Prin decizia penală nr. 80/A din 9 decembrie 2005, Curtea de Apel Galaţi a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi împotriva sentinţei penale nr. 426 din 5 octombrie 2005 pronunţată de Tribunalul Galaţi.
A desfiinţat în parte, în ceea ce priveşte latura penală sentinţa sus menţionată şi în rejudecare ;
A înlăturat aplicarea pedepsei complimentare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b, d, şi e Cod penal, pedeapsă ce a fost aplicată inculpatului C.V.M. pe lângă pedeapsa principală de 4 ani închisoare pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.
S-au menţinut celelalte dispoziţii.
Pentru a decide astfel, s-au reţinut următoarele :
S-a considerat că hotărârea primei instanţe e nelegală sub aspectul aplicării pedepsei complimentare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b, d, e Cod penală C.V.M.
Conform art. 109 alin. 3 Cod penal pedepsele complimentare nu se aplică minorului.
Cum inculpatul avea la data comiterii faptei vârsta de 16 ani şi 5 luni, s-a reţinut că în mod greşit instanţa de fond a aplicat acestuia pedeapsa complimentară pentru cele două infracţiuni reţinute în sarcina sa.
Judecătoria Caransebeș
Exercitare autoritate părintească
Judecătoria Gura Honț
Legături personale cu minorul
Judecătoria Vălenii de Munte
Minori
Judecătoria Bârlad
minori
Curtea de Apel Alba Iulia
Competenţă. Contestaţie împotriva hotărârilor Comisiei pentru protecţia copilului de încadrare a copilului într-un grad de handicap.