Fond funciar. cerere nesolutionata

Prin sentinţa civilă pronunţată de Judecătorie, a fost  respinsă ca neîntemeiată acţiunea civilă de fond funciar formulată de reclamanta. Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:

Prin prezenta cerere de chemare în judecată, reclamanta a solicitat, în principal, să se dispună reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 4.000 mp, şi obligarea pârâtelor să emită titlu de proprietate pentru terenul în suprafaţă de 4.000 mp iar în subsidiar să se dispună acordarea de despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 4.000 mp.

Din înscrisurile depuse la dosar se constată că autorul reclamantei, a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafaţa de teren de 5 ha, cerere înregistrată sub nr.694/1991, care a fost soluţionată în procedura legii fondului funciar prin emiterea titlului de proprietate nr.846-14911/07.11.1993(filele 68-69 dosar fond).

La data de 27.01.1998 autorul reclamantei a formulat o nouă cerere prin care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra diferenţei de teren de la 7,14 ha şi diferenţa care i-a fost deja atribuită în proprietate, cerere care a fost soluţionată conform susţinerilor reclamantei  prin validarea acestuia în anexa 50 poziţia 270, cu suprafaţa de 0,40 ha, iar conform HCJ 1033/2002 a fost radiat din această anexă şi trecut în anexa 39 cu aceeaşi suprafaţă de teren.

Din înscrisurile depuse la dosar s-a constatat însă de instanţă că autorul reclamantei, a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafaţa de teren de 4000 m.p. cerere înregistrată sub nr.5027/21.02.2000, care a fost soluţionată în procedura legii fondului funciar prin emiterea propunerii de validare a Anexei 50, iar prin Hotărârea nr.524 a Comisiei Judeţene pentru Aplicarea legii Fondului Funciar din data de 18.07.20202 s-a admis prepunerea formulată de Comisia Locală în sensul validării în anexa nr.39, cu suprafaţa de 0,40 ha, în vederea acordării de despăgubiri.

Cum cererea formulată în temeiul Legii 247/2005 pentru terenul din acţiune care este diferit de cele pentru care s-a emis titlul de proprietate sau se derulează procesul restituirii prin echivalent, nu a fost soluţionată, nefiind făcută nici dovadă în acest sens, se apreciază, contrar celor susţinute de pârâtă, că la data intrării în vigoare a legii 165/2013 aceasta intra în sfera noţiunii de cereri nesoluţionate, pentru motivele expuse în continuare.

Atât din expunerea de motive, cât şi din conţinutul Legii 165/2013 rezultă că intenţia legiuitorului, prin adoptarea noului act normativ, a fost aceea de a eficientiza şi de a finaliza procesul de restituire demarat sub imperiul cadrului legislativ anterior, prin includerea în sfera de aplicare a noii legi a tuturor situaţiilor privind cererile de restituire în natură sau de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, nesoluţionate până la acel moment.

În acest sens sunt relevante prevederile art.3 pct. 1-3 din Legea nr. 165/2013, care stabilesc semnificaţia, în contextul acestei legi, a noţiunii de cerere şi a expresiilor persoana care se consideră îndreptăţită şi persoana îndreptăţită.

Prin termenul cereri se înţelege: cererile formulate în temeiul prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 şi ale Legii nr.169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, cererile formulate potrivit Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare, cererile de retrocedare formulate potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, republicată, aflate în curs de soluţionare la entităţile învestite de lege sau, după caz, la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

 Persoana care se consideră îndreptăţită este persoana care a formulat şi a depus, în termen legal, la entităţile învestite de lege, cereri din categoria celor prevăzute la pct. 1, care nu au fost soluţionate până la data intrării în vigoare a noii legi.

Persoana îndreptăţită este persoana căreia i-a fost recunoscut dreptul la restituire în natură sau, după caz, la măsuri reparatorii, ceea ce presupune că s-a formulat o cerere în procedura uneia dintre legile speciale de reparaţie.

