Dosar nr.
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ...................... -SECŢIA PENALĂ
SENTINŢA PENALĂ NR.
Şedinţa publică din data de :
Instanţa constituită din:
PREŞEDINTE -
GREFIER -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4
Bucureşti - a fost reprezentant de procuror -.
Pe rol pronunţarea asupra cauzei penale de faţă privind pe inculpaţii
Z.V.T. trimis în judecată în stare de arest în altă cauză a/JS .............., nr.
acţiunilor prev. de art. 208 alin. 1- 209 alin.1 lit. a,g,i C.pen. cu aplic. art.
41 alin. 2 C.pen. şi prev. de art. 208 alin. 1- 209 alin. 1 lit. i C.pen. cu aplic.
art. 41 alin. 2 C.pen., ambele cu aplic. art. 33 lit. a C.pen. şi pe inculpatul
I.R., trimis în judecată în stare de arest în altă cauză pentru săvârşirea
infracţiunilor prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a,g,i C.p. cu aplic. art.
41 alin. 2 C.pen.
Dezbaterile şi cuvântul părţilor pe fond au avut loc la data de
.................. în şedinţă publică, fiind consemnate în încheierea de la acea
dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanţa având
nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de
................... şi mai apoi la data de .................., când a hotărât următoarele:
I N S T A N Ţ A,
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:
Prin rechizitoriul nr. ......../P/............. din data de .............. al
Parchetului de pe lângă ............... s-a dispus trimiterea în judecată, în stare
de arest în altă cauză, a inculpaţilor Z.V.T. pentru săvârşirea prev. de art.
208 alin. 1- 209 alin.1 lit. a,g,i C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. şi
prev. de art. 208 alin. 1- 209 alin. 1 lit. i C.p. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen.,
ambele cu aplic. art. 33 lit. a C.pen. şi pe inculpatul I.R. pentru săvârşirea
infracţiunilor prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a,g,i C.p. cu aplic. art.
41 alin. 2 C.pen.
În conţinutul rechizitoriului s-a arătat în esenţă că în perioada
................ - ................. inculpaţii Z.V.T şi I.R. au pătruns, prin efracţie şi
escaladare, în timpul zilei şi în timpul nopţii, în baza aceleiaşi rezoluţii
infracţionale în locuinţele părţilor vătămate de unde au sustras sume de
bani, bijuterii, obiecte de îmbrăcăminte şi un telefon mobil. De asemenea s-
a mai reţinut că în perioada ............. - .............. inculpatul Z.V.T. a
pătruns prin efracţie şi escaladare, în timpul zilei în baza aceleiaşi rezoluţii
infracţionale în locuinţele mai multor părţi vătămate de unde a sustras
sume de bani, o unitate de calculator şi alte bunuri.
Pe parcursul urmăririi penale au fost administrate următoarele
mijloace de probă: plângerea şi declaraţiile părţilor vătămate, procese
verbale de cercetare la faţa locului, declaraţii martori, dovadă de predare
primire bun sustras, procese verbale de conducere în teren, declaraţii
învinuiţi.
Pe parcursul cercetării judecătoreşti au fost audiate părţile vătămate
O.C. şi I.C. şi martorii I.A. şi Z.C.A.
Inculpaţii au arătat că nu înţeleg să mai dea declaraţie în cursul
cercetării judecătoreşti, instanţa făcând aplic. disp. art. 325 alin. 2 C.p.p. cu
privire la declaraţiile acestora.
Au fost depuse la dosarul cauzei fişele de cazier ale inculpaţilor şi
copii ale sentinţelor penale nr. .................. a JS ............., nr. ................ a
JS ., nr. . a JS ., nr. . a JS ., nr. . a JS ., nr. . a JS ., nr. . a JS ., . a TB ., nr.
. a TB . cu privire la inculpatul I.R. şi copii ale sentinţelor penale nr. a JS,
nr. a JS, a JS, nr. a TB, nr. a JS, a TB, nr. a TB, nr. a JS, a J, nr. a J, nr. a
JS şi a JS cu privire la inculpatul Z.V.T. cu referate privind modalitatea
rămânerii definitive ale acestora şi situaţia executării pedepsei.
Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarea
situaţie de fapt:
1) La data de 06.01.2000 partea vătămată I.C. a depus plângere la
poliţie sesizând faptul că în aceiaşi zi, în jurul orelor 16.30 persoane
necunoscute au pătruns în cabinetul acesteia, unde prin forţarea unui lacăt
de la un dulap au sustras o haină de blană de culoare gri, o geantă în care
se alfa suma de 200 lei şi un telefon mobil marca .............
În baza cercetărilor efectuate au fost identificaţi inculpaţii Z.V.T. şi
I.R. care au recunoscut săvârşirea acestei fapte în declaraţiile date în faza de
urmărire penală, declaraţii menţinute şi în cursul cercetării judecătoreşti.
De asemenea a mai fost identificat şi martorul I.A. care a declarat în faza de
urmărire penală că a cumpărat de la inculpaţi o haină de blană de culoare
deschisă, o geantă de piele de culoare neagră şi un telefon mobil marca
.........., cărora le-a dat suma de aproximativ 200 lei.
Între probele administrate în faza de urmărire penală şi cele din
cursul cercetării judecătoreşti există mai multe contradicţii care dau naştere
la dubii cu privire la faptul dacă inculpaţii sunt presupuşii autori ai faptei
reţinute în sarcina acestora.
