Autorul reclamanţilor are drept de proprietate reconstituit în condiţiile Legii 18/1991. Pentru ca pârâţii să fie consideraţi de bună-credinţă în sensul art.486 Cod civil trebuiau să fi fost puşi în posesie de Comisia comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor. Simplu fapt al contestării titlului de proprietate emis reclamanţilor nu este de natură a le legitima pârâţilor ocuparea terenului şi culegerea fructelor.
Decizia civilă nr.630/11.05.2004
Reclamanta a investit instanţa cu acţiune în revendicarea suprafeţei de 9,33 ha teren şi construcţii şi un capăt de cerere subsidiar, de obligare a Statului Român la plata contravalorii bunurilor, în măsura în care restituirea în natură nu este posibilă, motivat de achitarea autorului său prin decizia penală nr.41/1993 a Curţii Supreme de Justiţie şi înlăturarea măsurii confiscării.
Curtea, ca instanţă de apel, schimbă în parte sentinţa judecătoriei, obligă pârâtul Consiliul Local Ţibana la restituirea suprafeţei de teren identificată în dispozitivul hotărârii, conform raportului de expertiză tehnică. Obligă Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata sumei de 399.948.447 lei despăgubiri pentru construcţiile confiscate. Păstrează celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Curtea a constatat că terenul nu poate face obiectul Legii 18/1991, acţiunea în revendicare fiind admisibilă. Imobilele ce au făcut obiectul confiscării se cuvin a fi restituite în natură, dacă este posibil, iar dacă aceasta nu poate fi dispusă, succesorii sunt îndreptăţiţi la plata contravalorii, obligaţia revenind Statului Român.
Decizia civilă nr. 1427/28.09.2004
Curtea de Apel Oradea
DREPT CIVIL. ACTIUNE ÎN REVENDICARE PARALIZATA DE ACTUALUL POSESOR AL IMOBILULUI, CE OPUNE TITULAREI DE ACTIUNE PROPRIUL TITLU ASUPRA BUNULUI REVENDICAT.
Curtea de Apel Constanța
Actiune având ca obiect anularea actului administrativ fiscal emis de autoritatea publica privind stabilirea raspunderii solidare a reclamantului în calitate de administrator al unei societati comerciale cu raspundere limitata.
Curtea de Apel Constanța
Conflict de competentă ivit intre sectiile civile ale Tribunalului Constanta. Actiune in regres formulată de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule. Competenta sectiei a II-a civile în solutionarea actiunii.
Curtea de Apel Iași
Contract de vânzare-cumpărare. Acţiune în constatarea nulităţii absolute
Curtea de Apel Oradea
RECURS LITIGII CU PROFESIONIŞTII. ACŢIUNE ÎN ANULAREA PROCESULUI VERBAL DE LICITAŢIE IMOBILIARĂ ŞI A ACTULUI DE ADJUDECARE, ÎNCHEIATE DE EXECUTORUL JUDECĂTORESC. NEÎNDEPLINIREA CONDIŢIILOR PREVĂZUTE DE ART.80 ALIN.1 LIT.C DIN LEGEA NR.85/2006. -art....