Infracţiuni de viol şi perversiuni sexuale

Prin decizia penală nr. 42/R din 22 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Galaţi s-au admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi inculpaţii

V. C., F.C.C. şi S.G.R., s-a casat în parte decizia penală nr. 1139/2 octombrie 2003 a Tribunalului Galaţi şi sentinţa penală nr. 930/20 martie 2003 a Judecătoriei Galaţi numai în ceea ce priveşte latura penală a cauzei şi în rejudecare;

În conformitate cu disp. art. 334 Cod procedură penală a dispus schimbarea calificării juridice a infracţiunii de viol comisă de inculpaţii V.C., F.C.C. şi S.G.R. din art. 197 alin. 1 şi 2 lit. a din Codul penal, reţinută în actul de sesizare a instanţei, în art. 197 alin. 1 şi 2 lit. a cu aplicarea art. 41 alin. 2 şi art. 42 Cod penal.

A recunoscut în favoarea celor trei inculpaţi circumstanţa legală atenuantă prevăzută de disp. art. 74 lit. a în ref. la art. 76 lit. b  din Codul penal.

A condamnat pe inculpaţii V.C., F.C.C. şi S.G.R. la câte 4 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de viol prevăzută de disp. art. 197 alin. 1 şi 2 lit. a cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 42 Cod penal şi art. 74 lit. a în referire la art. 76 lit. b din Codul penal şi la câte 2 ani pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prev. de disp. art. 64 lit. a şi b Cod penal după executarea pedepsei principale.

A menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârilor, cu excepţia celor vizând latura penală a cauzei.

A dedus din pedepsele aplicate inculpaţilor durata arestării preventive de la 30 august 2001 şi până la punerea efectivă în libertate, şi anume : inculpatul F.C. C. – 29 octombrie 2003 şi inculpaţii V.C. şi S.G.R. – 29 decembrie 2003.

Pentru a dispune astfel, Curtea examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza potrivit art. 3859 alin. 3 Cod procedură penală combinat cu art. 3856 alin. 2 şi art. 3857 alin. 1 Cod procedură penală  a constatat că, aşa cum s-a reţinut în actul de sesizare a instanţei, faptele săvârşite de inculpaţi, în ansamblul lor conţin numai actele materiale caracteristice infracţiunii de viol.

În mod greşit şi, în baza unei motivări nejuridice, prima instanţă a admis cererea de schimbare a încadrării juridice, formulată de procurorul de şedinţă şi a dispus condamnarea inculpaţilor pentru două infracţiuni distincte respectiv viol şi perversiuni sexuale, soluţie menţinută greşit şi de instanţa de apel.

În realitate, aşa cum corect a susţinut reprezentantul parchetului în recurs este vorba de acte sexuale repetate de orice natură (normale, anale şi orale) - aşa cum prevede textul art. 197 Cod penal - situaţie ce conferă caracter continuat infracţiunii de viol.

Este evident că, făcându-se dovada existenţei unor raporturi sexuale normale, orale şi anale, actele sexuale au fost repetate şi era obligaţia instanţelor de fond şi apel să reţină incidenţa prevederilor art. 41 alin. 2 şi art. 42 Cod penal.

Cu privire la reţinerea circumstanţelor atenuante personale, Curtea a apreciat că, în lipsa unor limitări din partea legiuitorului, instanţa este suverană în a aprecia dacă acestea pot sau nu pot fi reţinute în favoarea inculpaţilor, pe baza propriilor convingeri şi în limitele dispoziţiilor art. 74 Cod penal.

Dacă legiuitorul ar fi dorit să excepteze aplicarea art. 74 Cod penal în cazul unor infracţiuni cu un potenţial de periculozitate socială mai mare, ar fi arătat expres acest lucru, ceea ce nu s-a întâmplat în realitate.

Aspectul de netemeinicie rezidă însă din eficienţa dată, potrivit art. 76 Cod penal acestor circumstanţe personale atenuante, în sensul că, atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au individualizat greşit sancţiunile, coborând nepermis de mult sub limita prevăzută de textul sancţionator.

În consecinţă s-a impus reindividualizarea pedepselor, astfel încât acestea, chiar în condiţiile menţinerii dispoziţiilor art. 74 şi art. 76 Cod penal, să exprime corect gradul de pericol social al faptelor inculpaţilor şi să asigure resocializarea acestora.

Cu privire la recursurile inculpaţilor, Curtea constată că, din probele administrate în cauză nu rezultă existenţa acordului părţii vătămate la întreţinerea de raporturi intime cu aceştia, ci dimpotrivă, că inculpaţii au profit de naivitatea părţii vătămate şi au atras-o într-un apartament, sub un pretext aproximativ verosimil, respectiv de a contacta, prin intermediul ei, pe o fostă colegă comună de şcoală.

Abia după ce s-au asigurat că partea vătămată nu mai poate părăsi apartamentul, inculpaţii şi-au manifestat adevăratele intenţii şi, ignorând opoziţia manifestată de partea vătămată, au întreţinut cu acesta acte sexuale fireşti şi nefireşti.

Nu poate fi confundat acordul părţii vătămate de a însoţi pe unul din inculpaţi la o anumită adresă, cu acordul de a participa la o orgie sexuală, plănuită şi organizată de cei trei inculpaţi.

Că recursul inculpaţilor a fost admis însă doar pentru motivul însuşit din expunerea procurorului de şedinţă, privind încadrarea juridică greşită a faptelor în două infracţiuni distincte de viol şi perversiuni sexuale.

Domenii speta

Spete similare