadru privat și erau personale și, de asemenea, dreptul la viaţa privată, având în vedere că ea se afla în concediu de odihnă și nu în alt scop, având dreptul deplin de a păstra intimitatea activităților sale zilnice, în securitatea spațiului privat.

Că, politica Facebook este aceea că utilizatorii sunt răspunzători pentru legalitatea conținutului postat. Cu titlu special, Standardele Comunității Facebook prevăd faptul că, înainte să distribui un conținut pe Facebook, trebuie să te asiguri că ai dreptul să faci acest lucru și, totodată, că nu trebuie să publici informațiile personale ale altor persoane dacă nu ai consimțământul acestora, ceea ce înseamnă că fiecare utilizator în parte trebuie să aibă consimțământul persoanelor pentru a le distribui pe Facebook, acest aspect se impune cu atât mai mult cu cât, ceea ce se distribuie, are consecinte grave asupra persoanei vizate.

Că, este o practică cunoscută în mediul online că cel care vrea să distribuie o informatie (cu atât mai mult fotografii personale preluate fără acord), are obligatia de a solicita acordul.

La solicitarea reclamantei, în cauză a fost încuviinţată proba testimonială, fiind ascultaţi martorii PV şi F.D..

La data de 15.10.2019, pârâta SC ... SRL a făcut cunoscut instanţei faptul că persoana indicată de reclamant prin cererea introductivă de instanţă şi conceptată în cauză ca pârât – angajat al societăţii pârâte- sub numele de P.M., nu există, acesta fiind doar un pseudonim.

Instanţa a pus în discuţia părţilor aceste  susţineri  pe care le-a calificat ca fiind o veritabilă excepţie a lipsei capacităţii procesuale  de folosinţă a pârâtului  P.M.

Din oficiu, instanţa a solicitat pârâtei SC .... SRL să comunice dacă reclamanta  a solicitat publicaţiei înlăturarea articolului din mediul on-line şi eventual o dezmințire, precum şi modalitatea în care s-a intrat în posesia fotografiilor reclamantei publicate în acest articol.

Prin sentinţa civilă nr. ..../14.10.2020, pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr...../263/2019, a fost admisă excepţia lipsei capacității procesuale  de folosinţă a pârâtului  P.M. şi, pe cale de consecinţă, a fost respinsă cererea faţă de acesta;

A fost respinsă cererea formulată de reclamanta M.A., în contradictoriu cu pârâţii TS, ZS, P.M. prin SC ... SRL, Gazeta de M... prin P.L.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că asupra excepţiei lipsei capacităţii procesuale  de folosinţă a pârâtului  P.M., invocată de pârâta  SC ...., se va pronunţa cu precădere, potrivit dispoziţiilor art.248 Cod procedură civilă.

S-a reţinut, sub acest aspect, că, potrivit dispoziţiilor art.34 şi 35 Cod civil, capacitatea de folosinţă este aptitudinea persoanei de a avea drepturi şi obligaţii civile. Capacitatea de folosinţă începe la naşterea persoanei şi încetează odată cu moartea acesteia.

Cum, persoana conceptată sub numele de P.M. nu există, fiind vorba despre un pseudonim, s-a reţinut întemeiată excepţia lipsei capacităţii de folosinţă, nefiind vorba despre o persoană reală, care să aibă un moment al naşterii şi un moment al morţii.

În consecinţă, a fost admisă excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtului  P.M. şi, pe cale de consecinţă, a fost respinsă cererea faţă de acesta.

Cu privire la fondul cauzei, instanţa a reţinut că reclamanta M.A. a promovat acţiunea de faţă arătând că pârâții au publicat articole la adresa ei, cu conţinut neadevărat si defăimător atât prin ziar, cât si televiziune şi preluate ulterior şi distribuite pe reţeaua de socializare facebook,  pe pagina Gazetei de M..., afectându-i grav imaginea printre colegi, prieteni, dar şi în fața cetățenilor din oraşul M....

Că, prin aceste articole, reclamanta a fost acuzată că foloseşte banii din fondurile europene, gestionate de către Primaria M..., articol sub titlul: „la bulbuci şi la dușuri emoţionale pe fonduri europene, spa, salină și piscină gratis...", După munca asiduă din bibliotecă, se impun câţiva bulbuci„  „ Cea mai activă în a-și arăta cum este ea instruită în perfecţionarea administratiei publice, spre uimirea cetăţenilor din oraș, a fost însă una dintre bibliotecarele primăriei care le-a demonstrat cunoscutilor cum făcea ea bulbuci la spa ori cum s-a relaxat  în natură. De asemenea, cunoscuţii au putut-o vedea în capoţel în salina hotelului. Salariata nu şi-a postat pe  pagina de socializare nici măcar o fotografie de la cursul susţinut pe bani  europeni”.

Că, aceste articole publicate de ziarul „S.” au fost difuzate  şi de televiziunea TS, apoi preluate şi distribuite de Gazeta de M..., prin domnul P.L.

În fapt, aşa cum a rezultat din  probatoriul administrat, s-a reţinut că este vorba despre un articol publicat în ediția online a săptămânalului local de anchetă și investigații „S.” din data de 29 ianuarie 2019 , articol cu titlul „Funcționarii unei primării din Gorj, la BULBUCI și la DUȘURI EMOŢIONALE, pe fonduri europene! SPA, salină și piscină GRATIS pentru zece angajați, cursanți la C..".

Articolul de presă a fost însoţit de mai multe fotografii , în unele dintre acestea apărând o persoană de sex feminin la piscină şi saună, purtând o bandă neagră în dreptul ochilor , în vederea protejării identităţii acesteia.

Un fragment din materialul de presă a fost promovat și pe pagina de Internet a TS, cu trimitere spre pagina web a publicaţiei S.

În data de 8 februarie 2019 pârâtul P.L. a distribuit mai multe articole din ziarele locale cu știri ce privesc zona M... și localitățile apropiate, printre care și articolul din ziarul S. cu titlul „Funcționarii unei primării din Gorj, la BULBUCI și la DUȘURI EMOŢIONALE, pe fonduri europene! SPA, salină și piscină GRATIS pentru zece angajați, cursanți la C..." , articolul fiind însă şters de pe pagina pârâtului, în aceeaşi zi, în urma solicitării reclamantei.

De asemenea, în aceeaşi zi, pârâtul P.L. a distribuit pe pagina de facebook Gazeta de M..... şi dreptul la replică al reclamantei, publicat şi pe pagina web a publicaţiei online S.

În raport de această stare de fapt reclamanta afirmă că i-au fost lezate drepturile acesteia la onoare, reputație, demnitate și probitate profesională.

Potrivit dispoziţiilor art. 58 alin.1 Cod civil , orice persoană are dreptul la sănătate, la integritate fizică şi psihică, la demnitate, la propria imagine, la respectarea vieţii private, precum şi alte asemenea drepturi recunoscute de lege.

