Daune morale pentru prejudiciul personal nepatrimonial produs imaginii sale la locul de muncă, prin afectarea onoarei şi demnităţii umane

Cod ECLI:RO:TBDLJ:2019:165.000178

Dosar nr. 24554/215/2016

R O M Â N I A

TRIBUNALUL DOLJ

SECŢIA I CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ  Nr. 178/2019

Şedinţa publică de la 05 Februarie 2019

Completul compus din:

PREŞEDINTE G. C. F.

Judecător L. C. C.

Grefier L. S.

Pe rol, pronunţarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în şedinţa publică din data de 29 ianuarie 2019, consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată şi care face parte integrantă din prezenta hotărâre, având ca obiect soluţionarea apelului civil declarat de pârâtul B. M. împotriva sentinţei civile nr 1634/21.02.2018 pronunţată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr. 24554/215/2016,  în contradictoriu cu reclamanta C. M. D., având ca obiect pretenţii - latură civilă dosar penal.

T R I B U N A L U L

Asupra apelului civil de faţă:

Prin sentinţa civilă nr 1634/21.02.2018 pronunţată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr. 24554/215/2016,  a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta C. M. D., în contradictoriu cu pârâtul B. M..

A fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumei de 10 000 lei reprezentând daune materiale.

A fost admis capătul de cerere privind obligarea pârâtului către reclamantă la plata sumei de 30 000 lei reprezentând daune morale.

În temeiul art. 453 alin. 2 C.pr.civ, a fost obligat pârâtul către reclamantă la plata sumei de 1653 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că prin prin cererea formulată, reclamanta C. M. D. a chemat în judecată pe pârâtul B. .M., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000 lei, reprezentând daune materiale constând în cheltuieli efectuate în dosarul penal 91/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara şi suma de  30.000 lei, reprezentând daune morale pentru prejudiciul personal nepatrimonial produs imaginii sale la locul de muncă, prin afectarea  onoarei şi demnităţii umane, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Ordonanţa de clasare din data de 15 mai 2015, pronunţată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara în dosarul nr. 91/P/2013, s-au reţinut următoarele “Prin ordonanţa din data de 04.02.2014 s-a dispus începerea urmăririi penale pentru infracţiunea de folosire abuzivă a funcţiei în scop sexual, prevăzută de art.299 alin.2 Cod penal, cu referire la art. 203 1 Cod penal anterior (hărţuirea sexuală), constând în aceea că persoana vătămată C. D. a fost victima unor acte manifestate direct împotriva sa, în perioada ultimilor ani, prin care s-a încercat obţinerea de favoruri sexuale. Totodată, prin aceeaşi ordonanţă s-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu prev.de art.297 alin. I Cod penal cu referire la art.246 Cod penal anterior, reţinându-se că un ofiţer din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Craiova a manifestat un comportament abuziv faţă de subordonaţii săi. Prin ordonanţa din data de 28.02.2014 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale cu privire la săvârşirea infracţiunii de folosire abuzivă a funcţiei în scop sexual, prevăzută de art.299 alin.2 Cod penal cu referire la art.203 1 Cod penal anterior (hărţuirea sexuală) faţă de suspectul col. B. M. din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt”.

Prin Ordonanţa de clasare din data de 15 mai 2015, confirmata de prim-procuror prin Ordonanta din data de 09.10.2015 şi  menţinută prin încheierea definitivă nr.16/17.03.2016 pronunţata de Tribunalul Militar Timişoara în dosarul penal nr. 8/751/2016 s-a dispus: ,,Clasarea cauzei având ca obiect infracţiunile de hărţuire sexuală, prevăzută de art. 299 alin.2 Cod penal, cu referire la art.2031  Cod penal anterior, abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 Cod penal , cu referire la art.246 Cod penal anterior (cu aplicarea art.5 alin. I Cod penal), privind pe col. B. M. din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt. În temeiul art.91 lit.c din codul penal anterior, aplicarea sancţiunii administrative în cuantum de 600 lei faţă de col. B. M., de la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Olt.”

In fapt, la data de 01.08.2007 reclamanta C. M. D. a fost încadrată la Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova, fiind repartizată la Detaşamentul V al unităţii, pe funcţia de subofiţer operativ, după ce a absolvit Şcoala Militară de Subofiţeri „Grigore Alexandru Ghica" din Drăgăşani. In cursul lunilor următoare au avut loc mai multe episoade nedorite, având ca obiect manifestările nefireşti ale col. B. .M., comandantul detaşamentului, care au depăşit cadrul profesional, in încercarea de a se apropia cat mai mult de subordonata sa.

La data de 08.09.2007, a fost executată misiunea de menţinere a ordinii publice în localitatea Costesti, ocazionata de sărbătoarea internaţională a romilor, condusă de col. B. .M., la care a participat şi reclamanta.

