Contestaţie la executare

Cod ECLI ECLI:RO:TBDLJ:2019:165.000155

Dosar nr. 2422/201/2017

R O M Â N I A

TRIBUNALUL DOLJ

SECŢIA I CIVILĂ

 Decizia civilă Nr. 155/2019

Şedinţa publică de la 01 Februarie 2019

Completul compus din:

PREŞEDINTE:

Judecător:

Grefier:

Pe rol judecarea  apelului formulat de apelantul-contestator C.M.C. împotriva  sentinţei civile nr. 523 pronunţată la data de 25.06.2018 de Judecătoria Calafat în dosarul nr.  2422/201/2017 în contradictoriu cu intimat E.C.F.D, având ca obiect contestaţie la executare.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică  se  prezintă avocat  NC în substituire avocat ŞC pentru apelantul-contestator, lipsă fiind intimatul.

Procedura legal îndeplinită  cu intimatul.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează  că, la data de 01.02.2019 s-a depus cerere de lăsare a cauzei la sfârşitul şedinţei.

Instanţa, în raport de dispoziţiile art. 482 Cod procedură civilă raportat la dispoziţiile art. 131 Cod procedură civilă, pune în discuţie competenţa instanţei de judecată şi estimarea duratei cauzei.

Avocat  NC pentru apelantul-contestator, având cuvântul, învederează că Tribunalul Dolj este competent în soluţionarea prezentului apel, estimează durata cauzei la un termen de judecată.

Instanţa, verificându-şi competenţa, în raport de dispoziţiile art. 95 pct.2 şi art. 466 C.pr.civ., constată că este competentă, general, material şi teritorial în soluţionarea prezentului apel,  va estima durata necesară cercetării cauzei după discutarea probatoriului.

Instanţa ia act de înscrisurile de la dosar.

 Ia act că, prin  întâmpinare s-a solicitat proba cu înscrisuri care nu au fost individualizate, decade intimatul din proba cu înscrisuri întrucât acestea nu au fost individualizate conform art. 254 alin. 1 coroborat cu art. 205 alin. 1  CPC pentru nerespectarea exigenţelor de  conţinut care se cer a fi acelaşi ca şi în cazul cererii de chemare  în judecată.

Instanţa pune în discuţie excepţia netimbrării apelului formulat, invocată de intimat prin întâmpinare.

Avocat  NC pentru apelantul-contestator, arată că apelul a fost timbrat, solicită respingerea excepţiei netimbrării.

Instanţa respinge excepţia netimbrării apelului formulat, invocată de intimat prin întâmpinare, având în vedere că s-a achitat taxa de timbru.

Instanţa estimează durata  necesară  cercetării cauzei la un singur termen de judecată  şi constatând că nu sunt cereri de formulat constată  încheiată cercetarea judecătorească şi acordă cuvântul asupra apelului.

Avocat  NC pentru apelantul-contestator, solicită admiterea apelului, anularea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare iar în subsidiar admiterea apelului, reţinerea cauzei spre rejudecare, schimbarea în parte a sentinţei civile şi admiterea contestaţiei la executare cum a fost modificată şi completată, asfel: admiterea excepţiei lipsei caracterului de titlu executoriu al titlurilor-contracte de cesiune deţinute de intimate, admiterea excepţiei lipsei calităţii de creditor a intimatelor, admiterea excepţiei lipsei calităţii de reprezentare a mandatarului E.C.F.D, admiterea excepţiei nulităţii absolute a  tuturor formelor şi actelor de executare şi a  procedurii de executare silită efectuate  în favoarea intimatei, anularea tuturor actelor şi formelor de executare şi a  procedurii de executare silită efectuate  în favoarea intimatei,  anularea  indisponibilizării sumei de 100 lei, din pensie, anularea încheierilor de eliberare sume nr. 708/E/2013, restituirea taxei de timbru consemnate, obligarea la plata cheltuielilor de judecată. Solicită amanarea pronunţării în vederea formulării de concluzii scrise. Fără cheltuieli  de judecată.

Instanţa pune în vedere apărătorului apelantului-contestator să formuleze concluzii scrise până la sfârşitul şedinţei de judecată.

T R I B U N A L U L

Asupra apelului civil de faţă:

Prin sentinţa civilă nr. 523/25.06.2018, pronunţată de Judecătoria Calafat, în dosarul nr. 2422/201/2017, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii de reprezentant, excepţia lipsei caracterului de titlu executoriu şi excepţia lipsei calităţii de creditor invocate de contestator.

A fost respinsă excepţia tardivităţii şi excepţia netimbrării invocate de intimată.

A fost respinsă contestaţia la executare formulată de contestatorul C.M.C, în contradictoriu cu intimata E.C.F.D, prin reprezentant convenţional – avocat DC.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a  reţinut următoarele:

Referitor la excepţia netimbrării contestaţiei la executare invocate de către pârâtă în întâmpinarea depusă, instanţa a apreciat că în speţa de faţă au fost respectate dispoziţiile art. 10  alin. (2) din OUG 80/2013, avându-se în vedere că s-a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 1.000 de lei conform chitanţei seria DJ PMC nr. 0000757/06.12.2017 depusă la fila 24, astfel că nu au fost reţinute susţinerile pârâtei, motiv pentru care o va respinge ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare  invocate de către aceeaşi pârâtă, potrivit art. 714, alin. (1) pct. 1 şi 3 Cod procedură civilă, contestaţia se poate face în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de actul contestat, când  cel interesat a primit comunicarea, ori după caz înştiinţarea privind poprirea;  când debitorul care contestă executarea  însăşi a primit încheierea de încuviinţare a executării silite, somaţia ori de la data la care a luat la cunoştinţă de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit somaţia sau executarea se face fără somaţie.

În acest sens, instanţa a constatat că, în cauză, contestatorul C.M.C a formulat contestaţia la executarea înlăuntrul termenului de 15 zile prevăzut de dispoziţiile art. 714 alin. (1) Cod procedură civilă (calculat de la data primirii somaţiei – 11.10.2017 la data introducerii cererii - 20.10.2017), motiv pentru va respinge şi excepţia tardivităţii contestaţiei invocate de către pârâtă, ca neîntemeiată .

Cu referire excepţia lipsei calităţii de reprezentare a mandatarului intimatei,  invocată de contestator, o primă precizare se impune a fi făcută în legătură cu principalele norme de ordin procedural vizând reprezentarea judiciară în procesul civil, cu aplicaţie particulară în privinţa persoanelor juridice. Astfel, părţile îşi pot exercita drepturile procedurale personal sau prin reprezentant, reprezentarea putând fi legală, convenţională sau judiciară  - art. 80 alin. (1) Cod proc. civ.