Au fost reţinute şi dispoziţiile art.72 Cod civil, dispoziţii conform cărora orice persoană are dreptul la respectarea demnităţii sale .

Este interzisă orice atingere adusă onoarei şi reputaţiei unei persoane, fără consimţământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art.75 Cod civil.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art.74 Cod civil, sub rezerva aplicării dispoziţiilor art.75 pot fi considerate ca atingeri aduse vieţii private  difuzarea de ştiri, dezbateri, anchete sau de reportaje scrise ori audiovizuale privind viaţa intimă, personală sau de familie, fără acordul persoanei în cauză.

Prin prisma dispoziţiilor legale mai susmenţionate s-a apreciat că, atât timp cât reclamanta s-a aflat în staţiunea .. în timpul concediului său de odihnă şi beneficia de serviciile oferite de SPA-ul hotelului la care era cazată, servicii al căror cost îl achitase conform înscrisurilor depuse la dosar, s-a putut simți lezată de articolul publicat online de S. şi preluat de celelalte publicaţii.

Cu toate acestea, contextul în care a fost scris acest articol este de natură să conducă la concluzia că, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art.70 Cod civil , conform cărora ,, Orice persoană are dreptul la libera exprimare. Exercitarea acestui drept nu poate fi restrânsă decât în cazurile şi limitele prevăzute la art.75 ,, precum şi dispoziţiile art. 75 alin.2 Cod civil , dispoziţii potrivit cărora ,,Exercitarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale cu bună credinţă şi cu respectarea pactelor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în prezenta secţiune,,.

Astfel, reclamanta s-a alăturat unui grup de funcţionari publici, colegi de serviciu cu aceasta, care se aflau la cursuri de perfecţionare în staţiunea C., ale căror costuri au fost suportate de către angajator.

Fotografiile publicate în articol de către pârâtă au fost postate chiar de reclamantă pe contul său de facebook.

Or, potrivit Deciziei nr.4546 din 27.11.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie reţelele de socializare de tipul facebook reprezintă un spaţiu public, iar nu un spaţiu privat.

Sub acest aspect, prin prisma deciziei mai susmenţionate, a reţinut instanţa că nu pot fi reţinute susţinerile reclamantei în sensul că a postat fotografiile la rubrica ,,Prieteni,, întrucât oricare dintre aceştia avea posibilitatea de a distribui fotografiile postate de reclamantă.

Pe de altă parte, s-a reţinut că articolul publicat de pârâtă nu a menţionat numele reclamantei, fotografia acesteia poartă în dreptul ochilor o bandă neagră, pentru a nu permite recunoaşterea persoanei, iar la solicitarea reclamantei a fost publicat dreptul la replică al acesteia.

Conform art.20 din Constituție, legile interne vor fi interpretate în conformitate cu tratatele privind drepturile omului la care România este parte.

Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului are o aplicare directă în dreptul intern, Curtea Constituţională reţinând că ,, interpretarea instanţei de contencios european, în virtutea principiului subsidiarităţii se impune şi faţă de instanţa de contencios constituţional naţional”, respectiv faţă de instanţa naţională.

În speţa de faţă sunt puse în balanţă două interese contrare, respectiv dreptul ziaristului de a se exprima şi interesul statului de a limita libertatea de exprimare pentru a atinge scopurile legitime enumerate în paragraful 2 al art.10 , printre care un rol aparte îl ocupă necesitatea de a proteja reputaţia persoanelor vizate de discursul critic .

Aşadar, trebuie verificat dacă dreptul la liberă exprimare invocat de pârâtă a fost exercitat în limitele art.10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, în cauza Lingens c. Austriei Curtea de la Strasbourg a stabilit că ,, limitele criticii admisibile sunt mai largi în privinţa unui om politic, vizat în această calitate, decât a unui individ obişnuit; spre deosebire de acesta din urmă, omul politic se expune în mod inevitabil şi conştient unui control strict al faptelor şi afirmaţiilor sale atât din partea ziariştilor cât şi a masei cetăţenilor. El trebuie, prin urmare, să dea dovadă de o mai mare toleranţă. ,,

În acelaşi sens, în cauza Jerusalem c. Austriei, Curtea de la Strasbourg a stabilit că  ,, şi persoanele particulare şi asociaţiile se expun unui control minuţios când intră în arena dezbaterii publice ,,.

Pe de altă parte, hotărârile Curţii de la Strasbourg indică principiul conform căruia adevărul obiectiv al afirmaţiilor nu trebuie să fie singurul criteriu luat în considerare de instanţe în situaţia în care analizează o astfel de acuzaţie ca în cazul de faţă, elementul determinant trebuind să fie buna credinţă a autorului afirmaţiilor care afectează reputaţia părţii vătămate .

În consecinţă, atunci când persoana acuzată de săvârşirea unui delict de presă nu poate dovedi întrutotul exactitatea afirmaţiilor făcute, este necesară analiza atitudinii subiective a acesteia în raport  cu adevărul afirmaţiilor sale, cât şi cu scopul demersului jurnalistic.

Sub acest aspect, s-a constatat că, atât timp cât reclamanta, salariată a aceleiaşi instituţii ca şi participanţii la cursul de perfecţionare organizat în Staţiunea C.., s-a alăturat colegilor săi, deşi se afla în concediu de odihnă, a reprezentat o împrejurare de natură să creeze pârâtei reprezentarea că şi reclamanta făcea parte din grupul aflat la cursuri de perfecţionare, chiar dacă acest aspect nu era real.

Faptul că articolul publicat de pârâtă nu a menţionat numele reclamantei, fotografia acesteia purtând în dreptul ochilor o bandă neagră pentru a nu permite recunoaşterea persoanei, împrejurarea că la solicitarea reclamantei a fost publicat dreptul la replică al acesteia sunt aspecte din care rezultă că pârâta a urmărit să informeze opinia publică asupra unor chestiuni de interes public, îndeplinindu-şi astfel datoria de a răspândi informaţii şi idei asupra unor subiecte de interes general, fără a avea numai intenţia de a afecta în mod gratuit reputaţia reclamantei.

Prin raportare şi la concluziile Curţii de la Strasbourg în cauza Dalban c. României s-a apreciat că o inexactitate parţială a faptelor prezentate nu exclude protecţia art.10 din Convenţie în situaţia în care este vorba de un discurs jurnalistic privind subiecte de interes public, iar reaua credinţă a ziaristului nu este dovedită.

În concluzie, s-a reţinut că, deşi articolul de presă încriminat a fost de natură să creeze reclamantei un prejudiciu nepatrimonial, pârâta se află în situaţia de excepţie prevăzută la art.75 alin.2 Cod civil.

