Hotărâre de achitare. Temeiuri de condamnare în recurs

Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, decizia nr. 33/R/19.01.2010

Prin sentinţa penală nr.227/06.07.2009 a Judecătoriei Zalău s-a dispus în baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.a C.proc.pen. achitarea inculpatului M.A. pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art.208 al.1, 209 al.1 lit.g C.pen. cu aplic. art.37 lit.a C.pen..

În baza art.346 al.3 C.pen. s-a respins ca nefondată acţiunea civilă formulată de partea vătămată P.C.

Conform art.192 al.1 lit.b C.proc.pen. a fost obligată partea civilă să plătească statului suma de 750 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa aceasta instanţa a reţinut în fapt următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău din data de 20.06.2008 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului M.A. pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută şi pedepsită de art.208 alin.1 raportat la art.209 alin.1 lit.g) C.pen., cu aplicarea art.37 lit.a) C.pen., reţinându-se în esenţă că în noaptea de 12/13.04.2008 inculpatul M.A. ar fi sustras din buzunarul părţii vătămate P.C. suma de 2.200 lei şi 100 Euro.

În susţinerea stării de fapt reţinută în sarcina inculpatului, s-au indicat următoarele mijloace de probă: plângerea părţii vătămate (f.3), proces-verbal de cercetare la faţa locului (f.6), declaraţii învinuit (f.7-13), proces-verbal de confruntare (f.14-15), măsuri procesuale (f.16-18), declaraţii parte civilă (f.19-25), declaraţii martori (f.26-43), fişă cazier judiciar (f.45), proces-verbal prezentare material (f.46).

În cursul urmăririi penale, partea vătămată P.C. s-a constituit parte civilă cu suma de 1.300 lei şi 50 euro, apoi la termenul din data de 28.11.2008 a arătat că nu mai are nicio pretenţie materială de la inculpat, pentru ca la ultimul termen de judecată, din data de 26.06.2009 să arate că mai are de recuperat suma de 200 lei şi că solicită obligarea inculpatului la plata acesteia sume.

Pe parcursul cercetării judecătoreşti, după citirea actului de sesizare, conform art.322 C.pr.pen., la termenul din 03.09.2008, inculpatul a declarat că îşi menţine declaraţiile din cursul urmăririi penale şi că se consideră nevinovat de comiterea faptei, neluând nici un ban de la partea vătămată (f.69).

La acelaşi termen de judecată, a fost audiat martorul L.V., declaraţia acestuia fiind consemnată şi ataşată la dosarul cauzei la fila 70.

La termenul de judecată din data de 28.11.2008, a fost audiat martorul P.I.A., iar la termenul din data de 23.01.2009 martorii R.M.G., R.R.M., D.V.A., L.B.O., R.S. şi F.V.V., declaraţiile acestora fiind ataşate la filele 102 şi, respectiv 126-131.

La solicitarea reprezentantului Ministerului Public, care a depus la dosar copii după declaraţiile părţii vătămate şi ale martorilor depuse în cadrul unor dosare împotriva acestora de instigare la mărturie mincinoasă şi, respectiv de mărturie mincinoasă, la termenul de judecată din data de 27.03.2009, instanţa a dispus reaudierea părţii vătămate şi a martorilor, aceasta realizându-se la termenul de judecată din data de 26.06.2009, când au fost audiaţi partea civilă P.C.A. (f.188) şi  martorii D.V.A. (f.189), F.V.V. (f.190), L.B.O. (f.191) şi R.M.G. (f.192).

La fila 117 din dosar a fost depus certificatul de cazier judiciar al inculpatei, iar la filele 134-138 referatul de evaluare a acesteia întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sălaj, din care rezultă că aceasta prezintă şanse mari de reintegrare în societate.

De asemenea, la filele 195-197 au fost depuse concluzii scrise de către inculpat prin apărătorul său.

Analizând materialul probator administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:

În data de 12.04.2008, inculpatul M.A. s-a întâlnit în localitatea A. cu partea vătămată P.C. şi cu martorul R.S., împreună cu care s-a deplasat la un bar din localitatea R., unde au consumat fiecare câte o bere, consumaţia fiind achitată de către partea vătămată. De aici, la invitaţia martorului R.S., cei trei s-au deplasat la locuinţa mamei acestuia, R.M., din localitate A., unde se desfăşura o petrecere.

