Fara titlu

Sentinţă penală 285 din 08.02.2010


Dosar nr.........................

JUDECĂTORIA SECTORULUI ..........................

SENTINŢA PENALĂ NR.

Şedinţa publică din ...............................

Instanţa constituită din:

Preşedinte: ................................

Grefier: .....................................

Ministerul Public a fost reprezentat de ............................, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului ................................

Pe rol soluţionarea cauzei penale de fata privind pe inculpatul  ........................... trimis în judecată în stare de libertate pentru infr. prev. de art.86 al.1 din OUG nr.195/2002.

 Dezbaterile au avut loc la termenul din data de ............................, fiind consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de ............................ şi pentru data de astăzi, când

I N S T A N Ţ A

Asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin rechizitoriul din data de ............................., înregistrat pe rolul acestei instanţe în aceeaşi dată, sub nr. ............................., s-a pus în mişcare acţiunea penală şi a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul ................................ pentru infr. prev. de art.86 al.1 din OUG nr.195/2002.

Prin actul de sesizare s-a reţinut că în data de .......................... inculpatul a condus autoturismul marca ....................... cu nr. de înmatriculare ........................ pe Şos. ............................. în jurul orei ........................ fără a deţine permis de conducere, fiind surprins de organele de poliţie printr-un control de rutină. De asemenea se mai arată că şi la data de ...................... în jurul orelor ................... inculpatul a fost surprins conducând pe ......................... autoturismul cu nr. de înmatriculare ........................... fără a deţine permis de conducere. S-a considerat vinovat astfel inculpatul pentru două infracţiuni distincte de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere valabil.

În cursul urmăririi penale, au fost administrate următoarele mijloace de probă: declaraţie inculpat, proces verbal de constare a infracţiunii, declaraţii de martor, precum şi declaraţii ale inculpatului.

În cursul cercetării judecătoreşti, s-a procedat la audierea inculpatului martorii audiaţi în faza de urmărire penală nemaiputând fi aduşi în instanţă.

Analizând ansamblul probelor administrate în cauză, instanţa reţine că inculpatul se face vinovat de conducerea unui autoturism pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere valabil, în ambele împrejurări, atât în data de ......................., cât şi la data de ..........................................

Declaraţiile de recunoaştere ale inculpatului se coroborează cu ansamblul probatoriului administrat în cauză, procesele verbale de depistare încheiate în ambele rânduri de către organele de poliţie, respectiv declaraţiile martorilor audiaţi, persoanele care s-au aflat în autoturism cu inculpatul, ............................. în data de ................................, respectiv ........................ şi .................. în data de .........................

Faptele inculpatului, săvârşite cu vinovăţie întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art.86 al.1 din OUG nr.195/2002.

La alegerea pedepsei şi la individualizarea cuantumului acesteia, instanţa va avea în vedere, potrivit art. 72 C.pen., pericolul social concret al faptei săvârşite, determinat şi lipsa de antecedente penale, dar şi de caracterul repetat al infracţiunii, după ce inculpatul a fost depistat într-o primă instanţă conducând fără permis, comiţând aceeaşi infracţiune după aproximativ 9 luni închisoare. De asemenea inculpatul nu a propus probe în circumstanţiere şi deşi face afirmaţia că urmează şcoala de şoferi după întoarcerea din Grecia nu depune vreun înscris în acest sens. Instanţa conchide că nu este dovedită în vreun fel o circumstanţă atenuantă urmând să aplice o pedeapsă de 1 an închisoare pentru infracţiunea săvârşită în data de ............................, precum şi o pedeapsă de ............... an şi ............... luni închisoare pentru cea de-a doua infracţiune, comisă la ............................ Cuantumul mai mare al pedepsei, deşi îndreptat tot spre minimul prevăzut de lege se justifică prin periculozitatea mai mare pe care o dovedeşte inculpatul care a comis o a doua infracţiune de acelaşi gen, chiar dacă înainte de a fi condamnat pentru prima,

Instanţa va face aplicarea art.34 lit.b C.p. şi va contopi pedepsele aplicate, inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea de ............... an şi .......................luni închisoare.