Faţă de aceste considerente, a fost respinsă cererea reclamantei ca fiind nefondată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta M.A., criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând, în raport de dispoziţiile art. 480 alin 2 şi 3 din C.pr.civ, admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinţei în sensul admiterii acțiunii, cu cheltuieli de judecată la fond şi apel.

Într-o teză subsidiară, a solicitat admiterea apelului şi trimiterea cauzei la rejudecare.

În dezvoltarea motivelor de apel s-a arătat că hotărârea pronunţată de instanţa de fond este străină şi contrară dispoziţiilor legale la care se face trimitere şi  probelor administrate.

Că, s-a respins cererea faţă de toţi pârâţii, fără a se expune argumentele cu privire la fiecare din aceștia. Pe lângă faptul că  nu s-a pronunţat cu privire la toţi pârâţii, prima instanță nu s-a pronunţat nici pe excepția decăderii invocată de reclamantă.

A susţinut apelanta reclamantă că prima instanță s-a aflat în totală eroare şi a analizat trunchiat dispoziţiile legale în materie, ignorând total probele administrate în cauză, respectiv martorii audiaţi, înscrisurile depuse, inclusiv actele medicale cu care s-a dovedit prejudiciul creat şi legătura de cauzalitate.

Arată că, în ceea ce îl priveşte pe unul dintre pârâţi, respectiv P.M., cel care a semnat articolul, este normal ca autorul articolului să apară sub un pseudonim, acesta fiind şi motivul pentru care a chemat în judecată şi pe titularul publicaţiei S. şi al postului de televiziune TS, SC ... SRL, pentru a răspunde în solidar  cu prepusul.

Că, deşi a invocat tardivitatea depunerii întâmpinărilor, cu consecinţa decăderii din dreptul de a propune probe și a invoca excepții, in raport de dispoziţiile art.208 C.pr.civ., instanţa  nu s-a pronunţat asupra acesteia şi, mai mult, a preluat în motivarea hotărârii toate apărările acestora, pronunțând o soluţie nelegală şi netemeinică.

Arată că pârâţii nu s-au prezentat niciodată la instanţă, nu au depus înscrisuri în apărare, a dovedit că le-a solicitat să șteargă articolul din mediul on-line şi să dea o dezmințire, dar nu au făcut-o. De asemenea, şi instanţa le-a solicitat, începând cu data de 16 oct 2019, să comunice aceste relaţii, dar  nu au răspuns la adresele înaintate timp un an de zile, instanţa dând dovadă de mare clemență în ceea ce-i priveşte.

Că, abia după închiderea dezbaterilor din data de 30.09.2020, titularul SC .... SRL comunică instanţei că nu știe cu certitudine dacă s-a primit o asemenea cerere din partea reclamantei, în schimb, afirmă, cu certitudine, că s-a șters articolul.

Învederează că reclamanta a solicitat dreptul la replică şi rectificarea din partea publicaţiei în data de 01.02.2019, dar nu s-a dat curs acestei solicitări. Cu toate acestea, a dovedit, cu înscrisurile depuse, că nici la data când s-au închis dezbaterile articolul nu era şters de pe site-ul pârâților.

Arată că, în raport de toate probele administrate în cursul judecăţii, a dovedit existenţa condiţiilor răspunderii civile delictuale, constând în existenţa unei fapte ilicite săvârşită cu vinovăţie, prin care a fost încălcat un interes legitim şi serios, prejudiciul creat, precum şi legătura de cauzalitate dintre prejudiciu şi faptă.

Că, motivarea instanţei constă doar în câteva fraze, fără a face vorbire de probele din dosar. Reduce totul la pseudonimul sub care se semnează articolul, fără a face vorbire de trust şi nici de TS, care a publicat de câteva ori pe zi, la postul de televiziune, sub formă de PROMO sau de câte ori se întrerupea vreo emisiune, îndemnând să se citească publicaţia „S.”, deoarece o bibliotecara de la M... este la „ bulbuci,, la C..., pe bani publici, aspecte relatate de martorii F.D., angajatul Primăriei M... şi coleg cu soţul reclamantei şi cu reclamanta, precum şi cu martora P.V, dovedind că imaginea reclamantei nu a fost afectată numai local, ci şi în Tg-Jiu, printre colegii Bibliotecii Judeţene, dar şi printre prieteni.  Susține că martorii au arătat că reclamanta nu este funcționar public, astfel că activitatea sa nu prezintă interes public şi, totodată, au confirmat că a fost afectată psihic şi a urmat un tratament medical, astfel incat  s-a dovedit din plin prejudiciul creat, precum şi legătura de cauzalitate.

Mai arată că este surprinzător faptul că judecătorul fondului analizează dispoziţiile legale în materie, făcând trimitere la art.75, art. 72 şi 74 din Cod Civil, subliniind că orice persoană are dreptul la respectarea demnităţii sale şi este interzisă orice atingere adusă onoarei şi reputaţiei unei persoane, fără consimţământul acesteia, ca apoi soluţia să fie contrară dispoziţiilor legale.

De asemenea, arată apelanta reclamantă că instanţa de fond a reţinut greşit şi starea de fapt, motivând că reclamanta s-a alăturat unui grup de funcționări publici, colegi care se aflau la cursuri de perfecționare la C....  Că, contrar celor reținute, reclamanta se afla în concediu de odihnă, cu transport, cazare şi masă plătite separat (există înscrisurile doveditoare la dosar), însoțindu-l pe soţul ei şi nu pe colegi. Nu avea nicio legătură cu aceştia.

Fotografiile postate de aceasta pe face facebook erau doar pentru prietenii săi, conform setării, iar pârâţii nu fac parte dintre prieteni. Chiar şi aşa, dacă reţeaua facebook  este spaţiul public, tot nu ar fi avut voie să preia de pe pagina sa fotografii fără consimţământul acesteia.

Totodată, arată că instanţa nu motivează în niciun fel activitatea postului de televiziune, unde, timp de câteva săptămâni, de câteva ori pe zi, difuzat știrea şi articolul, contribuind puternic la afectarea  stării fizice și psihice, a demnităţii sale, atât în plan personal, cât şi în plan profesional, dar nici activitatea publicaţiei Gazeta de M... ( care a preluat articolul şi l-a distribuit, fără consimțământ şi fără verificarea veridicității), nemotivând în niciun fel respingerea cererii faţă de aceştia, aspect ce echivalează cu neantamarea fondului.

În concluzie,  arată că a reţinut instanţa că, deşi articolul de presă incriminat a fost de natură să creeze un prejudiciu nepatrimonial, pârâta se află în situaţia de excepţie prevăzută la art.75 alin.2 Cod civil.

Că, nu cunoaşte prin ce rațiuni s-a ajuns la această concluzie, în condiţiile în care, în acelaşi articol, se stipulează buna-credinţă si respectarea tratatelor şi convenţiilor la care România este parte. Or, reaua-credinţa a pârâţilor a fost dovedită din plin, nefiind incidente dispoziţiile art.75 alin 2 Cod Civil.