Martorul D. M., şofer pe autospeciala Mercedes Vito a declarat că după încheierea misiunii în localitatea Costeşti, la întoarcerea către mun. Craiova, col. B. .M. a dat dispoziţie ca autocamionul, cu o mare parte din militari, să continue deplasarea către unitate, iar el împreună cu alţi subordonaţi, printre care şi reclamanta, au mers la o discoteca pe  raza loc. Rm. Valcea. Martorul declară ca a oprit autoturismul pentru ca reclamanta să se schimbe în haine civile. Paratul, în încercarea de a se apropia de  subordonata sa, a solicitat celorlalţi subordonaţi să rămână în afara discotecii, unde aceştia au rămas aprox. 3-4 ore.

Martora C. M., încadrată din anul 2002, în unitatea din Craiova, pe postul de ofiţer psiholog a relatat că din partea pârâtului a avut o singura solicitare de suport psihologic la începutul anului 2003, când acesta avea probleme în familie, iar la sfârşitul discuţiei a încercat sa-i mulţumească luând-o în braţe şi încercând sa o sărute. 

Martora a mai declarat că pârâtul avea  o atitudine imorală, în sensul ca încerca să o pună pe reclamanta în situaţii delicate, sensibile, apreciate de acesta ca glume, invocând în permanenţă că a glumit. Nu erau lucruri plăcute, iar atunci când martora avea şi ea din partea paratului parte de un comportament inadecvat, colegii ofiţeri îi spuneau “daca d-voastră va plângeţi, atunci ce sa mai spună D.”.

Din depoziţia martorei a reieşit ca aceste traume şi jigniri erau cunoscute la nivelul unităţii de către ceilalţi colegi.

In activitatea sa de ofiţer psiholog, martora a declarat că mergea lunar şi discuta cu subofiţerii din detaşament, şi indiferent de tema pe care o aborda, la sfârşitul discuţiei se ajungea la comportamentul pe care paratul îl avea faţă de aceştia, iar aprox. 50% din subofiţeri se plângeau de umilinţele la care erau supuşi.

Martorul P. T., comandant de detaşament în cadrul unităţii a declarat că a participat la misiuni împreună cu reclamanta şi pârâtul, însă nu a observat un comportament inadecvat la acesta. Totodată,  a mai arătat ca pârâtul este o persoana care glumeşte des, însă unele glume erau nepotrivite, depinde şi de persoană, cum le percepea fiecare.

Martorul B. M. T., subofiţer în cadrul unităţii de jandarmi din mun. Craiova, a arătat ca a avut o discuţie cu reclamanta în anul 2015, când i-a spus ca s-a  simţit hărţuită sexual de către pârât şi că “pârâtul s-a luat de ea, şi cum m-aş simţi eu dacă o persoana în vârsta s-ar lua de fata mea. I-am spus că nu ştiu, că nu mă bag, că este problema ei.” 

Din probele administrate în cauză a rezultat, ca pe parcursul mai multor ani de zile, paratul a avut o atitudine nedemnă cu statutul său de militar şi funcţia de comandă pe care o ocupa la acea vreme şi a încercat în mai multe rânduri să-i facă avansuri subordonatei sale, C. D. M..

Trebuie reţinut că reclamanta a solicitat despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat de către parat, ceea ce înseamnă ca analiza trebuia să vizeze nu numai modalitatea in care reclamantei i-a fost afectata imaginea publica, ci şi impactul negativ pe care faptele paratului le-au avut atât asupra sinelui reclamantei.

Conceptul de „daune morale" nu poate fi definit fără a aminti noţiunea de răspundere civila, care reprezintă acea forma a răspunderii juridice care da naştere unui raport juridic constitutiv de drepturi şi obligaţii, în temeiul cărora o persoana este îndatorată sa repare prejudiciul cauzat altuia prin fapta sa, iar aceasta din urma are dreptul sa pretindă repararea prejudiciului.

Din probatoriul administrat, s-a dedus fără urma de tăgada ca este făcuta dovada întrunirii cumulative a elementelor necesare atragerii răspunderii civile delictuale a paratului.

Având in vedere dispoziţiile art. 1349 din Cod civil, instanţa a apreciat că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ câteva condiţii, respectiv:

a) existenţa unui prejudiciu, în considerarea faptului că nu poate exista răspundere civilă delictuală dacă nu s-a produs un prejudiciu;

b) existenţa unei fapte ilicite, numai o faptă ilicită putând să atragă după sine răspunderea civilă delictuală;

c) existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu,

d) existenţa vinovăţiei.