În timpul petrecerii, partea vătămată susţine că inculpatul i-ar fi sustras suma de 2.200 lei şi 100 euro, din portmoneu, fiind atenţionat asupra acestui aspect de către martora R.M.. De asemenea, susţine partea vătămată că inculpatul nu era prezent în cameră în momentul în care a anunţat că i-a fost sustrasă suma de bani şi că, la ameninţarea cu sesizarea organelor de poliţie, inculpatul ar fi ieşit din casă şi, deplasându-se la toaleta din curte, a luat de sub acoperiş o sumă de bani pe care a aruncat-o pe jos în curte, bancnotele fiind adunate de martorii D.V. şi R.M. şi predate părţii vătămate chiar de inculpat, care ar fi recunoscut că el este autorul furtului.

Cu ocazia audierii în cursul urmăririi penale, inculpatul a negat comiterea faptei, susţinând că nu a sustras nicio sumă de bani de la partea vătămată.

Art.69 C.proc.pen. prevede că declaraţiile inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care se coroborează cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente. De asemenea, art.75 C.proc.pen., prevede că declaraţiile celorlalte părţi din proces făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză, aceeaşi fiind situaţia şi în cazul declaraţiilor martorilor audiaţi în cursul procesului penal, raportat la prevederile art.63 alin.2 C.proc.pen..

În ceea ce priveşte declaraţiile inculpatului din cursul procesului penal, instanţa a constatat că acestea se coroborează parţial chiar cu declaraţia părţii vătămate, care a arătat în faţa instanţei, la termenul de judecată din data de 26.06.2009 că inculpatul de fapt nu a recunoscut în faţa sa niciodată că i-ar fi furat banii şi că nu l-a văzut pe acesta să îi fi sustras suma de bani pretinsă, doar bănuieşte că acesta ar fi autorul furtului, întrucât ulterior inculpatul i-a achitat suma menţionată în procesul-verbal de la fila 160 din dosar.

Cu privire la acest proces-verbal, încheiat la data de 17.10.2008, în care s-a arătat că partea vătămată a primit suma de 500 lei şi urmează să mai primească suma de 1.000 lei până la data de 1 decembrie 2008 de la inculpatul M.A., instanţa a reţinut că, întrebat fiind la termenul de judecată din data de 27.03.2009, inculpatul a arătat că nu îşi recunoaşte semnătura de pe acest proces-verbal, astfel încât a apreciat că nu poate fi luat în considerare ca mijloc de probă cu privire la vinovăţia inculpatului.

Este de remarcat şi atitudinea oscilantă a părţii vătămate pe parcursul procesului penal. Iniţial, în cursul urmăririi penale, a susţinut că inculpatul este cu siguranţă cel care i-a sustras suma de bani, pentru ca ulterior, în faţa instanţei, atât cu ocazia audierii, cât şi anterior, prin înscrisul depus la fila 101 să arate că nu a văzut personal să i se fi sustras bani de către cineva, doar a constatat lipsa lor. De asemenea, cu ocazia audierii sale în calitate de învinuit în dosarul întocmit pentru infracţiunea de instigare la mărturie mincinoasă, partea vătămată şi-a schimbat din nou declaraţia, arătând că inculpatul a recunoscut în faţa sa că i-a sustras suma de bani şi că ar fi fost ameninţat de inculpat să îşi schimbe declaraţiile. Împrejurările legate de presupusele ameninţări din partea inculpatului nu sunt susţinute de nici un mijloc de probă şi nu au mai fost menţionate de partea vătămată cu ocazia audierii sale în faţa instanţei.

Declaraţia părţii vătămate în care arată că nu l-a văzut pe inculpat să îi sustragă banii este susţinută de declaraţia martorului P.I.A., fratele părţii vătămate, care a arătat expres în faţa instanţei (f.102) că „fratele meu nu a afirmat că inculpatul i-a sustras banii, însă ceilalţi martori au susţinut acest lucru”.