Astfel, partea vătămată Ivan Constanţa a susţinut sustragerea din
cabinet a unui telefon mobil marca ........, despre care a afirmat că deşi
organele de poliţie i-au predat o carcasă de telefon aceasta nu era cea a
telefonului ce i-a fost sustras. Partea vătămată I.C. a învederat că le-a spus
organelor de poliţie că, carcasa restituită nu este cea a telefonului ce i-a fost
sustras. De asemenea partea vătămată I.C. a declarat că a semnat că a
primit un telefon mobil marca ............... tocmai pentru a scăpa de acei
poliţişti.
Şi acum legând declaraţia părţii vătămate I.C. din cursul cercetării
judecătoreşti de cele ale martorului IA din cursul procesului penal instanţa
reţine că acea carcasă de telefon mobil fusese restituită de martorul I.A.,
martora declarând că a cumpărat acel telefon mobil de inculpaţii Z.V.T. şi
I.R. Ori dacă partea vătămată a declarat că acea carcasă de telefon mobil nu
îi aparţinea, înseamnă că ceea ce a cumpărat martora Ionescu Anteş în acea
zi de la inculpaţi nu provine din furtul produs în cabinetul părţii vătămate
I.C..
De asemenea instanţa mai reţine că martora I.A. a declarat în faza de
urmărire penală că a cumpărat de la inculpaţi o haină de blană de culoare
deschisă, iar în faza cercetării judecătoreşti a declarat că a cumpărat de la
inculpaţi o haină de blană de culoare închisă, existând dubiu şi cu privire la
acest aspect, dubiu care trebuie să profite inculpaţilor.
Cu privire la declaraţiile de recunoaştere ale inculpaţilor instanţa
reţine că acestea trebuie să se coroboreze cu fapte sau împrejurări ce rezultă
din ansamblul probelor existente în cauză.
Nu se poate susţine că declaraţiile de recunoaştere ale inculpaţilor se
coroborează cu procesul verbal de conducere în teren şi cu declaraţia
martorului asistent de la conducerea în teren, acestea două din urmă fiind
urmare a recunoaşterii inculpaţilor şi a celor declarate de acestea şi mai ales
numai pe baza acestora să se dispună o soluţie de condamnare a acestora
având în vedere cele trei menţionate mai sus. Acest fapt în condiţiile în care
există dubii cu privire la cele recunoscute de inculpaţi, declaraţii care nu
confirmă plângerea părţii vătămate cu privire la bunurile sustrase din
cabinet.
Cu privire la precizia recunoaşterilor inculpaţilor (declaraţii de la
urmărirea penală ale celor doi fiind exact cu acelaşi conţinut) se poate
observa că aceştia au descris modalitatea cum au pătruns în acel cabinet şi
cum ulterior au vândut bunurilor sustrase unei alte persoane, respectiv
martora I.A., bunuri care luate de la martoră şi predate părţii vătămată nu
sunt printre cele sustrase părţii vătămate.
Ori există dubiu cu privire la aceste recunoaşteri ale inculpaţilor, în
condiţiile în care aşa cum s-a mai arătat bunurile vândute de aceştia nu
sunt aceleaşi cu cele predate părţii vătămate de la martora I.A.
În legătură cu declaraţiile de recunoaştere ale inculpaţilor instanţa
mai reţine că aceştia în mod identic au declarat că au vândut bunurile
sustrase din cabinet unei persoane ce locuieşte la curte, putând conduce
organele de poliţei la aceasta. Ori din declaraţia martorei I.A. se poate
observa cu uşurinţă că aceasta locuieşte la bloc şi nicidecum la curte,
explicându-se astfel diferenţele care au apărut cu privire la bunurile ce le-a
cumpărat martora şi predate părţii vătămate care a arătat că nu îi
aparţineau, diferenţe ce creează dubii clare care trebuie să profite
inculpaţilor.
De asemenea inculpaţii în mod identic în primele declaraţii au
declarat că au vândut bunurile sustrase martorei contra sumei de
aproximativ 200 lei, martora învederând că a cumpărat bunurile cu suma de
250 lei de la inculpaţi, existând astfel contradicţii şi cu privire la acest
aspect.
Instanţa de asemenea mai observă din planşele foto întocmite cu
ocazia conducerii în teren şi cu ocazia cercetării la faţa locului că există
diferenţe între locul indicat de inculpaţi ca fiind cel pe unde au pătruns în
acel cabinet. Astfel, deşi la cercetarea la faţa locului este un geam deasupra
solului la câţiva metri înălţime, fiind un geam cu trei părţi, la conducerea în
teren inculpaţii indică o fereastră ce este situată la nivelul solului şi care este
de la o cameră situată la subsol.
De asemenea instanţa mai reţine că potrivit comparaţiilor (probe
ştiinţifice) efectuate între urmele găsite la faţa locului cu cele al inculpaţilor,
rezultatul a fost negativ, urmele neaparţinând deci inculpaţilor (fila 170
d.u.p.).
Ori chiar şi având în vedere exactitatea declaraţiilor inculpaţilor după
şase ani de la presupusa faptă, cu lux de amănunte, acestea nu se
coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, bunurile presupus a fi
vândute martorei I.A. nefiind aceleaşi cu cele sustrase părţii vătămate, astfel
cum aceasta din urmă a învederat.
