Deschiderea procedurii insolvenţei. Condiţii.

Decizie 498 din 11.04.2005


Pentru deschiderea procedurii  insolvenţei creanţa trebuie să fie lichidă,  în sensul că nu trebuie să fie prescrisă executarea silită a acesteia. Întreruperea prescripţiei printr-o executare silită individuală operează numai dacă aceasta nu s-a prescris.

Prin sentinţa nr. 82/10.02.2005 pronunţată de judecătorul-sindic în dosarul nr. 324/F/2004, înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, a fost admisă contestaţia formulată de debitoarea SC G A SRL , împotriva cererii formulate de creditoarea SNP P SA - Sucursala P Dolj şi a fost respinsă cererea de deschidere a procedurii insolvenţei formulată de creditoare. S-a dispus afişarea sentinţei la uşa instanţei.

Pentru a  pronunţa această sentinţă judecătorul-sindic a reţinut că dreptul la executarea silită a creanţei este prescris.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs creditoarea.

Astfel, recurenta susţine că poprirea înfiinţată asupra contului bancar deschis de debitoare la Banca T - la 9.01.2003 este un act procedural ale cărui efecte urcă în timp până în prezent, acest cont fiind indisponibilizat şi la această dată, debitorul neputând efectua operaţiuni bancare şi neputând dispune nici închiderea contului. Mai arată recurenta că efectele popririi se menţin în timp până la radierea popririi de către executorul  judecătoresc, producând efecte şi la această dată, efecte ce nu se pot materializa însă datorită văditei încetări de plăţi a debitorului. Recurenta consideră întrerupt cursul prescripţiei prin poprirea instituită şi neexecutată, fapt ce face dovada încetării de plăţi.

Analizând recursul în raport de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 Cod pr. civilă, Curtea constată că acesta  este nefondat.

Astfel, în mod corect a reţinut judecătorul-sindic că cererea de executare silită prin poprire s-a perimat deoarece, potrivit art. 3891 Cod pr. civilă, "dacă creditorul a lăsat să treacă mai mult de 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perimă de drept şi orice parte interesată poate să ceară desfiinţarea ei".

Susţinerea recurentei potrivit căreia efectele popririi se menţin şi în prezent nu este fondată, atâta timp cât în cursul termenului de perimare nu au urmat şi alte acte de urmărire.

Este adevărat că poprirea este un act de executare ce întrerupe cursul prescripţiei însă, dacă executarea prin poprire nu s-a perimat.

Poprirea unui cont bancar produce efecte similare unor acte procedurale succesive doar în situaţia în care se efectuează  reţineri succesive, care echivalează cu actele de executare de la care încep să curgă noi termene, urmare a efectului întreruperii acestora prevăzut de Decretul nr. 167/1959 privind prescripţia extinctivă.

Prin urmare, odată înfiinţată poprirea, ea se supune dispoziţiilor privind executarea şi nu poate subzista sine die.

Aşadar, poprirea  fiind un act de executare şi constatându-se că au trecut mai mult de 6 luni de la înfiinţarea ei şi până la următorul act de înfiinţare a popririi şi emiterea unei alte somaţii, în mod corect s-a reţinut că aceasta s-a perimat, încât executarea silită prin poprire nu are efect întreruptiv de prescripţie. Ca atare corect s-a reţinut că  dreptul de a cere executarea silită cu ajutorul forţei de constrângere a statului, pe calea procedurii insolvenţei,  s-a stins prin prescripţie.

Faţă de cele arătate mai sus, recursul va fi respins ca nefondat potrivit art. 312 Cod pr. civilă.