Este de subliniat şi faptul că partea vătămată nu a reuşit să probeze în nici un fel faptul că a avut asupra sa suma de bani pretinsă a-i fi fost sustrasă, respectiv suma de 2.200 lei şi 100 euro. Şi din acest punct de vedere instanţa a apreciat că există o puternică îndoială cu privire la prejudiciul cauzat şi mai ales dacă a existat vreun prejudiciu, din nicio probă nereieşind existenţa respectivei sume de bani în posesia părţii vătămate.

Există numeroase contradicţii şi între declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, aspect de natură a da naştere altor dubii cu privire la comiterea infracţiunii de către inculpat. Astfel, martorul D.V. (f.189) a susţinut că banii împrăştiaţi au fost găsiţi în curte, în zona toaletei, pe o suprafaţă de aproximativ 3 m.p. şi au fost căutaţi de toţi cei prezenţi, chiar el găsind o sumă de bani pe care a predat-o personal părţii vătămate. Cu privire la aceleaşi aspecte, martorul F.V.V. (f.190) a arătat că numai inculpatul i-ar fi predat banii părţii vătămate şi că numai acesta ar fi venit cu bani de afară. De asemenea, martorii D.V.A., F.V.V., R.M. şi R.S. şi-au schimbat de mai multe ori declaraţiile în cursul procesului penal, împrejurare de asemenea de natură a ridica suspiciuni cu privire la sinceritatea lor şi la împrejurarea dacă s-a comis sau nu o infracţiune.

Împrejurarea că nimeni nu l-a văzut pe inculpat să sustragă vreo sumă de bani rezultă atât din declaraţia părţii vătămate, cât şi a martorilor  D.V.A. (f.189), F.V.V. (f.190) şi R.M. (f.192).

De asemenea, toţi martorii audiaţi au arătat că toate persoanele prezente la petrecere se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice, consumând cantităţi destul de însemnate de alcool, precum şi că partea vătămată a părăsit încăperea în care se desfăşura petrecerea de mai multe ori anterior sesizării lipsei banilor, împrejurare care face plauzibilă susţinerea inculpatului din concluziile scrise referitoare la posibilitatea ca acesta să îşi fi pierdut singur banii.

Totodată, toţi martorii, deşi au arătat că nu l-au văzut pe inculpat să sustragă bani sau altceva de la partea vătămată, menţionează că l-au bănuit pe acesta, datorită faptului că avea antecedente penale.

Dubii în legătură cu comiterea infracţiunii şi cu privire la existenţa sau nu a pretinsei sume de bani se ridică şi raportat la împrejurarea că partea vătămată susţine că i s-ar fi sustras banii din portmoneu şi că portmoneul, când l-a verificat şi a constatat lipsa banilor, îl avea în buzunarul pantalonilor. Este greu de crezut că inculpatul ar fi putut să îi sustragă acestuia portmoneul din buzunar, să ia banii din el şi apoi să îi pună din nou portmoneul în buzunar, iar partea vătămată să nu simtă nimic şi nimeni altcineva din încăpere să nu sesizeze ce face inculpatul. Aceasta cu atât mai mult cu cât se bănuieşte că sustragerea sumei de bani s-ar fi produs în momentul în care inculpatul stătea pe canapea alături de partea vătămată şi de martora R.M., iar aceasta din urmă i-ar fi atras atenţia părţii vătămate să îşi verifice portmoneul, întrucât i s-a părut suspect comportamentul inculpatului. Din moment ce martora a manifestat atenţie deosebită faţă de inculpat şi de comportamentul acestuia, ar fi observat şi dacă acesta ar fi sustras banii respectivi din portmoneul părţii vătămate şi i-ar fi pus portmoneul înapoi în buzunarul pantalonilor.

Faţă de probele administrate, instanţa a reţinut că există dubii serioase cu privire la comiterea infracţiunii de furt, iar în temeiul principiului in dubio pro reo, aceste dubii nu pot să profite decât inculpatului, împrejurarea faţă de care s-a apreciat că nu s-a dovedit comiterea infracţiunii de furt calificat în dauna părţii vătămate, astfel încât, în temeiul art.11 pct.2 lit.a) raportat la art.10 lit.a C.proc.pen., instanţa a dispus achitarea inculpatului de sub acuzaţia comiterii acestei infracţiuni. 

