Angajare raspundere personala

Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulată de reclamantul D în contradictoriu cu pârâţii  SI,  CAM şi HC, având ca obiect atragerea răspunderii pentru intrarea în insolvenţă (art. 169 Legea 85/2014).

INSTANŢA

Deliberând asupra acţiunii de faţă, reţine următoarele :

Prin cererea înregistrată la data de 29.01.2020, sub nr. XXX, creditorul majoritar D, a chemat în judecată pârâtii  HC, SI, CAM, în calitate de fosti administratori statutari ai societăţii S.C. I S.R.L., solicitând stabilirea răspunderii personale a acestora în baza art. 169 din Legea 85/2014 pentru suma de 2.516.877,55  lei pasiv ramas neacoperit.

Pârâtii au avut calitatea de administratori ai debitoarei în perioada creării debitelor şi sunt ţinuti direct răspunzători de îndeplinirea obligaţiilor pe care legea sau actul constitutiv le impun în sarcina societăţii, conform art. 73 din Legea 31/1990. 

Starea de insolvabilitate, mai arată creditoarea, este urmarea unei administrări necorespunzătoare a societăţii, care a determinat încetarea de plăţi şi prejudicierea creditorilor. Apreciază creditoarea că simpla stare de încetare de plăţi constituie un prejudiciu pentru creditori şi o condiţie suficientă pentru atragerea răspunderii.

În ceea ce priveşte vinovăţia, consideră reclamanta că răspunderea operează şi pentru cea mai uşoară culpă. Culpa administratorului constă în aceea că, la momentul în care debitoarea a ajuns în imposibilitatea de a-şi mai achita datoriile, nu a suspendat activitatea şi nu a anunţat creditorii despre aceasta, contribuind astfel la cumularea de noi datorii.

Consideră reclamanta că pârâtii se fac vinovati de fapta reglementată de art. 169 lit c.

Astfel, prin nedepunerea cererii de intrare în insolvenţă, în termenul de 30 de zile, administratorul a acceptat tacit creşterea obligaţiilor debitoarei către bugetul consolidat al statului şi indirect a dispus în interes personal continuarea activităţii debitoarei, împovărând situaţia precară a acesteia prin adăugarea de accesorii la debitele deja existente. Administratorii au dat dovadă de un management neperformant şi de utilizarea resurselor societăţii în interes personal. 

 Mai arată creditorul că pârâtii se fac vinovati de săvârşirea faptei de la art. 169 lit a  din Legea nr.85/2014, în sensul că, deşi debitoarea a desfasurat activitate economica generatoare de venit, administratorii nu au pus la dispoziţia practicianului in insolventa documentele contabile in vederea identificarii bunurilor debitoarei şi a valorificarii acestora in procedura pentru plata pasivului rămas neacoperit.

Arată reclamantul că pârâţii se fac vinovaţi şi de fapta prev de art. 169 lit e din legea insolventei, având în vedere că, prin Raportul de inspectie fiscală incheiat la data de 21.11.2017, inspectorii fiscali au stabilit în sarcina debitoarei obligatii suplimentare de plata reprezentând impozit  pe profit  şi TVA in suma de 1.322.463 lei

De asemenea,  debitoarea nu a depus documentele contabile la organele fiscale şi nu a predat lichidatorului judiciar documentele contabile, situaţie în care sunt aplicabile prevederile art. 169 lit. d din Legea nr.85/2006.

Faţă de întreaga atitudine a administratorilor societăţii  pe parcursul desfăşurării procedurii insolvenţei, reclamanta apreciază că acestia, prin neînregistrarea în contabilitate a activităţilor desfăşurate, au ascuns sursele generatoare de venituri.

În drept, se invocă art. 169 lit a, c, d, e  din Legea nr. 85/2014.

Cererea este scutită de plata taxelor de timbru.

Pârâţii HC, SI au solicitat respingerea acţiunii.  S-a arătat că  HC a avut calitatea de asociat şi administrator al S.C. I S.R.L. în perioada 2016-2017, iar pârâtul SI, în anul 2017.În anul 2017, părţile sociale au fost cesionate către către CAM. La aceiaşi dată i-au fost predate noului asociat şi administrator şi documentele societăţii.

Pârâtul CAM nu a formulat apărări în cauza.

  A fost ataşat dosarul de fond.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine :

În fapt, prin  Sentinţa civilă nr. 1178/15.10.2019, a fost deschisă procedura simplificată a insolvenţei împotriva debitorului S.C.  I S.R.L, constatându-se că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.70 din Legea nr. 85/2014.

Tabelul creditorilor definitivat cuprinde creanţele a 2 creditori: D, in valoare de 2.514.601 lei şi IC LTD, in valoare de 2276,55 lei.

