Petiţii vizând soluţii adoptate de organele de urmărire penală. Inadmisibilitatea controlării acestora în procedura contenciosului-administrativ.

Prin sentinţa din 20 februarie 2004, Tribunalul  Iaşi a respins acţiunea reclamantului contra Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi pe motiv că în cursul soluţionării acţiunii, s-a făcut dovada că prin rezoluţie s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva persoanei reclamate, soluţie care a fost comunicată reclamantului, împotriva acestei sentinţe a introdus recurs reclamantul care critică hotărârea primei instanţe pe motiv că rezoluţia procurorului este neargumentată, neîntemeiată şi ilegală, că nu s-a dat curs cererii sale de a se depune un alt dosar de urmărire penală, că nu au fost clarificate condiţiile în care s-a încheiat şi executat contractul, că dosarul nu a fost trimis instanţei competente spre soluţionare şi că prin executarea lucrării în cauză îi ieste restricţionat accesul liber la propria locuinţă.

Recursul se vădeşte a fi nefondat, chiar dacă la data sesizării tribunalului reclamantului nu îi fusese comunicată soluţia la plângerea sa penală, lipsa unui răspuns îndreptăţindu-l însă să sesi-zeze instanţa de contencios administrativ prin comunicarea soluţiei adoptate, demersul său judiciar se consideră a fi rămas fără obiect.

Chiar dacă, în ceea ce priveşte refuzul de a soluţiona o plângere, unităţile Ministerului Public pot fi asimilate autorităţilor administrative la care face referire art.1 din legea nr.29/1990, aceasta nu înseamnă că şi actele emise pot fi cenzurate în procedura contenciosului administrativ, procedura menţionată fiind accesibilă strict dar în partea referitoare la refuzul de soluţionare a cererii.

Actele încheiate de către titular în exerciţiul atribuţiilor conferite prin lege, pot fi cenzurate, sub aspectul legalităţii şi temeiniciei lor doar în procedura ce guvernează activitatea organelor de urmărire penală, respectiv cea prevăzută de art. 2781 Cod procedură penală care recunoaşte persoane vătămate ca şi oricărei alte persoane ale cărei interese legitime ar fi fost vătămate prin rezoluţia procurorului să se adreseze, în termenele şi în condiţiile prevăzute de norma procedură evocată, instanţei căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza penală în prima instanţă.

Cum tribunalul, ca prima instanţă în materia contenciosului –administrativ nu are vreo competenţă în materie penală, în mod justificat a reţinut prima instanţă că pârâţii si-au îndeplinit, din punct de vedere al acţiunii de contencios – administrativ, obligaţia legală de a soluţiona şi de a comunica petentului răspunsul la demersul său.

Neavând competenţe în materie penală ori civilă, în partea referitoare la înţelegerile intervenite între coproprietarii imobilului în care locuieşte reclamantul, în partea ce priveşte modul de utilizare a spaţiilor comune, în mod justificat tribunalul a concluzionat că nu poate cerceta aspectele invocate de către reclamant şi a dispus finalizarea cercetării în forma dorită, considerente pentru care recursul a fost respins.

Decizia nr. 324/R din 6 septembrie 2004

Domenii speta

Spete similare