Litigii cu profesioniştii. Contestaţie la executare. Suspendare executare silită. Întoarcere executare. Constatare clauze abuzive.

Pe rol pronunţarea asupra cauzei de litigii cu profesioniştii privind pe apelanţii TO şi TI şi pe intimaţii X  ZRT şi X BANK , având ca obiect contestaţie la executare - suspendare executare silită; întoarcere executare; constatare clauze abuzive.

Deliberând asupra apelului civil de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 11917/04.10.2017, Judecătoria Iaşi a admis  excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de intimata X  ZRT, în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect ”constatare clauze abuzive” , a respins capătul de cerere având ca obiect ”constatare clauze abuzive” formulat de către contestatorii TO şi TI, în contradictoriu cu intimata X  ZRT, faţă de lipsa calităţii procesuale pasive a acesteia din urmă, admis  excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de intimata X BANK , cu excepţia capetelor de cerere având ca obiect ”constatare clauze abuzive, îngheţare curs valutar şi restituire sume”, a respins contestaţia la executare formulată de către contestatorii TO şi TI, în contradictoriu cu intimata X BANK , faţă de lipsa calităţii procesuale pasive a acesteia din urmă, cu excepţia excepţia capetelor de cerere având ca obiect ”constatare clauze abuzive, îngheţare curs valutar şi restituire sume”, a respins excepţia netimbrării invocată de intimata X BANK , a respinge contestaţia la executare formulată de către contestatorii TO şi TI, în contradictoriu cu intimatele X  ZRT şi  X BANK , ca nefondată şi a respins cererile contestatorilor şi intimatei X  ZRT cu privire la cheltuielile de judecată, ca nefondate.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima  instanţa a reţinut următoarele:

În ceea ce priveşte excepţia netimbrării invocată de intimata X Bank , instanţa o va respinge, contestatoarea făcând dovada achitării taxelor de timbru, astfel cum rezultă din chitanţele depuse la dosar (chitanţe – fl. 195-197 vol. I ds., fl. 112-117 vol. II ds.).

De asemenea, având în vedere prev. art. 36 CPC, conform cărora calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii, va fi admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei X Bank , exceptând capătul de cerere având ca obiect ”constatare clauze abuzive, îngheţare curs valutar şi restituire sume”, în condiţiile în care, executarea silită a fost iniţiată la solicitarea creditoarei cesionare, X  ZRT, Banca nefiind parte în cadrul procedurii executării silite. Aceasta are, însă, calitate procesuală pasivă în ceea ce priveşte capătul de cerere cu obiect ”constatare clauze abuzive, îngheţare curs valutar şi restituire sume”, fiind parte în contactele de credit care constituie titluri executorii şi în care sunt inserate clauzele contestate de către debitori.

Totodată, va fi admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei X  ZRT, în ceea ce priveşte capătul de cerere cu obiect „constatare clauze abuzive”, creditorul cesionar nefiind parte în contractele de credit ale cărui clauze au fost contestate.

Referitor la excepţia lipsei calităţii de reprezentant a d-nei av. C, invocată de contestatori, instanţa o va înlătura, având în vedere că cererile de executare silită nu au fost formulate de către aceasta, ci de creditoarea cesionară, prin av. F, fiind anexate şi împuternicirile avocaţiale (fl. 3 ds. ex. 253/2016, fl. 2 verso ds. ex. 254/2016, fl. 3 ds. ex. 255/2016, fl. 3 ds. ex. 256/2016, fl. 3 ds. ex. 257/2016).

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii de reprezentant a X  S.R.L. în procedura de cesionare a contractelor de credit, invocată de către contestatori, instanţa o va înlătura. Se va reţine, pe de o parte, că la dosar a fost depusă o copie a contractului de agenţie încheiat între X  ZRT, în calitate de comitent şi X  S.R.L.,  în calitate de agent, prin care, cf. art. 4.1, acesta din urmă a fost autorizat să încheie tranzacţii în numele comitentului, însă, contractul de agenţie a fost încheiat strict pentru îndeplinirea serviciilor prevăzute la pct. 4.6 din cuprinsul acestuia, nu şi pentru reprezentare în cazul cesiunilor de creanţă (fl. 152-164 vol. I ds.). Pe de altă parte, se constată că respectivul contract de cesiune creanţe a fost încheiat direct de către X  ZRT, în calitate de cesionar, nu prin X  S.R.L. (fl. 173-177 vol. I ds.).

De asemenea, va fi respinsă şi susţinerea contestatorilor în sensul lipsei calităţii de creditoare a X  ZRT. În ceea ce privește titlul executoriu, se reține că cesiunea de creanță nu schimbă caracterul de titlu executoriu al contractului de credit. Atât timp cât legiuitorul a acordat contractelor de credit caracterul de titluri executorii, creanța însăși a devenit una executorie, așa încât, atributul executorialității nu se constituie într-un aspect de drept procesual, ci a devenit o calitate a creanței, care se transmite prin cesiune. Modificarea părților inițiale ale actului juridic care constituie titlu executoriu nu afectează substanța titlului executoriu, poziția cesionarului fiind aceea a unui succesor cu titlu particular care preia toate drepturile și obligațiile cedentului. Caracterul cert al creanței este dat de prezența titlurilor invocate, respectiv a contractelor de credit bancar. Rezultă existența creanței nu numai din certitudinea și existența titlurilor, ci și din însușirea acestora de către debitor, prin semnarea actelor de creditare și asumarea drepturilor și obligațiilor conexe. Nu se poate reține nici nulitatea cesiunii de creanță față de faptul că debitorul nu a fost notificat în prealabil cu privire la acest aspect, creanța fiind cedată prin simpla convenție a cedentului și a cesionarului, fără notificarea debitorului, consimțământul acestuia nefiind cerut decât atunci când creanța este legată, în mod esențial, de persoana creditorului.

Se mai reţine şi faptul că debitoarea TO a fost notificată, de către Bancă, cu privire la declararea exigibilităţii anticipate a creditului şi cu privire la încheierea contractului de cesiune de creanţă (fl. 63-66 vol. II ds.).

În ceea ce priveşte nerespectarea disp. art. 128 al. 1 lit. b şi al. 11 din OUG 52/2016, se reţine că acest act normativ nu se aplică retroactiv, în condiţiile în care cesiunea de creanţă a fost efectuată în anul 2013, iar prevederile legale invocate se aplică începând cu data de 01.01.2017, nefiind incidente în speţă.