Referitor la acţiunea civilă formulată de către partea civilă P.C.,  faţă de soluţia pronunţată pe latură penală şi de considerentele expuse anterior, instanţa a respins-o ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău arătând că hotărârea este nelegală cu motivarea ca din probele administrate în cauză, s-a dovedit că a existat o acţiune de sustragere a sumei de bani din patrimoniul părţii vătămate şi autorul este inculpatul, vinovăţia acestuia fiind dovedită cu: plângerea părţii vătămate, declaraţia inculpatului, declaraţia părţii vătămate şi ale martorilor. Instanţa de fond nu a făcut o corectă apreciere a probelor, a înlăturat în mod nejustificat înscrisul de la fila 160, motiv pentru care s-a apreciat că vinovăţia inculpatului este pe deplin dovedită, solicitându-se astfel admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii şi în judecarea pe fond a cauzei condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii în limite legale sau în subsidiar, rejudecarea cauzei de către instanţa de fond.

Apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău a fost respins ca nefondat prin decizia penală nr.95 din data de 28.10.2009  a Tribunalului Sălaj, pentru următoarele considerente:

În data de 12.04.2008 inculpatul M.A. s-a întâlnit cu partea vătămată P.C. şi cu martorul R.D. şi după ce au consumat băuturi alcoolice, a mers împreună cu aceştia la locuinţa mamei sale, R.M. din localitatea A. unde avea loc o petrecere. La un moment dat partea vătămată a constatat că îi lipsea suma de 2.200 lei şi 100 euro, bănuindu-l pe inculpat de sustragerea sumei de bani. În rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău s-a reţinut că martora R.M. l-a bănuit pe inculpat de sustragerea banilor, că partea vătămată şi martorul D.V. au ieşit din casă şi l-au văzut pe inculpat în apropierea toaletei iar la ameninţările lor inculpatul a luat de sub acoperişul toaletei un teanc de bancnote pe care le-a aruncat prin curte, iar când martora R.M. l-a căutat pe inculpat la şosetă a găsit o bancnotă de 50 euro.Inculpatul a restituit suma de 800 lei şi 50 euro, însă restul a spus că nu-i mai are, probabil i-a suflat vântul de sub acoperiş.

În cursul judecăţii, inculpatul nu a recunoscut comiterea faptelor, arătând că a fost controlat de partea vătămată P.C. însă nu s-a găsit asupra sa nici o sumă de bani.

Chiar partea vătămată a depus la dosar un înscris (f.101) prin care arată că nu a văzut dacă i s-au sustras bani.

Martora R.M. (f.126) a arătat că la un moment dat partea vătămată a reclamat că îi lipsesc bani, însă mergând la toaletă, partea vătămată a afirmat că şi-a găsit banii, în tot acest timp inculpatul aflându-se în casă. Martorul D.V. (f.128) a arătat, ca şi martora R.M. că la un moment dat partea vătămată a reclamat că îi lipsesc bani, însă a declarat că au ieşit toţi afară pentru ai căuta şi i-au găsit în zona toaletei; partea vătămată spunând că-i lipsesc 1.000 lei şi 50 euro. De asemenea martorul L.B. (f.129) prezent şi el la petrecere a declarat că la un moment dat partea vătămată a spus că-i lipsesc banii, după un timp spunând că şi-a găsit banii afară. Tot acest martor a arătat că cei prezenţi la chef s-au controlat prin buzunare, inculpatul s-a dezbrăcat până la brâu, şi nu îşi aminteşte să se fi găsit o bancnotă asupra acestuia la şosetă. Martorul R.S. (f.130) a arătat că el nu ştie să scrie, iar declaraţia din faza de urmărire penală a fost scrisă de organele de poliţie şi nu i-a fost citită. Martorul F.V. (f.131) a declarat că toţi cei prezenţi la petrecere au consumat băuturi alcoolice, partea vătămată mai ieşise afară înainte de constatarea lipsei banilor şi l-a bănuit pe inculpat întrucât acesta are antecedente penale.