În condiţiile în care orice dubiu profită inculpaţilor, chiar şi în
condiţiile recunoaşterilor făcute în stare de deţinere, instanţa constată că
fapta reţinută în sarcina acestora nu a fost săvârşită de aceştia, declaraţiile
inculpaţilor necoroborându-se cu celelalte probe administrate în cauză.
Chiar dacă reţinerea săvârşirii faptei în sarcina acestora nu ar fi
agravat situaţia juridică, prin contopirea ce i s-ar fi aplicat (aspecte ce
caracterizează de obicei dosarele cu autori necunoscuţi) instanţa reţine că
este obligată să dea eficienţă în primul rând principiului în dubio pro reo şi
prezumţiei de nevinovăţiei de care trebuie să se bucure orice inculpat,
valabile cu prisosinţă cu privire la această faptă imputată inculpaţilor.
De altfel, potrivit jurisprudenţei CEDO, o soluţie de condamnare
presupune existenţa unor date obiective apte să creeze şi pentru un
observator neutru presupunerea rezonabilă că inculpaţii au săvârşit fapta
de care sunt acuzaţi, iar această exigenţă depăşeşte nivelul unor simple
presupuneri.
2) La data de 14.01.2000 partea vătămată M.N. a depus plângere la
poliţie sesizând faptul că în aceiaşi zi, între orele 18.00 - 21.00 persoane
necunoscute prin forţarea încuietorilor uşii de acces au pătruns în locuinţă
şi i-au răvăşit lucrurile, fără a-i lua nimic. De asemenea partea vătămată a
mai declarat că vecinul acesteia S.Z.P. a văzut doi indivizi cu fesuri negre
trase pe faţă ce au ieşit în grabă din imobil fără însă a le vedea figura
acestora.
Cu privire la această faptă instanţa reţine că inculpaţii din nou au
recunoscut cu exactitate săvârşirea ei, explicând modalitatea în care au
procedat.
În legătură cu declaraţiile de recunoaştere ale inculpaţilor instanţa
reţine că potrivit art. 69 C.p.p. acestea trebuie să se coroboreze cu fapte sau
împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
Nu se poate susţine că declaraţiile de recunoaştere ale inculpaţilor se
coroborează cu procesul verbal de conducere în teren şi cu declaraţia
martorului asistent de la conducerea în teren, acestea două din urmă fiind
urmare a declaraţiilor inculpaţilor şi a celor declarate de acestea şi mai ales
pe baza acestora să se dispună o soluţie de condamnare a inculpaţilor având
în vedere cele trei menţionate mai sus.
Instanţa reţine că partea vătămată a făcut referire la doi indivizi cu
fesuri negre trase pe faţă, aspect care nu a fost relevat şi de declaraţiile
inculpaţilor pentru a se verifica exactitatea declaraţiilor de recunoaştere ale
acestora.
Ori simpla recunoaştere a inculpaţilor, la mai mult de şase ani de la
presupusa săvârşire a faptei nu este de natură să fie îndeplinită condiţia
prev. de art. 69 C.p.p.
Nu se poate susţine că martorul asistent la conducerea în teren a
inculpaţilor a perceput prin propriile simţuri fapte sau împrejurări astfel
cum s-au petrecut în acea zi, acesta asistând doar la explicaţiile date de
inculpaţi, pe baza propriilor susţineri, realitatea putând fi astfel foarte uşor
denaturată.
De altfel, potrivit jurisprudenţei CEDO, o soluţie de condamnare
presupune existenţa unor date obiective apte să creeze şi pentru un
observator neutru presupunerea rezonabilă că inculpaţii au săvârşit fapta
de care sunt acuzaţi, iar această exigenţă depăşeşte nivelul unor simple
presupuneri.
Cu privire la verificarea exactităţii recunoaşterii inculpaţilor, instanţa
reţine ca un aspect interesant că numitul S.Z.P., asociat al SC
................. SRL a făcut referire la trei indivizi care aveau căciuli tip fes de
culoare neagră acoperindu-se fruntea şi care au ieşit în grabă spre spatele
imobilului atunci când acesta a ajuns la imobil ca urmare a declanşării
sistemului de alarmă, spre deosebire de inculpaţi care susţin că au fost
numai ei doi la acel furt.
Ori în condiţiile în care numitul S.Z.P. a făcut referire la trei indivizi
care aveau căciuli tip fes de culoare neagră acoperindu-se fruntea şi care au
ieşit în grabă spre spatele imobilului, recunoaşterea inculpaţilor nu se
coroborează cu celelalte probe administrate şi este de natură să creeze
dubiu cu privire la această recunoaştere, instanţa apreciind că inculpaţii nu
sunt autorii acestei fapte, recunoaşterea acestora fiind făcută în
considerarea altor motivaţii ale inculpaţilor.
Instanţa reţine că este obligată să dea eficienţă în primul rând
principiului în dubio pro reo şi prezumţiei de nevinovăţiei de care trebuie să
se bucure orice inculpat, valabile cu prisosinţă cu privire la această faptă
imputată inculpaţilor.
3) La data de 14.01.2000 partea vătămată SC ............... SRL (după
introducerea în cauză) prin asociatul acesteia a depus plângere la poliţie
sesizând faptul că în aceiaşi zi, în jurul orelor 20.30 a fost avertizat de
declanşarea sistemului de alarmă de la imobil şi ajungând la faţa locului a
văzut trei indivizi care aveau căciuli tip fes de culoare neagră acoperindu-se
fruntea şi care au ieşit în grabă spre spatele imobilului.
