Minor. Încredinţare spre creştere şi educare. Reîncredinţare. Condiţii.

Minor. Încredinţare spre creştere şi educare. Reîncredinţare. Condiţii.

Codul familiei – art. 44

Legea nr. 272/2004 – art. 5, 16, 30 alin. 2, 31, 32

La încredinţarea copilului spre creştere şi educare, de la un părinte la celălalt, raportat la dispoziţiile art. 44 C. fam. trebuie să se ţină seama de interesul major al acestuia, care se determină prin examinarea tuturor criteriilor de apreciere, cum sunt vârsta copilului, conduita fiecărui părinte, situaţia lor materială, posibilităţile lor concrete de a se ocupa efectiv de copil.

Aceste împrejurări, fără a fi determinante prin ele însele, sunt lăsate la aprecierea instanţei pentru a conchide, în raport de ansamblul criteriilor respective morale şi materiale, care dintre părinţi poate oferi condiţii mai bune pentru creşterea şi educarea copilului, ţinându-se seama cu prioritate de interesul superior al acestuia.

De altfel şi dispoziţiile Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului prevăd ca toate măsurile luate trebuie să se subordoneze cu prioritate principiului interesului superior al copilului.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă –

complet specializat de familie şi minori,

 decizia nr. 254 din 31 ianuarie 2006

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara sub nr. 16461/2004, reclamanta S.T.E. a chemat în judecată pe pârâtul B.V. solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună încredinţarea minorului M.-A., născut la data de 09.10.2000, spre creştere şi educare reclamantei.

Prin sentinţa civilă nr. 5621 pronunţată de instanţa de fond s-a respins acţiunea civilă formulată de reclamantă împotriva pârâtului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond din actele şi lucrările dosarului a reţinut că minorul, a cărui încredinţare se solicită, s-a născut din convieţuirea părţilor, în timpul căsătoriei acestora, la data de 09.10.2000.

Prin sentinţa civilă nr. 23004 din 11 decembrie 2002, Judecătoria Timişoara a statuat în sensul desfacerii căsătoriei dintre părţi din vina exclusivă a reclamantei, dispunând încredinţarea minorului spre creştere şi educare pârâtului.

Privitor la dispoziţia de încredinţare a minorului către pârât, în considerentele sentinţei civile nr. 23004 din 11 decembrie 2002, s-a reţinut că pârâtul deţinea condiţii materiale şi prezenta garanţiile morale pentru creşterea copilului. Totodată, măsura încredinţării minorului a fost fundamentată pe împrejurarea că reclamanta a părăsit domiciliul conjugal, lăsând copilul în grija tatălui.

Potrivit art. 44 din C. fam., în cazul schimbării împrejurărilor, la cererea unuia dintre părinţi sau a copilului, dacă acesta a împlinit vârsta de 14 ani, a autorităţii tutelare sau a vreunei instituţii de ocrotire, instanţa de judecată va putea modifica măsurile privitoare la drepturile şi obligaţiile personale sau patrimoniale dintre părinţii divorţaţi şi copii.

Analizând probatoriul administrat în cauză din perspectiva acestor dispoziţii legale, s-a reţinut că raportat la momentul pronunţării sentinţei civile nr. 23004/11.12.2002, condiţiile materiale pe care pârâtul le poate oferi minorului nu au suferit modificări de natură să justifice reîncredinţarea acestuia către reclamantă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, solicitând admiterea apelului, modificarea sentinţei apelate urmare a reexaminării probelor administrate, admiterea acţiunii reclamantei în sensul încredinţării minorului la mamă spre creştere şi educare.

Prin decizia civilă nr. 626 din 21 octombrie 2005, pronunţată de Tribunalul Timiş a fost respins apelul declarat de reclamantă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termenul legal reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea recursului s-a susţinut că deşi în cauză s-au administrat probe cu acte scrise şi probe testimoniale, prin care rezultă că situaţia materială şi socială a reclamantei s-a schimbat cu mult în bine, având posibilităţi mult mai bune de creştere şi educare a minorului faţă de veniturile pârâtului, instanţa a respins apelul cu motivarea că condiţiile materiale ale pârâtului nu au suferit modificări esenţiale, a interpretat în mod greşit declaraţiile martorilor şi de asemenea a dat un alt sens concluziilor anchetei efectuate în cauză.

Reclamanta recurentă a arătat că în speţă s-a făcut dovada prin probatoriul administrat în cauză (declaraţii martori şi înscrisuri), schimbării condiţiilor avute în vedere de instanţă cu ocazia încredinţării minorului la tată că în prezent mama oferă condiţii superioare pentru îngrijirea şi educarea copilului, impunându-se astfel reîncredinţarea acestuia la reclamantă.

În drept s-au invocat dispoziţiile art. 304 pct. 8 – 10 C. pr. civ.

Examinând decizia civilă recurată prin prisma motivelor de fapt şi de drept invocate (cu excepţia motivului prevăzut de art. 304 pct. 10 – abrogat prin Legea 219/2005), cu aplicarea dispoziţiilor art. 299 şi următoarele C. pr. civ. raportat la art. 312 C. pr. civ., Curtea a constatat că recursul este fondat.

