Greşita aplicare în cauză a măsurii de siguranţă reglementată de disp. art. 112 lit. f Cod penal. Caz de casare reglementat de disp. art. 385/9 pct. 17/1 Cod procedură penală

Prin decizia penală nr. 90/R/2006 a Curţii de Apel Târgu Mureş s-a admis recursul inculpatului Ş.E. împotriva deciziei penale nr. 437 din 19 dec. 2005 a Tribunalului Mureş , s-a  casat parţial decizia atacată şi s-a desfiinţat  în parte sentinţa penală nr. 567 din 12 aprilie 2005 a Judecătoriei Târgu Mureş şi rejudecând cauza s-a dispus în baza art. 118 lit. d Cod penal, confiscarea de la fiecare inculpat, a câte unei sume de 1.314.200 lei ROL fiecare, în locul dispoziţiei de confiscare în solidar de la cei doi inculpaţi a sumei de 2.625.000 lei ROL.

S-au menţinut  restul dispoziţiilor din sentinţa menţionată şi decizia atacată, iar cheltuielile judiciare în recurs au rămas  în sarcina statului.

Prin decizia penală nr. 437/A/2005 a Tribunalului Mureş, s-a admis apelul declarat de inculpatul Ş.E.  împotriva sentinţei penale nr. 567/2005 a Judecătoriei Târgu Mureş, iar conform art. 373 Cod procedură penală s-au extins efectele apelului şi cu privire la inculpatului Ş.V. s-a desfiinţat parţial hotărârea atacată şi procedându-se la rejudecarea cauzei, în baza art. 71 Cod penal şi 20 alin. 1 din Constituţia României s-a interzis exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a şi b Cod penal; s-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei atacate.

Împotriva deciziei penale menţionate, în termen legal a declarat recurs inculpatul Ş. E. În motivarea cererii de recurs formulate s-a criticat hotărârea instanţei de fond, sub aspectul netemeiniciei, arătându-se că tratamentul penal aplicat nu a fost just individualizat, în raport de împrejurarea că o parte din prejudiciul cauzat a fost recuperat, a regretat sincer comiterea faptei şi are un loc de muncă.

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate şi din oficiu, în limitele  investirii sale şi anume conform dispoziţiilor art. 385 ind. 6, 385 ind. 8 şi respectiv 385 ind. 9 Cod procedură penală, s-a  constatat următoarele:

Instanţa de fond a dat o încadrare juridică exactă activităţii ilicite a inculpaţilor şi a reţinut o stare de fapt corectă, conformă cu aspectele relevate de probele administrate în cauză. De altfel, sub acest aspect, hotărârea in stanţei de fond nu a fost criticată, nici prin motivele de apel invocate şi respectiv nici în cadrul recursului exercitat în cauză.

Sub aspectul motivului de recurs invocat de inculpatul Ş.E. s-a  impus  a se observa că infracţiunea pentru care a fost condamnat este sancţionată de lege c u o pedeapsă cuprinsă între 3 şi 15 ani închisoare, cu precizarea că prin aplicarea dispoziţiilor art. 42 Cod penal, este posibilă adăugarea unui spor în condiţiile art. 34 Cod penal.

Instanţa de fond a aplicat inculpatului o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare, situată sub limita minimului special prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită, prin reţinerea circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. c Cod penal, aspect care a făcut posibilă aplicarea dispoziţiilor art. 76 alin. 1 lit. c Cod penal.

În atare situaţie, în raport de numărul actelor materiale care intră în conţinutul infracţiunii continuate comise de către inculpaţi, reducerea pedepsei aplicate acestuia nu este justificată, neexistând elemente care să conducă la concluzia că scopul educativ al pedepsei astfel cum este reglementată de art. 52 Cod penal, poate fi realizată şi prin aplicarea unei pedepse situate  sub limita pedepsei aplicate de prima instanţă.

Sentinţa instanţei de fond şi respectiv decizia pronunţată de instanţa de apel, s-au  justificat a fi însă reformate, fiind incident cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385 ind. 9 pct. 17 ind. 1 Cod procedură penală, întrucât s-a procedat la o greşită aplicare a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 118 lit. d Cod penal, vizând măsura confiscării speciale. Astfel, în temeiul prevederilor legale menţionate mai sus, s-a dispus confiscarea de la cei doi inculpaţi a sumei de 2.625.000 lei reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase şi nerestituite părţii vătămate R. M., contrar cerinţelor instituite de dispoziţiile art. 118 lit. d care limitează măsura confiscării exclusiv la lucrurile dobândite în mod vădit prin săvârşirea infracţiunii.

Este adevărat că valoarea bunurilor nerestituite  părţii vătămate Ruţă Maria însuma de 2.625.000 lei, însă în aplicarea dispoziţiilor art. 118  lit. b Cod penal instanţa se justifica a determina modalitatea în care fiecare dintre cei doi inc. au beneficiat de bunurile sustrase şi nerestituite, fiind inadmisibilă confiscarea în mod indivizibil a sumei respective de la ambii inculpaţi.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 1041 Cod civil, “solidaritatea între debitori derivă numai din convenţie sau din lege,  iar confiscarea specială, constituie o măsură de siguranţă, care are un caracter personal, nefiind admisibilă instituirea acestei măsuri în mod solidar sau indivizibil”.

În condiţiile în care probele administrate în cauză conduc la concluzia că aceste bunuri au fost valorificate împreună, iar contravaloarea acestora utilizată în aceeaşi modalitate, neexistând elemente care să conducă la concluzia că inculpaţii au beneficiat de lucrurile dobândite prin infracţiune, în altă modalitate decât împreună, se va modifica sentinţa pronunţată de instanţa de fond şi respectiv decizia instanţei de apel, în sensul confiscării de la fiecare inculpat a sumei de 1.314.200 lei în locul dispoziţiei de confiscare solidară a sumei stabilite de instanţa de fond.

Domenii speta

Spete similare