Reclamanţii au investit instanţa cu acţiune în constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare, încheiată de vânzător şi cumpărător – persoane fizice, având ca obiect anexă în uscător.
Reclamanţii prin cumpărarea apartamentelor în care locuiesc, situate în acelaşi bloc, au dobândit cota indiviză - deci suprafaţa de folosinţă comună a imobilului, din care face parte şi uscătorul.
Regimul juridic al suprafeţelor de folosinţă comună este acela al coproprietăţii forţate şi perpetue şi nu depinde exclusiv de voinţa numai a unuia dintre coproprietari.
Coproprietatea poate înceta numai prin acordul tuturor coproprietarilor care tot în comun pot dispune asupra transmiterii dreptului de proprietate pentru spaţiul, dacă este posibil, condiţie neîndeplinită în cauză.
Decizia civilă nr.371/14.02.2004
Curtea de Apel Galați
Obligaţia de garanţie a vânzătorului contra evicţiunii există numai faţă de cumpărător şi de succesorii acestuia (art.1336 – 1337 C.civ.). Societatea comercială nu este succesor în drepturi a fostului său acţionat – asociaţia salariaţilor şi membrilo...
Tribunalul Neamț
DREPT CIVIL HOTĂRÂRE CARE SĂ ȚINĂ LOC DE ACT AUTENTIC
Tribunalul Sibiu
Constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare încheiat cu scop ilicit
Curtea de Apel Oradea
Efectele constatarii nulitatii contractului de vânzare cumparare. Îndrituirea cumparatorilor la obtinerea unei sume corespunzatoare valorii actuale a imobilului
Curtea de Apel Timișoara
Imobil. Contract de vânzare-cumpărare. Nulitate. Frauda săvârşită de proprietarul vânzător cu concursul cumpărătorului.