In privinţa existentei faptei ilicite, instanţa a reţinut că, în cauza Irlanda contra Regatului Unit (1978) Curtea a statuat cu valoare de principiu că un tratament aplicat unei persoane este calificat „degradant” atunci când creează acesteia un sentiment de teamă, de nelinişte, de inferioritate, de natură de a o umili şi de a o înjosi, eventual de a-i înfrânge acesteia rezistenţa fizică şi morală.

Este fără echivoc faptul ca acuzele si jignirile grave proferate de către intimat la adresa reclamantei, cuvintele obscene folosite de acesta, modalitatea de exprimare aleasa au fost de natură a o umili şi de a o înjosi pe reclamanta.

Aşa fiind, s-a constatat că a fost făcută dovada săvârşirii de către parat a unei fapte ilicite de natura a atrage răspunderea sa civila delictuala.

Este întrunită in speţă şi condiţia ca prejudiciul să existe şi sa nu fi fost reparat (compensat).

Ca orice condiţie a răspunderii civile delictuale si aceasta importanta condiţie trebuie dovedita atât sub aspectul existentei, cat si a cuantumului, existenta prejudiciului moral în speţa.

In prezenta cauza, reclamanta a evocat care sunt rezultatele concrete, efective ale faptelor ilicite săvârşite de parat –  sentimentele de ruşine fata de  colegii de serviciu, afectarea demnităţii reclamantei, acordarea de suport psihologic timp de 6-7 luni, în perioada februarie-august 2013, aşa cum reiese din declaraţia martorei C. M.- ofiţer psiholog  în cadrul unităţii.

În literatura de specialitate s-a apreciat ca, în ceea ce priveşte despăgubirile pentru repararea prejudiciilor morale, acestea sunt dificil de stabilit, în absenţa unor probe materiale, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecinţele suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală. Cât priveşte întinderea prejudiciului este evident că aceasta nu poate fi cuantificată potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât în funcţie de împrejurările concrete ale spetei, statuând în echitate, instanţa urmează să acorde despăgubiri apte să constituie o satisfacţie echitabilă.

Tot sub acest aspect, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în cauza Tolstoy Miloslovsky c. Regatul Unit, că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii adusă acestora.

Cuantumul despăgubirilor acordate trebuie sa păstreze un just echilibru, in literatura de specialitate precizându-se ca “asemenea sume trebuie sa aibă strict efecte compensatorii, fără a transforma in amenzi excesive pentru autorii daunelor si nici in venituri nejustificate pentru victime”.

Scopul acordării daunelor morale constă în realizarea, în primul rând, a unei satisfacţii morale pentru suferinţe de acelaşi ordin, iar nu a unei satisfacţii patrimoniale.

Este motivul pentru care aprecierea unor asemenea daune se realizează în echitate şi păstrând principiul proporţionalităţii şi justului echilibru între natura valorilor lezate şi sumele acordate.

Fiind vorba de prejudicii morale ele nu pot fi reparate strict prin echivalentul lor în bani, întrucât valorile ocrotite nu pot fi evaluate în bani, existând practic o incompatibilitate între natura nepatrimonială a prejudiciului şi caracterul patrimonial al despăgubirii.

Faptul că reparaţia trebuie să fie una echitabilă presupune că nu se poate ignora natura valorilor nesocotite, dar şi că ea nu se poate constitui în temei al îmbogăţirii, întrucât, în caz contrar, s-ar deturna finalitatea acordării unor astfel de daune, care, aşa cum s-a menţionat, trebuie să se producă, în primul rând, pe plan afectiv şi moral.

Dreptul la viaţă privată, ca şi componentă esenţială a drepturilor personalităţii, cu cele două elemente ale sale – viaţa familială şi viaţa intimă, sunt reflectate în Constituţia României, fiind protejate de legislatia Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Astfel, în sensul afectării imaginii publice a reclamantei, se va avea in vedere faptul ca faptele prin care a încercat în mai multe rânduri sa-i facă avansuri subordonatei sale, C. D. Maria, au fost cunoscute de număr mare de angajaţi ai unităţii, acuzele grave aduse moralităţii reclamantei, cat si cuvintele obscene folosite de parat având ca efect afectarea imaginii acesteia, a sentimentelor de încredere si respect fata de persoana reclamantei.

In plus, umilinţele, împiedicarea desfăşurării normale a activităţii la locul de munca, jignirile proferate i-au cauzat în mod cert o suferinţa psihica acesteia.

Instanţa a apreciat ca sunt pe deplin satisfăcute cerinţele răspunderii civile delictuale circumscrise dispoziţiilor art. 1349-1350 C.civ, fapta ilicita, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre aceste doua elemente si vinovăţia făptuitorului fiind dovedite.