Întrucât împotriva acestor martori s-a încetat urmărirea penală pentru comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă, la termenul de judecată din 27.03.2009 s-a încuviinţat reaudierea lor, care au dat alte declaraţii, contradictorii cu  primele, în esenţă reţinându-se că inculpatul i-a dus afară direct în zona unde au găsit banii, şi că asupra sa s-a găsit la şosetă suma de 50 euro (martorul D.V. – 189) în timp ce martorul F.V. (f.190) a declarat în cea dea doua declaraţie că inculpatul a venit de afară cu banii, dar nici unul din martorii  reaudiaţi nu a văzut pe nimeni să sustragă bani părţii vătămate şi nici nu şi-au scris ei declaraţiile la poliţie.

În mod corect instanţa a avut în vedere disp. art.69 C.proc.pen. potrivit cărora declaraţiile inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care se coroborează cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente. Întrucât declaraţiile martorilor expuse anterior sunt contradictorii, aceştia au relatat o anumită stare de fapt în faţa organelor de poliţie care s-a consemnat în declaraţiile pe care ei le-au semnat fără a le scrie şi fără a li se fi citit, după care în cursul judecăţii în faţa instanţei, au declarat cu totul altceva, pentru ca ulterior, după începerea urmăririi penale pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă să declare iar altceva, instanţa apreciază că starea de fapt nu a fost dovedită, existând suspiciuni în ceea ce priveşte comiterea faptei. Trebuie menţionat că toate părţile consumase băuturi alcoolice, că partea vătămată a declarat  constant la un moment dat că îi lipsesc bani, după care a precizat că şi-a găsit banii afară, că nimeni nu a văzut pe nimeni furând, dar l-au bănuit pe inculpat pentru că-l ştiau cu antecedente penale. De asemenea, partea vătămată a declarat că avea bani în portmoneul pe care-l avea asupra sa, în buzunarul pantalonilor.

Analizând probele administrate în acest dosar s-a reţinut că în mod corect instanţa de fond, a reţinut că există dubii serioase cu privire la comiterea unei infracţiuni de  furt, dubii de care profită inculpatul, motiv pentru care în baza art.379 pct.1 lit.b C.proc.pen., a respins ca nefondat apelul declarat.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs în termen legal Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate şi rejudecând cauza să se dispună condamnarea inculpatului M.A. pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

În motivare se arată că probele administrate, respectiv declaraţia părţii vătămate, procesul verbal de cercetare la faţa locului, procesul verbal de confruntare dintre partea vătămată şi inculpat, declaraţiile inculpatului, ale martorilor R.R., L.V., P.I., D.V.A. F.V.V., L.B.O., au demonstrat fără dubiu vinovăţia inculpatului M.A. în comiterea infracţiunii de furt calificat. Se arată că a fost dovedită şi existenţa prejudiciului şi faptul că banii au fost ascunşi de inculpat, iar suma de 50 Euro a fost găsită în şoseta acestuia.

Declaraţia inculpatului se susţine că nu se coroborează cu nicio altă probă, iar martorii şi victima şi-au schimbat parţial la un moment dat în instanţă declaraţiile, fiind influenţaţi de inculpat.

Verificând hotărârea atacată, pe baza actelor şi lucrărilor din dosarul cauzei, conform prevederilor art.38514 C.pr.pen., curtea a constatat că recursul nu este fondat şi a fost respins pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Astfel, instanţa de fond şi cea de apel au reţinut o stare de fapt corectă, susţinută de ansamblul probator administrat în cauză.

A rezultat din probele dosarului că vinovăţia inculpatului M.A. în comiterea infracţiunii de furt calificat nu poate fi stabilită fără dubiu.

Astfel, partea vătămată P.C. a depus la instanţa de fond un înscris - f.101, în care arată că nu a văzut personal să i se fi sustras banii de către cineva, doar  a constatat lipsa lor, iar suma de bani şi-a recuperat-o. A mai precizat partea vătămată că nu are certitudinea că inculpatul i-a sustras banii, astfel că nu mai solicită condamnarea acestuia.

Martorul P.I.A., fratele părţii vătămate a declarat în faţa instanţei că nu a participat la petrecerea din noaptea de 12 aprilie 2008, relatând aspecte aflate de la participanţi, în special de la partea vătămată, arătând că fratele său nu i-a spus că inculpatul i-ar fi sustras banii, acest lucru fiind susţinut de ceilalţi martori, participanţi la petrecere.

