Încheiere de menţinere a măsurii arestării preventive în cursul judecăţii. Obligativitatea întocmirii unei minute.
C. pr. pen. – art. 309
Ori de câte ori instanţa deliberează şi se pronunţă asupra unei măsuri, inclusiv asupra unei măsuri preventive, prin orice fel de hotărâre, inclusiv printr-o minută, rezultatul deliberării trebuie consemnat într-o minută.
Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, decizia nr. 1008 din 18 octombrie 2005
Prin încheierea Tribunalului Timiş din 6 octombrie 2005, instanţa, conform art. 3001 C. pr. pen., a menţinut măsura arestării preventive a inculpaţilor D.V., M.L.I., E.G., C.I.A., C.V., B.S.L., S.C.K., C.V., şi G.G., fără a întocmi o minută cu privire la această măsură.
Împotriva încheierii au declarat recurs inculpaţii invocând nelegalitatea.
Recursul este fondat.
Art. 309 C. pr. pen. nu face nici o deosebire în ceea ce priveşte hotărârile ce se pronunţă în urma deliberării. Aşa fiind, întocmirea minutei este obligatorie ori de câte ori instanţa deliberează şi se pronunţă asupra unei chestiuni, inclusiv în materia măsurilor preventive. Lipsa minutei atrage nulitatea absolută deoarece nu se poate stabili dacă hotărârea instanţei este sau nu rezultatul unei deliberări.
Textul art. 309 C. pr. pen. nu face nici o distincţie între felul hotărârilor judecătoreşti ce urmează a fi pronunţate în urma deliberării – încheiere, sentinţă sau decizie.
Curtea de Apel Timișoara
Arestarea preventivă a inculpatului. Necesitatea îndeplinirii, în mod cumulativ, a cerinţelor prevăzute de legislaţia naţională, de reglementările Uniunii Europene şi jurisprudenţa CEDO. Neîndeplinirea unor cerinţe referitoare al scopul luării măsuri...
Curtea de Apel Iași
Consimțământul la predare în baza unui mandat european de arestare. Condiții necesare pentru predare în lipsa consimțământului
Curtea de Apel Iași
Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992 republicată, în situaţia în care obiectul cauzei este verificarea măsurii arestării preventive
Judecătoria Drobeta-Turnu-Severin
MENŢINERE ARESTARE PREVENTIVĂ
Judecătoria Iași
Admisibilitatea contestaţiei formulate împotriva încheierii judecătorului delegat la penitenciar prin care se dispune asupra includerii deţinuţilor în categorii de risc.