Consecinţele încălcării competenţei funcţionale a unei secţii din cadrul tribunalului. Competenţa funcţională a unei secţii nu este reglementată prin norme de ordine publică

Prin sentinţa  comercială nr.2412/11.12.2004, pronunţată de  Tribunalul  Galaţi în dosarul  nr.1545/121/2006 s-a respins cererea formulată de reclamantul C  în contradictoriu cu pârâta SC D SRL, ca fiind rămasă fără  obiect.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de  fond a reţinut că  pretenţiile reclamantului în sumă de 1.803,91 lei, reprezentând drepturi derivate din difuzare, pentru perioada 20.03.2003 – 30.04.2005 au fost achitate  de către pârâtă, fapt recunoscut şi de reclamantă şi dovedit cu extrasul bancar din data de 17.11.2006.

Î m p o t r i v a acestei hotărâri, în  termen legal a  formulat apel reclamantul  C, înregistrat sub nr.1545/121/2006 pe rolul  Curţii de  Apel  Galaţi.

În  motivarea apelului,  reclamantul a criticat hotărârea instanţei de fond motivând că  a fost pronunţată de  o instanţă necompetentă funcţional.

În dezvoltarea acestui motiv de apel, reclamanta a învederat instanţei că  obiectul  litigiului dedus judecăţii constând în remuneraţia cuvenită artiştilor  interpreţi sau executanţi, colectată  de  C, reprezintă drepturi conexe ale dreptului de autor aferent utilizării fonogramelor în  mod public.

Componenta de ordin patrimonial a drepturilor  de autor şi  conexe exced faptelor de comerţ reglementate prin art.3 lit.c din Codul  comercial.  În speţă, C, în calitate de organ de  gestiune, nominalizat prin act normativ să colecteze remuneraţiile ce se cuvin artiştilor  interpreţi sau executanţi pentru prestaţiile  lor artistice fixate, nu efectuează nici un  act de  comerţ, el nevânzând operele artiştilor interpreţi sau executanţi,  ci colectând în numele artiştilor  şi conform autorizaţiilor legale  drepturile personale patrimoniale ale acestora.

Dreptul de remuneraţie al artiştilor interpreţi sau executanţi ce face  obiectul litigiului,  este un drept  conex dreptului de autor  şi este un drept de proprietate intelectuală,  iar competenţa soluţionării cauzei aparţine secţiei civile a tribunalului şi nu secţiei comerciale, în temeiul  art.2  lit.e  C.proc.civ.

Susţine astfel  că litigiul a  fost  soluţionat de o instanţă  necompetentă funcţional,  respectiv secţia  comercială a tribunalului iar  competenţa de  soluţionare a cauzei aparţine secţiei civile.

Pentru acest motiv solicită a se admite apelul cu consecinţa desfiinţării sentinţei comerciale nr.2412/11.12.2006 şi pe  fond să se  constate cauza ca rămasă fără  obiect.

Analizând apelul prin prisma motivului invocat, pe  baza actelor  şi lucrărilor  dosarului,  Curtea a reţinut următoarele:

Pornind de la definiţia competenţei ca fiind aptitudinea  recunoscută de lege unei instanţei sau unui alt  organ cu activitate jurisdicţională  de a soluţiona  o anumită  pricină, considerăm că instituţia  competenţei vizează instanţa  iar nu secţia unei instanţe. Aceasta deoarece dispoziţiile procedurale referitoare la  normele de competenţă se referă la instanţă şi nu la secţiile instanţei respective  (art.1  şi urm. C.proc.civ., art.158 şi urm. C.proc.civ., art.304 pct.3 C.proc.civ.,  etc.).

Competenţa privită din punctul de vedere al secţiilor unor instanţe decurge, de fapt, din repartizarea unor atribuţii între secţiile instanţei respective.

Aceste precizări au relevanţă în cauză deoarece potrivit art.159 C.proc.civ. coroborat cu art.19 C.proc.civ. doar  dispoziţiile referitoare  la competenţa generală a instanţelor judecătoreşti  precum şi cele referitoare  la competenţa materială şi cea teritorială exclusivă au caracter  imperativ, fiind reglementate de norme  de ordine publică. Per a  contrario competenţa funcţională a unei secţii, din cadrul unei instanţe are caracter relativ, fiind reglementată de norme juridice de ordine privată.

În aceste condiţii, respingerea excepţiei de necompetenţă funcţională a secţiei comerciale prin încheierea din 23.10.2006  şi soluţionarea  litigiului de către  secţia comercială a Tribunalului Galaţi  şi nu de către  secţia civilă a aceleiaşi instanţe, cum ar fi fost corect în temeiul art.2 lit.e C.proc.civ., nu poate  atrage nulitatea absolută a hotărârii apelate câtă vreme  normele referitoare la  competenţa funcţională au caracter relativ.

Prin  urmare,  hotărârea pronunţată cu nesocotirea competenţei  secţiei civile din  cadrul  aceleiaşi instanţe poate  fi considerată lovită de nulitate numai dacă  prin aceasta s-a pricinuit părţii o  vătămare ce nu se poate înlătura decât  prin anularea hotărârii.

În cauză, apelantul reclamant C nu a dovedit prin  nici  un mijloc de probă  că  soluţia  de respingere a  cererii ca rămasă  fără  obiect, în condiţiile plăţii sumelor pretinse cu titlu de pretenţii, i-ar fi  cauzat vreo  anume vătămare.

Faţă de cele ce preced, în  temeiul art.296 C.proc.civ. a fost respins  apelul  ca  fiind nefondat.

Domenii speta

Spete similare