Prin sentinţa penală nr. 477 din 13 decembrie 2004 a Tribunalului Brăila s-a dispus în baza prev. art. 11 pct. 2 lit. a Cod proc.pen. şi art. 10 lit. a Cod proc.pen. achitarea inculpatului F.I.V. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a Cod penal cu aplicarea prev. art. 13 Cod penal.
Prin decizia penală nr. 173/A din 18 aprilie 2005 a Curţii de Apel a fost admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, desfiinţată în parte sentinţa penală atacată şi în rejudecare a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 3 ani închisoare, în modalitatea prev. de art. 861 Cod penal.
Prin decizia penală nr. 4578 din 29 iulie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost admis recursul inculpatului, a fost casată decizia penală nr. 173/A din 18 aprilie 2005 a Curţii de Apel Galaţi şi s-a dispus trimiterea cauzei la instanţa de apel.
Instanţa de recurs a apreciat că instanţa de apel trebuia să procedeze la reaudierea inculpatului şi la administrarea de noi probe, în condiţiile în care inculpatul nu a recunoscut fapta, existând contradicţii între declaraţiile sale şi restul materialului probator şi că instanţa de apel nu putea să facă o apreciere a probelor fără să audieze în mod nemijlocit pe inculpat.
În acest fel, a apreciat instanţa de recurs au fost încălcate prev. art. 6 alin. 2 Cod procedură penală şi art. 6 alin. 1 din CEDO astfel cum au fost interpretate aceste prevederi prin hotărârile pronunţate în cauzele Constantinescu împotriva României şi Ekbatani împotriva Suediei.
Soluţia ni se pare cel puţin discutabilă.
Inculpatul a fost audiat în faza de urmărire penală şi de două ori în faţa instanţei de fond unde în mod constant nu a recunoscut săvârşirea faptei.
Inculpatul a fost prezent în faţa instanţei de apel şi a pus concluzii prin avocat ales şi personal îl ultimul cuvânt, astfel încât nu ne aflăm în situaţia vizată de Hotărârea CEDO în cauza Constantinescu împotriva României.
Judecătoria Dorohoi
Art. 253 alin. 1 din Codul penal
Judecătoria Hârlău
Sentinta penala
Judecătoria Podu Turcului
furt calificat
Judecătoria Reghin
Furt calificat
Judecătoria Sectorul 4 București
Fara titlu