Condiţii de admisibilitate pentru transformarea unei pivniţe în locuinţă

Curtea de Apel Cluj, Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, decizia nr. 1032/R din 30 aprilie 2010

Prin sentinţa civilă nr. 12364/13.10.2009, pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca, s-a admis cererea formulată de reclamantul A.N., în contradictoriu cu pârâta Asociaţia de Proprietari str. C. nr. 47 Cluj-Napoca şi, în consecinţă, pârâta, prin Comitetul său executiv, a fost obligată să emită o decizie prin care să-şi dea avizul la schimbarea destinaţiei pivniţei apartamentului nr. 11, situat în imobil, în locuinţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut în considerentele sentinţei faptul că, potrivit copiei CF nr. 34246 Cluj, reclamantul este titularul dreptului de proprietate asupra apartamentului 11, din care face parte şi pivniţa pe care doreşte să o transforme într-un spaţiu cu destinaţia de locuinţă, însă, pentru această finalitate, este necesar avizul Comitetului Executiv al Asociaţiei de Proprietari şi acceptul proprietarilor direct afectaţi cu care se învecinează, pe plan orizontal şi vertical spaţiul supus schimbării, conform art. 42 din Legea nr. 230/2007.

S-a mai reţinut de către instanţa de fond faptul că persoana juridică trebuie să-şi limiteze actele şi faptele juridice, conform art. 34 din Decretul nr. 31/1954, la scopul său consacrat de lege, în speţă, potrivit art. 4 din Legea nr. 230/2007, scopul pârâtei presupune exclusiv administrarea şi gestionarea proprietăţii comune care, pe lângă drepturi, impune obligaţii pentru toţi proprietarii.

În cauză, expertiza efectuată a subliniat faptul că schimbarea destinaţiei pivniţei reclamantului în locuinţă nu necesită efectuarea unor lucrări care să afecteze structura de rezistenţă a imobilului şi folosinţa părţilor indivize comune, iar cu ocazia cercetării la faţa locului, instanţa a constatat că modul de acces la pivniţa reclamantului este propriu folosinţei unei locuinţe şi nu afectează folosinţa părţilor indivize comune.

Raportat la aceste împrejurări şi la dispoziţiile art. 44 şi 53 din Constituţia României, precum şi la prevederile art. 998, 999 C.civ., şi art. 11 din Legea nr. 230/2007, acţiunea a fost apreciată ca fiind întemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, pârâta Asociaţia de Proprietari, solicitând respingerea acţiunii reclamantului, cu motivarea că au fost greşit interpretate dispoziţiile art. 42 din Legea nr. 230/2007, întregul proces de modificare a pivniţei în locuinţă aducând grave prejudicii proprietăţii comune; s-au mai invocat de către apelantă dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 230/2007.

Tribunalul Cluj, prin decizia civilă nr. 74/A/02.02.2010, a respins ca nefondat apelul pârâtei, reţinând în esenţă, în considerentele deciziei aceleaşi argumente care au fost avute în vedere şi de către instanţa fondului, şi insistând asupra concluziilor expertizei efectuate în cauză. Tribunalul a mai reţinut faptul că atitudinea pârâtei este una abuzivă atâta timp cât, potrivit procesului verbal al Adunării Generale din 13.01.2009, pârâta i-a oferit reclamantului un alt spaţiu, tot de la acelaşi nivel, aflat sub scara blocului şi care este folosit ca şi sală de şedinţe şi birou al asociaţiei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâta Asociaţia de Proprietari din str. C. nr. 47, solicitând, în temeiul art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C.proc.civ., admiterea recursului, admiterea apelului şi respingerea în totalitate a cererii reclamantului, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului s-a invocat încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor Legii nr. 230/2007, ale Legii nr. 114/1996, ale art. 44 din Constituţia României şi ale art. 480 C.civ., precum şi Normativul pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor sanitare, cunoscut sub denumirea Indicativ 1.9/1994.

