Partaj bunuri comune, lichidarea regimului matrimonial

 Cod ECLI ECLI:RO:TBDLJ:2019:165.001566

Dosar nr. 8865/215/2015***

R O M Â N I A

TRIBUNALUL DOLJ

SECŢIA I CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ  Nr. 1566/2019

Şedinţa publică de la 17 Septembrie 2019

Completul compus din:

PREŞEDINTE G. C. F.

Judecător A. B.

Grefier L. V.

Pe rol, pronunţarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în şedinţa publică din data de 10 septembrie 2019 consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată şi care face parte integrantă din prezenta hotărâre, având ca obiect judecarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta  Administraţia Judeţeană A Finanţelor Publice Dolj în contradictoriu cu pârâţii:  D. P. şi D. C., având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial, reţinut spre rejudecare ca urmare  a deciziei civile nr. 2129/30.10.2018 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr 8865/215/2015**.

T R I B U N A L U L

Asupra acţiunii civile de faţă:

Prin cererea înregistrată la data de 25.05.2007, sub nr. 8865/215/2015, pe rolul Judecătoriei Craiova, reclamanta A. J.A F. P. Dolj a chemat în judecată pe pârâţii D. P. şi D.C., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa, să dispună partajarea bunurilor dobândite de pârâţi pe perioada căsătoriei, respectiv, un imobil apartament compus din 3 camere şi dependinţe în suprafaţă de 63,50 mp situat în Craiova, str. V., nr. 5, bl. S 4, sc. 1, ap. 6, jud. Dolj, un  autoturism BMW525, serie motor xx883876 şi un altul marca Renault Laguna, serie motor C053256, urmând ca, în urma partajului, bunurile să-i fie atribuite pârâtei D.P., în vederea îndestulării creanţei pe care o are împotriva acesteia, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că, în baza titlurilor executorii reprezentând sentinţa penală nr. 1855/22.07.2011 a Judecătoriei Craiova şi decizia penală nr. 1618/19.07.2013 a Curţii de Apel Craiova are împotriva pârâtei D. P. un drept de creanţă pentru suma de 11.684,375 lei, reprezentând cheltuieli judiciare, la care se adaugă accesoriile aferente.

Declanşând executarea silită împotriva acesteia, susţine reclamanta, s-a constatat că bunul imobil sechestrat de organele de urmărire penală este bun comun, din acest motiv, faţă de disp. art. 353 C.civ. şi art. 817 C.p.c., impunându-se partajarea bunurilor arătate în cerere şi ieşirea din indiviziune a pârâţilor,  în vederea îndestulării creanţei sale.

În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 154 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, art. 979 şi urm. C.pr.civ şi art. 669-670 C.civ.

Cererea a fost legal timbrată.

La dosar, reclamantul a depus următoarele înscrisuri, în copie: procese  verbal de verificare sechestru, ordonanţă din data de 14.01.2008, certificat OCPI Dolj, contract de vânzare-cumpărare, somaţii, anunţ colectiv,  sentinţa penală nr. 1855/22.07.2011 a Judecătoriei Craiova şi decizia penală nr. 1618/19.07.2013 a Curţii de Apel Craiova.

La data de 11.05.2015, reclamanta a depus o precizare la acţiune, solicitând partajarea doar a imobilului apartament, renunţând la partajarea celorlalte bunuri.

A depus la dosar adresa nr. 67894/07.05.2015, eliberată de Primăria Craiova-Direcţia Impozite şi Taxe.

La data de 17.07.2015, pârâţii au depus la dosar întâmpinare, invocând excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a reclamantei, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a acesteia, cu motivarea că A.J.F.P. Dolj nu are personalitate juridică, potrivit art. 13 alin. 3 din H.G. 520/2013 privind organizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi, ca atare, nu poate fi subiect de drept distinct, neputându-se adresa instanţei de judecată pentru soluţionarea unui litigiu.

În susţinerea excepţiei privind lipsa calităţii procesuale active a reclamantei, pârâţii au arătat că din extrasul sentinţei penale nr. 1855/2011 a Judecătoriei Craiova, rezultă că acţiunea a fost formulată de statul român prin A.N.A.F., acesta având calitatea de creditor şi cum nu există identitate între persoana reclamantă şi creditorul menţionat în cuprinsul sentinţei penale, este fără dubiu că acţiunea a fost formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Pe fond, s-a solicitat ca, în situaţia în care se va partaja imobilul în litigiu, acesta să fie atribuit în lotul pârâtului D. C., dat fiind faptul că a i-a fost dat în folosinţă anterior căsătoriei, acesta realizând venituri net superioare pârâtei, de altfel, plata preţului acestui bun realizându-se prin reţineri pe statul de plată al pârâtului.