La  data de 27.11.2019, a fost inregistrat raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor ce au dus la apariţia insolvenţei, în cuprinsul căruia lichidatorul judiciar menţionează faptul că, in lipsa documentelor contabile, nu pot fi stabilite cauzele insolvenţei societăţii. A opinat in sensul inexistenţei  indiciilor privind  atragerea răspunderii în baza art. 169 alin.1 din Legea 85/2014 cu privire la administratorul societăţii.

 În drept, pentru a fi atrasă răspunderea personală a administratorului  unei societăţi în baza dispoziţiilor art. 169 din Legea nr. 85/2014, este necesar ca partea interesată să facă dovada îndeplinirii condiţiilor art. 1357 Cod Civil, respectiv a existentei  unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, existentei  unui raport de cauzalitate între fapta ilicita şi prejudiciu şi a  vinovatei celui care a cauzat prejudiciul respectiv. Caracterul special al reglementarii invocate in cauza constă in aceea ca aprecierea culpei persoanei chemata sa răspundă este făcută in concreto, cerându-se o cauzalitate specifica intre fapta si prejudiciu, respectiv faptele enumerate, in măsura in care au fost săvârşite culpabil si au cauzat un prejudiciu, sa fi fost in măsura sa contribuie la ajungerea societăţii debitoare in insolvenţa.

Textul de lege menţionat cu privire la răspunderea membrilor organului de conducere nu instituie o răspundere obiectivă pentru prejudiciul reprezentând totalul creanţelor creditorilor participanţi la procedura insolvenţei, ci o răspundere în care faptele imputate trebuie dovedite, atât în fapt, cât şi în drept, sub aspectul condiţiilor generale ale răspunderii civile delictuale reglementate de dispoziţiile art. 1357-1358 Cod civil, cât şi sub aspectul condiţiilor speciale prevăzute în textul legii pentru fiecare dintre faptele enumerate, condiţiile generale ale răspunderii civile delictuale urmând a dobândi particularităţi specifice în funcţie de cazul reglementat în textul legii.

Nu există instituită prin lege o „prezumţie legală de vinovăţie şi răspundere” în sarcina administratorului societăţii debitoare.

Analizând condiţiile răspunderii delictuale speciale, se reţine:

Pârâtilor li se impută săvârşirea faptelor prevăzute de art. 169 lit a, c, d, e din Legea nr.85/2014, respectiv:

•169 lit. a: au folosit bunurile şi creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane

•169 lit c: au dispus în interes personal continuarea unei activităţi care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăţi.

•169 lit. d: au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea

•169 lit. e:  au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice sau a mărit în mod fictiv pasivul acesteia

Potrivit informatiilor furnizate de ORC Iasi, societatea debitoare s-a inmatriculat la data de 30.08.2016, având ca asociat unic şi administrator statutar  pe HC,în perioada 30.08.2016-12.10.2017,  pe SI, în perioada 12.10.2017 - 01.11.2017 şi  pe CAM de la data de 01.11.2017 până la data deschiderii procedurii de insolvenţă.

Rezulta, de asemenea, tot din relaţiile furnizate de ORC, ca, pe perioada mandatului de administrator a numiţilor HC şi SI, au fost depuse raportările financiare obligatorii la ORC.

Reclamantul a susţinut că, in lipsa raportărilor contabile, nu au putut fi identificate bunurile debitoarei.

Instanţa reţine că, de la momentul înscrierii la ORC a menţiunii privind retragerea din calitatea de administrator a pârâţilor HC şi SI, aceştia au fost degrevati de obligatia de a efectua acte de administrare ale societăţii, prin urmare, şi de obligatia de a intocmi şi inregistra raportări contabile, această obligaţie revenind noului administrator.

Pe de altă parte, pârâţii HC şi SI au depus la dosar procesul verbal de predare-primire documente din 16.10.2017, din care rezulta predarea  documentelor contabile  ale societăţii, chitanţiere, ştampile etc, de la HC  către  SI, precum şi declaraţia  autentificata sub nr. 3930/09.11.2017, din care rezulta predarea  actelor financiar contabile şi a celorlalte documente ale  societăţii, de la SI către  CAM.

Se constată astfel că  nu sunt indeplinite in cauza  condiţiile prev de art. 169 din legea nr. 85/2014 pentru angajarea răspunderii personale a pârâţilor HC şi SI, motiv pentru care, actiunea formulata de reclamant in contradictoriu cu acesti pârâti va fi respinsă ca neintemeiată.