Recurenta a arătat că decizia este nelegală, întrucât au fost nesocotite dispoziţiile art. 42 din Legea nr. 230/2007, care prevede două condiţii necesar a fi îndeplinite pentru transformarea unui spaţiu cu altă destinaţie în locuinţă – avizul Comitetului Executiv al Asociaţiei de Proprietari şi acceptul proprietarilor direct afectaţi cu care se învecinează pe plan orizontal şi vertical spaţiul supus schimbării -, condiţii care nu au fost îndeplinite în speţă, întrucât vecinii pivniţei în cauză, şi nici ceilalţi proprietari din imobil, în unanimitate, nu au fost de acord cu această transformare şi nu şi-au dat acordul.

Transformarea pivniţei în locuinţă, prin racordarea acesteia la utilităţi, ar cauza stricăciuni părţilor indivize comune – impunându-se spargerea de ziduri, spargerea pardoselii din beton, spargerea trotuarului, etc. -, ar afecta celelalte pivniţe din jur, care nu ar mai putea fi folosite conform destinaţiei lor, întrucât introducerea unei surse de căldură şi montarea unui WC în pivniţa reclamantului, ar duce la creşterea temperaturii în aceste pivniţe şi la deteriorarea produselor păstrate în acestea.

Nu s-a pus problema în cauză, dacă se poate vorbi de o locuinţă, în sensul precizat de Legea nr. 114/1996, în condiţiile în care locuinţa reclamantului, transformată din pivniţă, ar avea o suprafaţă de 10, 5 mp., din care 1,5-2 mp. ar fi afectaţi unui WC, Legea nr. 114/1996 prevăzând că locuinţa cu spaţiul minim (o cameră), trebuie să aibă o suprafaţă de cel puţin 18 mp., o bucătărie de minimum 5 mp., plus un grup sanitar.

Tot Legea nr. 114/1996 prevede că grupul sanitar şi WC-ul trebuie să aibă aerisire directă sau prin coş de ventilaţie, ori, WC-ul deja construit de reclamant este pe partea opusă peretelui exterior, unde este şi geamul, astfel încât nu se va putea aerisi printr-un coş special de ventilaţie.

Tot în motivarea recursului, reclamantul a expus argumentele care au fost hotărâtoare pentru prima instanţă în pronunţarea sentinţei în favoarea reclamantului.

Instanţa nu a consultat niciun specialist în instalaţii, luând drept bune spusele reclamantului, iar în apel proba solicitată în acest sens de către pârâtă a fost respinsă.

Pârâta recurentă a mai reprodus în motivarea recursului cele dispuse prin hotărâre primei instanţe,  solicitarea formulată de pârâtă prin apel, invocările făcute de reclamant prin întâmpinarea depusă la apelul pârâtei, răspunsul apelantei la această întâmpinare, concluzionând în sensul că instanţa de apel nu a avut în vedere niciun argument din materialul depus de pârâtă la dosar, luând ca bune cele prezentate de reclamant şi refuzând încuviinţarea probelor solicitate de apelantă, respectiv, o nouă expertiză în instalaţii şi construcţii, deşi prima expertiză era superficială şi părtinitoare, precum şi audierea a doi martori.

S-a mai arătat de către recurentă care au fost motivele pentru care pârâta nu a avut angajat apărător la prima instanţă şi au fost expuse demersurile făcute în anul 2008 de împuternicitul asociaţiei, la Primărie – Serviciul de Urbanism şi Disciplină în Construcţii, demersuri menite a proba faptul că, deşi a fost somat de către pârâtă să prezinte autorizaţia de construire, totuşi reclamantul nu s-a conformat acestei somaţii, afirmând doar că are aprobare de la Primărie. În consecinţă, este curioasă afirmaţia instanţei de apel cum că reclamantul nu a susţinut niciodată că ar deţine autorizaţie de construcţie.

În sfârşit, recurenta a relatat modul în care a decurs şedinţa Adunării Generale a Asociaţiei din data de 19.10.2008, Adunare convocată ca urmare a cererii reclamantului, adresată pârâtei la 08.10.2009.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, reclamantul intimat a solicitat respingerea recursului, menţinerea hotărârii pronunţate în fond, arătând în motivarea întâmpinării că atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel, au reţinut corect incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 44 şi 53 din Constituţia României, a art. 11, 4 şi 42 din Legea nr. 230/2007, a art. 34 din Decretul nr. 31/1954 şi a art. 998, 999 C.civ.

Recursul este fondat.

