4. Autoritate publică locală. Refuz nejustificat de a rezolva o cerere. Acţiune în contencios administrativ. Procedură prealabilă.

Sentinţă comercială 74 din 22.01.2008


4. Autoritate publică locală. Refuz nejustificat de a rezolva o cerere. Acţiune în contencios administrativ. Procedură prealabilă.

Refuzul primarului de a înregistra la poziţia de rol agricol al reclamanţilor bunurile imobile pe care le au în localitatea respectivă este nejustificat. Acţiunea formulată de aceştia se încadrează în categoria litigiilor de contencios administrativ pentru care nu este necesară efectuarea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 alin. 1 din legea nr. 554/2004

(Sentinţa nr. 74 din 22 ianuarie 2008 pronunţată de Tribunalul Vâlcea – secţia comercială şi de contencios administrativ în dos. nr. 4505/90/2007, rămasă irevocabilă prin nerecurare).

La data de 17.09.2007 reclamanţii P. E.,  ş.a. au chemat în judecată PRIMĂRIA COMUNEI TOMŞANI prin primar, cu sediul în comuna Tomşani, judeţul Vâlcea, şi  COMUNA TOMŞANI, judeţul Vâlcea, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să-i oblige a le deschide şi înregistra la poziţia de rol a reclamanţilor bunurile imobile pe care le deţin pe raza comunei Tomşani, jud. Vâlcea.

De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În motivarea acţiunii se arată că în urma partajării bunurilor rămase de pe urma autorilor N. V. şi N. P. V., reclamanţilor în calitate de descendenţi ai lui P. V. li s-a atribuit conform sentinţei civile nr. 1048 din 11.11.2005 pronunţată de Judecătoria Horezu în dosarul nr. 345/2005 lotul nr. 2 care cuprinde printre altele şi următoarele bunuri imobile: teren în suprafaţă de 6363,72 m.p. situat în pct. „Acasă”, sat. Foleştii de Jos, comuna Tomşani, jud.Vâlcea, teren fâneţe şi construibil; un teren în suprafaţă de 4950,56 m.p., situat în pct. „La Ogrăzi” din comuna Tomşani, jud. Vâlcea, teren fâneţe.

Se precizează că sentinţa civilă nr. 1048 din 11.11.2005 la care s-a făcut referire mai sus a rămas definitivă şi irevocabilă şi în urma solicitării reclamanţilor ca pârâţii să le deschidă poziţie de rol agricol şi să le înregistreze terenurile pe care le deţin pe raza com. Tomşani, aceştia au refuzat în mod nejustificat.

Într-o atare situaţie, se impune obligarea autorităţilor menţionate la deschiderea de rol agricol reclamanţilor  şi înregistrarea bunurilor imobile pe cale judecătorească în condiţiile prevăzute de lege.

În dovedirea acţiunii s-a solicitat proba cu acte.

Acţiunea este timbrată legal.

Litigiul s-a înregistrat la Judecătoria Horezu sub nr. 1738/241/2007 care prin sentinţa civilă nr. 1056 din 3.10.2007 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, Secţia comercială şi de contencios administrativ.

S-a considerat că raportul juridic litigios este unul de contencios administrativ în sensul art. 2 alin. 1 lit. f şi art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Urmarea acestui fapt, litigiul s-a înregistrat la Secţia comercială şi de contencios administrativ a Tribunalului Vâlcea sub nr. 4505/90/2007.

Verificându-se competenţa, instanţa de contencios administrativ a reţinut că este legal sesizată şi prin urmare se impune soluţionarea litigiului pe fond în raport de obiectul acţiunii formulate de reclamanţi.

Examinând acţiunea reclamanţilor în raport de motivele invocate, dispoziţiile legale aplicabile şi actele depuse la dosar, tribunalul constată că este fondată.

Din actele dosarului rezultă că prin sentinţa civilă nr. 1048 din 11.11.2005, pronunţată de Judecătoria Horezu, în dosarul nr. 345/2005, rămasă definitivă şi irevocabilă, reclamanţilor li s-a atribuit lotul nr. 2 cuprinzând printre alte bunuri şi terenurile din pct. „Acasă” şi „La Ogrăzi”, iar în urma solicitării acestora ca pârâţii să le deschidă poziţie de rol agricol şi să le înregistreze terenurile pe care le deţin s-a refuzat pe motiv că pentru suprafaţa de  1000 m.p. situată în vatra satului Foleştii de Jos există un act de donaţie în beneficiul Cooperativei de Consum Foleşti lăsat de către Niţulescu Gh. Vasile zis Popescu.

Refuzul autorităţilor de a deschide poziţie de rol agricol şi a le înregistra terenurile pe care le deţin reclamanţii pe raza comunei Tomşani este nejustificat.

Sentinţa civilă nr. 1048 din 11.11.2005 rămasă definitivă şi irevocabilă a intrat în puterea lucrului judecat şi prin urmare pârâţii nu o pot modifica ca urmare a actului de donaţie invocat.

Beneficiara actului de donaţie – Cooperativa de Consum Foleşti, nu a fost parte în litigiul purtat între părţi şi ca atare nu-i este opozabilă, iar în situaţia în care prin înregistrările solicitate de către reclamanţi ar fi prejudiciată are posibilitatea să ceară anularea acestora, precum şi revendicarea suprafeţei de 1000 m.p. teren pe care-l deţine în baza actului de donaţie dacă actul respectiv a fost ignorat de către părţi cu ocazia partajului.

Prin urmare, autoritatea administrativă are obligaţia să rezolve cererea formulată de reclamanţi şi să le deschidă poziţie de rol agricol cu înregistrarea terenurilor pe care le deţin pe raza comunei Tomşani, jud. Vâlcea.

Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat cât şi public”.

La rândul său art. 2 lit. h din acelaşi act normativ dispune că refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere constă în exprimarea explicită cu exces de putere a voinţei de a nu rezolva cererea, cum este cazul în cauza dedusă judecăţii.

Aşa fiind, tribunalul urmează să admită acţiunea formulată de reclamanţi şi să oblige pârâţii în calitate de autorităţi administrative să deschidă şi să înregistreze la poziţia de rol a reclamanţilor terenurile menţionate în sentinţa civilă nr. 1048 din 11.11.2005, pronunţată de Judecătoria Horezu, care este definitivă şi irevocabilă.