Recurs. neconcordanţă între dispozitivul şi considerentele hotărârii. consecinţe.

RECURS. NECONCORDANŢĂ ÎNTRE DISPOZITIVUL

ŞI CONSIDERENTELE HOTĂRÂRII. CONSECINŢE.

Admiterea în principiu a cererii reconvenţionale prin care

pârâta-reclamantă invoca în procesul de împărţire de bunuri

comune o cotă mai mare la dobândirea apartamentului bun

comun decât cea a soţului reclamant-pârât şi partajarea prin

dispozitivul hotărârii a imobilului în cote egale, presupune o

contrarietate între considerentele hotărârii şi dispozitivul acesteia.

Neconcordanţa dintre dispozitivul şi considerentele

hotărârii echivalează cu o nesoluţionare în fond a unui capăt de

cerere şi poate fi invocat ca motiv de nulitate publică şi care atrage

după sine casarea cu trimitere spre rejudecare, conform art.312

alin.5 Cod procedură civilă.

(Decizia civilă nr.38/R-MF/16 februarie

2000 a Curţii de Apel Piteşti).

Contestatorii P.I. şi Z.V. au solicitat partajarea bunurilor comune

dobândite de soţii intimaţi în timpul căsătoriei , în vederea recuperării creanţei

pe cale de executare silită, cu cheltuieli de judecată.

Se motivează cererea, în sensul că au titlu executoriu împotriva

intimatului şi acesta refuză cu rea-credinţă să plătească sumele datorate, astfel

că se impune împărţirea bunurilor dobândite de acesta cu soţia în timpul

căsătoriei, în vederea vânzării la licitaţie.

Intimata a formulat cerere reconvenţională, prin care a solicitat

instanţei să se reţină că are o contribuţie proprie de 75.000 lei la achitarea

avansului apartamentului, sumă ce a fost primită de la părinţii săi, iar valoarea

totală este de 185.000 lei.

Prin încheierea din 16 mai 2000, judecătoria a admis în parte, în

principiu acţiunea contestatorilor şi în parte, în principiu şi cererea

reconvenţională, ulterior aceeaşi instanţă a admis în parte acţiunea şi tot astfel

şi cererea reconvenţională şi a dispus ieşirea din indiviziune a soţilor,

omologând raportul de expertiză efectuat în cauză în varianta I, în sensul că a

atribuit în lotul debitorului-pârât apartamentul compus din trei camere în

valoare de 170.292.000 lei, urmând ca acesta să plătească sultă în valoare de

85.145.200 lei.

Apelul pârâţilor a fost anulat ca netimbrat, iar instanţa de recurs a

admis această cale de atac, a casat decizia şi a trimis cauza spre rejudecare

aceluiaşi tribunal, reţinând că nu fusese pus în vedere cuantumul sumei ce

reprezintă taxa de timbru judiciar, astfel că sancţiunea nu era aplicabilă.

În rejudecare, apelul a fost respins ca nefondat.

Pârâta M.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art.304 pct.9

şi 10 Cod procedură civilă, susţinând în esenţă că au fost încălcate prevederile

art.36 din Codul familiei, raportat la art.741 Cod civil şi a fost neglijată

practica judiciară în materie, întrucât nu s-a ţinut cont de cota ce revenea

fiecărui copărtaş şi de interesul fiicei părţilor şi drepturile ei locative proprii.

Se mai susţine că instanţa nu s-a pronunţat asupra dovezilor

administrate, neluând în calcul depoziţia martorilor audiaţi la solicitarea sa,

din care rezultă contribuţia sa proprie la dobândirea apartamentului.

Cu opinie majoritară, recursul a fost privit ca întemeiat şi admis ca

atare în temeiul art.312 alin.2 Cod procedură civilă, sub aspectul ultimei critici

de natură să atragă casarea deciziei.

În considerentele deciziei de casare, s-a reţinut că din dispozitivul

încheierii de admitere în principiu, precum şi din minuta acesteia, instanţa de

fond a admis cererea de partaj în cadrul contestaţiei la executare, constatând o

contribuţie proprie a pârâtei-recurente, împrejurare ce a avut ca efect

admiterea în parte a cererii reconvenţionale.

Ulterior, cu ocazia redactării acestei hotărâri, deşi se preia în

dispozitiv menţiunea admiterii cererii reconvenţionale, în considerente

motivarea se rezumă doar la precizarea contribuţiei egale a soţilor pârâţi la

dobândirea unicului bun comun.

Admiterea în principiu a cererii reconvenţionale prin care pârâta-

reclamantă invoca în procesul de împărţire de bunuri comune o cotă mai

mare la dobândirea apartamentului bun comun decât cea a soţului reclamant-

pârât şi partajarea prin dispozitivul hotărârii a imobilului în cote egale

presupune o contrarietate între considerentele hotărârii şi dispozitivul

acesteia.

Neconcordanţa dintre dispozitivul şi considerentele hotărârii

echivalează cu o nesoluţionare în fond a unui capăt de cerere şi poate fi

invocat ca motiv de nulitate publică şi care atrage după sine casarea cu

trimitere spre rejudecare, conform art.312 alin.5 Cod procedură civilă.

N.A. Nesoluţionarea în fond, nepronunţarea asupra unui capăt al

cererii, nu constituie motiv de ordine publică posibil a fi invocat din oficiu.

Potrivit art.2812 Cod procedură civilă, în situaţia nepronunţării

asupra unui capăt al cererii, se poate solicita completarea hotărârii în condiţiile

menţionate de textul citat.

În cazul de faţă, aşa cum reiese din opinia separată, s-a ajuns la

admiterea unui recurs inadmisibil, în urma invocării din oficiu aşa-zisului

motiv de ordine publică, care de altfel nici nu a fost pus în discuţia părţilor.

Motivul invocat este în realitate de netemeinicie ori, potrivit

art.304 Cod procedură civilă, motivele care duc la casarea sau modificarea

unei hotărâri sunt numai cele de nelegalitate.

În consecinţă, recursul trebuia respins ca inadmisibil, aşa cum corect se reţine

în opinia separată.

Domenii speta

Spete similare