Prin decizia comercială nr. 652/29.11.2004 a Curţii de Apel Iaşi, s-a admis recursul promovat de G.L. împotriva sentinţei civile nr. 180/E/11.02.2004 a Tribunalului Iaşi pe care o modifică în tot, în sensul că admite cererea completatoare a sentinţei civile nr. 2698/04.11.2003 a reclamantului G.L. în contradictor cu pârâta Societatea de Asigurare „OMNIASIG” S.A. Bucureşti – Sucursala Iaşi. Obligă pe pârâta S.C „OMNIASIG” S.A la plata dobânzii legale aferente sumei de 104 729 572 lei. Respinge recursul declarat de S.C. „OMINASIG” S.A Sucursala Iaşi, împotriva aceleiaşi sentinţe civile. O obligă pe intimata-recurentă S.C. „OMNIASIG” S.A – Sucursala Iaşi la plata cheltuielilor de judecată către reclamantul O.G.
S-a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 2698/E/04.11.2003 instanţa de fond a obligat pe pârâtă să-i plătească reclamantei suma de 104 729 572 lei, echivalentul a 31 961 franci francezi, reprezentând costul operaţiei chirurgicale efectuată în Franţa, dar a omis să se pronunţe asupra dobânzilor legale solicitate.
Prin cererea completatoare, reclamantul G.L. a solicitat ca instanţa de fond să se pronunţe şi cu privire la dobânzile legale cât şi la cheltuielile de judecată.
Poliţa de asigurare atestă că asigurarea nu acoperă accidente sau îmbolnăviri determinate de afecţiuni ori stări patologice existente înainte ca asiguratul să-i înceapă călătoria în Franţa, exceptând măsurile de urgenţă necesare pentru salvarea vieţii, iar expertiza medicală pune în evidenţă că intervenţia chirurgicală a fost oportună şi absolut necesară la momentul diagnosticării. Conform referatului de plată, OMNIASIG recunoaşte că intervenţia chirurgicală pentru hernie a fost urgentă şi că altfel era pusă în pericol viaţa asiguratului. Aşadar, s-a confirmat existenţa riscului, iar apărările făcute ulterior de asigurator sunt nefondate.
Suma datorată şi modalitatea de calcul nu a fost contestată fiind luată din referatul de plată al OMNIASIG din 16.11.2000 (fila 13 punctul 11). Asupra cheltuielilor de judecată instanţa de fond trebuia să se pronunţe, iar dacă nu a făcut-o se impunea modificarea sentinţei.
Pentru toate aceste considerente, s-a adoptat decizia conform dispozitivului menţionat în precedent.
Decizia comercială nr. 652/29.11.2004
Curtea de Apel Alba Iulia
Sfera de aplicare a Legii nr. 112/1995. Imobilele ce au aparţinut unor persoane juridice nu pot face obiectul acestei legi. Soarta contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în legătură cu aceste imobile.
Judecătoria Sectorul 2 București
nulitate act - art.184 Cod procedură civilă
Judecătoria Brașov
Cerere de valoare redusă(obligarea pârâtei la plata sumei de lei, cu titlu de onorariu și la plata penalităților de întârziere calculată la valoarea obiectului din contract)
Curtea de Apel București
Antecontractul de vânzare-cumpărare înscris în cartea funciară nu reprezintă o sarcină a imobilului care să impună acordul promitenţilor cumpărători la încheierea operaţiunii de dezmembrare
Judecătoria Slobozia
Posibilitatea invocării şi constatării existenţei clauzei abuzive în procedura somaţiei de plată.