Interpretând sistematic art.4 din Legea nr. 165/2013, potrivit căruia "Dispoziţiile prezentei legi se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, precum şi cauzelor aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi", prin raportare la prevederile anterior menţionate rezultă că dispoziţiile Legii nr. 165/2013 se aplică cererilor de restituire din categoria celor la care se referă art.3 pct. 1, formulate şi depuse în termenul legal la entităţile învestite de lege cu soluţionarea acestora, indiferent dacă cererile respective se află într-o etapă administrativă la nivelul uneia dintre entităţile prevăzute de art.3 pct.4, în procedura judiciară pe rolul instanţelor judecătoreşti sau, fiind soluţionate definitiv în procedura internă, au generat plângeri înregistrate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului şi sunt suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României.

 "Cauzele" la care se referă cele două teze ale textului legal analizat nu pot avea ca obiect alte cereri în afara celor enumerate la art. 3 pct. 1 din Legea nr. 165/2013, diferenţa dintre cele trei teze ale art. 4 constând în etapele diferite în care aceste cereri se găsesc la momentul intrării în vigoare a acesteia.

Faţă de toate cele mai sus expuse, cererea formulată de reclamantă pentru terenul din acţiune este o cerere nesoluţionată în accepţiunea legii 165/2013.

In conditiile in care obiectul prezentei cauze a fost expres precizat în sensul că se solicită în principal reconstituirea dreptului de proprietate sau în subsidiar a solicitat instanţei să dispună acordarea de despăgubiri. 

Reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor debutează în cadrul procedurii administrative, potrivit art. 9 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin cererea formulată, în termenul legal, de persoana deposedată în mod abuziv sau de moştenitorii acesteia. Cererile astfel formulate de persoanele care se consideră îndreptăţite la reconstituirea dreptului de proprietate sunt analizate, sub aspectul întrunirii condiţiilor de fond şi formă, de către comisiile locale, propunerile acestora fiind verificate, sub aspectul legalităţii, de către comisiile judeţene de fond funciar, care le validează sau invalidează. Ulterior acestui moment, comisia locală propune restituirea în natură a terenului preluat abuziv, respectiv, după caz, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.

 Ca natură juridică, actele emise pentru finalizarea procedurilor derulate în baza legilor fondului funciar au o natură complexă, conferită, pe de o parte, de caracterul administrativ al autorităţii emitente şi de procedura specială, administrativă, de emitere a actului, iar, pe de altă parte, de caracterul drepturilor care decurg din lege, derivând din dreptul de proprietate, acestea fiind apte a produce consecinţe juridice.

În acest context al analizei se poate concluziona că finalizarea procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate şi soluţionarea cererilor formulate în temeiul legilor fondului funciar se realizează la momentul emiterii titlului de proprietate, în cazul restituirii în natură a terenului preluat abuziv sau, după caz, a deciziei de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent.

Drept urmare, ca etapă a procesului de reconstituire a dreptului de proprietate, validarea propunerii comisiei locale prin hotărâre de către comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor nu are semnificaţia admiterii cererii de restituire în natură a terenului preluat abuziv, în sensul dobândirii efective a unei anumite măsuri reparatorii, ci a recunoaşterii legitimităţii de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de legile fondului funciar, fără însă a fi individualizată categoria măsurilor reparatorii cuvenite potrivit legii. Astfel, persoanele îndreptăţite, menţionate în anexa hotărârii comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, au prerogativa de a beneficia, potrivit legii, fie de restituirea în natură a terenului, fie de acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.

A reţinut instanţa că în cadrul procedurii speciale privind stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor în baza legilor fondului funciar, instanţa de judecată poate fi învestită în privinţa întinderii dreptului de proprietate, numai cu plângere împotriva hotărârii comisiei judeţene prin care a fost soluţionată contestaţia asupra măsurilor stabilite de comisia locală şi nu prin cerere principală de chemare în judecată.

Astfel, potrivit art.86, alin.1 din H.G. nr.180 din 14 martie 2000 pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.131/1991, în toate cazurile prevăzute de Legea nr.1/2000 comisiile comunale, orăşeneşti sau municipale şi cele judeţene vor verifica în mod riguros existenţa cererilor şi actele doveditoare prevăzute la art.9, alin.(5) din Legea nr.18/1991, republicată, precum şi pertinenţa, verosimilitatea, autenticitatea şi concludenţa acestor acte, ţinându-se seama şi de dispoziţiile art. 11 alin. (1) şi(2) din aceeaşi lege.

