Actiune în restituirea unor metale pretioase întemeiata pe dreptul comun. Inadmisibilitate

Sentinţă civilă 4424 din 09.05.2012


Actiune în restituirea unor metale pretioase întemeiata pe dreptul comun. Inadmisibilitate

Prin actiunea civila înregistrata pe rolul Judecatoriei Arad la data de 19.03.2012, reclamanta  ... a chemat în judecata pârâta Banca Nationala a României, solicitând obligarea acesteia, în principal, la restituirea cantitatii de minereu aurifer confiscate tatalui sau, ..., iar în subsidiar, la plata contravalorii minereului aurifer confiscat, conform preturilor practicate de pârâta.

În motivare, reclamanta arata ca este fiica defunctului ..., decedat la data de ..., care a detinut mine de aur în judetul Alba, din care i-a fost confiscata abuziv o cantitate semnificativa de minereu aurifer.

Precizeaza ca, în urma demersurilor efectuate la IPJ Alba, i-a fost comunicat ca exista documente care atesta confirmarea abuziva a unei cantitati de aur, refuzând sa-i elibereze înscrisuri în acest sens.

Mai arata ca, pâna în prezent nu i-a fost restituita cantitatea de aur confiscata,  ceea ce constituie o încalcare grava a dreptului de proprietate garantat de art. 44 din Constitutia României si art. 1 din Protocolul aditional nr. 1 la CEDO.

În aceste conditii, se impune obligarea pârâtei la restituirea cantitatii de aur confiscate abuziv de la autorul sau.

În drept, invoca disp. art. 112 Cod procedura civila, art. 563 Cod civil.

Prin întâmpinarea depusa la dosar, pârâta a solicitat respingerea actiunii, invocând exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, raportat la dispozitiile art. 40 alin. 2 din HG 1344/2003-Norma metodologica pentru aplicarea prevederilor OUG 190/2000 privind regimul metalelor pretioase si pietrelor pretioase în România.

Pârâta a mai invocat inadmisibilitatea actiunii, apreciind ca reclamanta avea posibilitatea de a formula prezenta cerere, în conditiile impuse de legea speciala OUG 190/2000, pâna la data de 31.12.2009.

Pe fond, solicita respingerea actiunii, apreciind ca pentru a dovedi caracterul abuziv al confiscarii, reclamanta avea obligatia de a face dovada ca dobândirea si detentia metalului a fost ilicita, rezultat al unei conventii legale sau a fost dobândit prin exploatarea unor zacaminte naturale, în baza unor licente sau autorizari legale.

Prin notele de sedinta depuse la dosar, reclamanta a solicitat respingerea exceptiilor invocate de pârâta.

În ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a BNR, sustine ca actiunea este una în revendicare, întemeiata pe dispozitiile art. 563 Cod civil, fiind formulata împotriva persoanei care detine fara drept minereul aurifer confiscat tatalui sau, prin urmare aceasta are calitate procesuala pasiva.

Cu privire la exceptia inadmisibilitatii actiunii, sustine ca, prin împiedicarea sa de a formula o actiune în justitie pe dreptul comun s-ar aduce o atingere grava a dreptului sau de proprietate, în calitate de mostenitoare, încalcându-se art. 1 din Protocolul aditional nr. 1 la CEDO.

Precizeaza ca, datorita vârstei sale fragede, nu a avut cunostinta despre toate aceste aspecte, informatiile privind confiscarea cantitatii de aur fiindu-i furnizate recent în urma unor discutii purtate cu rudele sale.

Având în vedere cele expuse si faptul ca a aflat despre aceste aspecte ulterior expirarii termenului prevazut de OUG nr. 190/2000, apreciaza ca are posibilitatea de a exercita actiunea în revendicare a bunurilor care au apartinut antecesorului sau.

Potrivit art. 137 Cod procedura civila instanta are obligatia de a solutiona cu prioritate exceptiile invocate de pârâta prin întâmpinare.

Cea a inadmisibilitatii actiunii este întemeiata. Fiind vorba despre obiecte din metal pretios – minereu aurifer, situatia juridica a acestuia este reglementata de OUG nr. 190/2000, în temeiul art. 1 al acestei ordonante. OUG nr. 190/2000 este un act normativ special, cu dispozitii derogatorii de la dreptul comun, care are prioritate fata de reglementarile generale, conform principiului specialia generalibus derogant.

Ca urmare, cererile de restituire a aurului preluat abuziv de catre stat trebuie sa se conformeze conditiilor, procedurilor si termenelor prevazute de art. 26 din OUG nr. 190/2000. Persoana interesata nu are posibilitatea sa opteze între legea speciala si dreptul comun, reprezentat de actiunea în revendicare, întemeiata pe art. 563 Cod civil( art. 480 Cod civil vechi).

Aceasta solutie a fost impusa si de Înalta Curte de Casatie si Justitiei, prin Decizia nr. 33/2008, pronuntata într-un recurs în interesul legii referitor la admisibilitatea actiunilor de drept comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, formulate dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001. Desi acest recurs în interesul legii a privit o alta chestiune de drept, concluzia instantei supreme, potrivit careia în concursul dintre legea speciala si legea generala, rezolvarea este în favoarea legii speciale, este pe deplin aplicabila în cauza.

Reclamanta nu a urmat procedura prevazuta de legea speciala, adresându-se instantei cu prezenta cerere întemeiata pe dreptul comun si, ca urmare, potrivit considerentelor ce preced, instanta apreciaza ca actiunea nu poate fi primita.

Solutia asupra acestei exceptii face inutila verificarea problemei calitatii procesuale pasive, invocata de asemenea pe cale de exceptie.