Persoanele juridice pot fi reprezentate convenţional în faţa instanţelor de judecată numai prin consilier juridic sau avocat, în condiţiile legii  - art. 84 alin. (1) Cod proc. civ., împuternicirea de a reprezenta o persoană fizică sau persoană juridică dată unui avocat ori consilier juridic putând fi dovedită prin înscris, potrivit legilor de organizare şi exercitare a profesiei - art. 85 alin. (3) Cod proc. civ.

Examinând această excepţie, instanţa a constatat că la dosarul cauzei a fost depusă la fila 35 împuternicirea avocaţială din data de 11.01.2018 a apărătorului ales C.D din cadrul Baroului Bucureşti, astfel că urmează să respingă excepţia lipsei calităţii de reprezentare.

Pe fondul cauzei, analizând înscrisurile depuse la dosar, instanţa a reţinut că la data de 23.09.2008 a fost încheiat contractul de credit nr. 6304 între BT SA, în calitate de împrumutător şi contestatorul din prezenta cauză, în calitate de împrumutat, în baza căruia banca i-a acordat acestuia un credit în valoare de 24.200 lei.

La data de 01.08.2017 s-a înscris în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare contractul de cesiune de creanţă încheiat la 06.07.2017 între creditoarea iniţială BT S.A. şi creditorul cesionar E.C.F.D (filele 8-16 din dosarul de executare), având ca obiect şi creanţa deţinută de creditorul iniţial BT S.A. împotriva contestatorului debitor rezultată din contractul de credit mai sus menţionat.

La data de 02.08.2017, creditorul iniţial BT S.A. a notificat contestatorul cu privire la contractul de cesiune de creanţă încheiat la 06.07.2017 cu creditorul cesionar E.C.F.D în ceea ce priveşte creanţa izvorâtă din contractul de credit nr. 6304/23.09.2008 în baza căruia a fost demarată executarea silită în dosarul execuţional nr. 708/E/2013 al SCPEJ Albu Ionuţ – Elian şi Muşat Marian.

În cuprinsul încheierii de încuviinţare a executării silite nr. 708/E/2013 din data de 24.09.2013 (filele 108-110 din ds. executare), coroborate cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă că debitul menţionat în cuprinsul acestora, în valoare totală de 21.524,28 lei, este rezultatul declarării scadenţei anticipate a creditului, ca urmare a neplăţii la scadenţă a ratelor de credit la data de 19.09.2013.

În drept, în ceea ce priveşte legea procesual civilă aplicabilă instanţa a constatat că, în temeiul dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 privind punerea în aplicare a legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă şi având în vedere că cererea de executare silită a fost formulată la data de 24.09.2013, în cauza pendinte sunt incidente prevederile Noului cod de procedură civilă.

Executarea silită este cea de-a doua fază a procesului civil şi reprezintă procedura prin intermediul căreia creditorul, titularul unui drept recunoscut printr-o hotărâre judecătorească sau printr-un alt titlu executoriu, constrânge, cu ajutorul organelor competente ale statului, pe debitorul său, care nu îşi execută de bunăvoie obligaţia corelativă de a o aduce la îndeplinire în mod silit.

Contestaţia la executarea silită reprezintă mijlocul procesual specific procedurii de executare silită prin care părţile raportului execuţional declanşează controlul judecătoresc al legalităţii actelor de executare silită săvârşite în timpul procedurii de executare.

Instanţa a reţinut că modificarea părţilor originare ale actului juridic care constituie titlu executoriu nu afectează substanţa creanţei constatată de titlul executoriu, poziţia cesionarului fiind aceea a unui veritabil succesor cu titlu particular care preia astfel drepturile pe care cedentul le avea în legătură cu creanţa.

Cesiunea de creanţă transferă cesionarului: toate drepturile pe care cedentul le are în legătură cu creanţa cedată, drepturile de garanţie şi toate celelalte accesorii ale creanţei cedate (art. 1568 alin. (1) Cod civil), astfel că cesionarul poate pretinde tot ceea ce primeşte cedentul de la debitor (art. 1575 alin. 1 din codul civil), preluând astfel şi calitatea acestuia în eventualele litigii legate de creanţa cesionată.

Pentru aceste considerente, instanţa a respins excepţia lipsei calităţii de creditor a intimatei E.C.F.D prin E.K.R. S.R.L.

Pentru punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit mai sus amintit, s-a format la cererea creditoarei iniţiale BT S.A., înregistrată la data de 24.09.2017 sub nr. 708 (fila 109 dos.ex.), dosarul de executare nr. 708/E/2013 al SCPEJ Albu Ionuţ – Elian şi Muşat Marian, fiind emisă încheierea din data de 24.09.2013 de înregistrare a cererii şi formare a dosarului de executare (filele 108-109 dosar de executare).

Contractul de credit a fost învestit cu formulă executorie de Judecătoria Craiova prin încheierea nr. 12360 din data 30.09.2013, pronunţată în dosarul nr. 31938/215/2013 (filele 105-106 dosar de executare), iar executorul a încuviinţat executarea şi a demarat procedurile de executare silită, astfel că instanţa a respins şi excepţia lipsei caracterului de titlu executoriu a contractului de credit invocată de contestator.

În ceea ce priveşte criticile ce vizează actele de executare silită, încheierile de învestire cu formulă executorie şi de încuviinţare a executării silite, încheierile de eliberare sume, instanţa a constatat, de asemenea, că nu există niciun motiv de nulitate absolută sau relativă, nefiind afectate de niciun viciu de formă sau de fond care să conducă la anularea acestora.