Informarea publicului cu privire la consecinţele unui eveniment trebuie să se facă cu respectarea demnităţii persoanei, iar distribuirea imaginii unei persoane, fără acordul acesteia, nu ar trebui să existe, sau, dacă sunt excepţii, trebuie să se facă cu responsabilitate, astfel încât să se asigure un just echilibru între libertatea de expresie, nevoia publicului de informare şi respectarea vieţii private. Consideră că detalii din viaţa privată a apelantei nu reprezintă informaţii de ordin public şi, de asemenea, nu prezintă importanţă în cauza de faţă nici descrierea Codului Deontologic al Jurnalistului. Mai mult decât atât, reclamanta nu este nici demnitar și nici funcţionare public.

Arată că, prin decizia nr. 1576/2011, Curtea Constituţională a statuat că demnitatea umană este un atribut inalienabil al persoanei umane, valoare ce impune fiecărui membru al societăţii un comportament de respect şi protecţie a celorlalţi indivizi şi interzicerea oricărei atitudini umilitoare sau degradante la adresa omului. Libertatea fiecărui individ îşi regăseşte limita în punctul în care începe libertatea celuilalt, iar elementul determinant trebuie să fie buna credinţă a autorului afirmaţiilor care afectează reputația părţii vătămate.

Or, în urma probelor administrate, a fost demonstrată reaua credinţă a pârâtelor şi, de asemenea, a fost dovedit faptul că i-a fost afectată reputația. De asemenea, instanţa argumentează că nu a fost publicat numele reclamantei, însă acest detaliu este nesemnificativ, deoarece aceeaşi instanţă cunoaşte oraşul M... ca fiind o comunitate mică, iar bibliotecare în M... sunt doar două, reclamanta şi încă o persoană. Deși reclamanta a solicitat rectificarea şi ștergerea articolului, pârâții au ignorat-o şi au lăsat articolul  să fie difuzat neîntrerupt.

În dovedirea motivelor de apel a înţeles să se folosească de proba cu înscrisuri, depunând, în copie conformă cu originalul, înscrisul intitulat „Drept la replică şi rectificare” înaintat de apelanta reclamantă către Ziarul „ S.” şi  dovada achitării  taxei  de  timbru  în cuantum  de  50  lei, conform chitanţei  nr.3702022021/02.02.2021, in original.

Tribunalul a parcurs procedura prealabilă prevăzută de art.471 alin.1 C.pr.civ., iar la data de 22.03.2021, intimatul pârât P.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat şi menţinerea sentinţei pronunţată de instanţa de fond ca legală şi temeinică.

A arătat intimatul pârât că prima instanță în mod corect a  reținut că pârâta se află în situaţia de excepţie prevăzută la art. 75 alin.2 Cod civil.

Că, prin apelul declarat, reclamanta susţine că instanţa  nu s-ar fi pronunţat faţă de acesta, însă solicită ca instanţa de apel să reţină faptul că reclamanta nu a depus la dosar nicio probă împotriva sa, nu a dovedit în niciun fel că el a produs o faptă ilicită. Chiar  din înscrisul anexat de reclamantă la cererea de chemare în judecată se observă că, din prima clipă, au existat 4 distribuiri, iar el a distribuit numai titlul articolului, fără poză sau alte informaţii din articolul incriminat, iar distribuiri cu poze au existat cu zecile.

Precizează intimatul că el nu este jurnalist, fiind o persoană fizică şi face parte dintr-un grup pe facebook, nefiind o publicaţie cum arată reclamanta.

De asemenea, arată că nici pe parcursul procesului  şi nici în cererea de apel, apelanta reclamantă nu a explicat motivul pentru care l-a acţionat în judecată şi cum  a apreciat că tocmai  el este vinovat de distribuirea unu titlu de articol de ziar pe care l-a şters la solicitarea apelantei, în aceeaşi zi în care a fost distribuit, în schimb acest articol a fost distribuit în mediul social facebook de zeci de persoane încă din data de 29 ianuarie 2019.

Că,  a primit un mesaj de la avocatul  reclamantei în sensul că nu are nicio pretenție de la el, dar  a fost introdus în proces pentru a atrage competența de soluționare a judecătoriei Motru.

 De altfel, reclamanta ar fi putut raporta sau lua măsuri în acest interval de timp şi ar fi putut raporta la mediul social facebook că este vorba despre un articol neadevărat și,  cu siguranţă, acest articol ar fi fost înlăturat conform normelor de funcţionare ale mediului social facebook până la data de 8 februarie 2019, lucru pe care reclamanta nu l-a făcut, ceea ce denotă faptul că scopul principal al reclamantei este acela  de a obţine despăgubiri.

Mai arată că apelanta, atât în cererea de apel, dar şi pe parcursul derulării procesului, a încercat să inducă instanţa în eroare, menţionând că  orașul M... este o comunitate mică. În  fapt, acesta este al doilea municipiu din județ, iar pe site-ul Primăriei M.... sunt patru bibliotecare şi nu două, cum susţine reclamanta.  Arată că soțul apelantei, făcând parte din grup, în mod automat și apelanta făcea parte din același grup deoarece s-a alăturat soțului ei.

Solicită intimatul pârât ca instanţa control judiciar să reţină că reclamanta nu a administrat nicio probă care să îl incrimineze, înscrisurile depuse nu au legătură cu persoana sa, iar martorii audiaţi în cauză nu au declarat niciunul că au cunoştinţă că el ar fi produs vreun prejudiciul reclamantei, întreaga relatare având scopul de a induce în eroare.

 Apelanta a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de intimatul pârât P.L, reluând o parte din motivele de apel și contrazicând afirmațiile intimatului în sensul că la biblioteca orașului M... erau 4 bibliotecare. 

Tribunalul, analizând motivele de apel, prin prisma dispoziţiilor art.476-478 C.pr.civ., în raport de susţinerile părţilor şi probatoriul administrat, reţine  că apelul este fondat, pentru următoarele considerente:

La data de 29.1.2019, în ediția online a săptămânalului local de anchetă și investigații S., a fost publicat un articol intitulat ,, Funcționarii unei primării din Gorj, la bulbuci și la dușuri emoționale  pe fonduri europene. Spa, salină și piscină gratis pentru zece angajați, cursanți la C...,,. 