S-a susţinut că activitatea de recuperare creanţe se desfăşoară doar de creditorii înregistraţi la ANPC. Or, recuperarea de creanţe se realizează prin X S.R.L., conform contractului de agenţie, iar această societate este înregistrată la ANPC (fl. 202 vol. II ds.).

Totodată, s-a susţinut că nu pot fi percepute dobânzi şi penalităţi calculate după momentul cesiunii de creanţă. Cf. art. 71^2 lit. b din OUG 50/2010, se interzice perceperea de comisioane, dobânzi şi dobânzi penalizatoare, cu excepţia dobânzilor penalizatoare legale, de către entităţile de recuperare creanţe. Prin urmare, pot fi percepute dobânzi legale penalizatoare legale de către entităţile de recuperare creanţe, în speţă de către creditoarea cesionară. Chiar dacă au fost achitate sume de către debitori, acestea se impută mai întâi asupra accesoriilor care rezultă din contractul de credit (dobânzi, comisioane) şi din graficul de rambursare, iar după încheierea contractului de cesiune, pentru neplata sau plata cu întârziere, cesionarul are dreptul de a percepe dobândă legală penalizatoare.

În concluziile scrise depuse la dosar de către contestatori la data de 19.09.2017, a mai fost invocată lipsa calităţii de reprezentant a d-nei av. P, care apare menţionată pe adresa din 14.06.2017, ca reprezentantă a X  ZRT (fl. 8 vol. III ds.), excepţie care va fi înlăturată, la dosar fiind depusă împuternicire avocaţială inclusiv pe numele acesteia (fl. 134 vol. I ds.).

Referitor la conexarea dosarelor de executare şi la onorariul executorului judecătoresc, se reţin următoarele:

Dosarele de executare nr. 255/2016 şi nr. 257/2016 au fost conexate la ds. ex. nr. 253/2016, toate vizând urmărirea imobiliară a aceluiaşi imobil, în baza a trei titluri executorii diferite (fl. 56 ds. ex. 257/2016 şi fl. 53 ds. ex. 255/2016). În dosarele de executare nr. 254/2016, 256/2016 şi 258/2016, executarea silită se realizează prin poprire, în baza celor trei titluri executorii. Se menţionează, de către executorul judecătoresc, că: în ds. ex. nr. 257/2016 şi  în ds. ex. nr. 258/2016, creanţa este unică, iar onorariul executorului este unic (fl. 70 ds. ex. 258/2016), în ds. ex. nr. 255/2016 şi  în ds. ex. nr. 256/2016, creanţa este unică, iar onorariul executorului este unic (fl. 64 ds. ex. 256/2016), în ds. ex. nr. 253/2016 şi în ds. ex. nr. 254/2016, creanţa este unică, iar onorariul executorului este unic (fl. 68 ds. ex. 254/2016). Prin urmare, se constată că s-a perceput câte un singur onorariu executor, pentru fiecare executare iniţiată în baza unui titlu executoriu diferit şi nu pentru fiecare dosar de executare în parte.

Cu privire la cererile contestatorilor de a se constata, ca fiind abuzive, clauzele contractuale prev. de art. 9.4 din contractul de credit ipotecar nr. C2202/1400/59 din 10.02.2006, art. 11.1 din C2204/1400/2516 din 30.11.2006, art. 9.2 din C2204/1400/8542 din 23.04.2008, îngheţarea cursului CHF-LEU la valoarea cursului de la momentul contractării creditelor, cu obligarea Băncii la restituirea sumelor percepute în plus, ca diferenţă de curs valutar, din CHF în RON, de la momentul contractării şi cursul de schimb de la scadenţa fiecărei rate, la care se adaugă dobânda legală aferentă, de la data încasării şi până la 31.08.2011, respectiv dobânda legală penalizatoare prev. de art. 3 al. 2 din OG 13/2001, pentru perioada 01.09.2011 şi data restituirii efective, se reţine că, în materia contractului de împrumut, legiuitorul a consacrat principiul nominalismului monetar.

Astfel, cf. disp. art. 1578 al. 1 C.civ. din 1864 (aplicabil în speţă raportat la data încheierii convenţiei de credit), obligaţia ce rezultă dintr-un împrumut în bani este totdeauna pentru aceeaşi sumă numerică arătată în contract. (2) Întâmplându-se o sporire sau o scădere a preţului monedelor, înainte de a sosi epoca plăţii, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată şi nu este obligat a restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs în momentul plăţii.

Principiul nominalismului monetar are o reglementare legală, astfel încât, achitarea ratelor în CHF, indiferent de fluctuaţiile acestei monede, nu poate fi considerată ilicită. Contractul de credit încheiat de către reclamanţi nu a dobândit caracter aleatoriu, întrucât întinderea drepturilor şi obligaţiilor părţilor a fost clar determinată în cuprinsul acestuia. Contestatorii au primit grafice de rambursare, în care sunt înscrise sumele pe care le au de achitat pe toată durata derulării contractului. Împrejurarea că moneda creditului variază, nu duce la transformarea contractului de împrumut dintr-un contract comutativ într-unul aleatoriu.

În concluzie, se reţine că nu Banca a instituit, prin clauzele contestate, regula nominalismului, ci însăşi legiuitorul, părţile contractante având obligaţia de a o respecta.

Contestatorii, împrumutându-se într-o monedă diferită de cea în care îşi obţin veniturile salariale (indiferent care ar fi fost aceasta), şi-au asumat implicit riscul intervenirii fluctuaţiilor de curs valutar, nefiind nevoie de cunoştinţe de specialitate pentru a înţelege acest fapt. Contestatorii nu au dovedit reaua-credinţă a Băncii, în sensul că le-ar fi impus să încheie contractele de credit în franci elveţieni.

 Contractul de credit conţine un element de risc valutar, dar acesta nu îl transformă într-un contract abuziv. Chiar dacă unele clauze contractuale au caracter preformulat, cele prin care s-a instituit obligaţia de rambursare a ratelor în CHF nu au acest caracter şi nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în condiţiile în care, în cazul intervenirii de variaţii ale cursului valutar sub valoarea de la data încheierii contractului, diferenţa este suportată de împrumutător. Fluctuaţia de curs valutar nu constituie o împrejurare care să determine reţinerea caracterului abuziv al clauzelor privind rambursarea împrumutului şi nu este de natură a afecta caracterul clar şi inteligibil al clauzelor contractuale, în condiţiile în care evoluţia cursului valutar nu poate fi influenţată de niciuna dintre părţile contractante, iar dezechilibrul contractual care a survenit pe parcurs, s-a produs din cauza unor elemente imprevizibile şi care nu ţin de voinţa părţilor. Chiar dacă pârâta are calitatea de profesionist, nu se poate trage automat concluzia că aceasta avea posibilitatea de a cunoaşte care va fi evoluţia francului elveţian şi măsura în care acesta se va aprecia faţă de moneda naţională.

