Cererea părţii trebuie calificată de instanţă din oficiu în raport de obiectul său, chiar dacă partea a intitulat-o altfel, iar competenţa de soluţionare se stabileşte după calificarea astfel făcută. Chiar dacă partea a intitulat cererea ca o cerere de ordonanţă preşedenţială, tribunalul trebuia să o califice ca o contestaţie la executare, în raport de obiect, şi să stabilească astfel competenţa instanţei de executare.
SC S SA Novaci a chemat în judecată pe pârâta AA Tg.Jiu a SNP P SA pentru ca, pe calea ordonanţei preşedinţiale, să se constate nulitatea absolută a formelor de executare silită întocmite de către executorul judecătoresc TN de pe lângă Judecătoria Tg. Jiu, deblocarea contului său bancar deschis la BRD Novaci şi restituirea sumelor blocate de către executorul judecătoresc.
În motivare, a arătat că pârâta a introdus cerere pentru executarea silită a sentinţei civile nr.518, stată în dosarul nr.789/2000, iar executorul judecătoresc de pe lângă Judecătoria Tg. Jiu a întocmit dosarul de executare silită nr.58/E/, a pus sechestru definitiv pe bunurile sale din localitatea Novaci şi a blocat contul său deschis la BRD Novaci, deşi el nu avea competenţa să facă aceasta, competenţa aparţinând executorului judecătoresc de pe lângă Judecătoria Novaci, în conformitate cu dispoziţiile art.9 alin.2 din Legea 188/2000.
Prin sentinţa nr.1835/12 nov. 2003, Tribunalul Gorj, a admis cererea de ordonanţă preşedinţială, aşa cum a fost formulată.
Curtea, analizând sentinţa recurată, în temeiul dispoziţiilor art.3041 C.pr.civ., din oficiu, a constatat că aceasta este lovită de nulitate absolută, fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor imperative privind competenţa materială.
Astfel, litigiul dedus judecăţii a avut ca obiect anularea formelor de executare şi suspendarea executării silite pornite de către executorul judecătoresc din raza Judecătoriei Tg.Jiu. În această situaţie, chiar dacă partea a calificat cererea ca ordonanţă preşedenţială, instanţa, din oficiu, trebuia să o califice în raport de obiect, ca o contestaţie la executare, competenţa aparţinând Judecătoriei Tg.Jiu, în conformitate cu dispoziţiile art.400 alin.1 C.pr. civ, potrivit căruia contestaţia se introduce la instanţa de executare.
Astfel fiind, în baza dispoziţiilor art.312 C.pr.civ., va fi admis recursul, va fi casată sentinţa şi cauza va fi trimisă spre competentă soluţionare Judecătoriei Tg.Jiu.
Judecătoria Bârlad
Contestatie la executare impotriva somatiei de plata
Judecătoria Târgu Jiu
contestatie la executare
Judecătoria Beclean
Anulare titlu executoriu şi somaţie datorită începerii executării silite anterior soluţionării plângerii contravenţionale formulată împotriva procesului verbal din care rezultă debitul cuprins în titlul executoriu
Tribunalul Constanța
Drept penal. Parte generală. Aplicarea legii penale mai favorabile după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Efectele procedurii recunoaşterii vinovăţiei. Inadmisibilitate reîncadrare juridică pentru infracţiune continuată.
Judecătoria Moinești
Contestatie la executare