Cu privire la această faptă instanţa reţine că inculpaţii din nou au
recunoscut cu exactitate săvârşirea ei, explicând modalitatea în care au
procedat.
În legătură cu declaraţiile de recunoaştere ale inculpaţilor instanţa
reţine că potrivit art. 69 C.p.p. acestea trebuie să se coroboreze cu fapte sau
împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
Nu se poate susţine că declaraţiile de recunoaştere ale inculpaţilor se
coroborează cu procesul verbal de conducere în teren şi cu declaraţia
martorului asistent de la conducerea în teren, acestea două din urmă fiind
urmare a declaraţiilor inculpaţilor şi a celor declarate de acestea şi mai ales
pe baza acestora să se dispună o soluţie de condamnare a inculpaţilor având
în vedere cele trei menţionate mai sus.
Simpla recunoaştere a inculpaţilor, la mai mult de şase ani de la
presupusa săvârşire a faptei nu este de natură să fie îndeplinită condiţia
prev. de art. 69 C.p.p.
Nu se poate susţine că martorul asistent la conducerea în teren a
inculpaţilor a perceput prin propriile simţuri fapte sau împrejurări astfel
cum s-au petrecut în acea zi, acesta asistând doar la explicaţiile date de
inculpaţi, pe baza propriilor susţineri, realitatea putând fi astfel foarte uşor
denaturată.
Cu privire la verificarea exactităţii recunoaşterii inculpaţilor, instanţa
reţine ca un aspect interesant că numitul S.Z.P., asociat al SC .......... SRL a
făcut referire la trei indivizi care aveau căciuli tip fes de culoare neagră
acoperindu-se fruntea şi care au ieşit în grabă spre spatele imobilului atunci
când acesta a ajuns la imobil ca urmare a declanşării sistemului de alarmă,
spre deosebire de inculpaţi care susţin că au fost numai ei doi.
Ori în condiţiile în care numitul S.Z.P. a făcut referire la trei indivizi
care aveau căciuli tip fes de culoare neagră acoperindu-se fruntea şi care au
ieşit în grabă spre spatele imobilului, recunoaşterea inculpaţilor nu se
coroborează cu celelalte probe administrate şi este de natură să creeze
dubiu cu privire la această recunoaştere, instanţa apreciind că inculpaţii nu
sunt autorii acestei fapte, recunoaşterea acestora fiind făcută în
considerarea altor motivaţii ale inculpaţilor.
De asemenea verificând îndeplinirea condiţiilor prev. de art. 69 C.p.p.
instanţa mai reţine că potrivit comparaţiilor (probe ştiinţifice) efectuate între
urmele găsite la faţa locului cu cele al inculpaţilor, rezultatul a fost negativ,
urmele neaparţinând deci inculpaţilor (fila 170 d.u.p.).
De altfel, potrivit jurisprudenţei CEDO, o soluţie de condamnare
presupune existenţa unor date obiective apte să creeze şi pentru un
observator neutru presupunerea rezonabilă că inculpaţii au săvârşit fapta
de care sunt acuzaţi, iar această exigenţă depăşeşte nivelul unor simple
presupuneri.
Instanţa reţine că este obligată să dea eficienţă în primul rând
principiului în dubio pro reo şi prezumţiei de nevinovăţiei de care trebuie să
se bucure orice inculpat, valabile cu prisosinţă cu privire la această faptă
imputată inculpaţilor.
4) La data de 26.01.2000 partea vătămată A.C. a formulat plângere
învederând că persoane necunoscute prin forţarea uşii de acces au pătruns
în perioada 20.01.2000-26.01.2000 în interiorul apartamentul, unde au
răvăşit lucrurile fără a lua însă nimic.
Cu privire la această faptă instanţa reţine că inculpaţii din nou au
recunoscut cu exactitate săvârşirea ei, explicând modalitatea în care au
procedat.
În legătură cu declaraţiile de recunoaştere ale inculpaţilor instanţa
reţine că potrivit art. 69 C.p.p. acestea trebuie să se coroboreze cu fapte sau
împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
Nu se poate susţine că declaraţiile de recunoaştere ale inculpaţilor se
coroborează cu procesul verbal de conducere în teren şi cu declaraţia
martorului asistent de la conducerea în teren, acestea două din urmă fiind
urmare a declaraţiilor inculpaţilor şi a celor declarate de acestea şi mai ales
pe baza acestora să se dispună o soluţie de condamnare a inculpaţilor având
în vedere cele trei menţionate mai sus.
Simpla recunoaştere a inculpaţilor, la mai mult de şase ani de la
presupusa săvârşire a faptei nu este de natură să fie îndeplinită condiţia
prev. de art. 69 C.p.p.
Nu se poate susţine că martorul asistent la conducerea în teren a
inculpaţilor a perceput prin propriile simţuri fapte sau împrejurări astfel
cum s-au petrecut în acea zi, acesta asistând doar la explicaţiile date de
inculpaţi, pe baza propriilor susţineri, realitatea putând fi astfel foarte uşor
denaturată.
De altfel, potrivit jurisprudenţei CEDO, o soluţie de condamnare
presupune existenţa unor date obiective apte să creeze şi pentru un
observator neutru presupunerea rezonabilă că inculpaţii au săvârşit fapta
de care sunt acuzaţi, iar această exigenţă depăşeşte nivelul unor simple
presupuneri.