La termenul de judecată din 27.10.2015, instanţa a pus în discuţie excepţiile invocate de pârâţi prin întâmpinare.

Prin sentinţa civilă nr. 13449/3 noiembrie 2015, instanţa de fond a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a reclamantei şi a constatat nulă acţiunea formulată de reclamanta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dolj.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 13 alin. 3 din H.G. 520/2013 privind organizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în cadrul direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice, structuri cu personalitate juridică din cadrul A.N.A.F., funcţionează, ca structuri fără personalitate juridică, administraţii judeţene ale finanţelor publice.

Potrivit art. 7 alin. 13 din acelaşi act normativ, executarea silită a oricăror sume datorate bugetului general consolidat, în temeiul unor titluri executorii, se poate realiza  numai prin intermediul direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice.

Cum reclamanta nu poate fi subiect de drept distinct, neavând capacitatea de a se adresa cu cereri instanţei de judecată, în raport de dispoziţiile legale enunţate şi ţinând cont şi de dispoziţiile art. 40 C.p.c., instanţa de fond a admis excepţia invocată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Administraţia Judeţeană a Finanţeior Publice Dolj, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

A susţinut că potrivit art. 13 alin. 3 din H.G. nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală: „în cadrul direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice funcţionează, ca structuri fără personalitate juridică: b) administraţiile judeţene a finanţelor publice.

Art. 7 alin. 13 în realizarea funcţiilor sale Agenţia are, în principal următoarele atribuţii: aplică, prin organele abilitate, modalităţile de executare silită şi măsurile asigurătorii, pentru a căror realizare este competentă potrivit legii.

Prin Ordinul ANAF nr.875/2014 s-a aprobat regulamentul de organizare si funcţionare al direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice - aparat propriu si unităţi subordonate.

Potrivit art.1alin. 2 din Ordin 875/2013, regulamentul stabileşte structura organizatorica, organizarea si funcţionarea structurilor interne, modul de conducere, organizarea si desfăşurarea activităţii, precum şi atribuţiile specifice activităţii structurilor teritoriale.

Potrivit art. 56 din C. proc. civ. „(1) Poate fi parte in judecată orice persoană care are folosinţa drepturilor civile. (2) Cu toate acestea, pot sta în judecată asociaţiile, societăţile sau alte entităţi fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii."

Pornind de la dispoziţiile de mai sus, solicită instanţei de apel să observe faptul că Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dolj din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Craiova este o structură administrativă de sine stătătoare, constituită potrivit legii, care are drepturi şi obligaţii distincte, inclusiv drepturi de natură procesuală proprie, ce decurg din calitatea sa de drept administrativ.

Precizează că administraţiile judeţene ale finanţelor publice, ca unităţi fiscale teritoriale au atribuţii, sarcini şi răspunderi diferite, delimitate prin regulamentele ce organizare şi funcţionare, iar fiecare unitate fiscală are o răspundere proprie pentru actele pe care le îndeplineşte sau pentru refuzul de a soluţiona cererea care i-a fost adresată.

În cauza de faţă, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dolj fiind o autoritate fiscală care are calitate de parte în raportul de drept fiscal născut prin neplata creanţelor bugetare are şi capacitate procesuală de folosinţă.

De asemenea, arătă că a admite opinia instanţei de fond ar însemna ca toate actele emise de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dolj, atât actele de executare silită (somaţii, adrese de înfiinţare a popririi), precum şi celelalte acte administrativ-fiscale, etc. ar fi nule. Or, aşa cum se poate observa din practica judecătorească nu s-a pronunţat până în prezent o astfel de soluţie prin care să se constate lipsa calităţii procesuale de folosinţă a acestei autorităţi fiscale-Administraţia judeţeană a Finanţelor Publice Dolj.

Mai mult, s-a arătat că prin Ordonanţa nr. 228/P/2006 emisă de Parchetul ICCJ  - DNA - Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie s-a dispus luarea măsurii asiguratorii prin instituirea sechestrului asupra imobilului din Craiova compus in 3 camere şi dependinţe în suprafaţă de 63,50 mp situat în Craiova, str. V. nr. 5, bl. S4 sc. 1, ap. 6 jud. Dolj aflat în proprietatea învinuitei şi a celor două autoturisme Renault Laguna şi BMW525.