În aliniatul 2 se prevede că după analizarea şi verificarea cererilor şi a actelor doveditoare, persoanele fizice şi juridice îndreptăţite se înscriu de către comisiile locale în anexele nr. 28-31, 33, 35, 39-49, 51 şi 53-56.

Potrivit alin.5 al aceluiaşi articol, după validarea anexelor de către comisia judeţeană, acestea se retransmit pentru reafişare în locuri vizibile, la sediul primăriilor localităţilor.

S-a mai avut în vedere că, în conformitate cu prevederile art.87, alin.1 din H.G. nr. 180/2000, persoanele nemulţumite vor proceda conform dispoziţiilor procedurale prevăzute la art. 51-59 din Legea nr. 18/1991, republicată.

Dispoziţiile privind procedura menţionată anterior sunt prevăzute şi în art.79-80 din H.G. nr. 1172/2001, prin care a fost abrogată H.G. nr. 180/2000.

Ori, în condiţiile în care nu a fost urmată procedura prevăzută de Legea nr.18/1991, republicată, pentru contestarea validării în anexa nr.39, de despăgubiri, nu se poate stabili în sarcina comisiei locale pârâte obligaţia de întocmire a documentaţiei premergătoare emiterii  titlului de proprietate, aşa cum susţine reclamanta.

O astfel de obligaţie există doar în cazul suprafeţelor de teren validate în anexele cuprinzând persoanele care vor primi teren fizic, nu şi în cazul celor înscrise în anexele de despăgubiri.

Prin urmare, atât timp cât prin Hotărârea Comisiei Judeţene s-a dispus validarea pentru plata de despăgubiri şi ulterior prin HCJ 1033/2002 a  fost radiată poziţia  şi s-a deschis o nouă poziţie pentru plata de despăgubiri, iar această hotărâre îşi produce efectele nefiind desfiinţată printr-o hotărâre judecătorească, reclamanta nu poate opune un drept real concurent, aceasta fiind titularul unui drept de creanţă, constând în despăgubiri pentru suprafaţa de 0,4 ha. 

Faţă de considerentele menţionate anterior, instanţa a respins ca neîntemeiată acţiunea – teza principală a cererii introductive de instanţă prin care s-a solicitat instanţei să dispună reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de teren de 0,40 ha (4000 m.p.).

În ceea ce priveşte solicitarea formulată în subsidiar prin care s-a solicitat instanţei acordarea de despăgubiri pentru suprafaţa de teren de 0,40 ha (4000 m.p.), instanţa apreciază că cererea este neîntemeiată urmând a fi respinsă şi sub acest aspect pentru considerentele ce succed.

Fata de dispoziţiile exprese ale art.16 alin.1 din titlul VII al Legii 247/2005, în condiţiile în care Comisia Judeţeana de fond funciar Dolj a emis Hotărârea nr.254/2002 prin care a validat propunerea de acordare de despăgubiri autorului aceasta avea obligaţia legala de a înainta documentaţia aferentă Comisiei Centrale în vederea analizării dosarului, instanţa putând cenzura, prin prisma prevederilor art. 54 din Legea 18/1991, numai omisiunea pârâtei de a înainta documentaţia aferentă Comisiei Centrale în vederea analizării dosarului şi nu de a proceda efectiv la acordarea despăgubirilor astfel cum a fost formulată solicitarea subsidiară a reclamantei din cererea introductivă de instanţă.

Astfel prin prisma prevederilor art. 16 alin. 1 titlul VII din legea 247/2005 conform cărora deciziile/dispoziţiile emise de entităţile investite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, dupa caz, ordinele conducătorilor administraţiei publice centrale investite cu soluţionarea notificărilor si in care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoţite, după caz, de situaţia juridica actuala a imobilului obiect al restituirii si întreaga documentaţie aferenta acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţita si/sau regăsite in arhivele proprii, se predau pe baza de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe judeţe, conform eşalonării stabilite de aceasta. Deciziile/dispoziţiile sau, după caz, ordinele vor fi însoţite de înscrisuri care atesta imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parţial, a unor alte bunuri sau servicii disponibile, deţinute de entitatea investita cu soluţionarea notificării.

