3. Schimbarea încadrării juridice . Nepronunţare. Consecinţe
Cererea de schimbare a încadrării juridice constituie o cerere esenţială pentru inculpat, de natură a-i garanta drepturile şi de a influenţa soluţia procesului, omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra ei echivalează cu nesoluţionarea fondului cauzei.
Secţia penală - Decizia penală nr. 213/A/12 iulie 2005 a Curţii de Apel Alba Iulia
Prin sentinţa penală nr. 71/4 aprilie 2005 Tribunalul Alba a condamnat de inculpatul MM la 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 20 raportat la art.174 cod penal, cu aplicarea art.74, 76 cod penal prin înlăturarea art.73 lit.b cod penal şi 2 ani interzicerea drepturilor civile prev. de art.64 lit.a, b cod penal.
S-a reţinut în esenţă că la 19 noiembrie 2004, pe fondul unor neînţelegeri preexistente, inculpatul a atacat victima pe un drum de ţară , lovind-o cu un cuţit de vânătoare în regiunea pectorală, abdominală şi în braţul stâng cu care partea vătămată a încercat să se apere, producându-i acesteia şapte plăgi înjunghiate.
Raportul de constatare medico legală a statuat că partea vătămată a suferit plăgi înjunghiate abdominale penetrante cu lezare hepatică şi intestinală, evisceraţii de ilion, plăgi înjunghiate pectorale nepenetrate, plăgi tăiate la umărul membrului superior stâng şi hemoragie internă.
Împotriva hotărârii a declarat apel Parchetul şi inculpatul MM, acesta din urmă solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei sale în infracţiunea de vătămare corporală .
Apelul este fondat.
Deşi la termenul de judecată din 4 aprilie 2005, în faza cercetării judecătoreşti, inculpatul a solicitat instanţei schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de omor în forma tentativei în infracţiunea de vătămare corporală şi a reiterat cererea în ultimul cuvânt , instanţa de fond a omis să se pronunţe în vreun mod asupra acesteia.
Cererea de schimbare a încadrării juridice constituie o cerere esenţială pentru inculpat, de natură să-i garanteze drepturile şi să influenţeze soluţia procesului, omisiunea instanţei de a se pronunţa echivalând cu nesoluţionarea fondului cauzei.
Faţă de cele reţinute mai sus, constatând că au fost încălcate dispoziţiile art.334 cod procedură penală, Curtea va admite apelul Parchetului şi al inculpatului şi în baza art.379 pct.2 lit.b cod procedură penală va desfiinţa hotărârea cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
Curtea de Apel Constanța
Plângere penală formulată împotriva ordonantelor procurorului de netrimitere în judecată pentru săvârsirea infractiunilor de ”abuz în serviciu” si ”favorizarea infractorului”. Respingere.
Tribunalul Neamț
Reţinerea circumstanţei legale a provocării, prevăzută de art.73 lit.b Cod penal, în situaţia în care judecata are loc prin procedura prevăzută de art.3201 Cod procedură penală, în baza probelor administrate în faza de urmărire penală
Tribunalul Arad
Infracţiuni de corupţie
Curtea de Apel Brașov
Fapta persoanei care, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a pretins de la doi martori, iar prin intermediul acestora de la alte şase persoane, câte 2000 euro (în total 16.000 euro) pentru a le obţine permise de conducere auto eliberate de auto...
Tribunalul Argeș
infracţiuni la alte legi speciale - art. 136 din legea 295/2004modificată de art. 23 al.1/1 li.c rap la art. 6 al. 2 lit. a şi b) din Legea 205/2004 modificată, cu aplic art. 33 lit.a C.p.