Pentru toate considerentele expuse mai sus, instanţa a respins contestaţia la executare formulată de contestatorul C.M.C, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinţei civile nr. 523/25.06.2018, pronunţată de Judecătoria Calafat, în dosarul nr. 2422/201/2017 a declarat apel contestatorul C.M.C, prin care a solicitat, în principal, anularea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, schimbarea în parte a sentinţei şi admiterea contestaţiei la executare, în sensul admiterii excepţiei lipsei caracterului de titlu executoriu al titlurilor - contracte de cesiune-deţinute de intimatele E.C.F.D şi E.K.R. S.R.L. în dosarul nr. 708/E/2013 al SCPEJ Albu Ionuţ-Elian şi Muşat Marian; admiterea excepţiei lipsei calităţii de creditor a intimatelor E.C.F.D şi E. K. R. SRL, în dosarul nr. 708/E/2013 al SCPEJ Albu Ionuţ-Elian şi Muşat Marian; admiterea excepţiei lipsei calităţii de reprezentare a mandatarului E. K. R. SRL, în dosarul de executare silită nr. 708/E/2013 al SCPEJ Albu Ionuţ-Elian şi Muşat Marian; admiterea excepţiei nulităţii absolute a tuturor formelor şi actelor de 1 executare şi a procedurii de executare silită efectuate în favoarea intimatelor E.C.F.D şi E. K. R. SRL, în dosarul nr. 708/E/2013 al SCPEJ Albu Ionuţ-Elian şi Muşat Marian; anularea tuturor formelor şi actelor de executare şi a procedurii de executare silită efectuate în favoarea intimatelor SC E.C.F.D şi E. K. R. SRL, în dosarul nr. 708/E/2013 al SCPEJ Albu Ionuţ-Elian şi Muşat Marian; anularea indisponibilizării sumei de 100 lei, din pensie, în data de 23.08.2017, cât şi a încheierii nr. 708/E/2013/30.08.2017 privind eliberarea/distribuirea acestei sume către intimata SC E.C.F.D; anularea încheierilor de eliberare sume nr. 708/E/2013 efectuate în lunile septembri-decembrie 2017 şi în lunile ianuarie-aprilie 2018 în dosarul nr. 708/E/2013 al SCPEJ Albu Ionuţ-Elian şi Muşat Marian; restituirea taxei de timbru consemnate; obligarea la plata cheltuielilor de judecată pe care le va face cu acest proces civil.

În esenţă, apelantul a arătat că hotărârea judecătorească pronunţată de instanţa de fond netemeinică şi nelegală, întrucât se bazează pe afirmaţiile intima presupuneri care nu se sprijină pe fapte concrete şi probe legale, întreaga motivare a hotărârii nu este susţinută de probele şi actele din dosar, probele nu sunt coroborate, au fost apreciate eronat şi interpretate greşit, motivele sunt greşite şi contradictorii, situaţia de fapt stabilită nu concordă cu realitatea, instanţa de fond nu a examinat, nu a cercetat, nu a analizat, nu a motivat şi nu s-a pronunţat asupra completării contestaţiei la executare, asupra excepţiei privind lipsa caracterului de titlu executoriu-contracte de cesiune-deţinute de intimate, asupra excepţiei lipsei calităţii de reprezentare a mandatarului E. K. R. SRL în dosarul de executare silită şi asupra excepţiei nulităţii absolute a tuturor formelor şi actelor de executare şi a procedurii de executare silită efectuată în favoarea intimatelor, ca de altfel nici asupra motivelor de fapt şi de drept deduse judecăţii, nu a judecat fondul contestaţiei la executare, hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, a normelor de drept material(substanţial) şi procedural.

În această situaţie, în prezent, izvorul juridic al litigiului şi al urmăririi silite îl constituie contractul de cesiune de creanţe încheiat de BT SA-Sucursala Craiova cu intimatele SC E.C.F.D şi E. K. R. SRL,contract care nu constituie titlu executoriu, deoarece legea nu-i conferă acest caracter. Importanţa deosebirii dintre cele două obiecte ale cesiunii îl reprezintă efectul juridic diferit în ceea ce priveşte curgerea dobânzii şi modalitatea de recuperare a creanţei pe calea executării silite.

În cazul unei eventuale cesiuni de contract de credit bancar dobânda ar continua să curgă potrivit graficului iniţial de rambursare a creditului, iar acest contract ar constitui titlu executoriu pentru întreaga creanţă, pe când, în cazul cesiunii de creanţă, dobânda nu mai continuă să curgă potrivit graficului iniţial de rambursare a creditului, contractul de credit bancar încetându-şi efectele ca urmare a cesiunii, iar contractul de cesiune de creanţă nu constituie titlu executoriu.

Cesiunea creanţei rezultând din contractul de credit bancar a determinat naşterea a două raporturi juridice diferite între părţi, unul între bancă şi debitor, respectiv unul între creditorii cesionari şi debitor. Contractul de cesiune nu constituie titlu executoriu, astfel cum rezultă din dispoziţiile Codului civil, ceea ce înseamnă că, cesionarii trebuie să realizeze dreptul dobândit prin această operaţiune de achiziţionare de creanţe bancare neperformante printr-un demers procesual nou contradictoriu cu debitorul cedat, în condiţiile în care banca cedentă a renunţat la toate atributele creanţei rezultate din contractul de credit.

Cesionarii sunt terţi faţă de contractul de credit. Adresându-se cesionarului, banca a renunţat la dreptul de a executa silit debitul în cauză. Intimata a dobândit un drept de creanţă împotriva apelantului-contestator în temeiul contractului de cesiune de creanţe şi nu în temeiul contractului de credit încheiat de subsemnatul cu banca împrumutătoare.

Prin „dobândirea” creanţei de către cesionarul ce nu deţine calitatea de instituţie de credit cu obiect de activitate principal creditarea, caracterul intuitu personae al contractului de credit nu se transmite şi cesionarului neprofesionist în materie de creditare, iar contractul de cesiune nu reprezintă titlu executoriu.

Conform dispoziţiilor art. 632 din C.proc.civ. executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărârii judecătoreşti ori al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.

Ca instrument juridic care conferă calitatea de creditor al obligaţiei pecuniare, contractul de cesiune de creanţă nu are natura juridică a unui contract de garanţie (reală sau personală), în sensul celor arătate mai sus. Ca urmare, nu se poate extrapola caracterul de titlu executoriu prevăzut de art. 120 din OUG 99/2006 în privinţa contractului de cesiune de creanţă.

Este adevărat că, în conformitate cu prevederile art. 1568 din Noul Cod Civil, cesiunea de creanţă implică transmiterea creanţei împreună cu toate drepturile pe care cedentul le are în legătură cu creanţa cedată, accesoriile şi garanţiile sale.

Dar, noţiunea de creanţă, de garanţii, de accesorii priveşte materialitatea, substanţa dreptului dedus judecăţii, iar nu atributul executorialităţii sale, aspect de drept procesual.

Aşadar, este greşit a interpreta că transferul creanţei implică şi transmiterea valorii sale de titlu executoriu, întrucât caracterul de titlu executoriu al creanţei nu este un accesoriu al dreptului cedat, ci un atribut pe care legiuitorul l-a prevăzut expres sau nu pentru acest contract. In cazul contractelor de garanţie reală şi personală aferente contractului de credit a fost reglementat în mod expres caracterul de titlu executoriu. în cazul cesiunii de creanţă nu a fost prevăzut în mod expres acest caracter.