Declanşând executarea silită în cauză, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dolj a avut în vedere titlul de creanţă, astfel cum este definit la art. 110 lit. h) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi explicat de pct. 107.1. lit. g) din Normele metodologice de aplicare a Codului de procedură fiscală aprobate prin H.G. nr. 1050/2004 („Titlu de creanţă este actul prin care se stabileşte şi se individualizează creanţa fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptăţite, potrivit legii.

Fiind în posesia unui titlu executoriu înaintat de instanţa de judecată, organele de executare din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Dolj au declanşat procedura de executare silită în temeiul O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Interesul pentru promovarea prezentei acţiuni este justificat, pe de o parte, de creanţa aflată în evidenţa Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Dolj şi deţinută împotriva lui Voicu Stelian, având caracter cert, lichid şi exigibil, iar, pe de altă parte, din faptul că bunul imobil sechestrat de organele de urmărire penală în vederea îndestulării creanţei fiscale este bun comun, iar potrivit art. 353 C.civil, bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali ai unuia dintre soţi, iar în situaţia în care soţul debitor nu are bunuri proprii, creditorul personal poate cere partajul bunurilor comun.

Având în vedere aceste motivele s-a solicitat instanţei de judecată admiterea cererii de partajare a bunurilor comune dobândite de către pârâţi în timpul căsătoriei, urmând a stabili masa bunurilor de împărţit, cotele cuvenite în calitate de codevălmaş şi lichidarea stării de indiviziune prin individualizarea, atribuirea şi predarea efectivă a bunurilor ce se cuvin pârâţilor şi eventual achitarea de sultă.

S-a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinţei atacate în sensul respingerii excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă de Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Dolj.

Prin decizia nr. 1114/10 mai 2016 pronunţată de Tribunalul Dolj – Secţia I Civilă în prezentul dosar, s-a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă Administraţia Finanţelor Publice, CIF483007, cu sediul în Craiova, str.Mitropolit Firmilian, nr.2, judeţul Dolj, împotriva sentinţei civile nr. 14780/26.11.2015, pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 1697/215/2015, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi D. P., CNP xxxxx06163208 şi D. C., CNP xxxxx31632x, ambii cu domiciliul în Craiova, str. V., nr. 5, bl. S 4, sc. 1, ap. 6, jud. Dolj, s-a dispus anularea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe - Judecătoria Craiova.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a avut în vedere următoarele considerente:

Prima instanţa de fond a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a reclamantei AJFP Dolj, cu motivarea că, în raport de dispoziţiile art. 13 alin. 3 din H.G. 520/2013 privind organizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, aceasta funcţionează ca o structură fără personalitate juridică, astfel că nu poate fi subiect de drept distinct, neavând capacitatea de a se adresa cu cereri instanţei de judecată.

Capacitatea procesuală de folosinţă constă în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi obligaţii pe plan procesual.

Potrivit art. 56 alin.1 C.p.c., poate fi parte în judecată orice persoană care are folosinţa drepturilor civile. Alin.2 al aceluiaşi articol prevede o situaţie de excepţie de la regula instituită de alin.1, şi anume aceea că pot sta în judecată asociaţiile, societăţile sau alte entităţi, fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii.

Conform art. 13 alin. 3 şi 4 din HG 520/2013, administraţiile judeţene ale finanţelor publice funcţionează în cadrul direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice, ca structuri fără  personalitate juridică, iar organizarea  şi funcţionarea acestora se stabilesc prin ordin al preşedintelui Agenţiei.

S-a mai menţionat că prima instanţa a soluţionat excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a reclamantei AJFP Dolj cu neobservarea excepţiei permisă de cod în această materie. Astfel, reclamanta AJFP Dolj nu are personalitate juridică, aşa cum prevede art. 13 alin. 3 din H.G. 520/2013 şi cum a reţinut şi prima instanţa, însă se încadrează în situaţia de excepţie reglementată de art. 56 alin.2 C.p.c., fiind constituită potrivit legii.

Prin urmare, instanţa de control judiciar a reţinut că reclamanta AJFP Dolj poate sta în judecată, prin raportare la dispoziţiile art. 56 alin. 2 C.p.c., excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă invocată din oficiu de prima instanţa nefiind incidenţă în cauza dedusă judecăţii.

Fata de considerentele de fapt şi de drept expuse, Tribunalul, constatând că prima instanţă nu a cercetat fondul cauzei, în baza art. 480 alin. 3 C.proc.civ., a admis apelul declarat, a anulat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe.