Având în vedere împrejurările concrete ale speţei, consecinţele suferite de partea vătămată, modalitatea de săvârşire a faptei prejudiciabile, statuând în echitate, instanţa a admis în parte cererea reclamantei de acordare a despăgubirilor morale şi, în consecinţa, a obligat paratul la plata sumei de 30.000 lei, această suma fiind considerată ca fiind apta să constituie o satisfacţie echitabilă.

In ceea ce priveşte daune materiale în cuantum de 10.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecata în dosarul penal 91/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara, constând în onorarii avocaţi, cheltuieli cu deplasarea la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timişoara a martorilor, instanţa a constatat ca acestea sume sunt nedovedite, chitanţa seria DCA, nr.98/15.01.2016 în suma de 1500 lei,  fiind achitată după soluţionarea dosarului mai sus menţionat.

În temeiul art. 453 alin. 2 C.pr.civ, a obligat pârâtul către reclamantă la plata sumei de 1.653 lei cheltuieli de judecată constând în taxa judiciara de timbru si onorariu avocat.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul B. M., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

Arată că instanţa de fond a interpretat greşit declaraţiile martorilor propuşi, în sensul că aspectele reclamate nu se regăsesc în niciun fel în depoziţiile acestora, nu sunt relatate fapte concrete din care să rezulte comportamentul reclamat raportat la persoana în cauză, respectiv reclamanta, martora C. M. menţionând:“Nu am fost de faţă la posibile atingeri sau la alte aspecte privind o posibilă hărţuire sexuală a reclamantei”. Cu toate acestea, declaraţia dată de această martoră se pare că a cântărit suficient de mult pentru a i se admite acţiunea reclamantei. Ori, în condiţiile în care mărturia nu este una directă, relatările trebuiau privite cu rezervă.

De asemenea, instanţa de fond a interpretat greşit relaţia de subordonare specifică unei cariere militare. In virtutea atribuţiilor de serviciu, inferiorul în grad are o relaţie de subordonare faţă de superiorul în grad iar ordinele sunt percepute uneori în mod tendenţios. Reclamanta a invocat toate misiunile unităţii la care a participat, făcând scenarii amoroase. Ori, specificul funcţiilor reclamantei pe de o parte şi a mea de cealaltă parte, conduceau inevitabil la conlucrare, aşa cum alt subofiţer cu aceeaşi funcţie şi atribuţii, a participat la aceste misiuni.

Regulamentele militare impun o conduită strictă. Reclamanta avea cunoştinţă despre regulamentele militare, putând oricând să facă un raport în acest sens. Felul cum a expus evenimentele în derularea lor pe 5 ani fără a lua vreo măsură, nu poate conduce la ideea unei traume psihice. Raportul de subordonare nu poate constitui un motiv pentru pasivitatea sa.

Documentele în sine vor dovedi fără echivoc faptul că martorul D. M. B. a dezinformat instanţa prin cele declarate.

Pârâtul arată că se poate dovedi că documentele de planificare a misiunilor au fost făcute si aprobate de comandantul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova cu două zile înainte, activitatea participanţilor la misiune, sancţiunile aplicate şi cine le-a aplicat, inclusiv cum s-a stat în cele două mijloace de transport auto cu care s-a făcut deplasarea. Pe cale de consecinţă, rezultă faptul că misiunile au fost planificate din timp si nu hotărâte intempestiv de acesta.

Instanţa de fond în mod greşit a respins solicitarea făcută la ultimul termen de judecată, respectiv emiterea unei adrese către Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova pentru a înainta documentele operative întocmite cu ocazia organizării şi executării unor misiuni de ordine publică. Aceste documente ar fi demonstrat faptul că cele prezentate şi reclamate de reclamanta C. M. D. nu corespund situaţiei de fapt şi solicită ca instanţa investită cu soluţionarea căii de atac să ceară Grupării de Jandarmi Mobile Craiova aceste documente care se găsesc arhivate în dosarele V1II/E/8/2Q07 la filele 90-93.