Cesiunea de creanţă nu transferă titlul executoriu, ci doar creanţa atestată de conţinutul său, în limitele stabilite prin contractul de cesiune şi care constituie titlul de creanţă al cesionarului. Contractul de credit încheiat de o unitate bancară cu debitorul nu stabileşte în favoarea recuperatorului o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, astfel că acesta nu se poate prevala în cadrul unei proceduri de executare silită de faptul că deţine un titlu executoriu împotriva debitorului. Astfel, pentru a putea demara în condiţii de legalitate procedura de executare silită împotriva debitorului rău-platnic, este imperativ ca recuperatorul să urmeze procedura de drept comun în vederea obţinerii unui titlu executoriuditigiul în faţa instanţelor de judecată finalizat cu pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive care să constate existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile a recuperatorului faţă de debitor.

Contractul de cesiune nu reprezintă un titlu executoriu ce poate fî executat silit în mod direct, neexistând nici un text de lege care să prevadă aşa ceva. Prin urmare, legătura dintre contractul de credit (ce poate fi executat silit, el fiind titlu executoriu, fără investire cu formulă executorie doar de către împrumutător) şi contractul de cesiune de creanţă (ce nu poate fi executat silit împotriva împrumutatului), a fost întreruptă, ea neputând fi făcută doar prin subrogaţia pe care legea o prevede. Subrogaţia ivită în cauză dă dreptul cesionarului să îl urmărească pe debitor pentru a-şi recupera paguba, respectând prevederile legale, nu şi să ceară direct executarea silită a unui contract de credit, în care cesionarul nu este parte.

Contractele de credit nu au fost considerate titluri executorii pentru cesionari nici pentru perioada anterioară intrării în vigoare a OUG nr. 52/2016. Prin apariţia acestei ordonanţe s-a înţeles a se clarifica încă odată, dacă mai era necesar, că niciun contract de credit nu poate reprezenta titlu executoriu pentru un cesionar care este entitate ce desfăşoară activităţi de recuperare creanţe.

Aşadar, caracterul executoriu este dat contractului de credit şi nu creanţei; întrucât contractul de cesiune de creanţe nu constituie titlu executoriu este incidentă excepţia lipsei caracterului executoriu al titlurilor-contracte de cesiune - deţinute de către intimatele E.C.F.D şi E. K. R. SRL, dar instanţa nu a examinat nu a cercetat, nu a analizat, nu a motivat şi nu s-a pronunţat asupra acestei excepţii.

Aşadar, în dosarul execuţional nr. 708/E/2013 al SCPEJ Albu lonuţ- Elian şi Muşat Marian s-a efectuat executarea silită în favoarea intimatelor SC E.C.F.D şi E. K. R. SRL, deşi acestea nu deţin un titlu executoriu împotriva apelantului.

După cum a mai arătat, conform Codului de procedură civilă, executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu, respectiv hotărâri ale instanţelor de judecată, alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare.

Reiterând, intimatele SC E.C.F.D şi E. K. R. SRL nu sunt instituţii bancare, nu sunt părţi în contractul de credit, iar contractele de cesiune nu au caracter de titlu executoriu.

Faţă de cele de mai sus, rezultă că în dosarul nr. 708/E/2013 al SCPEJ Albu Ionuţ-Elian şi Muşat Marian, a fost efectuată executarea silită în favoarea unor persoane lipsite de calitatea de creditor, respectiv în favoarea intimatelor SC E.C.F.D şi E. K. R. SRL, situaţie în care este incidentă excepţia lipsei calităţii de creditor a intimatelor, respectiv a calităţii procesuale active în faza de executare silită, dar această excepţie a fost respinsă în mod greşit de către instanţă.

Apelantul a arătat că în cauză este incidentă excepţia lipsei calităţii de reprezentare a mandatarului E.K.R. S.R.L. în dosarul de executare silită, dar instanţa nu a examinat nu a cercetat, nu a analizat nu a motivat şi nu s-a pronunţat asupra acestei excepţii.

În aceeaşi ordine de idei, actul jurisdicţional, reprezentat de hotărârea judecătorească, trebuie să fie conform atât regulilor de drept substanţial cât şi celor de drept procesual.

Raţionamentul jurisdicţional este inexact dacă o regulă de drept substanţial nu a fost respectată. în aplicarea normei juridice la faptele speţei, eroarea poate privi fie calificarea faptelor, fie deducerea efectului juridieţeare nu corespunde condiţiilor de aplicare a normei de drept), fie pronunţarea sancţiunii(însă numai dacă norma juridică nu lasă la libera apreciere a instanţei conţinutul sau cuantumul sancţiunii).

A invocat, de asemenea, nemotivarea hotărârii ca urmare a faptului că instanţa de fond a soluţionat procesul fără a se pronunţa asupra tuturor excepţiilor şi motivelor de fapt şi  de drept deduse jduecăţii.

În drept, apelul a fost întemeiat pe prevederile art. 466-482 N.C.P.C.

S-a solicitat proba cu înscrisuri.

Apelul a fost timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 500 lei, achitată prin chitanţa nr. 17580/26.09.2018.

Intimata SC E.C.F.D a invocat excepţia netimbrării apelului.

În ceea ce priveşte fondul cauzei a arătat că prin intermediul cesiunii de creanţe s-a transferat caracterul de titlu executoriu al contractului de credit, sens în care a înţeles să invoce Decizia nr. 3/2014, privind examinarea sesizării formulate de tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. 15427/211/2013 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care a statuat faptul ca: “Consacrarea, prin art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, a caracterului executoriu al contractelor de credit, încheiate de o instituţie de credit, este impusă pentru a permite executarea silită a unei obligaţii (creanţe), iar nu a unui înscris, acesta fiind doar materializarea izvorului obligaţiei respective. în consecinţă, caracterul executoriu este asociat cu creanţa, iar nu cu înscrisul ca atare şi, atât timp cât legiuitorul a acordat contractelor de credit caracterul de titluri executorii, creanţa însăşi a devenit una executorie, astfel încât atributul executorialităţii nu se constituie într-un aspect de drept procesual, aşa cum a susţinut titularul sesizării, ci a devenit o calitate a creanţei, care se transmite prin cesiune. ”

Totodată, potrivit art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, nu a conferit contractelor de credit trăsătura de titlu executoriu în considerarea persoanelor semnatare ale unor asemenea contracte, ci a naturii respectivelor convenţii.