Prin urmare, se constată că nu sunt întrunite condiţiile prev. de art. 4 al. 1 din Lg. 193/2000, pentru a se constata caracterul abuziv şi nul absolut al clauzelor contestate, iar ca o consecinţă a acestui fapt, neimpunându-se, repunerea părţilor în situaţia anterioară prin obligarea intimatei la restituirea sumelor de bani achitate în plus.

Faţă de situaţia de fapt şi de drept reţinută, instanţa va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de intimata X  ZRT, în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect ”constatare clauze abuzive” şi în consecinţă, va respinge capătul de cerere având ca obiect ”constatare clauze abuzive” formulat de către contestatorii TO şi TI, în contradictoriu cu intimata X  ZRT, faţă de lipsa calităţii procesuale pasive a acesteia din urmă.

Va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de intimata X BANK , cu excepţia capetelor de cerere având ca obiect ”constatare clauze abuzive, îngheţare curs valutar şi restituire sume” şi în consecinţă, va respinge contestaţia la executare formulată de către contestatorii TO şi TI, în contradictoriu cu intimata X BANK , faţă de lipsa calităţii procesuale pasive a acesteia din urmă, cu excepţia excepţia capetelor de cerere având ca obiect ”constatare clauze abuzive, îngheţare curs valutar şi restituire sume”.

Va respinge excepţia netimbrării invocată de intimata X BANK

Va respinge contestaţia la executare, ca nefondată.

Va respinge cererile contestatorilor şi intimatei X  ZRT cu privire la cheltuielile de judecată, ca nefondate, nefiind întrunite cerinţele art. 453 CPC.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel contestatorii TO şi TI, solicitând admiterea apelului, anularea sentinţei, admiterea contestaţiei la executare împotriva executării din dosarele de executare nr. 253/2016, 254/2016. 255/2016,256/2016, 257/2016, 258/2016 aflate pe rolul BEJ F, anularea întregii executări si a tuturor actelor de executare efectuate in cele 6 dosare de executare silita întocmite de BEJ F si sa dispuneţi întoarcerea executării, anularea încheierilor de încuviinţare a executării silita nr. 1928CS/30.03.2016, nr.1507/22/03/2016, nr. 1476CS/21.03.2016, nr. 1742CS/24.03.2016, nr. 1435CS/21.03.2016, nr.1423/21.03.2016., constatarea ca fiind abuzive a clauzelor contractuale prevăzute la art. 9.4 din contractul de credit ipotecar nr. C2202/1400/59 din 10.02.2006; art 11 din C2204/1400/2516 din 30.11.2006;  art 9.2 din C2204/1400/8542 din 23. 04.2008, îngheţarea cursului CHF-LEU la valoarea cursului de la momentul contractării creditelor, cu obligarea Băncii X BANK  la restituirea sumelor percepute in plus, ca diferenţa de curs valutar din CHF in RON de la momentul contractării si cursul de schimb de la scadenta fiecarei rate la care se adaugă dobânda legala aferentă de la data încasarii si pana la 31.08.2011, respectiv dobânda legala penalizatoare prevăzuta de art 3.alin2, din OG nr. 13/2001 pentru perioada cuprinsa intre 01.09.2011 si data restituirii efective şi restituirea taxei de timbru ca urmare a admiterii contestaţiei cu cheltuieli de judecata atat din prima faza procesuala cat si din apel.

În motivare, apelanţii au arătat că, la data de 16.02.2017, s-a procedat la vânzarea imobilului, fapt învederat şi instanţei de fond la data de 23.02.2017, că motivarea instanţei de fond cu privire la cererea lor este superficială şi nesusţinută, respectiv instanţa de fond nu a ţinut cont de Hotărârea Andriciuc C-186716 potrivit căreia instanţa naţionala trebuie sa verifice daca consumatorul a fost informat cu privire la toate elementele care pot avea efect asupra întinderii obligaţiei sale si care permit acestuia sa evalueze costul total al împrumutului său, că instanţa de fond nu a avut în vedere prevederile art. 4 alin.1 şi 2 din Legea nr. 193/2000, la momentul încheierii contractelor de credit , cursul de schimb CHF – Leu fiind de 2,27 lei în anul 2006 şi de 2,37 lei în anul 2008, paritatea acestei monede  dublându-se în prezent, depăşind valoarea de 4 lei pentru 1 CHF, că toate consecinţele negative ale variaţiei cursului au fost şi sunt suportate de consumatori în timp ce Banca este scutită de aceste efecte negative, iar apelanţii s-au obligat să returneze creditul contractat la termenele şi în cuantumul stipulat având ca premisă cursul valutar CHF de la acea dată, însă pe parcursul derulării contractului, acesta s-a dublat cu consecinţe negative  asupra capacităţii apelanţilor de a-şi mai îndeplini obligaţiile contractuale, determinând o imposibilitate fortuită de executare, că este o clauză abuzivă clauza de risc valutar întrucât apelanţii nu au avut posibilitatea reală de a negocia conţinutul acestei clauze, fiind constrânşi la acceptarea acesteia, aşa cum a fost prestabilită, că denominarea în monedă naţională a plăţilor conform regulamentului valutar prevede obligativitatea efectuării plăţilor între rezidenţi ce fac obiectul comerţului cu bunuri şi servicii în moneda naţională, iar efectuarea plăţilor în valută implică suportarea unor costuri suplimentare în sarcina consumatorului constând în comisioanele de schimb valutar din leu în euro, din euro în CHF, consecinţa fiind împovărarea consumatorului, fapt contrar principiului echităţii şi bunei credinţe, că sunt întrunite cerinţele cumulative prevăzute de art. 4 alin.1 din Legea nr. 193/2000 pentru a considera clauzele indicate ca fiind abuzive, iar acestea creează în mod clar în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei credinţe un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, că apelanţii se află în ipoteza unui consumator mediu şi normal informat astfel încât acesta nu putea să prevadă o modificare radicală a cursului de schimb valutar pentru francul eleveţian.