Cu privire la verificarea exactităţii recunoaşterii inculpaţilor, instanţa
reţine că potrivit comparaţiilor (probe ştiinţifice) efectuate între urmele găsite
la faţa locului cu cele al inculpaţilor, rezultatul a fost negativ, urmele
neaparţinând deci inculpaţilor (fila 170 d.u.p.).
Instanţa, având în vedere şi cele trei fapte prezentate mai sus, reţine
că este obligată să dea eficienţă în primul rând principiului în dubio pro reo
şi prezumţiei de nevinovăţiei de care trebuie să se bucure orice inculpat,
valabile cu prisosinţă cu privire la această faptă imputată inculpaţilor.
5) La data de 29.02.2000 partea vătămată D.M. a formulat plângere
învederând că persoane necunoscute prin forţarea uşii de acces au pătruns
în interiorul apartamentul, de unde au sustras circa 15 grame de bijuterii
din aur şi o haină de piele bărbătească d culoare neagră.
Cu privire la această faptă instanţa reţine că inculpaţii din nou au
recunoscut cu exactitate săvârşirea ei, explicând modalitatea în care au
procedat.
În legătură cu declaraţiile de recunoaştere ale inculpaţilor instanţa
reţine că potrivit art. 69 C.p.p. acestea trebuie să se coroboreze cu fapte sau
împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
Nu se poate susţine că declaraţiile de recunoaştere ale inculpaţilor se
coroborează cu procesul verbal de conducere în teren şi cu declaraţia
martorului asistent de la conducerea în teren, acestea două din urmă fiind
urmare a declaraţiilor inculpaţilor şi a celor declarate de acestea şi mai ales
pe baza acestora să se dispună o soluţie de condamnare a inculpaţilor având
în vedere cele trei menţionate mai sus.
Simpla recunoaştere a inculpaţilor, la mai mult de şase ani de la
presupusa săvârşire a faptei nu este de natură să fie îndeplinită condiţia
prev. de art. 69 C.p.p.
Este incredibil pentru instanţă cum inculpaţii, presupuşii autori a mai
multor fapte de furt din locuinţe, la mai bine de 6 ani de la presupusa faptă
îşi aduc aminte cu o exactitate de neclintit ce bijuterii au sustras din
apartamentul părţii vătămate, respectiv nişte cercei, o brăţară şi câteva inele
şi chiar culoarea hainei de piele.
Însă nu se poate susţine că martorul asistent la conducerea în teren a
inculpaţilor a perceput prin propriile simţuri fapte sau împrejurări astfel
cum s-au petrecut în acea zi, acesta asistând doar la explicaţiile date de
inculpaţi, pe baza propriilor susţineri, realitatea putând fi astfel foarte uşor
influenţată.
De altfel, potrivit jurisprudenţei CEDO, o soluţie de condamnare
presupune existenţa unor date obiective apte să creeze şi pentru un
observator neutru presupunerea rezonabilă că inculpaţii au săvârşit fapta
de care sunt acuzaţi, iar această exigenţă depăşeşte nivelul unor simple
presupuneri.
Cu privire la verificarea exactităţii recunoaşterii inculpaţilor, instanţa
reţine că potrivit comparaţiilor (probe ştiinţifice) efectuate între urmele găsite
la faţa locului cu cele al inculpaţilor, rezultatul a fost negativ, urmele
neaparţinând deci inculpaţilor (fila 170 d.u.p.).
Instanţa, având în vedere şi cele patru fapte prezentate mai sus, de
asemenea recunoscute de inculpaţi, reţine că este obligată să dea eficienţă
în primul rând principiului în dubio pro reo şi prezumţiei de nevinovăţiei de
care trebuie să se bucure orice inculpat, valabile cu prisosinţă cu privire la
această faptă imputată inculpaţilor.
Următoarele fapte sunt reţinute prin actul de sesizare numai în
sarcina inculpatului S.Z.T.având în vedere că la data de 15.03.2000
inculpatul I.R. a fost arestat preventiv şi deci nu mai putea participa la
presupuse fapte de furt, acesta ulterior executând şi o condamnare
definitivă.
6) La data de 29.05.2000 partea vătămată O.A. a formulat plângere
învederând că persoane necunoscute prin forţarea uşii de acces au pătruns
în interiorul apartamentul între orele 07.40. - 11.45, de unde au sustras 2
seturi de tacâmuri, un miniaspirator şi o friteoză, toate în valoare de 200 lei.
Cu privire la această faptă instanţa reţine că inculpatul S.Z.T. din nou
a recunoscut cu exactitate săvârşirea ei, explicând modalitatea în care a
procedat.
În legătură cu declaraţiile de recunoaştere ale inculpatului instanţa
reţine că potrivit art. 69 C.p.p. acestea trebuie să se coroboreze cu fapte sau
împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
Nu se poate susţine că declaraţiile de recunoaştere ale inculpatului se
coroborează cu procesul verbal de conducere în teren şi cu declaraţia
martorului asistent de la conducerea în teren, acestea două din urmă fiind
urmare a declaraţiilor inculpatului şi a celor declarate de acestea şi mai ales
pe baza acestora să se dispună o soluţie de condamnare a inculpatului având
în vedere cele trei menţionate mai sus.
Simpla recunoaştere a inculpatului, la mai mult de şase ani de la
presupusa săvârşire a faptei necoroborată cu alte probe nu este de natură
să fie îndeplinită condiţia prev. de art. 69 C.p.p.