În şedinţa publică din data de 30.04.2010 Curtea, din oficiu, a invocat, pe de o parte, excepţia inadmisibilităţii recursului promovat de pârâtă împotriva sentinţei primei instanţe, iar pe de altă parte, excepţia inadmisibilităţii acelor motive de recurs care vizează netemeinicia deciziei recurate, excepţii care urmează să fie admise, motivat pe următoarele considerente:

Potrivit art. 282 alin. 1 teza I C.proc.civ., hotărârile date în primă instanţă de judecătorie sunt supuse apelului la tribunal.

Art. 299 alin. 1 teza I C.proc.civ. prevede că sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională.

Din coroborarea celor două texte legale rezultă cu evidenţă că sentinţa Judecătoriei Cluj-Napoca era susceptibilă de a fi atacată doar cu apel, apel care era de competenţa Tribunalului Cluj.

Prin urmare, împotriva sentinţei primei instanţe nu se poate exercita calea de atac a recursului, direct la Curtea de Apel Cluj.

Aşa fiind, în temeiul acestor considerente, Curtea urmează să admită excepţia inadmisibilităţii recursului promovat de pârâtă împotriva sentinţei Judecătoriei Cluj-Napoca.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acelor motive de recurs care vizează netemeinicia hotărârii recurate, Curtea urmează să o admită ca fiind fondată, având în vedere următoarele aspecte:

Departe de a cuprinde doar critici de strictă nelegalitate aduse hotărârii instanţei de apel, memoriul de recurs conţine şi motive de netemeinicie, respectiv, se face şi o reproducere a stării de fapt a cauzei,  o analizare a probaţiunii administrate, o expunere a relaţiilor tensionate dintre părţi, a încercărilor pârâtei de a plana situaţia conflictuală, o precizare a demersurilor făcute de împuterniciţii asociaţiei la Primăria municipiului Cluj-Napoca, etc.

Toate aceste motive de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, intră sub incidenţa pct. 10 şi 11 ale art. 304 C.proc.civ., în prezent abrogate, astfel încât ele nu mai pot fi supuse cenzurii instanţei de recurs, care, urmare a abrogării pct. 10 şi 11 ale art. 304 C.proc.civ., nu mai poate cenzura hotărârea recurată decât sub aspectul nelegalităţii sale, iar nu şi sub aspectul netemeiniciei.

Pe cale de consecinţă, acele motive de recurs referitoare la reproduceri ale stării de fapt, ale probaţiunii administrate în cauză, reiterări ale istoricului cauzei, etc., intră sub incidenţa excepţiei inadmisibilităţii, întrucât vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, aspecte care s-ar fi încadrat în punctele 10 şi 11 ale art. 304 C. proc. civ., în prezent abrogate.

 Ca urmare a abrogării punctului 10 al art. 304  C. proc. civ., prin art. I pct. 1111 din OUG nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. I punctul 49 din  Legea nr. 219/2005, respectiv,  ca urmare a abrogării punctului 11 al art. 304 prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000, în recurs nu mai pot fi invocate nici un fel de aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, ci doar chestiuni de strictă nelegalitate, dintre cele care se circumscriu art. 304 pct. 1-9  C. proc. civ.

În consecinţă, în recurs nu mai pot fi invocate motive care să vizeze modalitatea în care primele două instanţe au administrat ori au interpretat probele din dosar, care să se refere la reproduceri ale stării de fapt, ale istoricului cauzei, a raporturilor dintre părţi, ori care să tindă la o reapreciere a probaţiunii administrate, ori la o schimbare a stării de fapt, instanţa de recurs fiind ţinută să se raporteze strict la starea de fapt stabilită de primele două instanţe şi fiind obligată de a se abţine de la orice reanalizare a probelor deja administrate.

Aşa fiind, Curtea constată că excepţia inadmisibilităţii, invocată de instanţă din oficiu la termenul de judecată din data de 30.04.2010, este fondată, urmând să fie admisă ca atare, cu consecinţa neluării în seamă a tuturor motivelor de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate.

În ceea ce priveşte motivele de recurs care se circumscriu punctului 9 al art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că acestea sunt fondate, motivat pe următoarele considerente:

În motivarea recursului pârâta a invocat prevederile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C.proc.civ., coroborat cu art. 295 alin. 2 C.proc.civ. şi susţinând că prin hotărârea pronunţată au fost încălcate dispoziţiile Legii nr. 230/2007 ale Legii nr. 114/1996, ale art. 480 C.civ., ale art. 44 din Constituţia României, precum şi Normativul pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor sanitare.