Arată că prin acţiunile sale,  pârâtul nu încălcat în niciun fel normele legale şi dispoziţionale în vigoare, nu a lezat onoarea subofiţerului C. M. D. şi nici nu a avut vreo intenţie de a obţine favoruri sexuale de la aceasta. Prin faptul că la o revistă de front, cu ocazia verificării modului de întreţinere a armamentului i-a atras atenţia numitei C. M. D. pentru faptul că nu avea arma întreţinută, a fost înţeles greşit cum că ar fi denigrat-o pe aceasta în public; în declaraţii, martorii spun că au auzit de cele întâmplate, nu că ar fi fost la faţa locului (probabil le-au fost sugerate); martorii propuşi de pârât au avut o atitudine de reţinere cu ocazia audierilor, dat fiind faptul că aceştia lucrează în prezent în aceeaşi unitate cu reclamanta, fac misiuni împreună şi în perioada imediat următoare urma evaluarea psihologică; a fost reclamată comiterea unor fapte penale în sarcina mea pe un interval de timp destul de mare, începând cu luna august 2007, fără a se putea face dovada certă a elementelor materiale de care ar fi vinovat; dacă ar considerat că împotriva ei aş fi avut anumite manifestări necorespunzătoare cu conotaţii sexuale, C. M. D. ar fi avut imediat posibilitatea de a se adresa direct sau prin raport comandantului unităţii, organelor superioare din IGJR ori organelor de cercetare/urmărire penală (este fiică de ofiţer); ofiţerul psiholog audiat în calitate de martor a dezinformat instanţa de fond prin faptul că a susţinut că au existat mai multe şedinţe de consiliere psihologică, aspect care nu a fost probat în nici un fel în fata instanţei; Consilierea psihologică se realizează conform Legii nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog şi O.M.A.I. 23/2015 (O.M.A.I. 257 din 2007) si presupune anumite situaţii, un anume cadru si documente ce se întocmesc în acest sens. Ceea ce invocă psihologul audiat ca martor sunt discuţii purtate în afara acestui cadru, la cafea la chioşcul unităţii.

Pârâtul  arată că a avut o serie de discuţii cu psihologul unităţii referitoare la modul de executare a serviciului de către subofiţeri, comportamentul acestora în misiune, inclusiv în ceea ce o priveşte pe reclamantă, dar aceste situaţii au fost în cadrul profesional de serviciu, potrivit art. 44 din O.M.A.I. Se poate constata faptul că psihologul unităţii a încălcat flagrant prevederile privind asigurarea secretului profesional, ulterior declarându-le ca denigrări. Anexez în acest sens în copie adresa  Poliţiei mun. Craiova nr. 627868/13.02.2012 în care sunt constatate nereguli în executarea serviciului şi care impuneau aceste activităţi de verificare pentru asigurarea serviciului de ordine publică în conformitate cu cadrul legal şi dispoziţional în vigoare.

De asemenea, pe fondul necunoaşterii prevederilor legale privitoare la componenţa comisiilor de examinare, la restructurarea din anul 2011, psihologul unităţii a declarat faptul că nu făcea parte din aceste comisii, ori potrivit O.M.A.I. 665/2008 componenţa comisiilor este strict reglementată iar psihologul nu are nicio atribuţie în acest sens (în niciun caz cum invocă psihologul că nu am dorit eu să facă parte din comisie). Acest lucru se poate verifica prin înaintarea la dosar a procesului- verbal al şedinţei de lucru a comandantului unităţii din 14.06.2011 privind stabilirea comisiilor de verificare a subofiţerilor în cadrul restructurării din anul 2011 si solicit o adresă în acest sens.

Consideră că persoana prejudiciată a fost pârâtul şi nu reclamanta, pentru că până a fi dispusă soluţia de clasare, dar şi ulterior, prin articole în mass-media şi prin reţelele de socializare, imaginea pârâtului de bun profesionist şi de model pentru subordonaţi a fost puternic afectată de demersul iniţiat de reclamantă, în condiţiile în care în 25 de ani de carieră militară, a urcat toate treptele ierarhiei militare, a fost înaintat în grad înainte de termen de două ori, în anii 2006 şi 2009 şi nimeni nu a avut vreun reproş din punct de vedere militar sau moral la adresa mea.

În toată această perioadă nu au fost formulate plângeri împotriva sa şi nu a fost cercetat pentru nicio faptă. Subliniază faptul că în anul 2007 şi următorii, în unitate lucrau 7-8 femei care participau la misiuni şi nu au fost cazuri în care acestea să fi sesizat vreun aspect ilegal, imoral la adresa sa.

Plângerea formulată la adresa pârâtului poate fi privită ca un instrument represiv îndreptat împotriva sa de alte persoane a căror identitate nu a fost dezvăluită pe parcursul urmăririi penale şi nu au fost implicate în administrarea de probe. In concret, are convingerea că prin toate actele administrative făcute împotriva sa, nu s-a dorit decât schimbarea  din funcţie, înlocuirea cu o altă persoană din unitate şi mutarea sa de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova.

Demersul făcut de reclamantă are mai puţin probabil legătură cu daunele solicitate, primordial pentru ea şi pentru grupul care se află în spatele ei, fiind obstrucţionarea pe orice cale şi prin orice mijloace a reîntoarcerii sale la Jandarmeria Craiova.