 Ca modalitate de executare a pedepsei instanţa va dispune suspendarea condiţionată sub supraveghere a executării pedepsei nefiind oportună plasarea inculpatului în mediu penitenciar, funcţia educativă a pedepsei putând fi realizată şi prin lăsarea acestuia în stare de libertate, faţă de circumstanţele sale personale, nefiind cunoscut cu antecedente penale iar infracţiunile neavând vreo urmare mai gravă.

Astfel în baza art. 861 C.pen., va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe o durată de ......................... ani.

În temeiul art. 863 alin.1 C.pen., va pune în vedere inculpatului să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă ............................; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte ...................zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. Datele prevăzute la literele b) – d) se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă ............................................

În temeiul art. 863 alin.1 lit. a şi d C.pen., va impune inculpatului obligaţia de a desfăşura în primele ........................... luni ale termenului de încercare o activitate neremunerată, pe o durată de .......................... de ore, al cărei conţinut, precum şi instituţia la care va fi prestată activitatea, vor fi stabilite de Serviciul de Probaţiune de pe lângă ..........................................

Instanţa consideră necesară obligarea inculpatului la prestarea activităţii neremunerate faţă de caracterul repetat al faptei, fiind necesar ca acesta să conştientizeze gravitatea consecinţelor posibile ale conducerii fără permis, lipsa de experienţă la volan putând avea urmări patrimoniale sau asupra sănătăţii sale sau a altor persoane.

Va pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 864 C.pen., referitoare la situaţiile care atrag revocarea suspendării executării pedepsei, respectiv săvârşirea unei noi infracţiuni înăuntrul termenului de încercare sau neîndeplinirea, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere impuse şi a obligaţiilor stabilite prin prezenta hotărâre.

Va fi aplicată şi pedeapsa accesorie a interzicerii pe durata executării pedepsei potrivit art.71 C.p. a drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a şi b C.p., pedeapsă accesorie a cărei executare va fi de asemenea suspendată potrivit art.71 al.5 C.p.

În ceea ce priveşte cheltuielile judiciare, în baza art. 191 al.1 C.pr.pen., instanţa va dispune obligarea inculpatului la plata sumei de ...................... lei cheltuieli judiciare către stat din care onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de .......................... de lei va fi avansat din fondurile Ministerului de Justiţie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

În baza art.86 al.1 din OUG nr.195/2002 condamnă pe inculpatul .......................... la ................. an închisoare pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere (fapta din ...............................).

În baza art.86 al.1 din OUG nr.195/2002 cu aplicare condamnă pe inculpatul ............................ la ................ an şi .............................. luni închisoare pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere (fapta din ..............................................).

În temeiul art.34 lit.b C.p. rap. la art.33 lit.a C.p. contopeşte pedepsele aplicate inculpatului acesta având de executat pedeapsa cea mai grea de ................ an şi ...............................luni închisoare.

În temeiul art.71 C.p. interzice inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prev. de art.64 lit.a teza a II-a şi b C.p.

În baza art. 861 C.pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe o durată de ................ ani.

În temeiul art. 863 alin.1 C.pen., pune în vedere inculpatului să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă ...................................; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte ........................zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. Datele prevăzute la literele b) – d) se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă ......................................

În temeiul art. 863 alin.1 lit. a şi d C.pen., impune inculpatului obligaţia de a desfăşura în primele ............................... luni ale termenului de încercare o activitate neremunerată, pe o durată de ............................. de ore, al cărei conţinut, precum şi instituţia la care va fi prestată activitatea, vor fi stabilite de Serviciul de Probaţiune de pe lângă ...........................................................

Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 864 C.pen., referitoare la situaţiile care atrag revocarea suspendării executării pedepsei, respectiv săvârşirea unei noi infracţiuni înăuntrul termenului de încercare sau neîndeplinirea, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere impuse şi a obligaţiilor stabilite prin prezenta hotărâre.

În baza art. 71 alin 5 Cod penal suspendă  executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

În baza art. 191 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de ................. lei RON cheltuieli judiciare faţă de stat, din care onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de .............................de lei va fi avansat din fondurile Ministerului de Justiţie.

Cu apel în 10 zile de la pronunţare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, .................................

PREŞEDINTE  GREFIER

3