Pentru a se verifica incidenţa în cauză a acestor motive de recurs de nelegalitate, este necesar să se facă o scurtă reiterare a obiectului cererii de chemare în judecată şi a temeiului juridic pe care a fost fundamentată această cerere.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei, ca prin Comitetul său Executiv, să emită o decizie prin care să îşi dea avizul la schimbarea destinaţiei pivniţei, ce aparţine apartamentului proprietatea reclamantului, în locuinţă, invocând ca temei juridic al cererii sale în principal prevederile art. 42 din Legea nr. 230/2007, precum şi dispoziţiile art. 4, 29 şi 30 din aceeaşi lege, ale art. 3 alin. 2 şi ale art. 9 din Decretul nr. 31/1954 şi ale art. 998, 999 C.civ.

Curtea constată că dispoziţiile art. 998, 999 C.civ. nu îşi găsesc aplicabilitatea în speţă, întrucât acestea constituie sediul legal al instituţiei răspunderii civile delictuale, în cauză neexistând nicio faptă delictuală a pârâtei, de natură să angajeze răspunderea sa civilă delictuală, evident sub rezerva întrunirii şi a celorlalte condiţii necesare angajării unei astfel de răspunderi.

Pe cale de consecinţă, Curtea constată că fundamentarea soluţiei primei instanţe pe prevederile art. 998, 999 C.civ., menţinută de către instanţa de apel, conferă hotărârii acestei din urmă instanţe un aspect de nelegalitate ce se circumscrie pct. 9 al art. 304 C.proc.civ., coroborat cu art. 304 pct. 7 C.proc.civ.

Nu poate fi reţinută nici incidenţa în cauză a prevederilor art. 9 din Decretul nr. 31/1954, invocată de reclamant ca temei juridic al cererii sale, având în vedere că art. 9 din acest act normativ vorbeşte despre capacitatea de exerciţiu restrânsă a minorului care a împlinit vârsta de 14 ani, în alin. 1, iar în alin. 2, despre modul în care pot fi încuviinţate actele juridice ale unui asemenea minor.

Art. 3 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954 prevede faptul că drepturile civile trebuie exercitate numai potrivit cu scopul lor economic şi social, din interpretarea per a contrario a acestui text legal desprinzându-se ideea conform căruia, eventuala exercitare a drepturilor civile de asemenea manieră încât să contravină scopului lor economic şi social, echivalează cu un abuz de drept.

Curtea constată însă că nu se poate reţine în persoana pârâtei recurente săvârşirea unui abuz de drept, dat fiind că întreaga atitudine procesuală a pârâtei, precum şi întreaga atitudine manifestată de aceasta anterior declanşării litigiului, a fost exercitată în deplină concordanţă cu dispoziţiile Legii nr. 230/2007, ale Legii nr. 114/1996, ale H.G. nr. 1275/2000 şi ale art. 34 din Decretul nr. 31/1954.

Astfel, potrivit art. 34 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954, persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de înfiinţare sau statut.

Din dispoziţiile Legii nr. 114/1996, actualizată, mai precis ale art. 34 din această lege, se desprinde cu evidenţă care este scopul pentru care acţionează pârâta, în calitatea sa de administrator al clădirii imobilului din Cluj-Napoca, Calea Dorobanţilor nr. 47 A.

Art. 34 alin. 2 din Legea nr. 114/1996 prevede că obligaţiile celor care administrează clădirile de locuit sunt, în principal următoarele: gestionarea bunurilor şi a fondurilor băneşti; efectuarea formalităţilor necesare în angajarea contractelor cu furnizorii serviciilor pentru exploatarea şi întreţinerea clădirii, derularea şi urmărirea realizării acestor contracte; asigurarea cunoaşterii şi respectării regulilor de locuit în comun; reprezentarea intereselor proprietarului în raport cu autorităţile publice; îndeplinirea oricăror alte obligaţii prevăzute de lege, obligaţii similare fiind conţinute şi în textul art. 36 din Legea nr. 230/2007.