În rejudecare, prin rezoluţia instanţei din data de 26 octombrie 2017 şi prin încheierea de şedinţă din data de 5 decembrie 2017, instanţa a dispus citarea reclamantei cu menţiunea de a face dovada încercării urmăririi mai întâi a bunurilor proprii ale pârâtei debitoare, prin depunerea de înscrisuri de la autoritatea locală sau alte instituţii, în acest scop.

Prin adresa nr. DJG REG 553471/24.11.2017 reclamanta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dolj a învederat instanţei că pârâta D. P. figurează în evidenţele fiscale cu obligaţii restante în sumă de 1395945 lei, din care suma de 1167862 lei reprezintă debit principal, iar suma de 228083 lei reprezintă accesorii.

Obligaţiile bugetare au fost stabilite în baza sentinţei penale nr. 1855/22.07.2011 a Judecătoriei Craiova pronunţată în dosarul nr. 17942/215/2009, definitivă prin decizia penală nr. 1618/19.07.2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, iar bunurile solicitate pentru efectuarea partajului au fost sechestrate în baza Ordonanţei privind luarea măsurilor asiguratorii din data de 14.01.2008 a DNA, prin procesul-verbal de aplicare a sechestrului penal din data de 16 ianuarie 2006.

A mai precizat reclamanta că a fost înfiinţată poprirea nr. 1407842/17.02.2017, iar din verificările efectuate reiese că debitoarea D. P. nu figurează cu alte bunuri proprii ce ar putea fi valorificate în vederea recuperării prejudiciului; până la data întocmirii adresei, s-a recuperat suma de 2957 lei.

Aşadar, instituţia reclamantă nu a depus înscrisuri doveditoare ale încercării urmăririi mai întâi a bunurilor proprii ale debitoarei, motiv pentru care la acest termen s-a invocat de către apărătorul pârâtei excepţia beneficiului de discuţiune, instanţa rămânând în pronunţare cu privire la această excepţie.

Prin sentinţa civilă nr. 13690/12.12.2017, pronunţată de Judecătoria Craiova, a fost respinsă acţiunea având ca obiect partaj bunuri comune formulată de reclamanta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dolj, CIF483007, împotriva pârâţilor D. P. şi D. C.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că, în timpul căsătoriei, împărţirea bunurilor comune ale soţilor poate avea loc şi la cererea creditorilor personali ai unuia dintre soţi; conform prevederilor art. 353 din codul civil( care reglementează regimul juridic al datoriilor personale ale soţilor), după urmărirea bunurilor proprii ale soţului debitor, creditorii personali ai acestuia pot cere împărţirea bunurilor comune, însă numai în măsura necesară pentru acoperirea creanţei lor.

Bunurile atribuite prin împărţire, la cererea creditorilor, devin obiectul dreptului de proprietate  exclusivă al fiecăruia dintre soţi.

Dreptul creditorilor personali ai soţilor de a cere împărţirea bunurilor comune, în timpul căsătoriei este un drept propriu al acestora şi constituie o măsură de excepţie prin care se atenuează regula instituită în alin. 1 al art. 353 din codul civil, potrivit căreia bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali ai unuia dintre soţi. Astfel, deşi legea interzice creditorilor personali ai soţilor de a urmări bunurile comune, totuşi le permite de a cere împărţirea acestor bunuri, care, ca efect al partajului, devenind bunuri proprii ale fiecăruia dintre soţi, vor putea fi urmărite de creditorii personali ai unuia dintre ei.

Această soluţie consacrată de Codul Civil este de natură să asigure, pe de-o parte, destinaţia economică concretă a comunităţii de bunuri a soţilor, cea de satisfacere a nevoilor comune ale căsniciei, iar pe de altă parte să garanteze şi să dea certitudine şi securitate raporturilor juridice ale soţilor cu alte persoane în cadrul circuitului civil general; prevederea legală prin care se conferă creditorilor personali ai unuia din soţi dreptul de a cere împărţirea bunurilor comune este o dispoziţie restrictivă, derogatorie de la regimul legal al comunităţii, fiind de strictă interpretare.

Dreptul creditorilor personali ai unuia din soţi de a cere împărţirea bunurilor comune poate fi exercitat numai după urmărirea bunurilor proprii ale soţului debitor şi numai dacă bunurile proprii ale acestuia sunt insuficiente pentru acoperirea creanţelor creditorilor personali. Deci, acţiunea creditorilor personali de a cere împărţirea bunurilor comune are caracter subsidiar.

Respectarea acestor condiţii de către creditorii personali înainte de a solicita împărţirea bunurilor comune este obligatorie. Ordinea în care pot fi urmărite bunurile proprii şi cele comune este imperativ stabilită de lege.