Modificarea părţilor originare ale actului juridic care constituie titlu executoriu nu afectează substanţa titlului executoriu, poziţia cesionarului fiind aceea a unui veritabil succesor cu titlu particular, care preia, astfel, toate drepturile pe care cedentul le avea în legătură cu creanţa."

Aşadar, prin cesionarea creanţei, se transferă inclusiv titlul executoriu, cesionarul, subrogându-l pe cedent în toate drepturile şi obligaţiile. Nu se poate susţine faptul că cesiunea ar privi doar contractul în sine, ca document scris, iar convenţia nu ar fi transmisibilă.

Prin cesiunea ce creanţă se transmite creanţa aşa cum a existat în patrimoniul cedentuluiîmpreună cu toate drepturile pe care cedentul le are în legătură cu creanţa cedată, drepturile de garanţie şi toate accesoriile ei, profesorii Liviu Pop, Ionuţ Popa şi Vidu relevă faptul că "sunt de asemenea accesorii transmiterea clauzelor contractuale accesorii, acţiunile în justiţie".

Mai mult, executarea silită a început în anul 2013 la cererea creditorului BT, parte în contractul de credit încheiat de contestator, apelanta doar continuând procedura executării silite în calitatea sa de nou creditor dobândită ca urmare a intervenirii cesiunii de creanţe detaliate anterior.

Privitor la susţinerea ca, în conformitate cu prevederile art. 58 alin 5 din OUG nr. 52/2016, contractul de credit nu reprezintă titlu executoriu pentru un cesionar entitate care desfăşoară activităţi de recuperare creanţe, a arătat faptul că potrivit art. 58 alin.(5) din OUG 52/2016 „Contractele de credit, contractele de ipotecă, precum si orice alte înscrisuri care iu caracter de instrumente de garantare a respectivelor credite, încheiate la solicitarea -creditorilor, nu reprezintă titluri executorii în cazul în care cesionarul este o entitate ce lesfăşoară activităţi de recuperare creanţe,” iar potrivit art. 2 al aceleiaşi ordonanţe "prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică tuturor contractelor de credit pentru consumatori irivind vânzarea, respectiv cumpărarea unor bunuri imobile, contractelor de credit garantate cu ipotecă asupra unor bunuri imobile şi contractelor de credit ce implică un drept protejat de un bun imobil.” Coroborând cele antementionate, consideră că dispoziţiile ordonanţei se aplică unui număr limitat de tipuri de convenţii, cu precăredere contractelor de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile.

De asemenea, a menţionat faptul că tipul contractului de credit nr. 17/537/23.11.2007 se regăseşte în categoria contractelor de credit de nevoi personale, titularii acestora neputând uza de beneficiul art. 58 alin. (5) din O.U.G. nr. 52/2016, aceştia fiind în continuare subiecţi ai măsurilor de executare.

Contractul de credit nr. 17/537/23.11.2007 este reprezentat de un credit de nevoi personale, nu a fost contractat pentru vânzarea sau cumpărarea unui bun şi nici nu este garantat cu un bun imobil bun, neîncadrându-se la cele stabilite de către OUG 52/2016.

Mai mult decât atât legiuitorul la art. 3 defineşte contactul de credit ca fiind cel stabilit la art. 2 din ordonanţa „ Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică tuturor contractelor de credit pentru consumatori privind vânzarea, respectiv cumpărarea unor bunuri imobile, contractelor de credit garantate cu ipotecă asupra unor bunuri imobile şi contractelor de credit ce implică un drept legat de un bun imobil. ”

Toate acestea coroborate demonstrează că, indiferent cum ar fi privită speţa, nu sunt sub nicio formă incidente dispoziţiile art.58 alin. (5) din OUG 52/2016, motiv pentru care consideră că această susţinere este netemeinică.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii de creditor a SC E.C.F.D şi a lipsei calităţii de reprezentant a E. K. R.SRL, intimata a arătat că dreptul de creanţă al BT S.A izvorât din nerespectarea contractului de credit nr. 30/20.02.2012, încheiat de reclamanţi cu BT S.A a fost cedat către E. K. R. S.R.L, în temeiul contractului de cesiune de creanţe din data de 06.07.2017. Ulterior, E. K. R. S.R.L a cesionat către SC E.C.F.D, în temeiul contractului de cesiune de creanţe din data de 13.07.2017, urmând ca E. K. R. S.R.L să efectueze activităţi de recuperare a creanţelor, în calitate de administrator al activelor. Cesionarul SC E.C.F.D are un reprezentant în Romania, respectiv societatea E. K. R. SRL, persoana juridică română, cu sediul in ..., avand ca obiect de activitate recuperarea creanţelor (COD CAEN 8291- Activitati ale agenţiilor de colectare si a birourilor, oficiilor de raportare a creditului), în vederea respectării dispoziţiilor O.U.G 52/2016. Atât intimata, cât si societatea E. K. R. S.R.L sunt înscrise în evidenţele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

Procedura executării silite demarate în dosarul execuţional nr. 706/E/2013, înregistrate pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc Albu lunaut Elian din cadrul SCPEJ Albu Ionuţ Elian şi Musat Marian este continuată de către intimata, SC E.C.F.D, în calitate de nou creditor, având ca reprezentant convenţional pe domnul avocat SM, astfel cum reiese din împuternicirea avocaţiala.

Având în vedere această situaţie, potrivit art. 810 din Codul civil, administratorul poate sta în justiţie pentru orice cerere sau acţiune referitoare la administrarea bunurilor şi poate interveni în orice cerere sau acţiune având ca obiect bunurile administrate, ca atare raportul juridic existent intre SC E.C.F.D şi E. K. R. SRL este unul născut dintr-o convenţie de administrare a bunurilor altuia, supus prevederilor titlului V "Administrarea bunurilor altuia" din Cartea a lll-a "Despre bunuri" a Codului civil.

Aşa cum a reţinut Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 9/2016, punctul 43: "In măsură în care situaţia concretă din speţă va releva existenţa în cauză a unui raport juridic de administrare a bunurilor altuia, instituţia reprezentării nu mai este guvernată de prevederile art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care constituie normă generală în materia reprezentării convenţionale în faţa instanţelor de judecată a persoanei juridice, ci de dispoziţiile speciale ale art. 810 din Codul civil, care instituie un caz de reprezentare legală, conferind administratorului dreptul de a sta în justiţie pentru orice cerere sau acţiune referitoare la administrarea bunurilor altuia".