Pe fondul cauzei, cu privire la  pârâtul  CAM:

 In ceea ce priveşte disp. art. 169 lit. d din Legea nr.85/2014, s-a prevazut expres de catre legiuitor  că, in cazul nepredării documentelor contabile  catre lichidatorul judiciar, atât culpa, cât şi legatura de cauzalitate  intre faptă şi prejudiciu se prezumă, prezumţia având caracter relativ.

Pârâtul nu a predat documentele contabile catre lichidatorul judiciar  si nici nu a  rasturnat prezumţia instituita de lege in cazul faptei constând in omisiunea predarii documentelor contabile, prin urmare, se va retine in sarcina acestuia savârsirea  faptei prev. de art. 169 lit. d din Legea nr.85/2014.

Instanţa apreciază că  lipsa de colaborare din partea pârâtului nu numai că a îngreunat sarcina lichidatorului  judiciar de a identifica documentele contabile şi eventuale bunuri existente în patrimoniul societăţii, dar  şi că această conduită a generat starea de insolvenţă  a debitoarei, în condiţiile în care debitorul nu a inregistrat nici o raportare contabila pe perioada mandatului de administrator a numitului  CAM.

Instanţa apreciază că activitatea pârâtului nu se încadrează  în dispoziţiile art. 169 alin. 1 lit. a  referitoare la folosirea bunurilor sau creditelor societăţii în folosul său.

Reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe faptul nejustificării activelor evidentiate in contabilitatea societăţii şi  pe imprejurarea inregistrării de datorii de catre debitor catre bugetul de stat, situaţie ce nu se circumscrie prevederilor  art. 169 lit a din legea insolventei.

Reclamantul se raporteaza, in susţinerea actiunii sale, la obligaţiile suplimentare de plata stabilite prin raportul de inspectie fiscala  intocmit la data de 21.11.2017, raport in temeiul căruia creditorul a formulat declaratie de creanţă în cauză.

Sub acest aspect, retine instanţa ca actele administrativ fiscale intocmite de inspectorii fiscali  in temeiul  prevederilor codului de procedură fiscală fac dovada obligatiilor operatorilor economici către bugetul de stat, şi din acest punct de vedere, i s-a dat acestui raport eficienţa prevăzută de lege în cauza privind insolvenţa debitorului SC I SRL, prin  inscrierea creditorului D în tabelul de creanţe asupra debitoarei cu sumele solicitate.

Însă acest raport de inspecţie fiscală, necoroborat cu alte mijloace de probă, nu poate constitui temei pentru angajarea raspunderii civile delictuale speciale prevăzute de Legea nr.85/2014.

Cu privire la nejustificarea bunurilor evidenţiate în bilantul contabil la data de 30.06.2017, instanţa reţine că  aceasta fapta nu poate constitui temei pentru a se reţine în sarcina pârâtei săvârşirea faptei prev.de art. 169 lit a din Legea nr. 85/2014, in condiţiile in care, în raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor ce au dus la apariţia insolvenţei, lichidatorul judiciar menţionează faptul că  debitorul nu a predat documentele contabile  şi în consecinţă, nu a analizat aceste documente.

Raportul nu a fost contestat, prin urmare, referirile creditorului reclamant la existenţa unor bunuri în patrimoniul debitorului, a căror realitate nu a fost dovedită, nu pot constitui mijloc de proba nici in cauza de faţă.

Pe de altă parte, potrivit raportării contabile la data de 30.06.2017, societatea debitoare detinea in patrimoniu active circulante in suma totala de 801.595 lei, respectiv  creanţe de recuperat de 779.459 lei şi disponibil in casa si conturi la banci in suma de 22.136 lei.

În ceea ce priveşte creantele de recuperat, doctrina este unanimă în a aprecia că faptă ilicită prev.de art. 169 lit. a din Legea nr.85/2014 trebuie să fie expresia unor acţiuni pozitive, ce îmbracă forma unor acte de dispoziţie materială sau juridică, iar nu omisive, a organului executiv.

În acest context, nedepunerea diligentelor pentru recuperarea unor creanţe nu poate constitui suficient temei pentru a se reţine o atare faptă în limitele art.169 alin.l lit.a din lege.

Chiar dacă insolvenţa îşi are originile în neurmărirea încasării creanţelor debitoarei, acest fapt nu justifică apelarea la prevederile invocate de reclamant, fiind unanim acceptată teza caracterului limitativ al enumerării din art. 169, precum şi faptul că abuzul de bunuri sociale nu poate fi săvârşit prin inacţiune.