De asemenea, apelanţii mai arată că banca, ca şi profesionist, nu a adus la cunoştinţă apelanţilor cursul valutar pe perioade anterioare contractării creditului şi se poate observa că un franc elveţian între anul 2004 când avea o paritate de 4,24 lei şi anul 2008 a înregistrat o scădere semnificativă, o eventuală evoluţie a acestei monede neputând fi cunoscută de către apelantul neprofesionist, că este mai mult decât evident faptul că banca a avut cunoştinţe despre fluctuaţia foarte mare a acestei monede străine în raport cu moneda naţională şi de caracterul instabil, însă a omis cu bună ştiinţă informarea corespunzătoare a apelanţilor cu privire la posibilitatea creşterii parităţii francului elveţian cu consecinţe inevitabile asupra creşterii costului creditului, că apelanţii au achitat de la data contractării şi până în momentul vânzării imobilului în contul celor 3 credite  un total de 74.308 CHF, iar, în urma vânzării apartamentului la licitaţie s-a mai recuperat suma de 150.000 lei, că instanţa de fond a trecut peste erorile indicate în faza de executare silită, că încheierea nr. 1742/24.03.2016 pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. 255/2016 se impune a fi anulată întrucât în mod eronat se indică faptul că executorul judecătoresc F a cerut executarea silită şi urmărirea imobiliară asupra terenului în suprafaţă de 567 mp situat în intravilanul comunei M, însă debitorii nu deţin nici un teren în intravilanul comunei M, că, în cuprinsul notificărilor de cesiune din data de 27.08.2013 nu se indică contractul de credit la care se face referire, fiind încălcate dispoziţiile art. 1.578 alin.1 lit. b) C.civ., că în somaţia mobiliară comunicată de BEJ F în dosar nr. 254/2016 se indică suma totală ce se impune a fi executată ca fiind 26.604,22 CHF, deşi instanţa, prin încheierea nr. 1507/22.03.2016, a încuviinţat executarea silită doar pentru suma de 22.604,22 CHF, că există inadvertenţe majore între sumele comunicate de către creditoare că ar fi datorate de către debitori, între sumele stabilite în angajamentele de plată şi sumele ce se impun a fi executate.

Cererea de apel a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 650 lei (conform chitanţei nr. 0080415/27.02.2018 – fila 18 dosar nr. 19473/24572016 tribunal).

Intimata X Bank  a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de apel.

În motivare, intimata a arătat că sunt neîntemeiate criticile referitoare la clauzele prevăzute la art. 9.4 din contractul de credit, acestea nefiind nelegale/abuzive, ci constituie doar o aplicaţie a principiului nominalismului monetar, că îngheţarea cursului de schimb contravine prevederilor art. 969 C.civ. şi ar însemna transformarea contractului de credit dintr-un credit CHF într-un credit în Lei ce implică costurile şi condiţiile specifice unui contract în moneda naţională, fapt pe care apelanţii nu l-au dorit la momentul contractării creditului, iar clientul este liber să procure valuta creditului în orice mod, fiind ţinut să ramburseze creditul în moneda în care l-a tras, că devalorizarea leului în raport cu CHF-ul nu este în controlul Băncii, iar evoluţia cursului de schimb a afectat toţi agenţii economici, inclusiv băncile, nu numai consumatorii, că legislaţia în materia protecţiei consumatorilor are scopul de a echilibra prestaţiile consumatorului prin eliminarea clauzelor care produc un dezechilibru contractual, nicidecum modificarea clauzelor contractuale.

Intimata X  ZRT a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat.

În motivare, intimata a arătat că, în ceea ce priveşte riscul valutar, instanţa de fond în mod corect a apreciat că nu se poate retine că acesta a fost stabilit în sarcina consumatorului, deoarece în cazul creditului acordat în moneda străină există atât riscul unei pierderi (suportarea unui curs valutar superior celui de la data încheierii contractului), căt si posibilitatea unui câştig (scăderea cursului valutar sau menţinerea lui la un nivel rezonabil si plata unei dobânzi inferioare celei percepute pentru creditele în lei sau euro), că această clauză nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligaţiile părţilor, deoarece nu-l plasează pe consumator într-o situaţie juridică inferioară celei care ar rezulta din dispoziţiile legale supletive din dreptul intern şi, chiar dacă prin contractul de credit nu s-ar fi prevăzut obligaţia împrumutatului de a restitui împrumutul în moneda în care a fost acordat, prevederile art. 1578 din Codul civil de la 1864 ar impune acestuia restituirea sumei împrumutate, indiferent de sporirea sau scăderea valorii francului elveţian, că, întrucât creditul a fost acordat în moneda CHF, la scadenţă trebuie restituită suma împrumutată, indiferent de scăderea sau sporirea valorii monedei (principiul nominalismului monetar consacrat expres de art. 1578 cod civil vechi.), că plăţile supuse analizei în prezentul dosar decurg dintr-o operaţiune de împrumut, fiindu-le aplicabile prevederile OUG nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, ale Regulamentului nr. 3/2007 privind limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice, care nu interzic unei instituţii de credit a acorda unui rezident credit în valută, că  principiul nominalismului este de esenţa contractelor de împrumut, astfel încât, în speţă, clauza de risc valutar reprezintă, în realitate, receptarea în conţinutul contractului a principiului nominalismului consacrat în lege, iar clauza incriminată a fost exprimată clar şi inteligibil, moneda în care s-a acordat creditul şi în care trebuia restituit fiind indicată în mod expres prin contract, că semnarea unui contract de credit într-o anumită monedă este o chestiune care tine exclusiv de dorinţa împrumutatului, iar odată ce s-a contractat un credit într-o monedă străină, ambele părţi pot suporta o serie de consecinţe negative rezultate din riscul valutar, apelanţii contestatori nedovedind reaua-credintă a Băncii, în sensul că le-ar fi impus să încheie contractele de credit în franci elevetieni, că fluctuaţiile de curs valutar nu constituie o împrejurare care să determine reţinerea caracterului abuziv al clauzelor privind rambursarea împrumutului si nu este de natură a afecta caracterul clar si inteligibil al clauzelor contractuale, în condiţiile în care evoluţia cursului valutar nu poate fi influenţată de niciuna dintre părţile contractante, iar dezechilibrul contractual care a survenit pe parcurs, s-a produs din cauza unor elemente imprevizibile si care nu tin de voinţa părţilor.

La data de 12.06.2018, apelanţii au depus la dosar precizări prin care au solicitat ca instanţa de apel să se pronunţe şi asupra excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a avocatului şi a X  SRL şi excepţiei lipsei calităţii de creditor a intimatei X  ZRT.