In ceea ce priveşte susţinerile formulate prin raportare la Decizia nr. 19/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, privitor la împrejurarea ca reprezentarea persoanei juridice nu se poate face prin mandatar persoana juridica, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă, a reiterat, pe de o parte, faptul că, între EPS C.F. DAC şi EPS K. R. SRL există un raport juridic de administrare a bunurilor altuia, instituţie guvernată de prevederile art. 810 şi următoarele Cod Civil, iar, pe de altă parte, în prezentul litigiu, societatea creditoare EPS C. F. DAC este reprezentată convenţional de către avocatul S.M., conform contractului de asistenta juridica încheiat între părţi.

Pe de altă parte, a arătat faptul că dispoziţiile Deciziei nr. 19/2018 a ICCJ nu îşi găsesc aplicabilitatea în prezenta cauză. Mai mult, conform art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, decizia se aplica din momentul publicării sale in Monitorul Oficial al României, iar, din verificările sale până în prezent publicarea nu s-a realizat, ca atare întemeierea excepţiei pe aceasta decizie este lipsită de temei.

S-a solicitat proba cu înscrisuri.

S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Apelantul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a reluat susţinerile din cererea de apel, precizând în mod expres faptul că este greşit a interpreta că transferul creanţei ce implică şi transmiterea valorii sale de titlu executoriu, întrucât caracterul de titlu executoriu al creanţei nu este un accesoriu al dreptului cedat, ci un atribut pe care legiuitorul l-a prevăzut expres sau nu pentru acest contract. În cazul contractelor de garanţie reală şi personală aferente contractului de credit a fost reglementat în mod expres caracterul de titlu executoriu, iar în cazul cesiunii de creanţă nu a fost prevăzut în mod expres acest caracter.

Contractul de cesiune nu reprezintă un titlu executoriu ce poate fi executat silit în mod direct, neexistând nici un text de lege care să prevadă aşa ceva. Prin urmare, legătura dintre contractul de credit (ce poate fi executat silit, el fiind titlu executoriu, fără investire cu formulă executorie doar de către împrumutător) şi contractul de cesiune de creanţă (ce nu poate fi executat silit împotriva împrumutatului), a fost întreruptă, ea neputând fi făcută doar prin subrogaţia pe care legea o prevede.

Astfel, pentru a putea demara în condiţii de legalitate procedura de executare silită împotriva debitorului rău-platnic, este imperativ ca recuperatorul să urmeze procedura de drept comun în vederea obţinerii unui titlu executoriu.

Contractele de credit nu au fost considerate titluri executorii pentru cesionari nici pentru perioada anterioară intrării în vigoare a OUG nr. 52/2016.

Prin apariţia acestei ordonanţe s-a înţeles a se clarifica încă odată, dacă mai era necesar, că niciun contract de credit nu poate reprezenta titlu executoriu pentru un cesionar care este entitate ce desfăşoară activităţi de recuperare creanţe.

Altfel, a considera că această ordonanţă se aplică numai contractelor de credit pentru bunuri imobile nu şi celor pentru nevoi personale, înseamnă să se interpreteze şi aplica legea în mod discriminatoriu. Aşadar, caracterul executoriu este dat contractului de credit şi nu creanţei.

Întrucât contractul de cesiune de creanţe nu constituie titlu executoriu este incidentă excepţia lipsei caracterului executoriu al titlurilor -contracte de cesiune- deţinute de către intimatele SC E.C.F.D şi E. K. R. SRL, dar instanţa nu a examinat, nu a cercetat, nu a analizat, nu a motivat şi nu s-a pronunţat asupra acestei excepţii.

Astfel, executarea silită a fost începută în temeiul cererii din data de 24.09.2013, formulată de creditoarea BT S.A., care a formulat şi două cereri de stârnire în executare la 07.09.2016 şi 05.04.2017. Prin contractul încheiat la data de 06.07.2017, creditoarea BT S.A. a cesionat creanţa către E. K. R. S.R.L,  contract ce nu priveşte contractul de credit al contestatorului.

Instituţia Bancară avea obligaţia de a solicita suspendarea executării silite, iar cesionara avea obligaţia de a depune cerere de executare silită împotriva contestatorului, dar nu s-au efectuat şi depus asemenea cereri.

În continuare, a arătat că procura specială şi împuternicirea anexate la întâmpinarea depusă în faţa instanţei de fond de către intimată, ca de altfel şi întâmpinarea depusă de aceasta împotriva apelului, nu fac decât să dovedească executarea silită a apelantului de către o persoană juridică, prin reprezentare convenţională de către un mandatar persoană juridică, eventual prin avocatul acesteia.

Conţinutul acestor mandate de reprezentare acordate de intimata SC E.C.F.D şi E. K. R. SRL, sunt clare şi precise şi nu cuprind niciun dubiu, iar intimata nu face decât să inverseze anumite fraze din conţinutul mandatelor şi să le dea interpretarea care să-i fie favorbilă în prezent, încearcând astfel să convingă instanţa că mandatele au fost emise numai pentru ca E. K. R. S.R.L. să angajeze avocaţi care să o reprezinte pe intimată.

Prin decizia nr. 19/19.03.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, pronunţată în dosarul nr. 3251/1/2017 a fost admisă sesizarea formulată de Tribunalul Sibiu-Secţia I Civilă şi, în consecinţă s-a stabilit că în interpretarea şi aplicarea art. 664 alin. 2 C.pr.civ., reprezentarea convenţională a persoanei juridice nu se poate face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă, potrivit art. 84 alin. 1 C.pr.civ., astfel cum acesta a fost interpretat prin Decizia nr. 9/2016 pronunţată de ÎCCJ.

Aşadar, prin această decizie emisă în acord cu prevederile procedurale existente, s-a înţeles a se clarifica încă odată dacă mai era necesar pentru cei care, sub diferite motivaţii eludează legea şi refuză să se conformeze dispoziţiilor legale, că reprezentarea convenţională a persoanei juridice nu se poate face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă, iar în concluzie, în speţă putem invoca asemenea clarificări şi pentru situaţiile anterioare publicării acesteia.

Ca urmare, este incidentă excepţia lipsei calităţii de reprezentare a mandatarului E. K. R. S.R.L. în dosarul de executare silită, dar instanţa nu a examinat, nu a cercetat, nu a analizat, nu a motivat si nu s-a pronunţat asupra acestei excepţii.

