Contencios administrativ. Anulare act administrativ – paşaport simplu electronic emis pe numele unui minor. Condiţii pentru eliberarea paşaportului simplu electronic. Neîndeplinirea condiţiei preveăzute de art. 7 alin.1 lit. c h.g. nr. 94/2006

Sentinţă civilă 46 din 22.01.2020


Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ şi fiscal privind pe reclamant EP şi pe pârât PV, având ca obiect anulare act administrativ anulare paşaport

Asupra cauzei de contencios administrativ de fata:

Prin actiunea inregistrata la instanta reclamantul EP, prin reprezentant legal, a solicitat în contradictoriu cu parata PV anularea paşaportului simplu electronic cu seria PE numărul XXX, emis de către S.P.C.E.E.P.S. Iaşi la data de 21 mai 2019 pe numele minorei PM.

In motivarea actiunii s-a aratat in esenta ca parata a solicitat eliberarea unui paşaport simplu electronic pentru fiica sa minoră, prezentând ordonanţa preşedinţială emisă prin sentinţa civilă cu nr. 2090/2019, pronunţată de Judecătoria Iaşi - Secţia Civilă, în dosarul nr. -/245/2019, definitivă la data de 10.05.2019, fiind emis paşaportul simplu electronic cu nr. XXX în data de 21.05.2019, ridicat de către mama minorei în data de 29.05.2019.

După ridicarea paşaportului de către mama sa, urmare a unei petiţii formulată de tatăl minorului cu privire la paşaportul emis acesteia, s-a reanalizat cererea de eliberare a paşaportului, constatându-se că nu au fost respectate prevederile art. 17 alin. 1 ind.1 din Legea nr. 248/2005 care prevede că:" ordonanţele preşedinţiale prevăzute la alin. (1) trebuie să cuprindă în mod expres faptul că persoana în favoarea căreia s-a dispus exercitarea autorităţii părinteşti are dreptul de a solicita eliberarea paşaportului sau de a-şi exprima acordul în acest sens ".

Conform art.7 alin.l lit.c, alin.2 lit.c, art.81 din HG nr.94/2006 privind normele metodologice de aplicare a Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, cererea pentru eliberarea unui paşaport simplu electronic/temporar pentru minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani se depune de către părintele care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei ordonanţe preşedinţiale date în condiţiile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, care cuprinde în mod expres faptul că părintele are dreptul de a solicita eliberarea paşaportului, ordonanţa preşedinţială trebuind să fie prezentată în original, cu ştampila instanţei.

Din cuprinsul sentinţei civile nr.2090/2019, pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr.-245/2019, rezultă că instanţa de judecată a dispus în mod provizoriu, până la soluţionarea definitivă a cauzei înregistrate pe rolul Judecătoriei Iaşi sub nr. -/245/2018, exercitarea autorităţii părinteşti în mod exclusiv de către mama minorei.

In cuprinsul sentinţei civile nr.2090/2019 a Judecătoriei Iaşi nu se prevede în mod expres faptul că mama are dreptul de a solicita eliberarea paşaportului pentru minor

Prin urmare, nu au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de textele de lege menţionate anterior pentru eliberarea paşaportului simplu electronic pentru minor, în baza unei ordonanţe preşedinţiale.

S-a încercat contactarea mamei pentru a reglementa situaţia paşaportului, dar aceasta nu a putut fi contactată.

Parata PV a depus intampinare prin care a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale active, apreciind ca cererea de chemare in judecata ar fi trebuit sa fie introdusa de Institutia Prefectului Iasi, care are capacitate procesuala de exercitiu in subordinea careia se gaseste reclamantul.

Pe fondul cauzei a solicitat respingerea actiunii, aratand ca pasaportul a carui anulare se solicita a fost eliberat in mod legal, iar prin sentinta civila nr. 2090/2019 a Judecatoriei Iasi, in mod provizoriu, instanta a incuviintat exercitarea de catre parata  in mod exclusiv a autoritatii parintesti in privinta minorei, astfel incat temeiul legal invocat de reclamant nu ii este aplicabil.

Anularea actului ar reprezenta o ingradire grava si nejustificata pentru fiica paratei de a circula in mod liber in absenta unei culpe.

In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

Referitor la exceptia lipsei calitatii procesuale active invocata de parata PV, instanta o va respinge, avand in vedere ca reclamantul EP este emitent al pasaportului indicat in actiune, raportat la  prevederile art. 15 al. 2 si art. 15 ind. 1 al. 1 din  Legea nr. 248/2005 conform carora cererile pentru eliberarea paşapoartelor simple electronice se depun personal de către solicitanţi, în ţară, la serviciile publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple în a căror rază de competenţă au domiciliul sau, după caz, reşedinţa, paşapoartele simple electronice fiind eliberate titularului sau reprezentantului legal după achitarea contravalorii paşaportului, de asemenea reclamantul facand parte din categoria subiectelor de sesizare a instantei in ce  priveste actul emis, in temeiul prevederilor exprese ale art. 1,alin. 6 din Legea cu nr. 554/2004:" Autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral nelegal poate să solicite instanţei anularea acestuia, în situaţia în care actul nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice.(...) Acţiunea poate fi introdusă în termen de un an de la data emiterii actului".