În cauză, a fost administrată proba cu expertiza în specialitatea contabilitate.

La termenul de judecată din data de 19.05.2020, instanţa a invocat din oficiu şi a pus în discuţie excepţia tardivităţii formulării motivelor de apel privind modul de soluţionare de către instanţa de fond a următoarelor excepţii procesuale: excepţia lipsei calităţii de reprezentant a avocatului şi a X  SRL şi excepţia lipsei calităţii de creditor a intimatei X  ZRT, excepţie pe care instanţa o va soluţiona cu prioritate, conform prevederilor art. 482 C.proc.civ. raportat la art. 248 alin. 1 C.proc.civ.:

Conform prevederilor art. 470 alin. 1  lit. c) şi 3 C.proc.civ., cererea de apel va cuprinde: (...) c) motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul; (...), cerinţa de la alin. 1 lit. c) fiind prevăzută sub sancţiunea decăderii.

Potrivit art. 468 alin. 1 C.proc.civ., termenul de apel este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Întrucât obiectul dosarului este reprezentat de o contestaţie la executare, instanţa constată că, în acest caz, legea dispune altfel prin dispoziţiile art. 651 alin. 3 şi 4 C.proc.civ. în sensul că termenul de apel împotriva hotărârii prin care instanţa se pronunţa asupra contestaţiilor la executare este de 10 zile de la comunicare. Prin urmare, acest termen este stabilit de lege atât pentru formularea cererii de apel, cât şi a motivelor pe care acesta este întemeiat.

În speţă, instanţa reţine că sentinţa civilă nr. 11917/04.10.2017 a fost comunicată apelanţilor la data de 13.12.2017 – filele 42-43 dosar judecătorie vol. VI - , de la această dată începând să curgă termenul de apel atât pentru calea de atac, cât şi pentru motivarea ei.

Prin aplicarea prevederilor art. 181 alin.1 pct. 2 C C.proc.civ. şi ale art. 181 alin. 2 C.proc.civ., instanţa constată că termenul s-a împlinit la data de 27.12.2017 atât pentru declararea căii de atac, cât şi pentru motivarea ei. Ori, instanţa constată că, în privinţa motivelor de apel ce poartă denumirea de precizări formulate la data de 12.06.2018, a intervenit sancţiunea decăderii apelanţilor din dreptul de a le formula şi, pe cale de cosnecinţă, instanţa urmează să admită excepţia tardivităţii formulării motivelor de apel privind modul de soluţionare de către instanţa de fond a următoarelor excepţii procesuale: excepţia lipsei calităţii de reprezentant a avocatului şi a X  SRL, dar şi excepţia lipsei calităţii de creditor a intimatei X  ZRT.

Examinând sentința atacata în raport de actele dosarului şi dispoziţiile legale incidente în cauză, conform prevederilor art. 479  C.proc.civ., instanţa reţine că apelul formulat de  apelanţii TO şi TI împotriva sentinței civile nr. 11917/04.10.2017 a Judecătoriei Iaşi este neîntemeiat pentru următoarele considerente:

Apelanţii au investit prima instanţă cu o contestaţie la executare împotriva executării întreprinse în dosarele de executare nr. 253/2016, 254/2016, 255/2016, 256/2016, 257/2016 şi 258/2016 ale BEJ F în baza a trei titluri executorii reprezentate de contractele de credit nr.C2202/1400/59/10.02.2006, nr. C2204/1400/2516/30.11.2006 şi nr. C2204/1400/ 8542/23.04.2008, precum şi cu o cerere în constatare a unor clauze abuzive din aceste contracte, clauze ce vizează rambursarea creditului în aceeaşi monedă în care a fost acordat împrumutul.

Dosarele de executare nr. 255/2016 şi nr. 257/2016 au fost conexate la dosarul nr. 253/2016.

Prima instanţă a respins ambele cereri ale apelanţilor contestatori, aceştia din urmă formulând prezentul apel ale căror motive vor fi analizate de instanţă astfel:

I. Referitor la existenţa unor inadvertenţe majore între sumele comunicate de către creditoare, sumele stabilite prin angajamentele de plată şi sumele ce se impun a fi executate, instanţa constată că pentru lămurirea acestor aspecte, a fost încuviinţată proba cu expertiza în specialitatea contabilitate ale cărei concluzii sunt lămuritoare cu privire la aspectele invocate de către apelanţi.

Astfel, sumele  datorate de apelanţi la data executării sunt : 26.605,10 CHF în cazul contractului nr. C2202/1400/59/10.02.2006, 7.462,14 CHF în cazul contractului nr. C2204/1400/2516/30.11.2006 şi 30.435,07 CHF în cazul contractului nr. C2204/1400/8542/23.04.2008 – filele 42 vol. II, 56 vol. II şi 72 vol. II.  Aceste sume coincid şi cu cele menţionate prin somaţiile de executare emis în dosarele nr. 253, 254 256 şi 258/2016 – filele 17 vol. I, 59 vol. I  şi 92 vol. I dosar judecătorie, diferenţele fiind nesemnificative în plus sau în minus. Nu este întemeiată aprecierea apelanţilor cu privire la faptul că încheierile de încuviinţare a executării silite menţionează alte sume în condiţiile în care executarea silită a  fost încuviinţată şi pentru accesoriile ce vor fi calculate în continuare până la data achitării integrale a debitului, acestea fiind cele care determină un alt cuantum al sumei datorate.

În acelaşi timp, instanţa reţine că angajamentele de plată încheiate cu cesionarul creanţelor la data de 05.09.2013 şi 27.08.2014 – filele 49-50, 56-57, 83-84, 90, 122-123 şi 130 vol. I dosar judecătorie – nu au dată certă, iar unele dintre ele nici semnătură ( chiar din partea apelantei TO). Prin urmare, ele nu au produs efecte juridice şi, prin urmare, nici prevederile lor, inclusiv în privinţa dobânzilor, nu au fost aplicate. Astfel cum rezultă din expertiza efectuată în cauză, ele nici nu au fost înregistrate în evidenţa intimatei X  ZRT întrucât nu au fost restituite de către apelanţi semnate – filele 16-17 vol. IV dosar tribunal. În orice caz, plăţile efectuate de către apelanţi nu au fost considerate ca plăţi efectuate în cadrul acordurilor de plată, ci drept plăţi efectuate în cadrul contractelor de credit.