Deci, în virtutea textului de lege anterior menţionat, creditorii personali ai fiecărui soţ pot urmări numai bunurile proprii ale soţului debitor, iar în ipoteza în care creditorii personali ai unui soţ urmăresc bunurile comune ale soţilor, celălalt soţ poate invoca beneficiul de discuţiune, solicitând urmărirea prealabilă a bunurilor proprii ale soţului debitor.

Ordinea în care se face urmărirea are un caracter imperativ, trebuind a fi observată de instanţă din oficiu. Dacă bunurile proprii ale soţului debitor nu sunt îndestulătoare, creditorii săi personali pot cere partajul bunurilor comune prin hotărâre judecătorească, însă numai în măsura necesară satisfacerii creanţei lor – alin. (2) al art. 353 din codul civil, iar bunurile comune împărţite devin proprii, astfel încât se respectă regula potrivit căreia creditorii personali nu pot urmări decât bunurile proprii.

Întrucât art. 353 alin. (1) NCC interzice numai urmărirea bunurilor comune, iar nu şi indisponibilizarea lor, creditorii personali pot cere luarea unor măsuri asigurătorii (sechestru asigurător, poprire asigurătorie) asupra bunurilor comune (în sensul că este admisibilă luarea inscripţiei ipotecare în baza art. 154 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală asupra imobilului coproprietate comună devălmaşă în vederea garantării debitului pe care unul dintre soţi îl are, câtă vreme această măsură este una asigurătoare, şi nu una de executare silită).

Aşadar, creditorul trebuie să aibă un interes serios şi legitim pentru a intenta acţiunea de partaj bunuri comune în timpul căsătoriei, iar un asemenea interes există atunci când debitorul este insolvabil, ceea ce nu s-a dovedit în speţa de faţă.

În prezenta cauză reclamanta nu a făcut dovada încercării urmăririi mai întâi a bunurilor proprii ale debitoarei-pârâte, cu toate că instanţa i-a pus în vedere să facă dovada unor astfel de demersuri.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dolj, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

Arată că autoritatea fiscala si-a onorat obligaţia de a răspunde solicitării instanţei si a transmis adresa nr.DJG REG 553471 din 24.11.2017 prin care a precizat ca parata figurează in evidenţele fiscale cu sume restante în cuantum de 1395945 lei,  din care suma de 1167862 lei reprezintă debit principal şi 228 083 lei accesorii, obligaţii stabilite prin sentinţa penală 1855 din 22.07.2011 pronunţată în dosarul nr. 17942/215/2009 de Judecătoria Craiova definitiva prin decizia penala nr.1618 din 19.07.2013 a Curţii de Apel Craiova.

S-a menţionat in adresa emisa de autoritatea fiscal faptul că pârâta nu figurează cu bunuri proprii, ce ar putea fi valorificate in vederea recuperării prejudiciului stabilit iar până la data de 24.11.2017 s-a recuperat doar suma de 2957 lei, urmare a înfiinţării popririi.

Consideră ca excepţia beneficiului discuţiunii nu îşi găseşte aplicabilitate in prezenta cauză,  întrucât autoritatea fiscal si-a îndeplinit obligaţia stabilită de instanţa de judecată şi mai mult decât atât vor fi ataşate prezentei cererii de apel si înscrisuri doveditoare de la instituţiile acreditate ce figurează in evidenţa fiscală.

Solicită admiterea apelului, schimbarea sentinţei, în sensul respingerii cererii.

Intimata pârâtă a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea apelului ca nefondat, menţinerea sentinţei atacate ca fiind legală şi temeinică.

Prin decizia civilă nr. 2129/30.10.2019, pronunţată de Tribunalul Dolj, în dosdarul nr. 8865/215/2015**, a fost admis apelul declarat de  apelanta-reclamantă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dolj, împotriva sentinţei civile nr. 13690/12.12.2017, pronunţată de judecătoria Craiova, în dosarul nr 8865/215/2015**, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi D. P. şi D. C..

A fost anulată sentinţa şi a fost reţinută cauza pentru evocarea fondului.

A fost acordat termen la 11.12.2018.

Examinând sentinţa apelată, conform art. 476 şi urm. N.C.proc.civ., prin prisma motivelor de apel şi a dispoziţiilor legale aplicabile, tribunalul a constatat că apelul este fondat pentru considerentele ce succed:

Unul dintre principiile care limitează regula caracterului devolutiv al apelului este tantum devolutum quantum apellantum, care este o cerinţă a principiului disponibilităţii aplicabil procesului civil, principiu ce se impune şi în faţa instanţelor de control judiciar, aşadar şi a instanţei  de apel.