Este incredibil pentru instanţă şi aici cum inculpatul, presupus autor
a mai multor fapte de furt din locuinţe, la mai bine de 6 ani de la presupusa
faptă îşi aduce aminte cu o exactitate de neclintit ce bunuri a sustras în
acea zi din apartamentul părţii vătămate, respectiv două seturi de tacâmuri
şi un miniaspirator. Cu privire la această declaraţie instanţa reţine însă că
inculpatul nu a menţionat nimic despre vreo friteoză, în contradicţie cu cele
susţinute de partea vătămată.
Nu se poate susţine că martorul asistent la conducerea în teren a
inculpatului a perceput prin propriile simţuri fapte sau împrejurări astfel
cum s-au petrecut în acea zi, acesta asistând doar la explicaţiile date de
inculpaţi, pe baza propriilor susţineri, realitatea putând fi astfel foarte uşor
denaturată. Pentru a releva că martorul asistent doar a putut percepe
ceea ce inculpatul a declarat la faţa locului instanţa reţine că martorul
asistent a învederat că inculpatul a arătat la conducerea în teren că a luat
din apartament două seturi de tacâmuri şi cuţite, fără a mai face astfel
referire la vreun miniaspirator, aşa cum a arătat inculpatul în declaraţiile de
la poliţie.
De altfel, potrivit jurisprudenţei CEDO, o soluţie de condamnare
presupune existenţa unor date obiective apte să creeze şi pentru un
observator neutru presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit fapta de
care este acuzat, iar această exigenţă depăşeşte nivelul unor simple
presupuneri.
Instanţa reţine că este obligată să dea eficienţă în primul rând
principiului în dubio pro reo şi prezumţiei de nevinovăţiei de care trebuie să
se bucure orice inculpat, valabile cu prisosinţă cu privire la această faptă
imputată inculpaţilor.
7) La data de 11.06.2000 partea vătămată O.C. a formulat plângere
învederând că persoane necunoscute prin forţarea uşii de acces au pătruns
în interiorul apartamentul de unde au sustras mai multe bunuri în valoare
totală de 1520 lei.
Cu privire la această faptă instanţa reţine că inculpatul S.Z.T. din nou
a recunoscut cu exactitate săvârşirea ei, explicând modalitatea în care a
procedat, arătând că dintre toate bunurile sustrase mai are decât unitatea de
calculator la el acasă.
În legătură cu declaraţiile de recunoaştere ale inculpatului instanţa
reţine că potrivit art. 69 C.p.p. acestea trebuie să se coroboreze cu fapte sau
împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
Partea vătămată a învederat că printre bunurile sustrase cât timp
aceasta a fost plecată de acasă se afla şi o unitate de calculator ...........
Instanţa reţine că organele de poliţie au ridicat de la inculpat o unitate
de calculator care a fost predată părţii vătămate pe bază de dovadă de
predare primire.
Cu privire la unitatea de calculator ridicată de la inculpatul S.Z.T.,
aspect confirmat de martorul Z.C.A., instanţa reţine că partea vătămată
O.C. a declarat că a primit acea unitate de calculator însă le-a învederat
poliţiştilor că nu este aceea care i-a fost sustrasă. Partea vătămată a mai
învederat că a primit acea unitate de calculator ca să termine totul şi
deoarece a fost asigurată de poliţişti că totul este în regulă şi că nu va mai
avea de-a face cu ei.
Ori se poate lesne observa că unitatea de calculator ridicată de la
inculpat de acasă şi pe care acesta pretinde că a furat-o din acel apartament
nu este cea luată într-adevăr din apartamentul părţii vătămate, astfel cum
aceasta din urmă a învederat.
Trecând peste exactitatea sumelor de bani pe care inculpatul susţine
că le-a luat în acea zi din apartamentul părţii vătămate, instanţa reţine că
există dubii cu privire la recunoaşterea inculpatului cu privire la săvârşirea
faptei.
Cu privire la verificarea exactităţii recunoaşterii inculpatului, instanţa
mai reţine că potrivit comparaţiilor (probe ştiinţifice) efectuate între urmele
găsite la faţa locului cu cele al inculpatului, rezultatul a fost negativ, urmele
neaparţinând deci inculpatului S.Z.T. (fila 170 d.u.p.).
Nu se poate susţine că declaraţiile de recunoaştere ale inculpatului se
coroborează cu procesul verbal de conducere în teren şi cu declaraţia
martorului asistent de la conducerea în teren, acestea două din urmă fiind
urmare a declaraţiilor inculpatului şi a celor declarate de acestea şi mai ales
pe baza acestora să se dispună o soluţie de condamnare a inculpatului având
în vedere cele trei menţionate mai sus.
Simpla recunoaştere a inculpatului, la mai mult de şase ani de la
presupusa săvârşire a faptei necoroborată cu alte probe nu este de natură
să fie îndeplinită condiţia prev. de art. 69 C.p.p.
Este incredibil pentru instanţă şi aici cum inculpatul, presupus autor
a mai multor fapte de furt din locuinţe, la mai bine de 6 ani de la presupusa
faptă îşi aduce aminte cu o exactitate de neclintit ce bunuri a sustras în
acea zi din apartamentul părţii vătămate.
Nu se poate susţine că martorul asistent la conducerea în teren a
inculpatului a perceput prin propriile simţuri fapte sau împrejurări astfel
cum s-au petrecut în acea zi, acesta asistând doar la explicaţiile date de
inculpat, pe baza propriilor susţineri, realitatea putând fi astfel foarte uşor
denaturată.