În plus, contrar aserţiunilor apelanţilor, conform art. 71 indice 2 lit. b) din OUG 50/2010, se interzice perceperea de comisioane, dobânzi şi dobânzi penalizatoare, cu excepţia dobânzilor penalizatoare legale, de către entităţile de recuperare creanţe. Prin urmare, în speţă, cesionara poate percepe  dobânzi legale penalizatoare, iar, dacă au fost achitate sume de către apelanţi, acestea se impută mai întâi asupra accesoriilor care rezultă din contractul de credit (dobânzi, comisioane) şi din graficul de rambursare, iar după încheierea contractului de cesiune, pentru neplata sau plata cu întârziere, cesionarul are dreptul de a percepe dobândă legală penalizatoare.

Prin urmare, acest motiv de apel este neîntemeiat.

II. Cu privire erorile din faza de executare silită, instanţa reţine, referitor la încheierea nr. 1742/24.03.2016 a Judecătoriei Iaşi din dosarul de executare nr. 255/2016 – fila 61 vol. I dosar judecătorie, că aceasta cuprinde, în considerentele sale, solicitările executorului judecătoresc prin cererea de executare silită, interesând în acest caz, în mod evident, dispozitivul încheierii ce nu cuprinde nici o referire la urmărirea imobiliară a vreunui teren din intravilanul comunei M şi nici nu rezultă din dosarul de executare că ar fi fost efectuate acte de executare cu privire la acest imobil; de altfel, nici contestatorii apelanţi nu au probat vreo astfel de împrejurare. Pe cale de consecinţă, este vorba de o simplă eroare fără consecinţe juridice în privinţa apelanţilor.

Referitor la notificarea de cesiune din data de 27.08.2013, instanţa reţine că această notificare a fost efectuată de către cesionar şi are rolul de informare în condiţiile în care cedentul a notificat cesiunea apelanţilor din prezenta cauză la data de 02.07.2013, notificări primite în data de 08.07.2013 cu confirmare de primire– filele 63-66 vol. II dosar judecătorie-, fiind respectate prevederile art. 1.578 alin.1  lit. b) C.civ..

În ceea ce priveşte împrejurarea că suma menţionată în somaţia imobiliară din dosarul nr. 254/2016 diferă de cea menţionată în încheierea nr. 1507/22.03.2016, instanţa reţine, din modul în care a fost detaliată suma pe componente – debit principal şi accesorii - , că este vorba de o eroare materială atâta timp cât adunând debitul principal în cuantum de 23.139,69 lei cu accesoriile în cuantum de 3.464,53 CHF, rezultă un cuantum total al debitului de 26.604,22 lei ce a fost menţionat şi în somaţia imobiliară, astfel încât această eroare nu poate afecta valabilitatea executării silite.

Pe cale de consecinţă, nici acest motiv de apel nu este întemeiat.

III. Referitor la constatarea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute la art. 9.4 din contractul de credit nr. C2202/1400/59 din 10.02.2006, art 11 din contractul nr. C2204/1400/2516 din 30.11.2006 şi  art 9.2 din contractul nr. C2204/1400/8542 din 23. 04.2008, clauze referitoare la rambursarea creditului în moneda în care a fost contractat, precum şi la îngheţarea cursului CHF – Leu la valoarea cursului de la momentul contractării creditelor cu consecinţa restiturii sumelor achitate în plus cu dobânzi legale, instanţa reţine că, potrivit art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Totodată, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.

Aşadar, pentru a se reţine caracterul abuziv al unei clauze contractuale, este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiţii şi anume: 1) clauza pretins abuzivă să nu fi fost negociată între comerciant şi consumator şi 2) această clauză să genereze, prin ea însăşi sau împreună cu alte clauze, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor contractante, în detrimentul consumatorului şi contrar bunei-credinţe. 

Legea nr.193/2000 prevede o serie de clauze care nu pot face obiectul controlului privind caracterul lor abuziv. Astfel, art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000 stabileşte că evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil. Legea nr.193/2000 este legea de transpunere în dreptul naţional a cerinţelor Directivei 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii şi, în mod corespunzător, art.4 alin.6 din actul normativ naţional transpune prevederile art.4 alin.2 din Directivă, care, de o manieră mai clară, menţionează că „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveşte nici definirea obiectului contractului, nici justeţea preţului sau a remuneraţiei, pe de o parte, faţă de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar şi inteligibil”.

Mai mult, CJUE a stabilit în cauza Andriciuc ( C186/16), invocată de apelanţi,  că „articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că noțiunea „obiectul principal al contractului”, în sensul acestei dispoziții, include o clauză contractuală, precum cea în discuție în litigiul principal, inserată într un contract de împrumut încheiat în monedă străină, care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale și potrivit căreia împrumutul trebuie restituit în aceeași monedă străină în care a fost contractat, având în vedere că această clauză stabilește o prestație esențială care caracterizează acest contract. În consecință, această clauză nu poate fi considerată ca fiind abuzivă, în măsura în care este exprimată în mod clar și inteligibil.”

Referitor la îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 4 din Legea nr. 193/2000, instanţa de apel  apreciază că, într-adevăr, intimata X Bank nu a probat faptul că au fost negociate clauzele contestate cu contestatorii apelanţi, iar faptul că Legea nr.193/2000 prezumă caracterul nenegociat al clauzelor standard conduce tocmai la ideea că banca este datoare să dovedească în mod direct și neechivoc cel puțin posibilitatea, dacă nu existența în cauză, a negocierii, iar nu simpla prezentare a unui contract standard.

Prin urmare, instanţa de apel constată îndeplinită condiţia lipsei de negociere a clauzelor.

Verificând şi producerea dezechilibrului semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor contractante, în detrimentul consumatorului, instanţa  reţine că, la momentul încheierii celor trei contracte (10.02.2006, 30.11.2006, respectiv 23.04.2008), contractarea acestor credite în franci elveţieni se prefigura a fi cea mai avantajoasă variantă de creditare existentă pe piaţa financiar-bancară, iar, potrivit art.1584 Cod civil 1864, „Împrumutatul este dator să restituie lucrurile împrumutate în aceeaşi calitate şi cantitate, şi la timpul stipulat”. Prin urmare, atât timp cât au primit un împrumut în franci elveţieni, contestatorii apelanţi erau obligaţi să restituie aceeaşi sumă şi în aceeaşi monedă, la care urmau a se adăuga costurile împrumutului (dobândă, comisioane etc.). În acest sens sunt şi dispoziţiile art.1578 C.civ.1864 („Obligaţia ce rezultă din un împrumut în bani este totdeauna pentru aceeaşi sumă numerică arătată în contract.”).