In condiţiile în care cerere de restituire a autorului reclamantei –a fost soluţionata prin Hotărârea nr.1033/2002 a Comisiei Judeţene de stabilire a dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, hotărâre care a validat propunerile Comisiei locale in ceea ce priveşte anexa 39 - despăgubiri, instanţa in temeiul art.22 alin 6 NCPC şi având in vedere principiul disponibilităţii, va soluţiona cauza in limitele investirii, având in vedere acţiunea reclamantei astfel cum aceasta a fost formulată.

Instanţa a reţinut că hotărârea comisiei judeţene de validare a propunerii de despăgubire a reclamantei nu a fost atacată, nefiind invocate nici in cadrul prezentei cauze motive de nelegalitate ale acesteia, însă reclamanta nu ar putea solicita decât obligarea pârâtelor la înaintarea documentaţiei către Comisia Centrală pentru acordarea de despăgubiri, instanţa neputând dispune direct acordarea de despăgubiri conform solicitării reclamantei, acest atribut fiind acordat exclusiv Comisiei Centrale, urmare a transmiterii documentaţiei de către Comisia Judeţeană a documentaţiei necesare si înaintarea dosarului privind acordarea de despăgubiri reclamantei, conform HCJ nr.1033/2002, către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Dispoziţiile relevante şi incidente nu reglementează termene exprese şi imperative pentru desfăşurarea procedurii administrative de acordare a despăgubirilor, astfel că faţă de pârâtă nu este incident un refuz nejustificat prin raportare la un anumit termen, ci numai spectrul desfăşurării acestor proceduri în cadrul unui termen rezonabil. Sunt reglementate prin lege etape distincte în cadrul procedurii administrative de acordare a despăgubirilor, care debutează prin predarea dosarului către Secretariatul Comisiei Centrale, etape care trebuie parcurse în mod individual şi în cadrul cărora se stabileşte în concret modalitatea de acordare a despăgubirilor, cuantumul acestora, perioada în care urmează a fi plătite, cenzurarea legalităţii desfăşurării procedurii anterioare, conform dispoziţiilor legale evocate.

Faţă de acestea, solicitările reclamantei din cadrul capătului subsidiar al cererii de chemare în judecată tind să eludeze succesiunea etapelor procedurii administrative obligatorii, în condiţiile în care instanţa de judecată la acest moment procesual nu are aptitudinea de a cenzura procedura administrativă de acordare a despăgubirilor, prin instituirea unor obligaţii de a face în sarcina pârâtelor, a unor termene şi, eventual, a unor sancţiuni pecuniare.

În prezent, dispoziţiile din Titlul VII al Legii nr.247/2005 Capitolul V referitor la procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor şi dispoziţiile aferente din Normele metodologice de aplicare a acesteia au fost abrogate prin intrarea în vigoare a Legii nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi a Hotărârii de Guvern nr.401/2013. În cadrul Legii nr.165/2013, prevalenţa restituirii în natură este prevăzută cu valoare de principiu, sens în care există prevedere expresă în art.2 lit.a.

Suplimentar, au fost avute în vedere şi disp. art.21 alin.4 din lege, care prevăd posibilitatea Comisiilor judeţene de fond funciar de a propune Comisiei Naţionale soluţionarea cererilor de retrocedare prin acordare de măsuri compensatorii numai după epuizarea suprafeţelor de teren agricol afectate restituirii în natură, identificate la nivel local, dar şi pe cele ale art.42 alin.1 şi 2, potrivit cărora persoanele îndreptăţite pot opta pentru returnarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor către comisiile locale de fond funciar, în vederea restituirii în natură a terenurilor, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii, respectiv în termenul prevăzut la alin.1 pot opta pentru returnarea dosarelor la comisiile locale de fond funciar şi persoanele care nu au valorificat titlurile de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, dispoziţii care vin în completarea intenţiei legislative concretizate în cuprinsul Legii nr.247/2005 (alin.2).

În cadrul Legii nr.165/2013 în Capitolul III intitulat „Acordarea de măsuri compensatorii”, este reglementată procedura de acordare a despăgubirilor (compensare), sens în care potrivit art.17 în vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor.