Este de reţinut atitudinea pasivă a reclamantei timp de 7 luni de la soluţionarea cauzei penale la Tribunalul Militar Timişoara, în condiţiile în care în nenumărate rânduri şi-a manifestat nemulţumirea faţă de soluţia instanţei de judecată şi prin toate actele îndreptate împotriva sa nu s-a dorit decât schimbarea din funcţia de adjunct al comandantului în anul 2013 şi înlocuirea sa cu o altă persoană, după cum a arătat câteva rânduri mai sus.

Consideră, că reclamanta are o atitudine de autovictimizare şi de superficialitate.

Prin acţiunea civilă, reclamanta a susţinut că din anul 2007, de la angajare, a fost supusă unui chin la locul de muncă, era pedepsită pentru că nu da curs hărţuirilor sexuale, că a fost umilită faţă de colegi. În acest context, poate fi pus sub semnul întrebării dacă acţiunea civilă a reclamantei a fost ca urmare a prejudiciului invocat de aceasta sau de îndemnurile/influenta altor persoane care ar fi avut interes ca el să nu poată reveni la vechiul loc de muncă în municipiul Craiova.

În privinţa probei testimoniale administrate, în mod greşit nu a fost înlăturată de la materialul probator declaraţia martorului D. M. B. propus de către reclamantă, despre care s-a dovedit că este în relaţii de duşmănie cu pârâtul, dat fiind că a fost trimis la solicitarea acestuia în anul 2009 în faţa Consiliului de judecată al subofiţerilor, pentru fapte ce au constat în provocarea şi participarea alături de alţi jandarmi la un scandal în restaurantul Niagara. Mai mult chiar, a fost întocmit chiar şi un dosar penal cercetat de Secţia 1 de Poliţie a Municipiului Craiova pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri.

În aceste condiţii, declaraţia martorei C. M. devine una singulară, aceasta relatând aspecte care au foarte putină legătură cu prezenta cauză în sine şi cu prejudiciul moral efectiv pe care îl invocă reclamanta.

Martorii audiaţi la solicitarea pârâtului au relatat că nu au observat o schimbare de comportament la adresa reclamantei în perioada în care aceasta susţine că a fost hărţuită.

Dimpotrivă, aceştia au susţinut că se comporta perfect normal, iar despre pârât că este o persoană care obişnuieşte să glumească.

In aceste condiţii, chiar dacă s-ar face vinovat de abordarea persoanelor din jur cu anumite glume, acest aspect nu este de natură să ducă la o îmbogăţire fără o temeinică şi justă cauză.

Reclamantei i s-a admis în totalitate solicitarea de acordare a daunelor morale, o apreciere total greşită a instanţei de fond.

Intimata-reclamantă C. M. D. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea apelului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei apelate.

Arată că sancţionarea apelantului pentru faptele comise şi obligarea acestuia la daunele morale este normală,  din declaraţiile martorilor audiaţi rezultând fără niciun dubiu suferinţa reclamantei, umilinţele la care era supusă, repartizarea numai pe timpul nopţii la sarcini istovitoare, fără mijloc de transport.

Vătămările  au fost produse şi au rezultat fără echivoc din probele administrate în cauză.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri solicitată de apelantul pârât, respectiv adresă la Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova, răspunsul acesteia fiind înaintat la data de 07.01.2019, precum şi ataşarea dosarului 91/P/2013 al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara.

Examinând sentinţa apelată, conform art. 476 şi urm. N.C.proc.civ., prin prisma motivelor de apel şi a dispoziţiilor legale aplicabile, tribunalul constată că apelul este nefondat pentru considerentele ce succed:

Unul dintre principiile care limitează regula caracterului devolutiv al apelului este tantum devolutum quantum apellantum, care este o cerinţă a principiului disponibilităţii aplicabil procesului civil, principiu ce se impune şi în faţa instanţelor de control judiciar, aşadar şi a instanţei  de apel.

Ca atare, conform principiului enunţat, instanţa de apel, ca instanţă de reformare, este chemată să cerceteze cauza doar prin raportare la motivele invocate în cererea de apel, neputându-se pronunţa asupra altor motive de reformare neindicate în conţinutul motivelor de apel, cu excepţia motivelor de ordine publică.