Prin urmare, în virtutea principiului nominalismului, ce a fost preluat şi în noul Cod civil (art.2164 alin.2), împrumutatul are obligaţia de a restitui exact suma împrumutată, indiferent de creşterea sau scăderea valorii banilor, cu excepţia situaţiei în care, prin acte normative, se dispune altfel.

În cauza dedusă judecăţii, tribunalul consideră că respectivele clauze contestate de apelanţi ca fiind clauze de risc valutar, reprezintă, în realitate, transpunerea acestui principiu al nominalismului, consacrat de lege, şi, prin urmare nu se poate vorbi de un caracter abuziv al acestei clauze.

Pentru a putea reţine un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul împrumutaţilor, ar fi trebuit să rezulte, din materialul probator administrat, faptul că, la momentul încheierii convenţiilor sau ulterior, în portofoliul X Bank sau pe piaţa de profil ar fi existat oferte mai bune, în ceea ce priveşte modalitatea de restituire a unui împrumut contractat în franci elveţieni. Or, este de notorietate faptul că, în perioada respectivă, la nivelul anilor 2006 şi  2008, contractele de credit în CHF cuprindeau aceleaşi dispoziţii şi prevedeau aceeaşi modalitate de plată a împrumutului, în condiţiile în care regimul francului elveţian nu diferea de la o bancă la alta.

Instanţa de apel mai reţine şi că, prin încheierea contractului de credit se nasc obligații și responsabilități importante în sarcina celui împrumutat, de care acesta trebuie să fie conștient. Nu se poate admite ca debitorul să-și dea acordul la semnarea convenției de credit doar pentru a beneficia de avantajele pe care aceasta le implică (primirea unei sume de bani semnificative într-un interval scurt de timp), iar, atunci când se pune problema executării propriilor obligații, să invoce faptul că măsurile băncii sunt nejustificate și abuzive. Apelanţii nu au fost obligaţi să se supună unor condiții contractuale despre care nu ar fi avut posibilitatea reală de a lua cunoștință la data semnării contractului, fiind în posesia tuturor elementelor care pot avea efect asupra întinderii propriilor obligații, mai ales în condiţiile în care au apelat la serviciile băncii respective în detrimentul altor unităţi bancare. Instanţa are în vedere, în acest sens, faptul că, la momentul încheierii contractului de credit în discuţie, exista pe piaţa bancară o varietate de produse de creditare, selecţia revenind consumatorului, inclusiv în ceea ce priveşte produsele predefinite şi contractele de credit standardizate.

Tribunalul constată şi faptul că, în ceea ce priveşte dezinformarea împrumutatului privind riscul de hipervalorizare a francului elveţian, o asemenea obligaţie depăşeşte limitele rezonabile în care i se poate pretinde băncii să acţioneze, aceasta neputând previziona, la momentul încheierii contractului, care urma a fi evoluţia acestei monede şi nefiind nici un consilier al reclamantului, ci un co-contractant ce a urmărit, în mod firesc, obţinerea unui profit.

De altfel, nu se poate susţine în mod pertinent că un consumator cu o capacitate de înţelegere medie nu poate prevedea posibilitatea unei fluctuaţii, pe parcursul a 19 ani, respectiv 6 ani, a cursului valutar în ceea ce priveşte o monedă străină, fluctuaţie care putea fi, la fel de bine, şi în favoarea împrumutatului, iar posibilitatea aprecierii sau deprecierii monedei naţionale faţă de o valută şi, pe cale de consecinţă, riscul valutar reprezintă aspecte financiare de notorietate. 

Se mai observă că, potrivit Regulamentului BNR nr.4/2005 privind regimul valutar (art.3 alin.3), „Operaţiunile prevăzute la alin.(2) şi în anexa nr.2 la prezentul regulament se pot efectua şi în valută, numai pe baza acordului de voinţă al părţilor.”  Prin urmare, atât timp cât contestatorii apelanţi şi-au dat acordul, în cadrul contractului de credit în discuţie, ca achitarea ratelor să se facă în valuta în care a fost acordat creditul, respectiv CHF, nu mai pot pretinde exceptarea contractului încheiat cu banca intimată de la regulile convenite prin chiar cuprinsul acestuia, nici nu pot susţine în mod pertinent caracterul nelegal şi contrar dispoziţiilor Legii nr.193/2000 al clauzelor privind restituirea împrumutului în valută, deoarece, conform art.3 alin.2 din Legea nr.193, clauzele contractuale prevăzute în temeiul altor acte normative în vigoare (n.n. Regulamentul nr.4/2005) nu sunt supuse dispoziţiilor acestei legi.

Pe de altă parte, în situaţia în care instanţa ar modifica moneda creditului şi ar stabiliza cursul CHF la valoarea de la data încheierii contractului de credit, nu s-ar restitui decât o parte din suma pe care o aveau de rambursat contestatorii, ceea ce echivalează cu o intervenţie nepermisă a instanţei de judecată în acordul de voinţă al părţilor, în sensul modificării obiectului contractului, sub aspectul sumei împrumutate (în acest sens, a se vedea decizia CJUE în cauza C-618/10 Banco Espanol de Credito SA/Joaquin Calderon Camino, conform căreia instanţa naţională nu poate modifica conţinutul unei clauze abuzive care figurează într-un contract încheiat între un vânzător sau un furnizor şi un consumator.).

Faptul că apelanţii contestatori au acceptat contractarea creditului într-o monedă diferită de cea a veniturilor sau de cea a plăţii ce urmau să o realizeze cu sumele împrumutate nu poate fi acum imputată băncii care a oferit produsul de creditare, cu atât mai mult cu cât, la momentul creditării, dobânda oferită şi costurile totale erau mai mici decât cele rezultând din oferte exprimate în altă monedă.

Totodată, acordarea creditelor bancare în monedă străină nu a fost şi nu este interzisă în legislaţia românească, posibilitatea acordării de credite şi constituirii de depozite în valută fiind acceptată expres sau tacit de reglementarea bancară.