În continuare, Normele metodologice de aplicare a Legii nr.165/2013 reglementează în Capitolul III procedura de valorificare în numerar a punctelor, în conformitate cu noul sistem de compensare instituit de Legea nr.165/2013.

Instanţa a reţinut că hotărârea comisiei judeţene de validare a propunerii de despăgubire a reclamantei nu a fost atacată, nefiind invocate nici in cadrul prezentei cauze motive de nelegalitate ale acesteia, şi în consecinţă se reţine că procedura administrativ-jurisdicţională pentru reconstituirea dreptului de proprietate a fost epuizată, urmând a fi parcursă procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, însă reclamanta nu ar putea solicita decât obligarea pârâtelor la înaintarea documentaţiei către Comisia Centrală pentru acordarea de despăgubiri, instanţa neputând dispune direct acordarea de despăgubiri conform solicitării reclamantei, acest atribut fiind acordat exclusiv Comisiei Centrale, urmare a transmiterii documentaţiei de către Comisia Judeţeană a documentaţiei necesare si înaintarea dosarului privind acordarea de despăgubiri reclamantei, conform HCJ nr.1033/2002, către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În raport de cele reţinute anterior instanţa a respins ca neîntemeiate capetele de cerere, atât cel principal, cât şi cel subsidiar al cererii de chemare în judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta a, prin care a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinţei civile apelate, în sensul admiterii cererii.

Deliberând asupra apelului, Tribunalul a reţinut următoarele:

Este de necontestat că  potrivit probelor administrate în primă instanţă, autorul apelantei, a fost validat în baza Legii nr. 1/2000 prin Hotărârea nr. 524/18.07.2002 a Comisiei Judeţene de Fond Funciar Dolj în Anexa 39 cu suprafaţa de 0,40 ha, în vederea acordării de despăgubiri (filele 87 – 90; 94 - 96 dosar fond).

Potrivit adresei nr. 143907/28.09.2018, după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, cererea autorului prin care fusese validat cu suprafaţa de 0,40 ha, a fost considerată nesoluţionată în sensul art. 3 din lege şi acesta a fost inventariat în Anexa nr. 10 cu suprafaţa de 0,40 ha (fila 166 dosar fond, vol. I)

Potrivit adresei nr. 76652/30.05.2019, anexa nr. 10 nu este întocmită în formă finală şi nu a fost validată de Comisia Judeţeană de Fond Funciar Dolj, aceasta nefiind semnată de Primar, Agenţia Domeniilor Statului şi OCPI.

Neîndoielnic, autorităţile locale au indicat că pentru dovedirea dreptului de proprietate  a autorului pentru suprafaţa de 0,4 ha, acesta va utiliza Hotărârea Comisiei Judeţene nr. 524/2002 şi Hotărârea Comisiei Judeţene nr. 1033/2002, acte administrative care vor sta la baza înscrierii în Anexa nr. 10 prevăzută de Legea nr. 165/2013.

În cursul procesului, Comisiile de fond funciar nu au indicat alte demersuri concrete privind valorificarea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 0,40 ha.

Din perspectiva situaţiei de fapt, în mod corect, prima instanţă a apreciat că în speţă este vorba despre o cerere nesoluţionată în accepţiunea art. 4 din Legea nr. 165/2013 şi a interpretării domeniului de aplicare prin Decizia nr. 42/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept care a statuat că validarea într-o anexă nu înseamnă finalizarea procesului de reconstituire, ci doar o etapă în cadrul acestei proceduri care conferă beneficiarului doar prerogativa de a beneficia, potrivit legii fie de restituirea în natură, fie de acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.

Tribunalul reţine că legiuitorul a circumstanţiat în art. 2 lit. a) – d) din Legea nr. 165/2013 acordarea măsurilor prevăzute de actul normativ, mai multor principii, printre care, şi cel al prevalenţei restituirii în natură.