Art. 4 alin. 1 din Legea nr. 230/2007, privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari prevede că, asociaţia de proprietari are drept scop administrarea şi gestionarea proprietăţii comune care, pe lângă drepturi, impune obligaţii pentru toţi proprietarii, consecinţele neluării măsurilor de organizare şi funcţionare cu privire la administrarea şi gestiunea proprietăţii comune atrăgând, potrivit alin. 2 al aceluiaşi articol, răspunderea juridică a tuturor proprietarilor sau a reprezentanţilor acestora, după caz.

Raportând atitudinea pârâtei, astfel cum aceasta a fost reţinută atât de către instanţa de fond, cât şi de către instanţa de apel, la prevederile art. 34 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954 coroborat cu art. 34 alin. 2 din Legea nr. 114/1996 şi ale art. 4 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 230/2007, Curtea constată că în niciun caz pârâta nu a săvârşit un abuz de drept, aşa cum nefondat a reţinut instanţa de apel, ci, dimpotrivă a acţionat în conformitate cu scopul său prevăzut în lege, în vederea legalei administrări şi gestionări a imobilului aflat în administrarea sa, cu respectarea întrutotul a dispoziţiilor Legii nr. 114/1996, ale Legii nr. 230/2007 şi ale H.G. nr. 1275/2000.

Fundamentul juridic esenţial pe care instanţa de apel, ca de altfel şi instanţa de fond, şi-a argumentat soluţia pronunţată, l-au constituit dispoziţiile art. 42 din Legea nr. 230/2007, text legal care prevede că „schimbarea destinaţiei locuinţelor, precum şi a spaţiilor cu altă destinaţie decât acea de locuinţă se poate face numai cu avizul comitetului executiv şi cu acceptul proprietarilor direct afectaţi cu care se învecinează, pe plan orizontal şi vertical, spaţiul supus schimbării”.

Însă, Curtea constată că acest articol 42 are însemnătate îndeosebi sub aspectul cerinţelor prealabile pe care trebuie să le îndeplinească cel care doreşte să procedeze la o schimbare a destinaţiei locuinţelor, precum şi a spaţiilor cu altă destinaţie decât acea de locuinţă, respectiv, este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiţii prealabile: pe de o parte, este necesar avizul comitetului executiv, iar pe de altă parte, este necesar acceptul proprietarilor direct afectaţi cu care se învecinează, pe plan orizontal şi vertical, spaţiul supus schimbării.

Aceste condiţii prealabile ce trebuie îndeplinite în niciun caz nu pot fi privite ut singuli, izolat de restul dispoziţiilor legale în materie, conţinute atât în textul Legii nr. 230/2007, cât şi în textul Legii nr. 114/1996 şi a H.G. nr. 1275/2000.

Astfel, art. 11 alin. 1 din Legea nr. 230/2007 prevede că „proprietarul poate aduce îmbunătăţiri sau modificări proprietăţii sale individuale, cu respectarea prevederilor legale referitoare la autorizarea de către autoritatea publică locală a modificărilor constructive, fără a pune în pericol integritatea structurală a clădirii sau a altor proprietăţi individuale”.

Art. 14 din aceiaşi lege stabileşte obligaţia proprietarului de a menţine proprietatea sa individuală, apartament sau spaţiu cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, în stare bună, pe propria cheltuială, neputând încălca, afecta sau prejudicia dreptul de proprietate comună sau individuală a celorlalţi proprietari din condominiu, astfel cum condominiul este definit în art. 3 alin. 1 lit. a din Legea nr. 230/2007 şi în art. 2 alin. 1 lit. i din Legea nr. 114/1996, actualizată.

Art. 56 lit. d din Legea nr. 230/2007 instituie răspunderea contravenţională a proprietarului care procedează la schimbarea destinaţiei locuinţei fără autorizaţiile şi aprobările legale.

Prin urmare, nu este suficientă doar îndeplinirea celor două condiţii prevăzute de art. 42 din Legea nr. 230/2007, fiind necesar să fie respectate şi celelalte dispoziţii ale acestei legi, mai sus invocate.

Pe de altă parte, pentru schimbarea destinaţiei pivniţei în locuinţă este necesar să fie respectate cu prioritate dispoziţiile Legii nr. 114/1996, actualizată, şi ale H.G. nr. 1275/2000, actualizată, respectiv, să fie avute în vedere toate condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un spaţiu pentru a putea fi catalogat drept locuinţă.

