Restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale. Încălcarea dreptului la apărare

Restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale. Încălcarea dreptului la apărare

Procedură civilă şi penală

Decizia nr. 698/3 martie 2009

Examinând actele şi lucrările dosarului se constată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani din data de 04.08.2008 pronunţat în dosarul de urmărire penală nr. 192/P/2006 s-a dispus  punerea în  mişcare a acţiunii penale şi  trimiterea  în judecată a inculpatei S. T.,  fiica  lui  I. şi  M.,  născută la xx.xx.xxxx în  comuna Iveşti,  jud.  Galaţi,  cu  domiciliul în  satul Lunca Cetăţuii, comuna Ciurea, jud. Botoşani, pentru săvârşirea infracţiunii de  înşelăciune, prevăzută şi  pedepsită de art. 215 alin. 1 şi  3 C. pen., comisă  prin  aceea că,  la data de 07.10.2005, inculpata în  calitate de administrator la S.C. T. T. S.R.L. a indus în eroare S.C. S.  S.A. Botoşani, reprezentată de A. A. cu prilejul încheierii unui  contract prin  care a achiziţionat maşini şi  utilaje în  valoare de 136.255 RON,  pentru care a emis trei bilete la  ordin,  ştiind că  nu  are disponibil în  cont.

Cauza a fost înregistrată la  instanţă sub nr. 7718/193/2008 din  07.08.2008 iar la primul termen de judecată cu procedura completă din  29.10.2008 inculpata, prin  apărător a invocat nulitatea absolută a rechizitoriului şi trimiterea cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale,  invocând că nu  i  s-a respectat dreptul la apărare şi  că nu  a fost asistată de  un  avocat, instanţa punând în  discuţia părţilor această excepţie.

Investită cu soluţionarea cauzei, Judecătoria Botoşani, prin sentinţa penală nr. 2645 din 31 octombrie 2008, în temeiul art. 6 şi art. 197 alin. 2 C. proc. pen. raportat la art. 6 paragraful  3 din  Convenţia Europeană  a Drepturilor Omului  a constatat nulitatea absolută a rechizitoriului nr. 192/P/2006 din  04.08.2008 întocmit  de  Parchetul  de  pe  lângă  Tribunalul Botoşani,  privind  pe  inculpata  S. T..

În temeiul  art.  332 alin.  2 C.  proc.  pen. a dispus restituirea  cauzei  Parchetului de  pe  lângă  Tribunalul  Botoşani pentru  refacerea urmăririi penale cu  respectarea dispoziţiilor art.  6  şi  art.  69-73  C. proc. pen. şi  art.  6 paragraful  3 din  Convenţia Europeană  a Drepturilor Omului.

În temeiul art. 192 alin. 3  C. proc. pen.,  cheltuielile judiciare avansate de stat  au rămas  în  sarcina acestuia.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că în cauză s-au încălcat  dispoziţiile art. 6 alin. 4 C. proc. pen.,  potrivit căruia, „Orice parte are dreptul  să fie asistată de apărător în cursul procesului penal” şi  că  inculpata,  la data când a fost audiată în calitate de făptuitoare,  01.06.2006, deşi  a declarat că nu ştie să scrie şi să citească şi deci nu poate să-şi scrie singură declaraţia, împrejurare consemnată în procesul  verbal de  la  fila 29, cu toate acestea nu i  s-a desemnat un  apărător din oficiu,  aşa cum  prevede  art.  171 alin.  2  teza penultimă  Cod  proc. penală,  inculpata nefiind  în măsură  să-şi  facă singură apărarea.

S-a mai reţinut de către prima instanţă că au mai fost încălcate şi dispoziţiile art. 6 paragraful 3 lit. a) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care prevăd că „Orice acuzat are în special dreptul să fie informat în termenul cel mai  scurt,într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit, asupra naturii şi cauzei  acuzaţiei aduse împotriva sa” şi cum în speţa de faţă inculpatei nu i s-au adus la cunoştinţă în mod  amănunţit faptele de care  este învinuită, aceasta echivalează cu  lipsa de  apărare a  acesteia.

Practic, la dosarul cauzei nu există  nicio declaraţie a inculpatei dată după momentul începerii urmăririi penale,  când  inculpata a dobândit calitatea de  învinuită.

Deşi inculpata a fost ascultată înainte de începerea urmăririi penale în  calitate de făptuitoare,  pe această  declaraţie consemnată de organul de cercetare  penală nu  s-a  arătat  în amănunţit  faptele de care este acuzată,  cel  puţin  la nivelul la care au  fost descrise în procesul verbal de începere a urmăririi penale şi rezoluţia de confirmare a  începerii urmăririi penale, astfel că dreptul la apărare al  inculpatei să fi fost efectiv  şi nu  doar formal.