Deliberând asupra apelului, Tribunalul reţine următoarele:

Potrivit art. 480 alin.3 Noul Cod de Procedură Civilă,  în cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va judeca procesul, evocând fondul. Cu toate acestea, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe sau altei instanţe egale în grad cu aceasta din aceeaşi circumscripţie, în cazul în care părţile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare; trimiterea spre rejudecare poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului. Dezlegarea dată problemelor de drept de către instanţa de apel, precum şi necesitatea administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Referitor la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 480 alin.3  teza întâi din Noul Cod de Procedură Civilă,  în ceea ce priveşte  înţelesul sintagmei „prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului”, în doctrină şi practica judecătorească s-a cristalizat opinia că necercetarea fondului presupune soluţionarea procesului în temeiul unei excepţii sau pronunţarea asupra altei cereri decât cea cu care a fost învestită instanţa. Nu pot fi subsumate acestui concept motivarea lacunară a sentinţei, neadministrarea unor mijloace de probă sau nesoluţionarea unor cereri incidentale.

În speţă, criticile aduse sentinţei apelate nu sunt de natură să denote o necercetare a fondului din partea primei instanţe, astfel încât să justifice solicitarea apelantului – contestator C.M.C. de anulare a hotărârii şi trimitere a cauzei spre rejudecare.

Nepronunţarea instanţei asupra lipsei caracterului de titlu executoriu a contractelor de cesiune de creanţă, asupra excepţiei lipsei calităţii de reprezentare a mandatarului E. K.R. SRL  în dosarul de executare silită sau asupra excepţiei nulităţii absolute a tuturor formelor şi actelor de executare viciază în mod evident modul în care aparent s-a judecat fondul cauzei dar dezlegarea juridică asupra acestor chestiuni poate fi suplinită în cadrul soluţionării cererii de apel, în raport cu circumstanţele speţei şi ţinând cont că apelul reprezintă o cale de atac devolutivă.

În mod preponderent, criticarea sentinţei apelate se referă la lipsa caracterului de titlu executoriu al contractului de cesiune de creanţă. Se susţine în esenţă, faptul că cesiunea de creanţă nu transferă titlul executoriu, ci doar creanţa atestată de conţinutul său astfel că pentru a putea demara în condiţii de legalitate procedura de executare silită împotriva debitorului, recuperatorul ar trebui să urmeze procedura de drept comun în vederea obţinerii unui titlu executoriu. Subrogaţia dă dreptul cesionarului să îl urmărească pe debitor pentru a-şi recupera paguba, iar nu să ceară direct executarea silită  a unui contract de credit în care nu este parte.

Susţinerile apelantului sunt nefondate.

 Potrivit art. 1566 alin.1 Noul Cod Civil cesiunea de creanţă reprezintă convenţia prin care creditorul cedent transmite cesionarului o creanţă împotriva unui terţ.

Potrivit art. 1568 alin.1 Noul Cod Civil cesiunea de creanţă transferă cesionarului toate drepturile pe care cedentul le are în legătură cu creanţa cedată, precum şi drepturile de garanţie şi toate celelalte accesorii ale creanţei cedate, cu excepţia prevăzută la alin.2 care prevede că în lipsa acordului constituitorului, cesionarului nu îi poate fi predată posesia bunului luat în gaj.

Termenul de „accesoriu” utilizat de art. 1568 alin.1 Noul Cod Civil trebuie înţeles în sens larg, prin intermediul cesiunii, creanţa se transmite către cesionar în aceeaşi formă în care ea se găsea în patrimoniul cedentului.

Este de necontestat că un contract de cesiune de creanţă nu are valoare de titlu executoriu dar acest aspect nu are relevanţă întrucât ceea ce se pune în executare este contractul de credit bancar din care rezultă creanţa cesionată iar nu contractul de cesiune. Împrejurarea că aecsta din urmă este sau nu titlu executoriu, poate fi avută în vedere numai în situaţia unei eventuale executări silite a contractului de cesiune şi nicidecum cu privire la executarea contractului care stă la baza creanţei cedate.

În acest sens, s-a pronunţat şi instanţa supremă prin dec. nr. 3/2014 şi nr. 4/2014, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, ambele publicate în Monitorul Oficial nr. 437/16.06.2014, reţinând asocierea caracterului executoriu al contractelor de credit cu creanţa, iar nu cu înscrisul ca atare; atâta timp cât legiuitorul a acordat contractelor de credit caracterul de titluri executorii, creanţa însăşi a devenit una executorie, astfel încât atributul executorialităţii nu se constituie într-un aspect de drept procesual, ci a devenit o calitate a creanţei, care se transmite prin cesiune. Articolul 120 din OUG nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, nu a conferit contractelor de credit trăsătura de titlu executoriu în considerarea persoanelor semnatare ale unor asemenea contracte, ci a naturii respectivelor convenţii. Modificarea părţilor originare ale actului juridic care constituie titlu executoriu nu afectează substanţa titlului executoriu, poziţia cesionarului fiind aceea a unui veritabil succesor cu titlu particular care preia toate drepturile pe care cedentul le avea în legătură cu creanţa.

Singura excepţie de la principiul transmisiunii caracterului de titlu executoriu al contractului de credit în cazul cesiunii de creanţă este cea prevăzută de O.U.G. nr. 52/2016 – act normativ prin care s-a permis cesiunea creanţelor rezultate din contractele de credit neperformante pentru care creditorul a declarat scadenţa anticipată ori a iniţiat procedura executării silite a consumatorului către entităţi care desfăşoară activitatea de recuperare creanţe, prevăzând în art. 58 alin. (5) lipsa caracterului de titlu executoriu  a contractelor de credit, a contractelor de ipotecă precum şi a oricăror alte înscrisuri care au caracter de instrumente de garantare a respectivelor credite, încheiate la solicitarea creditorilor, în cazul în care cesionarul este o entitate ce desfăşoară activităţi de recuperare creanţe.

Domeniul de aplicare al Ordonanţei vizează potrivit art. 2, contractele de credit pentru consumatori privind vânzarea, respectiv cumpărarea unor bunuri imobile, contractele de credit garantate cu ipotecă asupra unor bunuri imobile şi contractele de credit ce implică un drept legat de un bun imobil, cu excluderea contractelor de credit acordate de către un angajator angajaţilor săi, ca activitate secundară, atunci când aceste credite sunt acordate fără dobândă sau cu o dobânda anuală efectivă mai mică decât cea practicată în mod obişnuit pe piaţă şi care nu se oferă în general publicului, contractelor de credit în care creditul este acordat fără dobândă şi fără comisioane, cu excepţia comisioanelor aplicate pentru recuperarea costurilor legate în mod direct de garantarea creditului, contractelor de economisire şi creditare în sistem colectiv pentru domeniu locativ, pentru aspecte referitoare la economisirea aferentă acestora şi a contractelor de credit referitoare la credite acordate unui public restrâns în baza unei dispoziţii legale de interes general, fără dobândă sau la rate ale dobânzii mai mici decât cele practicate în mod obişnuit pe piaţă ori în condiţii care sunt mai avantajoase pentru consumator decât cele obişnuite de pe piaţă şi cu rate ale dobânzii care să nu fie mai mari decât cele practicate în mod normal pe piaţă.