Martora R.M. a declarat în faţa instanţei de fond - f.126, că la petrecerea pe care ea a organizat-o la locuinţa sa au fost prezente mai multe persoane, rude ale sale, precum şi inculpatul M.A. şi partea vătămată P.C., iar la un moment dat partea vătămată  a constatat că nu mai are banii asupra sa, afirmând că doar cei prezenţi ar putea fi autorii furtului, suspectându-l în mod deosebit pe inculpat. Ulterior partea vătămată  a ieşit afară la toaletă şi  a descoperit acolo banii. Martora arată că înainte de a constata lipsa banilor partea vătămată ieşise de mai multe ori din încăpere şi că se afla într-o stare avansată de ebrietate, încât nu putea avea grijă de sine şi de lucrurile sale.

Martora R.R.M. a declarat în faţa instanţei de fond că  a participat la petrecere, dar s-a retras în jurul orei 1,oo, aflând a doua zi dimineaţa de la membrii familiei sale că inculpatul ar fi sustras banii părţii vătămate.

Martorul D.V. a declarat că la petrecerea organizată în primăvara anului 2008 toţi participanţii au consumat alcool, iar la un moment dat partea vătămată a reclamat lipsa banilor, indicând că-i lipsesc 1000 lei şi 50 Euro. Toţi participanţii la petrecere au ieşit afară să caute banii părţii vătămate, care şi-a găsit banii la toaletă, afirmând însă că nu şi-a recuperat toţi banii şi că dacă nu îi va găsi, va reclama fapta la poliţie, suspectându-l în mod deosebit pe inculpat. Inculpatul, după ce au intrat în casă, s-a dezbrăcat în partea de sus a corpului, pentru a demonstra că nu are bani asupra lui. Martorul arată că nu s-a găsit nici un ban asupra inculpatului. Apoi se contrazice, afirmând că martora R.M. l-ar fi percheziţionat pe inculpat şi ar fi găsit în şosetele acestuia suma de 50 Euro.

 A mai precizat martorul că înainte de a veni la petrecerea din locuinţa sa, partea vătămată fusese în mai multe cluburi din satele apropiate, unde consumase alcool.

Martora R.M. nu a declarat că ar fi găsit bani asupra inculpatului.

Martorul L.B. a declarat că a  participat la petrecere, iar după ce partea vătămată a reclamat lipsa banilor, aceasta şi i-a găsit afară, după un interval de timp. Participanţii au început să se controleze în buzunare şi să arate că nu ei au furat banii, inculpatul s-a dezbrăcat până la brâu pentru a demonstra acest lucru. Afirmă martorul că nu îşi aminteşte să se fi găsit vreo sumă de bani asupra inculpatului.

Martorul F.V.V. a declarat că a participat la petrecerea de la locuinţa martorului D.V., că atunci când partea vătămată a reclamat lipsa banilor participanţii s-au controlat în buzunare pentru a arăta că nu sunt implicaţi în furt, inculpatul dezbrăcându-se până la brâu pentru a dovedi că nu are bani asupra sa, după care o parte din cei prezenţi au ieşit afară pentru  a căuta banii, găsindu-i, partea vătămată afirmând însă că nu sunt toţi.

Ulterior, după ce martorii au fost cercetaţi de Parchet pentru comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă, iar partea vătămată pentru denunţ calomnios, aceştia au revenit asupra declaraţiilor arătând, majoritatea acestora, că au văzut când R.M. a găsit asupra inculpatului suma de 50 Euro.

Raportat la aceste declaraţii contradictorii, la revenirile asupra celor declarate, curtea a retinut că în mod corect instanţele de fond şi cea de apel au concluzionat că nu se poate stabili cu certitudine vinovăţia inculpatului  M.A. în comiterea infracţiunii de furt calificat.