De altfel, potrivit jurisprudenţei CEDO, o soluţie de condamnare
presupune existenţa unor date obiective apte să creeze şi pentru un
observator neutru presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit fapta de
care este acuzat, iar această exigenţă depăşeşte nivelul unor simple
presupuneri.
Instanţa reţine că este obligată să dea eficienţă în primul rând
principiului în dubio pro reo şi prezumţiei de nevinovăţiei de care trebuie să
se bucure orice inculpat, valabile cu prisosinţă cu privire la această faptă
imputată inculpaţilor.
8) La data de 07.08.2000 partea vătămată M.M. a formulat plângere
învederând că persoane necunoscute prin forţarea uşii de acces au pătruns
în interiorul apartamentul de unde au sustras suma de 30 lei.
Cu privire la această faptă instanţa reţine că inculpatul S.Z.T. din nou
a recunoscut cu exactitate săvârşirea ei, explicând modalitatea în care a
procedat.
În legătură cu declaraţiile de recunoaştere ale inculpatului instanţa
reţine că potrivit art. 69 C.p.p. acestea trebuie să se coroboreze cu fapte sau
împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
Nu se poate susţine că declaraţiile de recunoaştere ale inculpatului se
coroborează cu procesul verbal de conducere în teren şi cu declaraţia
martorului asistent de la conducerea în teren, acestea două din urmă fiind
urmare a declaraţiilor inculpatului şi a celor declarate de acestea şi mai ales
pe baza acestora să se dispună o soluţie de condamnare a inculpatului având
în vedere cele trei menţionate mai sus.
Simpla recunoaştere a inculpatului, la mai mult de şase ani de la
presupusa săvârşire a faptei necoroborată cu alte probe nu este de natură
să fie îndeplinită condiţia prev. de art. 69 C.p.p.
Este incredibil pentru instanţă şi aici cum inculpatul, presupus autor
a mai multor fapte de furt din locuinţe, la mai bine de 6 ani de la presupusa
faptă îşi aduce aminte cu o exactitate de neclintit ce sumă a sustras.
Nu se poate susţine că martorul asistent la conducerea în teren a
inculpatului a perceput prin propriile simţuri fapte sau împrejurări astfel
cum s-au petrecut în acea zi, acesta asistând doar la explicaţiile date de
inculpat, pe baza propriilor susţineri, realitatea putând fi astfel foarte uşor
denaturată.
De altfel, potrivit jurisprudenţei CEDO, o soluţie de condamnare
presupune existenţa unor date obiective apte să creeze şi pentru un
observator neutru presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit fapta de
care este acuzat, iar această exigenţă depăşeşte nivelul unor simple
presupuneri.
Instanţa reţine că este obligată să dea eficienţă în primul rând
principiului în dubio pro reo şi prezumţiei de nevinovăţiei de care trebuie să
se bucure orice inculpat, valabile cu prisosinţă cu privire la această faptă
imputată inculpaţilor.
9) La data de 27.12.2000 partea vătămată N.D. a formulat plângere
învederând că persoane necunoscute prin forţarea uşii de acces au pătruns
în interiorul apartamentul de unde nu au sustras nimic.
Cu privire la această faptă instanţa reţine că inculpatul S.Z.T. din nou
a recunoscut cu exactitate săvârşirea ei, explicând modalitatea în care a
procedat.
În legătură cu declaraţiile de recunoaştere ale inculpatului instanţa
reţine că potrivit art. 69 C.p.p. acestea trebuie să se coroboreze cu fapte sau
împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
Nu se poate susţine că declaraţiile de recunoaştere ale inculpatului se
coroborează cu procesul verbal de conducere în teren şi cu declaraţia
martorului asistent de la conducerea în teren, acestea două din urmă fiind
urmare a declaraţiilor inculpatului şi a celor declarate de acestea şi mai ales
pe baza acestora să se dispună o soluţie de condamnare a inculpatului având
în vedere cele trei menţionate mai sus.
Simpla declaraţie de recunoaştere a inculpatului, la mai mult de şase
ani de la presupusa săvârşire a faptei necoroborată cu alte probe nu este de
natură să fie îndeplinită condiţia prev. de art. 69 C.p.p.
Este incredibil pentru instanţă şi aici cum inculpatul, presupus autor
a mai multor fapte de furt din locuinţe, la mai bine de 6 ani de la presupusa
faptă îşi aduce aminte cu o exactitate de neclintit ceea ce a făcut în acea zi.
Nu se poate susţine că martorul asistent la conducerea în teren a
inculpatului a perceput prin propriile simţuri fapte sau împrejurări astfel
cum s-au petrecut în acea zi, acesta asistând doar la explicaţiile date de
inculpat, pe baza propriilor susţineri, realitatea putând fi astfel foarte uşor
denaturată.
De altfel, potrivit jurisprudenţei CEDO, o soluţie de condamnare
presupune existenţa unor date obiective apte să creeze şi pentru un
observator neutru presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit fapta de
care este acuzat, iar această exigenţă depăşeşte nivelul unor simple
presupuneri.
Instanţa reţine că este obligată să dea eficienţă în primul rând
principiului în dubio pro reo şi prezumţiei de nevinovăţiei de care trebuie să
se bucure orice inculpat, valabile cu prisosinţă cu privire la această faptă
imputată inculpaţilor.