La încredinţarea copilului spre creştere şi educare, de la un părinte la celălalt, raportat la dispoziţiile art. 44 C. fam. trebuie să se ţină seama de interesul major al acestuia, care se determină prin examinarea tuturor criteriilor de apreciere, cum sunt vârsta copilului, conduita fiecărui părinte, situaţia lor materială, posibilităţile lor concrete de a se ocupa efectiv de copil.

Aceste împrejurări, fără a fi determinante prin ele însele, sunt lăsate la aprecierea instanţei pentru a conchide, în raport de ansamblul criteriilor respective morale şi materiale, care dintre părinţi poate oferi condiţii mai bune pentru creşterea şi educarea copilului, ţinându-se seama cu prioritate de interesul superior al acestuia.

Din probatoriul administrat în cauză, rezultă cu certitudine că reclamanta poate oferi minorului condiţii mai bune pentru creşterea acestuia.

Astfel, din actele depuse de către aceasta şi din declaraţiile martorilor audiaţi în primă instanţă rezultă că reclamanta are o situaţie materială foarte bună, recurenta este legal încadrată în muncă în Spania, are un apartament în proprietatea sa şi a soţului ei şi totodată condiţii locative foarte bune aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, în traducere legalizată.

Mai mult, reprezentanta pârâtului intimat cu ocazia dezvoltării orale a concluziilor cu privire la recursul reclamantei a arătat că nu contestă acest aspect, respectiv că  mama are condiţii mai bune decât tatăl pârât.

În cauză s-a efectuat o anchetă socială la domiciliul paratului, din care rezultă că locuinţa este proprietatea mamei acestuia şi a mătuşii paterne, dar având in vedere cele constate pe teren, precum şi ţinând cont că nu se cunosc condiţiile oferite de mamă, serviciul Autorităţii Tutelare Timişoara a lăsat la aprecierea instanţei reîncredinţarea minorului.

Din depoziţiile martorilor audiaţi în prima instanţă reiese că pe perioada convieţuirii părţilor, ambii părinţi s-au ocupat de acesta, că reclamanta a ţinut permanent legătura cu minorul şi că între mamă şi copil este o relaţie afectivă foarte puternică.

Raportat la vârsta minorului se apreciază că acesta are nevoie de îngrijirea şi prezenţa mamei sale, prezenţă absolut necesară ca factor psihologic pentru o bună dezvoltare intelectuală, morală şi fizică a copilului.

Atât prima instanţă, cât şi cea de apel au reproşat reclamantei faptul că aceasta a părăsit domiciliul conjugal lăsând pe minor în grija tatălui.

În recurs, reclamanta a depus la dosar certificatul medico-legal nr. 617 eliberat la 26.04.2002 din care rezultă că aceasta a fost lovită şi prin urmare părăsirea locuinţei era justificată.

În concluzie, analizând materialul probator se constată că reclamanta are condiţii net superioare faţă de cele ale pârâtului, că minorul este ataşat de aceasta, condiţiile locative oferite acestuia sunt optime pentru creşterea lui, că interesul copilului este de a avea alături prezenţa mamei pentru o dezvoltare intelectuală şi fizică sănătoasă.

Totodată, a rezultat schimbarea împrejurărilor care au determinat încredinţarea minorului la tată, respectiv la data luării măsurii instanţa a reţinut că mama nu are condiţii materiale pentru îngrijirea şi creşterea copilului de care se ocupa tatăl, bunica paternă şi mătuşa paternă, iar în prezent aşa cum reiese din proba testimonială, mătuşa pârâtului este grav bolnavă, necesitând îngrijiri medicale, bunica paternă ocupându-se atât de aceasta cât şi de minor, iar pârâtul este încadrat ca taximetrist motiv pentru care are nevoie de ajutorul mamei sale la îngrijirea copilului.

Raportat la cele reţinute mai sus, atât prima instanţă cât şi cea de apel au reţinut greşit starea de fapt şi în consecinţă au aplicat eronat dispoziţiile art. 44 C. fam.

De asemenea, au ignorat dispoziţiile art. 5, 16, 30 alin. 2, 31, 32 din Legea nr. 272/2004 potrivit cărora copilul are dreptul să fie crescut în condiţii care să permită dezvoltarea sa fizică şi morală şi toate măsurile luate privind copiii trebuie să se subordoneze cu prioritate principiului interesului superior al copilului.

Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 C. pr. civ. a admis recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei civile 626 din 21 octombrie 2005 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 8278/2005, a modificat în tot decizia civilă recurată în sensul că a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile 5621 din 26 mai 2005, pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosar nr. 16461/2004 şi a schimbat în tot sentinţa civilă apelată în sensul că a admis acţiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtului şi a reîncredinţat reclamantei spre creştere şi educare pe minorul B.M.-A., născut la 09.10.2000.

Domenii speta

Spete similare