Astfel, art. 2 alin. 1 lit. a din Legea nr. 114/1996 actualizată, arată ce anume se înţelege prin locuinţă, precizând că „Locuinţa este construcţia alcătuită din una sau mai multe camere de locuit, cu dependinţele, dotările si utilităţile necesare, care satisface cerinţele de locuit ale unei persoane sau familii”, iar în art. 2 alin. 1 lit. b se defineşte noţiunea de locuinţă convenabilă ca fiind „locuinţa care, prin gradul de satisfacere a raportului dintre cerinţa utilizatorului si caracteristicile locuinţei, la un moment dat, acoperă necesităţile esenţiale de odihnă, preparare a hranei, educaţie si igienă, asigurând exigenţele minimale prezentate în anexa nr. 1 la prezenta lege”.

Anexa nr. 1 la Legea nr. 114/1996, actualizată, prevede la lit. A, B, C, D, E şi F exigenţele minimale pentru locuinţe, enumerând condiţiile, cerinţele şi suprafeţele minimale pe care trebuie să le întrunească un spaţiu pentru a putea fi considerat locuinţă, şi anume:

„A. Cerinţe minimale:

- acces liber individual la spaţiul locuibil, fara tulburarea posesiei si a folosinţei exclusive a spaţiului deţinut de către o alta persoana sau familie;

- spaţiu pentru odihna;

- spaţiu pentru prepararea hranei;

- grup sanitar;

- acces la energia electrica si apa potabila, evacuarea controlata a apelor uzate si a reziduurilor menajere;

B. Suprafeţe minimale

- Suprafaţa camerei de zi de la locuinţa cu o camera include spaţiul pentru dormit.

- Locul de luat masa poate fi înglobat in bucătărie sau in camera de zi.

- Înălţimea libera minima a camerelor de locuit va fi de 2,55 m, cu excepţia mansardelor, supantelor si nişelor, la care se va asigura un volum minim de 15 mc de persoana.

- Suprafaţa locuibila este suprafaţa desfăşurată a încăperilor de locuit. Ea cuprinde suprafaţa dormitoarelor si a camerei de zi.

- Suprafaţa utilă este suprafaţa desfăşurată, mai puţin suprafaţa aferentă pereţilor.

- Suprafaţa utila a locuinţei este suma tuturor suprafeţelor utile ale încăperilor. Ea cuprinde: camera de zi, dormitoare, bai, WC, dus, bucătărie, spatii de depozitare si de circulaţie din interiorul locuinţei. Nu se cuprind: suprafaţa logiilor si a balcoanelor, pragurile golurilor de uşi, ale trecerilor cu deschideri pana la 1,00 m, nişele de radiatoare, precum si suprafeţele ocupate de sobe si cazane de baie (cate 0,50 mp pentru fiecare soba si cazan de baie), in cazul in care încălzirea se face cu sobe. In cazul locuinţelor duplex, rampa, mai puţin palierele, nu se cuprinde in suprafaţa utila a locuinţei.

- Suprafaţa construită pe locuinţă, prevăzută în tabelul B, este suma suprafeţelor utile ale încăperilor, logiilor, balcoanelor, precum şi a cotei-părţi din suprafeţele părţilor comune ale clădirilor (spălătorii, uscătorii, casa scării, inclusiv anexele pentru colectarea, depozitarea si evacuarea deşeurilor menajere, casa liftului etc.), la care se adaugă suprafaţa  aferentă pereţilor interiori si exteriori ai locuinţei; în cazul încălzirii cu combustibil solid, se adaugă suprafaţa aferentă sobelor şi cazonelor de baie. Nu sunt cuprinse suprafeţele aferente boxelor de la subsol si ale garajelor care pot fi prevăzute distinct.

- Suprafaţa încăperii sanitare principale din locuinţă va permite accesul la cada de baie al persoanelor imobilizate în scaun cu rotile.

 - Încăperea sanitara se include în locuinţa, în cazul în care pot fi asigurate alimentarea cu apa şi canalizarea.

- Lăţimea minima de circulaţie a coridoarelor şi a vestibulului din interiorul locuinţei va fi de 120 cm.