Urmare a reafirmării acestui principiu, consacrat şi sub imperiul Legii nr. 10/2001 şi a reflectării acestuia în dispoziţiile subsecvente ale Legii nr. 165/2013, în prezent este posibilă rediscutarea felului măsurilor reparatorii stabilite până la momentul intrării în vigoare a legii menţionate. Doar două excepţii se opun unei noi verificări a existenţei posibilităţii restituirii în natură a imobilului: fie, când măsurile reparatorii prin echivalent au fost stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă, fie când sunt incidente dispoziţiile art. 41 din Lege şi se pune problema plăţii sumelor de bani în dosarele aprobate de către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor.

Niciuna dintre aceste excepţii nu este incidentă în speţă, ceea ce face posibilă reevaluarea măsurii reparatorii prin echivalent stabilită în favoarea autorului apelantei înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013.

Aşadar, contrar a ceea ce a reţinut prima instanţă, validarea iniţială în Anexa pentru despăgubiri nu împiedică posibilitatea finalizării reconstituirii în cadrul prevăzut de Legea nr. 165/2013,  prin restituirea în natură a unui teren echivalent valoric.

În acest sens, art. 12 reglementează ipoteza restituirii în natură prin echivalent, adică atribuirea terenului pe un alt amplasament: ” în situaţia în care restituirea terenurilor agricole pe vechile amplasamente nu este posibilă, după validarea întinderii dreptului lor de proprietate de către comisiile judeţene de fond funciar sau, după caz, de către Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti, fostului proprietar sau moştenitorilor acestuia li se atribuie un teren pe un alt amplasament, în următoarea ordine: a)pe terenurile din rezerva comisiei locale de fond funciar; b)pe terenurile proprietate publică, trecute, în condiţiile legii, în proprietatea privată a statului, sau pe terenurile proprietate privată a statului, care au fost administrate pe raza unităţii administrativ-teritoriale de institute, de staţiuni de cercetare ori de alte instituţii publice; c)pe terenurile proprietate publică, trecute, în condiţiile legii, în proprietatea privată a statului, sau pe terenurile proprietate privată a statului, care au fost administrate de institute, de staţiuni de cercetare ori de instituţii publice pe raza localităţilor învecinate, aflate în acelaşi judeţ; d)pe terenurile ocupate de izlazuri.

Potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, ”atribuirea terenurilor de către comisia locală se face în ordinea de înregistrare a cererilor iniţiale de restituire, cu respectarea strictă a ordinii categoriilor de teren prevăzute la alin. (1). Fostul proprietar sau moştenitorii acestuia pot refuza terenul din rezerva comisiei locale de fond funciar sau din izlazul comunal, propus în vederea restituirii”.

Se stabileşte astfel o ordine obligatorie pentru Comisia Locală de fond funciar dar facultativă pentru fostul proprietar sau moştenitorii acestuia care pot refuza atribuirea terenului pe un alt amplasament.

Potrivit art.16  din Legea nr. 165/2013, cererile de restituire care nu pot fi soluţionate prin restituire în natură la nivelul entităţilor învestite de lege se soluţionează prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, care se determină potrivit art. 21 alin. (6) şi (7).

În acest sens, art. 21 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 prevede posibilitatea Comisiilor judeţene de fond funciar şi a Comisiei de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti de a propune Comisiei Naţionale soluţionarea cererilor de retrocedare prin acordare de măsuri compensatorii potrivit prezentei legi numai după epuizarea suprafeţelor de teren agricol afectate restituirii în natură, identificate la nivel local.

Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 671/2017 a stabilit că ” sintagma „numai după epuizarea suprafeţelor de teren agricol afectate restituirii în natură identificate la nivel local” din cuprinsul art.21 alin.(4) din Legea nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România este constituţională în măsura în care nu se aplică în ipoteza existenţei unor hotărâri judecătoreşti definitive/irevocabile prin care instanţele au dispus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent bănesc”.

Rezultă din considerentele Curţii că în toate cazurile, în afara celui avut în vedere prin dispozitiv - al persoanelor îndreptăţite care au deja o hotărâre judecătorească prin care s-a recunoscut dreptul acestora la măsuri reparatorii în echivalent bănesc, Comisiile judeţene de fond funciar şi Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti pot propune Comisiei Naţionale soluţionarea cererilor de retrocedare prin acordare de măsuri compensatorii numai după epuizarea suprafeţelor de teren agricol afectate restituirii în natură, identificate la nivel local.