 S-a mai  reţinut de către prima instanţă că după începerea urmăririi penale (04.08.2006) inculpata a fost citată la data de 09.06.2008 pentru a fi prezentă la audierea din  data de  10.06.2008 la Postul  de Poliţie Ciurea, jud. Iaşi (fila 145  dosar urmărire penală), la data de 20.06.2008 pentru a fi prezentă  la 21.06.2008 la acelaşi post de poliţie (fila 146 dosar urmărire penală) şi la data de  09.07.2008 pentru a fi prezentă la 10.07.2008 la acelaşi post de poliţie (fila 147 dosar urmărire penală), procesele verbale de citare fiind semnate de rude ale inculpatei sau afişate, precum şi că a fost citată o singură dată la sediul I.P.J. Botoşani în data de 02.12.2007 pentru data de  05.12.2007, procesul verbal de citare fiind  de asemenea semnat de o rudă a  inculpatei.

Astfel,  prima  instanţă  a  apreciat că nu  există dovezi că  inculpata s-a  sustras  urmăririi penale, atâta vreme cât  nu  a  fost încunoştinţată personal pentru a se  prezenta la audieri şi nu s-a dispus citarea cu mandat de aducere, coroborând cu  împrejurarea că  fiind  citată  cu  mandat  de aducere în  faţa instanţei inculpata s-a  prezentat însoţită  de  apărător ales.

Împotriva acestei  sentinţe în termen legal  au declarat  recurs, Parchetul  de  pe  lângă  Judecătoria Botoşani şi  partea civilă S.C.  S.  S.A.  Botoşani.

În recursul declarat de parchet se invocă nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei, întrucât în mod greşit prima instanţă a constatat nulitatea absolută a rechizitoriului  ca  urmare a  încălcării  dreptului la  apărare.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, cu ocazia audierii  făptuitoarei i  s-a adus  acesteia la cunoştinţă  în mod  amănunţit fapta penală pentru  care este cercetată, precum şi  drepturile  ce-i  revin.  Cu  aceeaşi  ocazie,  s-a consemnat  în  procesul  verbal  că  făptuitoarea  nu doreşte să  fie audiată în  prezenţa  unui  avocat şi că  este de acord cu consemnarea declaraţiei sale de către organul  de cercetare  penală  întrucât  nu ştie să  scrie  şi  să  citească.

Chiar dacă făptuitoarea a precizat că nu ştie carte, atât timp cât s-a  implicat în desfăşurarea unor acte comerciale în calitate de administrator şi asociat  unic,  încheind în nume propriu şi semnând diverse înscrisuri, a lăsat impresia că are  abilităţile necesare  şi  capacitatea de  a  înţelege acuzaţiile ce i  se  aduc.

Se mai arată că în mod greşit instanţa a invocat din oficiu nulitatea absolută deoarece art.  197 alin. 2 Cod  proc. penală  sancţionează  cu nulitate absolută doar  nerespectarea dispoziţiilor  privind  asigurarea  asistenţei juridice obligatori, ceea ce nu este cazul în speţă. Întrucât nerespectarea drepturilor la apărare constituie o cauză  de nulitate relativă, aceasta  trebuia invocată la  primul  termen  cu  procedura completă, ori inculpata a fost audiată la data de 29.10.2008, astfel că  această  sancţiune a fost  pe  deplin  înlăturată.

În cursul cercetărilor, organele de anchetă au fost în imposibilitatea audierii inculpatei, în pofida tuturor demersurilor întreprinse, aceasta fiind citată  procedural  în repetate  rânduri şi emiţându-se  mandat de aducere.

În concluzie, parchetul solicită admiterea recursului, casarea hotărârii  atacate şi  trimiterea cauzei la  Judecătoria Botoşani  pentru  soluţionarea  fondului.

În motivarea recursului declarat de partea civilă S.C. S.  S.A.  Botoşani se invocă  comiterea unei grave erori  de fapt. Astfel din  analiza actelor de  urmărire penală permite se constată că audierea inculpatei  s-a efectuat cu  respectarea  tuturor normelor care reglementează dreptul la apărare. Învinuita şi-a manifestat  neechivoc şi în  deplină cunoştinţă de cauză voinţa de a participa la urmărirea penală  fără a fi  asistată de un apărător, iar organul de cercetare penală a luat  măsura asigurării unui martor, care a asistat la audiere şi care poate confirma valoarea juridică a  procedurii.

Deşi s-a declarat necunoscătoare de carte, învinuita a demonstrat că are  capacitatea intelectuală de a înţelege semnificaţia procedurilor judiciare, a  dat  explicaţii  coerente cu  privire la  principalele aspecte ale  activităţii infracţionale, astfel  încât  nu  pot  fi invocate elemente obiective în  sprijinul  supoziţiei  că nu şi-ar  fi  putut face  singură apărarea.

Învinuita nu a probat că ar fi suferit vreo vătămare prin neasigurarea  asistenţei juridice din oficiu, iar prin raportare la prevederile art.  171  alin.  3 Cod  proc. penală, această  vătămare  nu poate fi  prezumată.

În consecinţă, partea civilă solicită admiterea recursului şi casarea  hotărârii  atacate.

 Recursurile sunt fondate.

