Pretentii. Raspundere civila delictuala. Admitere

Sentinţă civilă 1944 din 16.12.2008


Prin cererea de chemare în judecata, reclamantul D.C.S. a solicitat instantei ca prin hotarârea pe care o  va pronunta în contradictoriu cu pârâtul B.V., sa dispuna obligarea acestuia la plata sumei de  3.344,38 lei reprezentând contravaloare factura reparatii auto care au fost necesare în urma evenimentului rutier din 13.07.2008 în care acesta a fost implicat cu vinovatie precum si obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecata ocazionate cu acest proces.

În motivare, reclamantul a aratat ca la data de 13.07.2008, ora 8.30 în timp ce se afla în autoturismul proprietate personala marca Daewoo Cielo, condus de sotia sa D.A., pe raza comunei Valea Calugareasca, judetul Prahova, a observat ca pârâtul a efectuat manevra de întoarcere fara a se asigura, trecând peste linia continua si intrând în coliziune cu autoturismul condus de aceasta. În urma accidentului s-au produs grave avarii autoturismului care au fost remediate de catre un service autorizat, conform înscrisurilor atasate la dosar.

S-a mentionat ca suma de 4295 lei a fost suportata de societatea de asigurari "A" la care pârâtul era asigurat iar diferenta de 3344,38 lei a fost suportata de reclamant conform chitantei nr. 0296896 din 04.08.2008.

Conform art. 998 C.civ. orice fapta a omului, care cauzeaza altuia prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara, iar conform art. 999 omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar si de acela ce a cauzat prin neglijenta sau prin imprudenta sa.

Sunt consacrate astfel în aceste doua texte de lege elementele care trebuie întrunite cumulativ pentru a putea opera raspunderea civila delictuala, si anume savârsirea unei fapte ilicite care sa fie producatoare de prejudiciu, raportul de cauzalitate între fapta ilicita si prejudiciu si vinovatia.

Din cuprinsul procesului verbal de constatare si sanctionare a contraventiei seria CC nr. 0947121 încheiat la data de 13.07.2008 rezulta savârsirea unei fapte ilicite de catre pârâtul B.V., constând în aceea ca în timp ce conducea autoturismul marca Dacia 1310 pe DN 1B, a efectuat manevra de întoarcere fara a se asigura intrând în coliziune cu autoturismul marca Daewoo Cielo.

Din acelasi proces verbal rezulta prejudiciul reclamantului, constând într-o serie de avarii produse autoturismului marca Daewoo Cielo, astfel cum sunt mentionate si în devizul de calcul efectuat de S.C "AM" SRL privind reparatia autoturismului mai sus mentionat conform comenzii interne nr. 119925. Avariile produse autoturismului în urma incidentului rutier au fost remediate de catre un service autorizat, asa cum rezulta din înscrisurile atasate la dosar.

Din cuprinsul chitantei seria BZWLQ nr. 0296896, a facturii fiscale nr 011125 din 04.08.2008 si a devizului de calcul efectuat de S.C "AM" SRL privind reparatia autoturismului  marca Daewoo Cielo rezulta ca suma de 4295 lei a fost suportata de societatea de asigurari "A" la care pârâtul era asigurat iar diferenta de 3344,38 lei a fost suportata de catre reclamantul D.C.S.

Legatura de cauzalitate dintre fapta ilicita savârsita de pârât si prejudiciul cauzat reclamantului rezulta cu certitudine din situatia de fapt anterior retinuta.

Forma de vinovatie în cauza este culpa grava deoarece pârâtul, în calitate de conducator auto, a prevazut ca prin nerespectarea regulilor de circulatie poate produce un accident, chiar daca nu a acceptat un asemenea rezultat, sperând fara temei ca nu se va produce.

Fata de aceste considerente, constatând întrunite conditiile raspunderii civile delictuale, prevazute de art.998-999 C.civ., instanta a admis actiunea si l-a obligat pe pârâtul B.V. la plata despagubirilor datorate reclamantului, în cuantum de 3,344,38 lei.