Un aspect deosebit de interesant este pentru instanţă că deşi timp de 6
ani nu s-a administrat nicio probă în descoperirea autorilor faptelor, în numai
trei zile sunt administrate toate probele necesare întocmirii actului de
sesizare al instanţei (declaraţiile inculpaţilor, ale părţilor vătămate, ale
martorilor, conduceri în teren - în aceiaşi zi în 9 locaţii diferite).
În condiţiile în care condamnarea unei persoane se poate da doar în
condiţiile prev. de art. 345 alin. 2 C.p.p., respectiv dacă fapta există,
constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, iar din materialul
probator administrat nu rezultă cu certitudine că faptele pentru care au fost
trimişi în judecată inculpaţii au fost săvârşite de aceştia, instanţa în baza
art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 alin.1 lit. c C.pr.pen. îl va achita pe
inculpatul S.Z.T. pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă
continuată prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, g, i C.pen. cu aplic.
art. 41 alin. 2 C. pen. (acte materiale din datele de 06.01.2000, 14.01.2000,
14.01.2000, 26.01.2000 şi 29.02.2000 - prev. în rechizitoriu de la punctele
A 1 la A 5).
În baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 alin.1 lit. c C.pr.pen.
instanţa îl va achita pe inculpatul S.Z.T. pentru săvârşirea infracţiunii de
furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. i
C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C. pen. (acte materiale din datele de
29.05.2000, 11.06.2000, 08.08.2000 şi 27.12.2000- prev. în rechizitoriu de
la punctele B 1 la B 4).
În baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 alin.1 lit. c C.pr.pen.
instanţa îl va achita pe inculpatul I.R. pentru săvârşirea infracţiunii de furt
calificat în formă continuată prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, g, i
C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C. pen. (acte materiale din datele de
06.01.2000, 14.01.2000, 14.01.2000, 26.01.2000 şi 29.02.2000 - prev. în
rechizitoriu de la punctele A 1 la A 5).
Va lua act că inculpaţii S.Z.T. şi I.R. sunt arestaţi în altă cauză.
Va lua act că părţile vătămate I.C., M.A., SC ................ SRL, A.C.,
D.M., O.A., O.C., M.M. şi N.D. nu s-au constituit părţi civile în prezenta
cauză.
În baza art.192 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat
vor rămâne în sarcina acestuia.
Onorariile avocaţilor din oficiu care au asigurat asistenţa juridică a
inculpaţilor se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:
În baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 alin.1 lit. c C.pr.pen. achită
pe inculpatul Z.V.T., fiul lui ........ şi ..........., ns. la data de ............ în
.............., cetăţenie română, studii ......... clase, cunoscut cu antecedente
penale, fără ocupaţie, necăsătorit, fără copii, stagiul militar nesatisfăcut,
domiciliat în ...................., CNP ....................., în prezent în Penitenciarul
.............., pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată
prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, g, i C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2
C. pen. (acte materiale din datele de 06.01.2000, 14.01.2000, 14.01.2000,
26.01.2000 şi 29.02.2000 - prev. în rechizitoriu de la punctele A 1 la A 5).
În baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 alin.1 lit. c C.pr.pen. achită
pe inculpatul Z.V.T. pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă
continuată prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. i C.pen. cu aplic. art. 41
alin. 2 C. pen. (acte materiale din datele de 29.05.2000, 11.06.2000,
08.08.2000 şi 27.12.2000- prev. în rechizitoriu de la punctele B 1 la B 4).
În baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 alin.1 lit. c C.pr.pen.
achită pe inculpatul I.R., fiul lui ........... şi ..............., ns. la data de
.............. în ..................., cetăţenie română, studii 5 clase, cunoscut cu
antecedente penale, fără ocupaţie, necăsătorit, fără copii, stagiul militar
nesatisfăcut, domiciliat în ................................ CNP ..........................., în
prezent în Penitenciarul ................... pentru săvârşirea infracţiunii de
furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a,
g, i C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C. pen. (acte materiale din datele de
06.01.2000, 14.01.2000, 14.01.2000, 26.01.2000 şi 29.02.2000 - prev.
în rechizitoriu de la punctele A 1 la A 5).
Ia act că inculpaţii Z.V.T. şi I.R. sunt arestaţi în altă cauză.
Ia act că părţile vătămate I.C., domiciliată în
.........................................., M.A., domiciliată în
............................................., SC ......................... SRL, cu sediul în
..................................., A.C., domiciliată în .............................., D.M.,
domiciliată în ............................................, O.A., domiciliată în
..............................., O.A., domiciliată în .............................., M.M.
domiciliată în ......................................... şi N.D. domiciliată în
.................................. nu s-au constituit părţi civile în prezenta cauză.
În baza art.192 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat
rămân în sarcina acestuia.
Onorariile avocaţilor din oficiu care au asigurat asistenţa juridică a
inculpaţilor se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Cu apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public
şi de la comunicare pentru inculpaţi şi părţile vătămate.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, .....................
PREŞEDINTE, GREFIER,
2
Judecătoria Bârlad
furt
Tribunalul Buzău
PENAL.Furt calificat
Judecătoria Târgu Neamț
Tâlharie, furt calificat
Judecătoria Caracal
Furtul calificat
Judecătoria Iași
Furt calificat. Lege penală mai favorabilă