Preschimbarea termenului de judecată fără înştiinţarea părţii. Lipsa procedurii de citare. Încălcarea dreptului la apărare. Efecte.
Preschimbarea de către instanţă a termenului de judecată, fără înştiinţarea părţii, şi judecarea cauzei la un alt termen, constituie o îngrădire a exerciţiului drepturilor procesuale ale părţii, cu referire specială la dreptul de apărare având casarea hotărârii, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Secţia penală - decizia penală nr. 865/9 noiembrie 2004
Prin sentinţa penală nr. 679/28.05.2004 a Judecătoriei Alba Iulia inculpata Z.J., a fost condamnată la 1,6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. e Cod penal cu 74,76 Cod penal 37 lit. b Cod penal.
S –a reţinut în esenţă că inculpata în timp ce se afla, în incinta Policlinicii Alba Iulia, la data de 12.01.2004, profitând de aglomeraţia existentă acolo a tăiat cu o lamă plasa părţii vătămate A.L. şi a sustras un portmoneu în care se afla suma de 1 milion lei, după care a fugit spre ieşire.
La strigătele părţii vătămate inculpata a fost prinsă de mai mulţi cetăţeni, partea vătămată recuperându-şi portmoneul.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpata, solicitând reducerea pedepsei înspre minimul general prevăzut de lege, având în vedere că are o situaţie familială grea.
Prin decizia penală nr. 347/A/2004 pronunţată de tribunalul Alba în dosar penal nr. 3710/2004 s-a respins apelul inculpatei Z.J.
Împotriva deciziei a declarat recurs inculpata, aducându-i critici pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul încălcării dreptului său la apărare deoarece, instanţa de apel , prin încheierea din 6.09.2004 a amânat cauza la 4.10.2004, iar în data de 20.09.2004 s-a pronunţat pe fond, în lipsa sa, fără a exista o cerere de preschimbare a termenului.
Recursul este fondat.
Prin încheierea din 6.09.2004 s-a dispus amânarea cauzei la 4.10.2004 (f. 12) iar instanţa fără a exista o cerere de preschimbare a termenului şi fără a o cita pe inculpată, a soluţionat cauza la 20.09.2004 (f.13) încălcând dreptul la apărare a inculpatei, precum şi dispoziţiile privind citarea acesteia.
Ca atare, având în vedere că judecata în apel a avut loc fără citarea legală a inculpatei, în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. c Cod procedură penală decizia penală va fi casată, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare Tribunalului Alba.
Tribunalul Constanța
Drept procesual civil. Nemotivarea hotărârii. Respingerea cererii de lămurire a dispozitivului. Încălcarea dreptului părţii la un proces echitabil.
Tribunalul Maramureș
Citarea se va face la reşedinţa cunoscută ori la locul ales de ele; în lipsa acestora citarea poate fi făcută la locul cunoscut unde îşi desfăşoară permanent activitatea curentă.
Tribunalul Maramureș
Instanţa va amâna judecarea şi va dispune să se facă citarea ori de câte ori constată că partea care lipseşte nu a fost citată cu respectarea cerinţelor prevăzute de lege, sub sancţiunea nulităţii
Curtea de Apel Alba Iulia
Citarea inculpatului arestat la locul de detenţie
Curtea de Apel Craiova
Drept procedural. Necitare la fond în calitate de pârâtă a SC SE Oltenia SA. Calitate procesuală pasivă. Stabilire cadru procesual.