 Prima  instanţă  a considerat că au  fost  încălcate dispoziţiile din codul de  procedură penală (art. 6 alin. 4) precum şi cele ale art. 6 paragraful 3 lit. a din  Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, texte care consfinţesc dreptul la apărare. Pentru  a ajunge la această  concluzie, prima instanţă  a constatat că  ,practic,  la dosar  nu există nici o declaraţie a inculpatei dată după momentul începerii urmăririi penale, iar  în declaraţia dată în calitate de  făptuitoare, nu  s-au arătat în mod  amănunţit  fapte de care este acuzată, astfel ca dreptul la apărare al inculpatei  să  fi  fost efectiv şi nu  formal. Din acest punct de vedere consemnările în mod generic cuprinse în această declaraţie,  nu  întrunesc cerinţele  textelor arătate  mai  sus. 

Mai  reţine  prima  instanţă că, deşi inculpata a arătat că nu ştie  să  scrie  şi  să  citească nu i  s-a  desemnat  un  apărător  din oficiu,  aşa  cum  prevede art.  171 alin.  2  teza  penultimă,  C. proc. pen., inculpata  nefiind  în  măsură  să-şi  facă  singură  apărarea.

 De asemenea după începerea urmăririi penale, inculpata nu a fost  încunoştinţată personal pentru a se prezenta la audieri şi nu s-a dispus citarea cu  mandat de aducere,  împrejurări  care  coroborate cu  aceea că  fiind citată  cu mandat  de aducere  în  faţa  instanţei inculpata s-a  prezentat însoţită  de  avocat  ales, arată  că inculpata  nu  s-a  sustras  urmăririi penale.

În ce priveşte dispoziţiile menţionate de  prima  instanţă  se observă că  acestea consacră un  drept  la apărare şi nu  o  obligaţie  pentru organele  judiciare  de a asigura asistenţă juridică din oficiu sau prezenţa celor  acuzaţi  în lipsa unor date certe  privind imposibilitatea acestora de a-şi realiza apărarea. În cazul de  faţă,  deşi  inculpata a arătat că nu ştie carte, a declarat  în mod amănunţit şi coerent despre faptele  pentru care este cercetată. Conţinutul acestei declaraţii, coroborat cu activitatea comercială  desfăşurată  anterior de inculpată  demonstrează  că  aceasta,  deşi  nu  ştie  carte, are o reprezentare suficient de precisă şi clară asupra realităţii şi asupra activităţilor care au dus la formularea unei acuzări împotriva sa. În cunoştinţă  de  cauză,  inculpata a arătat  că  este de acord cu audierea sa  fără  a fi  asistată  de  un  apărător  ales, astfel încât nu exista nici un motiv ca organele judiciare să prezume că aceasta ar fi fost în  imposibilitate de a se apăra.

Deşi consemnările generice cuprinse în partea introductivă a declaraţiei inculpatei într-adevăr nu satisfac cerinţele  convenţiei,  în  schimb, cuprinsul  declaraţiei demonstrează fără putinţă  de  tăgadă  că  inculpata  a cunoscut  amănunţit  împrejurările  cauzei şi faptele pentru care este acuzată,  astfel  încât  a fost  în  măsură  să-şi  precizeze  la rândul  ei  detaliat şi  la  obiect  punctul  de  vedere.

Referitor  la  neprezentarea  inculpatei  în  faţa  organelor  judiciare după  începerea  urmăririi penale, se constată că art. 6  din  convenţie se  referă  la  un moment  al punerii sub acuzare, la formularea unei acuzaţii, şi nu la momentul începerii  urmăririi penale sau la un alt moment din cursul procedurilor. În cauză s-a putut vorbi de aducerea unei acuzaţii împotriva  inculpatei  mai  înainte de  începerea  urmăririi penale şi, după cum  s-a arătat mai  sus, respectiva acuzare  i-a  fost  adusă  la  cunoştinţă într-o  modalitate care să-i permită să se apere. Prin urmare, nu era  necesară prezenţa  inculpatei  în  faţa organelor  judiciare, din procesele verbale depuse la  dosarul  de  urmărire penală  reieşind că, deşi  membrii  familiei  sale  au  luat  cunoştinţă  de  termenele fixate  pentru  audiere,  inculpata a refuzat să se prezinte. De altfel, inculpata a fost căutată la domiciliu  de organele de cercetare  penală (procesul verbal de la filele 175-176),  ocazie cu  care  soţul acesteia a luat la cunoştinţă termenul stabilit  pentru  audiere,  respectiv 21.03.2008 orele 10,00,  respectiv 11,00.

Pentru  aceste considerente se constată că în mod  greşit  prima  instanţă  a apreciat ca nul  absolut  rechizitoriul  întocmit  în  cauză.  În  consecinţă,  vor  fi  admise recursurile şi casată sentinţa cu trimiterea cauzei la Judecătoria Botoşani pentru  continuarea  judecăţii. 

Văzând  şi  disp.  art.  192 alin. 3 Cod  proc. penală,

5

Domenii speta

Spete similare