Ca atare, conform principiului enunţat, instanţa de apel, ca instanţă de reformare, este chemată să cerceteze cauza doar prin raportare la motivele invocate în cererea de apel, neputându-se pronunţa asupra altor motive de reformare neindicate în conţinutul motivelor de apel, cu excepţia motivelor de ordine publică.

În speţă, Tribunalul nu a identificat existenţa unor motive de ordine publică şi analizând critica referitoare greşita soluţionare a excepţiei beneficiului de discuţiune  constată că aceasta este fondată.

În cauza de faţă se solicită partajul bunurilor comune ale soţilor pârâţi, pentru realizarea creanţei reclamantei ce are calitatea de creditor personal al unuia dintre soţi, respectiv al pârâtei. Creanţa reclamantei s-a născut la data rămânerii definitiva a sentinţei penale nr. 1855/2011 a Judecătoriei Craiova, respectiv data pronunţării deciziei penale 1618/2013 a Curţii de Apel Craiova – 19.07.2013.

Din interpretarea art. 353 Cod civil, reiese faptul că în cazul creditorilor personali, aceştia vor urmări mai întâi bunurile proprii ale soţului debitor, în măsura necesară realizării creanţei. Dacă bunurile proprii nu sunt îndestulătoare pentru acoperirea întregii creanţe, creditorii personali nu-şi pot îndrepta urmărirea înspre bunurile comune ale soţilor, ci au obligaţia de a solicita partajarea bunurilor comune, pentru ca ulterior partajului să poată urmări bunurile care revin în lotul soţului debitor, bunuri care prin partaj devin proprii ale soţului căruia i-au revenit. Creditorii personali ai unuia dintre soţi nu pot solicita partajul bunurilor comune decât în măsura necesară realizării creanţei lor. Dispoziţiile acestui articol sunt aplicabile şi căsătoriilor în fiinţă la data intrării în vigoare a noului Cod civil (1 octombrie 2011), dacă datoria s-a născut după această dată (art. 35 din Legea nr. 71/2011).

Rezultă că este necesar a se dovedi că soţul debitor nu are alte bunuri personale, pentru a fi urmărite în cuantumul datoriei. Se consideră probat acest fapt dacă rezultă din dovezile administrate că acesta nu deţine în coproprietate decât imobilul în litigiu şi că nu are niciun alt bun cu titlu de bun propriu.

Neîndeplinirea condiţiei urmăririi în prealabil a bunurilor proprii ale soţului debitor a fost  invocată de acesta pe calea excepţiei beneficiului de discuţiune, fără a se indica însă care sunt bunurile proprii ale soţului debitor ce ar putea fi urmărite de reclamanta creditor cu prioritate faţă de bunurile comune.

Reclamanta, la solicitarea instanţei de fond de a dovedi că a încercat în prealabil urmărirea bunurilor propriii ale soţului debitor a răspuns prin adresa nr. 553471/24.11.2017 că din verificările efectuate a reieşit că debitoarea nu figurează cu bunuri proprii ce ar putea fi valorificate în vederea recuperării prejudiciului. Dovada acestor verificări a fost făcută prin adresa nr. 67894/07.05.2015 a Direcţiei de Impozite şi Taxe a Mun. Craiova, precum şi prin interogarea bazei de date a ANCPI, probă depusă în faţa instanţei de apel.

Tribunalul a constatat că reclamanta a dovedit că a încercat identificarea bunurilor proprii ale pârâtei în vederea urmăririi lor, însă nu a identificat astfel de bunuri, motiv pentru care a solicitat prin prezenta cerere partajarea bunurilor comune. Pe de altă parte, pârâta a invocat beneficiul de discuţiune, fără a dovedi însă existenţa bunurilor proprii a căror urmărire cu prioritate o solicită, sarcina ce îi revenea conform art. 249 N.C.proc.civ.

Astfel, prin prisma consideraţiilor expuse mai sus, reţinerea instanţei de fond în sensul că reclamanta nu a dovedit încercarea de urmărire a bunurilor proprii ale pârâtei nu este întemeiată.

Întrucât instanţa de fond a soluţionat cauza în temeiul unei excepţii de fond, fără a intra a cerceta cauza pe fond, instanţa a  anulat sentinţei şi a reţinut cauza pentru evocarea fondului, faţă de disp. art. 480 alin.3 teza 1.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. 8865/215/2015***.

Instanţa a încuviinţat proba cu înscrisuri pentru pârâţi şi proba testimonială cu martorul N.Constantin Titel pentru pârâta D. P..