Totodată, în pagina rezervată articolului, sunt încorporate  imagini fotografice, în una dintre acestea fiind surprinsă o persoană de sex femeiesc la piscină și saună, purtând o bandă neagră în dreptul ochilor. Un fragment din articolul de presă a fost difuzat pe pagina de internet a postului de televiziune TS. De asemenea, numitul P.L., în calitate de administrator al paginii de facebook Gazeta de M...., care are ca scop distribuirea articolelor de presă din ziare locale cu subiecte de interes pentru locuitorii orașului M..., în data de 8.2.2019, a distribuit articolul apărut în ediția online a săptămânalului de anchetă și investigații S., procedând în aceeași zi, ca urmare a comunicării de către reclamantă a dreptului la replică publicat în același ziar, la ștergerea articolului, dar și la distribuirea dreptului la replică al acesteia.

Această stare de fapt a fost în mod corect reținută de prima instanță și nu a fost contestată de niciunul din pârâții chemați în judecată.

Considerându-se vătămată prin publicarea fotografiilor și a articolului menționate anterior, reclamanta a formulat prezenta cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâții  TS, ziarul S.,  P.M.,  SC ....SRL, Gazeta de M..., solicitând instanței obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 100.000lei cu titlu de daune morale, la ștergerea de pe bloguri și de pe rețelele de socializare – facebook a oricărui articol ce are legătură cu persoana reclamantei, la publicarea  hotărârii într-un cotidian de mare audiență și la publicarea scuzelor pe rețelele de socializare pentru afirmațiile făcute.

Reclamanta  invocă dispozițiile art. 1357-1359 cod civil care reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, art. 72-74 cod civil și art. 252-255 cod civil.

Pârâții susțin că, conținutul articolului la care face referire reclamanta, care nu cuprinde mențiuni cu privire la identitatea acesteia, dar și fotografiile care sunt blurate, nu  au fost de natură să aducă un prejudiciu imaginii și reputației profesionale, avându-se în vedere și faptul că s-a publicat dreptul la replică al acesteia. Pe de altă parte, susțin că articolul era unul de interes public deoarece era vorba de un curs susținut din fonduri europene, fără legătură cu persoana reclamantei.

Pârâtul P.L. susține că nu este autorul articolului, el fiind doar distribuitorul acestui articol pe pagina de facebook a publicației Gazeta de M..., pagină al cărui administrator este chiar el. Prima instanță a respins acțiunea față de toți pârâții, reținând că prin conținutul articolului de presă și prin  blurarea fotografiilor, urmată de faptul că reclamanta s-a alăturat grupului de funcționari care participa la cursul organizat pe banii proveniți din fonduri europene, deși aceasta a plătit toate cheltuielile ocazionate de deplasarea în stațiunea C..., nu s-a făcut dovada unei rele credințe din partea ziaristului, acesta îndeplinindu-și datoria de a informa opinia publică asupra unor chestiuni de interes public.

Prin apelul declarat de reclamantă se critică sentința sub toate aspectele, arătându-se că s-a făcut dovada faptei ilicite și a prejudiciului suferit prin atingerea adusă onoarei, demnității și reputației.

Tribunalul reține că prima instanță, învestită cu soluționarea unei acțiuni în angajarea răspunderii civile delictuale, în demersul său,  trebuia să analizeze dacă sunt îndeplinite în cauză cerinţele legale pentru angajarea răspunderii civile delictuale, reglementate de dispozițiile art. 1357-1374 C. civ., incidente în cauză prin raportare la data publicării articolului, potrivit cărora ,,orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat a-l repara, omul fiind responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau imprudenţa sa. De asemenea, sunt responsabili de prejudiciul cauzat prin fapta persoanelor de care sunt obligaţi să răspundă, printre alţii, comitenţii, de prejudiciul cauzat de prepuşii lor, în funcţiile ce li s-au încredinţat,,.

Pentru incidența răspunderii civile delictuale este necesară întrunirea cumulativă a condițiilor referitoare la săvârșirea unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu, stabilirea unei legături de cauzalitate între faptă şi prejudiciu și imputabilitatea faptei ilicite persoanei cu discernământ valabil. În plus, pentru angajarea răspunderii comitentului pentru fapta prepusului său se cer îndeplinite două condiţii speciale suplimentare și anume: existenţa raportului de prepuşenie şi săvârşirea faptei ilicite şi prejudiciabile de către prepus, în cadrul funcţiilor încredinţate de comitent.

Prima condiţie pentru angajarea răspunderii delictuale pentru fapta proprie, dar şi a comitentului pentru fapta prepusului său, în condiţiile textelor legale menţionate, presupune comiterea unei fapte ilicite, care constă în acţiunea ori inacţiunea prin care, încălcându-se normele de drept obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv sau chiar interesului ce aparţine unei persoane.

În cauza de faţă, fapta ilicită imputată se referă la publicarea unui articol și a unor imagini cu conținut denigrator și acuzator de corupție, fapta fiind de natură a aduce atingere demnității, onoarei și reputației reclamantei. 

Existenţa faptei de publicare a articolului și imaginilor menţionate anterior este indubitabilă, fiind probată cu însuși un extras al ziarului, depus în fotocopie la dosar, fiind necontestată de către părţi. În schimb, revine instanței sesizate misiunea de a stabili dacă această faptă intră în sfera ilicitului civil și anume dacă reprezintă un delict ce s-ar impune a fi sancţionat.

Pentru determinarea caracterului licit sau ilicit al acţiunii invocate, trebuie menţionate dispoziţiile legale incidente şi, totodată, efectuată o analiză amplă a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului aplicabilă în speţa de faţă.

Astfel, art. 30 din Constituţia României prevede următoarele: (1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile. (2) Cenzura de orice fel este interzisă. (6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine. (8) Răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la cunoştinţa publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condiţiile legii. Delictele de presă se stabilesc prin lege.

Din interpretarea dispoziţiei constituţionale prezentate, tribunalul reţine opţiunea legiuitorului constituant de a stabili limite foarte largi de manifestare a libertăţii de exprimare, prin instituirea inviolabilităţii sale, cu rezerva totuşi că prin aceasta nu se poate aduce atingere demnităţii, onoarei, vieţii private sau dreptului la propria imagine, afectarea acestora din urmă conducând la răspunderea civilă a persoanei care şi-a manifestat libertatea de exprimare dincolo de limitele recunoscute prin textul constituţional.

De asemenea, potrivit disp. art. 20 alin. 1 și 2 din Constituție, dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi celelalte tratate la care România este parte, iar dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile. 

Astfel, tribunalul reţine că prin Legea nr. 30/1994, cu efecte juridice începând cu data de 20 iunie 1994, România a ratificat Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi Protocoalele sale adiţionale, adoptate la nivelul Consiliului Europei.

Articolul 10 din Convenţie prezintă următorul conținut: ,,Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică statele să supună societăţile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare. Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute le lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.”