La formarea acestei concluzii contribuie şi faptul că participanţii la petrecerea din 12 aprilie 2008, martori în cauză,  sunt rude între ei, cât şi împrejurarea că ultima revenire asupra declaraţiilor s-a făcut după ce în paralel cu desfăşurarea prezentului proces, au fost cercetaţi pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, respectiv denunţ calomnios, existând astfel o presiune asupra acestora, în cazul în care nu reveneau asupra declaraţiilor putând fi antrenată propria lor răspundere penală.

 Chiar şi în condiţiile revenirii asupra declaraţiilor, se observă că în mod constant martorii şi partea vătămată au arătat că nu l-au văzut pe inculpat să sustragă banii de la partea vătămată.

Din declaraţiile contradictorii date în cauză de martori şi de partea vătămată se poate desprinde şi concluzia că partea vătămată şi-a pierdut banii, aceasta fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, iar când s-au găsit, pentru a nu plana asupra lor suspiciuni de comitere a furtului, participanţii la petrecere rude între ei, au preferat să îndrepte suspiciunile asupra inculpatului.

De asemenea există posibilitatea şi ca banii să fi fost sustraşi de un alt participant la petrecere.

Există dubii şi în ce priveşte posibilitatea concretă ca părţii vătămate să i se fi sustras banii, câtă vreme aceasta susţine - f.19 verso dosar u.p. că avea banii în portmoneu,  acest obiect l-a găsit asupra sa, constatând că din el lipseşte o sumă de bani, fiind greu de crezut că cel care i-a sustras banii, a putut ca la o petrecere cu mai multe persoane de faţă să facă acest lucru fără a fi observat de cineva, după care, tot fără a fi observat de cineva, să pună înapoi în buzunarul părţii vătămate portmoneul gol, iar aceasta să nu simtă nimic, nici cu ocazia luării nici cu ocazia punerii la loc a portmoneului.

Dubii există şi în ce priveşte cuantumul sumei despre partea vătămată afirmă că i s-a sustras, deoarece martorii au indicat sume diferite, iar partea vătămată nu a oferit nicio explicaţie cu privire la faptul că avea asupra sa o sumă mare de bani, inclusiv Euro, câtă vreme anterior chefului a fost în localuri în care a consumat alcool, ştiut fiind că plăţile se fac în lei, iar la chef nu s-a dovedit că s-ar fi dat organizatorului bani, fiind necesar să aibă bani la el, şi nici că obişnuiau să îşi facă daruri constând în sume mari de bani, astfel de sume nefiind oferite nici ca daruri de nuntă, cu atât mai puţin în cazul unui chef obişnuit.

Partea vătămată nu a dat explicaţii nici referitoare la provenienţa acestei sume de bani, ori legea penală ocroteşte doar posesia sau detenţia legitimă a unui bun.

Curtea are în vedere şi cauza Dănilă contra României, Decizia din 8 martie 2007, în care Curtea Europeană  a Drepturilor Omului a observat că „instanţa Curţii Supreme de Justiţie a fost prima jurisdicţie care a condamnat reclamantul, după achitarea sa de cele două jurisdicţii inferioare, fără să aprecieze mărturiile reclamantului în mod direct şi a celorlalte mărturii ale acuzării şi ale apărării. Rămâne valabil faptul că instanţa Curţii Supreme de Justiţie a judecat bazându-se doar pe dosarul judecătoriei conţinând depoziţiile martorilor şi declaraţiile reclamantului, acelaşi dosar pe baza căruia a fost achitat în primă instanţă şi în apel.”

În aceste condiţii, conform Curţii Europene, Curtea Supremă de Justiţie ar fi trebuit să înceapă administrarea directă a probelor în speţă şi să asculte din nou atât pe reclamant ca şi pe anumiţi martori, cu grijă mai ales la întrebările pe care le avea de tranşat şi importanţa lor pentru reclamant.

Ori, în prezenta cauză, recurentul a solicitat condamnarea inculpatului doar pe baza probelor ce au stat la baza achitării lui în apel şi recurs, arătând că nu are cereri de formulat în probaţiune, aspect de natură a încălca dreptul inculpatului la un proces echitabil.

Ca urmare, pentru toate considerentele prezentate, în baza art.38515 pct.1 lit.b C.proc.pen. curtea a respins ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, împotriva deciziei penale nr. 95 din 28 octombrie 2009 a Tribunalului Salaj.

Domenii speta

Spete similare