Prin încheierea din 05.03.2019 s-a admis în principiu acţiunea precizată, s-a constatat că pârâţii D. P. şi D. C. au dobândit în timpul căsătoriei apartamentul situat in Craiova, str. V., nr 5, bl S 4, sc 1, ap 6, judeţul Dolj, s-a dispus ieşirea din indiviziune a celor doi pârâţi în cote de 35 % pentru pârâta D. P.şi 65 % pentru pârâtul D. C.. S-a dispus efectuarea unei expertize tehnice în specialitatea evaluări bunuri imobile, stabilind un onorariu provizoriu de 1000 lei în sarcina reclamantei AJFP Dolj, expertiza urmând a avea ca obiective identificarea şi evaluarea bunului imobil la preţul pieţei, precum şi formarea propunerilor de lotizare în cotele părţi ce li se cuvin pârâţilor, stabilite prin prezenta încheiere.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că reclamanta este creditorul personal al pârâtei D. P., aceasta figurând în evidenţele fiscale cu obligaţii restante în sumă de 1395945 lei, obligaţii bugetare stabilite în baza sentinţei penale nr. 1855/22.07.2011 a Judecătoriei Craiova, dosar nr. 17942/215/2009, definitivă prin decizia penală nr. 1618/2013 a Curţii de Apel Craiova.

Întrucât reclamanta nu a identificat bunuri proprii ale debitoarei sale ce pot fi urmărite silit a solicitat partajarea unui bun comun al acesteia şi al soţului ei, pârâtul D.C..

Tribunalul a costatat că pârâta D. P. şi pârâtul D. C. sunt căsătoriţi, iar în timpul căsătoriei au dobândit, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1-003006/02.03.1992, imobilul apartament cu 3 camere şi dependinţe în suprafaţă de 63,50 mp situat în Craiova, str. V. nr. 5, bl. S 4, sc.1, ap.6, aspecte de fapt necontestate de către părţi. Potrivit adresei nr. 42111/08.04.2014 a OCPI Dolj, acest imobil nu este înscris în Cartea Funciară a Municipiului Craiova, iar în Registrul de Transcripţiuni şi Inscripţiuni asupra sa există înscris sechestrul nr. 5851/04.02.2008 pentru suma de 1749437 lei în favoarea DNA.

În ceea ce priveşte legea materială aplicabilă în speţă cu privire la regimul comunităţii de bunuri, aceasta este Codul Familiei, iar nu Noul Cod civil, dată fiind data încheierii căsătoriei dintre cei doi pârâţi, dată care este anterioară intrării în vigoare a Noului Cod civil la 01.10.2011.

Articolul 30 Codul familiei, instituie o prezumţie relativă de comunitate, în temeiul căreia orice bun dobândit în timpul căsătoriei, de oricare dintre soţi, se consideră comun câtă vreme nu se face dovada că este propriu, respectiv că se încadrează într-una din categoriile prev. de art.31 Codul familiei.

Drept urmare, imobilul apartament cu 3 camere şi dependinţe în suprafaţă de 63,50 mp situat în Craiova, str. V. nr. 5, bl. S 4, sc.1, ap.6 este bun comun al soţilor pârâţi, iar prin aplicarea dispoziţiilor art. 353 Noul Cod civil, cod aplicabil cererii de partaj pentru considerentele arătate în decizia civilă nr. 2129/2018, a dispus ieşirea din indiviziune.

Pe durata căsătoriei raporturile dintre soţi sunt guvernate de principiul egalităţii în drepturi (art. 1 C. familiei) ceea ce include şi raporturile patrimoniale dintre aceştia (de unde şi prezumţia relativă că soţii au contribuţie egală la dobândirea bunurilor comune). În speţă însă, tribunalul constată că părţile prin probele administrate au răsturnat  această prezumţie. Astfel, din înscrisurile depuse (adresa emisă de DGRFP Craiova sub nr. 340/16.01.2019, adresa nr. F-11355/17.09.2013 a UM 02316 Craiova şi adeverinţa anexă, adeverinţa nr. 22926/02.10.2013 emisă de DGRFP Craiova, carnetul de muncă al pârâtei D. P., adeverinţa nr. 1544/04.10.2013 emisă de SC Fraţii Bacriz SRL, decizia de desfacere a contractului de muncă nr. 1534/0310.2013, dispoziţia nr. 958601 privind stabilirea dreptului la indemnizaţia de şomaj), coroborate cu declaraţia martorului N. C. T., tribunalul a reţinut că, pârâtul D. C. a avut în mod constant venituri mai mari decât cele realizate de soţia sa, pârâta D. P. (în perioada 1992-1997 veniturile salariale ale pârâtului au fost de 2-3 ori mai mari decât cele ale soţiei sale). La stabilirea cotei de contribuţie a fiecăruia dintre soţi la dobândirea bunurilor comune, tribunalul a avut în vedere şi munca prestată în gospodărie de soţie, dar şi faptul că  părinţii pârâtului au contribuit la plata avansului pentru apartamentul bun comun, astfel cum a declarat martorul audiat în cauză.