Cât priveşte hotărârile pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, tribunalul îşi însuşeşte interpretarea potrivit căreia acestea au, dincolo de efectele inter partes, şi un efect erga omnes, consecinţă a autorităţii de lucru interpretat de care se bucură, în condiţiile în care, potrivit art. 32 din Convenţie, misiunea specifică a instanţei europene este interpretarea şi aplicarea prevederilor acesteia, iar eficacitatea dreptului european al drepturilor omului nu ar putea fi variabilă potrivit calificărilor pe care acestea le-ar primi în sistemele de drept naţionale ale statelor contractante. Astfel, jurisprudenţa Curţii constituie un instrument de armonizare a regimurilor juridice naţionale ale drepturilor omului ale statelor contractante prin luarea în considerare a standardului minim de protecţie dat de prevederile Convenţiei.

Libertatea de exprimare, protejată de articolul 10 din Convenție, ocupă un loc aparte printre drepturile garantate de acest act, stând chiar la baza noţiunii de societate democratică ce sintetizează sistemul de valori pe care este clădită Convenţia. Această importanţă cu totul deosebită a articolului 10 a fost subliniată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru prima dată în cauza Handyside împotriva Regatului Unit, ideea fiind reluată apoi constant în toate cauzele ulterioare. Astfel, Curtea afirmă că "libertatea de exprimare constituie unul dintre fundamentele esenţiale ale unei societăţi democratice, una dintre condiţiile primordiale ale progresului său şi ale împlinirii individuale a membrilor săi. Sub rezerva paragrafului 2 al articolului 10, ea acoperă nu numai informaţiile sau ideile care sunt primite favorabil sau care sunt considerate inofensive sau indiferente, ci şi acelea care ofensează, şochează sau îngrijorează statul sau un anumit segment al populaţiei. Acestea sunt cerinţele pluralismului, toleranţei şi spiritului de deschidere în absenţa cărora nu există «societate democratică”. În același sens, s-a statuat că ,,libertatea jurnalistică cuprinde și posibilitatea de a recurge la o anumită doză de exagerare, ba chiar de provocare” (cauza Von Hannover împotriva Germaniei).

Tribunalul învederează că art. 10 din Convenţie apără libertatea de exprimare a opiniilor şi ideilor, precum şi cea de informare, fără nicio constrângere, prin mijloace tehnice diverse, de la cele tradiţionale la cele mai moderne, privind opinii şi informaţii politice, sociale sau economice, expresia artistică şi informaţii cu caracter comercial.

Dreptul garantat de articolul 10 nu este însă unul absolut. Paragraful 2 permite restrângerea exercitării acestuia în ipoteza în care folosirea libertăţii de exprimare este îndreptată împotriva anumitor valori pe care statul le poate în mod legitim apăra sau chiar împotriva democraţiei însăşi. Restricţiile aduse libertăţii de exprimare vor fi însă controlate de Curtea europeană prin aplicarea unei serii de principii de interpretare a dispoziţiilor articolului 10 din Convenţie cristalizate în cadrul jurisprudenţei referitoare la acesta.

Astfel, Curtea afirmă că limitarea adusă de stat acestui drept este contrară Convenţiei dacă nu îndeplineşte cele trei condiţii cumulative enumerate în paragraful 2: a) să fie prevăzută de lege; b) să urmărească cel puţin unul dintre scopurile legitime prevăzute de textul Convenţiei şi c) să fie necesară, într-o societate democratică, pentru atingerea acelui scop (a se vedea în acest sens Cumpănă şi Mazăre contra României, Barb împotriva României, Sabou şi Pîrcălab împotriva României).

Cât priveşte prima condiţie dintre cele menţionate mai sus, tribunalul reţine că ingerinţa adusă libertăţii de exprimare trebuie să se bazeze pe o dispoziţie normativă existentă în dreptul intern, înţelegând prin acesta atât actul legislativ cu valoare normativă generală ce emană de la puterea legiuitoare, cât şi o normă cu o forţă juridică inferioară legii în sens formal, dar şi  jurisprudenţa rezultată din activitatea instanţelor judecătoreşti, cu menţiunea că acestea trebuie să fie accesibile şi previzibile destinatarului (Sunday Times împotriva Regatului Unit).

A doua condiţie dintre cele menţionate mai sus implică analiza existenţei unuia dintre scopurile legitime instituite limitativ de paragraful 2 al articolului 10 din Convenţie, respectiv securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.

În sfârşit, cea de-a treia condiţie, pentru ca ingerinţa să nu conducă la încălcarea libertăţii de exprimare garantate de art. 10 din Convenţie, presupune ca ingerinţa să fie necesară într-o societate democratică, în sensul de a corespunde „unei nevoi sociale imperioase”, iar argumentele invocate de autorităţile naţionale pentru a justifica ingerinţa să fie „pertinente şi suficiente”, măsura de limitare a libertăţii de exprimare trebuind să fie "proporţională cu scopurile legitime urmărite", asigurându-se un just echilibru între, pe de o parte, protecţia libertăţii de exprimare consacrată de art.10 şi, pe de altă parte, interesul general de apărare a dreptului terţului care invocă depăşirea limitelor libertăţii de exprimare (Cumpănă şi Mazăre împotriva României).

Tribunalul mai învederează că în jurisprudenţa Curţii se acordă presei un rol indispensabil de “câine de pază” într-o societate democratică, cu menţiunea că, deşi presa nu trebuie să depăşească anumite limite, ţinând în special de protecţia reputaţiei şi a drepturilor celuilalt, totuşi îi revine sarcina de a comunica, pentru îndeplinirea sarcinilor şi responsabilităţilor sale, informaţii şi idei asupra unor chestiuni politice, precum şi asupra altor subiecte de interes general (Cumpănă şi Mazăre împotriva României, De Haes şi Gijsels împotriva Belgiei, Thoma împotriva Luxemburgului, Colombani şi alţii împotriva Franţei), funcției presei adăugându-se dreptul publicului de a primi informațiile respective. 

Deosebit de importantă este distincția dintre fapte și judecăți de valoare, concretețea primelor trebuind dovedită prin probe, iar următoarele nu-și pot demonstra exactitatea, însă inclusiv acestea se pot dovedi excesive dacă sunt lipsite total de o bază factuală reală (cauza Petrina contra României).

Totodată, se impune a fi menţionat că, din analiza jurisprudenţei Curţii, rezultă că,  atunci când ne aflăm în prezenţa afirmaţiilor critice pe care presa le face cu privire la oamenii politici, fie că aceştia ocupă deja funcţii publice sau nu, controlul european este total, iar protecţia Convenţiei este maximă. În acest sens, instanţa constată că în Hotărârea CEDO din 8 iulie 1986 Lingens împotriva Austria, par. 42 alin. 2, Curtea consideră că „limitele criticii admisibile sunt mai largi în privinţa unui om politic, vizat în această calitate, decât a unui individ obişnuit; spre deosebire de acesta din urmă, omul politic se expune în mod inevitabil şi conştient unui control strict al faptelor şi afirmaţiilor sale atât din partea ziariştilor cât şi a masei cetăţenilor. El trebuie, prin urmare, să dea dovadă de o mai mare toleranţă”, aceste statuări fiind aplicabile, prin analogie, și funcționarilor publici, ale căror derapaje trebuie evidențiate și dezavuate.