Pe fondul cauzei, instanta constata ca in privinta paşaportului simplu electronic cu seria PE numărul XXX, emis la data de 21 mai 2019, pe numele minorei PM, la cererea mamei sale parata PV, reclamantul invoca incalcarea prevederilor art. 17 alin. 1 ind. 1 din Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate.

Sub acest aspect, instanta constata ca potrivit art. 17 din lege : " (1) Minorilor cetăţeni români care nu se află în una dintre situaţiile de suspendare a exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate li se eliberează paşapoarte simple electronice în următoarele condiţii:

a) în cazul minorului care nu a împlinit vârsta de 14 ani, numai la cererea ambilor părinţi, a părintelui supravieţuitor, a părintelui căruia i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă şi irevocabilă ori în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă pentru procesele începute cu data de 15 februarie 2013 sau, după caz, a reprezentantului legal ori în temeiul ordonanţei preşedinţiale date în condiţiile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, prin care instanţa a dispus cu privire la exercitarea autorităţii părinteşti;

b) în cazul minorului care a împlinit vârsta de 14 ani, la cererea acestuia, numai cu acordul ambilor părinţi, al părintelui supravieţuitor, al părintelui căruia i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă, al părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă şi irevocabilă ori în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă pentru procesele începute cu data de 15 februarie 2013 sau, după caz, al reprezentantului legal ori în temeiul ordonanţei preşedinţiale date în condiţiile Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare, prin care instanţa a dispus cu privire la exercitarea autorităţii părinteşti.

(1ind. 1) Ordonanţele preşedinţiale prevăzute la alin. (1) trebuie să cuprindă în mod expres faptul că persoana în favoarea căreia s-a dispus exercitarea autorităţii părinteşti are dreptul de a solicita eliberarea paşaportului sau de a-şi exprima acordul în acest sens."

Potrivit HG nr. 94/2006 : "Art. 7 - (1) Cererile care privesc eliberarea unui paşaport simplu electronic pentru minorii care nu au împlinit vârsta de 14 ani se formulează de către:

a) ambii părinţi;

b) părintele împuternicit de celălalt părinte printr-o procură specială ori care are acordul scris al celuilalt părinte pentru eliberarea paşaportului;

c) părintele căruia i-a fost încredinţat minorul prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă ori care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă şi irevocabilă, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă pentru procesele începute cu data de 15 februarie 2013 ori în temeiul unei ordonanţe preşedinţiale date în condiţiile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, care cuprinde în mod expres faptul că părintele are dreptul de a solicita eliberarea paşaportului;

d) părintele în favoarea căruia s-a pronunţat o hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă, o hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru procesele începute cu data de 15 februarie 2013 ori o ordonanţă preşedinţială, prin care instanţa a suplinit acordul celuilalt părinte pentru eliberarea paşaportului;

e) părintele supravieţuitor;

f) reprezentantul legal al minorului;

g) persoana împuternicită printr-o procură specială de persoanele prevăzute la lit. a), c), d), e) şi f)."

In cauza de fata, dupa cum rezulta neechivoc din prevederile legale citate, este necesar ca ordonanţa preşedinţiala, in cazul minorului care nu a implinit 14 ani sa cuprinda în mod expres faptul că părintele care exercita autoritatea parinteasca are dreptul de a solicita eliberarea paşaportului.

Referitor la pararile paratei, instanta retine ca legiuitorul a prevazut obligativitatea mentionarii acestui acord in ordonanta presedintiala, facand referire clara la persoana în favoarea căreia s-a dispus exercitarea autorităţii părinteşti, asadar luând in considerare situatia exercitarii exclusive a autoritatii parintesti in conditiile ordonantei presedintiale, acordul expres nefiind impus doar in situatia in care exista o hotărâre judecătorească definitivă in favoarea părintelui care exercită singur autoritatea părintească urmare a unei proceduri de drept comun prin care nu s-a urmarit luarea unor masuri provizorii privind persoana minorului.

Avand in vedere ca reclamanta a obtinut o ordonanţa preşedinţiala, prin care instanţa a dispus in mod provizoriu cu privire la exercitarea autorităţii părinteşti, in sensul ca prin sentinta civila nr. 2090/28.02.2019 a Judecatoriei Iasi, pronuntata in dosarul nr. -/245/2019, definitiva,  s-a dispus pana la solutionarea dosarului nr. -245/2018 ca exercitarea autoritatii parintesti asupra minorei sa se realizeze exclusiv de catre parata, aceasta fiind si cea care a solicitat eliberarea pasaportului simplu electronic pentru fiica sa, conform cererii aflata la fila 9 dosar, in conditiile in care sentinta mentionata nu are dispozitii  exprese cu privire la dreptul paratei de a solicita singura eliberarea paşaportului sau de a-şi exprima acordul în acest sens, instanta retine ca  la emiterea paşaportului simplu electronic indicat de reclamant pe numele minorei PM nu au fost respectate dispozitiile art. 17 alin. 1 ind. 1 din Legea nr.248/2005, fiind intemeiata cererea reclamantului de anulare a acestui pasaport, sens in care va fi admisa prezenta actiune, potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge exceptia lipsei calitatii procesuale active.

Admite actiunea formulata de reclamantul EP prin reprezentant legal în contradictoriu cu parata PV.

Dispune anularea paşaportului simplu electronic cu seria PE numărul XXX, emis de către S.P.C.E.E.P.S. Iaşi la data de 21 mai 2019 pe numele minorei PM.