Natura juridică a executării silite şi a litigiilor ivite în legătură cu aceasta. Competenţa materială de soluţionare în cazul punerii în executare a hotărârilor judecătoreşti de natură comercială.

Natura juridică a executării silite şi a litigiilor ivite în legătură cu aceasta. Competenţa materială de soluţionare în cazul punerii în executare a hotărârilor judecătoreşti de natură comercială.

Executarea silită a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în materie comercială şi litigiile ivite în legătură cu acestea nu sunt pricini de natură comercială, ci sunt cauze esenţialmente civile.

Secţia comercială şi contencios administrativ-decizia civilă nr.809/22 noiembrie 2004.

Creditoarea reclamantă SC “X” SA deţine titlu executoriu împotriva debitoarei SC “Y” SA  reprezentând materializarea unui drept de creanţă. În baza acestui titlu s-a pornit executarea silită.

Prin sentinţa civilă nr.5597/26.08.2004 Judecătoria Sibiu a dispus suspendarea executării silite pornite în dosarul execuţional nr.149/2004. Împotriva acestei sentinţe s-a formulat recurs, iar în temeiul art.300 şi 581 din Codul de procedură civilă s-a solicitat şi suspendarea executării sentinţei civile nr.5597/2004.

Tribunalul Sibiu-secţia comercială şi contencios administrativ prin încheierea civilă nr.2504/C/2.09.2004 a admis cererea de ordonanţă preşedinţială şi a dispus suspendarea executării sentinţei civile nr.5597/2004 a Judecătoriei Sibiu până la soluţionarea recursului.

Împotriva încheierii de suspendare s-a formulat recurs la Curtea de Apel Alba Iulia.

Din perspectiva art.3041 coroborat cu art.137, 304 pct.3 din Codul de  procedură civilă, Curtea a analizat competenţa materială de soluţionare în primă instanţă a cererii de secţia comercială şi contencios administrativ a tribunalului.

Alineatul 1 al art.373 din Codul de procedură civilă prevede că hotărârile judecătoreşti şi celelalte titluri executorii se execută de executorul judecătoresc din circumscripţia judecătoriei unde urmează să se efectueze executarea. Alineatul 2 al aceluiaşi articol prevede că instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea.

În consecinţă, judecătoriei îi revine plenitudinea de competenţă în soluţionarea oricăror cereri în materia executării silite potrivit art.1 pct.2 din Codul de procedură civilă, excepţie făcând contestaţiile ce privesc lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu, care se introduce la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută potrivit dispoziţiilor art.400 (2) din Codul de procedură civilă.

Codul comercial, legea generală ce reglementează actele de comerţ obiective şi subiective, nu cuprinde nici o dispoziţie privind executarea silită a titlurilor rezultate din litigiile comerciale, sediul materiei regăsindu-se în dispoziţiile Codului de procedură civilă prin reglementările sale cuprinse în “Cartea a V-a”.

Ca argument al acestei opinii se poate invoca şi cuprinsul art.1 din Codul comercial care prevede că în comerţ se aplică legea de faţă şi acolo unde ea nu dispune se aplică legea civilă.

În consecinţă, executarea silită şi litigiile ivite în legătură cu aceasta nu au o natură comercială, ci sunt cauze esenţialmente civile.

Curtea constatând încălcarea normelor imperative privind competenţa materială de soluţionare a cererii în primă instanţă, a admis recursul, a casat încheierea atacată şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Sibiu-secţia civilă.

Domenii speta

Spete similare