FURTUL SAVARSIT PRIN VIOLENTA, ASUPRA A DOUA PERSOANE CE GOSPODARESC IMPREUNA. INCADRARE JURIDICA
Prin sentinta penala nr. 330 din 11 august 2005, Tribunalul Botosani 1-a condamnat pe inculpat pentru doua infractiuni de talharie prevazute de art. 211 alin. 2 lit. b si alin. 21 lit. c Cod penal, retinand ca acesta, pe timp de noapte, a patruns prin efractie in locuinta a doua surori si prin violenta le-a sustras toti banii pe care-i aveau.
Apelul inculpatului a fost respins, ca nefondat, prin decizia penala nr. 298 din 3 octombrie 2005 a Curtii de Apel Suceava.
Sustinerea inculpatului cum ca fapta ar constitui o singura infractiune, a fost inlaturata.
Potrivit art. 208 alin. 1 Cod penal, constituie infractiunea de furt, luarea unui bun mobil din posesia sau detentia altuia, fara consimtamantul acestuia, in scopul de a si-l insusi pe nedrept, iar art. 211 Cod penal incrimineaza ca talharie, furtul savarsit, printre altele, prin intrebuintarea de violente.
Talharia fiind reglementata la capitolul infractiunilor contra patrimoniului, este logic sa asociem numarul infractiunilor de cel al patrimoniilor afectate si nu neaparat de numarul persoanelor agresate.
Cum insa textul protejeaza posesia si detentia, vom avea atatea infractiuni cate persoane au fost deposedate. in speta, surorile locuiau si gospodareau impreuna, exercitand tot impreuna posesia asupra bunurilor din casa, inclusiv asupra banilor, astfel ca, insusirea unei sume din banii comuni constituie doua infractiuni in concurs.
(Decizia penala nr. 298 din 3 octombrie 2005)
Curtea de Apel Galați
Potrivit art. 3859 pct. 10 Cod proc. penală, hotărârea este supusă casării când, printre altele, instanţa nu s-a pronunţat asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului.
Judecătoria Sectorul 4 București
Fara titlu
Judecătoria Onești
furt, distrugere
Judecătoria Videle
PLÂNGERE ÎMPOTRIVA REZOLUŢIEI PROCURORULUI
Judecătoria Hârlău
Minori –aplicare pedeapsa cu suspendarea sub supraveghere