Prescripţia extinctivă. obligaţia de a face.

Decizie 306 /R din 01.10.2004


PRESCRIPŢIA EXTINCTIVĂ. OBLIGAŢIA DE A FACE.

Printr-o promisiune bilaterală de vânzare cumpărare a

unui imobil, părţile îşi asumă obligaţia de a încheia actul în

formă autentică la termenul şi în condiţiile prevăzute în act.

Atunci când obligaţia de a face este afectată de modalităţi,

prescripţia extinctivă va curge din momentul împlinirii

termenului care afectează executarea acesteia ori a condiţiei de

care depinde naşterea obligaţiei.

(Decizia civilă 306 /R din 01 octombrie 2004 a

Curţii de Apel Piteşti)

A.E. a solicitat în contradictoriu cu Statul Român-prin Ministerul

Finanţelor, pronunţarea unei hotărâri care să constate existenţa

antecontractului de vânzare-cumpărare a apartamentului proprietatea autoarei

B.E. şi pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act  autentic.

Judecătoria a  admis acţiunea  şi a constatat că reclamanta are un

drept de proprietate asupra imobilului identificat în dispozitivul sentinţei, în

baza înscrisului sub semnătură privată, intitulat „antecontract de vânzare-

cumpărare”.

Totodată s-a dispus ca hotărârea să ţină loc de act autentic.

S-a reţinut în esenţă în adoptarea acestei soluţii de către prima

instanţă că vânzătoarea, în baza unei strânse relaţii de prietenie cu familia

reclamantei, a încheiat cu aceasta antecontractul de vânzare-cumpărare cu

privire la apartamentul în litigiu, înstrăinare pentru care era necesară forma

autentică, pentru validitatea actului.

Din probele administrate, instanţa a constatat că reclamanta şi-a 

onorat toate obligaţiile asumate faţă de autoare şi a intrat în stăpânirea

imobilului imediat după decesul acesteia, astfel încât a operat o întrerupere a

prescripţiei extinctive, motiv pentru care acţiunea nu este prescrisă.

Pârâtul a formulat apel, invocând în esenţă greşita respingere a

excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune şi acordarea a ceea ce nu s-a solicitat.

Prin decizia civilă nr.950 din 30 septembrie 2003, Tribunalul

Vâlcea, a respins ca neîntemeiat apelul, însuşindu-şi considerentele instanţei

de fond.

S-a reţinut că prima instanţă s-a pronunţat asupra a  ceea ce s-a

cerut, temeiurile de  drept ale acţiunii constituindu-le dispoziţiile art. 1073 şi

1077 Cod civil.

În legătură cu prescripţia dreptului la acţiune, s-a reţinut că voinţa

părţilor a fost aceea de a perfecta actul la momentul când se vor crea

posibilităţi materiale pentru plata cheltuielilor legate de această operaţiune şi

care cad în sarcina cumpărătoarei.

În consecinţă, s-a reţinut existenţa unei condiţii suspensive în

interesul creditoarei-reclamante, şi cum nu s-a făcut dovada că de la data la

care aceste posibilităţi ar fi existat au trecut mai mult de 3 ani, corect a fost

respinsă excepţia.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs D.G.F.P. Vâlcea,

criticând-o pentru motivele încadrate în prevederile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 Cod

procedură civilă, în sensul interpretării greşite a actului dedus judecăţii, a

motivării contradictorii a hotărârii şi a prescrierii dreptului la acţiune întrucât

condiţia suspensivă trebuia realizată în termenul general al prescripţiei de 3

ani, care a fost depăşit.

Recursul a fost înaintat Î.C.C.J., care în baza art.II, alin. 2 şi 3 din

Legea 195/2004 pentru aprobarea O.U.G.nr.58/2003, privind modificarea şi

completarea Codului de procedură civilă, l-a trimis spre competentă

soluţionare acestei instanţe.

Recursul a fost respins ca nefondat.

Instanţa de recurs a reţinut că între vânzătoare şi  reclamantă s-a

încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare, în temeiul căreia fiecare

dintre contractante şi-a asumat obligaţii reciproce. Vânzătoarea  şi-a asumat

promisiunea de înstrăinare a apartamentului, decesul acesteia nu duce la

stingerea obligaţiei de a contracta cu reclamanta.

Curtea, a mai reţinut existenţa unei promisiuni bilaterale de

vânzare-cumpărare, caz în care ambele părţi se obligă să încheie în viitor, la

preţul stabilit, contractul de vânzare-cumpărare. De altfel, înscrisul aflat la

dosar a fost intitulat de părţi antecontract  de vânzare-cumpărare.

Astfel reclamanta are acces la acţiunea promovată, deoarece

ambele părţi s-au obligat să încheie contractul, înţelegându-se asupra lucrului

şi asupra preţului, obligaţia de a încheia contractul în viitor, fiind valabilă.

În lumina principiului executării în natură a obligaţiilor reparării în

natură a pagubelor, instanţa are posibilitatea să pronunţe în baza art. 1073 şi

1077 Cod civil, o hotărâre care să ţină loc de vânzare-cumpărare.

Din materialul probator administrat în cauză, instanţele au reţinut

că intimata-reclamanta şi-a îndeplinit obligaţia de a presta întreţinere, pe care

şi-a asumat-o cu titlu de preţ, pe când obligaţia contractată de vânzătoare nu a

mai putut fi îndeplinită, ca urmare a decesului.

Părţile au prevăzut o condiţie suspensivă în înscrisul aflat la dosar

şi din probele administrate nu rezultă că această condiţie a fost realizată. Cum

promitenta vânzătoare a decedat, în mod corect instanţele au constat că

obligaţiile s-au transmis succesorilor în drept, în lipsa moştenitorilor legali, în

sarcina Statului Român.

Pentru aceste considerente, primele două critici, ce au fost

analizate în comun, au fost privite ca neîntemeiate.

În legătură cu ultimul motiv de recurs, s-a constat că nu se verifică

nici prescripţia extinctivă de trei ani, întrucât perfectarea şi legalizarea actului

la notariat, urma să se facă la data când cumpărătoarea avea posibilităţi

materiale pentru acoperirea cheltuielilor legate de această operaţiune notarială,

condiţia suspensivă fiind stipulată în interesul cumpărătoarei reclamantă.

S-a concluzionat, în sensul că pârâtul nu a dovedit că a devenit

operabilă condiţia suspensivă în timpul vieţii promitentei vânzătoare,

respectiv că s-au creat posibilităţile materiale în vederea încheierii convenţiei

în formă autentică, astfel încât la data introducerii acţiunii de către reclamantă

nu s-a  putut constata că s-au scurs mai mult de trei ani de la momentul în

care condiţia suspensivă să devină eficientă.

Pentru aceste considerente, recursul a fost respins ca nefondat în

temeiul art. 312 alin.1 raportat la art. 304 pct. 7, 8 şi 9 Cod procedură civilă.