Drept urmare tribunalul a dispus ieşirea din indiviziune a pârâţilor cu privire la bunul comun mai sus arătat în cote de 65% pentru pârâtul D. C. şi 35% pentru pârâta D. P..

Raportul de expertiză tehnică specialitatea construcţii civile întocmit de expert Căpruciu Dragoş Alexandru a fost depus la data de 16.07.2019.

 Analizând în rejudecare cererea reclamantei de partajare a bunului comun dobândit de pârâţi în timpul căsătoriei, respectiv imobilul apartament compus din 3 camere şi dependinţe în suprafaţă de 63,50 mp situat în Craiova, str. V., nr. 5, bl. S4, sc.1, ap. 6, jud. Dolj, tribunalul constată că aceasta este fondată şi o va admite cu următoarea motivare:

Prin încheierea de admitere în principiu din data de 05.03.2019, s-a constatat că, în timpul căsătoriei cei doi soţi pârâţi au dobândit bunul imobil descris mai sus, cotele de contribuţie ale acestora la dobândirea bunului fiind 35% pentru pârâta D. P. şi 65% pentru pârâtul D.C..

Potrivit raportului de expertiză tehnică specialitatea construcţii civile, apartamentul bun comun are o valoare de circulaţie de 259.111 lei, pârâtei D. P.revenindu-i un lot valoric de 90.689 lei, iar pârâtului D. C.revenindu-i un lot valoric de 168.422 lei.

La stabilirea modalităţii concrete de partajare a acestui bun comun, Tribunalul are în vedere dispoziţiile art. 988 N.C.proc.civ, precum şi faptul că bunul nu poate fi comod partajat în natură, că pârâtul nedebitor are o cotă de contribuţie mai mare decât cea a pârâtei debitoare, că apartamentul reprezintă domiciliul pârâţilor.  Faptul ca partajul a fost solicitat de către creditor nu poate avea, in mod automat, întâietate, atâta timp cât pârâtul are o cotă de contribuţie majoritară şi a făcut dovada, prin probele administrate (extras de cont din 06.09.2019) că dispune de posibilităţi financiare pentru achitarea unei eventuale sulte către pârâtă.

Pentru considerentele mai sus expuse, în aplicarea disp. art. 984 alin. 2 şi 988 N:C:proc.civ., tribunalul  va dispune ieşirea din indiviziune în cote de 65% pentru pârâtul Dragomir C. şi 35% pentru pârâta D. P. şi urmează să partajeze bunul imobil în varianta unică propusă de expert Căpruciu Dragoş Aleaxandru. Astfel, bunul supus împărţirii va fi atribuit către pârât acesta fiind obligat la plata către pârâtă a unei sulte în cuantum de 90.689 lei.

În temeiul art. 453 N.C.proc.civ., reţinând culpa procesuală a pârâţilor, tribunalul îi va obliga pe aceştia la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată constând în onorariu de expert.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite acţiunea precizată formulată de reclamanta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dolj, CIF483007, cu sediul în Craiova, str. Mitropolit Firmilian, nr. 2, judeţul Dolj, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi D. P.şi D. C., ambii cu domiciliul în Craiova, str. V. nr. 5, bl. S 4, sc. 1, ap. 6, jud. Dolj.

Dispune ieşirea din indiviziune a pârâţilor D. C. şi D. P. cu privire la imobilul apartament situat in Craiova, strada V., nr 5, bl S 4, sc 1, et 1, ap 6, judeţul Dolj.

Atribuie pârâtului D. C. imobilul de mai sus şi obliga pe acesta la plata către pârâta D. P. a unei sulte in valoare de 90.689 lei.

Obliga pe pârâţi la plata către reclamanta a sumei de 1000 lei cheltuieli de judecata. Definitivă

Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Septembrie 2019.

Preşedinte,

G. C. F. Judecător,

A. B.

Grefier,

L. V.

Red.jud.G.C..

Tehnored.F.M./5 ex.

Domenii speta

Spete similare