În plus,  omisiunea de a întreprinde demersuri pentru recuperarea creanţelor de la clienţi nu se încadrează în dispoziţiile art.169 alin.l lit. a din legea nr.85/2014, întrucât fapta este condiţionată de existenţa intenţiei de a favoriza o altă persoană prin folosirea bunurilor falitei. Ori, raportat la situaţia dedusă judecăţii, nu s-a dovedit intenţia de a favoriza debitorii societăţii sau folosul pe care l-ar fi obţinut pârâtul prin nerecuperarea de la debitori a creanţelor datorate societăţii.

 În concluzie, managementul defectuos al unei societăţi nu este motiv de antrenare a răspunderii administratorului, răspunderea acestuia fiind limitată la situaţiile expres şi limitativ prevăzute în art.169 din legea nr.85/2014, în cazul de faţă, simpla indicare a faptei prevăzute de textul de lege nefiind suficientă, în lipsa unor probe din care sa rezulte cum au fost folosite bunurile sau creditele societăţii în fapt, pentru a se putea determina scopul utilizării lor.

Cu privire la sumele  evidenţiate în bilantul amintit drept  disponibil în casă şi conturi la bănci, retine instanţa ca nu se poate reţine că nejustificarea acestor sume a determinat starea de insolventa a debitoarei, raportat la cuantumul datoriilor evidenţiate in bilantul contabil la aceeaşi data (752.785 lei), suma nejustificata nefiind suficienta nici pentru achitarea unui procent de 10% din totalul acestor datorii.

Art. 169 lit. e din Legea nr. 85/2014 se refera la deturnarea sau ascunderea unei parti din activul persoanei juridice ori marirea in mod fictiva a pasivul acesteia. 

Fapta poate fi savarsita in doua modalitati:

- deturnarea sau ascunderea unei parti din activul persoanei juridice. Se urmareste diminuarea activului patrimonial al societatii in scop personal, in dauna creditorilor sociali. Aceasta se poate realiza scriptic sau faptic, prin scrierea in contabilitate sau prin scoaterea in fapt a unor bunuri din patrimoniul persoanei juridice si ascunderea lor, ori in ambele feluri.

- marirea fictiva a pasivul persoanei juridice. Se poate realiza prin inscrierea in contabilitate a unor datorii fictive sau prin producerea unor documente false care atesta astfel de datorii.

Ori, astfel de dovezi nu au fost facute in cauza.

Elementele faptei prevazuta de art 169 alin 1 lit e din lege raman neintrunite si ca urmare a nedovedirii de catre reclamant a existentei acestor bunuri, mai ales in conditiile in care societatea falita nu figureaza cu bunuri in evidentele D, astfel cum arata lichidatorul in raportul intocmit in conformitate cu dispozitiile art 174 din Legea nr. 85/2014.

Ca urmare, instanţa nu va reţine in sarcina pârâtului săvârşirea faptelor prev. de art. 169 lit. a şi e din Legea nr.85/2014.

Reţine instanţa că nu sunt întrunite elementele faptelor de la art. 169 lit  c.

Nesesizarea instanţei pentru intrarea în insolvenţă conform art. 66 este susceptibilă de aplicarea unei sancţiuni penale, fiind infracţiunea de bancrută, dar nu reprezintă element al faptei de la art. 169 lit c.

În plus, se cere ca fapta săvârşită să producă starea de insolvenţă, ori nedeclararea acestei stări este ulterioară apariţiei ei.

Pentru aceste motive, în baza art. 169 lit  d  din Legea nr.85/2014,  instanţa va admite cererea în contradictoriu cu pârâtul  CAM, care va fi obligat la plata pasivului rămas neacoperit al debitorului. Acţiunea va fi respinsă pentru faptele de la art. 169 lit a, c şi e  din Legea nr.85/2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge acţiunea formulată de reclamantul D,  în contradictoriu cu pârâţii HC şi  SI. Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul D, în contradictoriu cu pârâtul CAM.

Stabileşte în baza art. 169 lit d din Legea nr.85/2014,  răspunderea personală a  pârâtului CAM,  pentru pasivul rămas neacoperit al debitorului S.C.  I S.R.L, în sensul că obligă pârâtul  să acopere suma  de 2.516.877,55 lei, aşa cum rezultă din tabelul definitiv al creanţelor debitorului.

Respinge acţiunea reclamantului pentru faptele de la art. 169 lit  a, c şi e din Legea nr.85/2014.

În temeiul dispoziţiilor art. 142 din Legea privind procedura insolvenţei, executarea silită a prezentei sentinţe se va efectua în condiţiile art. 142 alin. 2 la cererea creditorilor, de către executorul judecătoresc, în temeiul tabelului definitiv de creanţe pus la dispoziţia lor de către administratorul judiciar, conform Codului de procedura civilă.

Domenii speta

Spete similare