În ceea ce priveşte redactarea clauzelor într-un limbaj inteligibil care să permită consumatorilor să prevadă consecinţele ce decurg din cuprinsul clauzelor contractului în ceea ce-i priveşte, mai ales cele economice, instanţa reţine că, prin aceste condiţii de creditare, apelanţii şi-au asumat implicit, la momentul contractării creditului într-o monedă străină, posibilitatea modificării pe viitor a cursului valutar, iar aceasta nu poate fi considerată de plano abuzivă ori generatoare de dezechilibru semnificativ în defavoarea uneia dintre părţi, deoarece fluctuaţiile ar fi putut opera în mod variat, în favoarea sau defavoarea oricăreia dintre părţi, într-un grad mai mare sau mai mic.

Modificarea cursului unei monede străine în raport cu leul, în perioada lungă a derulării contractului nu putea fi considerată o situaţie imprevizibilă în contextul economic românesc din anii 2006 şi 2008, fiecare persoană, chiar cu un nivel redus de cunoştinţe financiare, cunoscând efectele fluctuaţiilor valutare în România după 1989.

Mai mult, dezechilibrul pe care o clauză îl provoacă în raportul dintre părţi se analizează prin raportare la momentul încheierii contractului, iar nu prin luarea in considerare a unor împrejurări ulterioare aflate în afara ariei de influenţă a vreuneia dintre părţi. Nu se poate imputa băncii evoluţia ulterioară a cursului de schimb, aceasta fiind o împrejurare exterioară ariei sale de influenţă. Cursul de schimb se stabileşte pe pieţe reglementate, în care banca este doar un participant, ce nu poate influenţa direcţia de evoluţie a monedei  naţionale. Principiul echivalenţei prestaţiilor nu poate fi interpretat în sensul că, în cazul în care moneda naţională se devalorizează, instanţa este obligată să intervină. În lipsa unor criterii prevăzute în lege sau în contract, referitoare la un prag al variaţiei cursului care nu poate fi depăşit, intervenţia instanţei ar fi lipsită de orice coordonate legale şi ar putea fi cu uşurinţă calificată drept arbitrară; instanţa nu poate interveni în contractul încheiat între doi particulari decât pentru a face aplicarea unei dispoziţii legale sau contractuale, iar nu pentru a modifica coordonatele raportului juridic pe baza unor elemente alese pe criterii de oportunitate.

Pe cale de consecinţă, tribunalul apreciază că în mod corect a statuat prima instanţă asupra lipsei caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind restituirea creditului în moneda în care a fost acordat, acest motiv de apel fiind neîntemeiat.

Faţă de toate considerentele anterior expuse, instanţa urmează să respingă, ca nefondat, apelul formulat de apelanţii TO şi TI împotriva sentinţei civile nr.11917/2017, pronunţată de Judecătoria Iaşi la data de 04.10.2017, sentinţă pe care o va menţine.

Referitor la onorariul de expert solicitat de doamna expert contabil S în cuantum total de 18.574 RON, instanţa reţine că se impune reducerea acestuia la suma de 16.000 lei, constatând, pe de o parte, caracterul complex al expertizei încuviinţate şi  care a presupus o documentare laborioasă a expertului, explicată şi prin decontul justificativ depus la dosar – filele 143-144 vol. I dosar Tribunal,, iar, pe de altă parte, suma solicitată pentru suplimentul la raportul de expertiză ce reprezintă în fapt răspunsul la obiecţiuni este nejustificată în condiţiile în care au fost solicitate doar clarificări cu privire la raportul iniţial de expertiză şi nu au fost stabilite obiective noi. Prin urmare, un cuantum al onorariului de expert de 16.000 lei este mai mult decât suficient pentru munca depusă de expert în prezentul dosar.

Pe cale de consecinţă, instanţa urmează să aprobe onorariul definitiv de expert în valoare de 16.000 RON, solicitat de doamna expert contabil judiciar S şi să dispună înştiinţarea Biroului Local de Expertize Tehnice Judiciare şi Extrajudiciare de pe lângă Tribunalul Iaşi cu privire la suma definitivă aprobată la plată expertului contabil judiciar S, respectiv 16.000 RON, din care diferență de achitat 15.000 RON, în contul Biroului Local de Expertize Tehnice Judiciare şi Extrajudiciare de pe lângă Tribunalul Iaşi.

Având în vedere faptul că expertiza contabilă efectuată în cauză a fost pe deplin lămuritoare în cauză cu privire la sumele datorate de către apelanţi la data începerii executării silite în temeiul celor 3 contracte de credit încheiate de aceştia şi că această împrejurare este de natură a profita atât apelanţilor, cât şi intimaţilor din prezenta cauză, în temeiul art. 262 alin. 2 C.proc.civ., instanţa urmează a obliga apelanţii la plata, către doamna expert contabil judiciar S, a sumei de 5.000 RON cu titlu de diferenţă onorariu de expert,  intimata X BANK  la plata, către doamna expert contabil judiciar S, a sumei de 3.000 RON cu titlu de diferenţă onorariu de expert şi  intimata X  ZRT la plata, către doamna expert contabil judiciar S, a sumei de 7.000 RON cu titlu de diferenţă onorariu de expert.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepţia tardivităţii formulării motivelor de apel privind modul de soluţionare de către instanţa de fond a următoarelor excepţii procesuale: excepţia lipsei calităţii de reprezentant a avocatului şi a X  SRL, dar şi excepţia lipsei calităţii de creditor a intimatei X  ZRT.

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelanţii TO şi TI împotriva sentinţei civile nr.11917/2017, pronunţată de Judecătoria Iaşi la data de 04.10.2017, sentinţă pe care o menţine.

Reduce onorariul de expert solicitat de doamna expert contabil judiciar S de la 18.574,60 RON la 16.000 RON.

Aprobă onorariul definitiv de expert în valoare de 16.000 RON, solicitat de doamna expert contabil judiciar S.

Dispune înştiinţarea Biroului Local de Expertize Tehnice Judiciare şi Extrajudiciare de pe lângă Tribunalul Iaşi cu privire la suma definitivă aprobată la plată expertului contabil judiciar S, respectiv 16.000 RON, din care diferență de achitat 15.000 RON, în contul Biroului Local de Expertize Tehnice Judiciare şi Extrajudiciare de pe lângă Tribunalul Iaşi.

Obligă apelanţii la plata, către doamna expert contabil judiciar S, a sumei de 5.000 RON cu titlu de diferenţă onorariu de expert.

Obligă intimata X BANK  la plata, către doamna expert contabil judiciar S, a sumei de 3.000 RON cu titlu de diferenţă onorariu de expert.

Obligă intimata X  ZRT la plata, către doamna expert contabil judiciar S, a sumei de 7.000 RON cu titlu de diferenţă onorariu de expert.

Definitivă.

Domenii speta

Spete similare