În speţă, Tribunalul nu a identificat existenţa unor motive de ordine publică şi analizând prima  critică invocată referitoare la greşita interpretarea a probelor administrate de către instanţa de fond, tribunalul constată că este nefondată. Instanţa de fond a făcut o apreciere coroborată a declaraţiilor celor 4 martori audiaţi în cauză, reţinând pe baza acestora o stare de fapt corectă, stare de fapt ce coincide cu cea reţinută prin ordonanaţa de clasare din 15.05.2015  a Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara data în dosarul nr. 91/P/2013, soluţie menţinută prin respingerea plângerii formulate de intimata reclamantă, respectiv că apelantul se face vinovat de săvârşirea unor acte şi fapte necorespunzătoare funcţiei sale, în scopul obţinerii unor avantaje de natură sexuală, a unor relaţii extraprofesionale necorespunzătoare bunelor moravuri. De asemenea, Tribunalul constată că multe din aspectele de fapt relatate de martorul C. M. şi care atestă comportamentul de hărţuire sexuală al apelantului pârât faţă de reclamantă, au fost cunoscute de acesta personal, cum ar fi, de exemplu incidentul din anul 2013. Afirmaţia martorei în sensul că nu a fost de faţă la posibile atingeri sau alte aspect privind o posibilă hărţuire sexuală se referă, în mod evident, la altele decâr cele deja relatate. Acest tip de comportament (cu conotaţii sexuale şi aluzii implicite) este relatat şi de martorul D. M.. Instanţa reţine că declaraţiile date de martorii audiaţi în faţa instanţei sunt identice sunt identice cu cele date de aceştia în cursul urmării penale, dar şi de ceilalţi martori audiaţi cu ocazia cercetării penale, de unde rezultă fără tăgadă existenţa faptelor imputate de reclamantă. Acest raţionament logico-juridic nu este combătut  prin nici o altă probă de către apelantul pârât. Martorii propuşi de pârât confirmă în mod indirect (”stiu din auzite că pârâtul nu o lăsa pe reclamantă în pace”) faptele de hărţuire sexuală, inclusiv glumele făcute de acesta ce puteau avea mai multe interpretări.

Chiar dacă asupra declaraţiei martorului D. M. poate plana suspiciunea de subiectivitate dat fiind faptul că acesta a fost sancţionat ca urmare a unei sesizări făcute de pârât, după cum el însuşi recunoaşte, tribunalul constată că această declaraţie a fost reţinută de instanţa de fond prin coroborare cu declaraţia celuilalt martor propus de reclamantă şi că declaraţia sa este concordantă şi cu declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în dosarul nr. 91/P/2013 al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara (B. A., D. M., F. N. I.). În măsura în care pârâtul aprecia că este în relaţii de duşmănie cu martorul D. M. avea posibilitatea să invoce dispoziţiile art. 315 alin.1 lit.3 N.C.proc.civ. ce împiedică ascultarea ca martori a persoanelor aflate în relaţii de duşmănie cu una din părţi, iar faptul că nu a uzat de aceste dispoziţii legale şi a fost de acord cu audierea lui ca martor duce la concluzia că nu se poate vorbi de relaţii de duşmănie între cele două persoane.

Nu poate fi reţinută critica privind greşita interpretare de către instanţa de fond a relaţiei de subordonare specifică carierei militare, întrucât faptele ilicite producătoare ale prejudiciului moral reclamat, reţinute de instanţă au avut loc în timpul serviciului, cu ocazia exercitării funcţiei ocupate de pârât, însă caracterul ilicit nu este reţinut în legătură cu exercitarea atribuţiilor specific funcţiei ocupate (planificarea misiunilor, planurile de acţiune în cadrul misiunilor, atribuţii), ci cu modalitatea concretă de exprimare şi de acţiune a acestuia ce îmbrăcau forma unui comportament hărţuitor.

Nu îi poate fi imputată reclamantei inacţiunea în sesizarea organelor de cercetare penală sau a instanţei civile, cât timp această sesizare s-a făcut înlăuntrul termenului de prescripţie a răspunderii penale, respectiv civile. 

Referitor la respingerea de către instanţa de fond a probei cu documentele operative întocmite cu ocazia organizării şi executării unor misiuni de ordine publică, tribunalul, astfel cum a apreciat şi în şedinţa din data de 13.11.2018, reţine că această probă nu este utilă soluţionării cauzei întrucât pârâtului nu i se impută exercitarea atribuţiilor specific funcţiei sale de conducere, ci modalitatea de exprimare si de comportament cu ocazia interacţiunii cu reclamanta. Reclamanta nu a invocat încălcarea de către pârât a normelor legale sau dispoziţionale în vigoare, ci un comportament necorespunzător, cu conotaţii sexuale, comportament dovedit prin probele administrate în cauză. Nu faptul că a verificat modul de întreţinere a armamentului din dotare a fost reţinut ca faptă ilicită vătămătoare, ci modul de exprimare cu ocazia efectuării acestui control, astfel cum este relatat de martorul D. M..