- În funcţie de amplasamentul construcţiei, suprafeţele construite pot avea abateri in limitele de +-10% .

 - Numărul de persoane pe locuinţă se utilizează la repartizarea locuinţelor sociale, de intervenţie, de serviciu şi de necesitate.

C. Încăperi sanitare

D. Dotarea minima a încăperilor sanitare

- In baie se va prevedea spaţiul pentru maşina de spălat rufe.

- Încăperile sanitare vor fi ventilate direct sau prin cos de ventilaţie.

E. Dotarea minimă a bucătăriei

- In bucătărie se vor prevedea: coş de ventilaţie, spaţiu pentru frigider şi pentru masa de lucru.

F. Dotarea minima cu instalaţii electrice

- Se vor prevedea întrerupătoare şi aplice pentru fiecare spaţiu de depozitare şi spaţiu de circulaţie.

- Priza cu contact de protecţie, instalata pentru baie, se montează în exteriorul încăperii.

- Fiecare locuinţa va fi prevăzută cu instalaţie de sonerie.

- În clădiri cu mai multe locuinţe se vor prevedea instalaţii şi prize pentru antena colectivă şi telefon.

G. Spaţii şi instalaţii de folosinţa comună pentru clădiri cu mai multe locuinţe

- Instalaţii de prevenire şi stingere a incendiilor, precum şi ascensor conform normelor in vigoare.

- Spaţii pentru biciclete, cărucioare şi pentru uscarea rufelor.

- Spaţii destinate colectării, depozitarii si evacuării deşeurilor menajere.

- Spaţii pentru depozitarea combustibililor solizi sau lichizi, în situaţiile în care nu se pot asigura încălzirea centrală şi/sau gaze la bucătărie.

 - Rampa de acces pentru persoanele imobilizate în scaun cu rotile”.

Art. 1 alin. 1 din H.G. nr. 1275/2000 prevede obligaţia primarilor de a verifica şi consemna, la eliberarea autorizaţiilor de construire pentru locuinţe noi – transformarea pivniţei într-o locuinţă putând fi asimilată unei locuinţe noi -, îndeplinirea exigenţelor minimale privind suprafeţele şi nivelul de dotare a încăperilor ce compun locuinţele cuprinse în Anexa r. 1 la Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată.

Rezultă, aşadar, prin prisma tuturor dispoziţiilor legale anterior invocate, că aşa zisa locuinţă pe care doreşte reclamantul să o obţină prin transformarea pivniţei nu îndeplineşte exigenţele minimale pentru locuinţe prevăzute în Anexa nr. 1 la Legea nr. 114/1996, actualizată, neputând fi calificată ca o locuinţă, în sensul noţiunii pretinse de art. 2 alin. 1 lit. a şi b din aceeaşi lege.

Drept urmare, nu se poate da curs solicitării reclamantului, de obligare a pârâtei la a-şi da avizul în vederea schimbării pivniţei în locuinţă, pentru că într-o atare ipoteză s-ar ajunge practic la obligarea pârâtei la a nesocoti legislaţia în vigoare, situaţie de neacceptat.

Nu poate fi acreditată argumentaţia instanţei de fond şi a instanţei de apel, conform căreia, prin refuzul pârâtei de  a-şi da avizul pretins de reclamant pentru transformarea pivniţei în locuinţă, reclamantului i s-ar încălca dreptul de proprietate garantat de art. 44 din Constituţia României, câtă vreme, dreptul de proprietate al reclamantului asupra acestei pivniţe, înscris în CF nr. 34246 Cluj, nu este prejudiciat şi afectat cu nimic, reclamantul rămânând pe mai departe proprietarul tabular al acestei pivniţe.

Aşa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse şi a prevederilor art. 304 pct. 9 C.proc.civ. coroborat cu art. 312 alin. 3 C.proc.civ., se va admite recursul, conform dispozitivului prezentei decizii.

Faţă de soluţia de modificare a deciziei Tribunalului, cu consecinţa rejudecării apelului pârâtei şi a admiterii acestuia, în sensul schimbării sentinţei şi a respingerii acţiunii reclamantului, Curtea constată că celelalte motive de recurs, prin care s-a invocat încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 295 C.proc.civ., nu mai subzistă.

Domenii speta

Spete similare