Asistenţă juridică obligatorie în faza judecăţii. Necesitatea asigurării acesteia la fiecare termen de judecată.
C. pr. pen. – art. 171
Omisiunea instanţei de a asigura la unele termene, în cursul judecăţii, asistenţa juridică obligatorie, atrage sancţiunea nulităţii absolute.
Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, decizia nr. 348 din 20 octombrie 2005
Prin sentinţa penală nr. 989 din 2 octombrie 2000, Tribunalul Timiş l-a condamnat pe inculpatul G.R. în baza art. 215 alin. 2 şi 3 C. pen. la o pedeapsă de 4 ani închisoare.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul arătând că la mai multe termene de judecată a fost lipsit de asistenţa juridică obligatorie.
Apelul este fondat.
Conform art. 171 alin. 2 şi 3 C. pr. pen. asistenţa juridică este obligatorie în cazurile expres menţionate, iar alin. 4 prevede că dacă învinuitul sau inculpatul nu are un apărător ales se va asigura un apărător din oficiu.
Sintagma „în cursul judecăţii”, folosită de legiuitor are semnificaţia întregii faze judecătoreşti, la toate termenele de judecată. Aşa fiind, omisiunea instanţei de a asigura prezenţa apărătorului din oficiu la unele termene, nu poate fi acoperită de prezenţa apărătorului cu ocazia dezbaterilor în fond.
Încălcarea dispoziţiei din art. 171 alin. 4 C. pr. pen. determină o vătămare procesuală majoră a dreptului la apărare, fiind sancţionată, conform art. 197 alin. 2 C. pr. pen., cu nulitatea absolută.
Curtea de Apel București
Asistenta juridica obligatorie. Lipsa inculpatului aflat în stare de libertate. Omisiunea desemnarii unui aparator din oficiu.
Judecătoria Iași
Restituirea rechizitoriului pentru refacerea actului de sesizare a instanţei .
Curtea de Apel București
Respingerea greșită a cererii de amânare a cauzei formulată de apărătorul ales în cauzele în care asistența juridică nu este obligatorie. Consecințe
Curtea de Apel Iași
Ajutor public judiciar în materie civilă. Condiţii de acordare
Curtea de Apel București
Nelegala citare si nepronuntarea instantei asupra unei cereri de amanare pentru lipsa de aparare, incalcari ale dreptului la un proces echitabil