Tribunalul constată că faptele ilicite producătoare de prejudiciu moral ce fac obiectul prezentei cauze au fost reclamate şi pe calea unei plângeri penale soluţionate prin ordonanaţa de clasare din 15.05.2015  a Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara data în dosarul nr. 91/P/2013, prin care s-a aplicat o amendă administrativă pârâtului, stabilindu-se existenţa faptelor reclamate în materialitatea lor, apreciindu-se însă că fapta nu întruneşte pericolul social al unei infracţiuni, astfel cum rezultă şi din considerentele încheierii nr. 16/17.03.2016 a Tribunalului Militar Timişoara. Chiar dacă în dispozitivul ordonanţei de clasare este menţionat art. 16 alin. 1 lit. c Cod procedură penală, din cuprinsul considerentelor se desprinde faptul că se reţine existenţa faptelor reclamate, pe baza probelor administrate şi se apreciază că se impune aplicarea art. 181 Cod penal anterior, ce prevedeau sancţiunile aplicabile în cazul faptelor ce nu aveau gradul de pericol social al unei infracţiuni. Şi Tribunalul Militar Timişoara, care a soluţionat plângerea formulate împotriva soluţiei de clasare, în considerentele încheierii nr. 16/17.03.2016, reţine că ”raportat la modul şi mijloacele de săvârşire, la împrejurările în care au fost comise şi la urmările produse sau care s-ar fi putut produce, faptele colonelului B. M., comise sub incidenţa vechiului Cod penal, desi ar putea îndeplini în mod formalcondiţiile prevăzute de lege pentru săvârşirea infracţiunii de hărţuire sexuală, nu prezintă în concret gradul de pericol social al acesteia.

Drept urmare nu poate fi reţinută critica apelantului în sensul că faptele invocate în plângerea penală nu pot constitui fapte cauzatoare ale prejudiciului reclamat, întrucât aceste fapte au fost probate atât în cursul cercetării penale, reţinându-se existenţa lor atât prin ordonanaţa de clasare, cât şi în cuprinsul încheierii judecătorului de cameră preliminară investit cu soluţionarea plângerii,

Declaraţia martorei C. M., care a susţinut că a acordat reclamantei suport psihologic este confirmată şi de răspunsul Grupării de Jandarmi Craiova, la solicitarea instanţei de apel. Criticile apelantului referitoare la declaraţia acestui martor nu pot fi reţinute de instanţa de apel, întrucât vizează aspecte de fapt irelevante în economia speţei (dacă martorul în calitatea sa de psiholog face sau nu parte din anumite comisii sau îndeplinirea de către acesta a anumitor atribuţii specific funcţiei sale).

Susţinerile apelantului pârât referitoare la faptul că reclamanta a acţionat în sensul reclamării faptelor în litigiu ca urmare a unui complot menit să împiedice accederea sa în anumite funcţii de conducere şi reîntoarcerea sa la  Gruparea de Jandarmi Craiova nu pot fi reţinute nefiind dovedite, sarcină ce îi revenea acestuia potrivit art. 249 N.C.proc.civ..

Soluţia de admitere în parte a acţiunii, desi daunele morale au fost acordate în totalitate este urmarea faptului că cererea în pretenţii a reclamantei aea două capete de cerere distincte (daune materiale şi daune morale), cel dintâi fiind respins, astfel cum rezultă şi din dispozitivul sentinţei apelate. Nu poate fi primită nici critica referitoare la faptul că daunele acordate reprezintă o îmbogăţire fără justă cauză. Astfel tribunalul are vedere că stabilirea cuantumului daunelor morale implică o doză de aproximare, instanţa fiind nevoită să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit, care, în anumite situaţii, nu va putea fi înlăturat în totalitate niciodată, şi despăgubirile acordate, care să permită celui prejudiciat anumite avantaje de natură a atenua suferinţele morale, fără a se ajunge însă în situaţia îmbogăţirii fără just temei. Se constată că instanţa de fond, prin daunele morale acordate a respectat acest echilibru, acestea nefiind prea mari raportat la prejudicial moral suferit.

Faţă de cele arătate mai sus, în temeiul art. 480 N.C.proc.civ., tribunalul va respinge apelul ca nefondat, menţinând sentinţa atacată ca fiind legală şi temeinică.

În temeiul art. 453 N.C.proc.civ., reţinând existenţa culpei procesuale în sarcina apelantului, tribunalul îl va obliga la plata către intimată a cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, dovedit în condiţiile art. 452 prin chitanţa nr. 780/17.07.2018.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge apelul declarat de pârâtul B. M., CNP ..., cu reşedinţa ... şi cu domiciliul  procesual ales ..., împotriva sentinţei civile nr 1634/21.02.2018 pronunţată de Judecătoria Craiova în contradictoriu cu reclamanta C. M. D., CNP ... domiciliată în Craiova... jud. Dolj.

Obligă pe apelant la plata către intimata a sumei de 1250 lei cheltuieli de judecată.

 Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul Dolj.

Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Februarie 2019.

Red.jud.G.C.F.

Tehnored.F.M./4 ex.

Jud.fond.R.M.T.

Domenii speta

Spete similare