Art. 5 – 14 din Capitolul  II al Legii nr. 165/2013  reglementează aspectele care ţin de inventarierea imobilelor disponibile din fondul funciar existent, în sensul Legilor nr. 18/1991,  nr. 169/1997 şi nr. 1/2000; inventarierea terenurilor libere, susceptibile de a face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate este o operaţiune care se realizează în paralel cu centralizarea cererilor nesoluţionate, pentru a se putea determina numărul persoanelor îndreptăţite cărora li se va putea propune măsura reparatorie a compensării cu alte bunuri şi a persoanelor îndreptăţite cărora li se vor acorda puncte în compensare.

Ori, în condiţiile în care prin Legea nr.165/2013 a fost stabilită în mod expres procedura ce trebuie urmată în cazul cererilor nesoluţionate, instanţa nu se poate substitui Comisiei locale de fond funciar în realizarea atribuţiilor care îi revin acesteia, în sensul de a stabili ordinea de soluţionarea a tuturor cererilor de reconstituire rămase nesoluţionate şi  dacă sunt îndeplinite toate condiţiile pentru a se realiza punerea efectivă în posesie cu suprafaţa de 0,40 ha, ori, dacă, în lipsa acestei suprafeţe de teren, cererea urmează să fie soluţionată prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte.

Prin urmare, în contextul Legii nr.165/2013, cu completările şi modificările ulterioare instanţa nu poate obliga pârâtele în sensul celor solicitate de către reclamantă respectiv, emiterea titlului de proprietate  pentru terenul în suprafaţă de 4000 mp sau în subsidiar acordarea de despăgubiri pentru că s-ar eluda succesiunea etapelor procedurii administrative obligatorii.

Pe de altă parte, Tribunalul nu poate face abstracţie de împrejurarea că procesul de finalizare a reconstituirii dreptului de proprietate se derulează extrem de anevoios. Astfel, potrivit adresei nr. 76652/30.05.2019 a Primăriei, singurul demers recent ale autorităţilor în ceea ce priveşte apelanta constă în întocmirea Anexei nr. 10 în care autorul figurează la poziţia 338.

Epuizarea etapei de stabilire a terenurilor disponibile la nivel local pentru restituirea în natură a depăşit un termen rezonabil şi încalcă dreptul subiectiv civil al reclamantei validat prin hotărâre a Comisiei Judeţene, astfel încât se impune ca instituţiile abilitate să stabilească ordinea de soluţionarea a tuturor cererilor de reconstituire rămase nesoluţionate şi dacă sunt îndeplinite toate condiţiile pentru a se realiza punerea efectivă în posesie sau în caz contrar acordarea de măsuri compensatorii.

În jurisprudenţa constantă a instanţelor naţionale şi europene s-a arătat că prelungirea sine die a operaţiunilor administrative de inventariere şi centralizare, prealabile emiterii titlurilor de proprietate şi punerii în posesie a persoanelor îndreptăţite precum şi a procedurii derulate în faţa Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor - în situaţia în care nu este posibilă restituirea în natură, operaţiunile de calcul al despăgubirilor acordate, în principal, în puncte, precum şi valorificarea acestora în bani, conturează un mecanism complex şi, mai ales, îndelungat care, practic, se îndepărtează de dezideratul legii în sine şi de recomandările Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Având în vedere considerentele expuse, Tribunalul, în baza art. 480 alin. (2) Noul Cod de Procedură Civilă, va  admite apelul şi va schimbă în tot sentinţa apelată în sensul  admiterii în parte  a acţiunii formulate de reclamanta. Urmează ca, în limita competenţelor prevăzute de Legea 165/2013, cu completările şi modificările ulterioare,  să fie  obligate pârâtele Comisia Locală de Aplicarea a Legii Fondului Funciar şi Comisia Judeţeană de Aplicare a Legilor Fondului Funciar, să soluţioneze cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de autorul reclamantei, în privinţa terenului în suprafaţă de  4000 mp, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 165/2013, cu completările şi modificările ulterioare.

Tribunalul va respinge ca neîntemeiată cererea apelantei – reclamante privind obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată în lipsa dovezilor de la dosar (fond şi apel) a efectuării acestora.

Domenii speta

Spete similare