Pe de altă parte, trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 8 din Convenţie care prevăd următoarele: „Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirii faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora”.

În jurisprudenţa sa dată în interpretarea şi aplicarea articolului menţionat, Curtea arată că noţiunea de viaţă privată cuprinde elemente care se raportează la identitatea unei persoane cum ar fi numele său, fotografia sa, integritatea sa fizică şi morală. Garanţia oferită de art. 8 din Convenţie este destinată, în principal, să asigure dezvoltarea, fără ingerinţe din afară, a personalităţii fiecărui individ în relaţiile cu semenii. Aşadar, există o zonă de interacţiune între individ şi terţi care, chiar şi într-un context public, poate aparţine vieţii private (a se vedea Von Hannover împotriva Germaniei).

Imaginea unei persoane este unul dintre principalele atribute ale personalității sale, având în vedere că exprimă originalitatea și îi permite să se diferențieze de ceilalți, legea protejând persoana împotriva atingerilor aduse imaginii sale prin aşa numitul drept la imagine, ce constituie o specie a genului reprezentat de dreptul la viaţă privată. Dreptul persoanei la protejarea imaginii sale constituie, astfel, una din condițiile esențiale ale dezvoltării sale personale și presupune, în principal, stăpânirea de către individ a imaginii sale, care include în special posibilitatea acestuia de a refuza publicarea sa. În plus, fotografiile care apar în așa numita presă de ,,senzație”, care, de regulă, are ca obiect satisfacerea curiozității publicului cu privire la detaliile vieții strict private ale unei persoane, sunt adesea realizate într-o atmosferă de hărțuire continuă, care îi poate genera persoanei în cauză un sentiment foarte puternic de intruziune în viața sa privată sau chiar de persecuție (cauza Von Hannover împotriva Germaniei).

Curtea a concluzionat că publicarea unei fotografii interferează cu viaţa privată a unei persoane chiar și în condițiile în care această persoană este una publică (Schüssel împotriva Austriei, Von Hannover împotriva Germaniei) iar, cu atât mai mult, dacă persoana vizată este un individ obișnuit.

În plus, Curtea a afirmat faptul că art. 8 are drept obiect principal apărarea individului de ingerinţele arbitrare ale puterilor publice, nelimitându-se la a pretinde statului să se abţină de la asemenea ingerinţe; acestui angajament negativ i se pot alătura obligaţiile pozitive legate de respectarea efectivă a vieţii private sau de familie. Ele pot impune adoptarea de măsuri vizând respectarea vieţii private până la relaţiile indivizilor între ei. Graniţa dintre obligaţiile pozitive şi negative ale statului potrivit art. 8 nu se pretează la o definiţie precisă; principiile aplicabile sunt totuşi comparabile. Mai precis, în cele două cazuri, trebuie luată în calcul păstrarea echilibrului just dintre interesul general şi interesele individului, statul beneficiind oricum de o marjă de apreciere (Pfeifer împotriva Austriei).

Aplicând toate aceste criterii legale în prezenta cauză, ca premisă a analizei sale, tribunalul nu contestă că tema abordată de articolul în discuţie reprezenta un subiect de interes general (respectarea destinației fondurilor europene și cinstea funcționarilor publici) de natură a atrage intervenţia ziarului S., în calitate de “câine de pază” într-o societate democratică,  așa cum au susținut pârâții și cum a reținut și prima instanță. Însă, chiar și în acest context, se impunea ca reclamanta să poată beneficia de o „speranţă legitimă” de protecţie a vieţii private.

În circumstanțele concrete ale cauzei, persoana care a decis publicarea colajului de imagini și a articolului ofensator și satiric avea obligația de a nu prezenta publicului fapte lipsite de orice verificare prealabilă sau bază factuală, cu atât mai mult cu cât persoana vizată nu era persoană publică, politician sau funcționar public, pentru ca protecția vieții sale private să fie mai redusă.

Lipsa de veridicitate a informațiilor furnizate a fost dovedită de reclamantă, care a combătut acuzațiile de a-și fi achitat concediul din bani publici prin depunerea facturilor care atestă suportarea de către aceasta a costurilor cazării,  transportului și a meselor.

Ziariștii aveau sarcina de a-și îndeplini rolul lor esențial în societate, misiune dificilă ce implică nu numai obligația de a identifica informații de interes general, cu caracter senzațional, și de a le prezenta publicului, ci și pe aceea de a găsi mijloacele adecvate ca informarea publicului să nu lezeze viața particulară a subiectului vizat.

Mai mult decât atât, deși reclamanta a adus lămuriri pârâtei cu privire la condițiile deplasării sale la resortul menționat în articol și a solicitat în mod expres retragerea articolului, pârâta nu le-a dat curs, articolul fiind păstrat  pe site-ul ziarului și fiind preluat de postul de televiziune T.S., fiind accesat și vizualizat de sute de cititori și spectatori și atrăgând comentarii malițioase.

Faptul că reclamanta însăși a publicat pe profilul de socializare respectivele fotografii din concediu nu este de natură să exonereze pârâta de răspundere, articolul care însoțea și interpreta imaginile fiind cel care avea puternic conținut denigrator la adresa reclamantei. De asemenea, contrar apărărilor pârâților, identitatea reclamantei era lesne de recunoscut din imaginile publicate, mai ales într-o comunitate restrânsă, cum este orașul M....

Având în vedere că cel ce a decis publicarea colajului de imagini nu a ținut seama de consecința afectării vieții private a unor persoane, acordând prioritate dreptului său la liberă exprimare, deși exercitarea acestui drept era circumscrisă obligației de respectare a limitelor impuse de legea supremă în stat și de art. 10 din Convenție, tribunalul apreciază că fapta sa intră în sfera ilicitului civil, nebeneficiind ca atare de garanțiile rezultate din jurisprudența Curţii Europene a Drepturilor Omului. Sancționarea unei astfel de fapte este prevăzută de lege, urmărește respectarea vieții private a individului și este necesară într-o societate democratică, pentru atingerea acestui scop, libertatea de exprimare nesocotind protecția datorată individului şi aducând atingere în acest mod vieţii private a reclamantei.

A doua condiţie cerută pentru angajarea răspunderii civile delictuale se referă la producerea unui prejudiciu, prin care se înţelege rezultatul, efectul negativ suferit de o anumită persoană, fie sub aspect patrimonial, fie sub aspect moral, ca urmare a faptei ilicite săvârşite de o altă persoană.