Legiuitorul nu a înţeles să limiteze cu titlu general posibilitatea de cesionare a oricărui contract de credit, ci doar a celor care au fost încheiate cu consumatori şi au legătură cu un imobil – fie că au fost accesate pentru achiziţionarea unui imobil, fie că sunt garantate cu o ipotecă asupra unui bun imobil, fie că implică într-un alt mod un drept legat de un bun imobil.

Aşadar, limitarea dreptului de a cesiona contractele de credit sau creanţele rezultate din ele cu corelativul că asemenea contracte îşi pierd caracterul de titlu executoriu în cazul unei cesiuni către o entitate care îşi desfăşoară activitatea de recuperare de creanţe, reprezintă o situaţie de excepţie. Creanţele rezultate din orice alte contracte de credit, care nu privesc un bun imobil sau nu au fost încheiate cu un consumator, pot fi cesionate liber iar prin efectul cesiunii, contractul nu îşi pierde caracterul de titlu executoriu.

Contractul de credit nr. 6304/23.09.2008 încheiat între creditoarea iniţială BT SA şi debitorul C.M.C. a avut ca obiect acordarea unui împrumut în vederea finanţării nevoilor personale ale solicitantului pe o durată de 108 de luni. Nu a fost contractat pentru vânzarea sau cumpărarea unui bun şi nici nu este garantat cu un bun imobil, nefiind incidente prevederile O.U.G. nr.52/2016.

Astfel, apelantul, în calitate de titular al contractului care nu intră în sfera de reglementare a Ordonanţei, nu poate uza de beneficiul art. 58 alin. (5), acesta fiind în continuare subiect al măsurilor de executare.

Este nefondat de asemenea, şi motivul de apel privind excepţia lipsei calităţii de reprezentant a E. K. R. SRL.

Prin Decizia nr. 9/04.04.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a stabilit că „în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 84 alin. (1) Noul Cod de Procedură Civilă, cererea de chemare în judecată şi reprezentarea convenţională a persoanei juridice în faţa instanţelor de juedcată nu se poate face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acestuia din urmă”.

Pe de altă parte, însă, Înalta Curte a reţinut în paragaraful 43 al deciziei că în măsura în care situaţia concretă din speţă va releva existenţa în cauză a unui raport juridic de administrare a bunurilor altuia, instituţia reprezentării nu mai este guvernată de prevederile art. 84 alin.1 Noul Cod de Procedură Civilă, care constituie norma generală în materia reprezentării convenţionale în faţa instanţelor de judecată a persoanei juridice, ci de dispoziţiile speciale ale art. 810 din Codul civil, care instituie un caz de reprezentare legală, conferind administratorului dreptul de a sta în justiţie pentru orice cerere sau acţiune referitoare la administrarea bunurilor altuia.

În speţă, dreptul de creanţă al BT SA a fost cedat către E. K. R. SRL în temeiul contractului de cesiune de creanţe din data de 06.07.2017, iar ulterior către SC E.C.F.D, în temeiul contractului de cesiune de creanţe din data de 13.07.2017, urmând ca E. K. R. SRL să efectueze activităţi de recuperare a creanţelor în calitate de administrator al activelor. Existenţa raportului juridic de administrare a bunurilor aparţinând SC E.C.F.D rezultă din procura specială acordat E. K. R., prin care aceasta a fost împuternicită cu posibilitatea de reprezentare a cesionarei în faţa instanţelor judecătoreşti, în calitate de administrator de active, în scopul soluţionării eventualelor procese şi să răspundă pentru contravenţii şi/sau în faţa autorităţilor publice, potrivit OUG nr. 52/2016. Potrivit procurii, E. C. F. s-a angajat să ratifice sau să confirme orice acţiune provenind de la mandatar, în condiţiile în care aceasta a fost îndeplinită în limitele contractului de administrare bunuri încheiat la 24.oct. 2016 şi modificat la 07.12.2016. Prin împuternicirea  din data de 10.10.2017 ( filele 222-226) E. K. R. SRL are dreptul de a alege şi angaja avocaţi pentru reprezentarea în instanţă precum şi în faţa altor autorităţi şi pentru semnarea /executarea oricăror cereri legale pentru recuperarea în instanţă a creanţelor din portofoliu, să selecteze executori cu colectarea creanţelor pentru procedurile de executare.

Ca atare, raportul juridic existent între SC E.C.F.D S.R.L şi E. K. R. SRL este unul născut dintr-o convenţie de administrare a bunurilor altuia, supus prevederilor Titlului V – „Administrarea bunurilor altuia” din Cartea a III-a „Despre bunuri” a Noului Cod Civil.

Este nefondată, de asemenea, critica nemotivării hotărârii întrucât prima instanţă a analizat aspectele esenţiale ale cauzei iar faptul că nu s-a pronunţat în mod detaliat în legătură cu fiecare susţinere din cadrul contestaţiei la executare, nu înseamnă lipsa examinării fondului, fiind permis judecătorului să analizeze grupat argumentele subsumate unei critici principale. Faptul că elementele bazei factuale au fost interpretate într-o altă manieră decât cea agreată de apelantul – contestator nu echivalează cu încălcarea dreptului de a fi în mod real „ascultat”.

Având în vedere considerentele expuse, Tribunalul, în baza art. 480 alin.1 Noul Cod de Procedură Civilă, va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge apelul declarat de apelantul-contestator C.M.C, cu domiciliul în ...., împotriva  sentinţei civile nr. 523/25.06.2018, pronunţată de Judecătoria Calafat, în dosarul nr. 2422/201/2017, în contradictoriu cu intimata E.C.F. DAC cu sediul în ...şi sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la E. K. R. SRL cu sediul în..., prin reprezentant convenţional – avocat D.C., ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică de la 01 Februarie 2019.

Preşedinte,

Judecător,

Grefier,

Red.jud...

14.02.2019

Tehnored.S.V./4 ex.

Jud.fond....

Domenii speta

Spete similare