Prejudiciul moral sau extrapatrimonial reprezintă orice vătămare, lezare a aptitudinilor, valorilor, atributelor ce integrează şi definesc făptura umană ca individualitate biologică şi spirituală, afirmând-o multilateral ca personalitate umană. Cu privire la sfera prejudiciului moral, aceasta poate include sau viza practic toate valorile a căror armonie integrează şi exprimă personalitatea umană într-o identitate neconfundabilă şi protejată ca atare de drept, deci inclusiv viața privată.

Deşi tulburarea, neliniștea, sentimentul de ostracizare resimțit de reclamantă nici nu necesită probatoriu în dovedire, fiind de domeniul evidenţei, totuşi, reclamanta a depus la dosar adeverința medical nr.454 din data de 13.2.2019 din care rezultă că aceasta a  fost consultată de medic psihiatru, punându-i-se diagnosticul de insomnie,  în condițiile în care aceasta era o persoană liniștită, cu probitate profesională, care nu a mai fost implicată în scandaluri publice.

De asemenea, din declarațiile martorilor  P.V. și  F.D. rezultă că reclamanta a fost supusă oprobiului public, făcându-se comentarii răutăcioase  la adresa reclamantei.

A treia condiţie privitoare la existenţa unui liant cauzal între fapta ilicită şi prejudiciul produs rezultă din materialitatea faptelor anterior descrise, publicarea articolului contestat cauzând în mod direct potențarea sentimentelor de indignare trăite de reclamantă, afectându-i ca atare calitatea vieții personale.

Vinovăţia celui care a decis publicarea articolului constă în neglijenţa cu care a acţionat, acesta ar fi trebuit şi ar fi putut să prevadă faptul că publicarea unei astfel de fotografii, în contextul dat, era aptă să aducă atingere vieții private a reclamantei.

În ceea ce priveşte conduita celui ce a decis publicarea imaginilor, prin care s-a adus atingere dreptului la viaţă privată a reclamantei, nu prezintă relevanţă dacă s-a acţionat cu bună sau cu rea-credinţă, dreptul fiind lezat în ambele cazuri. Astfel, în cazul jurnalistului care intenţionează să informeze în mod complet opinia publică, prin oferirea inclusiv a unor imagini de genul celor publicate, eventuala lui bună-credinţă nu poate ţine loc de consimţământ din partea persoanei lezate, atingerea dreptului la viaţă privată fiind independentă de modul binevoitor în care se induce ideea că s-ar fi operat.

A înclina talerul balanţei în favoarea şocantului, senzaţionalului, pentru ca un ziar să aibă cât mai mulţi cititori, în detrimentul respectului și prezumției de obținere licită a veniturilor persoanelor, nu poate fi acceptat de către tribunal drept o cauză de înlăturare a vinovăţiei celui ce a acţionat în acest mod, chiar şi în ipoteza în care acesta nu a avut o atare reprezentare, întrucât normele deontologice ale ziariștilor îi impuneau să o aibă.

Condiţiile speciale cerute pentru angajarea răspunderii civile delictuale a comitentului pentru fapta prepusului, conform art. 1373 C.civ., sunt, de asemenea, realizate, deoarece cel care a publicat articolul criticat a acţionat în calitatea sa de jurnalist, angajat al societăţii pârâte care editează ziarul S., iar fapta ilicită de publicare s-a făcut tocmai în îndeplinirea funcţiilor încredinţate ziaristului de pârâtă.

Observând considerentele anterior expuse cu privire la amploarea prejudiciului moral suferit de reclamantă, cauzat de acuzația indirectă de corupție, fără a efectua minime verificări în acest sens și dovedită ca lipsită de fundament, tribunalul apreciază că s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale, astfel că sentința pronunțată de prima instanță este contrară probatoriului administrat, motiv pentru care, în temeiul art. 480 alin.2 cod procedură civilă va fi admis apelul. Sentința va fi schimbată în sensul admiterii în parte a acțiunii. Se reține că acordarea unor despăgubiri morale în cuantum de 5000 lei către reclamantă este suficientă în contextul dat, la plata acestei sume fiind obligată pârâta  SC..... SRL, în calitate de  titular al publicației S. și a postului de televiziune TS, dar și în calitate de angajator al celui care a semnat articolul de presă.

Totodată, tribunalul consideră că, pentru repararea integrală a prejudiciului, pentru a conferi un confort psihic reclamantei în sensul că reputația sa a fost restabilită și pentru a responsabiliza conduita pârâților, va dispune publicarea dispozitivului hotărârii judecătoreşti într-un ziar de largă circulație, dar și obligarea pârâtei SC ..... SRL la  ștergerea de pe blog-ul publicației a articolului de presă.

 Va fi respinsă acțiunea față de pârâtul  P.L., având în vedere ca acesta nu este semnatarul articolului de presă, este doar  administratorul paginii de  facebook  a Gazetei de M..., care se ocupă cu difuzarea unor articole de presă aparute în alte publicații, articole care se referă la aspecte ce au legătură cu orașul M....

Întrucât soluția dată asupra cererii de chemare în judecată implică pierderea procesului de către pârâta SC .... SRL, la cererea reclamantei, care a făcut dovada efectuării cheltuielilor de judecată în cuantum de 1650 lei, reprezentând  taxa judiciară de timbru  achitată la fond și în apel și onorariu avocat în cuantum de 1500 lei, achitat în apel, în temeiul art. 453 alin. (2) Cod proc. civ., instanța va obliga pârâta la plata acestei sume către reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de apelanta reclamantă M.A., domiciliată în M..., Aleea .... nr..., bl...., sc..., et..., ap...., judeţul Gorj, împotriva sentinţei civile nr...../14.10.2020, pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr..../263/2019, în contradictoriu cu intimații pârâți TS, cu sediul în Municipiul ..., b-dul .... nr...., et..., judeţul ..., Ziarul S., cu sediul în  Municipiul .., b-dul ... nr... et..., judeţul Gorj, P.M. prin SC S..... SRL, cu sediul în Municipiul .., b-dul ... nr..., et...., judeţul ..., Gazeta de M... prin P.L., cu sediul în Municipiul ..., Aleea ..., bl...., sc..., Ap...., judeţul .....

Schimbă sentinţa în sensul că admite în parte acţiunea.

Obligă pârâta SC ... SRL să plătească reclamantei suma de 5000 lei, daune morale; să procedeze la ștergerea de pe blog-ul publicaţiei a articolului de presă ce o vizează pe reclamantă; să publice pe cheltuiala sa dispozitivul prezentei decizii.

Respinge în rest actiunea.

Obligă pârâta  SC .... SRL să plătească apelantei suma de 1650 lei, cheltuieli de judecată  la fond şi în apel.

Cu recurs în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei.

Preşedinte,

....Judecător,

...

Grefier,

...

Red. Jud. .../tehn......

Jud. fond ...... Mai 2021/7 ex.

Domenii speta

Spete similare